InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Curtea de Apel Suceava

Decizie de concediere. Desfiintare post. Invocarea calitatii de post unic. Documentatie incompleta. Efecte

(Decizie nr. 1589 din data de 07.06.2012 pronuntata de Curtea de Apel Suceava)

Domeniu Contracte de munca | Dosare Curtea de Apel Suceava | Jurisprudenta Curtea de Apel Suceava

Prin contestatia introdusa la 10 august 2011, contestatoarea M. G. C. a solicitat ca, in contradictoriu cu Ministerul Administratiei si Internelor si Institutia Prefectului judetului B., sa se dispuna anularea Ordinului Prefectului judetului B. nr. 117 din 12 iulie 2011, prin care s-a dispus desfacerea contractului sau de munca, reintegrarea in postul detinut anterior si obligarea intimatilor la plata despagubirilor reprezentand drepturile salariale de care a fost lipsita, indexate si majorate, incepand cu data concedierii si pana la reintegrarea efectiva, a unor daune morale de 20.000 lei si a cheltuielilor de judecata.
In motivarea contestatiei sale, contestatoarea a invederat ca a ocupat functia de programator ajutor I A in cadrul Compartimentului Permise de Conducere si Examinari si ca, prin ordinul contestat, i s-a desfacut contractul de munca, pe considerentul reducerii schemei de personal, dar fara a exista criterii clare de selectie a personalului, in conditiile in care postul pe care-l ocupa este absolut necesar bunei desfasurari a activitatii Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere si Inmatriculare a Vehiculelor al judetului B. (S.P.C.R.P.C.I.V) datorita multiplelor sarcini specifice (solutionarea dosarelor de preschimbare permise romanesti si straine, actualizarea bazei de date si a dosarelor cu anexe ale persoanelor care au fost admise la examen, implementarea datelor din dosarele personale programabile la examen, activitate la ghiseul de informatii, eliberare dovezi, preluare imagini si altele). De asemenea, contestatoarea a mai invederat ca, initial, schema propusa cuprindea si postul sau, dar, ulterior, aceasta s-a modificat nelegal.
In dovedirea contestatiei sale, contestatoarea a depus la dosar o serie de inscrisuri si a si a solicitat proba cu martori.
Intimata Institutia Prefectului judetului B. a depus intampinare la dosar, solicitand respingerea contestatiei, cu motivarea ca, in situatia concedierii reglementate de art. 65 alin. 1 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii - republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, conducatorul institutiei este abilitat sa stabileasca posturile ce urmeaza a fi restructurate, in vederea asigurarii desfasurarii activitatii in conditii optime, iar diminuarea schemei de personal s-a datorat masurilor luate la nivelul Ministerului Administratiei si Internelor, de reducere a personalului din unitatile sale, in vederea incadrarii in bugetul alocat.
Intimatul Ministerul Administratiei si Internelor a depus, la randul sau, intampinare, solicitand a se retine ca nu are calitate procesuala pasiva.
Prin cererea depusa la dosarul cauzei la data de 13 ianuarie 2012, contestatoarea a declarat ca intelege sa renunte la judecata si in contradictoriu cu intimatul M.A.I., astfel incat, cadrul juridic instituit de contestatoare a ramas a fi stabilit doar intre aceasta si intimata Institutia Prefectului judetului Botosani pe langa care functioneaza serviciul la care a fost incadrata contestatoarea.
Prin sentinta nr. 571 din 9 martie 2012, Tribunalul Botosani - Sectia civila, in temeiul art. 246 Cod procedura civila, a constatat renuntarea contestatoarei la judecata contestatiei in contradictoriu cu Ministerul Administratiei si Internelor Bucuresti si, pe cale de consecinta, a constatat ca ramasa fara obiect exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a Ministerului Administratiei si Internelor Bucuresti, a admis in parte contestatia formulata de contestatoarea M. G. C. impotriva Ordinului Prefectului nr. 117/12.07.2011 emis de intimatul Ministerul Administratiei si Internelor - Institutia Prefectului Judetului - Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere si Inmatriculare Vehicule B., a anulat Ordinului Prefectului nr. 117/12.07.2011 cu privire la contestatoare, a obligat intimatul sa reintegreze contestatoarea pe postul detinut anterior si sa-i plateasca acesteia o despagubire egala cu salariile indexate, majorate si reactualizate si cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat contestatoarea de la data desfacerii contractului de munca pana la data reintegrarii efective pe post, respingand ca nefondate capetele de cerere avand in vedere acordarea de daune morale si de plata a cheltuielilor de judecata.
