Mostenire deschisa la 11.02.1920. Legea aplicabila cu privire la termenul de optiune succesorala, mostenitori legali, ordinea la succesiunea legala. Acte de acceptare a mostenirii, Posibilitatea emiterii certificatului de mostenitor la 63 de ani de la dat

Legea aplicabila cu privire la termenul de optiune succesorala, clasele de mostenitori, ordinea de succesiune este cea in vigoare la data deschiderii succesiunii, 11.02.1920. Sub imperiul Codului civil din 1864, sotul supravietuitor putea veni la mostenire doar dupa inlaturarea/inexistenta tuturor rudelor sotiei, pana la gradul al XII-lea de rudenie.
Faptul ca la momentul deschiderii succesiunii, anul 1920, nu exista reglementata institutia certificatului de mostenitor, introdusa prin Decretul 40/1953, nu atrage nulitatea certificatului de mostenitor emis in anul 1983, in situatia in care erau indeplinite  conditiile de fond pentru constatarea calitatii de mostenitor.
                                                                   
                    Decizia civila nr. 602/R din 22.11.2013 a Curtii de Apel Galati

Prin cererea inregistrata pe rolul Judecatoriei Galati sub nr. 604/233/2012, reclaman?ii ZC, VL, ZM, OCD si ZAI, in contradictoriu cu paratul ZGG, au solicitat instantei pronuntarea unei hotarari judecatoresti prin care sa se constate si sa se declare nulitatea absoluta a certificatului de mostenitor nr 192/07.03.1983, de pe urma defunctei ZE.
In motivarea de fapt a cererii, au apreciat reclamantii ca certificatul de mostenitor, eliberat in anul 1983, la data de 7 martie, aproximativ cu 29 de ani in urma, este nul absolut, pentru omiterea cu buna ?tiin?a, a unor alti mostenitori de la deschiderea succesiunii, precum si pentru faptul ca  nu mai era posibila dezbaterea succesiunii de pe urma defunctei ZE, decedata in anul 1920, 11 februarie, in concret la 63 de ani de la data deschiderii succesiunii.
Primul motiv de nulitate a acestui certificat de mostenitor il constituie aspectul potrivit caruia, la data formularii cererii de dezbatere succesorala de pe urma defunctei ZE, succesibilul ZIG, este considerat strain de succesiune, caz in care  cererea s-ar fi impus a fi respinsa de catre notarul public, ce a instrumentat dosarul succesoral, iar in cazul eliberarii certificatului, acesta este considerat nul.
Potrivit disp. art. 700 C.civ, atat in forma acestuia din 1865 cat si in cea din 1924, optiunea la deschiderea succesiunii trebuia  sa fie realizata in termen de 30 de ani, sub sanctiunea pierderii facultatii de a accepta sau de a renunta.
Notarul ce a instrumentat actul a tratat cu superficialitate chestiunea dreptului aplicabil, retinand in mod gresit faptul ca  sunt aplicabile disp. art. 669 din Codul civil in forma sa in vigoare la data  de 07.03.1983, si nu dispozitiile in vigoare de la data deschiderii succesiunii, din anul 1920.
La momentul deschiderii succesiunii, 1920, nu exista institutia Certificatului de mostenitor.
Apoi, Z. I. G. nu si-a exercitat dreptul de op?iune succesorala timp de 30 de ani, ce se considera implinit in anul 1950, fiind decazut din acest termen.
In sustinerea celui de-al doilea motiv de nulitate arata reclamantii, ca din cadrul procedurii succesorale notariale (gratioase) initiate de ZIG, au fost omisi alti mostenitori.
Din casatoria ZE cu ZOI au rezultat trei copii: ZIG, ZE decedata la varsta de 21 de ani de septicemie si ZE, decedat la varsta de aproximativ 28 de ani, fiind executat in inchisoarea Jilava in timpul miscarii legionare in anul 1940.
Potrivit regulilor succesorale aplicabile la acea vreme, cota ce i-ar fi revenit lui ZIG, ar fi fost de 1/3 din masa succesorala ramasa de pe urma mamei.
