Nemotivarea deciziei pronuntata de instanta de apel. Incalcarea dispozitiilor deciziei de casare. Nerespectarea dreptului la un proces echitabil. Recurs. Pronuntarea unei solutii de casare cu trimitere spre rejudecarea cauzei, la aceeasi instanta, pe...

Nemotivarea deciziei pronuntata de instanta de apel. Incalcarea dispozitiilor deciziei de casare. Nerespectarea dreptului la un proces echitabil. Recurs. Pronuntarea unei solutii de casare cu trimitere spre rejudecarea cauzei, la aceeasi instanta, pentru necercetarea fondului. Potrivit disp .art. 261 alin.1 pct.5 Cod proc.civila, instantele au obligatia de a mentiona in considerentele hotararilor pronuntate motivele de fapt si de drept care au stat la baza adoptarii solutiilor.
Conform disp.art.315 alin.1 Cod proc.civila, hotararile instantei de casare asupra problemelor de drept dezlegate, sunt obligatorii pentru judecatorii fondului.
Potrivit art.6 alin.1 din Conventia pentru Apararea Drepturilor Omului si a Libertatilor Fudamentale, orice persoana are dreptul la judecarea in mod echitabil, in mod public si intr-un termen rezonabil a cauzei sale, de catre o instanta independenta si impartiala instituita de lege, care va hotari asupra incalcarii drepturilor si obligatiilor sale cu caracter civil.
Incalcand aceste dispozitii, tribunalul a procedat la darea unei hotarari pe care nu numai ca nu a motivat-o, limitandu-se la a copia pagini intregi din decizia de casare, pentru ca ulterior pe acestea sa le mai mentioneze o data, fara nicio legatura logica cu solutia pronuntata si cu problemele de drept cu a caror solutionare concreta fusese obligat prin decizia de casare, dar a procedat si la darea unei solutii opuse, unei probleme de drept care fusese deja dezlegata prin decizia de casare si care trebuia preluata ca atare, conform art. 315 alin.1 Cod proc.civila, vatamand totodata, in mod grav, si dreptul partilor la un proces echitabil. Cod pr. Civila-   art. 261alin.1 pct.5, art.315 alin.1,
 art.312  alin.5
Conventia pentru Apararea Drepturilor Omului si
Libertatilor Fundamentale- art. 6 alin.1 Decizia nr. 22/18 ianuarie 2010  a Curtii de Apel Ploiesti Prin sentinta civila nr. 1029/18.98.2006 Judecatoria Gaesti a admis actiunea formulata de reclamanta Z.E. impotriva paratilor P.N. in nume propriu si ca reprezentant al SC H. SRL, a obligat paratii, in solidar, la 1.803.768.000 lei despagubiri, din care 169.429.000 lei c/val degradarilor aduse imobilului si 1.634.339.000 lei c-val chiriei brute pentru perioada lipsei de folosinta a imobilului si 1418,75 RON cheltuieli de judecata catre reclamanta si a dispus restituirea catre reclamanta a sumei achitata cu titlu de taxa judiciara de timbru ca fiind nedatorata.
Pentru a pronunta aceasta sentinta, instanta de fond a retinut ca reclamanta este proprietara imobilului in litigiu, parterul acestuia  fiindu-i restituit in natura in temeiul Legii nr. 10/2001 prin dispozitia nr. 103/2001 a Primarului orasului Gaesti, bunul imobil fiind preluat potrivit proceselor-verbale nr.9258/27.09.2001 si nr. 10437/6.10.2003.
Retine judecatorul fondului ca in dosarul nr. 2099/2001 al Tribunalului Bucuresti reclamanta a formulat o actiune prin care a solicitat constatarea nulitatii contractului de inchiriere nr. 16/2001 si evacuarea paratei din imobilul proprietatea sa, care ulterior a fost restransa doar la capatul de cerere privind evacuarea si care a fost admisa prin decizia civila nr.396 din data de 8.04.2004 a Tribunalului Bucuresti, in considerentele careia s-a stabilit ca parata nu are un titlu valabil pentru imobilul proprietatea reclamantei, iar contractul de inchiriere mentionat este caracterizat ca fara valabilitate.
In prezenta cauza, instanta a stabilit, in urma expertizei tehnice rezultat ca reclamanta este indreptatita la o suma de 1.634.339.000 lei cu titlu de chirie.
