Modificare contract individual de munca, in vederea respectarii obligatiei stabilite de instanta penala de a nu desfasura profesia in exercitarea careia angajatul a savarsit fapte pentru care este urmarit penal. Legalitate

Modificare contract individual de munca, in vederea respectarii obligatiei stabilite de instanta penala de a nu desfasura profesia in exercitarea careia angajatul a savarsit fapte pentru care este urmarit penal. Legalitate.
Consimtamantul viciat putea fi presupus a fi dat in conditiile in care masura angajatorului ar fi fost dispusa sau lasata la liberul arbitru al acestuia. In cauza de fata, dispozitiile instantei penale permiteau angajatorului sa ia acele categorii de masuri posibile, dar care nu ar fi avut consecinte mai grave pentru angajat. Neacceptarea locului de munca propus nu ii permitea angajatorului alta solutie decat concedierea. Cu alte cuvinte, nu masura unilaterala a angajatorului a determinat modificarea contractului de munca, respectiv a locului de munca, ci dispozitiile instantei penale.
Prin Sentinta civila nr. 1580 din 27 iunie 2013 Tribunalul Mures a respins actiunea civila formulata si precizata de reclamantul H. F. I. in contradictoriu cu parata Societatea Nationala de Transport Feroviar de Calatori "C.F.R. C." S.A.
Pentru a pronunta aceasta hotarare prima instanta a retinut urmatoarele:
Prin cererea inregistrata sub nr. 8678/102/2012 din 29.11.2012 reclamantul H. F. I. a solicitat instantei ca in contradictoriu cu parata Societatea Nationala de Transport Feroviar de Calatori "C.F.R. C." S.A. sa constate nulitatea absoluta a deciziei nr.A1/69/29.10.2012 si a actului aditional nr.A1/114/29.10.2012, aferent acestuia, pentru incalcarea prevederilor art.1246, 1204, 1206 si 1216 din noul cod civil, consimtamantul reclamantului la semnarea acestor acte fiind smuls prin constrangere morala. S-a mai solicitat obligarea paratei la plata diferentei intre salariul aferent functiei de muncitor necalificat si cea de sef de tren, pe perioada 29.10-20.12.2012 precum si la plata daunelor morale.
Parata a solicitat respingerea actiunii ca neintemeiata.
In fapt, instanta de fond a retinut, in esenta, ca prin incheierea penala din data de 26.10.2012  a Tribunalului Brasov - Sectia penala, pronuntata in dosar 11579/62/2012 s-a dispus, fata de reclamant, alaturi de obligatia de a nu parasi localitatea, obligatia de a nu desfasura profesia, meseria, activitatea in exercitarea careia a savarsit faptele prezentate in dosarul penal 529/P/2011 al Parchetului de pe langa Tribunalul Brasov.
In data de 29.10.2012, urmare a dispozitiilor hotararii penale mai sus aratate, s-a emis decizia A1/69/29.10.2012  de catre Directorul General al Societatii Nationale de Transport Feroviar de Calatori "CFR C." SA prin care s-a propus reclamantului modificarea contractului individual de munca  avut anterior, in baza caruia ocupa functia de sef de tren intr-un contract pe durata nedeterminata pentru functia de muncitor necalificat.
Reclamantul a confirmat decizia cu mentiunea  " de acord" .
In temeiul acestui acord exprimat de reclamant, a fost incheiat la aceeasi data actul aditional A1/114/29.10.2012 pentru modificarea contractului individual de munca, in sensul modificarii felului muncii, cu un salariu de baza de 600 lei.
