Actiune in repararea prejudiciului

Criteriile avute in vedere la determinarea valorii despagubirilor pentru prejudiciul moral sunt: prejudiciul estetic suferit, influenta negativa adusa confortului psihologic al reclamantului, afectarea vietii sociale a acestuia, atat din punct de vedere al raporturilor cu membrii familiei cat si cu restul societatii, imposibilitatea practicarii unor sporturi, a unor hobby-uri.
Incadrarea sau nu a consecintelor produse de accident asupra reclamantului in slutire nu are o importanta covarsitoare. Ceea ce este important in stabilirea despagubirilor pentru prejudiciul moral cauzat prin accident este cat de importanta este afectarea imaginii reclamantului, atat pentru sine cat si prin raportare la alte persoane si daca acest prejudiciu estetic este sau nu recuperabil.
 Daca primul criteriu este unul subiectiv ce tine de aprecierea reclamantului ori a celorlalti cu care el intra in contact, cel de al doilea criteriu poate fi evaluat in raport cu actele medicale depuse la dosar. Reclamantul a fost supus mai multor expertize medico-legale, avizate de comisiile superioare de medicina legala, iar acestea au concluzionat ca prejudiciul estetic poate fi corectat prin proceduri medicale si doar dupa epuizarea acestora s-ar putea face aprecieri referitoare la o eventuala slutire.
Curtea a apreciat ca suma de 55.000 euro este echitabila prin raportare la consecintele imediate, pe termen scurt, dar si pe viitor, practic pana la sfarsitul vietii, in conditiile in care actele medicale au stabilit caracterul definitiv al consecintelor medicale produse de accident.
- Codul muncii: art. 177 alin. 2, art. 269, art. 171 alin. 2,4, art. 173.
Prin cererea inregistrata la data de 26.01.2010 la Tribunalul Mures, reclamantul S. A. a chemat in judecata pe parata S.C. C. S.R.L. Sighisoara, solicitand instantei obligarea paratei la plata: sumei de 5.450 lei, actualizata cu rata inflatiei din ianuarie 2007 si pana la plata efectiva, suma reprezentand cheltuieli de spitalizare si  intretinerea sanatatii; sumei de 13.500 lei, actualizata cu rata inflatiei, suma reprezentand diferenta dintre pensia de invaliditate si salariul realizat in perioada august 2007 - ianuarie 2010 si echivalentul in lei a sumei de 250.000 euro cu titlu daune morale. Reclamantul a solicitat si plata cheltuielilor de judecata.
  In motivarea cererii, reclamantul a aratat urmatoarele:
  In urma unui accident suferit la data de 25.01.2007, produs in timp ce lucra pentru parata, a ramas cu o deficienta functionala medie, cu gradul III de invaliditate, avand vederea diminuata la ochiul stang si o capacitate de munca scazuta cu 50%. Traumatismul a produs consecinte permanente ducand la slutirea reclamantului.
  Accidentul s-a produs din culpa paratei, care nu a luat masurile necesare pentru a asigura intretinerea si repararea utilajului care a cauzat accidentul de munca.
  Conduita angajatorului dupa producerea accidentului a fost discriminatorie, lipsindu-l pe reclamant de sprijinul necesar pentru recuperarea capacitatii de munca.
  Suma de 5.450 lei a fost solicitata in vederea acoperirii cheltuielilor ocazionate cu spitalizarea si cu drumurile efectuate la Targu-Mures, cu medicamentele si alimentatia corespunzatoare tratamentului medical. Daunele morale au fost solicitate in vederea acoperirii prejudiciului estetic, de vedere, psihic si moral cauzat de accidentul de munca.
  Tribunalul Mures, prin Sentinta civila nr. 1241 din 20.04.2012, a admis in parte cererea reclamantului si a obligat parata la plata sumei de 35.000 euro cu titlu de compensatii banesti pentru daune morale. Totodata, instanta a obligat parata la plata sumei de 500 lei in favoarea reclamantului cu titlu de cheltuieli de judecata.
  Pentru a pronunta aceasta hotarare, Tribunalul Mures a retinut urmatoarele:
  Reclamantul a fost angajatul paratei S.C. C. S.R.L., incepand cu data de 20.9.2006, in functia de muncitor necalificat, lucrand in fapt ca operator productie cabluri, potrivit atributiilor stabilite in fisa postului.
  Din dosarul de cercetare a accidentului de munca, intocmit de Inspectia Muncii, s-a retinut ca, in data de 25.01.2007, in jurul orei 4, in sectia de productie cablu, linia de extrudare EL7 din incinta societatii parate, reclamantul a fost victima unui accident  de munca, dupa ce de pe capul de extrudare a masinii de confectionat cablaj s-a desprins colierul de fixare, lovindu-l in zona capului pe reclamant.
