Conditiile in care se poate angaja raspunderea personala patrimoniala in temeiul prevederilor art. 138 din Legea 85/2006 republicata,

Conditiile in care se poate angaja raspunderea personala patrimoniala in temeiul prevederilor art. 138 din Legea 85/2006 republicata, atat sub aspectul elementelor raspunderii civile delictuale cat si al conditiilor speciale prevazute de textul alin. 1 din art. 138 din Legea 85/2006.
Cauza general formala a managementului neperformant in lipsa vreuneia dintre cauzele expres prevazute de art. 138 din actul normativ indicat, nu poate sta la baza angajarii acestui gen de raspundere.

Prin sentinta civila nr. 308/25.02.2008, pronuntata de judecatorul sindic in dos. nr. 2458962007 a Tribunalului Harghita, s-a dispus respingerea actiunii formulate de lichidatorul GENERAL M. CONSULT S.P.R.L., de stabilire a raspunderii asociatului P. A. in baza art. 138 din Legea nr. 85/2006.
Pentru a pronunta in acest sens, judecatorul sindic a retinut urmatoarele:
La data de 26.11.2007, se arata in considerentele hotararii atacate, lichidatorul judiciar a solicitat in baza art. 138 lit. a din Legea nr. 85/2006 stabilirea raspunderii asociatului P.A. al debitoarei S.C. "D&M L." S.R.L. Toplita pana la concurenta sumei de 13.129,20 lei, compus din suma de 3.020 lei rest ramas de achitat din totalul creantelor impotriva debitoarei, 10.109,20 lei cheltuieli cu procedura de lichidare judiciara calculate pana la data pronuntarii sentintei 2166/25.06.2007, precum si obligarea la plata cheltuielilor ce se vor naste cu procedura de lichidare si a onorariului lichidatorului judiciar pana la inchiderea procedurii. Lichidatorul judiciar, in raport cu temeiul juridic invocat, in speta art. 138 lit. a din Legea nr. 85/2006, a facut referire la raportul privind cauzele intrarii societatii debitoare in stare de insolventa, prin care s-a propus atragerea raspunderii pana la concurenta sumei de 24.577,32 lei constand in lipsa de mijloace fixe, lipsa de produse finite, TVA-ul aferent acestora, precum si lipsa de numerar in casa. In acest sens, invoca faptul ca exista o activitate de folosire a bunurilor sau creditelor societatii debitoare in interesul propriu al asociatului sau al altor persoane.
Judecatorul sindic argumenteaza ca dispozitiile art. 138 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 prevede posibilitatea recuperarii de la persoana vinovata a unei parti din pasivul debitoarei, insa savarsirea uneia din faptele enumerate de legiuitor nu conduce automat la raspunderea pentru intreg pasivul, ci doar daca s-a creat un prejudiciu.
Or, raportandu-se la tabelul definitiv de creante, judecatorul sindic constata ca in perioada 25.07.2007 - 05.09.2007 paratul a avansat o suma mult mai mare decat valoarea cumulata a creantelor, astfel ca pe langa demersul voluntar al asociatului parat, judecatorul sindic retine ca in contextul in care datoriile fiind achitate, nu are relevanta ca valoarea lipsurilor din gestiune depaseste valoarea datoriilor firmei falite atata timp cat pasivul nascut inainte de deschiderea procedurii a fost achitat in intregime.
Fata de aceasta hotarare a declarat, in termen, recurs lichidatorul judiciar numit in cauza, G. M.C.T SPRL, solicitand ca prin admiterea recursului sa se dispuna modificarea hotararii atacate si, in consecinta, admiterea cererii de stabilire a raspunderii intimatului astfel cum a fost formulata. Recurenta sustine, in motivele de recurs, ca cererea de stabilire a raspunderii indica faptele concrete ce i se imputa intimatului. De asemenea, sustine ca faptul ca debitele nu au fost achitate la data scadentei, fata de creditori, indica vinovatia intimatului in comiterea faptei. Chiar daca intimatul a achitat debitele dupa data scadentei, la o perioada lunga de timp dupa deschiderea procedurii, nu il disculpa pe intimat de rea-credinta si rea-vointa, cu atat mai mult cu cat chiar dupa deschiderea procedurii activitatea societatii debitoare a trebuit continuata, generand cheltuieli. In continuare, mai sustine ca din contabilitate rezulta ca nu sunt justificate anumite sume de bani ce au intrat in societate, ceea ce creeaza prezumtia ca intimatul a folosit sumele de bani in interes personal.
Analizand actele de la dosar, atat prin prisma motivelor de recurs, cat si in virtutea principiului devolutiv prevazut de art. 304? Cod procedura civila, instanta de recurs retine urmatoarele:
Asa cum rezulta din raportul privind cauzele si imprejurarile care au cauzat starea de insolventa, cauzele intrarii in insolventa sunt: managementul neperformant deficit de cash flow, concurenta acerba in domeniu, precum si lipsa creditului bancar si comercial dupa initierea procedurii. Prin acelasi raport, lichidatorul a propus atragerea raspunderii pana la concurenta sumei de 24.577,32 lei, dupa cum recurentul arata si in cererea de angajare a raspunderii, constand in lipsa de numerar, lipsa de marfa in stoc.
Prin cererea de angajare a raspunderii, asa cum retine si judecatorul sindic, recurentul a solicitat angajarea raspunderii personale a asociatului intimat pentru fapta prevazuta de art. 138 lit. a) din Legea nr. 85/2006. In motivarea cererii, lichidatorul judiciar, recurent in prezenta cauza, face referire concreta, in raport cu fapta concreta alegata ca fiind comisa de intimat, la raportul privind cauzele, care, asa cum am precizat mai sus, retine ca o posibila prezumtie ca intimatul si-ar fi insusit bunurile societatii debitoare pana la concurenta sumei de 24.577,32 lei.