Astfel, cu ocazia dezbaterii succesorale de pe urma defunctei  EZ, ar fi trebuit realizata si dezbaterea succesorala de pe urma celor doi frati ce au decedat ulterior, daca se trece peste aspectul potrivit caruia acceptarea sau renuntarea la succesiunea EZ nu mai putea fi facuta dupa 30 de ani.
Cei doi frati, ZM si ZE nu au avut descendenti, caz in care mostenitorii acestora ar fi fost cei indicati de clasa a doua de mostenitori, respectiv fratii si surorile alaturi de tatal acestora, ZOI.
Deci, prin dezbaterea succesorala de pe urma fratilor M si EM ZM, ZOI (sau mostenitorii acestuia), ar fi trebuit sa primeasca 1/4 din cota de 1/3 a fiecaruia din cei doi copii, decedati fara descendenti, respectiv 1/12 din masa succesorala, deschisa de pe urma defunctei ZE, in total 2/12 din masa succesorala.
Avand in vedere ca autorul paratului, ZIG, a initiat procedura succesorala notariala dupa implinirea termenului de decadere de 30 de ani pentru facultatea de a opta pentru acceptarea succesiunii, fiind strain de aceasta, avand in vedere ca  inclusiv exercitiul actiunilor  prin care acesta putea sa isi valorifice drepturile succesorale, respectiv actiunea in petitie de ereditate si actiunea in revendicare, erau paralizate prin implinirea termenului de prescriptie  de 30 de ani, potrivit codului civil aplicabil  la data deschiderii succesiunii, precum si potrivit dispozitiilor in vigoare si al data implinirii acestor termene, avand in vedere ca ZIG a omis sa prezinte in cadrul procedurii  succesorale  notariale declansate in anul 1983 toti mostenitorii  existenti la data deschiderii succesiunii de pe urma defunctei ZE si a persoanelor ce urmau  sa vina la mostenire, apreciaza ca in cauza sunt intrunite cerintele motivelor de nulitate absoluta invocate, motiv pentru care solicita admiterea actiunii.
In dovedire s-au folosit de proba cu inscrisuri.
In drept si-au intemeiat actiunea pe art 700 C.civ, (anii 1865 si 1924), Legea nr. 319/1944,  Decretul nr. 32 din 30.01.1954,  art. 797 C.civ. (anii 1865 si 1924),  art. 18 si 23 din Decretul nr. 40/1953, art. 33 C.civ. (anul 1865).
Legal citat, paratul a formulat intampinare, prin care a invocat exceptia lipsei calitatii procesuale active a reclamantilor, acestia apar ca fiind persoane straine de mostenire, deoarece nu au produs nicio dovada din care sa rezulte ca ei sau autorii lor, au facut acte de acceptare tacita a mostenirii in cauza, ramanand in abstensiune timp de 30 de ani, din care cauza au pierdut vocatia la mostenire, ramanand definitive si erga omnes, straini de mostenire si exceptia prescriptiei dreptului material la actiune, motivat de faptul ca, potrivit doctrinei si jurisprudentei in materie, “fiind vorba despre calitatea de mostenitor, nulitatea care sanctioneaza eventuala nerespectare a unor dispozitii legale la incheierea actului juridic civil, respectiv certificatul de mostenitor, este una relativa, fiind vorba despre o norma legala  prin care se ocroteste un interes particular, incidente fiind disp. art. 9 din Decretul nr. 167/1958.
Cu privire la fondul cauzei a aratat ca potrivit extrasului dupa “Tablou de agricultorii care au terenuri arabile sau transformate in arabil de la 10 hectare in sus", din comuna Oancea in anul 1948,  ZIG, tatal paratului, era inscris cu teren arabil in suprafata de 21 ha, pentru care era obligat ca, in perioada 01.04.1948-31.12 1948, sa plateasca un impozit de 17.325 lei, acesta achitand la 31 martie 1948 suma de 14.000 lei, ramanand un debit neachitat in suma de 3.325 lei, restanta pentru care i s-a instituit sechestrul nr. 100/948.
