InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Tribunalul Botosani

fond funciar - modificare titlu de proprietate

(Decizie nr. 417 din data de 15.05.2012 pronuntata de Tribunalul Botosani)

Domeniu Fondul funciar | Dosare Tribunalul Botosani | Jurisprudenta Tribunalul Botosani

Dosar nr. XXX/217/2010                                                                 fond funciar
                                                                                                      
R O M A N I A
TRIBUNALUL BOTOSANI
SECTIA I CIVILA
Sedinta publica din data de 15 mai 2012
Decizia nr. 417 R

        Pe rol pronuntarea asupra recursului civil declarat de reclamantii recurenti C. G. M. si C. G. I. in contradictoriu cu intimatii parati  A. M.,  Comisia locala de fond funciar Paltinis si Comisia judeteana pentru stabilirea dreptului de proprietate privata asupra terenurilor Botosani, impotriva sentintei civile nr. 923 din 29.09.2011  pronuntata in dosarul nr. XXX/217/2010 al Judecatoriei Darabani, avand ca obiect fond funciar.    
        Dezbaterile in fond asupra cauzei au avut loc in sedinta publica din 10 mai 2012, sustinerile partilor fiind consemnate in incheierea de sedinta din acea data care face parte integranta din prezenta decizie si cand, din lipsa de timp mai indelungat pentru deliberare, s-a amanat pronuntarea pentru astazi, cand                                                  
        
                                             T R I B U N A L U L,

        Asupra recursului civil de fata;
        Prin cererea inregistrata la Judecatoria Darabani sub nr. XXX/217/2010, reclamantii C. G. M. si C. G. I. au solicitat in contradictoriu cu paratii A. M.,  Comisia locala de fond funciar Paltinis si Comisia judeteana pentru stabilirea dreptului de proprietate privata asupra terenurilor Botosani:
   a) modificarea titlului de proprietate nr.XXXXX/22.11.1997 emis pe numele  A. M. de C.J.S.D.P.T. Botosani, in sensul ca suprafata de 1.800 m.p. teren din parcela  inregistrata la litera X, nr.crt.X, tarlaua X, nr. parcela XXX/X- ce masoara 2.247 m.p. arabil, din acest titlu, sa fie radiata;
 b) modificarea  titlului de proprietate nr.XXXXXX/14.08.1995 emis pe numele reclamantilor C. G. I.si C. G. M., in sensul ca  suprafata de 1.800 m.p. radiata din titlul de proprietate nr.XXXXX/1997 sa fie trecuta, inregistrata la litera X, intravilan, arabil, in titlul lor de proprietate;
 c) modificarea titlului de proprietate  nr.XXXXXX/1995 emis pe numele C. G. I. si C. G. M., in sensul radierii suprafatei de  1.656 m.p. indicata la litera X, extravilan, nr.crt.X, pasune, din tarlaua X, parcela XX/X/X de 1.656 m.p., avand vecinatatile  indicate in acest titlu de proprietate si a includerii acestei parcele din titlul de proprietate nr. XXXXX/1997 emis pe numele  A. M., la lit. X, extravilan.
     Reclamantii au aratat ca, in baza Legii nr.18/1991, li s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafata de 4,79 ha teren agricol pe raza comunei Paltinis, jud.Botosani, in  calitate de mostenitori  ai defunctilor parinti  C. G. si E. , fiind eliberat titlul de proprietate nr.XXXXXX/14.08.1995.
    Comisia locala a refuzat  fara nicio justificare  sa le dea si diferenta de  1.800 m.p., si, fara a avea acordul lor  le-a trecut  in titlul de proprietate  p.c. nr. XX/X/X in suprafata de  1.656 m.p. pasune, parintii lor neavand  niciodata teren pe acel amplasament.