Pentru a hotari astfel, tribunalul a retinut ca, urmare masurilor generale de reducere a personalului bugetar ca unul dintre mijloacele de combatere a crizei economice, Ministerul Administratiei si Internelor a emis Ordinul nr. I/669 din 30 iunie 2011, cu aplicabilitate de la 6 iulie 2011 (art. 4), care, la art. 1 lit. d, aproba lista privind repartizarea posturilor la serviciile publice comunitare regim permise de conducere si inmatriculare a vehiculelor (Anexa 2) - filele 34-35 dosar. Conform listei anexe (fila 36 dosar), pentru serviciul aferent judetului B. au fost stabilite 11 posturi, din care 4 ofiteri, 4 subofiteri si 3 personal civil, in acest din urma caz un inginer de sistem (informatic) gr. II - I A si doi analisti (programatori) ajutor II - I A din cadrul sistemului informatic. In raport cu vechiul stat de functii de la nivelul anului 2007, diminuarea totala este de 3 posturi - de la 14 la 11 - doua la categoria agenti si unul la categoria personal civil. Prin Ordinul Prefectului judetului B. nr. 117 din 12 iulie 2011 (fila 3 dosar), s-a dispus incetarea raporturilor de munca ale contestatoarei, incadrata in functia de analist (programator) ajutor I A la Compartimentul Regim Permise de Conducere si Examinari din cadrul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere si Inmatriculare a Vehiculelor al judetului B. Aceasta masura s-a luat ca urmare a faptului ca, conducerea S.P.C.R.P.C.I.V. a considerat ca, in ceea ce priveste personalul civil, se impune reducerea postului detinut de contestatoare, cu precizarea ca atributiile acesteia vor fi preluate de celelalte doua salariate.
Masura desfacerii contractului de munca a fost apreciata de prima instanta ca nelegala, intrucat, in cadrul S.P.C.R.P.C.I.V. B., structura de specialitate in subordinea Institutiei Prefectului au existat, pana la adoptarea masurii reducerii schemei de personal, 4 posturi in cadrul compartimentului informatic, din care, unul de inginer de sistem si 3 de analist (programator) ajutor, unul dintre acestea din urma ocupat de contestatoare. In masura in care forul tutelar a avizat desfiintarea unuia dintre aceste posturi, se impunea aplicarea unor criterii clare si obiective de selectie pentru a se putea stabili care dintre salariatii in cauza urmeaza a fi afectat cum ar fi: organizarea unui concurs de evaluare a cunostintelor; evaluarea activitatii tuturor salariatilor incadrati pe posturi similare de la data incadrarii lor la zi, cu luarea in considerare a calificativelor anuale, a eventualelor abateri si sanctiuni, a conduitei generale in munca; stabilirea unui punctaj care sa duca la departajare si care sa ia in considerare elemente de fapt (vechimea totala la acest loc de munca, situatia familiala etc.). In lipsa unor criterii clare si precis definite de selectie, masura reducerii unui post de analist (programator) cu nominalizarea expresa a contestatoarei apare ca fiind una arbitrara, fara motivatie legala. Ca initiatorul propunerii de nominalizare a posturilor ce urmau a fi desfiintate efectiv a ezitat in gasirea celei mai bune solutii si ca, in esenta, toate aceste posturi din cadrul compartimentului informatic erau necesare rezulta din aceea ca, initial, propunerea de reducere se referea la doua posturi din cadrul salariatilor de la atelierul de confectionat numere de inmatriculare. Mai mult, ca nominalizarea contestatoarei pentru demitere din cadrul compartimentului informatic nu apare ca fiind cea mai corecta rezulta si din imprejurarea ca aceasta are cea mai mare vechime la locul sau de munca, iar in activitatea sa a fost apreciata (fila 49 dosar). Chiar daca, urmare a masurilor economice generale luate de Statul Roman pentru combaterea crizei economice s-a impus si reducerea unor posturi de natura bugetara, grabirea acestui demers facandu-se prin diminuarea fondurilor bugetare alocate ordonatorilor de credite cu titlul de cheltuieli de personal, masura efectiva luata in cadrul serviciului cu care a avut raporturi de munca contestatoarea trebuia sa fie temeinic argumentata si, mai ales, asa cum s-a aratat, se impunea stabilirea unor criterii clare si obiective de selectie a personalului din cadrul compartimentului pentru a se inlatura orice acuze de arbitrariu si subiectivism.
