ORDIN nr. 1031/2008

ORDIN nr. 1.031 din 4 iulie 2008 pentru aprobarea Procedurii privind colectarea prin executare silită a creanțelor fiscale față de debitori instituții publice

Conexiuni legislative și relații cu alte acte normative

În temeiul dispozițiilor art. 12 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 495/2007 privind organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Administrare Fiscală, cu modificările și completările ulterioare, având în vedere prevederile Ordonanței Guvernului nr. 22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii, aprobată cu completări prin Legea nr. 288/2002, cu modificările și completările ulterioare, președintele Agenției Naționale de Administrare Fiscală emite următorul ordin:

Articolul 1

Se aprobă Procedura privind colectarea prin executare silită a creanțelor fiscale față de debitori instituții publice, prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.

Articolul 2

Direcțiile generale ale finanțelor publice județene, respectiv a municipiului București, organele fiscale teritoriale subordonate acestora și Direcția generală de administrare a marilor contribuabili vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.

Articolul 3 — Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Președintele Agenției Naționale de Administrare Fiscală, Daniel Chițoiu

București, 4 iulie 2008.

Nr. 1.031.

Anexa

PROCEDURĂ privind colectarea prin executare silită a creanțelor fiscale față de debitori instituții publice 1. Creanțele fiscale administrate de Ministerul Economiei și Finanțelor - Agenția Națională de Administrare Fiscală, stabilite în titluri executorii emise în sarcina debitorilor instituții publice, se achită de către acești debitori în limita sumelor aprobate prin bugetele de venituri și cheltuieli ale acestora, de la titlurile de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă. 2. Plata creanțelor bugetare, potrivit pct. 1, se poate realiza de către instituția publică debitoare în termen de 6 luni de la data la care aceasta a primit somația comunicată de organul de executare competent. 3. La cererea temeinic justificată depusă de instituția publică debitoare, creditorul fiscal poate conveni cu aceasta asupra unui alt termen decât cel prevăzut la pct. 2, fără a depăși 9 luni de la data la care instituției publice debitoare i-a fost comunicată, potrivit legii, somația. 4. Cererea se depune de către instituția publică debitoare la organul de executare în a cărui rază teritorială se află domiciliul fiscal al acesteia, în termen de 10 zile de la data comunicării somației. 5. Cererea va cuprinde în mod obligatoriu cel puțin următoarele elemente:

a) datele de identificare a instituției publice solicitante, respectiv denumirea, domiciliul fiscal, codul de identificare fiscală;

b) solicitarea expresă privind prelungirea perioadei după care să se continue procedura de executare silită;

c) motivele invocate în susținerea cererii;

d) demersurile ce urmează a fi efectuate în vederea asigurării în bugetul propriu a creditelor bugetare pentru efectuarea plății sumelor stabilite prin titlurile executorii;

e) perioada pentru care se solicită amânarea aplicării măsurilor de executare silită.

6. La cerere se anexează bugetul de venituri și cheltuieli, aprobat și repartizat pe trimestre în condițiile legii. 7. Cererea instituției publice debitoare, împreună cu documentele prevăzute la pct. 6, copiile certificate de pe titlul executoriu, somația și dovada comunicării, potrivit legii, a acestora către debitor, însoțite de un referat motivat întocmit de organul de executare competent și propunerile acestuia, se înaintează conducătorului organului de executare competent în vederea aprobării. 8. Cererea se soluționează în termen de 30 de zile de la data depunerii cererii de către debitor. 9. Modul de soluționare a cererii se comunică instituției publice debitoare, în termen de 7 zile de la data soluționării. 10. În cazul în care instituția publică debitoare nu își îndeplinește obligația de plată în termenul prevăzut la pct. 2 sau, după caz, la pct. 3, organul fiscal competent va continua procedura de executare silită potrivit dispozițiilor Ordonanței Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare. 11. Până la împlinirea termenului prevăzut la pct. 2 sau, după caz, la pct. 3, niciun alt act de executare silită, cu excepția somației, nu poate fi îndeplinit. 12. În cazul în care debitorul instituție publică nu își îndeplinește obligația de plată în termen de 6 luni de la comunicarea somației sau, după caz, în termenul prevăzut la pct. 3, organul de executare competent va proceda la acțiuni de executare silită, potrivit Ordonanței Guvernului nr. 92/2003, republicată, cu modificările și completările ulterioare, prin poprire și/sau prin sechestrarea bunurilor mobile și imobile urmăribile, proprietate privată a debitorului.

Alte acte din Monitorul Oficial din data de 16 iulie 2008

NORMĂ din 16 iulie 2008

NORME din 27 iunie 2008 privind modul de constituire, administrare și utilizare a fondului de risc, precum și reflectarea în contabilitatea Trezoreriei Statului și în contabilitatea persoanelor juridice a operațiunilor legate de acordarea de garanții de stat ș...