    Ulterior, au aflat ca  terenul lor gradina  a fost atribuit paratului  A. M. , vecinul lor, care nu a avut niciodata teren  pe acel amplasament. Acestuia i s-a reconstituit  dreptul de proprietate doar pentru suprafata de  435 m.p., pe care se afla amplasata casa lui  si i s-a constituit  dreptul de proprietate pentru suprafata de  4.565 m.p., din care:  2.247 m.p.  arabil extravilan in parcela XXX/X, din aceasta parcela suprafata de 1.800 m.p. este proprietatea lor,  atribuita ilegal paratului.
    Reclamantii au inteles sa faca dovada  dreptului pretins cu extrasul din Registrul agricol din perioada  1959 - 1961 pentru familia  C. G. si E. si cu contractul de vanzare cumparare nr.XX/20 iunie 1945 inregistrat la Judecatoria  Mixta Darabani prin care, P. I. N. P.(bunica lor) i-a vandut fiicei sale  E. I. N. P.(mama lor),  " suprafata de  20 prajini sau 35 ari si 80 centiari pamant loc de casa si gradina dimpreuna cu una casa taraneasca",  imobil situat in vatra satului Ivancauti, com. Paltinis, jud. Dorohoi.
   Paratul A. M.  a depus la dosar intampinare, solicitand  respingerea actiunii pentru urmatoarele motive:
   Nu detine teren  pe proprietatea parintilor reclamantilor, iar suprafata de 1.800 m.p. este parte integrala  din gradina casei sale, care insumeaza , in total,  3.529 m.p., din care, 435 m.p. reprezinta constructii,  fapt ce rezulta din titlul de proprietate.
     Acest teren  a apartinut , de drept, familiei P. V. si P. E., care l-au tinut pana la colectivizare, dupa care, potrivit legilor din acea perioada, l-au folosit ca si lot ajutator, lucru evidentiat  in registrul agricol, pe rolul din anii 1959 - 1963 si in evidentele  fostului C.A.P.
     P. V. a decedat inainte de anul 1989, sotia sa, P. E., ramanand mostenitoare  pe toate bunurile, fara sa existe alti pretendenti la mostenire, in conditiile in care acestia nu au avut copii.
    In anul  1983 numita P. E. se recasatoreste  si vinde casa cu 250 m.p. numitei P. M. , iar gradina ii revine , ca lot ajutator,  acesteia din urma.
     In anul 1984 paratul A. M. a cumparat casa sus-mentionata, revenindu-i, in acelasi timp, si gradina,  ca lot ajutator, intrucat atat el, cat si sotia sa, au fost angajatii fostului C.A.P. si, prin urmare, aveau dreptul  la 0,30 ha, lot ajutator.
     Dupa anul 1989, proprietara de drept, P. E., nu a revendicat acest teren, intrucat paratul si sotia sa au convenit  a-i plati contravaloarea  in produse (lapte, oua, branza, miei).
    Cand a intrat in vigoare Legea nr.18/1991 privind fondul funciar, numita P. E. nu a dorit sa reconstituie acest teren, lasand posibilitatea  paratului si sotiei acestuia de a-l detine si, cum acestia din urma  aveau dreptul la o suprafata de 0,50 ha teren agricol, deoarece au lucrat la fostul C.A.P., Comisia Locala de fond funciar  Paltinis  a acordat-o acestora, adica 0.34 ha, diferenta de 0,16 ha fiind in extravilan. Astfel, paratul a devenit proprietar cu titlul de proprietate nr.XXXXX/2.11.1997.
       Din anul 1984 si pana in prezent, posesia  paratului a fost  continua, netulburata si publica.
       Din anul 1997 este exercitata ca  proprietate in temeiul unui just titlu.
       Potrivit Codului Civil Roman, in articolele  1846 si 1847 sunt prevazute toate aceste conditii sus-mentionate, paratul considerand ca se incadreaza  exact , putand uza de uzucapiunea de 10-20 ani.