In ceea ce priveste temeiul juridic al angajarii raspunderii pentru lipsa de folosinta a imobilului s-a constatat ca acesta il constituie imbogatirea fara justa cauza, societatea parata marindu-si patrimoniul pe seama diminuarii patrimoniului reclamantei ca proprietara a imobilului, reclamanta  fiind indreptatita sa obtina o chirie la nivelul celei practicate pe piata si celei utilizate de Primaria Gaesti si nu cea derizorie  oferita de parat.
Apelul declarat de paratii P.N. si SC.H. SRL a fost admis de Tribunalul Dambovita prin decizia civila nr. 330 din data de 21.06.2007, prin care a schimbat in parte hotararea atacata, in sensul ca a inlaturat solidaritatea paratilor in privinta raspunderii civile si a obligat pe paratul P.N. la plata contravalorii  degradarilor,  iar pe parata SC H. SRL la plata contravalorii lipsei de folosinta a imobilului, pastrand restul dispozitiilor.
Impotriva acestei decizii au declarat recurs atat reclamanta  cat si paratii, recursuri ce au fost admise de catre Curtea de Apel Ploiesti, care prin decizia civila nr. 1254 din data de 4 decembrie 2007 a respins ca neintemeiata exceptia de necompetenta materiala a cauzei invocata de parati si a dispus casarea deciziei si trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului Dambovita.
Pentru a dispune astfel, Curtea a retinut ca, intrucat intre parti nu au existat relatii contractuale, iar litigiul a fost generat de prezumtiva actiune ilicita a societatii comerciale, obligatia ce ar putea fi angajata in cauza are un caracter strict civil, exceptia de necompetenta materiala invocata de  recurenti nefiind astfel intemeiata.
Curtea a stabilit ca in cauza sunt aplicabile regulile solidaritatii, conform art.35 alin. final din decretul nr.31/1954, care instituie o exceptie de la regula conform careia administratorilor nu le poate fi angajata direct raspunderea fata de terti si reglementeaza ipoteza faptelor ilicite savarsite de administratori in exercitiul functiei lor.
S-a  stabilit  ca pentru perioada 22.06.2001-12.07.2002 dreptul la actiune al reclamantei este prescris, intrucat actiunea a fost introdusa la data de 12.07.2005, iar cererea anterioara, din 30.11.2001, prin care  reclamanta solicita, de asemenea, obligarea paratilor la plata chiriei,  nu a intrerupt prescriptia, deoarece reclamanta a renuntat in cadrul sau, la acest capat de cerere.
S-a constatat ca in cauza nu se pune problema existentei raspunderii civile speciale prev. de art.42 din Legea 10/2001, intrucat prin reintrarea imobilului in proprietatea reclamantei si incheierea procedurii administrative prev. de Legea 10/2001, a incetat  aplicabilitatea disp. Legii 10/2001, devenind incidente dispozitiile dreptului comun,iar paratii dobandind astfel calitate procesuala pasiva.
Curtea a retinut ca in cauza sunt indeplinite  conditiile prev. de art.998-999 Cod civil, dupa data de 16.07.2001- data notificarii- paratii cunoscand calitatea de proprietara a reclamantei, ocuparea abuziva a spatiului fiind imputabila atat societatii, cat  si administratorului sau, care si-a manifestat vointa in acest sens.
In ceea ce priveste valoarea despagubirilor si gresita retinere a unor obiecte proprietatea societatii, printre obiectele pretins distruse, Curtea a dispus ca instanta de trimitere  sa analizeze, in functie de probele administrate si de raportul de expertiza ce urmeaza a fi refacut, contravaloarea reala a pretinselor degradari si distrugeri aduse imobilului in mod efectiv, prin deteriorarea diverselor elemente, instalatii, etc. si aducerea acestuia in stare de neintrebuintare.
Cu aceasta ocazie,  stabileste Curtea, se va analiza si starea in care  imobilul a fost predat de catre Primaria Gaesti, reclamantei, cu inventarul imobilului la aceasta data, urmand a se verifica sustinerile recurentilor-parati, in sensul ca o serie de bunuri reprezinta proprietatea societatii, fiind analizate si dispozitiile contractului de inchiriere dintre Primaria Gaesti si parata, raportat la obligativitatea sa sau a societatii de a aduce imbunatatiri si dotari spatiului in litigiu.
