Interdictia emiterii deciziei de concediere pe durata cat salariatul se afla in incapacitate temporara de munca.Conditiile in care opereaza.

                                                                                             
          
          Interdictia emiterii deciziei de concediere pe durata cat salariatul se afla in incapacitate temporara de munca.Conditiile in care opereaza.
          
          
          art. 60 alin.1 lit.a Codul muncii, art.67, 81 din Ordinul nr.60/2006, art.36 alin.2 din OUG nr.158/2005.
          
          
                   Pentru a se retine ca in cauza au fost incalcate disp.art. 60 alin.1 lit.a Codul muncii era necesar a se face dovada ca recurentei i se adusese la cunostinta pana la momentul emiterii deciziei de incetare a contractului de munca starea de incapacitate in care se afla intimata, fiind evident ca nulitatea deciziei de concediere nu poate opera in situatia in care angajatorul a luat cunostinta de aceasta stare ulterior deciziei de incetare a contractului de munca.
          Chiar daca pana la emiterea deciziei de concediere intimata nu a prezentat angajatorului certificatul de concediu medical, aceasta avea obligatia de a instiinta societatea despre starea de incapacitate temporara de munca, neputand fi primita argumentatia primei instante potrivit careia nu ar avea relevanta data la care societatea a luat cunostinta de aceasta situatie, in conditiile in care, de principiu, salariatul nu-si poate invoca propria culpa in neindeplinirea obligatiei referitoare la procedura ce trebuia indeplinita in cazul incapacitatii temporare de munca.

                    Curtea de Apel Ploiesti, Sectia Conflicte de munca si asigurari sociale, decizia  nr.650 din data de 21 martie 2011
          