O alta dovada a acceptarii tacite a mostenirii, manifestata de tatal paratului, o constituie  actul de dispozitie cu titlu gratuit, respectiv Contractul de donatie,  autentificat de Notariatul de Stat Local Curtea de Arges sub nr. _/01.03.1974, prin care i-a fost donata paratului casa pe care tatal sau a mostenit-o de la mama sa, EZ, casa pe care a stapanit-o netulburat de nimeni din anul 1920, potrivit paragrafului 7/pag 1 din contractul de donatie mentionat.
Prin sentinta civila nr. 5963/01.06 2012, Judecatoria Galati a respins exceptia prescriptiei dreptului la actiune invocata de parat. A admis exceptia lipsei calitatii procesuale active a reclamantilor invocata de parat si a respins actiunea civila avand ca  obiect "anulare act"  formulata de reclamantii ZC, VL, ZM, OCD si ZAI, in contradictoriu cu paratul ZGG, ca fiind promovata de persoane fara calitate procesuala activa. A luat act ca nu s-au solicitat cheltuieli de judecata.
Prin decizia civila nr. 177 din 12.06.2013 a Tribunalului Galati s-a respins apelul ca nefondat retinandu-se urmatoarele:
Reclamantii ZC, VL, ZM, OCD si ZAI, in mod categoric nu au vocatie succesorala fata de ZE, care este prima sotie a autorului lor ZOI, autoarea lor fiind cea de a doua sotie e acestuia.
Deci, calitatea procesuala a acestora nu deriva din calitatea lor de succesibili, ci eventual de calitatea de succesor a defunctului ZOI, insa si in cazul acestuia se pune problema acceptarii sau nu a mostenirii, nu fata de copiii sai E si E, ci fata de prima sa sotie, E, dupa moartea celor doi copii.
Tribunalul a apreciat ca nu are nici un fel de relevanta acceptarea de catre ZOI a succesiunii fiilor sai, E si E, atat timp cat acestia, in mod categoric nu s-a probat ca ar fi acceptat mostenirea ramasa de pe urma mamei lor. Reclamantii au incercat sa dovedeasca, cu martorul audiat in apel, ca ZOI ar fi facut acte de acceptare tacita a mostenirii copiilor sai, E si E, insa nu au dovedit ca ZOI ar fi facut acte de acceptare asupra averii ramase de pe urma defunctei ZE. Or, in urma decesului celor doi copii, E si E, in masa succesorala nu au ramas bunurile din mostenirea mamei lor, ci doar dreptul de optiune succesorala. Iar tatal lor, ZOI, neefectuand nici un act de acceptare a mostenirii ramase de pe urma defunctei sale sotii inseamna ca nu a valorificat acest drept. In aceasta situatie singurul care a cules mostenirea mamei sale a fost ZIG, tatal paratului.
Neacceptarea de catre ZOI a succesiunii sotiei sale, prin intermediul celor doi copii decedati, este probata si prin faptul ca la deschiderea succesiunii lui ZOI, acesta era fara avere.
Nu a fost primita  apararea conform careia ZOI, prin eventualele acte de administrare ale imobilului din com. O ar fi insemnat ca a accceptat succesiunea pentru ca acesta avea la acel moment uzufructul imobilului, iar acele acte de administrare sunt rodul acestui drept si trebuie sa existe acte de acceptare neechivoce, ceea ce nu s-a probat.
Tribunalul a apreciat ca instanta de fond, in mod corect a retinut faptul ca prin actul de donatie autentificat sub nr. _/01.03.1974, transcris sub nr. _/15.03.1974 de catre Notariatul de Stat Local Curtea de Arges, jud. Arges avand ca si obiect imobilul teren in suprafata de 800 mp camin de casa situat in vatra satului  si casa si dependintele situate pe acest teren, situat in comuna O, jud. G, prin care ZIG ii transmite fiului sau ZGG,  proprietatea acestuia s-a demonstrat ca tatal paratului a acceptat in totalitate mostenirea mamei sale, in interiorul termenului de 30 de ani, aratat de Codul civil in vigoare la data decesului lui ZE.
