InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Tribunalul Botosani

Actiune in constatare

(Sentinta comerciala nr. 12 din data de 21.01.2014 pronuntata de Tribunalul Botosani)

Domeniu Imprumuturi, credite, creditori | Dosare Tribunalul Botosani | Jurisprudenta Tribunalul Botosani


Dosar nr. XXXXX/193/2011                                          Actiune in constatare
     
   R O M A N I A
  TRIBUNALUL BOTOSANI
  Sectia a II-a civila, de contencios administrativ si fiscal
Sedinta publica din  xx.xx.xxxx
Completul compus din:
 Presedinte    - 
                                         Judecator     - 
                                         Judecator     - 
                                         Grefier          - 

                                                   DECIZIA NR. XXX

     Pe rol pronuntarea asupra recursului  declarat de  recurenta - reclamanta  P. R., impotriva sentintei civile nr. XXXX din xx.xx.xxxx, pronuntata de Judecatoria Botosani in dosarul nr. XXXXX/193/2011, in contradictoriu cu BANCA COMERCIALA ROMANA,avand ca obiect  actiune in constatare.
              Dezbaterile in fond asupra cauzei au avut loc in sedinta publica din xx.xx.xxxx, sustinerile partilor fiind consemnate in incheierea de sedinta din acea data, care face parte integranta din prezenta decizie si intrucat pentru deliberare este necesar de un timp mai indelungat, s-a amanat pronuntarea cauzei pentru data de xx.xx.xxxx si apoi pentru astazi, xx.xx.xxxx, cand s-a pronuntat urmatoarea decizie.
T R I B U N A L U L,
                                       Asupra recursului civil de fata;

