Personal contractual. Spor de dispozitiv acordat in baza contractului colectiv de munca. Plata nedatorata.

Atat  in Legea  nr. 330/2009, in O.U.G. nr. 1/2010, precum si in Legea nr. 284/2010  s-a evidentiat faptul ca nu vor fi luate in considerare drepturile salariale stabilite prin contractele colective de munca incheiate cu nerespectarea dispozitiilor legale in vigoare la data incheierii lor sau prin alte acte administrative emise cu incalcarea normelor in vigoare la data incheierii lor si care exced prevederilor legii cadru. Prin urmare, inserarea unor clauze in contactul colectiv de munca nu poate genera sporuri care nu se mai regasesc in dispozitiile legale in vigoare la 01.01.2010 si nu poate constitui temei legal de acordare a acestora dupa aceasta data.
Obligatia angajatorului de a plati un anumit spor constatat printr-o hotarare judecatoreasca se intinde atat timp cat subzista temeiul legal care a stat la baza pronuntarii hotararii. Autoritatea de lucru judecat de care se bucura o hotarare judecatoreasca este una absoluta, pe toata durata de aplicare a prevederii legale in baza careia subzista obligatia angajatorului de a plati un spor. Incetarea obligatiei legale de plata a sporului este determinata de survenirea unui eveniment legislativ care suprima textul in baza caruia a fost acordat sporul in cauza. In speta, prin art. 48 alin. 1 pct. 8 din Legea nr. 330/2009 s-a abrogat Legea nr. 138/1999 si cu toate ca Legea nr. 330/2009  prevede in Anexa III sporul de dispozitiv, acesta continua sa fie acordat numai personalului care a beneficiat de el in conditiile legii, iar nu in baza unor hotarari judecatoresti sau contracte colective de munca.
- Legea nr. 330/2009;
- O.U.G. nr. 1/2010;
- Legea nr. 284/2010: art. 37;
- Legea nr. 138/1999: art. 13, art. 47, art. 49.
Deliberand asupra cauzei civile de fata, a constatat urmatoarele:
Prin Sentinta civila nr. 612 din 27.02.2014 a Tribunalului Harghita, pronuntata in dosarul nr. 1683/96/2013 s-a admis in parte actiunea civila formulata de reclamantul Municipiul Miercurea Ciuc impotriva paratei B. Z. si, in consecinta, s-a dispus obligarea acesteia sa restituie reclamantului suma de 1229,16lei, cu titlu de spor de dispozitiv, incasat in mod necuvenit in anul 2011.
 De asemenea, s-a dispus obligarea paratei sa plateasca reclamantului dobanda legala aferenta sumei mentionate anterior, incepand cu data de 27.02.2014, pana la data restituirii integrale, respingand cererea reclamantului de obligare a paratei la plata dobanzii legale, calculate pana la data de 27.02.2014. 
Pentru a pronunta aceasta hotarare instanta de fond a retinut ca parata este angajata in cadrul unitatii reclamante in baza unui contract individual de munca, iar prin procesul-verbal de constatare din data de 28.06.2012 si Decizia nr. 18/25.07.2012, Camera de Conturi a judetului Harghita a constatat faptul ca sporul de dispozitiv aferent anului 2011 a fost acordat in conditiile abaterii de la legalitate si regularitate, cauzandu-se astfel un prejudiciu bugetului municipiului Miercurea Ciuc.
Totodata, prin Incheierea nr. 173/22.10.2012, Curtea de Conturi a Romaniei a respins contestatia formulata de reclamant impotriva masurilor dispuse prin Decizia nr. 18/2012 emisa de catre Camera de Conturi Harghita, iar actiunea in contencios administrativ formulata de Primarul Municipiului Miercurea Ciuc impotriva actelor mentionate anterior a fost respinsa irevocabil prin Decizia civila nr.7234/22.07.2013 a Curtii de Apel Targu Mures, pronuntata in Dosarul nr. 4137/96/2012.
Tribunalul a retinut ca sporul de dispozitiv a fost acordat angajatilor reclamantului in baza Contractului/Acordului colectiv de munca nr. 17756 din 28.12.2007, modificat prin Actul aditional nr.1/13.02.2008, in care s-a prevazut ca salariatii vor beneficia de aceasta indemnizatie conform Ordinului nr. 496/28.07.2003 al Ministerului Administratiei si Internelor, care insa nu prevede in mod expres ca personalul civil, respectiv functionarii publici si personalul contractual din Ministerul Administratiei si Internelor ar beneficia de un asemenea spor. Astfel, indemnizatia de dispozitiv reglementata de art.13 din Legea nr. 138/1999 a fost instituita ca un spor salarial specific personalului militar si salariatilor civili din institutiile publice ale apararii nationale, ordinii publice si sigurantei nationale, neexistand niciun temei legal pentru ca drepturile salariale suplimentare constand in indemnizatia de dispozitiv lunara de 25% din salariul de baza sa poata fi recunoscute si acordate tuturor functionarilor publici si personalului contractual din administratia publica locala.