De asemenea, tribunalul a constatat ca instanta de fond a facut o corecta apreciere a probelor existente la dosarul cauzei si ca nu a creat vreo situatie mai grea reclamantilor.
In ceea ce priveste referirea la o eventuala lipsa de interes a reclamantilor in promovarea actiunii, tribunalul a apreciat ca instanta de fond a facut aceasta referire in contextul analizarii calitatii procesuale active a reclamantilor si nu ca o analiza a unei eventuale exceptii a lipsei de interes, intrucat pe langa vocatia succesorala, pentru a avea calitate procesuala activa, reclamantii trebuie sa justifice si un interes.
Tribunalul a retinut ca, intr-adevar reclamantii nu au calitate procesuala activa deoarece autorul lor, in mod categoric nu a acceptat succesiunea defunctei sale sotii, ZE, din actele si lucrarile dosarului reiesind in mod indubitabil faptul ca intentia lui ZOI a fost aceea ca averea primei sale sotii sa revina fiului lor ZIG, autorul paratului.
In aceasta situatie, si fata de considerentele de mai sus, tribunalul a apreciat ca instanta de fond a pronuntat o hotarare legala si temeinica.
Impotriva deciziei civile nr. 177 din 12.06.2013 a Tribunalului Galati au declarat recurs reclamantii invocand urmatoarele motive:
1). incidenta dispozitiilor at. 304 pct. 7 Cod procedura civila deoarece instanta nu a inlaturat in nici un fel sustinerea ca "emiterea certificatului de mostenitor  la distanta de 63 de ani de la data decesului defunctei, nu mai era posibila".
Instanta de apel nu a facut nicio referire la actele normative incidente, nu a determinat cadrul normativ aplicabil in cauza, motiv pentru care nu se pot determina considerentele pentru care instanta de apel a ajuns la solutia criticata.
In fata instantei de apel au sustinut ca "succesiunea a fost acceptata si dezbatuta de catre succesibili potrivit Codului civil din anul 1864, ca remediile avute de catre parti la dispozitia atunci le asigurau proteguirea drepturilor lor succesorale.
Astfel, mijloacelor de proteguire si de recunoastere a drepturilor succesorale in perioada 1921-1951 (la data deschiderii succesiunii si pana la implinirea termenului de prescriptie de 30 de ani prevazut de Codul civil in prima sa forma) erau urmatoarele:
- susceptibilii, daca erau sezinari, puteau intra imediat  in stapanirea mostenirii  prin simplul act de acceptare a acesteia;
- mostenitorii sezinari, sau cei ce nu aveau detinerea bunurilor, urmau sa revendice bunurile de la mostenitorii aparenti prin intermediul Actiunii in petitie de ereditate, sau, contra celor ce nu clamau  vreun drept de mostenitor, prin intermediul Actiunii in revendicare.
Or, certificatul de mostenitor este o institutie de drept ce apare ulterior anului 1953, iar la momentul emiterii certificatului de mostenitor (1984), termenul de prescriptie prevazut de Vechiul Cod civil era de mult timp implinit.
Apoi, nerespectarea termenului de 30 de ani determina faptul ca succesibilul sa fie irevocabil considerat strain de succesiune.
Prin dezbaterea mostenirii potrivit Decretului 40/1953 - act normativ aparut ulterior s-a adus atingere chiar termenului de prescriptie ce nu ar mai fi permis dezbaterea succesiunii din partea lui ZOI.
2). instanta de apel a retinut motive cu totul straine si contradictorii de natura pricinii (art. 304 pct. 7 Cod procedura civila). Astfel, in fata instantei de fond cat si a celei de apel au solicitat ca in solutionarea cererii in constatarea si declararea nulitatii certificatului de mostenitor, nu trebuie sa se tina seama de urmatoarele acte:
- actul de donatie autentificat sub nr. _ din 01.03.1974, incheiat ulterior intre ZIG si ZGG (intrucat un asemenea act nu este opozabil celorlalti mostenitori prin continutul declaratiilor de acceptare a succesiunii ce sunt acolo mentionate);
- acte eliberate de Arhivele Nationale, ce contin contradictii sau suprafete de teren ce nu pot fi determinate ca fiind identice;
- actul dotal din 1911 al defunctei ZE (pentru considerentele ca suprafetele de teren acolo prevazute au format ulterior obiectul unor vanzari ce au fost validate prin trecerea timpului, in anii 1914, 1915 si 1917).
