InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Curtea de Apel Iasi

. Verificarea arestarii preventive la primirea dosarului. Invocarea exceptiei de neconstitutionalitate. Suspendarea judecatii si trimiterea dosarului la Curtea Constitutionala.

(Decizie nr. 44 din data de 21.03.2006 pronuntata de Curtea de Apel Iasi)

Domeniu Arest preventiv | Dosare Curtea de Apel Iasi | Jurisprudenta Curtea de Apel Iasi

Verificarea arestarii preventive la primirea dosarului. Invocarea exceptiei de neconstitutionalitate. Suspendarea judecatii si trimiterea dosarului la Curtea Constitutionala.

Prin incheierea de sedinta din 19.03.2006, data de Tribunalul Iasi in dosarul penal nr.4152/2006, in baza dispozitiilor art.29(4) din Legea 47/1992 s-a dispus sesizarea Curtii Constitutionale in vederea solutionarii exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art.300 ind.1 alin.3 cu referire la art.159 alin.7 Cod procedura penala si respectiv art.303 alin.6 teza a III-a Cod procedura penala, exceptie ridicata prin intermediul aparatorilor alesi de inculpati.
In  baza articolului 303 alin.6 tezele I, II  si art.29 alin.5  din  Legea 47/1992 - republicata - a suspendat verificarea legalitatii si temeiniciei arestarii preventive a celor 7 (sapte) inculpati, in cadrul procedurii instituite de art.300 ind.1 Cod procedura penala pana la solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate.
S-a constatat ca masura arestarii preventiva a inculpatilor expira la 21.03.2006.
Pentru a dispune astfel instanta a retinut - in esenta - urmatoarele:
Prin rechizitoriul D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Iasi dat in dosarul penal nr.191/D/P/2005 din 16.03.2006 si inregistrat la Tribunalul Iasi la 17.03.2006 s-a dispus trimiterea in judecata a inculpatilor pentru comiterea mai multor infractiuni de "trafic de persoane", "asociere la o grupare organizata" s.a.
Dupa inregistrarea dosarului s-a fixat termen pentru data de 18.03..2006 pentru verificarea legalitatii si temeiniciei masurii arestului preventiv conform art.300 ind.1 Cod procedura penala
Anterior punerii in discutia contradictorie a temeiniciei si legalitatii masurii arestarii preventive, inculpatii, prin avocati angajati au invocat exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art.300 indice 1 alin.3 Cod procedura penala cu referire la art.159 alin.7 Cod procedura penala, si respectiv art.303 alin.6 teza a III-a din Codul de procedura penala.
S-a sustinut faptul ca textele mentionate sunt contrare dispozitiilor art.21, art.24 alin.1, art.16 alin.1, art.142 alin.1 si art.146 lit."d" din Constitutia Romaniei, precum si art.6 paragraf 1 si 3 lit."b" din Conventia Europeana a Drepturilor Omului si Libertatilor Fundamentale.
Analizand admisibilitatea exceptiei de neconstitutionalitate instanta a constatat ca:
a) dispozitiile art.300 ind.1 alin.3 cu referire la art.159 alin.7 Cod procedura penala si art.303 alin.6 teza a III-a sunt in vigoare si nu au fost constatate ca fiind neconstitutionale printr-o decizie anterioara a Curtii Constitutionale.
b) exceptia a fost ridicata in fata unei instante judecatoresti (in sensul celor avute in vedere de Legea nr.304/2004) de catre unele parti - respectiv de cei 7  (sapte) inculpati.
c) dispozitiile art.300 ind.1 alin.3 cu referire la art.159 alin.7 Cod procedura penala au legatura nemijlocita cu verificarea (judecarea) legalitatii si temeiniciei masurii starii de arest preventiv intrucat reglementeaza aspecte ale procedurii in aceasta materie; or, constitutionalitatea sau nu a acestei proceduri este in legatura directa cu aspecte supuse judecatii in acest cadru procesual limitat.
d) dispozitiile art.303 alin.6 teza a III-a Cod procedura penala au legatura cu solutionarea chestiunilor deduse judecatii in aceasta procedura intrucat permit instantei - in ipoteza invocarii unor exceptii de neconstitutionalitate - sa dispuna asupra starii de arest preventiv in tot cursul judecatii, fara a face distinctie in ceea ce priveste textul criticat; or, din momentul inregistrarii dosarului pe rolul instantei - in care prin rechizitoriu, s-a dispus trimiterea in judecata - a inceput aceasta faza procesuala a judecatii.