In ceea ce priveste cauza de nulitate constand din vicierea  prin constrangere psihica a consimtamantului reclamantului, instanta a constatat ca in raport de vechimea acestuia de aproximativ 20 de ani in calitate de conductor ?i mai apoi de ?ef tren ?i de situa?ia financiara a acestuia, care urma a fi grav afectata de reducerea salariului ca urmare a modificarii contractului de munca avand in vedere diferen?a considerabila existenta intre salariul cuvenit pentru func?ia de sef tren de aproximativ 1800 Ron net ?i cel datorat unui muncitor necalificat, de aproximativ 600 Ron net, reclamantul se afla intr-un moment dificil, avand alegerea de a fi de acord cu varianta continuarii raporturilor de munca in cadrul CFR pe functie necalificata sau aceea constand din manifestarea dezacordului la continuarea raporturilor de munca conform celor propuse de angajator, cu consecinta trecerii sale in perioada de preaviz, urmata de incetarea raporturilor de munca.
Totusi, imprejurarile concrete in care a fost incheiat actul aditional contestat conduc la concluzia ca, desi situatia reclamantului de la momentul incheierii actului aditional pentru modificarea contractului de munca era una dificila, nu se poate retine ca acesta a consimtit la incheierea contractului sub imperiul unei temeri justificate induse fara drept de cealalta parte si ca in lipsa consimtamantului sau reclamantul ar fi fost expus unui pericol grav si iminent.
In acest sens s-a retinut ca potrivit deciziei, in lipsa acordului pentru modificarea contractului, reclamantul ar fi fost expus desfacerii contractului dupa expirarea unui termen de preaviz de 20 de zile. Or, impotriva deciziei de acordare a preavizului, care are caracterul unui act unilateral de dreptul muncii,  exista calea de atac a contestatiei, potrivit art. 268 alin. 1 lit. a cod muncii, cu posibilitatea dobandirii drepturilor bane?ti aferente perioadei pentru care ar fi operat masura nelegala. Alaturand celor aratate anterior experien?a de viata ?i studiile reclamantului instan?a nu putea aprecia ca decizia respectiva a fost de natura a crea reclamantului o temere sub imperiul careia a acceptat modificarea contractului de munca. Prin urmare motivul de nulitate invocat de reclamant cu privire la constrangerea sa care ar fi condus la vicierea consimtamantului nu se confirma.
Instanta a constatat de asemenea ca si in ipoteza in care reclamantul ar fi apreciat ca in lipsa acordului sau s-ar fi desfacut contractul de munca fara sa poata intreprinde nimic pentru a evita aceasta imprejurare, pericolul la care ar fi fost expus reclamantul in lipsa acordului fata de actul aditional atacat era acela al pierderii postului de muncitor necalificat oferit de parata, ceea ce nu poate justifica motivul de nulitate invocat.
Pe de alta parte, ca urmare a dispunerii obliga?iei de a nu desfa?ura profesia, meseria, activitatea in exercitarea careia a savar?it faptele prezentate in dosarul penal 529/P/2011 al Parchetului de pe langa Tribunalul Bra?ov ?i anume aceea de ?ef tren, reclamantul nu mai putea exercita atribu?iile aferente postului ocupat in baza contractului de munca incheiat cu parata sub sanc?iunea arestarii preventive a acestuia pentru incalcarea obliga?iei.
Ca urmare a impunerii acestei interdictii  se constata ca obliga?ia impusa reclamantului ii era opozabila paratei, copia incheierii  penale comunicandu-se si angajatorului, masurile dispuse in cadrul procesului penal fiind opozabile erga omnes .
Prin urmare, pentru perioada in care reclamantului i-a fost impusa o astfel de obliga?ie, executarea contractului individual de munca pentru postul de ?ef tren nu putea continua iar continuarea raporturilor de munca pe perioada masurii dispuse de instan?a penala ?i prelungita succesiv ulterior ar fi avut  un obiect ilicit. In cazul arestarii preventive cat ?i in cel al obliga?iei dispuse alaturi de masura preventiva a interdic?iei de a nu parasi localitatea, angajatul se afla in imposibilitate de a presta munca pe o perioada limitata de timp, de cel mult 30 de zile (caz in care opereaza suspendarea de drept a raporturilor de munca conform art. 50 lit. g cod muncii ) si, respectiv de peste 30 de zile(caz in care se justifica concedierea reclamantului potrivit art. 61 lit. b C muncii ), fara ca prin luarea masurii sa se puna in discu?ie  savar?irea faptei, vinovata reclamantului ori caracterul nelimitat ori indelungat al imposibilita?ii de a presta munca ca ?i in cazul condamnarii la o pedeapsa privativa, a luarii unei masurii complementare sau de siguran?a a interdic?iei de a desfa?ura func?ia sau profesia.