In faza de rejudecare, Tribunalul Dambovita, prin decizia  civila nr. 235/9 iunie 2009, a admis apelul declarat  de parati si a schimbat sentinta, in sensul ca a inlaturat solidaritatea paratilor in ceea ce priveste raspunderea civila si l-a obligat pe paratul P.N. sa plateasca reclamantei suma de 16.943 lei, reprezentand contravaloare degradari, respectiv pe parata SC H. SRL sa plateasca reclamantei suma de 107.573 lei reprezentand contravaloarea lipsei de  folosinta a spatiului, aferenta perioadei 3.07.2007-19.06.2008.
Pentru a dispune  astfel, tribunalul a reiterat toate argumentele instantei de recurs, mentionate in decizia de casare, cu privire la natura civila a cauzei, la  motivul de recurs vizand gresita inlaturare a solidaritatii dintre cei doi parati, prescrierea dreptului la actiune al reclamantei pentru perioada 22.06.2001-12.07.2002, la  neaplicabilitatea in cauza a disp.art.42 din Legea 10/2001 si la indeplinirea conditiilor prev. de art.948-999 Cod civil.
In plus, tribunalul a invocat in considerentele deciziei ca in raportul de expertiza efectuat la instanta de trimitere nu s-a mentionat si impozitul datorat la stat, intrucat acesta nu are nicio legatura cu lipsa de folosinta a  imobilului si urmeaza a fi platit de catre reclamanta, ca proprietara a bunului.
De asemenea, arata tribunalul, " expertul a analizat si starea in care imobilul a fost predat de Primaria Gaesti si s-au verificat astfel sustinerile potrivit carora o serie de bunuri sunt proprietatea societatii comerciale."
Impotriva deciziei au declarat recurs, in termenul legal reglementat de art.301 Cod proc. civila, toate partile din proces, criticand-o ca nelegala, sustinandu-se in esenta ca hotararea instantei de apel este nemotivata, instanta de trimitere rezu-mandu-se la a prelua, din pura comoditate si intr-o maniera mecanica considerentele deciziei de casare, lasand fara solutionare completa si corecta tocmai esenta, fiind incalcate totodata si normele imperativ prevazute de art. 315 alin.1 Cod proc. civila, intrucat
s-a pronuntat asupra unui aspect ce fusese solutionat prin decizia de casare si anume solidaritatea partilor.
In drept, recursurile au fost intemeiat pe disp.art.304 pct. 9 Cod proc.civila.
Recursurile au fost admise de catre Curtea de Apel Ploiesti, prin decizia civila nr. 22 din data de 18.01.2010, prin care a retinut urmatoarele :
Hotararea pronuntata de instanta de trimitere incalca in mod flagrant atat disp.art.315 alin.1 Cod pr.civila, potrivit carora, hotararile instantei de casare asupra problemelor de drept dezlegate, sunt obligatorii pentru judecatorii fondului, cat si disp.art. 261 alin.1 pct.5 Cod pr.civila, care stabilesc in sarcina instantei obligatia de a mentiona in considerentele hotararii pronuntate, motivele de fapt si de drept care au stat la baza adoptarii solutiei.
In speta, Tribunalul Dambovita a procedat la darea unei hotarari, pe care,  nu numai ca nu a motivat-o, limitandu-se la a copia pagini intregi din decizia de casare (filele 2-10 din hotarare) pentru ca, ulterior, pe unele dintre acestea sa le mai mentioneze o data, fara nicio legatura logica cu solutia pronuntata si cu problemele  de drept, cu a caror solutionare concreta  fusese  obligat prin decizia de casare (pag.11-14), dar a procedat si la darea unei solutii opuse, unei probleme de drept care fusese deja delegata prin decizia de casare si care trebuia preluata ca atare, conform disp.art. 315 alin.1 Cod pr.civila.
Astfel, desi instanta de recurs a stabilit in decizia de casare, in urma unei analize amplu argumentata, ca in speta sunt aplicabile regulile solidaritatii,conform art. 35 alin. final din Decretul nr.31/1954 ( pag.7 si 8  din decizia 1254/21 decembrie  2007 a Curtii de Apel Ploiesti), Tribunalul Dambovita, ca instanta de trimitere, pentru
care problema de drept dezlegata de instanta de casare era obligatorie, intelege sa pronunte o decizie prin care inlatura solidaritatea partilor in ceea ce priveste raspunderea civila ( alin.2 din dispozitiv), incalcand  astfel flagrant dispozitiile imperative ale textului de lege mentionat.