  Prin decizia asupra capacitatii de munca nr. 2742/1.8.2007 s-a stabilit ca, in urma accidentului de munca, reclamantul a ramas cu o deficienta functionala medie, fiind incadrat in gradul III de invaliditate. Din actele medicale de la dosar reiese ca vederea la ochiul stang este pierduta aproape total (acuitate vizuala de 5/25), reclamantul prezentand diplopie, starea respectiva fiind infirmitate permanenta.
  Reclamantul a solicitat angajarea raspunderii delictuale a paratei si obligarea acesteia la suportarea diverselor prejudicii suferite in urma accidentului de munca. Pentru admiterea cererii, fata de dispozitiile art. 998 Cod civil (norme aplicabile in cauza), reclamantul are sarcina de a face dovada unui prejudiciu, a faptei ilicite a paratei si a vinovatiei acesteia si a legaturii de cauzalitate dintre fapta paratei si prejudiciile suferite.
  Parata se apara in cauza aratand ca nu ii poate fi imputata producerea accidentului si suferirea de prejudicii de catre reclamant, in conditiile in care, potrivit cercetarilor efectuate in cauza, tocmai fapta reclamantului a putut sta la producerea accidentului.
  Rationamentul paratei nu poate fi primit deoarece, potrivit procesului-verbal de cercetare din 1.2.2007, incheiat de comisa numita de conducerea paratei si procesului-verbal nr. 146/17.1.2008, intocmit de un inspector de munca, accidentul s-a putut produce din cauza existentei unor reziduuri in granulele PVC cu care a fost alimentata linia EL7 sau prin efectuarea unor erori de reglaj de catre operator. Posibilitatile aratate sunt simple ipoteze de lucru, cercetarile efectuate imediat dupa accident sau probele de la dosar nu converg spre concluzia certa ori probabila ca reclamantul a gresit in manipularea instalatiei de lucru, producand astfel accidentul la locul de munca. In atare conditii, in examinarea conditiilor raspunderii delictuale instanta nu poate da nicio valoare juridica unei posibilitati care nu este sustinuta de probe neindoielnice.
  In schimb, potrivit constatarilor inspectorilor de munca, care produc efecte juridice obligatorii, consemnate in procesul verbal de cercetare nr. 146/17.1.2008, act care nu a fost anulat intr-o procedura jurisdictionala, in cauza, se poate retine neglijenta si inactivitatea paratei in respectarea obligatiilor legale care au ca scop asigurarea evitarii ori reducerii impactului unui accident de munca.
  Se retine in primul rand ca, potrivit art. 171 alin. 2 si 4 din Codul muncii, angajatorul are obligatia sa asigure securitatea si sanatatea salariatilor in toate aspectele legate de munca, iar obligatiile salariatilor in domeniul securitatii si sanatatii in munca nu pot aduce atingere responsabilitatii angajatorului. Art. 173 din acelasi cod detaliaza obligatiile angajatorului in ceea ce priveste responsabilitatile privind protectia securitatii si sanatatii salariatilor, iar potrivit art. 177 alin. 2 "angajatorul trebuie sa organizeze controlul permanent al starii materialelor, utilajelor si substantelor folosite in procesul muncii, in scopul asigurarii sanatatii si securitatii salariatilor".
  In cauza, parata a nesocotit urmatoarele norme de protectia muncii care, daca ar fi fost respectate, accidentul de munca ori consecintele acestuia ar fi putut fi evitate ori diminuate:
  - nu s-a luat nicio masura de protectie adecvata aferenta riscului de rupere sau spargere a unor elemente a echipamentului de munca, in conditiile in care tabloul de comanda a liniei de extrudare se afla in imediata apropiere a extruderului si ca se cunoaste ca in capul de extrudare sunt presiuni mari care pot fi influentate de diversi factori si s-a incalcat astfel art. 2.7. din anexa 1 la HG nr. 114/2006 si art. 13 lit. q din Legea nr. 319/2006;
  - s-a omis traducerea in limba romana a cartii tehnice a liniei EL7, redactata in limba germana, a inceput din semestrul II al anului 2007, insa nici la data incheierii procesului-verbal nu a fost tradus integral, contrar art. 13 din Legea nr. 319/2006;
  - nu s-a efectuat o planificare privind intretinerea, revizia si repararea periodica a echipamentelor de munca contrar art. 5 alin. 2 lit. a din HG nr. 1146/2006;
  - nu a putut face dovada efectuarii instructajului periodic la locul de munca (fisa reclamantului nefiind de gasit imediat dupa producerea accidentului, fiind refacuta ulterior producerii accidentului), incalcandu-se art. 13 lit. f din Legea nr. 319/2006.
