Conflict intre marca si nume comercial

Utilizarea de catre un intreprinzator a unui nume comercial similar cu o marca apartinand altuia (V.S. - V) poate sa creeze confuzie cu privire la originea bunurilor sau serviciilor celor doi comercianti, susceptibila de a aduce atingere functiei esentiale a marcii - de a garanta consumatorilor provenienta produselor sau a serviciilor.
                           
       Decizia civila nr. 231/R din 08.09.2010  a Curtii de Apel Galati

Prin cererea formulata, reclamanta SC V SRL Buc. a chemat in judecata parata S.C. V.S. SRL, pentru ca pe cale de hotarare judecatoreasca sa se constate ca denumirea de comerciant a paratei incalca dreptul la marca al SC V. SRL Buc., sa se interzica utilizarea marcii V. ca nume comercial si sa fie obligata parata sa modifice denumirea.
In motivarea actiunii reclamanta  a aratat ca denumirea sa este inregistrata la Registrul Comertului, iar marca ,,V" este inregistrata la OSIM.
Cum prin inregistrarea marcii a dobandit exclusivitate, parata incalca dreptul sau la marca si trebuie sa i se interzica utilizarea avand in vedere disp. art. 35 din Legea 84/1998.
Totodata prin inregistrarea denumirii de ,,V.S.’’ parata a incalcat disp. art. 8 din Legea 148/2000, care interzice publicitatea de a crea confuzie pe piata.
Cum parata are in obiectul de activitate codurile CAEN pentru care a inregistrat marca, a solicitat obligarea paratei la schimbarea denumirii.
Legal citata, parata a formulat intampinare si a solicitat respingerea actiunii ca neintemeiata.
A aratat ca reclamanta face confuzie intre marca si firma, care desi fac parte din sfera drepturilor de proprietate industriala au functii si natura juridica diferita.
Faptul ca are in  denumire cuvantul ,,V.’’ nu inseamna ca foloseste in activitatea comerciala un semn ce este perceput de consumatori ca o marca.
Denumirea pe care parata o foloseste in operatiunile si actele sale nu are rolul unei marci, iar numele comercial este protejat potrivit art. 8 din Conventia de la Paris, pentru protectia proprietatii industriale, indiferent daca face parte dintr-o marca sau nu.
Nu sunt aplicabile nici dispozitiile art. 8 din Legea 148/2000, pentru ca parata nu a facut nici un act de publicitate  de natura a afecta in vreun fel parata.
Prin sentinta comerciala pronuntata de Tribunalul Vn. - Sectia Comerciala si de Contencios Administrativ si Fiscal actiunea a fost respinsa ca neintemeiata.
Sentinta a fost mentinuta de Curtea de Apel Gl. prin respingerea ca nefondat a apelului declarat de reclamanta SC V. SRL.
Inalta Curte de Casatie si Justitie - Sectia Comerciala a admis recursul declarat de reclamanta si, casandu-se atat decizia Curtii de Apel Gl, cat si sentinta comerciala a Tribunalului Vn - Sectia Comerciala, a fost trimisa cauza spre rejudecare Tribunalului Vn - Sectia Civila.
Pentru a decide astfel, instanta suprema a stabilit, din oficiu, ca natura juridica a litigiului este civila, nu comerciala, pentru ca actiunea, avand ca obiect incalcarea dreptului la marca, este fundamentata pe dispozitiile art.35 alin.3 din Legea 84/1998 privind marcile si indicatiile geografice si vizeaza materia proprietatii industriale, care conform art.2 alin.1 lit.e CPC este de competenta instantei civile. In consecinta, inalta curte a admis exceptia necompetentei materiale a instantei comerciale pusa in discutie din oficiu.
In rejudecare, cauza a fost inregistrata pe rolul Tribunalului Vn -Sectia Civila.
Tribunalul Vn - sectia civila a respins ca neintemeiata actiunea.
Pentru a decide astfel, instanta a retinut urmatoarele :
SC V SRL Buc. :  Reclamanta si-a inregistrat la Oficiul de Stat pentru Inventii si Marci, incepand cu data de 18.12.2003, marca ce consta in imaginea in ocru si verde a unei jumatati de sticla rasturnata sub care este inscrisa denumirea de V., imprejurare atestata de certificatul de inregistrare a marcii acordat in baza Legii nr.84/1998. Marca a fost inregistrata pentru activitatile de comercializare, ambalare, depozitare si transport al bauturilor alcoolice.