       In toti acesti ani, timp in care a detinut acest teren, nimeni nu l-a revendicat, nicicand, cu acte legale. Tatal reclamantilor, C. G., in timpul vietii sale, nu a pretins  niciodata  ca acest teren al fi al sau. Din contra, arata paratul ca, au  trait in "buna pace si prietenie " cu acesta, necertandu-se niciodata.
       O relatie buna a avut-o paratul  cu reclamantul C. G. I., ajutandu-se mereu la treburi, iar copiii paratului  l-au iubit si respectat mereu.
       Mai mentioneaza paratul ca, din probele invederate de catre reclamanti, in motivarea actiunii lor in instanta, nu reiese ca cei 1.800 m.p. ar fi in gradina  acestuia.
      Prin sentinta civila nr. 923/29.09.2011, Judecatoria Darabani a respins ca nefondata actiunea reclamantilor.
     Pentru a hotari astfel, instanta de fond a retinut ca, in anul 1962, familia P. V.  si E. figureaza inscrisi  cu 0,36 ha  gradina, la fel ca si familia C. G. si E., cele 2 gradini fiind vecine.
     Din declaratia martorului S. C. , de 83 de ani, rezulta ca terenul in litigiu a fost vandut  lui P. I. de catre T. I.. P. I. a facut casa pe acest teren fiului sau, P. V.,  avand suprafata de 15-20 ari.  Acest teren se invecina cu H. C. la apus, V. V. si I. P., la rasarit,  in fata Drum satesc  si in spate, M.  N.. Martorul a mai precizat ca sotia  lui, E.,  s-a recasatorit cu un anume "Jalba", din Paltinis, casa si terenul fiind vandute  lui A. O. - sotia paratului A. M..
     Instanta a retinut declaratia martorului C. M., care este in relatie de interes cu reclamantii, arendand de la acestia terenul  pe care si-a construit casa.
     Terenul intravilan inscris in titlul de proprietate  nr.XXXXX/22.02.1997, emis pe numele paratului A. M., provine de la P. V.  E. , care a avut 0.11 ha gradina si s-a incarcat cu suprafata de 0,18 ha  de la P. P. .
     Din raportul de expertiza intocmit in cauza de dl. expert T. C., rezulta urmatoarea situatie de fapt:
     Terenul intravilan inscris in titlul de proprietate nr.XXXXX/22.02.1997, emis pe numele paratului A. M., provine de la P. V. E., care a avut 0,11 ha gradina si s-a incarcat cu suprafata de 0,18 ha  de la P. P..
         P. E., sotia lui P. V., nu a mai revendicat niciodata terenul gradina.
         In urma  ridicarii topografice, terenul "La scara", care aparea in rolul vechi cu suprafata de 0,69 ha  , este inscris in titlul de proprietate  emis pe numele reclamantilor numai in suprafata de 0,54 ha - p.c. XXX/XX extravilan, diferenta de 0,15 ha  nu este trecuta in titlul de proprietate, desi aceasta suprafata  este identificata  in p.c.XXX, care este in continuitatea parcelei cadastrale XXX/XX teren intravilan si este  libera de sarcini.
         Din intampinarea comisiei locale de fond funciar din 31.03.2011,instanta de fond a retinut ca reclamantilor  li se poate pune la dispozitie  suprafata de 0,18 ha teren in p.c.XXX, teren ce se afla in intravilanul comunei Paltinis, jud. Botosani.
         Cu privire la suprafata de 1.656 m.p. din p.c.XX/X/X inscrisa in titlul de proprietate nr.XXXXXX/1998, Comisia locala a precizat ca aceasta reprezinta  compensare pentru diferenta  de la locul denumit "La scara"(in titlul de proprietate fiind inscrisa doar suprafata de 0,54 ha) si a propus modificarea  titlului de proprietate  emis pe numele reclamantilor , in sensul radierii suprafetei de 1.656 m.p. din p.c. XX/X/X si inscrierea, in locul acesteia,  a suprafetei de 1.656 m.p. in p.c.XXX, ce este in continuarea  p.c.XXX/XX si este inscrisa in adeverinta  nr.999/1998 la locul numit "La scara", care este libera de sarcini  si ar fi apartinut parintilor reclamantilor.