Or, Tribunalul tocmai prin prisma acestor acte a dat solutia.
Prima contradictie ce reiese din hotararea judecatoreasca: In anul 1974, la momentul incheierii contractului de donatie, termenul de prescriptie de 30 de ani era implinit de mult.
Faptul ca aceste rationamente sunt straine de natura cauzei: instantele de judecata au fost investite sa cerceteze procedura succesorala de pe urma defunctei ZE, si nu continutul unor acte cu totul disparate facute de alte parti in cursul vietii. Astfel, chiar daca contractul de donatie contine declaratii specifice unei proceduri succesorale gratioase, aceste declaratii nu sunt facute cu respectarea cerintelor prevazute de procedura succesorala.
3). simpla argumentare a instantei ca intentia unei parti ar reiesi in mod indubitabil din Actele si lucrarile dosarului, fara nicio referire concreta la vreun act al donatorului reprezinta o lipsa a motivarii.
Astfel, desi instanta de apel retine o situatie noua, o imprejurare noua fata de instanta de fond, precum ca ZOI a avut indubitabil intentia de a transmite proprietatea primei sotii catre autorul paratului, ZIG, instanta de apel nu face referire la nici un act si nicio mentiune din acte si "lucrari" ale dosarului, nedand posibilitatea reclamantilor sa urmareasca in rationament instanta.
4). instanta de apel, ca si instanta de fond, a dat o gresita aplicare a legii in solutionarea exceptiei lipsei calitatii procesuale active a reclamantilor, netinand seama de faptul ca normele de dezbatere a procedurii succesorale erau doar cele continute de Codul civil din 1864, iar obtinerea certificatului de mostenitor dupa 63 de ani de la deschiderea mostenirii si potrivit Decretului 40/1953 nu mai era posibila (art. 304 pct. 9 Cod procedura civila).
Instanta de apel a validat rationamentul gresit al instantei de fond ce a adaugat in mod nepermis de lege, in determinarea calitatii procesuale active a reclamantilor, considerand ca pentru a putea invoca nulitatea certificatului de mostenitor nu este suficient sa se arate ca au existat succesibili ce au fost exclusi prin nementionarea acestora in cadrul procedurii succesorale notariale, ci ar fi necesar sa se dovedeasca si interesul in anularea certificatului de mostenitor, prin dovedirea faptului ca sunt mostenitori acceptanti.
Singura cerinta in promovarea unei actiuni in anulare a certificatului de mostenitor (precum sunt si cerintele Legii nr. 36/1995) este doar aceea de a dovedi ca sunt persoane lezate prin emiterea certificatului de mostenitor, ca au fost exclusi prin nementionarea de catre persoana ce a declansat procedura succesorala notariala. Textul legii nu mentioneaza si un interes pentru care ar trebui sa se faca dovada la acest moment.
In cadrul unei actiuni in anulare a certificatului de mostenitor nu se analizeaza actele de acceptare ale reclamantului, pentru a vedea astfel daca acesta justifica calitatea procesuala activa precum nu se analizeaza actele de acceptare ale paratului, ci asupra acestor chestiuni urmeaza ca partile sa transeze in cadrul unei noi proceduri succesorale notariale (gratioase) ce o vor initia sau in cadrul unui proces prin care sa puna in discutie actele de acceptare.
De asemenea, rationamentele  pentru care instanta de fond a oprit analiza pe fondul cauzei, retinand lipsa interesului, sunt cu totul gresite. Astfel, instanta de fond a retinut: "aparand ca fiind lipsita de interes, atat timp cat partile au obtinut titluri de proprietate".
Instanta de judecata nu a tinut seama de intreg contextul in care cererea in anulare a certificatului de mostenitor a fost promovata, ignorand faptul ca paratul a solicitat anularea titlurilor de proprietate, iar in acel proces reclamantii invoca faptul ca certificatul de mostenitor in baza caruia se solicita anularea titlurilor de proprietate a fost contestat de catre parti, formandu-se astfel acest dosar distinct.