SC V.S. SRL Focsani : Parata s-a inregistrat cu aceasta denumire la Registrul Comertului de pe langa Tribunalul Vn. la data de 10.03.2006, avand ca activitate principala comertul cu ridicata al masinilor agricole, echipamentelor si furniturilor, astfel cum rezulta din certificatul de inregistrare. Obiectul secundar de activitate al societatii include si activitati similare claselor pe care reclamanta si-a inregistrat marca, astfel cum rezulta din adresa Oficiului National al Registrului Comertului. Parata a precizat insa ca activitatea sa se bazeaza pe importul de utilaje si tehnologie oenologica din spatiul Uniunii europene, pe care le comercializeaza in cele doua incinte si ca nu produce utilaje sub sigla proprie, nu foloseste eticheta proprie, cu insemnele firmei, vanzarea realizandu-se sub denumirea tehnica a produsului importat, in ambalajele originale, cu insemnele specifice fiecarui producator, utilizandu-se documentele de insotire a marfii. Parata a mai precizat ca denumirea sa este utilizata exclusiv pe documentele financiar-contabile emise de societate, iar reclamanta nici nu a sustinut si nici nu a dovedit contrariul.
Temeiul juridic invocat de petenta este in principal art.35 din Legea 84/1998 potrivit caruia: Inregistrarea marcii confera titularului sau un drept exclusiv asupra marcii.
Titularul marcii poate cere instantei judecatoresti competente sa interzica tertilor sa foloseasca, in activitatea lor comerciala, fara consimtamantul titularului:    a) un semn identic cu marca pentru produse sau servicii identice cu acela pentru care marca a fost inregistrata; b) un semn care, data fiind identitatea sau asemanarea cu marca ori data fiind identitatea sau asemanarea produselor sau serviciilor carora li se aplica semnul cu produsele sau serviciile pentru care marca a fost inregistrata, ar produce in perceptia publicului un risc de confuzie, incluzand si riscul de asociere a marcii cu semnul; c) un semn identic sau asemanator cu marca pentru produse sau pentru servicii diferite de cele pentru care marca este inregistrata, cand aceasta din urma a dobandit un renume in Romania si daca, din folosirea semnului, fara motive intemeiate, s-ar putea profita de caracterul distinctiv ori de renumele marcii sau folosirea semnului ar cauza titularului marcii un prejudiciu.
     In aplicarea alin. 2, titularul marcii poate cere sa fie interzise tertilor, in special, urmatoarele acte: a) aplicarea semnului pe produse sau pe ambalaje; b) oferirea produselor sau comercializarea ori detinerea lor in acest scop sau, dupa caz, oferirea sau prestarea serviciilor, sub acest semn; c) importul sau exportul produselor sub acest semn; d) utilizarea semnului pe documente sau pentru publicitate.
De asemenea, s-a invocat art.8 din Legea 148/2000 privind publicitatea, care insa a fost abrogat de art.23 Cap.IV din Legea 158/2008.
Conventia de la Paris pentru protectia proprietatii industriale, ratificata de romania prin decretul mr.1177/1968, in art.1 alin.2 care stabileste ca ,,Protectia proprietatii industriale are ca obiect brevetele de inventie, modelele de  utilitate, desenele sau modelele industriale, marcile de fabrica sau de comert, marcile  de serviciu, numele comercial si indicatiile de provenienta sau denumirile de origine, precum si reprimarea concurentei neloiale", iar conform art.8 ,,Numele comercial va fi protejat in toate tarile uniunii, fara obligatia de depunere sau de inregistrare, indiferent de faptul daca el face sau nu parte dintr-o marca de fabrica de comert".
Notiunea de semn. Instanta trebuie sa stabileasca daca notiunea de semn la care se refera alin.2 al art.35 din Legea 84/1998 poate avea intelesul de denumire sub care paratul comerciant isi exercita comertul si sub care semneaza, pentru a putea verifica sustinerea reclamantei ca aceata denumire de comerciant a paratei incalca dreptul la marca al reclamantei.
Chiar din cuprinsul art. 3 din Legea 84/1998 privind marcile si indicatiile geografice rezulta ca si denumirea comerciala poate avea intelesul de semn.
