DREPT PROCESUAL PENAL. MASURI PREVENTIVE. INLOCUIREA SAU MODIFICAREA CONTROLULUI JUDICIAR INSTITUIT DE INSTANTA IN CADRUL LIBERARII PROVIZORII PE CAUTIUNE. ADMISIBILITATEA CERERII.

DREPT PROCESUAL PENAL. MASURI PREVENTIVE. INLOCUIREA SAU MODIFICAREA CONTROLULUI JUDICIAR INSTITUIT DE INSTANTA IN CADRUL LIBERARII PROVIZORII PE CAUTIUNE. ADMISIBILITATEA CERERII.

Potrivit art.160/4 alin.3 C.pr.penala rap. la art.160/2 alin.4 C.pr.penala, in ceea ce priveste liberarea provizorie pe cautiune si sub control judiciar se aplica in mod corespunzator dispozitiile art.145 alin.2/1 C.pr.penala, existand temei legal pentru admiterea cererii inculpatului, acesta fiind reprezentat de disp. art.160/4 alin.2 C.pr.penala.

                                                    (decizia penala nr.108/6 februarie 2009). Prin incheierea de sedinta din data de 27 ianuarie 2009, Tribunalul Dambovita  a admis cererea formulata de inculpatul N.S, si a dispus inlocuirea obligatiei stabilita in sarcina sa, prin incheierea pronuntata de Tribunalul Dambovita in sedinta publica din data de 6 ianuarie 2009, in dosarul nr. 1/120/2009, in baza dispozitiilor art. 1602 alin. 3 lit. a Cod procedura penala, respectiv  obligatia de a nu depasi limita teritoriala a localitatii de domiciliu, decat in conditiile stabilite de instanta, cu obligatia de a nu depasi limita teritoriala a tarii, decat in conditiile stabilite de instanta.
S-a atras atentia inculpatului asupra dispozitiilor art. 1602 alin. 32  Cod procedura penala si s-a dispus comunicarea incheierii, in aceeasi zi, conform art. 1604 alin. 3 raportat la art. 1602 alin. 4si art. 145 alin. 21 Cod procedura penala.
Pentru a hotari astfel, instanta de fond a retinut ca prin cererea inregistrata la 19.01.2009 sub nr. 213/120/2009, inculpatul N.S. a solicitat  inlocuirea obligarii de a nu parasi limita teritoriala a localitatii de domiciliu, decat in conditiile stabilite de instanta.
In motivarea cererii, acesta a aratat ca este cercetat pentru savarsirea infractiunilor prevazute de art. 26 raportat la art. 208 alin. 1 Cod penal, art. 209 alin. 1 li.t a si g si alin. 3 lit. a Cod penal si art. 323 alin. 1 si 2 Cod penal, iar prin incheierea pronuntata la 6 ianuarie 2009 in dosarul 1/120/2009, Tribunalul Dambovita a admis cererea sa de liberare provizorie pe cautiune si a dispus punerea in libertate de sub puterea mandatului de arestare preventiva emis la 16.12.2008.
In baza dispozitiilor art. 1602 alin. 3 Cod procedura penala instanta l-a obligat sa nu paraseasca limita teritoriala a localitatii de domiciliu, decat in conditiile stabilite de instanta, atragandu-i-se atentia ca in caz de incalcare cu rea credinta a obligatiilor ce-i revin se va lua masura arestarii preventive.
A precizat inculpatul ca este asociat unic si administrator statutar al unei societati comerciale cu sediul in Ploiesti, care are un numar de 40 de angajati, fiind inclusa in categoria contribuabililor mijlocii, potrivit cifrei de afaceri, avand insa si credite bancare  de aproximativ 13 miliarde lei vechi, dar si ca principalul punct de lucru se afla pe raza comunei Brazi, judetul Prahova, localitate ce se afla la o distanta de 10 Km fata de locul de domiciliu - municipiul Ploiesti si ca pentru bunul mers al activitatii societatii, este necesara prezenta sa zilnica la punctul de lucru, fiind necesar si a se deplasa in mod frecvent in alte localitati din tara, in vederea incheierii de contracte comerciale.
In aceste conditii,  a aratat inculpatul ca este necesara inlocuirea   masurii obligarii de a nu parasi limita teritoriala a localitatii de domiciliu cu cea a obligarii de a nu parasi tara, pentru a nu se ajunge la situatia in care societatea sa fie declarata in incapacitate de plata.