S-a mai precizat faptul ca in Legea 330/2009 precum si in OUG nr. 1/2010 s-a evidentiat faptul ca nu vor fi luate in considerare drepturile salariale stabilite prin contractele colective de munca incheiate cu nerespectarea dispozitiilor legale in vigoare la data incheierii lor sau prin alte acte administrative emise cu incalcarea normelor in vigoare la data incheierii lor si care exced prevederilor legii cadru nr. 330/2009. Astfel, potrivit prevederilor acestui act normativ, dupa 01.01.2010 se mentin doar sporurile avute inainte de aceasta data, drepturi acordate in baza legii sau a unor  hotarari ale Guvernului, iar nu a unor contracte colective de munca incheiate cu nerespectarea dispozitiilor legale in vigoare la data incheierii lor.         
Instanta a facut referire si la Decizia nr. 37/14.12.2009 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, prin care s-a retinut ca dispozitiile art.13 raportat la art. 47 din Legea nr. 138/1999 se interpreteaza in sensul ca indemnizatia de dispozitiv lunar in cuantum de 25% din salariul de baza, prevazuta de art. 13 din acest act normativ, se acorda functionarilor publici si personalului contractual care isi desfasoara activitatea in cadrul Ministerului Administratiei si Internelor si institutiilor publice din subordinea ministerului, precum si personalului care isi desfasoara activitatea in serviciile comunitare din subordinea consiliilor locale si a prefecturilor, care au beneficiat de acest drept salarial si inainte de transfer sau detasare, din cadrul fostului Minister de Interne.
 De asemenea, instanta a facut aplicarea dispozitiilor art. 256 alin.1 din Codul muncii republicat, potrivit carora salariatul care a incasat de la angajator o suma nedatorata este obligat sa o restituie.
 In ceea ce priveste cererea reclamantului de obligarea a paratei la plata dobanzii legale, instanta a retinut ca sunt incidente prevederile art.1084 si art.1088 din vechiul Cod civil, art.1531 din noul Cod civil, art.2 si art.3 din OG nr.9/2000, art. 3 din OG nr.13/2011, precum si prevederile Circularei B.N.R. nr.15/2010.
 De asemenea, s-a mentionat ca la art. 1522 din noul Cod civil este reglementata punerea in intarziere de catre creditor, institutie reglementata in vechiul Cod civil la art. 1079.
 In cauza, instanta a constatat ca parata nu a fost pusa in intarziere inainte de chemarea in judecata, context in care a obligat-o la plata dobanzii legale incepand cu data de 27.02.2014, pana la data restituirii integrale.  
Impotriva acestei hotarari au declarat apel ambele parti.
Reclamantul a solicitat schimbarea in parte a sentintei atacate in sensul obligarii paratei la plata dobanzii legale de la data efectuarii platii nedatorate.
In motivarea caii de atac promovate, reclamantul a aratat ca in conformitate cu dispozitiile art. 1523 din Codul civil punerea in intarziere nu este necesara, debitorul fiind de drept in intarziere in situatia obligatiilor ce au ca obiect sume de bani, astfel ca dobanda curge de drept din momentul in care salariatul a primit plata nedatorata.
In drept, apelantul reclamant a invocat  prevederile art. 466 si urm. din Codul de procedura civila, art. 1522, art. 1544, art. 1898 din Codul civil.
Parata, prin Sindicatul "M." al Angajatilor din Administratia Publica Locala Harghita, a solicitat, prin apelul promovat, schimbarea sentintei atacate in sensul respingerii actiunii reclamantului ca neintemeiata.
In motivarea apelului s-a aratat ca plata sporului de dispozitiv este o plata datorata, in cauza nefiind aplicabile dispozitiile art. 256 din Codul muncii, intrucat plata a fost facuta in temeiul unui contract colectiv de munca valabil incheiat, ale carui clauze nu au fost revocate sau anulate, indreptatirea paratei la acordarea acestui spor fiind intarita si de sentinta civila nr. 92 din 23.01.2008 a Tribunalului Harghita, pronuntata in dosarul nr. 3407/96/2007.