     Tinand cont de intreg probatoriul administrat in cauza, instanta de fond a apreciat ca actiunea este nefondata, urmand a o respinge, reclamantii nefacand dovada ca suprafata  pe care o solicita din titlul de proprietate al paratului le-ar apartine de drept, nerezultand ca terenul din actul de vindere cumparare din 20 iunie 1945 este acelasi sau se suprapune cu terenul inscris in titlul de proprietate emis pe numele paratului.
     Impotriva sentintei civile nr. 923/29.09.2011, reclamantii C. G. M. si C. G. I. au declarat recurs in termen legal, solicitand casarea sentintei ca neintemeiata si nelegala si admiterea actiunii pe care au formulat-o.
     Recurentii au criticat sentinta instantei de fond intrucat la stabilirea situatiei de fapt aceasta nu a avut in vedere declaratia martorului C. M., retinand in mod neintemeiat ca martorul si-ar fi construit casa pe terenul arendat de la reclamanti.
     Or acest aspect este nedovedit si nereal, intrucat martorul si-a construit casa inainte de anul 1989, cand terenurile erau proprietate CAP, iar potrivit prevederilor Legii nr. 18/1991 nici autorului lor, C. G., si nici lor nu li s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru terenul pe care el isi are gospodaria.
     Atat timp cat martorul a depus juramantul si i s-a adus la cunostinta ca marturia mincinoasa se pedepseste cu inchisoarea, instanta era obligata sa ia in considerare aceasta declaratie, din care rezulta ca terenul detinut de parat si trecut pe titlul lui de proprietate a fost pana in anul 1962 proprietatea lui C. G. si E. si nu a lui P. V. si E..
     Recurentii au aratat si ca din raportul de expertiza rezulta ca terenul gradina a carui inregistrare cer sa se  faca in titlul lor de proprietate si denumit "teren in litigiu" este delimitat pe pct. 41, 42, 43, 44, 23, 22 si 41 are o suprafata de 1800 m.p. si este schitat in planul de situatie din Anexa nr. 2.
     Iar instanta trebuia sa constate ca aceasta suprafata este rezultatul ridicarii topografice "La scara", terenul figurand in rolul agricol vechi cu suprafata de 0,69 ha, din care in titlul lor de proprietate figureaza doar 0,54 ha.
     Este clar, lipsit de echivoc faptul ca in schimbul acestei diferente de teren comisia comunala le-a atribuit in echivalenta parcela de 1656 m.p. pasune indicata la  lit. c din actiune si a carei radiere au cerut-o din titlul lor de proprietate.
     Nici intr-un caz acest teren nu se regaseste in parcela nr. XXX ce s-ar afla in prelungirea parcelei nr. XXX/XX, asa cum motiveaza instanta, retinand atat concluziile expertului cat si ale comisiei locale exprimate in intampinare.
     Recurentii au sustinut ca expertul nici in concluzii dar nici in planul de situatie din Anexa nr. 1 nu indica p.c. XXX. In acest plan se regasesc doar doua parcele, respectiv P.C. XXX/XX - 4906 m.p. si P.C. 268/1 -494 m.p.
     Recurentii au criticat si retinerea de catre instanta de fond a faptului ca ei ar fi refuzat inlocuirea parcelei XX/X/X de 1656 m.p. cu alt teren, pe baza afirmatiilor incorecte ale paratului A. M. si ale comisiei locale - ultimele motivate de faptul ca sotia paratului a fost salariata Primariei Paltinis, obtinand constituirea dreptului de proprietate pe un teren ce a fost partial proprietatea parintilor recurentilor.