Instanta a constatat ca de?i la momentul comunicarii deciziei ?i semnarii actului contestat masura dispusa era inferioara duratei prevazute de lege la art. 61 lit. b C muncii, totu?i, ca urmare a prelungirilor succesive ulterioare a masurii potrivit incheierii penale anterior amintite, o eventuala neregularitate al vreunei decizii de concediere s-ar fi acoperit.
De altfel, obliga?ia impusa reclamantului in dosarul penal ar fi putut fi analizata cel pu?in ca un caz de necorespundere profesionala, imprejurare in care, in lipsa acceptarii postului vacant oferit,  masura desfacerii contractului de munca dupa respectarea termenului de preaviz de 20 de zile ar fi fost legala, conform art. 61 lit. d C muncii raportat la art. 64 alin 4 C muncii.
Fa?a de cele de mai sus, constatand in continuare ca masura la care facea referire parata in decizie era legala si ca prin aceasta nu s-au urmarit obtinerea unor avantaje injuste reiese ca in cauza nu sunt indeplinite cerintele viciului de consimtamant al violentei prevazute la art. 1216 si respectiv 1217 NCC.
Prin urmare, capatul de cerere avand ca obiect constatarea vicierii consimtamantului la momentul semnarii actului aditional A1/114/29.10.2012, cu consecinta platii diferentelor salariale reactualizate astfel cum au fost precizate, urmeaza a fost respins ca neintemeiat. In subsidiar instanta a constatat ca la data de 20.12.2012 intre parti a fost incheiat un nou act aditional, A1/1204, care a revocat actul aditional atacat in prezenta cauza, lasandu-l fara efect.
Referitor la cererea privind obligarea paratei la plata daunelor morale, instanta a constatat ca in cauza nu sunt indeplinite cerintele raspunderii materiale delictuale avand in vedere ca semnarea actului aditional si presupusul stres zilnic continuu cauzat reclamantului nu s-a datorat exercitarii unor actiuni ilicite din partea paratei, ci acordului partilor si eventual a masurii dispuse prin incheierea penala.
Impotriva acestei sentinte a declarat, in termen legal, recurs reclamantul solicitand: modificarea hotararii atacate in sensul admiterii actiunii astfel cum a fost formulata.
In drept recurentul a invocat dispozitiile art. 3041 Cod procedura civila, coroborate cu dispozitiile art. 299 si urm.  Cod procedura civila.
In dezvoltarea motivelor de nelegalitate recurentul a aratat, in esenta, ca asa cum au aratat si martorii audiati de instanta de fond, consimtamantul sau la semnarea actului aditional a fost cerut pe loc, fara a i se da posibilitatea unui termen de gandire si mai ales sub presiunea ca in situatia in care nu va semna se va dispune concedierea sa. Tribunalul a aplicat gresit si nu a retinut faptul ca la semnarea acestor acte s-a aflat intr-o puternica stare de constrangere morala.
S-a mai aratat ca instanta de fond a aplicat gresit prevederile art.1216 din Codul civil, netinand cont tocmai de imprejurarile exceptionale in care se afla reclamantul.
 Faptul ca dupa promovarea procesului, parata a procedat la anularea actului aditional reprezinta atat o recunoastere a pretentiilor si dovedeste si culpa procesuala a paratei, astfel ca aceasta trebuie sa fie obligata la plata pretentiilor banesti solicitate.