          
                Prin contestatia inregistrata pe rolul Tribunalului Prahova contestatoarea _ a formulat, in contradictoriu cu  intimata, contestatie impotriva deciziei nr.8/12.01.2009 emisa de intimata,   solicitand instantei ca prin sentinta ce o va pronunta sa  dispuna anularea acestei decizii, reincadrarea contestatoarei in postul detinut anterior, cu obligarea intimatei la plata unei despagubiri egale cu salariul indexat, majorat, reactualizat si cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat de la data  desfacerii contractului  de munca pana la data reincadrarii  efective, precum si la plata cheltuielilor de judecata.
           In motivarea contestatiei, contestatoarea a aratat ca prin decizia             atacata   s-a dispus  incetarea contractului de munca al contestatoarei potrivit art.65 alin.1 Codul muncii, determinat de desfiintarea locului de munca, a reorganizarii activitatii impusa de dificultatile economice si financiare si a transformarilor tehnologice din ultima perioada.
           A mai aratat  contestatoarea ca nu putea fi dispusa masura concedierii deoarece se afla in concediu medical incepand cu data de 08.01.2009, iar potrivit art.60 alin.1 lit. a din Codul muncii, nu poate fi dispusa concedierea salariatilor pe durata incapacitatii temporare de munca stabilita prin certificat medical, conform legii, sustinandu-se de catre contestatoare ca despre faptul ca se afla in concediu medical a adus la cunostinta mai multor persoane din cadrul unitatii.
          A mai aratat contestatoarea ca decizia  nr.8/ 12.01.2009 a fost emisa si cu incalcarea Legii sindicatelor intrucat indeplinea si functia de secretar al Consiliului Sindical, iar potrivit art.10 alin.1 din Legea nr.54/2003, nu i se putea desface contractul de munca decat cu acordul scris al organului colectiv de conducere al sindicatului.
          S-a mai invederat ca potrivit art.65 alin.1 din Codul muncii, concedierea trebuie sa fie efectiva si sa aiba o cauza reala si serioasa, iar situatia financiara a societatii, raportat la informatiile detinute de contestatoare, nu justifica incetarea contractului de munca al acesteia.
          In drept, au fost invocate disp.art.65 alin.1, art.60, art.67 din Codul muncii.
           Intimata a depus intampinare prin care a solicitat respingerea contestatiei ca neintemeiata, sustinand ca desfiintarea locului de munca a fost efectiva si reala, dat fiind situatia cu care se confrunta societatea, iar concedierile s-au efectuat cu consultarea si avizul organizatiei sindicale.S-a mai aratat ca certificatele de concediu medical au fost depuse la sediul societatii ulterior concedierii contestatoarei, neputand conduce la nulitatea deciziei de concediere.
          Pe baza probatoriilor administrate in cauza, prin sentinta civila nr.106 din data de 26 ianuarie 2010 Tribunalul Prahova a admis  contestatia si a anulat decizia nr.8 din 12.01.2009 emisa de intimata, ce a fost obligata sa plateasca contestatoarei drepturile salariale  majorate si indexate  de la data desfacerii contractului de munca  si pana la reintegrarea  sa efectiva, intimata fiind obligata sa plateasca contestatoarei suma de 1500 lei   cheltuieli de judecata.
          Pentru a pronunta aceasta sentinta, prima instanta a retinut, in esenta, ca prin decizia nr.8/ 12.01.2009  emisa de intimata   s-a dispus  incetarea contractului de munca al contestatoarei, potrivit art.65 alin.1 Codul muncii, determinat de desfiintarea locului de munca, a reorganizarii activitatii impusa de dificultatile economice si financiare si a transformarilor tehnologice din ultima perioada.
          S-a mai retinut ca la data concedierii, contestatoarea se afla in concediu medical pentru o perioada de 15 zile, sustinand ca a informat societatea cu privire la aceasta situatie prin diferite mijloace, dar ca societatea a refuzat o perioada  sa primeasca actele medicale.
           De asemenea, s-a aratat ca potrivit art.50 alin.1 lit.b din Codul muncii, contractul individual de munca este suspendat de drept in perioada concediului pentru incapacitate temporara in munca apreciindu-se ca nu are relevanta data la care societatea a luat cunostinta de aceasta situatie.
           A mai retinut instanta de fond ca in cauza opereaza si interdictia temporara a concedierii contestatoarei in perioada concediului medical, prev.de art.60 alin.1 lit.a din Codul muncii, concluzionandu-se ca decizia contestata  este lovita de nulitate absoluta, masura concedierii fiind dispusa in perioada cand contractul individual de munca era suspendat de drept.
          In raport de aceste considerente,  prima instanta, in baza art.78 din Codul muncii, a admis contestatia in sensul celor sus-aratate.
          Impotriva sentintei primei instante a declarat recurs intimata_criticand-o pentru nelegalitate si netemeinicie, invocand dispozitiile art. 304 pct. 9 si art. 3041 Cod procedura civila.
          S-a sustinut de catre recurenta ca in urma analizei activitatii sale, epuizarii stocului de materiale si scaderii numarului de clienti, avand in vedere ca este constituita ca societate administrator, prin Hotararea nr. 17/2008, Consiliul de administratie a aprobat modificarea schemei de personal in conformitate cu cerintele actuale ale pietei si cu specificul societatii, iar  in noua schema de personal nu s-au mai regasit 8 locuri de munca, printre care si cel de subinginer ocupat de intimata-contestatoare.
          De asemenea, s-a aratat ca intimatei i s-a comunicat decizia nr. 8 din 12.01.2009, prin care aceasta a fost instiintata despre incetarea contractului individual de munca, iar la data de 28.01.2009, intimata a depus la sediul societatii, prin intermediul unui membru de familie, primele doua certificate medicale, pana la acea data societatea neavand cunostinta despre situatia intimatei, de incapacitate temporara de munca.
          S-a mai invederat ca in Regulamentul intern al societatii, la art. 87, este prevazuta obligatia salariatului ca in cazul absentei pe caz de boala, sa anunte angajatorul in termen de maxim 2 zile de la data in care a survenit starea de incapacitate temporara de munca in legatura cu boala survenita, precum si cu numarul de zile de incapacitate de munca, lucru ce nu s-a intamplat in cazul intimatei, ce a depus primele certificate medicale prin intermediul unui membru al familiei abia la data de 28.01.2009 desi primul certificat medical a foste eliberat in data de 09.01.2009, iar al doilea in data de 23.01.2009.