     Un alt motiv pentru care recurentii au criticat sentinta este faptul ca instanta nu a analizat obiectul actiunii in lumina temeiului de drept pe care l-au indicat, respectiv art. III alin. 1 lit. a, pct. i si lit. c din Legea 169/1997.
     Daca ar fi analizat aceste texte de lege nu putea sa ajunga la concluzia ca terenul inscris in T.P. XXXXX provine din rolul lui P. V. E. " care a avut 0,11 ha gradina si s-a incarcat cu 0,18 ha de la P. P.."
     " A se incarca" nu inseamna ca a devenit si proprietarul acelui teren pentru ca nu se mentioneaza nici un act juridic translativ de proprietate sau alte drepturi reale.
     Intentia instantei a fost sa scoata in evidenta ca terenul nu a fost proprietatea autorilor lor, ca a fost a lui P. E. care nu l-a revendicat si in consecinta a ramas la dispozitia comisiei comunale drept rezerva.
     Desi nici instanta nu motiveaza dar nici comisia locala nu precizeaza, aceasta rezerva de teren i-a fost atribuita paratului cu titlul de constituire drept de proprietate.
     In loc ca instanta sa analizeze cu temeinicie si contractul de vanzare-cumparare nr. XX/20 iunie 1945 inregistrat la Judecatoria Mixta Darabani si sa stabileasca ca a fost proprietatea mamei lor pana in anul 1962, a concluzionat fara temei ca "nerezultand ca terenul din actul de vindere-cumparare din 20 iunie 1945 este acelasi sau se suprapune cu terenul inscris in titlul de proprietate emis pe numele paratului."
     In drept, cererea de recurs a fost intemeiata pe dispozitiile art. 299, art. 304 pct. 7 si 9 Cod procedura civila  si art. 277 Cod procedura civila.
     Intimatul A. M. a depus intampinare, prin care a solicitat  respingerea recursului ca nefundat, intrucat sentinta recurata a fost pronuntata in baza probelor administrate in cauza.
     Intimatul a sustinut ca diferenta de 0,15 ha din suprafata de 0,69 ha inscrisa in rolul lui C. G.  in tarlaua "la scara" este ocupata cu casa, anexele si gradina martorului C. M. - care a declarat ca lucreaza in arenda teren, aflat in continuarea gradinii sale.
Realitatea este insa ca martorul a cumparat acest teren de la reclamantul C. G. M., insa nu cu acte notariale, asa incat depozitia acestuia a fost influentata de reclamanti.
     Cat priveste martorul S. C., acesta este ruda cu reclamantii ceea ce face ca marturia sa sa fie partinitoare.
     Intimatul a sustinut si ca terenul in litigiu face parte din gradina de 0,36 ha, ce a fost proprietatea  P. E. si a ramas la dispozitia comisiei comunale intrucat aceasta nu a dorit sa-si reconstituie dreptul de proprietate asupra acestui teren.
     Cat priveste reclamantii, acestia si-au reconstituit in totalitate terenurile parintilor in anul 1991 iar in urma decesului tatalui lor, C. G., au dezbatut succesiunea pentru casa si cele 0,36 ha teren gradina, inscris in actul de vanzare-cumparare, astfel incat proprietatea lor este in concordanta cu actele prezentate. Intimatul a remarcat si faptul ca recurentii au pornit litigiul la o luna dupa decesul proprietarei P. E., desi si-au reconstituit dreptul de proprietate in anul 1991 si nu au pretins timp de 20 de ani ca terenul in litigiu le-ar apartine.
     Nici una dintre parti nu a solicitat administrarea de probe noi in recurs.
     Recursul declarat in cauza este  nefondat din considerentele ce se vor arata in continuare.
     Desi legea de procedura civila nu stabileste o ierarhizare a probelor, toate fiind lasate la libera apreciere a judecatorului, nu se poate nega faptul ca pentru stabilirea situatiei de fapt dedusa judecatii analiza  probatorului porneste de la inscrisuri, mai ales daca acestea sunt anterioare oricarui proces, intrucat ofera garantii de sinceritate si exactitate, sunt usor de pastrat si greu alterabile prin scurgerea timpului.
