Autorizatie de constructie, eliberare, schimbarea destinatiei spatiului construit in baza autorizatiei nu presupune eliberarea unei noi autorizatii in contextul si a Ordinului nr. 1943/19.12.2008.

Prin cererea inregistrata sub nr. 369/91/2008, s-a solicitat de numita VV constatarea nulitatii autorizatiei de constructie  nr.12/25.05.2004 si nr.9/28.05.2004 si a certificatelor de urbanism, invocandu-se disp.art.4 din Legea nr.554/2004, avandu-se in vedere ca, prin aceste acte, a fost autorizat MMM sa edifice o locuinta.
In realitate, destinatia constructiei este aceea de bar si discoteca, ceea ce excede autorizarii date.
Totodata s-a solicitat cercetarea pe calea exceptiei de nelegalitate si autorizatia nr. 256/15.07.1975 emisa de Consiliul Popular Judetean in favoarea actualmente FED, avand ca obiect constructie magazin mixt.
Tribunalul, prin sentinta civila nr.383 din 10 iunie 2008, a respins exceptiile de nelegalitate invocate.
In motivarea sentintei, prima instanta a retinut ca, privitor la autorizatie, potrivit adresei nr., acesta a fost anulata, astfel ca s-a emis o noua autorizatie respectiv nr., a carei examinare a fost facuta.
Din actele depuse cauzei, s-a constatat respectarea dispozitiilor Legii nr.50/1991, in sensul art.4 si 7, depunandu-se intreaga documentatie necesara, in vederea efectuarii constructiei cu destinatie de locuinta.
Instanta a apreciat ca, mentinerea la achitarea taxei, pe chitanta intocmita, a numelui societatii al carei administrator este MMM, nu poate avea drept consecinta nulitatea autorizatiei, pe temeiul invocat in sensul nerespectarii art.12-13 din Legea nr.50/1991, intrucat acestea se refera la concesionarea terenurilor.
In cauza, nu au fost incalcate nici prevederile Ordinului nr.1943/19.12.2001 pentru aprobarea Normelor Metodologice de aplicare a Legii nr.50/1991 art.12, pentru schimbarea destinatiei unor spatii, din locuinta individuala in discoteca, pentru ca, in referire la acest aspect, legea nu prevede eliberarea unei alte autorizatii de constructie.
La nelegalitatea autorizatiei nr.256/15.07.1975, instanta a constatat ca reclamanta nu a precizat in ce constau incalcarile art.4,5 7 din Decretul nr.144/1958, astfel incat nu s-a impus anularea actului.
Impotriva sentintei instantei de fond a formulat recurs VV criticand-o pentru motive de netemeinicie constand in insuficienta analiza a probelor cauzei dar si de nelegalitatea prin gresita aplicare a legii.
Instanta de fond nu a avut in vedere precizarea expresa din cuprinsul autorizatiilor de construire, care se refera la autorizarea edificarii unei locuinte individuale si nicidecum a unui spatiu cu alta destinatie si de catre o societate comerciala, desi acest lucru este confirmat si prin expertiza administrata  in dosarul nr. 2827/231/2007 al Judecatoriei.
Faptul ca prima autorizatie a fost revocata si eliberata o alta, nu schimba cu nimic situatia de fapt, instanta trebuind sa constate ca respectiva constructie este o investitie pe o societate comerciala, care trebuia sa primeasca neconditionat avizele structurilor specializate din cadrul Consiliului Judetean.
Autorizatia nr., continand elemente false, ele trebuiau constatate, intrucat cealalta autorizatie emisa, nr. este de asemenea falsa, instanta neputand retine ca proba adresa nr..
Ignorand aceste aspecte probatorii ale cauzei, prima instanta a dat si o gresita interpretare a dispozitiilor legale aplicabile, respectiv Lg.50/1991, precum si institutiilor de drept, nefacand distinctia cuvenita intre revocarea unui act si anularea lui si din perspectiva consecintelor juridice pe care le antreneaza.
Referitor la autorizatia nr., este evidenta incalcarea Decretului nr.144/1958, astfel ca este nula, instanta trebuind sa constate acest lucru.
Curtea a considerat recursul nefondat.
Numitul MMM este proprietarul terenului dobandit prin act de vanzare-cumparare prin act autentificat sub nr. de BNP, pe care a edificat constructia in aceasta calitate.
Pe data eliberarii autorizatiei, constructia ca atare trebuia sa aiba destinatia de locuinta, astfel ca, emitentul actului nu poate fi suspectat de incalcarea legii, neavand indicii ca, ulterior destinatia spatiului ar putea fi modificata.
Acesta nu inseamna insa, ca autorizatia nu a fost emisa cu respectarea legii.
Recurenta afirma ca faptul de a se fi achitat taxa de emitere a autorizatiei pe numele, unei societati comerciale al carei administrator este MMM, crea de la inceput suspiciuni asupra destinatiei constructiei, astfel ca instanta de fond trebuia sa observe ca eliberarea autorizatiei s-a facut cu incalcarea Lg.50/1991.
Sustinerea urmeaza a fi inlaturata , intrucat autoritatea emitenta nu avea cum sa constate o eventuala transformare a spatiului si in toate situatiile, acest fapt nu califica actul ca fiind nelegal.
In mod corect prima instanta a apreciat ca schimbarea destinatiei spatiului, nu presupune eliberarea unei noi autorizatii, in acest sens fiind si Ordinul nr.1943/19.12.2008, iar procedura de urmat in aceste cazuri presupune altfel de demersuri.
Faptul ca prima autorizatie emisa, respectiv nr. a fost revocata prin autorizatia nr., este o chestiune legala  in contextul legislatiei administrative si prin aceasta, nu se poate sustine ca, si-a produs efecte juridice care nu mai pot fi remediate decat in contextul declansarii anulabilitatii primei autorizatii de catre o instanta judecatoreasca.
Organul administrativ emitent este in drept sa revoce propriul act daca, acesta nu a intrat in circuitul civil si nu a produs efecte juridice.
Se constata la actele in discutie ca, autorizatia nr., care a retras autorizatia nr., a fost emisa la cateva zile distanta, astfel ca nu se poate vorbi de faptul ca si-ar fi produs efecte juridice prima autorizatie si care sa nu mai poata fi inlaturate.
Pentru considerentele expuse recursul a fost respins.