Cerere de sesizare a Curtii Europene de Justitie. Inadmisibilitate

In opinia Curtii Europene de Justitie, tribunalele nationale, in cazul interpretarii dreptului comunitar , nu sunt obligate sa faca o trimitere pentru o hotarare preliminara in trei ipoteze:
- cand chestiunea ridicata nu este relevanta, in sensul ca, atunci cand raspunsul la aceasta chestiune, oricare ar fi el, nu poate sa afecteze solutia cauzei;
- cand chestiunea respectiva este substantial identica raportata la o chestiune care a facut deja obiectul unei hotarari preliminare intr-o speta analoga sau cand problema de drept in cauza a fost decisa printr-o jurisprudenta a Curtii, indiferent de natura procedurilor care au dus la aceasta jurisprudenta, chiar in lipsa unei stricte identitati a chestiunilor in litigiu;
- cand judecatorul constata ca aplicarea corecta a dreptului comunitar se impune cu asa evidenta incat nu lasa loc nici unei indoieli rezonabile.
In speta, curtea constata ca sunt date ultimele doua ipoteze, care justifica respingerea cererii formulate de aparatorii persoanei solicitate P. V.
Astfel, prin hotararea CEJ C-306/09 din 2010, au fost interpretate articolele 3, 4 punctul 6 si 5 punctele 1 si 3 din Decizia - cadru 2002/584/JAI a Consiliului din 13.06.2002 privind mandatul european de arestare intre statele membre, precum si validitatea art. 4 pct. 6 si a art. 5 pct.3, mentionate anterior.
Este adevarat ca obiectul intrebarilor din acea speta viza mandatul european de arestare emis in vederea executarii pedepsei si nu in vederea urmaririi penale, cum este cazul in speta de fata, insa instanta apreciaza ca interpretarea data de CEJ acelor chestiuni de drept se aplica si celor ridicate prin cererea din aceasta cauza, intrucat aceleasi principii de drept, cum ar fi: dreptul la aparare, dreptul la un proces echitabil, dreptul la libertate, prezumtia de nevinovatie, etc., trebuie sa guverneze mandatul european de arestare indiferent ca a fost emis in vederea urmaririi penale sau al executarii pedepsei.
Aceasta interpretare se desprinde si din cuprinsul motivarii hotararii mai sus mentionate, Curtea aratand ca, " In cazul in care condamnarea in lipsa, care in actiunea principala, sta la baza mandatului de arestare nu ar fi devenit executorie, scopul si obiectivul predarii ar fi tocmai acelea de a permite continuarea exercitarii actiunii publice, sau initierea unei noi proceduri, cu alte cuvinte, sa fie realizata o predare in scopul urmaririi penale corespunzatoare ipotezei vizate in articolul 5 punctul 3 din Decizia - cadru 2002/584.
Intrucat situatia unei persoane care a fost condamnata in lipsa si care dispune inca de posibilitatea de a solicita o noua procedura este comparabila cu cea a unei persoane care face obiectul unui mandat european de arestare emis pentru efectuarea urmaririi penale, nici un motiv obiectiv nu se opune faptului ca o autoritate judiciara de executare care a aplicat articolul5 punctul 1din Decizia - cadru 2002/584 sa aplice conditia care figureaza la articolul 5 punctul 3din aceasta".
In concluzie, retine Curtea Europeana de Justitie spre finalul respectivei hotarari preliminare ca, " articolul 4 punctul 6 si articolul 5 punctul 3 din Decizia - cadru 2002/584 trebuie interpretate in sensul ca, atunci cand statul membru de executare in cauza a pus in aplicare articolul 5 punctele 1 si 3 din aceasta decizie - cadru in ordinea sa juridica interna, executarea unui mandat european de arestare emis in scopul executarii unei pedepse pronuntate in lipsa in sensul articolului 5 punctul 1 poate fi supusa conditiei ca persoana in cauza, resortisant sau rezident al statului membru de executare, sa fie returnat in acest din urma stat pentru a executa acolo, daca este cazul , pedeapsa care va fi pronuntata impotriva sa la finalul unei noi proceduri de judecata organizate in prezenta sa in statul membru emitent".