  Toate inactiunile paratei au fost savarsite cu vinovatie, parata nesocotind cu neglijenta obligatiile normative care ii incumbau. Obligatiile in cauza aveau ca scop prevenirea accidentarii salariatului, astfel ca nerespectarea lor se afla in legatura de cauzalitate cu accidentul produs, urmand a fi analizat in continuare in ce masura ele sunt in legatura si cu prejudiciile invocate de reclamant, odata cu examinarea existentei si intinderii prejudiciilor pretinse.
  Examinand primele doua petite ale actiunii vizand obligarea paratei la plata daunelor materiale, se apreciaza ca pretentiile reclamantului sunt nefondate.
  Astfel, in ceea ce priveste acordarea sumei de 5450 lei, din care 1500 lei constand in cheltuieli de drum si 3950 lei reprezentand cheltuieli de intretinere a sanatatii, tribunalul a retinut ca reclamantul nu a adus documente justificative pentru probarea existentei, dar mai ales a cuantumului cheltuielilor in cauza, doar din declaratiile martorilor reiesind  ca reclamantul a avut de efectuat, potrivit aproximarii martorilor ascultati, 10-15 drumuri la Targu-Mures pentru efectuarea controalelor medicale. Declaratiile martorilor in sensul ca reclamantul "avea prescris sa consume mai multe fructe", in lipsa altor mijloace de proba (chiar reclamantul aratand ca pretentiile analizate au la baza o estimare cu caracter global), nu fac dovada efectuarii de catre reclamant a unor cheltuieli suplimentare pentru refacerea sanatatii sale si efectuarea de cheltuieli de spitalizare neacoperite de asigurarea medicala obligatorie.
  In aceste conditii, tinand cont de platile efectuate de parata prin dispozitii de plata care au fost destinate sa acopere prejudiciile materiale ale reclamantului, tribunalul a apreciat ca aceasta suma (2800 lei) sunt la nivelul cheltuielilor dovedit a fi efectuate de catre reclamant, acesta nereusind sa probeze indreptatirea la rambursarea cheltuielilor pana la limita sumei de 5450 lei.
  Cererea avand ca obiect plata de catre parata a sumei de 17.016 lei, reprezentand diferenta dintre pensie si salariul obtinut, este nefondata in conditiile in care reclamantul a fost cel care a renuntat la continuarea raporturilor de munca, prin cererea din data de 10.09.2009, desi parata i-a oferit un post in cadrul societatii, fara diminuarea castigurilor obtinute anterior producerii accidentului.
  Legat de pretentia privind suma de 16.000 lei, reprezentand venituri anuale nerealizate din munca in gospodaria proprie pe perioada anilor 2007-2010, Tribunalul a observat ca, potrivit declaratiei martorilor B. M. V. si M. I. C., inaintea accidentului reclamantul crestea in gospodarie porci si lucra impreuna cu fratele sau pamantul bunicilor, insa, dupa accident, sta mai mult pe acasa, nu a fost vazut sa depuna munca in gospodarie.
  Neindoielnic, accidentul suferit de reclamant si suferintele prin care a trecut influenteaza in mod nemijlocit dispozitia psihica de a munci in gospodaria proprie, iar handicapul legat de pierderea vederii are ca efect ingreunarea desfasurarii activitatilor in cauza, insa toate aceste aspecte pot fi considerate daune morale si nu duc la retinerea unei legaturi de cauzalitate directe intre faptele retinute in sarcina paratei si prejudiciul material invocat de reclamant. Cu alte cuvinte, in conditiile in care nu s-a dovedit incapacitatea reclamantului cauzata de accident de a continua munca in gospodarie, tribunalul nu poate retine existenta unui prejudiciu direct produs in dauna reclamantului din neglijenta paratei.
  Reclamantul a reusit sa faca dovada daunelor morale suferite, fiind incidente prevederile art. 269 alin. 1 din  Codul muncii, potrivit carora "angajatorul este obligat, in temeiul normelor si principiilor raspunderii civile contractuale, sa il despagubeasca pe salariat in situatia in care acesta a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului in timpul indeplinirii obligatiilor de serviciu sau in legatura cu serviciul".
  In speta, nu i se poate nega reclamantului suferinta fizica si nici cea psihica determinata de producerea accidentului de munca. Despagubirea care poate fi stabilita pentru consecintele nepatrimoniale ale accidentului, cum sunt, in speta, pierderea cvasitotala a vederii la ochiul stang si diminuarea capacitatii de munca, are ca scop alinarea  conditiilor  de  viata  alterate  ale reclamantului.
