InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Curtea de Apel Galati

CONTRAVENTII. INCHEIEREA PROCESULUI-VERBAL DE CONSTATARE SI SANCTIONARE A CONTRAVENTIEI IN LIPSA CONTRAVENIENTULUI SI A UNUI MARTOR CARE SA ATESTE ACEST ASPECT. NULITATE ABSOLUTA. CONDITII.

(Sentinta civila nr. 2825 din data de 06.05.2005 pronuntata de Curtea de Apel Galati)

Domeniu Contraventii. Inchisoare contraventionala | Dosare Curtea de Apel Galati | Jurisprudenta Curtea de Apel Galati

Prin sentinta civila nr.2825/6 mai 2005 pronuntata de Judecatoria Braila in dosar nr.337/2005 s-a respins ca nefondata plangerea formulata de petenta SC M. SRL Galati impotriva procesului-verbal de contraventie nr.0901696/7.12.2004 incheiat de agentul constatator din cadrul I.T.M Braila.
Pentru a hotari astfel instanta de fond a retinut ca prin procesul-verbal mentionat s-a aplicat petentei amenda totala de 65.000.000 lei din care 45.000.000 lei pentru savarsirea contraventiei prev.de art.16 lit.a din Legea nr.130/1999 si 20.000.000 lei pentru savarsirea contraventiei prev.de art.276 al.1 lit.a din Legea nr.53/2003 - Codul Muncii, constatandu-se in fapt ca:
1) petenta-contravenienta a refuzat sa puna la dispozitia organului de control al.ITM Braila, documentele solicitate prin instiintarea de control nr.5601/23.11.2004; data savarsirii faptei 24.11.2004, ora 9,00, la punctul de lucru din Braila, sos.B.
2) petenta-contravenienta a primit la munca pe numita D. V. fara a-i intocmi contract individual de munca; data savarsirii faptei 20.11.2004, locul savarsirii faptei - magazin alimentar Braila, sos.B.
3) petenta-contravenienta a primit la munca pe numita P.A.M. fara a intocmi contract individual de munca; data savarsirii faptei - magazin alimentar Braila. Sos.B.
In procesul-verbal de contraventie depus in copie s-a consemnat ca procesul-verbal de contraventie a fost incheiat la sediul agentului constatator la orele 19,00, fara martori deoarece nu erau de fata martori care sa nu fie agenti constatatori.
Prin plangerea formulata petenta a invederat instantei, prin reprezentantul sau legal N.F.V. ca la data cand a fost convocat la sediul agentului constatator a fost plecat din localitate in urma unui deces din familie, fapt dovedit cu copiile de pe certificatul de deces a numitului N.A. si bilete CFR, iar numita L.M. in calitate de sef punct de lucru Braila nu s-a putut prezenta din motive medicale, fiind internata in urma unui preinfarct, fapt dovedit cu actele medicale depuse in copie.
Prin aceeasi plangere petenta mai precizaza ca a incheiat contracte individuale de munca cu numitele D.V. si P.A.M. inca de la 18.11.2004 si respectiv 22.11.2004, date la care au fost si depuse la ITM Galati si inregistrate in evidentele contabile pe state de plata, solicitand in subsidiar inlocuirea amenzii aplicate cu sanctiunea avertismentului.
Prin precizarile depuse la dosar la data de 17.03.2005 petenta a mai solicitat sa se constate ca nu s-au respectat disp.art.19 din O.G.nr.2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor prin incheierea procesului-verbal de contraventie fara un martor, motiv pentru care a solicitat anularea acestuia.
Prin precizarile depuse la dosar, agentul constatator a invederat instantei ca sustinerile petentei privind faptul ca avea incheiate contracte de munca nu sunt adevarate fapt dovedit cu declaratiile numitelor D.V. si P.A.M., date la data de 23.11.2004, anexate in copie la dosar, iar lipsa martorului la incheierea procesului-verbal chiar si in lipsa contravenientului nu constituie motiv de nulitate, daca potrivit art.19 al.3 din O.G.nr.2/2001 in cuprinsul procesului s-au consemnat motivele care au dus la incheierea procesului-verbal in acest mod.
Verificand legalitatea procesului-verbal de contraventie sus mentionat, instanta va constata ca acesta a fost legal intocmit si face dovada deplina a datelor consemnate in el pana la proba contrara deoarece lipsa martorului la incheierea procesului-verbal chiar si in lipsa contravenientului nu constituie motiv de nulitate, daca potrivit art.19 al.3 din O.G.nr.2/2001 in cuprinsul procesului s-au consemnat motivele care au dus la incheierea procesului-verbal in acest mod.
Sustinerile petentei referitoare la imposibilitatea de a se prezenta la solicitarea agentului constatator nu sunt reale deoarece din certificatul de deces al defunctului N.A., ruda reprezentantului societatii, rezulta ca acesta a murit la Galati si avea posibilitatea de a se prezenta, domiciliul defunctului fiind in str.R., jud.G., unde se afla si sediul declarat al petentei.