Asa fiind, s-a admis contestatia si s-a dispus anularea Ordinului nr. 117 din 12 iulie 2011 al Prefectului judetului B., cu consecinta reintegrarii contestatoarei in postul detinut anterior si plata despagubirii reprezentand drepturile de personal de care aceasta a fost lipsita de la data concedierii si pana la reintegrarea efectiva.
Cat priveste exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a Ministerului Administratiei si Internelor, aceasta a ramas fara obiect, contestatoarea renuntand expres la chemarea sa in judecata.
Celelalte capete de cerere au fost considerate ca nefondate, deoarece, cu privire la daunele morale, ele sunt legate de incalcarea dreptului la propria imagine publica si un atare prejudiciu nu a fost dovedit, iar cu privire la cheltuielile de judecata, astfel de cheltuieli nu au fost efectuate.
Impotriva acestei sentinte a declarat recurs Institutia Prefectului Judetului B. - prin Prefect, solicitand admiterea acestuia, modificarea sentintei si, pe fond, respingerea contestatiei. In motivarea recursului arata ca, in mod eronat a retinut prima instanta, in considerente (fila 3 sentinta, alin. 5) faptul ca "in cadrul S.P.C.R.P.C.I.V. B., structura in subordinea Institutiei Prefectului, au existat pana la reducerea schemei de personal, 4 posturi in cadrul Compartimentului informativ, din care unul de inginer sistem si 3 de analist (programator) ajutor, unul dintre acestea din urma ocupat de contestatoare". Or, compartimentul informatic din cadrul S.P.C.R.P.C.I.V. Botosani nu a suferit nici un fel de modificari ca urmare a reorganizarii activitatii, conform Ordinului prefectului nr. 113/06.07.2011. Acest compartiment a avut, inainte si dupa reorganizare, un numar total de 3 posturi, din care unul de inginer de sistem si 2 de analist (programator) ajutor. Postul de analist (programator) ajutor III - I A, ce a fost detinut de contestatoarea - intimata, figura in cadrul Compartimentului regim permise de conducere si examinari conform Statului de functii al S.P.C.R.P.C.I.V. B. nr. 015/16.02.2007, inaintat de Directia Regim permise de Conducere si inmatriculare a Vehiculelor potrivit adresei nr. 01115/14.02.2007. Precizeaza faptul ca, anterior reorganizarii, compartimentul sus amintit avea un numar total de 6 posturi, din care un singur post de angajat contractual analist (programator) ajutat III - I A post ce era detinut de contestatoarea M.G. C. Dupa desfiintarea postului contestatoarei in cadrul Compartimentului regim permise de conducere si examinari au ramas doar 5 posturi. In contextul in care primul argument al nelegalitatii concedierii a fost retinut eronat de catre instanta de fond, considerentele nr. 2 si nr. 3, potrivit carora "se impunea aplicarea unor criterii clare si obiective de selectie" pentru a stabili care dintre angajati urmeaza a fi disponibilizat etc., sunt nefondate. Invedereaza faptul ca nu existau mai multe posturi de analist (programator) ajutor III - I A in cadrul Compartimentului regim permise de conducere si examinari, astfel incat, nu se impunea aplicarea unor criterii de selectie, atata vreme cat insusi postul detinut de contestatoare a fost desfiintat ca urmare a reorganizarii. Conducatorul institutiei avea posibilitatea sa organizeze un concurs de testare a cunostintelor sau sa aplice alte criterii de departajare doar in situatia in care, la nivelul compartimentului supus reorganizarii, ar fi existat doua sau mai multe posturi similare si se impunea o selectie. Or, in speta dedusa judecatii, nu a existat aceasta situatie. Confuzia creata se datoreaza imprejurarii in care instanta de fond a retinut, in mod eronat, ca postul contestatoarei era in cadrul Compartimentului informatic, insa, din intreaga documentatie depusa in aparare, a rezultat, fara echivoc, ca postul desfiintat nu era din cadrul Compartimentului informatic, structura acestui compartiment nu suferit modificari ca urmare a reorganizarii. In motivarea sentintei se mai retine aspectul potrivit caruia, "initiatorul propunerii de nominalizare a posturilor ce urmau a fi desfiintate efectiv a ezitat in gasirea celei mai bune solutii". Reitereaza faptul ca, intr-adevar, reprezentantii institutiei au