InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Tribunalul Botosani

Lipsa laturii obiective si subiective a contraventie

(Decizie nr. 86 din data de 27.01.2014 pronuntata de Tribunalul Botosani)

Domeniu Circulatie rutiera | Dosare Tribunalul Botosani | Jurisprudenta Tribunalul Botosani

Dosar nr. XXXX/193/2013                                        Recurs plangere contraventionala
           
R O M A N I A
TRIBUNALUL BOTOSANI
Sectia a II-a civila, de contencios administrativ si fiscal
Sedinta publica din xx.xx.xxxx
Completul compus din:
Presedinte    - 
Judecator     - 
Judecator     - 
  Grefier         - 

DECIZIA  NR. XX

  Pe rol judecarea recursului formulat de recurenta B. G. in contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Politie Judetean Botosani, impotriva sentintei civile nr. XXXX din xx.xx.xxxx, pronuntata de Judecatoria Botosani in dosar nr. XXXX/193/2013 avand ca obiect plangere contraventionala.
  La apelul nominal, facut in sedinta publica, se prezinta recurenta B. G. si consilier juridic G. G. pentru intimat.
  Procedura de citare este legal indeplinita.
  S-a facut referatul cauzei, de catre grefierul de sedinta, dupa care nemaifiind alte cereri de formulat, exceptii de invocat sau probe de administrat, in afara de inscrisurile depuse la dosar pe care le incuviinteaza, instanta constata cauza in stare de judecata si acorda cuvantul in dezbateri.
  Recurenta B. G. solicita admiterea recursului, modificarea hotararii instantei de fond in sensul anularii procesului verbal de contraventie CP nr. XXXXXXX/xx.xx.xxxx intocmit de Inspectoratul de Politie Judetean Botosani.
  Consilier juridic G. G. solicita respingerea recursului ca nefondat, mentinerea hotararii primei instante ca fiind legala si temeinica.
    
