Drept procesual penal. Partea speciala. Verificari privind mentinerea arestarii preventive.

Drept procesual penal. Partea speciala.
Verificari privind mentinerea arestarii preventive.

                 
     C.proc.pen., art. 160 lit.b, art. 3001
                         Conventia Europeana a Drepturilor Omului, art. 5, art.6 Potrivit art. 3001 alin.1 c.proc.pen., dupa inregistrarea dosarului la instanta,  in cauzele in care inculpatul este trimis in judecata in stare de arest, instanta este datoare sa verifice din oficiu, in Camera de Consiliu, legalitatea si temeinicia  arestarii preventive, inainte de expirarea duratei arestarii preventive.
Conform art. 3001 alin.3 c.proc.pen.,  cand instanta constata ca temeiurile care au determinat arestarea impun in continuare privarea de libertate sau ca exista temeiuri care sa justifice privarea de libertat, instanta, mentine, prin incheiere motivata arestarea preventiva.

Curtea de Apel Ploiesti, Sectia penala si pentru cauze cu               minori si de familie, Decizia nr. 127 din 13 februarie2009. Prin Incheierea de sedinta din Camera de Consiliu din 5.02.2009, pronuntata de Tribunalul Buzau, in dosarul nr. 595/114/2009, s-a constatat legalitatea si temeinicia masurii arestarii preventive luata fata de inculpatul I.M. si s-a mentinut aceasta masura.
Pentru a pronunta aceasta hotarare instanta de fond  a retinut ca, inculpatul a fost trimis in judecata pentru savarsirea infractiunii de omor calificat, in stare de recidiva postexecutorie, prev.de art. 174-175 alin.1 lit i c.pen., cu aplic.art. 37 lit.b c.pen., constand in aceea ca in seara zilei de 22.08.2008, a lovit-o in mod repetat, intr-un loc public, cu pumnii si picioarele, pe victima S.V., cauzandu-i grave leziuni traumatice.
S-a mai retinut ca, nu s-au schimbat temeiurile ce au fost avute in vedere la data luarii masurii arestarii preventive, in sensul ca pedeapsa prevazuta de lege pentru aceasta fapta este inchisoarea mai mare de 4 ani, iar lasarea in libertate a inculpatului prezinta pericol concret pentru ordinea publica.
Impotriva acestei incheieri a declarat recurs inculpatul, criticand-o ca fiind netemeinica si a solicitat in esenta, admiterea recursului, casarea incheierii si pe fond inlocuirea masurii arestarii preventive cu masura preventiva a obligarii de a nu parasi localitatea.
Prin decizia penala nr. 127 din 13 februarie 2009, pronuntata de Curtea de Apel Ploiesti, recursul declarat de inculpatul  I.M., a fost respins ca nefondat.
Pentru a pronunta aceasta decizie, Curtea a retinut in esenta ca, prin Rechizitoriul Parchetului de pe langa Tribunalul Buzau, nr. 639/P/2008 din 2.02.2009, inculpatul I.M., a fost trimis in judecata in stare de arest preventiv, pentru savarsirea infractiunii de omor calificat, prev.de art. 174-175 lit.i c.pen., cu aplic.art. 37 lit.b c.pen., constand in aceea ca, in seara zilei de 22.08.2008, a lovit pe victima S.V., in mod repetat, intr-un loc public, producandu-i grave leziuni traumatice urmare carora a decedat.
Cauza a fost inregistrata la Tribunalul Buzau, la data de 3.02.2009, sub nr. 595/114/2009, fiind acordat termen la data de 5.02.2009, pentru a se discuta in Camera de Consiliu, in conformitate cu dispoz.art. 3001 al.1 c.proc.pen., legalitatea si temeinicia arestarii preventive, inainte de expirarea duratei arestarii preventive.
Din examinarea actelor si lucrarilor dosarului, Curtea a constatat ca,         intr-adevar nu s-au schimbat temeiurile ce au fost avute in vedere la data luarii masurii arestarii preventive, in sensul ca, pedeapsa prevazuta de lege pentru infractiunea de omor calificat este mai mare de 4 ani, iar lasarea in libertate a inculpatului prezinta pericol concret pentru ordinea publica.
 Mai mult decat atat, fapta a fost savarsita de catre inculpat in stare de recidiva postexecutorie, prev.de art. 37 lit.b c.pen., inculpatul fiind condamnat anterior prin sentinta penala nr. 1876/22.08.2003 a Judecatoriei Focsani, la 4 ani inchisoare.
In cauza se configureaza savarsirea de catre inculpat a infractiunii de omor calificat, in stare de recidiva postexecutorie, prev.de art. 174-175 lit.i c.pen. si art. 37 lit.b c.pen., fapta recunoscuta de inculpat pe intreg parcursul procesului penal.
Fata de un fenomen care prolifereaza, organele judiciare abilitate in acest sens, sunt chemate sa dea o riposta ferma autorilor unui asemenea gen de infractiuni, situatie in care se impune ca mesajul transmis mediului infractional sa fie unul neechivoc, de natura sa limiteze organizarea unor activitati infractionale apte sa conduca la dezechilibre majore si la reactii necontrolate.
Solutia dispusa de prima instanta nu infrange principiile si prevederile Conventiei Europene a Drepturilor Omului, in cauza dedusa judecatii existand ratiuni de genul celor exprimate anterior, care impun restrictii ale dreptului la libertate al inculpatului.
Astfel, potrivit practicii constante a Curtii Europene a Drepturilor Omului, detinutii continua sa se bucure de toate drepturile si libertatile fundamentale garantate de C.E.D.O., cu exceptia dreptului la libertate, atunci o detentie regulata intra in mod expres  in campul de aplicare a art. 5 din Conventie.
Potrivit aceleiasi practici orice restrictii de alte drepturi trebuie sa fie justificate si trebuie sa se bazeze pe considerente de securitate, in special prevenirea crimei si apararea ordinii, aceste restrictii decurgand inevitabil din circumstantele detentiei.
Pe cale de consecinta, Curtea a apreciat ca incheierea instantei de fond este legala si temeinica sub toate aspectele motiv pentru care, in baza art. 385/15 pct.1 lit.b c.proc.pen., recursul declarat de inculpatul I.M., a fost respins  ca nefondat.