     In acest context, in situatia in care pentru dovedirea pretentiilor lor, partile sunt in masura sa se foloseasca de inscrisuri - cum este si cazul in pricina de fata - declaratiile martorilor sunt evaluate in raport de inscrisurile cauzei. Aceasta intrucat in aprecierea probei prin declaratiilor martorilor trebuie stabilita mai intai sinceritatea acestora - fiind luate in considerare aspecte ca interesul martorului in proces, afectiunea sau dusmania dintre martor si una dintre parti, izvorul informatiilor martorului - si apoi in ce masura depozitiile acestora reflecta realitatea.
     In acest fel a procedat si instanta de fond, care a stabilit ca martorul Ceica Mihai este in relatie de interes cu reclamantii, arendand de la acestia terenul pe care si-a construit casa.
     Prin cererea de recurs, reclamantii au criticat inlaturarea declaratiei acestui martor de catre prima instanta , fara a depune insa la dosar inscrisuri care sa faca proba contrara celor retinute in sentinta atacata, respectiv dovada proprietatii terenului pe care martorul si-a construit casa, chiar daca acest fapt a avut loc inainte de 1989.
     Or, in lipsa unor asemenea probe, critica recurentilor cu acest obiect este neintemeiata, din declaratia martorului C., raportul de expertiza si intampinarea comisiei locale rezultand ca terenul aferent casei martorului face parte din terenul de 0,69 ha, situat in parcela " La scara" si inscris in rolul agricol al autorului reclamantilor. De asemenea, ca in titlul de proprietate nr. XXXXXX/1995 emis pe numele reclamantilor, a fost inscrisa pe vechiul amplasament al suprafetei de 0,69 ha, doar suprafata de 0,54 ha, in p.c. XXX/XX, invecinata la sud cu "C. M.".
     Contrar pretentiei recurentilor din recurs, nu se poate retine ca suprafata in litigiu de 1800 m.p. - si identificata de expert in Anexa nr. 2 a raportului de expertiza in parcela cadastrala XXX/X- ar fi cea situata in parcela "La scara" si neacordata lor pe vechiul amplasament.
     Aceasta intrucat mentiunea din rolul agricol al autorului reclamantilor determina concluzia existentei unui trup de teren in suprafata de 0,69 ha,  in tarlaua " La scara"; prin urmare diferenta de 0,15 ha ar trebui sa se gaseasca in continuarea suprafetei de 0,54 ha deja inscrisa in titlu, in parcela cadastrala XXX/XX. Aceasta diferenta nu se poate regasi in vecinatatea terenului de 3686 m.p. detinut de reclamanti in pc XXX, XXX/X si XXX/X, intrucat prin totalizarea celor doua suprafete ar rezulta doar 5486 m.p., si nu 6900 m.p.
     In plus, aceasta suprafata de 3686 m.p. este cea cumparata de autoarea reclamantilor prin actul de vindere-cumparare din 20 iunie 1945 si invecinata conform acestuia cu P. V., N. M., soseaua si V. V., intrucat acestea sunt si in prezent vecinatatile acestui teren.
     Iar vecinatatea acestui teren cu P. V. confirma sustinerile paratului A. M., conform carora terenul ce i s-a constituit in proprietate reprezinta vechiul amplasament al familiei P. V. si E., suprafata de 1800 m.p. invecinandu-se cu terenul aferent casei ce provine de la acestia (casa fiind cumparata de la P. E. - vaduva la acel moment - de catre P. M.  si apoi de catre familia paratului).
     Contrar opiniei recurentilor, constituirea dreptului de proprietate pentru paratul A. M., realizata prin titlul de proprietate nr. XXXXX/1997, nu este lovita de nulitate absoluta, nefiind incalcate nici una din cele doua dispozitii ale Legii nr. 169/1997 invocate in cererea de recurs.
