InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Curtea de Apel Galati

Recalculare pensie

(Decizie nr. 748 din data de 19.08.2009 pronuntata de Curtea de Apel Galati)

Domeniu Pensii | Dosare Curtea de Apel Galati | Jurisprudenta Curtea de Apel Galati

               Legea nr. 250/2007 nu modifica modul de calculare a pensiei, in sensul ca singurele modificari pe care le aduce Legea nr. 250/2007 sunt in sensul ca, incepand cu data de 23.07.2009 (data intrarii in vigoare a legii) salariatii sunt obligati sa plateasca contributia individuala de asigurari sociale la intregul venit realizat, fara a mai exista plafonul de 5 ori salariul mediu brut, iar potrivit principiului contributivitatii, nici punctajul realizat de asigurat intr-un an calendaristic nu mai este plafonat la 5 puncte, ci este in functie de sumele la care s-a achitat contributia.
Potrivit dispozitiilor art. 294 Cod procedura civila in apel nu se poate schimba calitatea partilor, cauza sau obiectul cererii de chemare in judecata si nici nu e pot face alte cereri noi.
    
                                 Decizia civila nr. 748/R/19.08.2009 a Curtii de Apel Galati

Prin Sentinta civila nr. 260/11.02.2009 T.G. a admis actiunea si a obligat parata C.J.P. sa recalculeze pensia cuvenita reclamantului Z.D. cu luarea in calcul a veniturilor brute la care a cotizat in perioada in care a prestat activitate la SC U.E. SA G. (fosta ICPPAM SA).
Pentru a pronunta aceasta sentinta, prima instanta a retinut urmatoarele:
Prin cererea inregistrata pe rolul T.G. reclamantul Z.D. a solicitat obligarea paratei C.J.P. G., la recalcularea cuantumului pensiei de asigurari sociale, cu luarea in calcul a veniturilor brute la care a cotizat in perioada in care a prestat munca la SC U.E. SA Galati.
In expunerea motivelor de fapt reclamantul a aratat ca dupa aparitia Legii 250/2007 care a modificat Legea 19/2000, s-a adresat cu cerere la CJP G., pentru a proceda la recalcularea pensiei care i se cuvine, cu luarea in calcul a veniturilor la care a cotizat in perioada 03.12.1965-01.09.1993. Parata i-a solutionat nefavorabil cererea motivand ca veniturile la care face trimitere reclamantul pentru recalcularea pensiei nu sunt incluse de legiuitor in baza de calcul pentru stabilirea punctajului mediu anual.
In conditiile in care Legea pensiilor s-a modificat, potrivit pct. 6 din Legea 250/2007, reclamantul a considerat ca este indreptatit sa obtina o majorare a cuantumului pensiei pe care o incaseaza pentru munca prestata.
Probele invocate in dovedirea cererii de chemare in judecata: acte (adeverinte eliberate de fostul angajator si decizia de pensie in copie).
Parata a solicitat respingerea cererii cu motivarea ca la calculul pensiei s-au luat in considerare sporurile cu caracter permanent. Veniturile la care face trimitere reclamantul nu sunt luate in calcul la stabilirea punctajului mediu anual in baza OUG. 4/2005 si ca urmare nu exista motive pentru a se proceda la recalcularea pensiei. A precizat ca in perioada la care face referire reclamantul toate unitatile angajatoare au contribuit la bugetul asigurarilor sociale de stat in procent de 15% raportat la castigul brut realizat. Potrivit anexei la OUG. 4/2005, si a Legii 49/1992 nu toate drepturile acordate respectiv incasate si pentru unitatea angajatoare a avut obligatia de plata a contributiei de asigurari sociale sunt luate in calcul la stabilirea cuantumului pensiei de asigurari sociale.
Probele invocate de parata in aparare: acte.
Raspunsul reclamantului la intampinare:
Fata de modificarile aduse Legii 19/2000, a considerat ca este echitabil ca pensia sa fie calculata in raport de baza la care s-a platit contributia la asigurarile sociale de stat.
Tribunalul, pe baza actelor si lucrarilor de la dosar, a retinut urmatoarele:
Reclamantul a dovedit cu cererea inregistrata sub nr. ...  din 08.09.2008 ca a solicitat paratei recalcularea pensiei cu luarea in calcul a dispozitiilor Legii 250/2007.
Desi avea obligatia sa emita o decizie, parata a solutionat cererea prin raspunsul cu nr. ... din 17.11.2008.
Avand in vedere caracterul jurisdictional al acestui raspuns si pentru a asigura reclamantului un real acces la instanta, Tribunalul a procedat la solutionarea cauzei pe fond, sens in care a constatat urmatoarele:
Pana la aparitia Legii 250/2007, baza de calcul a pensiei de asigurari sociale nu includea intreg venitul brut la care s-a cotizat, fiind exceptate anumite categorii de sporuri si beneficii cum ar fi: retribuirea in acord sau cu bucata, participarea la beneficii, premii si alte asemenea.
Sesizand neconcordantele si inechitatile generate de o asemenea reglementare (desi se cotiza la o anumit venit brut nu intreaga suma cotizata se lua in seama la calculul pensiei) legiuitorul a inteles sa modifice Legea 19/2000.
In acest sens prin Legea 250/2007, prin pct. 3 si 6 s-a redefinit baza de calcul a pensiei sens in care trimite la venitul brut realizat si la care s-a platit contributia de asigurari sociale.
Aceasta inseamna ca legiuitorul a inteles sa dea eficienta totala criteriului contributivitatii si sa includa in baza de calcul a pensiei toate veniturile brute la care s-a cotizat fara a mai distinge intre veniturile si sporurile cu caracter permanent si veniturile sau sporurile cu caracter special.
In raport de aceasta reglementare s-a constatat ca apararile paratei nu sunt intemeiate, iar reclamantul are dreptul sa beneficieze de o recalculare a pensiei cu luarea in considerare a celor doua elemente: venitul brut incasat si contributiile la asigurarile sociale.
Impotriva acestei sentinte a formulat recurs intimata C.J.P. G., solicitand modificarea ei si respingerea actiunii formulata de reclamant.
Prin decizia civila nr. 748  din 19.08.2008 a Curtii de Apel G. a fost admis recursul, a fost modificata in tot sentinta recurata, iar in rejudecare a fost respinsa actiunea ca nefondata.
Au fost avute in vedere urmatoarele considerente:
Reclamantul a iesit la pensie in conditiile Legii 3/1977, care nu avea principiul contributivitatii, asa cum il reglementeaza astazi Legea 19/2000, iar recalcularea pensiei sale s-a facut in temeiul OUG 4/2005, care contine si o anexa cu sporurile permanente, care intra in baza de calcul, precum si cu cele care nu pot fi luate in considerare, respectiv formele de retribuire in acord sau cu bucata, in regie ori dupa timp, pe baza de tarife sau cote procentuale (castigul brut realizat).
Potrivit art. 164 din Legea 19/2000, la determinarea punctajelor anuale, pana la intrarea in vigoare a legii, se utilizeaza salariile brute sau nete, dupa caz, in conformitate cu modul de inregistrare a acestora in carnetul de munca, la care se adauga si  sporurile cu caracter permanent, care au facut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislatiei anterioare si care sunt inregistrate in carnetul de munca sau sunt dovedite cu adeverinte eliberate de unitati, conform legislatiei in vigoare.
Instanta de fond a confundat baza de calcul a pensiei cu baza de calcul a contributiei de asigurari sociale, intrucat Legea 250/2007 reglementeaza, in art. I pct. 3 baza de calcul a contributiei datorate in prezent, nu pentru perioadele anterioare si isi produce efectele pentru viitor, nu poate retroactiva.
 Ca urmare, adeverinta nr. 150/3602/05.09.2008 eliberata de  SC U. E. SA Galati (fosta ICPPAM SA) nu poate fi luata in calcul la stabilirea pensiei.
Solutia instantei de fond s-a bazat pe interpretarea Legii 250/2007 in sensul ca prin pct. 3 si 6 s-a redefinit baza de calcul a pensiei, respectiv legiuitorul a inteles sa dea eficienta totala criteriului contributivitatii si sa includa in baza de calcul a pensiei toate veniturile brute la care s-a cotizat fara a mai distinge intre veniturile si sporurile cu caracter permanent si veniturile sau sporurile cu caracter special.
Analizand modificarile introduse de aceasta lege prin pct. 3 si 6 s-a constatat ca aceasta interpretare nu este corecta, astfel:
Pct. 3: Anterior, art. 23  alineatul (3) din Legea 19/2000 avea urmatorul cuprins:
(3) Baza de calcul prevazuta la alin. (1) si (2) ( baza lunara de calcul a contributiei individuale de asigurari sociale in cazul asiguratilor) nu poate depasi plafonul a de 5 ori salariul mediu brut.
Acest articol s-a  modificat si are urmatorul cuprins:
        "(3) Baza de calcul prevazuta la alin. (1) si (2) este venitul brut realizat lunar."
Pct. 6: Anterior, art. 78  alineatul (4) din legea 19/2000 avea urmatorul cuprins:
         (4) Punctajul asiguratului, stabilit conform alin. (1) si (2), nu poate fi mai mare de 5 puncte intr-un an calendaristic.
Acest articol s-a  modificat si are urmatorul cuprins:
          "(4) Punctajul asiguratului, stabilit conform prevederilor alin. (1) si (2), se calculeaza la nivelul veniturilor brute realizate pentru care s-au platit contributii de asigurari sociale."
Ca urmare, singurele modificari pe care le aduce Legea 250/2007 sunt in sensul ca, incepand cu 23.07.2007 (data intrarii in vigoare a legii) salariatii sunt obligati sa plateasca contributia individuala de asigurari sociale la intregul venit realizat, fara a mai exista plafonul de 5 ori salariul mediu brut, iar potrivit principiului contributivitatii, nici punctajul realizat de asigurat intr-un an calendaristic nu mai este plafonat la 5 puncte, ci este in functie de sumele la care s-a achitat contributia.
Legea 250/2007 nu modifica cu nimic art. 164 din Legea 19/2000, care arata modul in care se calculeaza punctajul anual pana la intrarea in vigoare a legii 19/2000.
Astfel, asa cum corect a evidentiat C.J.P., potrivit art. 164 din Legea 19/2000, la determinarea punctajelor anuale, pana la intrarea in vigoare a legii, se utilizeaza salariile brute sau nete, dupa caz, in conformitate cu modul de inregistrare a acestora in carnetul de munca, astfel:
         a) salariile brute, pana la data de 1 iulie 1977;
         b) salariile nete, de la data de 1 iulie 1977 pana la data de 1 ianuarie 1991;
         c) salariile brute, de la data de 1 ianuarie 1991.
La determinarea punctajelor anuale, pe langa salariile prevazute la alin. (1) se au in vedere si sporurile care au facut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislatiei anterioare si care sunt inregistrate in carnetul de munca.
         (3) La determinarea punctajelor anuale, pe langa salariile prevazute la alin. (1) se au in vedere si sporurile cu caracter permanent, care, dupa data de 1 aprilie 1992, au facut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislatiei anterioare si care sunt inregistrate in carnetul de munca sau sunt dovedite cu adeverinte eliberate de unitati, conform legislatiei in vigoare.
Prin OUG 4/2005 s-au prevazut sporurile, indemnizatiile si majorarile de retributii tarifare care, potrivit legislatiei anterioare datei de 1 aprilie 2001, au facut parte din baza de calcul a pensiilor si care se utilizeaza la determinarea punctajului mediu anual, fiind enumerate in anexa.
          Sporurile, indemnizatiile si majorarile de retributii tarifare prevazute la alin. (2) se dovedesc prin inscrisurile din carnetele de munca sau prin adeverinte intocmite conform legii, eliberate de angajatori, care poarta intreaga raspundere cu privire la valabilitatea si corectitudinea acestora.
Adeverintele prin care se dovedesc aceste sporuri trebuie sa  cuprinda:
         - denumirea unitatii;
         - perioada in care s-a lucrat, cu indicarea datei de incepere si de incetare a raportului de munca;
         - functia, meseria sau specialitatea exercitata;
         - denumirea sporurilor, procentul sau suma acordata;
         - perioada in care a primit sporul si temeiul in baza caruia s-a acordat;
         - adeverintele vor purta numar, data eliberarii, stampila unitatii, precum si semnatura celui care angajeaza unitatea sau a persoanei delegate in acest sens de conducerea unitatii, cu mentiunea expresa ca, nu sunt luate in calcul la stabilirea punctajului mediu anual, intrucat nu au facut parte din baza de calcul a pensiilor, conform legislatiei anterioare datei de 1 aprilie 2001:
         - formele de retribuire in acord sau cu bucata, in regie ori dupa timp, pe baza de tarife sau cote procentuale; etc.
Adeverinta ... / ... /05.09.2008 nu respecta cerintele OUG 4/2005, in ceea ce priveste denumirea sporurilor, procentul sau suma acordata si, de aceea nu a putut fi valorificata, cuprinzand doar venituri brute, care, in mod evident contineau si sporuri valorificate deja de C.J.P. (de exemplu, sporul de vechime). Mai mult, sporul pentru acord permanent nici nu putea fi luat in calcul de intimata, potrivit mentiunii exprese a legii (OUG 4/2005).
Referirea reclamantului la art. 1 din Decretul 389/1972 nu contribuie la schimbarea aspectelor cauzei: contributia de 15% era datorata de angajator (nu de salariat) la totalul salariilor brute realizate de salariati. Oricum, pentru drepturile solicitate de reclamant exista mentiuni exprese in lege cu privire la modul in care trebuie sa fie dovedite si valorificate.
Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Pensii