T R I B U N A L U L,

Deliberand asupra recursului de fata, constata urmatoarele:
Prin plangerea inregistrata in data de xx.xx.xxxx sub nr. XXXX/193/2012 pe rolul Judecatoriei Botosani, petenta B. G. a chemat in judecata pe intimatul Inspectoratul Judetean de Politie Botosani, solicitand instantei ca, prin hotararea ce urmeaza a se pronunta, sa se dispuna anularea procesului verbal de contraventie seria CP nr. XXXXXXX incheiat in data de xx.xx.xxxx, prin care a fost sanctionat contraventional cu amenda in suma de 420 lei pentru savarsirea faptei prevazuta de  art. 101 alin. 3 lit.  a din O.U.G. nr. 195/2002 coroborat cu art. 123 lit. f din H.G. nr. 1391/2006.
In motivare se arata de catre petenta ca la data de xx.xx.xxxx, in jurul orei 0850 se deplasa cu auto Renault Megane cu nr. de inmatriculare XX XX XXX  din directia Botosani spre Manolesti pe DC 61, in conditii de ceata si polei, intalnind un sector de drum alunecos, in care administratorii de drum nu au dat cu material antiderapant.
Mai arata petenta, ca in conditiile in care ii avea in autoturism pe copii sai, rula cu prudenta cu o viteza sub 30 km/ora in treapta a doua de viteza, cand imediat dupa o curba dreapta in panta, semnalizata prin indicator, a observat la o distanta foarte mica, un accident intre doua autoturisme, 2 agenti de politie pe mijlocul strazii, multi oameni atenti la accidentele anterioare.
Precizeaza petenta ca in timp ce executa virajul in curba si a redus viteza, pentru a evita impactul cu cei aflati la fata locului, a actionat ambreiajul si frana de picior pentru a opri autoturismul, insa din cauza poleiului a derapat pe carosabil, datorita caruia, fiind panta in acea curba, a alunecat usor spre centrul drumului, lovind lateral spate auovehiculul cu nr. XX XX XXX, aflat pe celalalt sens de mers si care fusese implicat anterior in accident.
Plangerea contraventionala nu a fost motivata in drept.
In dovedire s-au anexat inscrisuri si s-a cerut proba testimoniala cu martorii propusi de catre petenta, B. V. si B. A..
Prin intampinarea formulata, intimatul Inspectoratul Judetean de Politie Botosani  a solicitat respingerea plangerii contraventionale si mentinerea procesului verbal de contraventie, cu toate masurile dispuse prin acesta, procesul verbal fiind legal intocmit, iar fapta dovedita corespunzator.
In sustinerea acestei solutii se arata ca, in data de xx.xx.xxxx, agentul constatator isi exercita atributiunile de serviciu pe DC61 din localitatea Manolesti, jud. Botosani, fiind prezent la fata locului in urma producerii unui accident. In jurul orei 0845 a constatat direct faptul ca petenta in timp ce conducea autoturismul Renault  cu nr. de inmatriculare cu nr. XX XX XXX, nu a adaptat viteza de deplasare pe un carosabil alunecos in curba deosebit de periculoasa, a patruns pe contrasens si s-a izbit de un autoturism implicat anterior intr-un accident de circulatie.
In dovedire s-au depus inscrisuri.
Prin sentinta nr. XXXX din xx.xx.xxxx, Judecatoria Botosani a admis in parte plangerea, a dispus inlocuirea sanctiunii amenzii cu sanctiunea avertismetului, si a mentinut celelalte dispozitii ale procesului verbal de contraventie seria CP nr. XXXXXXX incheiat in data de xx.xx.xxxx.
Pentru a pronunta aceasta solutie, prima instanta retine urmatoarea situatie de fapt si de drept:
In data de xx.xx.xxxx, prin procesul verbal de constatare si sanctionare a contraventiilor seria CP nr. XXXXXXX incheiat in data de xx.xx.xxxx, petenta a fost sanctionata contraventional cu amenda in suma de 420 lei pentru savarsirea faptei prevazuta de  art. 101 alin. 3 lit. a din O.U.G. nr. 195/2002 coroborat cu art. 123 lit. f din H.G. nr. 1391/2006.
Pentru a aplica aceasta sanctiune, s-a retinut ca in data de xx.xx.xxxx, agentul constatator isi exercita atributiunile de serviciu pe DC61 din localitatea Manolesti, jud. Botosani, fiind prezent la fata locului in urma producerii unui accident. In jurul orei 0845 a constatat direct faptul ca petenta in timp ce conducea autoturismul Renault  cu nr. de inmatriculare cu nr. XX XX XXX, nu a adaptat viteza de deplasare pe un carosabil alunecos in curba deosebit de periculoasa, a patruns pe contrasens si s-a izbit de un autoturism implicat anterior intr-un accident de circulatie.