Instanta de fond a mai retinut ca prin incheierea pronuntata la 6 ianuarie 2009 Tribunalul Dambovita a admis cererea de liberare provizorie pe cautiune formulata de inculpatul N.S., cercetat pentru savarsirea infractiunilor prevazute de art. 26 raportat la art. 208 alin. 1 Cod penal, art. 209 alin. 1 lit. a si g si alin. 3 lit. a Cod penal si art. 323 alin. 1 si 2 Cod penal, dispunand punerea  in libertate provizorie pe cautiune, obligandu-l,  in baza dispozitiilor art. 1602 alin. 3 Cod procedura penala, printre altele, sa nu depaseasca limita teritoriala a localitatii de domiciliu, decat in conditiile stabilite de instanta, dispunand si sa respecte obligatia prevazuta de art. 1602 alin. 32 Cod procedura penala.
Totodata, i s-a atras atentia inculpatului ca in caz de incalcare cu rea credinta a obligatiilor care ii revin se va lua fata de el masura arestarii preventive.
Analizand cererea inculpatului, tribunalul a constatat ca potrivit dispozitiilor art. 1604 alin. 2 Cod procedura penala pe timpul liberarii provizorii pe cautiune inculpatul este obligat sa respecte obligatiile care ii revin potrivit art. 1602 alin. 3 si 31 Cod procedura penala, printre acestea si sa nu depaseasca limita teritoriala fixata, decat in conditiile stabilite de instanta, prevazuta de alin. 3 lit. a.
Fata de aceste dispozitii, prin incheierea din 6 ianuarie 2009, admitand cererea de liberare provizorie pe cautiune, instanta a fixat ca limita teritoriala-localitatea de domiciliu, pe care inculpatul este obligat sa nu o depaseasca, decat in conditiile stabilite de catre instanta, in caz contrar urmand a se lua fata de acesta masura arestarii preventive.
A observat insa tribunalul ca din probele administrate  reiese ca inculpatul N.S. este asociat unic al unei societati comerciale cu sediul in Ploiesti, avand punct de lucru  in afara localitatii Ploiesti, intr-o comuna limitrofa, societatea fiind inclusa in categoria contribuabililor mijlocii, iar din copia contractelor de vanzare-cumparare si inchiriere atasate reiese ca  societatea unde inculpatul este administrator se afla in relatii comerciale, deruland mai multe contracte.
In acest context, s-a apreciat ca  prezenta inculpatului la sediul societatii apare ca fiind necesara, pentru a desfasura activitati lucrative, cata vreme este singurul care se poate ocupa de activitatea firmei, neavand alti asociati.
Pentru aceasta insa, inculpatul trebuie sa se poata deplasa de la domiciliul sau situat in Ploiesti la punctul de lucru situat in afara acestei localitati, lucru care nu este posibil fara a incalca obligatia stabilita de instanta in sarcina sa.
In acest context tribunalul a apreciat ca sunt incidente dispozitiile legale potrivit carora instanta poate modifica obligatiile impuse inculpatului pe timpul liberari provizorii, potrivit art.160/3 C.pr.penala, deoarece inculpatul a dovedit ca se impune in mod curent ca in exercitarea dreptului sau la munca sa depaseasca limita teritoriala a judetului.
S-a apreciat ca se impune a fi modificata limita teritoriala fixata initial de instanta, de la localitatea de domiciliu, la teritoriul tarii, tocmai pentru a nu se incalca dreptul la munca stipulat in Constitutie si in normele comunitare.
Impotriva acestei solutii a declarat recurs Parchetul de pe langa Tribunalul Prahova, criticand-o pentru nelegalitate si netemeinicie, sustinand ca solicitarea inculpatului era inadmisibila, deoarece sub un prim aspect, temeiul de drept invocat de catre inculpat, anume cel prevazut de art.145 alin.2/3 C.pr.penala se refera la o alta institutie de drept procesual penal si anume la obligarea de a nu parasi tara si nu la liberarea provizorie, excedand deci obiectului cauzei.
In al doilea rand s-a mai sustinut ca liberarea provizorie pe cautiune este o alta institutie de drept procesual penal care presupune depunerea unei cautiuni si indeplinirea conditiilor prev. de art.160/2 alin.1 si 2 c.penal inculpatului revenindu-i obligatia de a respecta dispozitiile prevazute si art.160/2 alin.3 si 3/1.
Astfel, singurele dispozitii care se aplica in mod corespunzator inculpatului in cazul liberarii provizorii pe cautiune sunt cele de la art.160/2 alin.3/2 c.p.p si 160/2 alin.4 C.pr.p.