Petenta a depus in copie contractele de munca ale numitelor D.V. si P.A.M., contracte in care se mentioneaza ca data a incheierii 18.11.2004 si respectiv 22.11.2004, dar contractele sunt inregistrate la contraventie la data de 14.12.2004 catre petenta prin posta (asa cum rezulta din  stampila postei de pe plicul anexat in copie) si mult peste termenul de 5 zile prev.de art.9 al.2 din Legea nr.130/1999.
In consecinta instanta a constatat ca situatia de fapt retinuta in procesul-verbal de contraventie contestat corespunde realitatii iar faptele asa cum au fost retinute intrunesc elementele contraventiei prev.de art.16 lit.a din Legea nr.130/1999 - refuzul petentei de a prezenta documentele organelor de control ale agentului constatator si ale contraventiei prev.de art.276 al.1 lit.d teza I din Legea nr.53/2003, in sensul ca nu avea intocmite contractele individuale de munca pentru cele doua persoane numite in procesul-verbal, respectiv D.V. si P.A.M. aspect dovedit cu declaratiile date de aceste persoane la data de 23.11.2004; de altfel se poate observa ca semnaturile acestora din contractele individuale de munca depuse in copie nu corespund cu cele din declaratiile date in fata reprezentantului agentului constatator.
Pentru considerentele expuse mai sus instanta a constatat ca plangerea formulata de petenta SC M. SRL Galati nu este fondata si a respins-o ca atare.
Impotriva acestei sentinte, in termen legal a formulat recurs petenta SC M. SRL Galati, criticand-o pentru netemeinicie si nelegalitate.
S-a precizat ca instanta de fond a retinut in mod gresit ca procesul-verbal de contraventie a fost legal intocmit si ca situatia de fapt corespunde realitatii, intrucat agentul constatator nu a respectat disp.art.19 din O.G.nr.2/2001.
Recurenta a aratat ca la data intocmirii procesului-verbal de contraventie reprezentantul societatii nu se afla in localitate iar instanta de fond si-a format convingerea numai pe baza declaratiilor date de cele doua angajate in fata agentului constatator, fara a fi audiate in conditii procedurale. La data controlului existau incheiate contracte individuale de munca in forma scrisa, conform disp.art.16 din Codul Muncii si art.1 al.2 din Legea nr.130/1999.
Examinand sentinta atacata prin prisma motivelor de recurs invocate, dar si din oficiu potrivit art.304/1 Cod procedura civila, tribunalul constata ca recursul este fondat pentru urmatoarele considerente:
Potrivit disp.art.19 al.1 si 3 din O.G. nr.2/2001, aprobata prin Legea nr.180/2002, in cazul in care contravenientul nu se afla de fata, refuza sau nu poate sa semneze, agentul constatator va face mentiune despre astfel de imprejurari, care trebuie sa fie confirmate de cel putin un martor. In lipsa unui martor agentul constatator va preciza motivele care au condus la incheierea procesului-verbal in acest mod.
In acest sens, tribunalul retine in cauza ca procesul-verbal nr.0901696/7.12.2004 a fost incheiat in lipsa reprezentantului societatii contraveniente, la sediul I.T.M. Braila, orele 19, fiind consemnata imprejurarea ca nu erau martori care sa nu aiba calitatea de agenti constatatori.
Faptele sanctionate au fost constatate insa in urma controlului efectuat la sediul SC M. SRL Galati la data de 23.11.2004, astfel incheierea procesului-verbal dupa aproximativ doua saptamani, in afara orelor de program si in lipsa unui martor care sa ateste lipsa contravenientului reprezinta o incalcare a dispozitiilor exprese ale art.19 din O.G.nr.2/2001.
Motivul mentionat de agentul constatator nu este pertinent si nu denota imposibilitatea obiectiva a confirmarii catre un martor impartial a situatiei retinute.
Scopul legii este de a asigura o protectie efectiva a drepturilor contravenientului sanctionat in lipsa, in vederea evitarii arbitrariului.
Fata de considerentele expuse, tribunalul constata ca procesul-verbal de contraventie contestat este nelegal, producand petentei o vatamare sanctionata cu nulitate.
In consecinta, instanta a apreciat ca motivele de recurs invocate in acest sens sunt intemeiate, fara a se mai impune analizarea fondului cauzei.
In consecinta potrivit disp.art.312 al.2 si 3 Cod procedura civila tribunalul a admis ca fondat recursul declarat de recurenta SC M. SRL Galati, a modificat sentinta atacata iar in rejudecare a  admis plangerea si a anulat procesul-verbal de contraventie.
Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Contraventii. Inchisoare contraventionala