purtat discutii cu Directia Regim Permise de Conducere si Inmatriculare a Vehiculelor, in sensul ca, restructurarea celor doua posturi sa se realizeze din cadrul atelierului de confectionat placute de inmatriculare (structura aflata direct in subordinea Directia Regim Permise de Conducere si Inmatriculare a Vehiculelor) si nu din randul personalului Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere si inmatriculare a Vehiculelor B. Aceleasi propuneri s-au formulat si in cadrul discutiilor purtate cu Ministrul Administratiei si Internelor cu prilejul unei vizite a acestuia in judetul B. Insa, aceste argumente au fost prezentate instantei tocmai pentru a dovedi faptul ca s-a dorit evitarea disponibilizarii unor persoane si nici intr-un caz pentru a justifica o "ezitare" in cadrul procesului de reorganizare. Apreciaza ca, in mod gresit si nerespectand spiritul legii, instanta a retinut faptul ca "nominalizarea contestatoarei pentru demitere ... nu apare ca fiind cea mai corecta pentru motivul ca aceasta are "cea mai mare vechime la locul sau de munca" si "in activitatea sa a fost apreciata". Ordinul prefectului nr. 117 din 12.07.2011 privind incetarea contractului de munca al contestatoarei a fost emis in temeiul art. 65 alin. 1 din Legea nr. 53/2003. Or, in situatia concedierii reglementata de art. 65 alin. 1 din Legea nr. 53/2003 - republicata, cu modificarile si completarile ulterioare - Codul muncii, conducatorul institutiei este abilitat sa stabileasca posturile ce urmeaza a fi restructurate, in vederea asigurarii desfasurarii activitatii in conditii optime ulterior reducerii unor posturi, concedierea realizandu-se ca urmare a desfiintarii postului, fara legatura cu persoana angajatului.
In drept, invoca art. 304 pct. 9 din Codul de procedura civila.
Prin intampinare, contestatoarea intimata M. G. C. solicita respingerea recursului ca nefondat si mentinerea sentintei ca fiind legala si temeinica, cu cheltuieli de judecata in suma de 2500 lei.
Analizand recursul, ale carui motive se incadreaza la art. 304 pct. 9 din Codul de procedura civila, instanta il constata a fi neintemeiat.
Principala critica adusa de recurent sentintei pronuntate de catre prima instanta vizeaza confuzia ce se invoca a fi fost facuta cu privire la postul ocupat de contestatoare, respectiv ca nu s-a retinut ca postul desfiintat era post unic in compartimentul in care aceasta si-a desfasurat activitatea, astfel ca nu era necesara o procedura de selectie a persoanei ce urma sa fie disponibilizate.
Sustinerile recurentului nu sunt sustinute de probatoriul administrat in cauza, respectiv eroarea in care se invoca a fi fost instanta nu este imputabila acesteia, ci recurentului insusi, care nu a depus la dosar organigramele anterior si ulterior masurii concedierii, astfel ca instantele nu au avut la dispozitie documentele din care rezulta caracterul de post unic al locului de munca al contestatoarei.
Potrivit dispozitiilor art. 272 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, "Sarcina probei in conflictele de munca revine angajatorului, acesta fiind obligat sa depuna dovezile in apararea sa pana la prima zi de infatisare". In prezenta cauza, in vederea completarii probatoriului s-au acordat mai multe termene, parte dintre acestea fiind motivate de lipsa organigramei si statului de functii ale Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere si Inmatriculare a Autovehiculelor Botosani, in cadrul caruia si-a desfasurat activitatea contestatoarea. Fata de sustinerile recurentului ca aceste documente au fost clasificate cu nivelul de secretizare "secret", prin incheierea din 8 februarie 2012 a fost admisa cererea de abtinere a judecatorului caruia ii fusese repartizat aleatoriu cauza, dispunandu-se repartizarea dosarului unui complet format prin includerea unui magistrat ce detine certificat ORNISS. Chiar si dupa luarea acestor masuri, intimatul recurent nu a depus la dosar inscrisurile necesare verificarii sustinerilor acestuia, fata de cuprinsul Ordinului Prefectului nr. 117/12.07.2011 si a listei anexa la acesta (nr. 4038148/12.12.2011 - fila 36 dosar fond), in mod corect retinand nelegalitatea concedierii contestatoarei.