Apelanta a mai aratat ca fiind de buna credinta nu putea fi obligata la plata dobanzii, prima instanta incalcand dispozitiile art. 256 alin. 2 din Codul muncii.
In drept, apelanta parata a invocat dispozitiile art. 466 - art. 480 din Codul de procedura civila.
Reclamantul a formulat intampinare la apelul paratei, prin care a solicitat respingerea caii de atac promovate, intrucat acordarea sporului de dispozitiv a fost lipsita de temei legal.
De asemenea, parata a formulat intampinare la apelul reclamantului, prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat, subliniind ca actele Curtii de Conturi nu sunt opozabile angajatilor, iar in lipsa unei somatii din partea reclamantului, actul de punere in intarziere este cererea de chemare in judecata.
Examinand sentinta atacata din perspectiva motivelor invocate, instanta de control judiciar a constatat urmatoarele:
Sporul de dispozitiv a fost acordat angajatei parate in baza Contractului/Acordului colectiv de munca nr.17756/28.12.2007, modificat prin Actul aditional nr.1/13.02.2008. Prin acest act aditional s-a prevazut ca, incepand cu data de 01.02.2008, salariatii vor beneficia de indemnizatia de dispozitiv, conform Ordinului nr.496/28.07.2003 al Ministerului Administratiei si Internelor.
Indemnizatia de dispozitiv reglementata de art. 13 din Legea nr. 138/1999 a fost instituita ca un spor salarial specific personalului militar si salariatilor civili din institutiile publice ale apararii nationale, ordinii publice si sigurantei nationale. Potrivit art. 1, art. 47 si art. 49 din Legea nr. 138/1999, dispozitiile legii se aplica si personalului civil care desfasoara activitati in ministerele si institutiile centrale enumerate in lege, in conditii similare cu cele ale cadrelor militare.
Prin Decizia nr. 37/14.12.2009 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, s-a stabilit ca dispozitiile art. 13 raportat la art. 47 din Legea nr. 138/1999 se interpreteaza in sensul ca indemnizatia de dispozitiv lunar in cuantum de 25% din salariul de baza, prevazuta de art. 13 din acest act normativ, se acorda functionarilor publici si personalului contractual care isi desfasoara activitatea in cadrul Ministerului Administratiei si Internelor si institutiilor publice din subordinea ministerului, precum si personalului care isi desfasoara activitatea in serviciile comunitare din subordinea consiliilor locale si a prefecturilor, care au beneficiat de acest drept salarial si inainte de transfer sau detasare, din cadrul fostului Minister de Interne.
In Legea nr. 330/2009, precum si in OUG nr. 1/2010 s-a evidentiat faptul ca nu vor fi luate in considerare drepturile salariale stabilite prin contractele colective de munca incheiate cu nerespectarea dispozitiilor legale in vigoare la data incheierii lor sau prin alte acte administrative emise cu incalcarea normelor in vigoare la data incheierii lor si care exced prevederilor legii cadru nr. 330/2009.
De asemenea, prin art. 37 din Legea nr.284/2010 s-a stabilit ca prin contractele colective de munca sau acordurile colective de munca si contractele individuale de munca nu pot fi negociate salarii sau alte drepturi in bani sau in natura care excedeaza prevederilor acestei legi.
Conform art. 46 din acelasi act normativ respectivele prevederi au intrat in vigoare la 1 ianuarie 2011. Prin urmare, incepand cu aceasta data parata nu mai putea beneficia de alte drepturi, decat cele stabilite de legea cadru a salarizarii. Cu toate acestea, i s-au acordat sume aferente altor sporuri decat cele recunoscute de legiuitor, prima instanta stabilind in mod legal faptul ca parata nu era indreptatita la acordarea sporului de dispozitiv.
De altfel, acordarea in mod nelegal a sporului de dispozitiv a fost stabilita in mod irevocabil de instanta de contencios administrativ, care, prin decizia nr. 7234/R din 07.11.2013 a Curtii de Apel Tg.-Mures a mentinut raportul Curtii de Conturi sub acest aspect.
Din aceasta perspectiva argumentele paratei referitoare la imprejurarea ca plata indemnizatiei de dispozitiv nu a fost una nedatorata urmeaza a fi respinse.
Nu are relevanta din aceasta perspectiva imprejurarea ca Acordul/Contractul colectiv de munca invocat nu a fost anulat si nici recunoasterea dreptului la aceasta indemnizatie prin sentinta civila nr. 92/2008 a Tribunalului Harghita.