Astfel, potrivit acestui text de lege, in intelesul prezentei legi, termenii si expresiile de mai jos se definesc dupa cum urmeaza: a) marca este un semn susceptibil de reprezentare grafica servind la deosebirea produselor sau a serviciilor unei persoane fizice sau juridice de cele apartinand altor persoane; pot constitui marci semne distinctive, cum ar fi: cuvinte, inclusiv nume de persoane, desene, litere, cifre, elemente figurative, forme tridimensionale si, in special, forma produsului sau a ambalajului sau, combinatii de culori, precum si orice combinatie a acestor semne.
Asadar, legea exemplifica in ce poate consta un semn distinctiv, care intre altele poate fi reprezentat de un cuvant.
Ori, denumirea comerciala, respectiv firma in intelesul art.30 alin.1 din Legea 26/1990 cuprinde cuvinte, astfel cum rezulta din 39 din lege care interzice folosirea unor anumite cuvinte.
Intrunirea conditiilor prev. de alin.2 al art.35 din Legea 84/1998:
In cuprinsul acestui text de lege sunt stabilite trei ipoteze diferite in care un semn poate incalca dreptul la marca al titularului.
I. a) un semn identic cu marca pentru produse sau servicii identice cu acela pentru care marca a fost inregistrata.
In aceasta ipoteza, trebuie indeplinite cumulativ conditiile:
- semnul sa fie identic cu marca, in cazul nostru cuvantul din denumirea comerciantului sa fie identic cu marca. Ori, pe de o parte, marca reclamantei, pe langa cuvantul V., mai cuprinde si alt semn reprezentat grafic si colorat deosebit, iar pe de alta parte denumirea paratei, pe langa cuvantul V., mai cuprinde si specificatia S., in concordanta cu dispozitiile art.38 din Legea 26/1990potrivit caruia orice firma noua trebuie sa se deosebeasca de cele existente; iar cand o firma noua este asemanatoare cu o alta, trebuie sa se adauge o mentiune care sa o deosebeasca de aceasta, fie prin desemnarea mai precisa a persoanei, fie prin indicarea felului de comert exercitat sau in orice alt mod.
Asadar, denumirea paratei nu este identica cu marca.
- produsele sau serviciile oferite de cei doi comercianti sa fie identice. Ori, am stabilit anterior ca cele doua societati nu comercializeaza produse identice si nu ofera servicii identice, iar reclamanta nici nu a invocat acest lucru, imprejurare pe care o confirma in cererea de apel indreptata impotriva primei sentinte.
Nefiind indeplinita niciuna dintre conditii, aceasta ipoteza nu se verifica.
II. b) un semn care, data fiind identitatea sau asemanarea cu marca ori data fiind identitatea sau asemanarea produselor sau serviciilor carora li se aplica semnul cu produsele sau serviciile pentru care marca a fost inregistrata, ar produce in perceptia publicului un risc de confuzie, incluzand si riscul de asociere a marcii cu semnul.
Fata de prima ipoteza, aceasta lasa posibilitatea ca intre semn si marca sau intre produse sau servicii sa existe doar o asemanare, nu numai identitate, adaugand insa conditia ca aceasta asemanare sa produca in perceptia publicului un risc de confuzie, incluzand si riscul de asociere a marcii cu semnul.
Ori, daca asemanarea denumirii paratei cu marca reclamantei nu poate fi contestata, avand in vedere faptul ca un element component al fiecareia dintre acestea, cuvantul V., este identic, iar asemanarea dintre produsele si serviciile ce fac obiectul comertului fiecareia dintre parti ar putea acceptata, avand in vedere ca toate au legatura cu alcoolul, respectiv vinul, riscul de confuzie sau de asociere dintre denumire si marca nu a fost considerat de instanta evident, cu motivarea ca atat denumirea comerciala, cat si marca cuprind si alte elemente cu caracter distinctiv.
In concluzie a retinut ca nu sunt intrunite conditiile prev. de art.36 alin.2 lit.b.
Curtea de Apel Gl. a admis apelul, a schimbat in tot sentinta, in sensul ca a admis actiunea  si a constatat ca numele comercial al paratei SC C.S. SRL incalca drepturile exclusive asupra marcii reclamantei SC V. SRL.
A fost obligata parata sa inceteze folosirea denumirii ca nume comercial in activitatea economica.
Principiile de drept stabilite in jurisprudenta Curtii Europene de Justitie in aprecierea conflictului dintre marca si nume comercial sunt aplicabile in speta, scopul art. 5(1) din Directiva Consiliului Europei nr.89/104/EEC, transpus in legislatia romana prin disp.art.35 din Legea nr.84/1998 (devenit art.36 in urma numerotarii din 2010), fiind acela de a proteja functia marcii de indicare a originii comerciale.
