InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Curtea de Apel Galati

Contractul de arenda. Reziliere.

(Decizie nr. 348 din data de 06.04.2006 pronuntata de Curtea de Apel Galati)

Domeniu Contracte | Dosare Curtea de Apel Galati | Jurisprudenta Curtea de Apel Galati


7. Contractul de arenda. Reziliere.

Judecatoria Faurei, prin sentinta civila nr. 446/2005 a admis actiunea formulata de reclamanta C.O.S. in contradictoriu  cu paratul B.C. si a dispus rezilierea contractului de arenda nr.11/9.03.2002 incheiat intre parti, cu motivarea ca din probele administrate rezulta ca paratul a  valorificat produsele agricole obtinute fara acordul prealabil al reclamantei.
Impotriva acestei hotarari a declarat apel paratul B.C. care a fost respins prin decizia civila nr. 35/3.02.2006, pronuntata de Tribunalul Braila, retinandu-se ca arendasul nu a facut nici o dovada cu privire la faptul ca in perioada 15-30 iulie, in fiecare an, cantitatea de grau prevazuta in contract s-a aflat la dispozitia arendatorului in locul expres stabilit de parti, potrivit clauzelor contractuale.
Recursul declarat de paratul B.C. a fost admis cu consecinta modificarii deciziei civile pronuntate de Tribunalul Braila, in sensul ca a schimbat in tot sentinta civila nr. 446/2005 pronuntata de Judecatoria Faurei si a respins ca nefondata actiunea formulata de reclamanta C.O.S.
Totodata, a fost obligata intimata C.O.S. la plata cheltuielilor de judecata catre recurent.
Pentru a pronunta aceasta decizie, instanta de recurs a retinut ca ambele instante, fata de probele administrate  au facut o gresita aplicare a dispozitiilor art.969 si 983 cod civil, constatand in mod nejustificat o incalcare a clauzelor contractuale de catre parat.
Astfel, potrivit Cap.V  pct.2 din contractul de arenda, plata arendei se face in grau sau in echivalent banesc al cantitatii de grau cuvenita drept arenda, socotit la pretul practicat de Bursa de Marfuri Braila, la data achitarii.
In aceste conditii suma de bani cuvenita potrivit conventiei a fost remisa de catre parat, reclamantei conform Cap.V pct.4 din contract.
De asemenea, instanta de recurs constata ca si clauza privind plata arendei pentru anul agricol 2004 a fost respectata atat timp cat paratul a facut dovada cu acte ca a depus diferite cantitati de grau, in custodie la SC Cerealcom SA Braila, demonstrand in acest fel ca acestea au fost puse la dispozitia arendatorului.
(Decizia civila nr. 348/R/6.04.2006 a Curtii de Apel Galati).

Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Contracte

Nulitate act - Hotarare nr. 735 din data de 10.10.2017
Dobanzi comerciale. Titlu executoriu. Inadmisibilitate. - Decizie nr. 17/R/2010 din data de 04.01.2010
Prestari servicii apa. Necontorizat. - Decizie nr. 111/R/2010 din data de 01.02.2010
Recurs prest tab - Sentinta civila nr. 05695 din data de 25.01.2010
LITIGII CU PROFESIONISTI - Sentinta civila nr. 180 din data de 24.02.2016
Cerere cu valoare redusa. Cerere de restituire a unui imprumut, formulata inainte de termenul scadent. - Sentinta civila nr. 429 din data de 09.10.2014
Instrainarea si dobandirea terenurilor prin acte juridice intre vii, doar prin incheierea ad validitatem a actului in forma autentica - Decizie nr. 156 din data de 28.02.2013
Constatare a nulitatii absolute a clauzei privind onorariul de succes din contractul de asistenta juridica - Decizie nr. 755 din data de 27.09.2012
Obligare incheiere contract in forma autentica - Decizie nr. 367 din data de 18.10.2010
Despagubiri contractuale - Sentinta comerciala nr. 791/C din data de 20.04.2010
Contract de vanzare-cumparare - Sentinta comerciala nr. 221/C din data de 16.02.2010
Contract de leasing - Sentinta comerciala nr. 221/C din data de 16.02.2010
EFECTELE TERMENULUI DE 45 DE ZILE PREVAZUT LA ART.31 ALIN. 3 DIN LEGEA NR. 47/1992 - Decizie nr. 103 din data de 15.02.2010
Perfectare act - Sentinta civila nr. 683 din data de 12.09.2012
Hotarare care sa tina loc de act autentic - Sentinta civila nr. 688 din data de 13.09.2012
Hotarare care sa tina loc de act autentic - Sentinta civila nr. 622 din data de 05.07.2012
Ordonanta de plata - Sentinta civila nr. 235 din data de 07.03.2012
Revendicare - Sentinta civila nr. 54 din data de 25.01.2012
Ordonanta de plata - Sentinta civila nr. 76 din data de 26.01.2012
Hotarare care sa tina loc de act autentic - Sentinta civila nr. 1576 din data de 21.12.2011