Prin intampinare, parata a solicitat respingerea recursului.
Examinand sentinta atacata in raport cu motivele de recurs invocate si din oficiu, in temeiul art. 304 indice 1 si art. 306 alin. 2 Cod procedura civila, Curtea de Apel a retinut urmatoarele:
Criticile recurentului converg, in esenta, spre doua aspecte principale, respectiv: lipsa consimtamantului exprimat "serios, liber si in deplina cunostinta de cauza" si neindeplinirea de catre angajator a obligatiei prealabile de informare a angajatului in privinta masurilor luate si a consecintelor acestora, fapt ce a infrant principiul bunei credinte instituit de art. 8 din Codul muncii.
In aprecierea inexistentei  consimtamantului liber, neviciat,  instanta poate si trebuie sa analizeze intreg ansamblul factual  ce a determinat masura contestata.
In mod evident, nu pot fi ignorate dispozitiile instantei penale, respectiv incheierea din 26.10.2012 a Tribunalului Brasov, pronuntata in dosarul nr. 11579/62/2012, definitiva prin Incheierea 97/R/7.11.2012, incheieri prin care, fata de reclamant s-a luat masura  obligarii de a nu desfasura activitatea /functia in exercitarea careia a savarsit faptele de natura penala pentru care este cercetat, respectiv functia de sef de tren, functie in care reclamantul era angajat si in care solicita a fi reintegrat.
Mai mult, se arata in mod expres in incheierile instantei penale ca, in caz de incalcare a obligatiilor impuse, deci inclusiv a celei referitoare la ocuparea functiei de sef de tren in cadrul paratei, se va lua masura arestarii preventive.
In consecinta, in nici un caz nu se poate retine ca parata, propunand reclamantului un alt loc de munca, in conditiile in care acesta era obligat sa nu mai desfasoare activitatea in vechiul loc de munca, putea sa-i creeze acestuia o stare de temere si putea sa ii vicieze consimtamantul.
Obligatiile stabilite de instanta penala  erau cunoscute atat angajatorului parat, cat mai ales angajatului reclamant, care avea, in procesul penal, calitatea procesuala de inculpat.
Din aceasta perspectiva argumentele reclamantului recurent urmeaza a fi inlaturate, intrucat consimtamantul viciat putea fi presupus a fi dat in conditiile in care masura angajatorului ar fi fost dispusa sau lasata la liberul arbitru al acestuia. In cauza de fata, dispozitiile instantei penale permiteau angajatorului sa ia acele categorii de masuri posibile, dar care nu ar fi avut consecinte mai grave pentru angajat. Neacceptarea locului de munca propus nu ii permitea angajatorului alta solutie decat concedierea. Cu alte cuvinte, nu masura unilaterala a angajatorului a determinat modificarea contractului de munca, respectiv a locului de munca, ci dispozitiile instantei penale.
Astfel fiind, sunt neintemeiate sustinerile recurentului privind obligatiile legale incalcate de angajator si anume obligatia de informare prealabila si principiul consensualismului si al bunei credinte.
De asemenea, faptul ca ulterior a avut o noua modificare a locului de munca al reclamantului, nu are relevanta in solutionarea acestei actiuni. Nimic nu impiedica partile semnatare ale unui contract de munca sa modifice clauzele acestuia ori de cate ori se apreciaza ca interesele acestora justifica acest fapt. Daca reclamantului i s-a oferit ulterior un nou loc de munca superior celui avut urmare a actului aditional atacat, nu are relevanta in ceea ce priveste incheierea in mod valabil a acestuia din urma.
Apreciind ca, asupra solutiei pe fond, hotararea tribunalului este corecta, iar actul atacat nu este lovit de nulitate, criticile privind diferentele salariale si plata daunelor morale nu se impun a mai  fi analizate.
Vazand dispozitiile art. 312 Cod procedura civila, Curtea a respins ca nefondat recursul declarat de reclamant.