Procedura insolventei. Raspunderea membrilor organelor de conducere.

Procedura insolventei. Raspunderea membrilor organelor de conducere.
           
- art. 138 lit d si e - Legea 85/2006

(1) In cazul in care in raportul intocmit in conformitate cu dispozitiile art. 59 alin. (1) sunt identificate persoane carora le-ar fi imputabila aparitia starii de insolventa a debitorului, la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecatorul sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoana juridica, ajuns in stare de insolventa, sa fie suportata de membrii organelor de conducere si/sau supraveghere din cadrul societatii, precum si de orice alta persoana care a cauzat starea de insolventa a debitorului, prin una dintre urmatoarele fapte:d) au tinut o contabilitate fictiva, au facut sa dispara unele documente contabile sau nu au tinut contabilitatea in conformitate cu legea; e) au deturnat sau au ascuns o parte din activul persoanei juridice ori au marit in mod fictiv pasivul acesteia;

Decizia nr.1993 din 25 noiembrie 2010 pronuntata de Curtea de Apel Ploiesti - Sectia Comerciala si de Contencios Administrativ si Fiscal
                                                              
Creditoarea AVAS B a solicitat autorizarea comitetului creditorilor S.C. N 91 S.R.L. pentru depunerea cererii de atragere a raspunderii patrimoniale a paratilor  E. I. si a  E.I.C.  fosti administratori ai debitoarei, pentru savarsirea faptelor prevazute de art. 138 alin.1 lit. d si e din Legea 85/2006.
            Prin sentinta nr. 1201/17.09.2010 judecatorul sindic din cadrul Tribunalului Prahova a respins ca neintemeiata cererea formulata de AVAS, privind   angajarea raspunderii paratilor E.I. si  E.I.C. pentru plata pasivului debitoarei SC N 91 SRL.
            S-a retinut ca in cauza nu sunt indeplinite conditiile prevazute de art. 138 alin 1 lit. d si e din Legea 85/2006 deoarece din raportul de expertiza efectuat in cauza rezulta ca cifra de afaceri, respectiv veniturile din exploatare ale debitoarei au scazut an de an, ca o consecinta a lipsei de disponibilitati pentru activitatea de aprovizionare. Lipsa de lichiditati  a fost cauzata si de volumul dobanzilor si comisioanelor calculate si retinute de BRD Filiala Campina din Contul curent al societatii, ceea ce a condus la faptul ca societatea sa nu poata achita datoriile catre bugetul de stat si asigurarile sociale, in unele cazuri.
            Expertul a mai aratat ca asa cum rezulta din balantele de verificare, pentru ca societatea sa poata continua activitatea de  aprovizionare - productie - desfacere comerciala si a asigura in unele cazuri sumele necesare pentru plata dobanzilor si a comisioanelor calculate si incasate de banca, administratorii au imprumutat societatea periodic, an de an cu diverse sume de bani. Lipsa de lichiditati a facut ca la data de 31 decembrie 2007 data intrarii in procedura de insolventa, suma imprumutata si nerestituita de societate catre administratorii sa fie de 73.060 lei.
Fata de probele administrate, instanta de fond a retinut ca in cauza nu rezulta culpa administratorilor in ceea ce priveste starea de insolenta a societatii debitoare, si ca atare cererea creditoarei s-a constatat a fi neintemeiata.
Impotriva sentintei 1201/17.09.2010 a declarat  recurs AVAS., solicitand  modificarea sentintei atacate, in sensul admiterii cererii de antrenare a raspunderii promovate impotriva paratilor administratori si obligarea acestora in solidar la plata sumei de 54.587, 96 lei.
              Sustine recurenta  ca  instanta de fond la pronuntarea solutiei nu a avut in vedere ca prin OUG nr.95/14.10.2003 aprobata prin Legea nr. 557/2003 a fost reglementata cesiunea creantelor bugetare restante existente in evidentele CNAS la data de 30.06.2003 pentru care aceasta detine titluri executorii legal constituite, catre AVAS.
               Mai  arata creditoarea,  administratorii societatii au continuat  activitatea in societate cu orice pret, prin orice mijloace, chiar daca acestea erau vadit ruinatoare pentru societate si nu puteau decat sa intarzie incetarea de plati, fara a duce la evitarea ei.
Neachitarea obligatiilor financiare ale societatii, chiar si in conditiile in care administratorii au imprumutat societatea an de an cu diverse sume de bani in vederea procurarii de lichiditati, pe fondul contractarii unor credite ce nu puteau fi restituite, a reprezentat un mijloc ruinator de a procura societatii fonduri.
Mai arata recurenta ca administratorii, fata de situatia in care se afla societatea trebuia sa ceara aplicarea procedurii insolventei atata timp cat pasivul era mai mic si creditorii aveau astfel posibilitati mai mari de indestulare.