               Prin cererea inregistrata pe rolul Judecatoriei Botosani sub nr. XXXXX/193/2011 la data de xx.xx.xxxx, reclamanta P. R. a chemat in judecata pe parata Banca Comerciala Romana solicitand instantei ca prin hotararea ce o va pronunta, sa constate ca fiind abuzive clauzele contractuale inserate la pct. 9 lit. c si lit. f din contractul de credit nr. XXXXXXXXX/xx.xx.xxxx, si restituirea platilor efectuate ulterior datei de xx.xx.xxxx cu titlu de comision de risc. Mai solicita reclamanta a se constata ca parata a marit fara justificare, comisionul de administrare, de la suma de 10 euro stabilita initial la suma de 66 euro. Prin precizarile formulate ulterior, reclamanta solicita anularea contractului de credit nr. XXXXXXXXX/xx.xx.xxxx.
In motivarea cererii, reclamanta a aratat ca, desi a platit mai mult de trei sferturi din suma de 20.000 euro obtinuta cu titlu de imprumut in baza contractului de credit nr. XXXXXXXXX/xx.xx.xxxx, parata Banca Comerciala Romana incaseaza in mod abuziv un comision de risc, perceput la suma initiala, incalcand astfel dispozitiile O.U.G. 50/2010 Sustine reclamanta ca nu a avut posibilitatea de a negocia clauzele contractuale asa cum prevede Legea 193/2000.
In drept, reclamanta a invocat dispozitiile Legii nr. 193/2000 si O.U.G. nr. 50/2010.
Legal citata, parata a depus la dosar intampinare prin care a invocat exceptia prematuritatii cererii fata de neefectuarea procedurii prealabile a concilierii directe, exceptia lipsei de interes a cererii de chemare in judecata, si exceptia inadmisibilitatii cererii de restituire a prestatiilor efectuate cu titlu de comision de risc. Cu privire la fondul cauzei, a solicitat respingerea cererii de chemare in judecata.
          Cu privire la exceptia prematuritatii, parata a aratat ca, dat fiind faptul ca litigiul este unul evaluabil in bani, care deriva din raporturi contractuale, reclamanta avea obligatia de a efectua procedura concilierii directe prevazuta de art. 720 indice 1 C.proc.civ., inainte de introducerea cererii de chemare in judecata, ca reclamanta nu a facut dovada convocarii paratei, comunicarii pretentiilor sale, temeiul legal si actele doveditoare si nici nu a anexat cererii de chemare in judecata procesul verbal despre rezultatul concilierii si nici dovada ca de la data primirii convocarii au trecut 30 zile.
            Cu privire la exceptia lipsei de interes parata evoca dispozitiile art. 39 din Legea 288/2010 potrivit carora prevederile O.U.G. nr. 50/2010 nu se aplica contractelor aflate in curs de derulare la data de xx.xx.xxxx
           Cu privire la exceptia inadmisibilitatii cererii de restituire a sumelor platite cu titlu de comision de risc, parata arata ca anularea/modificarea unei clauze dintr-un contract cu executare succesiva nu poate produce efecte retroactive, pentru ca intr-o atare ipoteza s-ar crea o situatie inechitabila caracterizata juridic de imbogatirea fara justa cauza a reclamantei.
Cu privire la fondul cauzei, parata a aratat ca adresandu-se instantei ulterior intrarii in vigoare a Legii 288/2010, raporturile dintre parti sunt guvernate de dispozitiile contractuale la care s-a convenit initial, nefiind aplicabile spetei prevederile O.U.G. nr. 50/2010. Mai sustine parata ca, dreptul sau de a percepe comisionul de risc nu este o clauza abuziva in intelesul Legii nr. 193/2000, comisionul de risc fiind un element al pretului bancii, costurile aferente riscului urmand a fi suportate de beneficiarul final, respectiv de client, costul ce cuprinde riscul denumit comision de risc devenind parte importanta a pretului contractului. De asemenea, parata mai arata ca dreptul sau de a percepe comisionul de risc reprezinta parte integranta a pretului contractului de credit si nu poate fi anulata de instanta de judecata, ca fiind clauza abuziva in lipsa unui temei legal care sa-i confere autoritate de a interveni in aceasta sfera.
          Prin sentinta civila nr. XXXX/xx.xx.xxxx Judecatoria Botosani a respins cererea  reclamantei, avand ca obiect actiune in constatare si a obligat pe aceasta sa plateasca paratei suma de 5.476,83 lei reprezentand cheltuieli de judecata.
          Spre a se pronunta in acest sens, Judecatoria a rezolvat mai intai exceptiile ridicate de parata, incat:
-  a respins ca neintemeiata exceptia prematuritatii cererii de chemare in judecata, retinand ca prin cererea nr. XXXX/xx.xx.xxxx reclamanta a facut dovada indeplinirii procedurii de conciliere conforma art. 7201  Cod procedura civila;
 - a respins exceptia lipsei de interes in promovarea actiunii, retinand ca reclamanta are legitimare procesuala activa, in considerarea prevederilor art. 109 Cod procedura civila, si in baza Legii nr. 193/2000;
- a respins exceptia inadmisibilitatii actiunii, pentru ca reclamanta nu solicita modificarea pretului contractului, ci cere sa se constate ca sumele pe care le-a achitat ulterior datei de xx.xx.xxxx cu titlu de comision de risc nu mai erau datorate, ca urmare a aplicarii dispozitiilor art. 35 al. 1  lit. c si art. 36 din OUG nr. 50/2010.
            Asupra fondului cauzei, prima instanta a apreciat ca ceea ce solicita reclamanta in actiune este sa intervina in raport juridic contractual, incat sa modifice clauza privind compunerea si variatia comisionului de risc si a comisionului de administrare, tinand seama de prevederile OUG nr. 50/2010.
            In acest cadru, Judecatoria a retinut ca nu poate nesocoti principiul "pacta  sunt servanda" si ca nu poate aplica retroactiv dispozitiile OUG nr. 50/2010, ce nu sunt edictate spre a influenta contractele de credit aflate in vigoare.
            Prima instanta a retinut, in continuare, ca nu pot fi considerate drept clauze abuzive acele clauze care se refera la plata comisionului de risc  si a comisionului de administrare, deoarece acestea reprezinta elemente ce determina costul total al creditului si, impreuna au marja de profit, formeaza pretul contractului, ce nu poate intra sub incidenta clauzei abuzive, conform art. 4 al. 6 din Legea nr. 193/2006.
            Reclamanta a declarat recurs impotriva acestei hotarari, staruind in a solicita constatarea ca fiind clauze abuzive prevederile  pct. 9 lit. c si f din contractul de credit nr. XXXXXXXXX/xx.xx.xxxx.
            In subsidiar, a solicitat diminuarea cheltuielilor de judecata stabilite de prima  instanta in sarcina sa, in exercitarea dreptului  acordat de art. 274 pct. 3 Cod procedura civila.
            A solicitat sa fie luata in dezbatere exceptia conforma dispozitiilor art.66  din OUG nr.50/2010, omisa de prima instanta.
            Motivandu-si cererea de recurs, recurenta a aratat ca a restituit cu titlu anticipat, in doua randuri (august 2010 si septembrie 2011), parte din creditul pe care l-a contractat prin contractul nr. XXXXXXXXX/xx.xx.xxxx (10.000 Euro, respectiv 4.000 Euro), iar ca, in timp ce banca a recalculat dobanda la suma ramasa de plata, cele doua comisioane  la care se refera pct. 9 lit. e si f din contract nu au fost recalculate, similar, ci s-au pastrat in acelasi procent, calculat in raport de suma initiala de 20.000 Euro, imprumutata.
