Cadre didactice. Decontare cheltuieli de transport.

Dreptul ce formeaza obiectul prezentei actiuni este prevazut expres de lege si este intrinsec legat de executarea contractului de munca.
Potrivit art. 38 Codul muncii salariatii nu pot renunta la drepturile ce le sunt recunoscute prin lege si orice limitare a exercitiului acestor drepturi este lovita de nulitate.
Cu alte cuvinte, dreptul la salariu sau dreptul la cheltuieli sociale recunoscut de lege obliga angajatorul, iar in cauza de fata ordonatorul de credite, la plata. Dat fiind modul de finantare a unitatilor de invatamant, angajatorul (unitatea scolara parata) nu poate onora aceste obligatii decat in masura in care ordonatorul secundar de credite (apelantul - primar) isi indeplineste obligatia legala de a prevedea in buget si de a vira sumele cu destinatiile enumerate de legiuitor.
Sustinerile apelantilor potrivit carora norma legala ce instituie acest drept este una supletiva nu pot fi primite. Legiuitorul a reglementat dreptul la decontarea cheltuielilor de transport fara a lasa la latitudinea ordonatorului de credite sa dispuna in sensul acordarii sau nu a acestor drepturi si de asemenea nu a vizat prin nici o dispozitie legala posibilitatea efectuarii acestor plati intr-un cuantum plafonat in functie de cuantumul  sumelor defalcate din TVA .
Construirea bugetului cu respectarea rigorilor legale include si obligatia legala  de a constitui surse de finantare pentru aceste categorii de cheltuieli in sarcina ordonatorului de credite.
- Codul muncii: art. 38;
- Legea nr. 1/2011: art. 105 al. 2 lit. f;
- Instructiunile nr. 2/2011 ale M.E.C.T.S. : art. 1.
Prin cererea inregistrata pe rolul Tribunalului Harghita sub nr .3373/96/2013 reclamantul Sindicatul Liber din Invatamant Zona Odorheiu Secuiesc, in reprezentarea intereselor membrului de sindicat E. E., in contradictoriu cu paratii Comuna Simonesti - prin primar, Consiliul Local Simonesti si Scoala Gimnaziala "M. G.", a solicitat obligarea institutiilor parate la decontarea sumei de 1298,51 lei, reprezentand cheltuieli de transport aferente perioadei 1 septembrie 2012 - 30 iunie 2013, sume actualizate cu indicele de inflatie, calculate pana la data platii efective.
          In sustinerea actiunii formulate, reclamantul a invocat prevederile art. 105, alin. 2 lit. f si art. 276 din Legea nr. 1/2011, precum si dispozitiile art. 1 din Instructiunile nr. 2 din 17 febr. 2011 privind decontarea navetei cadrelor didactice.
Prin sentinta civila nr. 366 din 06.02.2014 Tribunalul Harghita a admis actiunea civila si a obligat paratii sa procedeze la decontarea sumei  reprezentand cheltuieli de transport, precum si sa actualizeze aceste drepturi salariale cu indicele de inflatie, calculate pana la data platii efective.
Pentru a pronunta aceasta hotarare prima instanta a retinut urmatoarele:
Drepturile pretinse de catre reclamanta se regasesc atat la art. 105 alin. 2 lit. f din Legea nr. 1/2011, cat si in cuprinsul art. 1 din Instructiunile nr. 2 din 17 februarie 2011 ale M. E. C. T. S., privind decontarea navetei cadrelor didactice,
           In raport de conditiile impuse de textele legale aplicabile, prin adeverintele anexate cererii de chemare in judecata, reclamantul a facut dovada inaintarii documentelor justificative privind decontarea cheltuielilor de transport catre unitatea de invatamant la care isi desfasoara activitatea membrul de sindicat, aratandu-se totodata si motivele care au facut practic imposibila decontarea acestor cheltuieli.
          Solicitarea privind  actualizarea prejudiciului suferit conform indicelui de inflatie, instanta a gasit-o admisibila, tinand cont de prevederile art. 1350, pct. 1. CCIV.
Impotriva acestei hotarari, in termen legal a declarat apel Consiliul Local al com. Simonesti prin Primar si Primaria com. Simonesti, prin Primar, solicitand anularea hotararii atacate si respingerea actiunii ca fiind formulata impotriva unor persoane fara calitate procesuala pasiva.
In subsidiar, apelantii au solicitat schimbarea in tot a sentintei pronuntate de instanta de fond, rejudecarea cauzei si respingerea ca nefondata a actiunii.
In ceea ce priveste exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a Consiliului Local al com. Simonesti, apelantii au aratat ca potrivit art. 36 alin. 1 din Legea 215/2001, consiliul local are ca atributii principale emiterea de hotarari in privinta problemelor de interes local si nicidecum nu are atributii de executie a hotararilor adoptate.