Pasivul constand in datoriile debitoarei se ridica la suma de 11.701 lei.
De asemenea, instanta constata ca este corecta afirmatia judecatorului sindic, in sensul in care intimatul a depus in contul debitoarei suma de 14348 lei, menita sa stinga pasivul acesteia.
Pentru a constata savarsirea unei fapte prevazute limitativ de art. 138 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, este necesar ca pe langa conditiile cumulative ale oricarei fapte delictuale, ce duce la atragerea raspunderii unei persoane, adica existenta faptei, vinovatia persoanei, existenta prejudiciului si raportul de cauzalitate intre vinovatie si prejudiciu, sa fie constatate si conditiile speciale prevazute de aliniatul 1 al acestui text, si anume ca fapta sa fi cauzat starea de insolventa a debitorului.
In cazul de fata, s-a retinut ca intimatul ar fi comis fapta prevazuta de lit. a) a art. 138, si anume ca a folosit bunurile sau creditele persoanei juridice in folosul propriu sau in cel al unei alte persoane.
Este adevarat, in raport cu cele retinute in raportul privind cauzele starii de insolventa, ca lipsurile de numerar ca si lipsurile de marfa creeaza o prezumtie simpla ca intimatul a folosit in scop propriu bunurile societatii.
Trebuie, insa, verificat daca aceasta fapta a cauzat starea de insolventa si, mai ales, daca trebuie sa fie obligat la plata intregului pasiv, nu numai cel de la data deschiderii procedurii si care consta in debitele datorate creditorilor inscrisi in tabelul de creante, sau si la pasivul creat in timpul procedurii si care se va naste pana la inchiderea procedurii., dupa cum pretinde lichidatorul judiciar - recurent si, mai ales, daca intimatul se face vinovat in raport cu intrarea in stare de insolventa a debitoarei.
Din chiar raportul privind cauzele intrarii in stare de insolventa a debitoarei, rezulta ca in fapt intrarea in insolventa se datoreaza in principal unor cauze externe, respectiv lipsa de cash flow, concurenta acerba in domeniu si lipsa creditului bancar, si se identifica doar o singura cauza subiectiva, si anume lipsa de management performant.
Or, aceasta din urma cauza este una general formulata, care tine mai degraba de continutul contractului de mandat dintre administratorii statutari si societate si nu tine de relatia asociatului cu societatea debitoare, avand in vedere ca potrivit Legii nr. 31/1990 rep. cel care conduce operativ societatea este administratorul statutar, care are un veritabil contract de mandat special cu societatea, notiune larga in care intra si ceea ce se numeste management, si nicidecum asociatul unic al societatii, care poate indeplini doar acele atributii specifice adunarii generale a societatii. In aceasta din urma situatie, nici raportul privind cauzele, nici cererea de angajare nu face vreo referire ca prin atributiile sale de asociat ar fi cauzat insolventa.
Asadar, generalitatile inserate de lichidatorul judiciar atat in cererea de angajare, cat si in recurs nu pot fi primite atata timp cat nu se imputa o fapta concreta, in afara celei prevazute de lit. a) a art. 138. Simplul fapt ca societatea ajunge in stare de insolventa, nu creeaza nici macar aparenta vreunei rele - credinte a asociatului unic, intimat in prezenta cauza, din moment ce majoritatea cauzelor de intrare in insolventa sunt externe, si deci nu apartin intimatului, iar singura fapta obiectiva eventual ar putea fi imputata administratorului statutar.
In ce priveste fapta comisa, exista, din actele de la dosar, o prezumtie simpla din care sa rezulte faptul ca intimatul si-ar fi insusit bunurile. Dar, asa cum retine si judecatorul sindic, intimatul la data de 25.09.2007 a acoperit debitele creditorilor, deci pasivul initial al societatii. Or, chiar daca intimatul si-a insusit aceste bunuri, fapta comisa trebuie sa duca la concluzia ca prin ea insasi a contribuit la starea de insolventa a debitoarei. Este, insa, greu de presupus acest lucru, din moment ce cauzele identificate de lichidatorul judiciar, asa cum s-a aratat mai sus, sunt cu totul altele, si nu simpla insusire a unor bunuri ale societatii debitoare.
Pe de alta parte, intimatul a achitat toate debitele initiale ale societatii, astfel ca pasivul nascut dupa deschiderea procedurii si care se va mai naste pana la inchiderea procedurii, nu are nici o legatura, ca prejudiciu, de cauzalitate cu fapta stricta prevazuta de lit. a) a art. 138 alin. 1 din Legea nr. 85/2006.
Sigur, aceste sume, ce constau exclusiv din cheltuielile procedurii, in care este inclus si onorariul lichidatorului judiciar, vor fi acoperite potrivit art. 4 din Legea nr. 85/2006. In acest sens, obligarea unei persoane considerate responsabile de intrarea in insolventa a unei debitoare la plata cheltuielilor privind procedura nu poate fi facuta decat in masura in care se identifica un raport de cauzalitate intre acest prejudiciu al debitoarei si fapta concreta care i se retine in cauza, ceea ce nu este cazul de fata.
In consecinta, instanta a constatat ca este corecta solutia data de judecatorul sindic, si, in raport si cu argumentele de mai sus, instanta a respins ca nefondat recursul formulat.