Sustinerile recurentului privind gresita anulare a ordinului contestat in masura in care postul ocupat de contestatoare ar fi post unic, respectiv gresita retinere in sarcina sa a neindeplinirii conditiilor legale de selectie a personalului ce urma a fi disponibilizat, ar fi corecte daca in cauza ar fi fost dovedita situatia premisa: locul de munca al contestatoarei are caracterul unui post unic. Insa, in prezentul litigiu nu au fost administrate, din culpa recurentului, probele care sa demonstreze ca postul desfiintat nu era similar postului de analist programator ajutor II-IA repartizat a fi fost desfiintat, conform listei depuse la dosar (fila 36 dosar fond), din cadrul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere si Inmatriculare a Autovehiculelor B..
Constatand ca prima instanta a facut o corecta apreciere a situatiei de fapt, in raport de inscrisurile relevante prezentate de parti, aplicand in mod corect dispozitiile legale incidente, in baza art. 312 raportat la art. 304 pct. 9 din Codul de procedura civila, instanta urmeaza a respinge ca nefondat recursul.
In temeiul art. 274 din Codul de procedura civila, instanta va respinge cererea intimatei contestatoare de obligare a recurentului la plata de cheltuieli judiciare, intrucat nu au fost depuse dovezi privind efectuarea de cheltuieli in legatura cu judecata prezentei cai de atac.
Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Contracte de munca

Litigiu privind functionarii publici - Hotarare nr. 56 din data de 18.01.2018
ESFACEREA DISCIPLINARA A CONTRACTULUI INDIVIDUAL DE MUNCA - Sentinta civila nr. 258/LM/2010 din data de 10.12.2010
DESFACEREA CONTRACTULUI INDIVIDUAL DE MUNCA - Sentinta civila nr. 535/LM/2010 din data de 10.12.2010
Contract colectiv de munca. Nelegalitatea unor clauze stipulate cu respectarea dispozitiilor legii 130/1996 privind contractul colectiv de munca - Sentinta civila nr. 906/lm/2008 din data de 17.02.2009
Sindicat.Conditiile legale pentru reprezentativitate. - Decizie nr. 976/R/ din data de 28.11.2005
Raspunderea patrimoniala. Prejudiciu creat societatii de catre angajat. Cerere reconventionala. Restituirea garantiei retinuta de angajator. - Sentinta civila nr. 227 din data de 28.02.2012
Contestatie impotriva deciziei de impunere pentru restituirea unor sume incasate necuvenit de catre angajatul cu contract individual de munca. - Sentinta civila nr. 566 din data de 02.05.2012
Raspunderea patrimoniala a angajatilor pentru pagubele produse datorita nerespectarii atributiilor de serviciu. - Sentinta civila nr. 1216 din data de 11.10.2011
Raspunderea disciplinara. Reducerea salariului cu 10 % pe o perioada de 3 luni. - Sentinta civila nr. 203 din data de 01.03.2010
Despagubiri solicitate in baza unui act aditional la contractul individual de munca - Sentinta civila nr. 95 din data de 25.01.2011
Obligatii asumate prin act aditional la contractul de munca - Sentinta civila nr. 17 din data de 11.01.2011
Drepturi banesti ce decurg din Contractul colectiv de munca - Sentinta civila nr. 419 din data de 15.04.2008
Despagubiri solicitate in baza unui act aditional la contractul individual de munca - Sentinta civila nr. 979 din data de 19.10.2010
Obligarea angajatului la plata unor despagubiri angajatorului pentru prejudiciul cauzat din vina salariatului - Sentinta civila nr. 94 din data de 01.02.2010
Contestatie impotriva deciziei de sanctionare disciplinara - Sentinta civila nr. 392 din data de 30.04.2009
Plangere contraventionala - Sentinta civila nr. 1386 din data de 16.12.2010
Violenta psihica. Viciu de consimtamant la incheierea actului aditional la CIM - Decizie nr. 83/AP din data de 03.03.2014
Modificarea unilaterala a contractului individual de munca - Decizie nr. 240/M din data de 03.03.2014
Litigii de munca – incetarea suspendarii contractului individual de munca, dispuse in temeiul art. 52 alin. 1 lit. b Codul muncii, va genera consecinte diferite in functie de solutia pronuntata prin hotararea judecatoreasca penala definitiva - Decizie nr. 1743/R din data de 02.10.2013
Fisele de evaluare sunt acte administrative ce se bucura de prezumtia legalitatii si veridicitatii in situatia in care au fost emise de o autoritate publica si nu au fost contestate de persoanele indreptatire in termen legal. - Decizie nr. 2076/R din data de 17.04.2013