Astfel, pe de o parte, atat  in Legea 330/2009, in OUG nr. 1/2010, precum si in Legea nr. 284/2010  s-a evidentiat faptul ca nu vor fi luate in considerare drepturile salariale stabilite prin contractele colective de munca incheiate cu nerespectarea dispozitiilor legale in vigoare la data incheierii lor sau prin alte acte administrative emise cu incalcarea normelor in vigoare la data incheierii lor si care exced prevederilor legii cadru. Prin urmare, inserarea unor clauze in contactul colectiv de munca nu poate genera sporuri care nu se mai regasesc in dispozitiile legale in vigoare la 01.01.2010 si nu poate constitui temei legal de acordare a acestora dupa aceasta data.
Pe de alta parte, in ceea ce priveste efectul hotararii judecatoresti mentionate anterior, trebuie subliniat faptul ca obligatia angajatorului de a plati un anumit spor constatat printr-o hotarare judecatoreasca se intinde atat timp cat subzista temeiul legal care a stat la baza pronuntarii hotararii. Autoritatea de lucru judecat de care se bucura o hotarare judecatoreasca este una absoluta, pe toata durata de aplicare a prevederii legale in baza careia subzista obligatia angajatorului de a plati un spor. Incetarea obligatiei legale de plata a sporului este determinata de survenirea unui eveniment legislativ care suprima textul in baza caruia a fost acordat sporul in cauza. In speta, prin art. 48 alin. 1 pct. 8 din Legea nr. 330/2009 s-a abrogat Legea nr. 138/1999 si cu toate ca Legea nr. 330/2009  prevede in Anexa III sporul de dispozitiv, acesta continua sa fie acordat numai personalului care a beneficiat de el in conditiile legii, iar nu in baza unor hotarari judecatoresti sau contracte colective de munca.
In concluzie, parata nefiind indreptatita la acordarea indemnizatiei de dispozitiv, a primit o plata nedatorata, supusa restituirii in conditiile art. 256 din Codul  muncii.
Fata de cele expuse anterior, Curtea a constatat ca apelul paratei este nefondat, urmand a fi respins ca atare.
In ceea ce priveste apelul reclamantului, instanta a retinut ca potrivit prevederilor art. 1522 din Codul civil debitorul poate fi pus in intarziere fie printr-o notificare scrisa, fie prin cererea de chemare in judecata.
In cauza, nu s-a facut dovada punerii in intarziere a paratei anterior formularii cererii de chemare in judecata, astfel incat data de la care aceasta se considera pusa in intarziere este data inregistrarii cererii de chemare in judecata, respectiv 11.04.2013.
Instanta a respins argumentele apelantului reclamant referitoare la imprejurarea ca parata ar fi drept in intarziere ca urmare a faptului ca obligatia acesteia consta in restituirea unei sume de bani, intrucat nu ne aflam in ipoteza reglementata de dispozitiile art. 1523 alin. 2 lit. d din Codul civil, textul legal in discutie avand in vedere neexecutarea obligatiei de a plati o suma de bani asumata in exercitiul activitatii unei intreprinderi. De altfel, in cauza nu este aplicabila niciuna din situatiile reglementate de art. 1523 din Codul civil referitoare la intarzierea de drept in executarea obligatiei.
Astfel cum am aratat anterior, parata a fost pusa in intarziere la data inregistrarii cererii de chemare in judecata, acesta fiind momentul de la care datoreaza dobanda legala aferenta debitului principal, iar nu de la data pronuntarii hotararii, cum gresit a retinut prima instanta.
Nu pot fi primite nici apararile paratei in sensul ca fiind de buna credinta nu are obligatia de a plati dobanda legala decat de la data pronuntarii hotararii. In acest sens, instanta subliniaza ca, intr-adevar accipiens-ul de buna credinta nu are obligatia de a plati dobanzi sau despagubiri, aceasta obligatie nascandu-se numai din momentul in care a devenit de rea credinta. Buna credinta inceteaza insa din momentul introducerii actiunii in restituire, astfel ca de la acest moment datoreaza dobanzi.
Prin urmare, in temeiul dispozitiilor art. 480 alin. 2 din Codul de procedura civila, Curtea a admis apelul declarat de reclamantul Municipiul Miercurea-Ciuc, cu consecinta schimbarii in parte a hotararii atacate, in sensul obligarii paratei sa plateasca reclamantului dobanda legala aferenta sumei datorate, calculata incepand cu data de 11.04.2013 si pana la data restituirii integrale.