             Recurenta - reclamanta a aratat ca ea considera ca mentinerea celor doua comisioane la acelasi nivel, chiar in situatia rambursarilor anticipate, a prejudiciat-o, iar clauzele respective sunt abuzive.
             A mentionat, in acest sens, ca banca nu i-a adus la cunostinta, la  momentul incheierii contractului, ca la achitarea in avans a unei sume de bani nu se modifica cuantumul comisionului, in acelasi sens cum se modifica dobanda, in pofida faptului ca in contract s-a stipulat ca toate comisioanele sunt variabile.
              Societatea Comerciala - Banca Comerciala Romana S.A. a depus intampinare la recurs, prin care a solicitat respingerea cererii recurentei - reclamante ca fiind nefondata.
               In acest sens, intimata - parata a invocat, in primul rand, ca P. R. nu a contestat ca, din redactarea data clauzelor art. 9 lit. c  si f  din  contractul de credit nr. XXXXXXXXX/xx.xx.xxxx, reiesea , inca de la momentul semnarii, ca va trebui sa plateasca lunar suma de 10 Euro cu titlu de  comision de administrare si suma de 56 Euro cu titlu de comision de  urmarire riscuri.
              De asemenea, intimata - parata a aratat ca cererea de recurs aduce  sustineri noi ale lui P. R., ce face trimitere la imprejurarea rambursarii anticipate a doua sume importante, cu consecinta recalcularii doar a dobanzii, nu si a comisioanelor in discutie, dar ca asemenea  motive nu pot determina  admiterea actiunii, cata vreme - dupa cum s-a aratat  - s-a cunoscut la momentul contractului ca partile s-au inteles sa aplice procentele de 0,05 %, respectiv de 0,28 %, la suma imprumutata, ci nu la soldul creditului.
             Drept urmare, se concluzioneaza ca, din  capul locului, recurenta - reclamanta a cunoscut existenta si intinderea obligatiilor sale cu privire la comisionul de administrare si la comisionul de risc, incat  clauzele care le prevad nu pot fi calificate ca fiind abuzive.
              S.C. Banca Comerciala Romana S.A. a sustinut ca Judecatoria a retinut corect ca nu sunt indeplinite cerintele art. 4 din Legea nr. 193/2000 si a tinut sa faca o distinctie clara intre dobanzi si comisioane, aratand ca in spatele fiecarui comision sta cate o contraprestatie a bancii, in timp ce dobanda este perceputa  ca un simplu fruct al sumei imprumutate.
             A staruit in a afirma ca art. 4 alin. 6 din Legea nr. 193/2000 trebuie sa opreasca instanta de la a face analiza caracterului abuziv al clauzelor privind cele doua tipuri de comision, explicitand aceasta interdictie, ca si nerealizarea fiecareia dintre conditiile art. 4  din Legea nr. 193/2000, intr-o dezvoltare ampla, voit exhaustiva.
         Intimata - parata a opinat, in final, ca anularea unor clauze contractuale ar conduce la nerespectarea  dreptului ei la proprietate privata si la libertate economica.
         Analizand recursul reclamantei, tribunalul va stabili mai intai ca ceea ce a solicitat aceasta prin actiune (fila 1,9 , 51- 52 ds. judecatorie), chiar daca nu a fost exprimat explicit, este de a se constata natura abuziva a clauzelor privind plata comisioanelor de administrare si de risc, in contextul particular al rambursarilor anticipate.
          Astfel, reclamanta a relevat ca, in  contrast cu scaderea dobanzii, la momentul rambursarilor anticipate pe care le-a efectuat, comisioanele de risc si de administrare au ramas la acelasi nivel, ca si cum  restituirile in avans, respective, nu ar fi existat.
           Sustinerile din recurs ale reclamantei nu sunt critici noi ale acesteia, aspect care a fost retinut si in considerentele hotararii de fond, in care s-a consemnat ca "parata BCR incaseaza in mod abuziv un comision de risc, perceput la suma initiala".
            In continuare, tribunalul retine ca, intr-adevar, clauzele pct. 9 lit. c si f din contractul de credit bancar nr. XXXXXXXXX trebuie socotite ca fiind negociate cu reclamanta , dar ca situatia comisioanelor prevazute de acestea, in cazul unei rambursari anticipate, nu a fost avuta in vedere la momentul incheierii contractului.
            Astfel, in capitolul "Rambursarea imprumutului si plata dobanzilor" din Conditiile Generale de creditare, anexa la contractul de credit bancar, nu se  arata ce se intampla cu aceste comisioane in cazul restituirii in avans a creditului, in contrast cu situatia dobanzii, pentru care se arata ca imprumutatul beneficiaza de "reducerea echitabila  a costului creditului prin recalcularea dobanzii aferente_".
             Drept urmare, clauza pretinsa de banca, dupa care ambele comisioane se mentin la aceeasi valoare, indiferent de rambursari anticipate ale creditului, nu reprezinta o clauza negociata cu  beneficiarul creditului, in speta recurenta - reclamanta.
             Pe de alta parte, tribunalul retine ca lipsa reglementarii prin  contract a unei asemenea situatii reprezinta o manifestare contrara cerintelor bunei - credinte  - lasand la latitudinea  imprumutatorului rezolvarea ei  - si creeaza un dezechilibru contractual semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor, in detrimentul consumatorului.
             In acest sens, trebuie relevat, pe calea rationamentului reducerii la absurd, ca daca situatia comisioanelor respective ar fi lasata  la interpretarea paratei si daca s-ar restitui anticipat creditul, ar insemna ca, vreme de ani de zile, poate, imprumutatul sa ramana sa achite numai comisioanele, fara sa datoreze nimic din credite si dobanzi, ceea ce este de neacceptat.
            Asadar, tribunalul va retine ca pastrarea nivelului comisioanelor de  administrare si de risc la cel de la momentul semnarii contractului, fara sa se tina seama de rambursarile anticipate efectuate, constituie o exprimare a unor clauze abuzive, in sensul art. 4 din Legea nr. 193/2000.
           Astfel, se impune anularea clauzei abuzive ce s-ar interpreta  de o asemenea maniera, spre restabilirea echilibrului contractual dintre parti.
            Drept urmare, tribunalul va retine ca cererea de recurs introdusa de reclamanta P. R. este fondata, incat se impune admiterea  ei ca atare, conform art. 312 al. 1, 3 Cod procedura civila 1865, coroborat cu art.- 304 pct. 9 Cod procedura civila 1865.
            Tribunalul va modifica, deci, hotararea primei instante, incat va admite cererea reclamantei, in sensul ca va constata drept clauze abuzive stipulatiile contractuale de la pct. 9 lit. c si f a contractului de credit in discutie, in masura in care comisioanele reglementate de acestea se calculeaza prin raportare la imprumutul acordat chiar si in situatia existentei rambursarilor anticipate, si nu prin raportare la soldul ramas al creditului, in mod similar cu situatia dobanzilor.
             Pe cale de consecinta, tribunalul va acorda recurentei - reclamante daune - interese, in baza art. 13 din Legea nr. 193/2006, obligand pe intimata - parata la restituirea sumelor incasate cu titlu de comision de administrare si de risc, calculate in modul socotit ca abuziv, conform celor ce preced.
        