De asemenea, desi prin decizia de casare s-au stabilit in mod clar aspectele  pe care  instanta de trimitere urma sa le analizeze - determinarea valorii despagubirilor societatii si verificarea apararii paratilor vizand gresita retinere a unor obiecte proprietatea societatii, printre obiectele pretins distruse ( pag. 9 din hotarare), instanta de trimitere fiind indrumata in acest sens sa procedeze la refacerea raportului de expertiza, pentru a se stabili contravaloarea reala a pretinselor degradari si distrugeri aduse, subliniindu-se a avea in vedere si starea imobilului la momentul predarii de catre primarie, inventarul de la acel moment, contractul de inchiriere dintre societate si primarie, raportat la existenta vreunei obligatii pentru societate de a aduce imbunatatiri acestui spatiu, Tribunalul Dambovita s-a limitat la  a dispune efectuarea unei expertize constructor, proba pe care doar o aminteste in prima parte a considerentelor.
Aceasta ampla problema de drept cu a carei solutionare  fusese investita si in privinta careia primise indrumarile concrete prin decizia de casare, a fost expediata de catre instanta de trimitere in doua fraze,  cu caracter de simple afirmatii, lipsite de logica si deficitare gramatical " prin administrarea probei  cu expertiza, coroborata  si cu restul probelor administrate a fost realizata si valoarea despagubirilor  si  gresita retinere a unor obiecte proprietatea societatii, printre obiectele pretins distruse  si aducerea acestuia in stare de neintrebuintare. Expertul a analizat  cu aceasta ocazie si starea in care  imobilul a fost predat de catre primarie, reclamantei, cu inventarul acestuia la aceasta data si s-au verificat astfel sustinerile potrivit carora o serie de bunuri sunt proprietatea societatii comerciale " (ultimele alineate din considerente- pag.14 din hotarare).
In fapt, aceste doua fraze reprezinta singura motivare reala a deciziei pronuntata de instanta de trimitere (in conditiile in care toate celelalte pagini ale hotararii contin texte copiate din decizia de casare), fiind in mod evident nu numai insuficiente, dar si  improprii pentru exercitarea unui control judiciar, echivaland in realitate  cu lipsa oricaror considerente de natura sa explice in fapt si in drept solutia adoptata de instanta de trimitere.
In acest context, neputandu-se cunoaste daca solutia pronuntata de Tribunalul Dambovita reprezinta sau nu rezultatul cercetarii fondului, Curtea a constatat ca in cauza sunt incidente dispozitiile reglementate de alin.5 teza  I al art.312 Cod pr.civila, text de lege care impune solutia casarii  cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiasi instante de apel.
In  considerarea celor mentionate in paragrafele precedente, constatand incidenta in speta a cazurilor de casare si modificare reglementate de art.312 alin.5 teza I, art. 304 pct.7 si 9 Cod  pr.civila, Curtea, avand in vedere si disp.art.312 alin.3 Cod pr.civila, conform carora, in situatia in care sunt apreciate ca intemeiate mai multe motive, dintre care unele atrag modificarea, iar altele casarea, instanta de recurs va casa in  intregime hotararea pentru a asigura o judecata unitara, in temeiul art.312 alin.1,2,3 si 5 Cod pr. civila a admis ambele recursuri si a casat decizia, trimitand cauza spre rejudecare , aceleiasi instante.
Curtea nu a mai  procedat la analizarea celorlalte critici formulate de catre recurenti, legate de determinarea concreta a contravalorii despagubirilor, considerand ca o astfel de analiza devine inutila, in conditiile in care s-a stabilit incidenta cazului de casare reglementat de art.312 alin.5 Cod pr.civila.
S-a dispus ca la rejudecarea cauzei, instanta de trimitere sa procedeze la respectarea intocmai a dispozitiilor deciziei de casare nr.1254 din 4 decembrie 20076 pronuntata de Curtea de Apel Ploiesti, la care s-au facut ample referiri in prezenta decizie, dand astfel curs normelor imperative ale art. 315 alin.1 Cod pr.civila, urmand a pronunta o decizie care sa respecte prevederile art.261 alin.1 pct.5 Cod pr. civila, asigurand astfel atat dreptul partilor la un proces echitabil, conform art.6 alin.1 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale,cat si posibilitatea exercitarii unui control judiciar, in cazul promovarii unei eventuale cai de atac.