  Cu privire la prejudiciul estetic suferit de reclamant, instanta si-a insusit pozitia medicilor legisti, care s-au pronuntat in cauza cu privire la inexistenta unei slutiri in sens medico-legal. Cu toate acestea, chiar daca defectul osos al marginii superioare orbitale stangi cu enoftalmie si cicatricele situate la baza insertiei paroase si pe arcada sprancenara stanga nu reprezinta o modificare grava si o desfigurare cu caracter respingator a esteticii faciale si indiferent de caracterul ireversibil al acestora, acestea produc o atingere a infatisarii reclamantului, influentand negativ confortul psihic al acestuia si participarea lui la viata sociala. In cauza se retin urmarile negative ale prejudiciului estetic in plan familial si profesional, dar si suferinta reclamantului decurgand din permanenta constientizarea a cicatricelor si modificarilor osoase inestetice.
  Din declaratiile martorilor propusi de reclamant rezulta ca, inainte de accident, acesta participa la diverse activitati sportive, juca fotbal si isi dorea sa devina vanator, insa dupa accident, nemaiputand sa faca multe din aceste lucruri, reclamantul a devenit mai retras. Instanta a constatat astfel ca din cauza prejudiciului fiziologic suferit, reclamantul este privat de modalitati de petrecere a timpului, viata sa devenind mai putin agreabila din perspectiva activitatilor pe care le putea practica in trecut. Valorile morale lezate au repercusiuni si asupra realizarii profesionale (fiind de prezumat ca reclamantul intampina greutati in gasirea unui loc de munca potrivit calificarii sale).
 Nu s-a putut identifica in cauza existenta unei discriminari a reclamantului pe criterii de handicap, din moment ce, fata de consecintele fiziologice suferite in urma accidentului, parata nu era in masura sa ii ofere acelasi loc de munca. In acelasi timp, tribunalul a mai retinut ca prin cererea inregistrata la societatea parata in data de 3.08.2007, reclamantul a solicitat angajatorului acordarea unui loc de munca corespunzator gradului de invaliditate, "care sa-mi asigure acoperirea prejudiciului material suferit prin accidentul de munca si pierderea capacitatii de munca" si "luarea tuturor masurilor necesare pentru respectarea prevederilor in materia accidentelor de munca".
  Din recunoasterea partilor reiese ca parata i-a oferit reclamantului un nou loc de munca, cu pastrarea salariului, insa la data de 10.09.2009 reclamantul a solicitat desfacerea contractului de munca, aratand ca locul de munca oferit dupa accident nu este corespunzator. Faptul ca reclamantul a fost pastrat in cadrul societatii pe post de persoana de serviciu, in conditiile in care a fost mentinut salariul sau obtinut anterior producerii accidentului, nu poate echivala cu o discriminare din partea angajatorului.
  Nu are relevanta existenta deciziei nr. 20/15.03.2007, prin care s-a desfacut contractul de munca al reclamantului prin acordul partilor, cat timp din comportamentul ulterior al partilor nu rezulta ca acest act a fost pus in aplicare. De asemenea, neacordarea dupa producerea accidentului a drepturilor invocate in prezenta cauza (de altfel nearatate punctual in cererea depusa la angajator) si gasite intemeiate in parte, ori tonul corespondentei purtate intre societate si aparatorul reclamantului nu pot constitui o discriminare in sensul art. 5 din Codul muncii, ci dovedesc disputa partilor in ceea ce priveste intrunirea in cauza a conditiilor raspunderii delictuale, neputand sta la izvorul acordarii unor daune morale.
  In consecinta, tinand cont de faptul ca despagubirile acordate persoanei prejudiciate trebuie sa constituie intotdeauna o justa si integrala reparatie a daunelor suferite, de toate circumstantele cauzei si ansamblul prejudiciilor suferite, instanta de fond a stabilit despagubirile la plata carora parata va fi obligata la suma de 35.000 euro, in echivalent lei la data platii.
  Impotriva acestei hotarari judecatoresti au declarat recurs atat reclamantul cat si parata.
  Reclamantul a solicitat modificarea in parte a hotararii atacate in sensul admiterii in intregime a actiunii, asa cum a fost formulate.
  In motivarea recursului s-au aratat urmatoarele:
  Probele aflate la dosar dovedesc ca reclamantul a avut de suportat cheltuieli suplimentare fata de suma de 2.800 lei, pusa la dispozitie de intimata. Astfel, suma de 1.500 lei, pretinsa de reclamant, a fost dovedita cu martorii audiati in cauza si reprezinta contravaloarea cheltuielilor ocazionate cu prezentarea la spital, diferenta de 3.950 lei fiind solicitata, in echitate, ca o suma globala si modica ce reprezinta cheltuielile necesare pentru ingrijirea si refacerea sanatatii.