Ca atare, cum norma procesuala prevazuta de art.160/3 c.p.p nu se aplica inculpatului liberat provizoriu pe cautiune intrucat inculpatul nu se afla sub imperiul controlului judiciar ci sub cel al cautiunii care garanteaza respectarea de catre inculpat a obligatiilor care-i revin in timpul liberarii provizorii, s-a solicitat admiterea recursului, casarea incheierii si pe fond respingerea ca inadmisibila a cererii formulate de inculpat.
Recursul este fondat, insa pentru alte considerente decat cele invocate, dupa cum urmeaza:
Este adevarat ca, prin incheierea din 6 ianuarie 2009 pronuntata de Tribunalul Dambovita s-a admis cererea de liberare provizorie pe cautiune formulata de inculpatul N.S. si s-a dispus punerea sa in libertate provizorie, pe cautiune, fiindu-i impusa respectarea obligatiilor prevazute de art.160/2 alin.3 C.pr.penala, intre care si sa nu depaseasca limita teritoriala a localitatii de domiciliu, decat in conditiile stabilite de instanta.
Aceasta incheiere a ramas definitiva prin decizia nr.12/8 ianuarie 2009 pronuntata de Curtea de Apel Ploiesti, prin care a fost respins ca nefondat recursul declarat de Parchetul de pe langa Tribunalul Dambovita.
Este de asemenea real, ca potrivit inscrisurilor depuse la dosar, inculpatul este unicul asociat al unei societati comerciale, al carei punct de lucru se afla intr-o comuna aflata in judetul Prahova, societate care este inclusa in categoria  contribuabililor mijlocii si care potrivit activitatilor pe care le desfasoara, are o serie de contracte comerciale in derulare, astfel incat pentru a se preintampina un blocaj generat de lipsa inculpatului de la sediul societatii si de imposibilitatea de continuare a activitatii specifice, prezenta inculpatului la sediul societatii apare ca necesara, tinand cont si de amploarea activitatilor derulate, ce au determinat includerea sa in categoria de contribuabili sus mentionata.
Aceste considerente au determinat instanta de fond sa aprecieze in mod legal ca se impune admiterea solicitarii inculpatului si modificarea obligatiei impuse acestuia, pe timpul liberari provizorii, de a nu depasi limita teritoriala a localitatii de domiciliu.
Critica parchetului privind inadmisibilitatea solicitarii inculpatului, nu este fondata atata vreme cat prin incheierea ramasa definitiva, instanta de judecata ce a admis cererea sa de liberare provizorie pe cautiune a fixat in sarcina inculpatului obligatiile impuse de textele legale ce reglementeaza liberarea provizorie sub control judiciar, dar care prin insasi trimiterile facute de legiuitor, sunt aplicabile deopotriva si in ceea ce priveste liberarea provizorie pe cautiune .
Aceste obligatii impuse de instanta inculpatului, desi sunt prevazute in continutul disp. art.160/2 alin.3 c.pr.penala ce reglementeaza liberarea provizorie sub control judiciar, sunt in egala masura aplicabile si in ceea ce priveste liberarea provizorie pe cautiune.
Aceasta deoarece, potrivit art.160/4 alin.2 C.pr.penala (privitor la liberarea provizorie pe cautiune), pe timpul liberarii provizorii  pe cautiune, invinuitul sau inculpatul este obligat sa se prezinte la chemarea instantei, sa comunice orice schimbare a locuintei si sa respecte obligatiile prevazute in art.160/2 alin.3 C.pr.penala,(referitoare la liberarea provizorie sub control judiciar) pe care instanta le dispune.
Este de asemenea reala si imprejurarea ca inculpatul si-a intemeiat prezenta cerere de inlocuire a masurii dispuse de instanta pe disp. art.145 alin.2/3 C.pr.penala, text de lege care se refera la masura preventiva a obligarii de a nu parasi tara, care in mod evident este o alta institutie de drept procesual penal, decat cea ce face obiectul prezentei cauze, anume cea vizand liberarea provizorie pe cautiune.
Aceasta nu constituie insa un motiv pentru a se aprecia ca fiind inadmisibila prezenta cerere de inlocuire, cata vreme in considerentele incheierii recurate instanta a facut o analiza ampla a temeiurilor pe care inculpatul si-a fundamentat cererea si a retinut ca fiind incidente dispozitiile legale ce privesc institutia liberarii provizorii pe cautiune, fara a face o confuzie intre cele doua institutii, asa cum se sustine in motivele de recurs.