          Totodata, instanta de fond a retinut ca intimata-contestatoare a informat angajatorul despre starea de incapacitate temporara de munca desi aceasta nu a depus  nicio dovada in acest sens.
          Prin decizia  nr.650 din data de 21 martie 2011, Curtea de Apel Ploiesti a
admis recursul si a casat sentinta trimitand cauza spre rejudecare la aceeasi instanta de fond.
                    Pentru a decide astfel, Curtea a retinut ca in conformitate cu disp.art.60 alin.1 lit.a Codul muncii, concedierea salariatilor nu poate fi dispusa pe durata incapacitatii temporare de munca, stabilita prin certificat medical, conform legii.
          S-a mai aratat ca in cauza, potrivit certificatului de concediu medical seria CCMAB nr.4880632 din data de 9.01.2009 intimatei-contestatoare i-a fost acordat concediu medical de la data de 8.01.2009 pana la 22.01.2009, iar ulterior, acesteia i-a fost prelungit concediul, conform certificatului de concediu medical seria CCMAB nr.5477514 din data de 23.01.2009, de la 23.01.2009 pana la 31.01.2009.
          Pentru a retine ca in cauza au fost incalcate disp.art. 60 alin.1 lit.a Codul muncii s-a aratat ca era necesar a se face dovada ca recurentei-intimate i se adusese la cunostinta pana la momentul emiterii deciziei de incetare a contractului de munca starea de incapacitate in care se afla intimata-contestatoare, fiind evident ca nulitatea deciziei de concediere nu poate opera in situatia in care angajatorul a luat cunostinta de aceasta stare ulterior deciziei de incetare a contractului de munca.
          In ceea ce priveste obligatia salariatul de a aduce la cunostinta angajatorului starea de incapacitate, trebuie avute in vedere dispozitiile art.81 din Ordinul nr.60/2006 pentru aprobarea Normelor de aplicare a prevederilor OUG nr.158/2005 privind concediile si indemnizatiile de asigurari sociale de sanatate, in forma in vigoare la momentul emiterii deciziei de incetare a contractului de munca al intimatei, ce statueaza ca asiguratii au obligatia de a instiinta platitorii de indemnizatii de asigurari sociale de sanatate asupra acordarii concediilor medicale in termen de 3 zile de la data acordarii, obligatie ce exista in sarcina salariatului chiar daca, separat de aceasta, el are posibilitatea de a prezenta certificatul de concediu medical pana cel mai tarziu la data de 5 a lunii urmatoare celei pentru care a fost acordat concediul, astfel cum se stipuleaza in art.67 din acelasi Ordin, precum si in art.36 alin.2 din OUG nr.158/2005.
          Chiar si dispozitiile Regulamentului de Ordine Interioara al societatii-recurente statueaza, la art.87 lit.a, ca in cazul absentei pe caz de boala, angajatul trebuie sa anunte angajatorul, telefonic sau prin alt mijloc, in termen de maxim 2 zile de la data la care a intervenit starea de incapacitate temporara de munca, in legatura cu boala survenita, precum si cu numarul de zile de incapacitate de munca.
          Prin urmare, chiar daca pana la emiterea deciziei de concediere intimata nu a prezentat angajatorului certificatul de concediu medical, aceasta avea obligatia de a instiinta societatea despre starea de incapacitate temporara de munca, neputand fi primita argumentatia primei instante potrivit careia nu ar avea relevanta data la care societatea a luat cunostinta de aceasta situatie, in conditiile in care, de principiu, salariatul nu-si poate invoca propria culpa in neindeplinirea obligatiei referitoare la procedura ce trebuia indeplinita in cazul incapacitatii temporare de munca.
          Simplul fapt ca intimata-contestatoare a fost pontata ca prezenta la lucru nu constituie un argument suficient pentru a retine ca aceasta nu ar fi anuntat angajatorul despre starea sa de incapacitate temporara de munca, la dosarul cauzei nefiind depus, de altfel, nici pontajul aferent lunii ianuarie 2009, la care a facut referire recurenta in motivele de recurs.
          De asemenea, nici imprejurarea ca certificatele de concediu medical au fost depuse la angajator prin intermediul unui membru al familiei in data de 28.01.2009 nu poate conduce, prin ea insasi, la concluzia ca angajatorul nu a avut cunostinta despre starea de incapacitate temporara de munca a intimatei pana la data emiterii deciziei de concediere, cata vreme acestuia i se putea aduce la cunostinta starea de incapacitate temporara de munca telefonic sau prin alt mijloc, astfel cum prevede chiar regulamentul intern, iar certificatele de concediu medical puteau fi prezentate si mai tarziu, conform dispozitiilor legale mai sus enuntate.
          S-a conchis ca ceea ce era esential de a se stabili in speta dedusa judecatii, pentru justa solutionare a acesteia, era imprejurarea daca intimata-contestatoare si-a indeplinit obligatia prevazuta atat de lege, cat si de Regulamentul Intern al societatii, de a instiinta societatea-recurenta despre starea de incapacitate temporara de munca a acesteia, prin contestatia adresata instantei de fond, contestatoarea sustinand ca  a adus la cunostinta telefonic, mai multor persoane din cadrul unitatii, pe care le-a indicat, despre faptul ca se afla in concediu medical, imprejurare contestata de recurenta.
          La dosarul cauzei, in recurs, s-au depus din partea intimatei-contestatoare mai multe declaratii extrajudiciare ale unor salariati ai societatii, printre care si seful biroului marketing in cadrul caruia lucra intimata-contestatoare, din care rezulta ca aceasta a instiintat, in data de 9.01.2009, cu privire la faptul ca se afla in concediu medical.
          Fiind vorba insa de declaratii extrajudiciare si avand in vedere cele mai sus retinute, in raport de care rezulta ca trebuie a se stabili in cauza daca          intimata-contestatoare  a anuntat angajatorul pana la data emiterii deciziei sale de concediere, respectiv la 12.01.2009, despre starea de incapacitate temporara de munca in care se afla, s-a aratat ca se impune cu necesitate suplimentarea in cauza a probatoriilor prin audierea de martori, din care sa reiasa daca intimata-contestatoare si-a indeplinit sau nu aceasta obligatie.
          Cum proba cu martori nu poate fi administrata in recurs, art.305 Cod pr.civila statuand ca in instanta de recurs nu se pot produce probe noi, cu exceptia inscrisurilor si fata de cele ce preced, Curtea a privit recursul ca fondat, astfel incat in baza art.312 alin.1 Cod pr.civila l-a admis, iar conform art.312 alin.2, 3 si 5 si art.315 alin.1 Cod pr.civila, a casat sentinta si a trimis cauza spre rejudecare la aceeasi instanta de fond.