  Suma de 33.016 lei a fost solicitata pentru a acoperi prejudiciul rezultat din diferenta dintre pensia pe care o incaseaza reclamantul si salariul pe care acesta l-ar fi avut daca nu ar fi suferit accidentul de munca. Fisa de aptitudine depusa la dosar, emisa de Cabinetul de medicina muncii M. A., dovedeste ca reclamantul era apt sa ocupe postul de muncitor necalificat productie cablu si cu toate acestea, parata a dispus reangajarea sa ca maturator, incalcandu-se astfel dreptul reclamantului de a-si pastra felul muncii cu o jumatate de norma.
  Despagubirile pentru daune morale au fost solicitate pentru suferintele fizice si psihice provocate reclamantului in urma accidentului. Optiunea paratei de a-l reincadra ca maturator in curtea fabricii constituie o discriminare pe criterii de handicap.
  Suma globala solicitata cu titlu de despagubiri pentru daune morale a avut in vedere infirmitatea fizica permanenta instalata ca urmare a accidentului de munca, iar suma acordata de instanta de fond este insuficienta pentru acoperirea prejudiciului estetic, de vedere, psihic, moral. De asemenea, despagubirea acordata de instanta nu a avut in vedere alterarea relatiilor sociale, caracterizate prin izolare, ingreunarea pana la imposibilitate a gasirii unui serviciu care sa asigure cele necesare traiului reclamantului si familiei sale.
  Chiar daca expertiza medico-legala efectuata in cauza a concluzionat ca accidentul nu a produs o slutire, ci doar un prejudiciu estetic, totusi instanta nu trebuie sa se raporteze doar la concluziile expertizei in conditiile in care notiunea de slutire nu este definita legal, iar in doctrina medico-legala sunt numeroase discutii pe aceasta tema.
  Din intregul material probator, inclusiv expertiza medico-legala rezulta ca vederea la ochiul stang este pierduta aproape in totalitate, ca ochiul este infundat in orbita si este imobil din cauza parezei nervului. La aceasta se adauga leziunile ramase pe fata reclamantului, cicatricele ramase la insertia parului, care il determina pe reclamant sa poate parul ciufulit si in fata, pentru a masca acest deficit estetic. Denaturarea majora a aspectului fetei se poate observa si din compararea fotografiilor realizate inainte si dupa accident. Pierderea vederii la ochiul stang va produce efecte inimaginabile la batranete, cand se va deteriora vederea si la ochiul drept.
  In alta ordine de idei, hotararea instantei de fond este nelegala si pentru ca au fost incalcate dispozitiile art. 129 alin. 5 Cod procedura civila, deoarece Tribunalul Mures trebuia sa staruie prin toate mijloacele legale pentru a preveni orice greseala privind aflarea adevarului pe baza stabilirii faptelor si prin aplicarea corecta a legii. In situatia in care s-a apreciat ca probele sunt insuficiente, Tribunalul avea obligatia legala, in virtutea rolului activ, sa puna in discutia partilor necesitatea prelungirii probatoriului si administrarea de noi probe.
  In drept, au fost invocate dispozitiile art. 304 alin. 1 pct. 9 si art. 3041 Cod procedura civila, art. 6 paragraful 1 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, precum si art. 1 din Protocolul 12 aditional la aceeasi conventie.
  La randul sau, parata a cerut modificarea hotararii atacate si respingerea actiunii ca nefondate.
  In motivarea recursului s-a aratat ca, la data de 25.01.2007, reclamantul a suferit un accident la locul de munca. Din actele efectuate cu ocazia cercetarii acestui accident rezulta ca acesta este posibil sa se fi produs datorita unor erori de reglaj ale operatorului, adica erori ale reclamantului.
  De asemenea, parata a aratat ca, dupa producerea accidentului, a facut demersuri in vederea inlaturarii efectelor acestui accident, achitand reclamantului in doua transe suma de 2.800 lei. Mai mult, pentru a da posibilitatea reclamantului sa-si continue activitatea, acesta a fost reangajat cu o jumatate de norma, pastrand neschimbat salariul, insa la data de 10.09.2007 reclamantul a cerut incetarea raporturilor de munca.
  In ceea ce priveste despagubirile pentru daunele morale, instanta de fond a facut o justa si integrala despagubire.
  Reclamantul S. A. a formulat intampinare, solicitand respingerea recursului paratei ca nefondat.
  La randul sau, parata a formulat intampinare, solicitand respingerea recursului reclamantului ca nefondat.