Analizand legalitatea procesului verbal de constatare a contraventiei in conformitate cu dispozitiile art. 34 alin. 1 din OG nr.2/2001, instanta de fond retine ca acesta a fost intocmit cu respectarea dispozitiilor legale incidente, neexistand cazuri de nulitate absoluta ce ar putea fi invocate din oficiu.
In privinta temeiniciei actului contestat, prima instanta retine ca agentul constatator, investit cu atribute de autoritate publica, in limitele competentei sale, poate incheia procese verbale exclusiv cu privire la fapte pe care le percepe personal, forta juridica a procesului verbal, de act autentic, derivand tocmai din acest atribut.
In speta este vorba despre o contraventie constatata pe loc, prin propriile simturi, de catre agentul constatator, iar constatarile personale ale agentului constatator cu privire la care nu se ridica dubii serioase de lipsa de obiectivitate, sunt suficiente pentru a da nastere unei prezumtii simple, in sensul ca situatia de fapt si imprejurarile retinute corespund adevarului.
Petentul nu a facut dovada unei situatii de fapt contrare celei retinute in procesul verbal de contraventiei, astfel ca prezumtia conform careia situatia retinuta in procesul verbal corespunde realitatii nu a fost rasturnata.
Instanta de fond a inlaturat proba cu declaratiile celor doi martori, in temeiul art. 189 Cod procedura civila, datorita relatiilor de rudenie care exista intre petenta si acesti martori, ascultarea acestora fiind interzisa in lipsa acordului celeilalte parti.
De asemenea, prima instanta a respins proba cu inscrisurile constand in articolele din presa locala care nu reprezinta mijloace de proba recunoscute de lege, tocmai datorita caracterul lor de opinie publica subiectiva.
Totusi potrivit intregului ansamblu de material probator administrat in cauza, instanta de fond a tinut cont de acesta la individualizarea sanctiunii aplicate ca urmare a constatarii contraventiei.
Asadar, prima instanta retine ca probele existente la dosar constituie motive suficiente pentru a constata vinovatia petentei si a conchide ca procesul-verbal indeplineste conditia de temeinicie, insa ca nu s-a dovedit ca fapta imputata a avut amploarea descrisa in procesul verbal pentru a justifica aplicarea sanctiunii pecuniare.
Potrivit art. 21 alin. 3 din OG 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor, sanctiunea se aplica in limitele prevazute de actul normativ si trebuie sa fie proportionala cu gradul de pericol social al faptei savarsite, tinandu-se seama de imprejurarile in care a fost savarsita fapta, de modul si mijloacele de savarsire a acesteia, de scopul urmarit, de urmarea produsa, precum si de circumstantele personale ale contravenientului si de celelalte date inscrise in procesul-verbal.
Fata de aceste imprejurari, examinand sanctiunea aplicata petentului prin prisma criteriilor instituite de art. 21 alin. 3 din OG nr. 2/2001, instanta de fond apreciaza ca fapta savarsita de contravenient si prevazuta de art. 3 pct. 1 din Legea nr. 61/1991 prezinta un grad de pericol social redus, nu au produs urmari grave, iar inlocuirea sanctiunii amenzii cu avertisment corespunde cel mai bine faptelor savarsite.
Avand in vedere si dispozitiile art. 5 alin. 5 din OG 2/2001, precum si dispozitiile art. 7 alin. 2, prima instanta a admis in parte plangerea si a inlocuit cu avertisment sanctiunea de 420 lei amenda aplicata petentei prin procesul verbal.
          Impotriva acestei sentinte in termen legal a declarat recurs recurenta B. G., intemeiat pe disp. art. 304 pct.9 si art. 304 indice 1  Cod procedura civila, solicitand admiterea plangerii si anularea procesului - verbal de constatare a contraventiei.
            In motivare recurenta a aratat ca instanta de fond a trecut foarte usor peste motivele pentru care a contestat procesul - verbal de contraventie, tragand concluzii care se contrazic.  Astfel, instanta a considerat ca sanctiunea aplicata nu este proportionala cu gradul de pericol social al faptei, inlocuind amenda cu avertismentul, insa a mentinut sanctiunea care se aplica in cazul unei faptei cu pericol social crescut, retinerea permisului de conducere in vedere suspendarii pe o perioada de 60 de zile.
           Ca, instanta in mod eronat nu a luat in considere declaratiile martorilor, pe motivul lipsei acordului intimatei, insa acordul a fost exprimat verbal la primul termen de judecata, cand instanta a admis  proba cu martorii propusi, aratandu-se ca B. V. este soacra sa.