S-a concluzionat ca exceptia de neconstitutionalitate a celor doua texte este admisibila.
Invocarea acestei exceptii impiedica analiza pe fond a legalitatii si temeiniciei masurii arestului preventiv, intrucat aceasta analiza se face printre altele si in baza textelor de lege criticate. Or, instanta nu poate sa se substituie instantei de contencios constitutional si sa aprecieze ea asupra conformitatii acestora cu Constitutia.
In ce priveste exceptiile de neconstitutionalitate instanta a motivat ca respectivele dispozitii nu infrang dispozitii ale Constitutiei Romaniei.
Incheierea a fost atacata cu recurs de procuror care a sustinut ca instanta trebuia sa se pronunte cu privire la masurile preventive chiar daca s-au invocat exceptiile de neconstitutionalitate.
Curtea de Apel Iasi, prin decizia penala nr.44/21.03.2006, a admis recursul declarat de Parchetul de pe langa Tribunalul Iasi, a casat in parte incheierea pronuntata, in sensul inlaturarii dispozitiilor privind suspendarea verificarii legalitatii si temeiniciei arestarii preventive, a trimis cauza spre rejudecare aceleiasi instantei pentru a dispune conform dispozitiilor art.300 ind.1 din Codul de procedura penala.
Au fost mentinute celelalte dispozitii ale incheierii recurate.
In pronuntarea acestei decizii Curtea de Apel a retinut urmatoarele:
Procedurile privitoare la masurile preventive si cu deosebire cele referitoare la arestarea preventiva, incepand din faza de urmarire penala si pana la finalizarea judecatii au caracter de urgenta.
Aceste dispozitii legale se instituie in masuri de protectie in dublu sens.
Asigura atat respectarea drepturilor si libertatilor subiectilor de drept procesual impotriva carora se pot lua asemenea masuri,  cat si a drepturilor si libertatilor membrilor societatii, care trebuie sa aiba sentimentul ca sunt protejati si atunci cand persoana banuita de comiterea unor presupuse fapte grave prevazute de legea penala sunt izolati temporar de comunitate.
O asemenea masura este prevazuta in dispozitiile art.300 indice 1 Cod procedura penala care prevede ca dupa inregistrarea dosarului la instanta, in conditiile in care inculpatul este trimis in judecata in stare de arest, instanta este datoare sa verifice din oficiu, in camera de consiliu legalitatea si temeinicia arestarii preventive, inainte de expirarea acestei masuri. Alineatele 2 si 3 ale acestui articol se constituie in alternativa revocarii arestarii preventive sau a mentinerii acestei masuri. Dupa modul de redactare a acestor doua alineate legiuitorul a urmarit in primul rand sa se respecte drepturile si garantiile inculpatilor in sensul ca acestia sa fie pusi de indata in libertate daca temeiurile care au impus-o au disparut si numai ca o a doua consecinta a acestei masuri sa fie mentinuta daca se constata ca temeiurile initiale o impun in continuare.