Prin hotararea pronuntata de instanta de fond, consiliul local, in calitate de organ deliberativ, a fost obligat la plata sumei de 1298,51 lei, desi acesta nu are patrimoniu sau buget propriu, ca atare nu are surse din care sa achite ceasta suma. Titularul bugetului local este Comuna Simonesti, in calitate de unitate administrativ-teritoriala.
In ceea ce priveste exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a Primariei com. Simonesti, apelantii au aratat ca aceasta entitate nu are personalitate juridica si nu poate sa stea in judecata.
Potrivit art. 77 din Legea 215/2001, primarul, viceprimarul, secretarul unitatii administrativ-teritoriale si aparatul de specialitate al primarului constituie o structura functionala cu activitate permanenta, denumita primarie, care duce la indeplinire hotararile consiliului local si dispozitiile primarului.
Instanta de fond a incalcat principiul disponibilitatii, intrucat doar reclamantul este cel care determina obiectul si partile din proces. In prezenta cauza, Tribunalul in mod gresit si nelegal a retinut calitatea de parata a Comunei Simonesti, unitate administrativ-teritoriala care niciodata nu a fost parte in proces.
Pe fondul cauzei, apelantii au aratat ca instanta de fond si-a intemeiat actiunea in mod exclusiv pe dispozitiile art. 105 alin. 2 lit. f din Legea 1/2011 si pe dispozitiile art. 1 din Instructiunile nr. 2/2011 ale M.E.C.T.S., fara sa tina cont de prevederile altor acte normative.
Chiar si in aceste conditii, in opinia apelantei, potrivit art. 103 alin. 2 din Legea 1/2011, unitatile administrativ-teritoriale pot contribui la finantarea complementara.
Unitatile administrativ-teritoriale suporta din bugetul local cheltuieli complementare numai in functie de sumele aprobate prin buget pentru respectiva cheltuiala. Defalcarea sumelor rezultate din TVA se realizeaza in mod exclusiv pe destinatii specificate, prin deciziile organelor subordonate Ministerului Finantelor.
In situatia in care nu au fost defalcate din TVA sume pentru aceste categorii de cheltuieli, Comuna Simonesti nu poate fi obligata la plata sumelor ce constituie obiectul prezentei cauze.
In conditiile in care in bugetele anilor 2013-2014 nu au fost aprobate astfel de cheltuieli nu se poate accepta ideea ca instanta de fond ar putea dispune cu privire la modul de executare a bugetului local.
Reclamanta, prin reprezentant Sindicatul Liber din Invatamant - Zona Odorheiu Secuiesc a formulat intampinare, solicitand respingerea ca nefondat a apelului formulat.
In esenta, intimata a aratat ca potrivit dispozitiilor cuprinse in Legea Educatiei Nationale si in Instructiunile emise de M.E.C.T.S., decontarea sau plata echivalenta a costurilor de transport se asigura din bugetele locale si se va efectua de catre autoritatile administratiei publice locale din unitatea administrativ-teritoriala pe raza careia se afla unitatea de invatamant.
Potrivit Legii 215/2001, prin autoritati ale administratiei publice locale se inteleg consiliul local, ca autoritate deliberativa si primarul, ca autoritate executiva, autoritati care trebuie sa intervina, conform atributiilor specifice, pentru a asigura sumele necesare decontarii cheltuielilor de transport.
Obligatia de plata a cheltuielilor de transport este o obligatie complexa, care cuprinde in continutul sau obligatii legale distincte, ce apartin unor titulari diferiti.
In ceea ce priveste lipsa calitatii procesual pasive a Primariei com. Simonesti, instanta de fond a  obligat Comuna Simonesti prin Primar si  Consiliul Local Simonesti, tinand seama de intentia neechivoca a reclamantului de a purta acest proces in contradictoriu cu unitatea administrativ-teritoriala.
Cu privire la fondul cauzei, intimatul a aratat ca dispozitiile art. 105 din Legea educatiei nationale instituie caracterul obligatoriu al acestei categorii de cheltuieli sub aspectul finantarii ei. In masura in care legiuitorul dorea sa lase la aprecierea consiliilor locale acordarea finantarii pentru categoriile de cheltuieli enumerate expres la art. 105, acest fapt trebuia prevazut expres de lege, prin utilizarea unor sintagme consacrate privind caracterul dispozitiv al normei, in sensul in care in loc de sintagma "asigura" legiuitorul trebuia sa foloseasca sintagma "pot asigura".
In ceea ce priveste limitele pentru care pot fi decontate astfel de cheltuieli, intimatul a aratat ca argumentele aduse de apelanti sunt neintemeiate.
In situatia in care cheltuielile de naveta ar urma sa fie platite in limita creditelor bugetare aprobate, indiferent daca aceste credite sunt insuficiente sau inexistente, ar conduce la situatia in care vointa legiuitorului s-ar concretiza intr-un drept cu un continut iluzoriu.