In toate situatiile in care o marca anterioara intra in conflict cu un semn folosit in activitatea comerciala de catre un tert se aplica regulile din art.36 indiferent daca semnul este nume comercial sau nu, tocmai pentru a se putea evita producerea unui risc de confuzie intre titularul marcii si cel care foloseste semnul.
In situatia in care semnul este un nume comercial sunt avute in vedere prevederile art.6 din Directiva (corespunzator art.39 din legea romana), care impun o conditie suplimentara: verificarea folosirii de catre tert conform bunelor practici din domeniul industrial ori comercial.
Dupa cum rezulta din jurisprudenta constanta a Curtii, titularul unei marci inregistrate poate interzice utilizarea de catre un tert a unui semn identic sau similar cu marca sa, in aplicarea art.5 alin.1, lit.b din Directiva 89/104/CEE, numai daca sunt indeplinite urmatoarele patru conditii :
1. utilizarea sa aiba loc in cadrul comertului;
2. utilizarea sa aiba loc fara consimtamantul titularului marcii;
3. utilizarea sa aiba loc pentru produse si servicii identice sau similare cu cele pentru care a fost inregistrata marca, si,
4. utilizarea sa aduca atingere sau sa fie susceptibila de a aduce atingere functiei esentiale a marcii, care este de a garanta consumatorilor provenienta produselor sau a serviciilor, ca urmare a unui risc de confuzie in perceptia publicului (cauzele C-17/2006 Celine, C-48/2005 Adam Opel, C-120/2004 Medion).
Pe de alta parte, potrivit unei jurisprudente constante, constituie risc de confuzie in sensul acestei dispozitii riscul ca publicul sa creada ca produsele sau serviciile in cauza provin de la aceeasi intreprindere sau, eventual, de la intreprinderi legate din punct de vedere economic. (Cauza C-342/1997, Lloy Schuhfabrik Mayer). Astfel utilizarea unui sistem identic sau similar cu marca, ce genereaza un risc de confuzie in perceptia publicului, aduce atingere sau poate aduce atingere functiei esentiale a marcii.
In speta, toate aceste conditii sunt indeplinite.
1) Astfel, nu s-a contestat ca parata isi foloseste numele comercial, in activitatea comerciala. De altfel e evident ca toate inscrisurile utilizate in activitatea comerciala (de exemplu ; facturi, chitante), precum si materiale publicitare contin denumirea societatii.
2) De asemenea, parata nu a afirmat ca ar fi existat consimtamantul titularului marfii pentru utilizare
3)E indeplinita si dea de a treia conditie si anume : utilizarea sa aiba loc pentru produse sau servicii identice sau similare cu cele pentru care a fost inregistrata marca.
In speta, reclamanta si-a inregistrat marca )ce consta in imaginea in ocru si verde a unei jumatati de sticla rasturnata pe care e inscrisa denumirea V.) pentru activitati de comerciale, ambalare, depozitare si transport al bauturilor alcoolice.
E adevarat ca parata, al carei nume comercial este SC V.S. SRL are ca domeniul principal de activitate comert cu produse destinate industriei viei si vinului, importand si comercializand utilaje si tehnologiei oenologica din spatiul UE.
Dar, asa cum rezulta din relatiile furnizate de ONRC in obiectul secundar de activitate sunt incluse activitati similare celor pentru care reclamanta si-a inregistrat marca (comert cu ridicata si cu amanuntul a bauturilor alcoolice.
4) E indeplinita si cea de-a patra conditie privind atingerea adusa functiei esentiale a marcii, ca urmare a unui risc de confuzie in perceptia publicului cata vreme elementele dominante ale marcii si semnului sunt identice (V.), existenta riscului de confuzie neputand fi pusa la indoiala.
Adaugarea apelativului "service" nu este de natura sa inlature riscul de confuzie prin asocierea denumirii cu marca, cu atat mai mult cu cat nici macar nu are nici o legatura cu activitatea principala desfasurata de parata.
In concluzie, instanta retine ca folosirea numelui comercial de catre parata in relatiile cu clientii si partenerii de afaceri (chiar daca acesta nu este fixat efectiv pe produsul oferit spre comercializare) creeaza riscul ca publicul sa creada ca produsele provin de la aceeasi firma sau, eventual, firme legate din punct de vedere economic (cauza C -342/97, Lloyd Schuhfabrik Mayer). (Red. S.B.)