  In esenta, parata a reluat argumentele din cererea de recurs. In plus, s-a aratat ca reclamantul nu a mai facut ulterior demersuri pentru a se reangaja, dupa ce a renuntat nejustificat la contractul de munca pe care-l avea incheiat cu parata. Pretentiile reclamantului de a fi reangajat pe vechiul post ori potrivit unei calificari pe care o avea anterior incheierii contractului de munca sunt nejustificate. Oricum, activitatea pe care a desfasurat-o pana in data de 10.09.2007 nu poate fi considerata ca fiind tratament umilitor.
  In fine, parata a apreciat ca instanta de fond a acordat o despagubire suficienta, poate chiar prea mare in raport cu practica Curtii de Apel Targu-Mures.
  La termenul de judecata din data de 16.10.2012 instanta a invocat din oficiu exceptia tardivitatii recursului formulat de parat S.C. C. S.A. Sighisoara in raport cu data comunicarii hotararii atacate.
  Cauza a fost suspendata pana la solutionarea dosarului penal nr. 2698/308/2012 al Judecatoriei Sighisoara avand ca obiect savarsirea infractiunii prevazute de art. 37 alin. 1 din Legea nr. 319/2006 de catre administratorul societatii parate.
  Cauza a fost repusa pe rol la data de 09.09.2014, cand s-a repus in discutie exceptia tardivitatii.
  Potrivit dispozitiilor art. 301 Cod procedura civila, termenul de recurs este de 15 zile si curge de la data comunicarii hotararii, daca legea nu dispune altfel.
  Conform dovezii de comunicare a hotararii, aflate la fila 474 dosar fond, hotararea a fost comunicata paratei la data de 23.08.2012. Cererea de recurs formulata de parata a fost inregistrata la Oficiul postal Sighisoara la data de 04.09.2012, la o zi dupa expirarea termenului de 15 zile, calculat pe zile libere. Cum ziua anterioara datei de 4.09.2012 nu era o zi nelucratoare, recursul formulat de parata este tardiv, urmand ca instanta sa admita exceptia invocata din oficiu.
  Recursul reclamantului este doar in parte intemeiat.
  Reclamantul a criticat hotararea instantei de fond invocand separat critici pentru fiecare suma solicitata si neacordata.
  Astfel, reclamantul a solicitat instantei obligarea paratei la plata sumei de 5.450 lei reprezentand cheltuieli de spitalizare si de intretinere a sanatatii. Parata a aratat ca a platit acestuia suma de 2.800 lei (plata recunoscuta de catre reclamant), iar instanta de fond a apreciat ca nu este dovedita.
  Curtea de apel isi insuseste pe deplin argumentele instantei de fond, care a constatat ca in sustinerea acestor pretentii reclamantul a propus audierea a doi martori. Acestia au declarat ca au cunostinta despre drumurile pe care reclamantul le-a facut la spital, insa fara a preciza care a fost numarul acestor deplasari. De asemenea, martorii nu au putut confirma ca reclamantul ar fi platit aceste drumuri si, mai mult, au afirmat ca aceste deplasari au fost facute cu prieteni de-ai reclamantului (declaratia martorului B. M., fila 258 dosar fond).
  Asadar, cele doua declaratii ale martorilor nu pot confirma nici numarul deplasarilor, nici cheltuielile pe care reclamantul le-a facut si nici macar daca reclamantul a efectuat cheltuieli pentru aceste deplasari.
  In aceasta suma globala de 5.450 lei reclamantul a inclus si cheltuielile de spitalizare, de intretinere a sanatatii si din formularea pe care a adoptat-o in cerere, dar si in declaratia de recurs arata ca nu are probe din care sa dovedeasca aceste cheltuieli. Mai mult, reclamantul cere instantei sa faca o judecata in echitate, insa, asa cum de altfel si instanta de fond a retinut, dovezile in acest sens trebuiau prezentate de reclamant.
  In cel de al doilea motiv de recurs pe care l-a invocat reclamantul se sustine incalcarea dispozitiilor art. 129 alin. 5 Cod procedura civila, mai exact ca instanta de fond nu a dat dovada de rol activ.
  Natura pretentiilor formulate de reclamant, cheltuieli de spitalizare sau intretinere a sanatatii, arata ca astfel de probe nu puteau fi propuse decat de catre reclamant. El este cel care detinea sau ar fi putut detine probe care sa faca dovada unor cheltuieli suportate cu ocazia tratamentului medicamentos sau  a convalescentei.
  Chiar daca n-ar fi putut reclamantul sa cuantifice detaliat sumele cheltuite in acest scop, totusi trebuiau sa fie prezentate chitante, fise fiscale, bonuri, facturi din care sa rezulte contravaloarea serviciilor medicale. In ceea ce priveste efortul financiar suplimentar necesar convalescentei, reclamantul avea la dispozitie o multitudine de alte probe din care sa rezulte o plata in sensul celor afirmate.