Pentru toate aceste considerente, solicita in principal, admiterea recursului, casarea solutiei si trimiterea cauzei spre rejudecare, iar in subsidiar, modificarea solutiei din apel in sensul admiterii apelului, schimbarii sentintei de la fond in sensul admiterii actiunii asa cum a fost formulata.
Examinand actele si lucrarile dosarului se constata ca recursul nu este fondat.
Din analiza considerentelor deciziei civile nr. 177 din 12.06.2013 a Tribunalului Galati se constata ca se regasesc prea putine referiri la cadrul normativ aplicabil in speta, ceea ce atrage incidenta art. 304 pct. 7 Cod procedura civila si obligatia corelativa a instantei de recurs de a complini aceasta deficienta in conformitate cu dispozitiile art. 312 alin. 3 teza I Cod procedura civila.
Nu putem imbratisa opinia recurentilor precum in speta ne-am afla pe o veritabila "necercetare a fondului problemei de drept in discutie" pentru nemotivare corespunzatoare deoarece hotararea instantei de fond este completa din acest punct de vedere (a raspuns punctual la toate apararile de fapt si de drept puse in discutie), iar apararile partilor din apel si recurs se circumscriu acelorasi aspecte de drept invocate.
Totodata, concluziile trase de instanta de apel desi nu au mentionat dispozitiile legale, permit instantei de recurs identificarea textelor de lege avute in vedere.
Fata de considerentele mai sus enuntate, urmeaza in randurile urmatoare a se complini motivarea in drept a instantei de apel.
Potrivit actului dotal nr. _/12.01.1911 bunica paterna a paratului - EMM a fost inzestrata de parintii sai, avand in vedere casatoria ce urma sa se incheie cu IOZ, cu mai multe suprafete de teren, o casa in comuna O. si bunuri mobile.
In cadrul actului este mentionat in mod expres faptul ca parintii inteleg ca proprietatea asupra tuturor bunurilor imobile sa se transmita catre fiica acestora, iar sotul sa aiba doar un drept de uzufruct asupra acestor bunuri, potrivit regulilor Regimului dotal in vigoare la acel moment.
Ca atare, bunurile imobile mentionate au fost transmise in proprietatea exclusiva a numitei EZ.
Potrivit certificatului de deces seria _ nr. _ eliberat de Consiliul Local al comunei O., judetul G., ZE a decedat la data de 11 februarie 1920.
ZE si I au avut 3 copii: G, E si E, toti minori la data mortii mamei lor (11.02.1920).
Potrivit art. 669 Cod civil (in forma de la 1864) prima clasa de mostenitori cuprindea pe descendentii legitimi la infinit, sotul supravietuitor era chemat sa culeaga succesiunea deschisa doar dupa inlaturarea/inexistenta tuturor rudelor sotiei, pana la gradul al XII-lea de rudenie.
Ca atare, cei indreptatiti sa culeaga mostenirea lui Z.E. erau cei trei copii ai sai. Avand in vedere starea de minorat a acestora, acceptarea pentru minori era posibil sa fie realizata de catre sotul supravietuitor ce avea o tutela legala asupra minorilor, insa cu autorizarea unui Consiliu de familie (art. 405, 454 din Codul civil) sau cu instituirea unei tutele legale.
ZE a decedat undeva intre 1935-1940 iar EZ in 1940. La data decesului acestora, cei cu vocatie succesorala in conformitate cu dispozitiile art. 671, 672, 673 Cod civil erau ascendentii privilegiati (in speta, tatal) in concurs cu fratii si surorile "de cujusului".
Reclaman?ii pretind ca E si E au acceptat mostenirea mamei lor, mostenire ce s-a transmis la data decesului lor catre fratele si tatal lor.
Insa, transmiterea patrimoniului defunctului opereaza catre persoanele ce au vocatie succesorala si care sunt chemate la a culege succesiunea sub conditia realizarii unui act de acceptare expresa sau tacita in termenul de optiune succesorala (de 30 de ani in speta in conformitate cu dispozitiile art. 700 Cod civil).