Posibilitatea emitentului procesului - verbal de contraven?ie de a solicita instan?ei de contencios administrativ anularea acestuia. Inadmisibilitatea ac?iunii intemeiata pe prevederile art.1 alin. 6 din Legea nr.554/2004. - Hotarare nr. 1489 din data de 19.05.2017
Contraventii. Confirmare de primire. Obiectiuni. - Decizie nr. 99/R/2010 din data de 01.02.2010
Asigurare paza unitate. Subiect activ. - Decizie nr. 330/R/2010 din data de 15.03.2010
Rovinieta. Persoana responsabila. Leasing - Decizie nr. 136/R/2010 din data de 05.02.2010
Anulare proces verbal de contraventie. - Decizie nr. 118/CA din data de 01.02.2010
Anulare proces verbal de contraventie - Decizie nr. 28/CA din data de 08.01.2010
Anulare proces verbal de contraventie - Decizie nr. 36/CA din data de 15.01.2010
Anulare proces verbal de contraventie - Decizie nr. 25/CA din data de 08.01.2010
- Sentinta penala nr. din data de 26.03.2008
Nu este permisa detinerea simultana a doua permise de conducere, din care unul eliberat de autoritatile altui stat.Potrivit art. 102 alin 1 pct.8 din O.U.G. nr. 195/2002, constituie contraventie detinerea simultana a doua permise de conducere nationale - Decizie nr. 5649 din data de 15.11.2013
Inlocuire sanctiune amenda contraventionala cu avertisment - Decizie nr. 1270/R din data de 13.11.2009
Prescriptia aplicarii sanctiunii contraventionale - Decizie nr. 1095/R/C din data de 30.10.2009
Inlocuire sanctiune contravetionala cu amenda in avertisment - Decizie nr. 913/R/C din data de 09.10.2009
plangere contraventionala - Sentinta civila nr. 163 din data de 10.01.2011
Anulare proces verbal de contraventie - Sentinta civila nr. 4935 din data de 24.06.2010
- Sentinta civila nr. 3431 din data de 29.04.2010
Anulare proces verbal contraventie - Sentinta civila nr. 4164 din data de 27.05.2010
plangere pv - Sentinta civila nr. 1462 din data de 04.03.2009
Plangere PV - Sentinta civila nr. 1462 din data de 04.03.2009
Inlocuire amenda cu munca in folosul comunitatii - Sentinta civila nr. 1507/2013 din data de 02.07.2014