Apelantii au formulat raspuns la intampinare, reiterand argumentele expuse prin memoriul de apel cu privire la exceptii si fondul cauzei.
Examinand apelul dedus judecatii Curtea a retinut urmatoarele:
Asupra exceptiilor invocate:
Potrivit dispozitiilor art. 246 coroborat cu art. 247 alin 2 NCPC exceptiile relative  pot fi invocate de partea care justifica un interes, cel mai tarziu la primul termen de judecata.
Instanta de apel a constatat, in acest sens, decaderea paratilor din dreptul  de a formula aceasta exceptie.
Calificarea acestei exceptii ca fiind una relativa se impune prin prisma definitiei data de legiuitor prin dispozitiile art. 246 NCPC.
Pe de alta parte, critica adusa de apelanti privitoare la incalcarea principiului disponibilitatii nu poate fi primita intrucat legea 1/2011 foloseste notiunea generica de  "unitati administrativ teritoriale"  iar Ordinul MECTS foloseste notiunea de "autoritati ale administratiei publice locale din unitatea administrativ teritoriala" .
Unitatile administrativ teritoriale sunt, potrivit art. 1 lit. I din Legea 215/2001 :  “comune, orase si judete; “
  Potrivit art. 2 din Legea 215/2001   (1) Administratia publica in unitatile administrativ-teritoriale se organizeaza si functioneaza in temeiul principiilor descentralizarii, autonomiei locale, desconcentrarii serviciilor publice, eligibilitatii autoritatilor administratiei publice locale, legalitatii si al consultarii cetatenilor in solutionarea problemelor locale de interes deosebit.
     Potrivit art. 3 din aceeasi lege       "(1) Prin autonomie locala se intelege dreptul si capacitatea efectiva a autoritatilor administratiei publice locale de a solutiona si de a gestiona, in numele si in interesul colectivitatilor locale pe care le reprezinta, treburile publice, in conditiile legii.
    (2) Acest drept se exercita de consiliile locale si primari, precum si de consiliile judetene si presedintii acestora, autoritati ale administratiei publice locale alese prin vot universal, egal, direct, secret si liber exprimat."
Dreptul solicitat de reclamant prin prezenta actiune este reglementat de dispozitiile art. 105 din Legea 1/2011 si art. 1 din Instructiunile MECTS nr. 2/2011. Aceste din urma prevederi legale dispun in mod expres obligatia "autoritatilor administratiei publice locale din unitatea administrativ teritoriala" de a efectua plata sumelor privind cheltuielile de transport.
Sintetizand cele de mai sus, Curtea a apreciat ca, prin prisma dispozitiilor legale aplicabile, instanta putea si trebuia sa dea eficienta principiului disponibilitatii in sensul in care  actiunea reclamantului a vizat atat autoritatile administratiei publice locale cat si unitatea administrativ teritoriala, aspecte ce rezulta implicit, dar neechivoc din cuprinsul cererii de chemare in judecata.
Pe fondul cauzei Curtea a apreciat ca fiind nefondate criticile aduse de apelanti.
Prin dispozitiile art. 105 lit. f si art. 1 din Instructiunile nr. 2/17.02.2011 s-au stabilit atat dreptul solicitat prin actiune, cat si procedurile de urmat in realizarea acestuia.
Dreptul ce formeaza obiectul prezentei actiuni este prevazut expres de lege si este intrinsec legat de executarea contractului de munca.
Potrivit art. 38 Codul muncii salariatii nu pot renunta la drepturile ce le sunt recunoscute prin lege si orice limitare a exercitiului acestor drepturi este lovita de nulitate.
Cu alte cuvinte, dreptul la salariu sau dreptul la cheltuieli sociale recunoscut de lege obliga angajatorul, iar in cauza de fata ordonatorul de credite, la plata. Dat fiind modul de finantare a unitatilor de invatamant, angajatorul (unitatea scolara parata) nu poate onora aceste obligatii decat in masura in care ordonatorul secundar de credite (apelantul - primar) isi indeplineste obligatia legala de a prevedea in buget si de a vira sumele cu destinatiile enumerate de legiuitor.
Sustinerile apelantilor potrivit carora norma legala ce instituie acest drept este una supletiva nu pot fi primite. Legiuitorul a reglementat dreptul la decontarea cheltuielilor de transport fara a lasa la latitudinea ordonatorului de credite sa dispuna in sensul acordarii sau nu a acestor drepturi si de asemenea nu a vizat prin nici o dispozitie legala posibilitatea efectuarii acestor plati intr-un cuantum plafonat in functie de cuantumul  sumelor defalcate din TVA .
Construirea bugetului cu respectarea rigorilor legale include si obligatia legala  de a constitui surse de finantare pentru aceste categorii de cheltuieli in sarcina ordonatorului de credite.
Avand in vedere cele de mai sus, Curtea a respins ca nefondat apelul declarat.