  Procedura de judecata in fata instantei de fond a durat mai bine de doi ani, timp in care reclamantul nu a solicitat probe noi. Mai mult, reclamantul, pe toata procedura de judecata in fata instantei de fond, a fost asistat de un avocat, care putea si trebuia sa acorde asistenta juridica inclusiv sub aspectul dovedirii pretentiilor formulate.
  Dispozitiile art. 129 Cod procedura civila reglementeaza rolul important pe care-l are instanta de judecata in solutionarea cauzelor, functia acesteia de a asigura conducerea solutionarii cauzei, insa rolul acesteia trebuie inteles in raport cu principiul impartialitatii instantei si cel al disponibilitatii partilor, inclusiv in ceea ce priveste argumentarea sau justificarea pretentiilor formulate in fata instantei.
  In fine, instanta poate propune probe din oficiu, chiar daca partile se opun, in masura in care exista indicii privind existenta unor probe concludente si pertinente solutionarii cauzei.
  In speta, insa, reclamantul, asistat de un avocat, a inteles sa-si dovedeasca pretentiile solicitand administrarea doar a probei cu cei doi martori, fara a prezenta vreun indiciu din care sa rezulte ca ar fi existat si alte probe, pe care instanta sa le fi administrat din oficiu.
  Asadar, pretentiile reclamantului de la primul punct din cererea de chemare in judecata nu au fost dovedite, desi reclamantul putea si ar fi trebuit sa o faca.
  Reclamantul a solicitat instantei de fond acordarea unor despagubiri reprezentand diferenta dintre pensia incasata si salariul pe care l-ar fi avut in calitate de angajat al paratei.
  Instanta de fond a respins aceste pretentii si argumentele acesteia sunt corecte.
  Dupa producerea accidentului, parata a luat hotararea sa-l incadreze pe reclamant, cu acelasi salariu, insa, tinand cont de situatia sa medicala, cu o jumatate de norma. In acest sens parata a emis actul aditional la contractul individual de munca din data de 01.08.2007. Desi acest document este denumit impropriu un act aditional la contractul de munca, el si-a produs efectele si reclamantul si-a reluat activitatea in conditiile specificate in contractul initial incheiat, singura diferenta fiind norma fractionata de munca.
  La scurta vreme, mai exact in data de 10.09.2007, reclamantul renunta la acest contract de munca, solicitand incetarea lui pe motiv ca locul de munca oferit este necorespunzator. In plus, reclamantul a sustinut, fara a aduce dovezi in acest sens, ca ar fi fost pus sa mature curtea interioara.
  Din capul locului trebuie observat faptul ca reclamantul a fost angajat ca muncitor necalificat si aceasta incadrare a fost pastrata. Totodata, reclamantul sustine in cererea sa de chemare in judecata ca nu a mai putut presta munca in gospodarie, dar, in acelasi timp, a pretins angajatorului sa-i ofere acelasi loc de munca.
  Decizia de renuntare la contractul de munca este una unilaterala si apartine reclamantului, iar, prin decizia sa, a pierdut dreptul de a beneficia de acelasi salariu pe care-l incasa anterior accidentului de munca. Cu alte cuvinte, chiar reclamantul este cel care in mod esential a generat pierderea de venituri cuprinsa intre salariu si pensie. Daca ar fi ramas in continuare sa lucreze la societatea parata, n-ar fi existat aceasta pierdere, iar argumentatia ce a determinat renuntarea la contract nu este justificatoare. Prin urmare invocarea unei discriminari in stabilirea locului de munca nu este justificata.
  Interesant este ca din actele depuse cu ocazia judecarii recursului reclamantul a si contestat autenticitatea acestui document, autenticitate care a fost insa confirmata printr-o expertiza tehnico-judiciara.
  Strans legat de aceasta argumentare, Curtea a apreciat ca este nefondata si urmatoarea pretentie formulata de reclamant, in legatura cu care s-au adus critici in recurs, cele referitoare la pierderea suferita prin imposibilitatea desfasurarii activitatii in gospodarie.
  Declaratiile celor doi martori nu au putut forma convingerea, pe de o parte, ca reclamantul nu a mai putut ulterior nicicum sa desfasoare activitati in gospodarie, iar, pe de alta parte, ca acest lucru este datorat in exclusivitate accidentului de munca.
  Fara a contesta existenta unei suferinte fizice si pierderea capacitatii de munca, Curtea a retinut ca nu sunt suficiente probe din care sa poata sa concluzioneze ca reclamantul a fost in imposibilitate de a mai desfasura activitati in gospodarie proprie.