Or, instantele acest aspect au  retinut ca nefiind dovedit in cauza si anume faptul ca ZI a facut acte de acceptare a mostenirii ce-i revenea dupa copiii sai din prima casatorie, E si E.
Daca au existat sau nu  acte de acceptare sunt aspecte ce tin de situatia de fapt, situatie ce excede controlului de legalitate efectuat de instanta de recurs.
Fata de situatia de fapt retinuta si fata de considerentele de drept mai sus mentionate se constata ca in mod corect s-a tras concluzia ca nu a existat o parghie legala in virtutea careia averea ramasa de pe urma lui ZE sa ajunga in patrimoniul lui ZI.
Pe de alta parte, pentru celalalt fiu - ZG, instantele au retinut ca s-au gasit in Arhivele Nationale extrase precum ca  in anul 1948 figura cu o suprafata de 21 ha in comuna O.
Apoi, potrivit autorizatiei de instrainare nr. _/1974 s-a retinut ca la cererea lui ZI s-a eliberat acestuia autorizatie in vederea vanzarii casei plus 800 m.p. teren vatra catre fiul sau ZIG.
Prin contractul de donatie nr. _/1974 emis de Notariatul de Stat Curtea de Arges avand ca obiect imobilul din comuna O. plus 800 m.p. teren ZIG i-a transmis fiului sau ZGG proprietatea sa, iar in act apare mentiunea precum imobilul era dobandit prin mostenire de la mama sa - ZE.
Toate aceste acte in mod corect au fost retinute ca facand dovada faptului ca ZIG a acceptat mostenirea ramasa de pe urma mamei sale.
Apoi, emiterea certificatului de mostenitor la o distanta de 63 de ani de la data decesului defunctei era posibila deoarece mostenitorii legali au aceasta calitate din chiar momentul mortii autorului lor, in virtutea legii.
Certificatul de mo?tenitor nu le atribuie aceasta calitate, ci doar le-o confirma.
Ca atare, fata de data prezentarii in fata notarului (1983), data la care opera Decretul nr. 40/1953 in mod corect s-a procedat la emiterea certificatului.
Misiunea notarului s-a limitat doar la verificarea respectarii termenului de optiune succesorala, termen calculat de la data deschiderii succesiunii (data decesului "de cujusului") si daca au existat acte de acceptare a mostenirii in intervalul de 30 de ani de la data de 11.02.1920.
Pe cale de consecinta, nu era necesar sa apeleze la alte mijloace de protejare si recunoastere a drepturilor sale (petitia de ereditate, actiunea in revendicare, etc.) pentru ca a avut in posesie aceste bunuri inainte de expirarea termenului de optiune succesorala.
2). Instantele in mod corect si-au bazat concluziile pe actele eliberate de Arhivele Nationale, pe actul dotal din 1911, pe actul de donatie din 1974 deoarece mentiunile cuprinse in acestea reflecta vointa partilor, element primordial in a afla intentia lor in a mosteni sau nu pe ZE.
Ceea ce intereseaza, in toate actele de dispozitie, este intentia succesibilului, nu validitatea lor, care este indiferenta in ce priveste invederarea manifestarii de vointa a succesibilului.
3). Intentia lui ZI de a lasa intreaga avere a lui ZE fiului sau ZG rezulta din faptul ca in 1948 ZG figura cu terenul ce a apartinut mamei sale pe numele sau, precum si din faptul ca in 1974 ZI a facut demersuri pentru incheierea actului de donatie, act incheiat apoi intre  ZIG si ZGG si cu mentiunea ca obiectul donatiei il reprezinta un bun imobil pe care l-a mostenit de la mama sa.
4). In ceea ce priveste interesul in a anula acest certificat de mostenitor se constata ca in mod corect s-a apreciat ca este in stransa legatura cu dovada calitatii de succesibil a reclamantilor.
Atata vreme cat nu fac aceasta dovada nu este nevoie de o anulare a actului, anulare fara consecinta daca se face dovada ca reclamantii nu au un drept de a mosteni.