Nu in ultimul rand, trebuie precizat ca in cadrul dispozitiilor legale ce vizeaza obligatiile impuse inculpatului pe timpul liberarii provizorii pe cautiune si sub control judiciar, insasi normele procesuale fac trimitere la masura preventiva a obligarii de a nu parasi tara, deoarece potrivit art.160/4 alin.3 C.pr.penala rap. la art.160/2 alin.4 C.pr.penala, in ceea ce priveste liberarea provizorie pe cautiune si sub control judiciar se aplica in mod corespunzator dispozitiile art.145 alin.2/1 C.pr.penala.
Fata de aceste considerente, Curtea constata ca este nefondata critica ce vizeaza inadmisibilitatea cererii inculpatului si inexistenta unui temei legal pentru a se aprecia ca fiind admisibila cererea acestuia, deoarece in raport de textele legale sus mentionate se constata ca in mod evident exista un temei legal pentru admiterea cererii  acestuia, acesta fiind reprezentat de disp. art.160/4 alin.2 C.pr.penala, asa cum s-a aratat mai sus.
La examinarea din oficiu a hotararii, se constata insa ca in mod gresit instanta de fond a apreciat asupra continutului obligatiei inlocuite in sensul ca, in mod gresit a dispus inlocuirea obligatiei impuse inculpatului de a nu depasi limita teritoriala a localitatii de domiciliu, cu obligatia de a nu depasi limita teritoriala a tarii.
Astfel, din continutul art.160/4 alin.2 C.pr.penala rap. la art.160/2 alin.3 C.pr.penala, rezulta indubitabil ca pe timpul liberarii provizorii inculpatului i se impune sa respecte o serie de obligatii, intre care aceea de a nu depasi limita teritoriala fixata decat in conditiile stabilite de organul judiciar.
Aceasta obligatie este stipulata  in disp. art.160/2 alin.3  litera "a" C.pr.penala si se observa ca acelasi text de lege prevede la litera "h" obligatia pe care instanta o poate impune inculpatului, de a nu parasi tara fara incuviintarea instantei.
Asa fiind, admitand cererea inculpatului si dispunand inlocuirea, instanta de fond a realizat practic o confuzie intre continutul obligatiei prevazute la litera "a" cu cea prevazuta la litera "h" a art.160/2 alin.3 C.pr.penala, fiind evident ca prin modificarea limitei teritoriale a localitatii de domiciliu, cu limita teritoriala a tarii, practic obligatia inculpatului a devenit cea prevazuta la litera "h" din textul sus mentionat, ceea ce in mod evident nu a fost dispus si nici avut in vedere de catre instanta care prin incheiere definitiva a admis cererea inculpatului de liberare provizorie pe cautiune.
In concret, retinandu-se ca fiind reala imprejurarea ca inculpatul, prin natura activitatii ce o desfasoara si care constituie principala sa indeletnicire generatoare de venituri, este obligat sa paraseasca limita teritoriala a localitatii de domiciliu pentru a se deplasa in afara acestei localitati, pentru a-si exercita aceasta activitate, este evident ca pentru a se respecta dispozitiile legale incidente in materia liberarii provizorii, se impune modificarea continutului obligatiei impuse, de a nu depasi limita teritoriala a localitatii de domiciliu.
Cum domiciliul inculpatului este in Ploiesti, iar dosarul de fond se afla pe rolul Tribunalului Dambovita, Curtea constata ca se impune modificarea acestei obligatii in sensul ca inculpatul sa nu depaseasca limita teritoriala a celor 2 judete, Dambovita si Prahova.
In acest mod, se poate asigura atat respectarea de catre inculpat a obligatiilor impuse in sarcina sa pe timpul liberarii provizorii, cat si desfasurarea in concret, de catre inculpat, a activitatilor in cadrul societatii comerciale al carei asociat si administrator este, pentru garantarea exercitarii de catre acesta a dreptului la munca, pe perioada liberarii provizorii si a judecarii in fond a cauzei, pana la ramanerea definitiva a hotararii.
Asa fiind, recursul va fi admis si se va casa in parte incheierea recurata, in sensul ca se va modifica controlul judiciar instituit in sarcina inculpatului, prin incheierea pronuntata la 6 ianuarie 2009, de Tribunalul Dambovita, ramasa definitiva, dispunandu-se ca inculpatul sa nu depaseasca limita teritoriala a judetelor Dambovita si Prahova, decat in conditiile stabilite de instanta, conform art.160/2 pct.2 lit.a rap. la art.160/4 alin.2 C.pr.penala.