  Asa cum au fost formulate pretentiile, ar rezulta ca de la momentul accidentului si pana la introducerea actiunii reclamantul nu a mai putut lucra, ori faptul ca acesta a fost reangajat primind un aviz medical in acest sens arata ca sustinerile reclamantului sunt nefondate.
  In fine, reclamantul a criticat hotararea instantei de fond sub aspectul cuantumului despagubirilor acordate pentru prejudiciul moral suferit in urma accidentului.
  Instanta de fond a cuantificat aceste despagubiri la suma de 35.000 euro, apreciind ca cererea reclamantului este in parte intemeiata. Criteriile avute in vedere la determinarea acestei valori a despagubirilor au fost: prejudiciul estetic suferit, influenta negativa adusa confortului psihologic al reclamantului, afectarea vietii sociale a acestuia, atat din punct de vedere al raporturilor cu membrii familiei cat si cu restul societatii, imposibilitatea practicarii unor sporturi, a unor hobby-uri.
  Reclamantul, prin criticile aduse in recurs, a insistat asupra faptului ca, desi rapoartele de expertiza medico-legala au infirmat o slutire, totusi instanta ar fi trebuit sa cenzureze aceste concluzii si avand in vedere ca slutirea este mai degraba o notiune juridica decat medicala, ar fi trebuit sa retina ca prin accidentare reclamantul a suferit un prejudiciu estetic ce constituie slutire, cu un caracter permanent.
  De asemenea, reclamantul a criticat hotararea si pentru ca instanta nu a avut in vedere toate consecintele viitoare ale acestui accident.
  Curtea a apreciat ca incadrarea sau nu a consecintelor produse de accident asupra reclamantului in slutire nu are o importanta covarsitoare. Ceea ce este important in stabilirea despagubirilor pentru prejudiciul moral cauzat prin accident este cat de importanta este afectarea imaginii reclamantului, atat pentru sine cat si prin raportare la alte persoane si daca acest prejudiciu estetic este sau nu recuperabil.
  Daca primul criteriu este unul subiectiv ce tine de aprecierea reclamantului ori a celorlalti cu care el intra in contact, cel de al doilea criteriu poate fi evaluat in raport cu actele medicale depuse la dosar. Reclamantul a fost supus mai multor expertize medico-legale, avizate de comisiile superioare de medicina legala, iar acestea au concluzionat ca prejudiciul estetic poate fi corectat prin proceduri medicale si doar dupa epuizarea acestora s-ar putea face aprecieri referitoare la o eventuala slutire.
  Cu alte cuvinte, reclamantul are posibilitatea de a corecta, cel putin in parte, efectele produse in urma accidentului suferit. Sigur, aceasta ar presupune noi interventii medicale si suferinte fizice din partea reclamantului. Plansele fotografice prezentate la dosar, dar si prezenta reclamantului in fata instantei de judecata arata fara dubiu ca acestuia i-a fost afectata conformatia fetei, la aceasta adaugandu-se suferinta fizica, psihica si celelalte criterii acute in vedere de instanta de fond.
  In plus, Curtea a apreciat ca sunt aspecte care nu au fost avute in vedere de instanta de fond. Astfel, desi s-a raportat la consecintele sociale ale vatamarii reclamantului, Tribunalul Mures nu a avut in vedere consecintele pe viitor ale accidentului cu referire la posibilitatea reclamantului de a-si continua pregatirea profesionala si de a-si putea gasi o slujba mai bine platita. Reclamantul este incadrat cu grad de invaliditate III, iar expertizele medico-legale arata ca vederea acestuia a fost afectata aproape in intregime la ochiul stang, ceea ce-l va aduce in situatia de a nu putea presta alte activitati decat cu eforturi mult mai mari. De asemenea trebuie avut in vedere si efortul suplimentar pe care reclamantul il depune pentru a putea utiliza simtul vederii.
  Prin raportare la aceste consecinte negative, ce se vor produce pe viitor, Curtea a apreciat ca valoarea despagubirilor acordate pentru daune morale este insuficienta. Prin raportare la acest criteriu, precum si la celelalte retinute de instanta de fond, Curtea a apreciat ca suma de 55.000 euro este echitabila prin raportare la consecintele imediate, pe termen scurt, dar si pe viitor, practic pana la sfarsitul vietii, in conditiile in care actele medicale au stabilit caracterul definitiv al consecintelor medicale produse de accident.
  Fata de toate cele retinute, prin raportare la art. 312 alin. 1 si art. 301 Cod procedura civila, Curtea a respins ca tardiv recursul paratei, a admis recursul reclamantului si a modificat in parte hotararea atacata in sensul majorarii sumei acordate cu titlu de despagubiri pentru daune morale.