                                PENTRU ACESTE MOTIVE,
                                              IN NUMELE LEGII,
                                                       D E C I D E :

            Admite recursul declarat de reclamanta P. R., domiciliata in municipiul Botosani, str. X, nr. Y, sc.Z, ap. U, judetul Botosani,  in contradictoriu cu intimata  BANCA COMERCIALA ROMANA, sector 3, Bucuresti, Bd.Regina Elisabeta, nr.5, si cu sediul procesual ales la SCA "Nestor Nestor Diculescu Kingston Petersen" - sector 1, Bucuresti,  Sos.Bucuresti - Ploiesti- Buchares Business Par" nr. 1 A, bl.INTR.A, et.4, impotriva sentintei civile nr. XXXX/xx.xx.xxxx a Judecatoriei Botosani.
          Modifica hotararea recurata, incat admite in parte actiunea, in sensul  de a  constata drept clauze abuzive clauzele inscrise  la art. 9 lit. c si f din contractul de credit bancar nr. XXXXXXXXX din xx.xx.xxxx, in masura in care comisionul de administrare si comisionul  de urmarire riscuri se raporteaza  la valoarea creditului contactat si in situatia  rambursarii anticipate, in loc  de a se  raporta la soldul creditului, ramas dupa rambursarea anticipata.
           Obliga pe parata sa restituie  reclamantei sumele incasate cu titlu de comision de administrare si de comision urmarire riscuri dupa efectuarea rambursarilor anticipate, care reprezinta diferenta  dintre modul de calcul bazat pe clauzele abuzive si  modul corect de calcul,  sume ce se vor actualiza cu rata inflatiei.
            Irevocabila.
            Pronuntata in sedinta publica, azi, xx.xx.xxxx.
    PRESEDINTE,                                                  JUDECATORI
Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Imprumuturi, credite, creditori