     Aceasta intrucat art. III alin. 1lit. a pct. i din Legea nr. 169/1997 are in vedere actele de reconstituire in favoarea unor persoane care nu au predat teren la CAP, or atribuirea terenului catre parat s-a facut prin constituirea dreptului de proprietate.
     Iar art. III alin. 1 lit. c din aceeasi lege sanctioneaza "actele de reconstituire sau de constituie a dreptului de proprietate in intravilanul localitatilor, pe terenurile revendicate de fostii proprietari, cu exceptia celor atribuite conform art. 23 din lege".
     Insa, in cauza, terenul constituit in proprietate paratului nu era revendicat de fostul proprietar, intrucat conform registrului agricol acesta era P. V., respectiv P. E., iar acestia nu au solicitat acest teren.
     In plus, reclamantii nu au dovedit ca pana la formularea prezentei actiuni, ar fi emis pretentii asupra acestei suprafete, desi titlul lor de proprietate a fost eliberat in anul 1995 iar cel al paratului in anul 1997.
     In consecinta, fata de ansamblul celor ce preced, prezentul recurs va fi respins ca nefondat, hotararea instantei de fond cuprinzand motivele pe care se sprijina in concordanta cu natura pricinii si fiind data cu aplicarea corecta a legii de drept material.
     
     PENTRU ACESTE MOTIVE
     IN NUMELE LEGII
      D E C I D E:
      
      Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul C. G. M., cu domiciliul in comuna Broscauti, jud. Botosani si C. G. I., cu domiciliul in sat Ivancauti, comuna Paltinis, jud. Botosani, in contradictoriu cu intimatii A. M.  cu domiciliul in sat/com. Paltinis, jud. Botosani, Comisia locala de fond funciar Paltinis si Comisia Judeteana pentru stabilirea dreptului de proprietate privata asupra terenurilor Botosani, impotriva sentintei civile nr. 923/29.09.2011 a Judecatoriei Darabani, pe care o mentine.
      Irevocabila.
      Pronuntata in sedinta publica din 15 mai 2012.
      

PRESEDINTE,               JUDECATORI, GREFIER, 7
Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Fondul funciar

Carte funciara - Sentinta civila nr. 224 din data de 30.07.2013
Actiune oblica. Legea nr. 18/1991 - Sentinta civila nr. 805 din data de 21.09.2017
Contestatie in anulare speciala intemeiata pe motivul erorii materiale - Decizie nr. 452 din data de 10.05.2012
Constatarea nulitatii absolute partiale a titlului de proprietate - Decizie nr. 18 din data de 13.01.2011
Atribuirea unui teren revolutionarilor - Decizie nr. 45 din data de 19.02.2010
Actiune in revendicare - Decizie nr. 289 din data de 22.04.2010
Fond funciar - Decizie nr. 835 din data de 17.12.2009
Fond funciar - Sentinta civila nr. 680 din data de 12.09.2012
Fond funciar - Sentinta civila nr. 629 din data de 19.07.2012
Fond funciar - Sentinta civila nr. 376 din data de 18.04.2012
Fond funciar - Sentinta civila nr. 333 din data de 04.04.2012
Modificare titlu - Sentinta civila nr. 230 din data de 01.03.2012
Fond funciar - Sentinta civila nr. 561 din data de 16.02.2011
Actiune in constatare - Sentinta civila nr. 1387 din data de 16.12.2010
Fond funciar - Sentinta civila nr. 992 din data de 27.10.2010
Revendicare - Sentinta civila nr. 842 din data de 06.10.2010
Modificare titlu proprietate - Sentinta civila nr. 620 din data de 14.07.2010
Proprietate privata - Sentinta civila nr. 549 din data de 16.06.2010
Anulare titlu proprietate - Sentinta civila nr. 22 din data de 29.04.2010
Fond funciar - Sentinta civila nr. 116 din data de 17.02.2010