           Ca a condus preventiv, cu viteza foarte redusa, sub 30 Km/h, franand progresiv pe sectorul respectiv de drum, intrucat erau conditii de iarna, erau curbe si fiul sau are rau de masina.
          Recurenta a mai mentionat ca aflandu-se in stare de necesitate, in intentia de a salva integritatea corporala si vietile celor aflati in strada, pe sensul sau de mers, a actionat ambreiajul si frana de picior pentru a oprit masina, insa din cauza poleiului a derapat usor pe carosabil, patrunzand pe contrasens cu partea din spate a masinii, fara intentie, ca urmare a derapajului.
          Recurenta a mai apreciat ca daca locul accidentului  ar fi fost semnalizat corespunzator de catre echipajul de politie ar fi oprit din timp masina, fara a fi nevoita sa franeze pentru a evita persoanele din calea sa, iar daca administratorul de drum ar fi imprastiat material antiderapant (conform art. 121 lit. a   si   5 al. 1 din OUG 195/2002) nu ar fi derapat  atunci cand a franat, franarea fiind unica solutie de evitare a accidentarii persoanelor aflate pe carosabil.
Desi legal citat, intimatul nu a formulat intampinare  in cauza, insa prin reprezentantul in instanta a solicitat respingerea recursului ca nefondat, si mentinerea hotararii primei instante ca fiind legala si temeinica.
Recursul formulat, care se incadreaza in disp. art. 304 pct. 9 Cod proc. civ.,  este  fondat pentru urmatoarele motive: 
Conform art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001 instanta competenta sa solutioneze plangerea administreaza orice probe prevazute de lege, necesare in vederea verificarii legalitatii si temeiniciei procesului-verbal, si hotaraste asupra sanctiunii, despagubirii stabilite, precum si asupra masurii confiscarii.
Din probele administrate in cauza rezulta ca recurenta - petenta nu se face vinovata de savarsirea contraventiei pentru care a fost sanctionata, care, fata de descrierea faptei din procesul-verbal si de prevederile legale aplicabile, se incadreaza in disp. art. art. 101 alin. 3 lit. d din O.U.G. nr. 195/2002 coroborat cu art. 123 lit. e din H.G. nr. 1391/2006, si nu in cele ale art. 101 alin. 3 lit. a din O.U.G. nr. 195/2002 coroborat cu art. 123 lit. f din H.G. nr. 1391/2006.
Desi in speta situatia de fapt retinuta in continutul procesului verbal de contraventie este rezultatul constatarii directe a agentului constatator, prezumtia de temeinicie a procesului verbal de constatare si sanctionare a contraventiei a fost infirmata de martorele B. V. si B. A., ale caror declaratii nu pot fi inlaturate, deoarece a existat consimtamantul tacit al intimatului la audierea lor, conform art. 189 alin. 2 Cod proc. civ., reprezentantul sau in instanta neopunandu-se la audiere.
Astfel, martorele au declarat ca recurenta - petenta a circulat cu viteza redusa, si ca, din cauze poleiului si a terenului accidentat, in momentul franarii la ajungerea in locul in care se aflau deja alte masini ce fusesera implicate intr-un accident, masina a derapat si a patruns pe celalalt sens. De asemenea au mai aratat ca locul accidentului nu era semnalizat, si ca nici material antiderapant nu fusese imprastiat pe carosabil.
Ca urmare, lipseste vinovatia recurentei-petente in savarsirea contraventiei, nefiind in intentia sau previziunea sa intrarea pe sensul opus de circulatie, iar necesitatea franarii si consecintele acesteia neputand fi prevazute.
            Mai mult, se constata ca nici latura obiectiva a contraventiei nu este data in speta, de vreme ce potrivit art. 121 alin. 2 din HG nr. 1391/2006 nerespectarea regimului de viteza stabilit conform legii se constata de catre politistii rutieri, cu mijloace tehnice omologate si verificate metrologic, or in cauza depasirea vitezei de 30 km/h prevazuta de lege nu a fost constatata cu un astfel de mijloc.
Ca urmare, se retine ca nu poate fi atrasa raspunderea contraventionala a recurentei.
Constatand ca nu sunt date alte motive de recurs de ordine publica ce pot fi invocate din oficiu, pentru considerentele aratate, in temeiul art. 312 alin. 1 Cod procedura civila, tribunalul  va admite recursul declarat impotriva sentintei civile nr. XXXX /xx.xx.xxxx a Judecatoriei Botosani, si va modifica sentinta recurata, in sensul ca va admite plangerea contraventionala si va si anula procesul verbal seria CP nr. XXXXXXX/xx.xx.xxxx intocmit de Inspectoratul de Politie Judetean Botosani.

PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
D E C I D E :

  Admite recursul formulat de recurenta B. G., cu domiciliul in  mun. Botosani, str. X, nr. Y, bl. Z, ap. T, jud. Botosani in contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Politie Judetean Botosani, cu sediul in mun. Botosani, b-dul Mihai Eminescu, nr. 57, jud. Botosani, impotriva sentintei civile nr. XXXX /xx.xx.xxxx a Judecatoriei Botosani.
  Modifica sentinta recurata in sensul ca respinge ca admite plangerea contraventionala si anuleaza procesul verbal seria CP nr. XXXXXXX/xx.xx.xxxx intocmit de Inspectoratul de Politie Judetean Botosani.
  Irevocabila.
  Pronuntata in sedinta publica din xx.xx.xxxx.

          Presedinte,                                   Judecatori,                                  Grefier,
Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Circulatie rutiera

conducere a unui vehicul fara permis - Sentinta penala nr. xxx din data de 19.04.2018
conducerea sub influenta bauturilor alcoolice - Hotarare nr. 13159 din data de 14.12.2017
Masura blocarii rotilor unui autovehicul. Competenta - Decizie nr. 370/R/2010 din data de 29.03.2010
1 .Contencios administrativ. Plangere contraventionala. Neprecizarea obiectiunilor in mod distinct in procesul - verbal de constatare a contraventiei. - Sentinta comerciala nr. speta 11 din data de 14.01.2008
Vatamare corporala din culpa. Culpa comuna a partii civile si a inculpatului. Respingerea recursului cu privire la majorarea daunelor materiale ?i morale - Decizie nr. 61 din data de 31.12.2013
Aprecierea daunelor morale . Criterii . Majorarea cuantumului in apel - Decizie nr. 65 din data de 22.03.2010
Alcolemie. Analiza toxicologica a probelor de sange la mai mult de trei zile de la recoltare. Sanctiune. - Decizie nr. 30 din data de 15.02.2010
Plangere contraventionala - Sentinta civila nr. 658 din data de 02.09.2010
Infractiuni privind circulatia pe drumurile publice - Sentinta penala nr. 6 din data de 07.01.2010
Conducerea unui autovehicul sub influenta bauturilor alcoolice - Sentinta penala nr. 58 din data de 20.05.2010
infractiuni privind circulatia pe drumurile publice - Sentinta penala nr. 32 din data de 03.03.2010
plangere contraventionala - Sentinta civila nr. 452 din data de 14.10.2009
plangere contraventionala - Sentinta civila nr. 439 din data de 08.10.2009
conducere fara permis - Sentinta penala nr. 1 din data de 07.01.2009
Conducere sub influenta bauturilor alcoolice, parasire a locului accidentului - Sentinta penala nr. 101 din data de 02.10.2007
Ucidere din culpa - Sentinta penala nr. 7 din data de 21.01.2009
Gresita apreciere a probelor administrate cu consecinta achitarii unui inculpat. - Decizie nr. 673 din data de 02.06.2011
Gresita achitare. Aprecierea categoriilor de drumuri publice. - Decizie nr. 727 din data de 16.06.2011
Exceptia de nelegalitate a art.3 din HCL nr.505/2008, precum si a art. 9 si 13 din Regulamentul privind reglementarea activitatii de imobilizare/blocare a rotilor vehiculelor si remorcilor, oprite sau stationate neregulamentar pe drumurile publice s... - Decizie nr. 2050 din data de 27.10.2010
Preschimbare permis de conducere emis de autoritatile straine.Conditii. - Decizie nr. 359 din data de 09.03.2010