Imprumuturi,credite, creditori - Sentinta civila nr. 1054 din data de 01.11.2010
Contestatie la executare - Sentinta civila nr. 575 din data de 20.06.2012
Pretentii - Sentinta civila nr. 13 din data de 11.01.2012
Obligatia de a face - Decizie nr. 1153/R din data de 09.12.2011
Obligatia de a face - Decizie nr. 1153/R din data de 09.12.2011
Pretentii - Decizie nr. 711/2011 din data de 17.06.2011
Proba contractului de imprumut. Inscris recognitiv. Dobanda legala. - Decizie nr. 798/R din data de 30.10.2007
Pretentii - Sentinta civila nr. 924 din data de 24.05.2007
Ordonanta de plata(OUG 119/2007) - Sentinta civila nr. 96 din data de 13.01.2010
somatie de plata -cond.admisibilitate - Sentinta civila nr. 36 din data de 12.01.2010
somatie de plata - Sentinta civila nr. 28 din data de 11.01.2010
Civil. Contractul de imprumut. - Hotarare nr. 10044 din data de 01.07.2011
Conventie de credit. Nulitate clauze. Comision de rambursare. Restituirea sumelor deja achitate. - Decizie nr. 2613 din data de 21.06.2013
Investire cu formula executorie - Decizie nr. 41431/301/2010 din data de 13.04.2011
Pretentii. Prematuritate - Sentinta comerciala nr. 26699/3/2006 din data de 19.12.2006
Drept civil – somatie de plata- contract de imprumut – clauza penala prohibita de lege. - Sentinta civila nr. 37 din data de 05.01.2007
Pretentii - Sentinta civila nr. 87 din data de 11.05.2009
contract de imprumut - Decizie nr. 760 din data de 06.05.2014
Cesiunea de creanta. Opozabilitatea fata de debitorul cedat. - Decizie nr. 345 din data de 19.09.2012
Cererea debitorului de respingere a cererii de obligare la cheltuieli de judecata. Recurs respins. - Decizie nr. 1002 din data de 02.09.2010