Ori, in speta, persoana solicitata, in cazul in care va fi predata autoritatilor emitente a mandatului european de arestare in vederea efectuarii urmaririi penale are, ca si in cazul mandatului de arestare emis in vederea executarii unei pedepse, posibilitatea de a-si face aparari in sensul celor aratate prin cererea de sesizare a CEJ, si sa solicite in fata autoritatii judiciare emitente rejudecarea propunerii emiterii unui astfel de mandat, cu respectarea dreptului la un proces echitabil, a dreptului de a fi legal citat si de a-si putea angaja un aparator.
De altfel, autoritatile judiciare austriece, au garantat, la cererea instantei( adresa de la fila 113 dosar), ca " desfasurarea procedurii de ancheta, in special emiterea ordonantei interne de arestare si a mandatului european de arestare au avut loc cu respectarea drepturilor inculpatului V. P. conform articolului V si articolului VI din Conventia Europeana Pentru Protectia Drepturilor Omului precum si in conformitate cu Codul de procedura penala austriac." De asemenea, prin aceeasi adresa, au fost date garantii ca persoana solicitata "va fi trimisa inapoi in Romania, dupa audierea sa, in scopul executarii pedepsei, in cazul condamnarii sale cu o pedeapsa privativa de libertate sau cu o masura preventiva privativa de libertate dispuse de un tribunal din Austria".
Cat priveste intrebarea preliminara referitoare la faptul daca persoanele impotriva carora a fost declansata procedura mandatului european de arestare, beneficiaza de prezumtia de nevinovatie consacrata de art. 48 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, instanta nu a identificat in jurisprudenta CEJ o speta in care sa-i fie adresata o astfel de intrebare.
Cu toate acestea, instanta apreciaza ca aplicarea corecta a dreptului comunitar in aceasta materie se impune cu asa evidenta incat nu lasa loc nici unei indoieli rezonabile care sa justifice sesizarea CEJ sa interpreteze dreptul comunitar si sa raspunda la aceasta intrebare preliminara.
Astfel, prevederile art. 5 al Conventiei Europene a Drepturilor Omului sunt destinate protectiei libertatii fizice a oricarei persoane impotriva arestarii sau detentiei arbitrare sau abuzive. De la principiul garantarii libertatii exista insa si exceptii, cum ar fi si privarea de libertate a unei persoane, paragraful 1 al acestui articol cuprinzand sase cazuri permise de privare de libertate, printre care si detentia provizorie. Acest tip de privare de libertate este admisa daca scopul sau este de a conduce persoana respectiva in fata autoritatii judiciare competente, atunci cand exista motive verosimile de a banui ca a savarsit o infractiune sau cand exista motive temeinice de a crede in necesitatea de a-l impiedica sa savarseasca o infractiune sau sa fuga dupa savarsirea acesteia. Orice privare de libertate trebuie sa fie legala, echitabila si proportionala cu situatia care a determinat-o, trebuie sa fie dispusa si executata de o autoritate competenta si nu trebuie sa aiba un caracter arbitrar. Articolul 5 § 2-5 cuprinde mai multe garantii: dreptul de a fi informat, dreptul de a aparea in fata unui judecator, dreptul la recurs si dreptul la despagubiri, garantii care au drept scop apararea impotriva oricarei atingeri arbitrare aduse libertatii persoanei.
Prin urmare, daca Curtea Europeana a Drepturilor Omului permite, prin articolul mentionat, detentia preventiva a unei persoane, rezulta ca aceasta masura poate fi luata si in baza unui mandat european de arestare, fara sa se aduca atingere prezumtiei de nevinovatie consacrata atat de Carta Fundamentala a Uniunii Europene cat si de legislatiile nationale. In virtutea acestui principiu fundamental, orice persoana  arestata provizoriu beneficiaza de prezumtia ca este nevinovata de comiterea faptei pentru care este acuzata, pana la intervenirea unei hotarari definitive de condamnare, hotarare care va rasturna aceasta prezumtie.