Alte proceduri sunt cele prevazute de art.300 ind. 2 raportat la art.160 ind. "b" Cod procedura penala
In acest moment instanta trebuie sa stabileasca daca sunt aplicabile dispozitiile art.300 ind.2 asa cum prevad dispozitiile art.303  alin.6 teza a III-a Cod procedura penala chiar daca prima instanta se afla in faza de verificare conform art.300 ind. 1 Cod procedura penala
In momentul in care legiuitorul a introdus teza a III-a a art.303 alin.6 a avut in vedere toate situatiile in care inculpatul este arestat, chiar daca ne aflam in faza primirii dosarului la instanta conform art.300 ind.1 Cod procedura penala sau in cursul judecatii conform art.300 ind.2 Cod procedura penala
Si aceasta prevedere are rolul de a urmari cu atentie masura arestarii preventive avand dublul scop - mentionat mai sus. Si alin.2 si 3 ale articolului 160 ind."b" Cod procedura penala se constituie in alternativa cu privire la masura preventiva a arestarii. Daca instanta fondului ar fi verificat temeinicia si legalitatea arestarii inculpatilor, asa cum prevad dispozitiile art.260 ind."b"la care face referire art.300 ind.2 la care trimite art.303 alin.6 teza a III-a, instanta ar fi fost pusa in fata alternativei adica sa procedeze conform alineatului 2 ori a alineatului 3 al acestui articol.
Neprocedand in acest mod inculpatii au fost privati de o analiza la timp, impusa de caracterul de urgenta a legalitatii si temeiniciei arestarii preventive.
Ar fi si in detrimentul lor ca aceasta analiza sa se faca cu mare intarziere dupa ce Curtea Constitutionala se va pronunta cu privire la exceptia invocata.
Prin dispozitiile art.303 si 300 ind.2 Cod procedura penala legiuitorul a avut in vedere ca in conditiile in care se suspenda judecata sa se verifice in prealabil legalitatea si temeinicia arestarii preventive pentru a se preintampina iesirea din termenul de 60 de zile.
Nota
Spetele de fata prezinta interes sub doua aspecte:
1)  momentul procesual in care au fost invocate exceptiile de neconstitutionalitate si;
2)  obligatia instantei de judecata de a se conforma normelor guvernante in materie.
In acest sens:
Potrivit art.29 din Legea nr.47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, republicata, aceasta decide asupra exceptiilor ridicate in fata instantelor judecatoresti  privind neconstitutionalitatea unei legi sau ordonante ori a unei dispozitii care are legatura cu solutionarea cauzei in orice faza a litigiului. Sesizarea Curtii Constitutionale se dispune de catre instanta in fata careia s-a ridicat exceptia de neconstitutionalitate, printr-o incheiere, iar pe perioada solutionarii exceptiei, judecarea cauzei se suspenda.
In cea dintai speta exceptiile de neconstitutionalitate au fost ridicate in fata judecatorului investit cu propunerea de arestare preventiva a inculpatilor in cursul urmaririi penale (art.149 ind.1 Cod procedura penala).
In a doua cauza, exceptiile au fost ridicate dupa inregistrarea dosarului la instanta la verificarea din oficiu, in camera de consiliu, a legalitatii si temeiniciei arestarii preventive a inculpatului (art.300 ind.1 Cod procedura penala).
Potrivit art.23 alin.4 din Constitutia Romaniei arestarea preventiva se dispune de judecator si numai in cursul procesului penal.
In aplicarea acestei dispozitii constitutionale prin art. II (1) din Ordonanta Guvernului Romaniei nr.109/26 octombrie 2003 se arata ca ori de cate ori in Codul de procedura penala si in alte legi cu dispozitii de procedura penala termenul de "instanta" se refera la perchezitia domiciliara sau la dispunerea arestarii preventive, acesta se inlocuieste cu termenul de "judecator".
Exercitiul unor drepturi sau al unor libertati poate fi restrans daca se impune, dupa caz pentru "desfasurarea instructiei penale" (art.53 alin. l din Constitutia Romaniei).
Coroborand aceste dispozitii legale rezulta ca in cursul urmaririi penale arestarea preventiva se dispune de "judecator" si nu de "instanta de judecata".
Actul de sesizare al Curtii Constitutionale il constituie incheierea instantei judecatoresti in fata careia a fost ridicata exceptia de neconstitutionalitate (art.29 alin.4 din Legea nr.47/1992),  si nu al judecatorului, care exercita atributii si are competente restranse in faza instructiei penale.