LITIGIU DE ASIGURARI SOCIALE. CUMULUL PENSIEI DE INVALIDITATE GRADUL III CU INDEMNIZATIA AFERENTA UNEI FUNCTII PUBLICE. CONTESTATIE DECIZIE DEBIT - Sentinta civila nr. 6617/97/2010 din data de 18.04.2011
Litigiu de asigurari sociale. Contestarea deciziei de respingere a cererii privind acordarea pensiei de serviciu in baza Legii nr.303/2004. Decizie de debit emisa de Casa de Pensii pentru recuperarea diferentelor de pensie. - Sentinta civila nr. 334/LM/2011 din data de 22.02.2011
Litigiu de asigurari sociale. Recalcularea pensiei prin valorificarea veniturilor realizate in acord global, in raport de considerentele Deciziei Inaltei Curti de Casatie si Justitie nr. 30/2009 - Sentinta civila nr. 1567LM/2010 din data de 02.11.2010
CUMULUL PENSIEI CU SALARIUL - Sentinta civila nr. 282/LM/2010 din data de 10.12.2010
PENSIE DE INVALIDITATE. POSIBILITATEA CUMULARII CU VENITURI REALIZATE DIN PRESTAREA UNEI ACTIVITATI IN BAZA UNUI CONTRACT INDIVIDUAL DE MUNCA. - Sentinta civila nr. 980/LM/2009 din data de 14.05.2009
Contestatie decizie de pensionare - Sentinta civila nr. 1180/LM/2007 din data de 28.12.2007
1. Decizie de stabilire a pensiei de serviciu in baza Legii nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instantelor judecatoresti si al parchetelor de pe langa acestea. Conditii de acordare. - Decizie nr. speta 9 din data de 14.01.2008
4. Anulare Decizie pentru stabilirea pensiei pentru limita de varsta si munca depusa. Valorificarea indemnizatiei de conducere conform inregistrarilor din carnetul de munca. - Sentinta civila nr. speta 8 din data de 14.01.2008
Contestatie impotriva deciziei de revizuire a pensiei - Sentinta civila nr. 413 din data de 29.03.2012
Recalcularea pensiei cu luarea in calcul al veniturilor obtinute in acord global - Sentinta civila nr. 643 din data de 07.05.2012
Anulare decizie de debit emisa ca urmare a cumulului pensiei de invaliditate de gr. III. cu alte venituri. - Sentinta civila nr. 496 din data de 23.04.2012
Sume retinute din pensie reprezentand contributie de asigurari sociale in procent de 5.5%. - Sentinta civila nr. 405 din data de 21.04.2011
Contestatie impotriva Deciziei de pensionare - Sentinta civila nr. 230 din data de 01.03.2011
Abandon de familie. Modificarea sanctiunii in apel. - Decizie nr. 147 din data de 26.04.2010
Abandon de familie .Achitarea debitului restant la plata contributiei la pensia de intretinere in timpul procesului ,Suspendarea conditionata a executarii pedepsei - Decizie nr. 133 din data de 19.04.2010
Contestatie impotriva deciziei de recalculare a pensiei de serviciu - Sentinta civila nr. 1187 din data de 18.11.2010
Pensii - Sentinta civila nr. 629 din data de 17.07.2010
Pensii - Sentinta civila nr. 118 din data de 27.01.2011
Transformare pensie de serviciu in pensie de asigurari sociale - Sentinta civila nr. 1253 din data de 30.11.2010
Ajutor acordat militarilor la cu ocazia trecerii in rezerva - Sentinta civila nr. 1174 din data de 18.11.2010