Contrar acestor obligatii, paratii au preferat ca sursa de finantare arieratele bugetare si creditele neperformante obtinute cu scopul de a intarzia incetarea de plati.
Din inscrisurile existente la dosarul cauzei, sustine recurenta, rezulta ca paratii se fac vinovati de ajungerea societatii in incetare de plati, intrucat nu si-au indeplinit toate obligatiile legale privind administrarea societatii, dispunand efectuarea unor operatiuni care practic au determinat incetarea de plati, fapte prevazute de art.138 alin.(1)  lit d si e din Legea nr.85/2006.
Recursul este nefondat .
                S-a retinut ca raspunderea membrilor organelor de conducere din cadrul societatii debitoare aflata in faliment poate fi dispusa numai in conditiile art. 138 din Legea 85/2006 .
Textul alin. 1 al art. 138 din Legea 85/2006 enumera categoriile de persoane carora le sunt aplicabile dispozitiile acestui articol si anume membrii organelor de conducere si/sau supraveghere din cadrul societatii, precum si de orice alta persoana care a cauzat starea de insolventa a debitorului, prin una dintre faptele aratate expres in continuare in text .
Din examinarea faptelor enumerate la alin. 1 rezulta ca ele pot fi, in mod obiectiv, savarsite numai de asemenea persoane, legal investite, cu atributii de conducere, de autoritate si de dispozitiile sau de supraveghere, precum si de acele persoane care au uzurpat asemenea prerogative. In cazul societatilor comerciale supuse regimului Legii 31/1990 organele de conducere vizate de art. 138 sunt cele mentionate in art. 70-73  din Capitolul I al Titlului III, administratorii societatii, indiferent de forma acesteia.
Dar raspunderea  organelor de conducere, nu poate fi dispusa decat in conditiile art. 138 din Legea 85/2006, si in cazul dovedirii savarsirii faptelor enumerate in acest text.
Prin motivele de recurs, creditoarea AVAS arata ca si fapte savarsite de administratorii societatii cele prevazute de art. 138 alin 1 lit. e si d din Legea 85/2006.
Arata recurenta, ca fostii administratorii in exercitarea atributiilor lor, abuzand de prerogativele conferite de lege, au marit in mod fictiv pasivul societatii si ca din analiza situatiei pe care au facut-o avand in vedere bilantul contabil din data de 31.12.2007 (primit de la DGFP Prahova ) a constatat ca debitorul avea active imobilizate de 2.165 lei, stocuri de 26.043 lei si creante de recuperat de 12.604 lei, bunuri si respectiv titluri de creanta pe care administratorii societatii nu le-au pus la dispozitia lichidatorului judiciar in vederea valorificarii si recuperarii lor.
Dar, din expertiza dispusa a fi efectuata in cauza de catre instanta de fond, rezulta ca starea de insolventa a societatii nu poate fi imputata administratorilor acesteia.
Astfel, arata expertul prin concluziile sale, urmare verificarii documentatiei societatii rezulta ca documentatia prin care s-a solicitat de creditoarea DGFP deschiderea procedurii de insolventa contine date eronate in ceea ce priveste patrimoniul societatii. Din bilantul contabil al anului 2007 rezulta ca valoarea activelor imobilizate era de 210 lei, stocurile de 0 lei iar creantele de recuperat de 15 lei .
Ca atare sustinerea recurentei ca administratorii societatii au deturnat o parte din activul societatii in sensul ca nu au pus la dispozitia lichidatorului, activele si bunurile societatii in vederea valorificarii sunt nefondate, deoarece practic acestea nu existau la data de 31 decembrie 2007 .
Din verificarile facute de expertul numit in cauza rezulta ca nu se poate retine in sarcina administratorilor nici fapta prevazuta de art. 138 alin 1 lit. d, deoarece pentru activitatea economico financiara aferenta anului 2005, 2006 si 2007, debitoarea a respectat dispozitiile Legii 82/ 1991 in ceea ce priveste intocmirea si tinerea situatiilor financiar contabile.
Ca atare, din toate probele administrate in cauza, rezulta asa cum a retinut si instanta de fond ca administratorii societatii debitoare nu au nici o culpa in ajungerea societatii in stare de faliment, acest lucru s-a datorat unor cauze independente, cum ar fi  scaderea cifrei de afaceri si respectiv a veniturilor incasate care a dus la imposibilitatea aprovizionarii societatii pentru continuarea activitatii si platii datoriilor .
Cum pentru instituirea raspunderii prevazuta de art. 138 este necesara indeplinirea cumulativa a mai multor conditii pe langa calitatea ceruta de lege si savarsirea uneia sau a mai multor fapte ilicite prevazute limitativ de art. 138 alin.1, existenta prejudiciului, a legaturii de cauzalitate intre fapta si prejudiciu si vinovatie, conditii care nu se regasesc in cauza, sentinta instantei de fond prin care cererea creditoarei a fost respinsa este legala, motiv pentru care in conformitate cu art. 312 alin.1 Cod procedura civila, recursul creditoarei urmeaza a fi respins ca nefondat.