In acest sens, Curtea Constitutionala a stabilit ca fostele jurisdictii ale Curtii de Conturi nu pot sesiza Curtea cu exceptii de neconstitutionalitate, acestea nefiind instante judecatoresti conform Constitutiei (Decizia nr. II/1995).
Curtea a mai aratat ca nici in cazul in care exceptia de neconstitutionalitate a fost ridicata in fata unei comisii instituita printr-o lege speciala care functioneaza pe langa o instanta judecatoreasca, nu sunt  intrunite conditiile de sesizare (Decizia 53/1995).
Prin dispozitiile art.303 Cod procedura penala s-a introdus posibilitatea suspendarii judecatii in doua situatii:
- boala grava a inculpatului constatata pe baza unei expertize medico-legale si
- in cazul in care a fost ridicata o exceptie de neconstitutionalitate.
In aceasta a doua situatie, daca inculpatul este arestat se aplica in mod corespunzator prevederile art.300 ind.2 Cod procedura penala, respectiv verifica legalitatea si temeinicia procedand conform art.160 ind."b"(pentru inculpatul major) si art.160 ind."h" (pentru inculpatul minor).
Pentru faza de urmarire penala, Codul de procedura penala nu prevede dispozitii similare cu cele din timpul judecatii privind suspendarea cauzei si trimiterea la Curtea Constitutionala pentru solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate.
Este reglementata numai situatia suspendarii pentru boala grava constatata in baza expertizei medico-legale (art.239 cu referire la art.262 pct.2 lit."b" Cod procedura penala) .
Posibilitatea partilor de a ridica exceptii de neconstitutionalitate nu sunt aplicabile nici in contextul dispozitiilor art.160 si 300 ind.1 Cod procedura penala intrucat la acest termen instanta verifica din oficiu in camera de consiliu - cu citarea numai a inculpatului arestat si in prezenta aparatorului - legalitatea si temeinicia arestarii preventive.
Apreciem ca in spetele analizate se impunea ca exceptiile ridicate sa fie respinse ca inadmisibile (art.29 alin.6 din Legea nr.47/1992).
(Decizia penala nr. 44/21.03.2006)
Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Arest preventiv

Arest preventiv - Sentinta penala nr. Incheiere din 18-05-2009 din data de 18.05.2009
Arest preventiv - Decizie nr. 196 din data de 17.10.2016
Arest preventiv - Decizie nr. 274 din data de 22.11.2016
Arest preventiv - Decizie nr. 135 din data de 02.05.2017
Arest preventiv - Sentinta penala nr. 135 din data de 02.05.2017
Arest preventiv - Rezolutie nr. 22/I din data de 06.03.2014
Arest preventiv - Rezolutie nr. 15/I din data de 13.02.2014
Arest preventiv - Rezolutie nr. 73/I din data de 04.06.2013
Arest preventiv - Rezolutie nr. 36/I din data de 14.03.2013
Arest preventiv - Rezolutie nr. 20/I din data de 09.02.2013
Arestare preventiva - Rezolutie nr. 39/I din data de 20.03.2013
Arestare preventiva - Rezolutie nr. 36/I din data de 14.03.2013
Prelungirea arestarii preventive art. 174-176 al.1 lit. d din Codul Penal cu aplicarea art. 75 lit. a din Codul Penal - Rezolutie nr. 37/I din data de 15.03.2013
Propunere arestare preventiva - Rezolutie nr. 145/I din data de 13.11.2012
Propunere arestare preventiva - Rezolutie nr. 144/I din data de 13.11.2012
Art. 300 ind. 2 C.p.p. - Rezolutie nr. 2/I din data de 15.02.2013
Arest preventiv - Rezolutie nr. 159/I din data de 04.12.2012
Arestare preventiva - Rezolutie nr. 85/Ic din data de 20.07.2012
Mentinere stare de arest - art. 300 ind. 1 C.p.p. - Rezolutie nr. 2/Ic din data de 03.07.2012
Prelungire arest preventiv - Rezolutie nr. 79/Ic din data de 03.07.2012