InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Curtea de Apel Suceava

Hotararea de Consiliu Local. Nulitatea hotararii adoptate cu incalcarea art.46 alin.1 din Legea nr.215/2001

(Decizie nr. 1922 din data de 12.04.2012 pronuntata de Curtea de Apel Suceava)

Domeniu Primari, primarii | Dosare Curtea de Apel Suceava | Jurisprudenta Curtea de Apel Suceava

Prin actiunea inregistrata initial pe rolul Tribunalului Botosani - Sectia Comerciala si de Contencios Administrativ la data de 26.11.2010, reclamantii B.M., N.S.F. si M.M., in contradictoriu cu paratul Consiliul Local Copalau au solicitat anularea Hotararii Consiliului Local Copalau nr. X, hotarare prin care a fost aprobat un schimb de teren, cu incalcarea prevederilor art. 45 si 46 din Legea 215/2001.
Totodata, au solicitat si suspendarea executarii acestei hotarari pana la solutionarea irevocabila a litigiului.
Prin sentinta nr. 1086/18.05.2011, Tribunalul Botosani a respins ca inadmisibila actiunea formulata, motivat de faptul ca reclamantii, avand calitatea de consilieri locali, nu se circumscriu notiunii de persoane vatamate, care pot fi titularele unei actiuni in contencios administrativ in conformitate cu prevederile art. 1 alin. 1 din Legea 554/2004.
Impotriva acestei sentinte, reclamantii au formulat recurs, iar Curtea de Apel Suceava, prin decizia nr. 3537/3.10.2011, a admis recursul si a casat hotararea cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiasi instante, motivat de faptul ca exceptia inadmisibilitatii invocata din oficiu nu este data in cazul de fata, cand se invoca motivul de nulitate a hotararii prev. de disp. art. 46 din Legea 215/2001.
Reinvestit cu solutionarea cauzei, Tribunalul Botosani, prin sentinta nr. 20 din 4 ianuarie 2012 a admis actiunea formulata de reclamantii B.M., N.S.F. si M.M., in contradictoriu cu paratul Consiliul Local Copalau, a dispus suspendarea executarii H.C.L. Copalau nr.  X pana la solutionarea definitiva si irevocabila a cauzei si a anulat H.C.L. Copalau nr. X.
S-a retinut in motivarea solutiei ca, prin H.C.L. Copalau nr. X, Consiliul Local al comunei Copalau a hotarat insusirea raportului de expertiza tehnica efectuat pentru schimbul de teren intre si domnii I.C. si G.A.D., in calitate de concesionari ai unor terenuri aflate in domeniul privat al comunei, precum si aprobarea schimbului de teren intre Consiliul Local al comunei Copalau si domnii I.C. si G.A.D.
Reclamantii, avand calitatea de consilieri locali ai comunei Copalau, au invocat nulitatea acestei hotarari, motivat de faptul ca beneficiarul ei este viceprimarul comunei, respectiv I.C. - acesta participand la sedinta Consiliului Local Copalau din data de 28-07-2010 si influentand ceilalti consilieri in vederea aprobarii acestui schimb de teren.
Arata reclamantii ca, potrivit disp. art. 46 alin. 1 din Legea 215/2001, viceprimarul nu putea lua parte la deliberarea si adoptarea hotararii, intrucat are un interes patrimonial in aprobarea proiectului supus dezbaterii consiliului local.
Totodata, au fost incalcate si prevederile art. 45 alin. 5 din Legea 215/2001, care mentioneaza expres ca hotararile cu caracter individual cu privire la persoane vor fi luate intotdeauna prin vot secret.
Paratul, legal citat, a depus intampinare la dosar, prin care a solicitat respingerea actiunii ca nefondata, motivat de faptul ca schimbul de terenuri s-a facut cu respectarea tuturor prevederilor legale, Institutia Prefectului judetului Botosani a dat aviz favorabil acestei hotarari, viceprimarul nu a participat la vot, iar prevederile art. 45 alin. 5 din  Legea 215/2001 se refera doar la luarea hotararilor cu caracter individual cu privire la persoane si nu la hotararile legate de bunuri, cum este cazul de fata.
Tribunalul a solicitat paratului depunerea intregii documentatii ce a stat la baza hotararii contestate, precum si a procesului verbal de sedinta din 28.06.2010 a Consiliului Local Copalau in forma integrala.
Analizand H.C.L. Copalau nr.  X, instanta de fond a constatat ca aceasta este nula de drept, justificat de urmatoarele:
Prin H.C.L. nr.  X, Consiliul Local Copalau a hotarat insusirea raportului de expertiza tehnica efectuat pentru schimbul de teren intre si domnii I.C. si G.A.D., in calitate de concesionari ai unor terenuri aflate in domeniul privat al comunei, precum si aprobarea schimbului de teren intre Consiliul Local al comunei Copalau si domnii I.C. si G.A.D.
I.C. este consilier local si viceprimarul comunei, iar interesul sau patrimonial in  ce priveste adoptarea acestei hotarari este evident, trebuind a fi respectate prevederile disp. art. 46 alin. 1 din Legea 215/2001, potrivit carora "nu poate lua parte la deliberare si la adoptarea hotararilor consilierul local care are un interes patrimonial in problema supusa dezbaterilor consiliului local".
Asa cum rezulta din procesul verbal de sedinta incheiat la data de 28.07.2010, domnul I.C. a participat la sedinta consiliului local, a prezentat propunerile pentru ordinea de zi, inclusiv in ce priveste aprobarea schimbului de terenuri, a prezentat raportul de specialitate, expunerea de motive si proiectul de hotarare privind aprobarea schimbului de terenuri si s-a pronuntat fata de legalitatea acestora.
Totodata, avand in vedere ca la momentul supunerii spre aprobare a proiectului de hotarare privind aprobarea schimbului de terenuri s-a consemnat in procesul verbal de sedinta ca "din totalul de 13 consilieri prezenti, 8 au votat pentru, domnii consilieri B.M., N.S.F. si M.M. au votat impotriva, iar domnul consilier C.C. si domnul viceprimar I.C. s-au abtinut", instanta constata ca viceprimarul a participat si la vot, neavand relevanta faptul ca acesta s-a abtinut.
Prin urmare, instanta a constatat incalcarea de catre Consiliul Local Copalau a prevederilor disp. art. 46 alin. 1 din Legea 215/2001, care interzice participarea la deliberare si la adoptarea hotararilor conciliului local, a consilierului local care are un interes patrimonial in problema suspusa dezbaterilor.
Totodata, Consiliul Local Copalau nu a respectat nici prevederile art. 45 alin. 5 din Legea 215/2001, care impun obligatia adoptarii prin vot secret a hotararilor cu caracter individual cu privire la persoane - ceea ce este si cazul in speta, intrucat schimbul de terenuri priveste doua persoane expres individualizate prin cuprinsul hotararii.
Intrucat, potrivit disp. art. 46 alin. 2 din Legea 215/2001, "hotararile adoptate de consiliul local cu incalcarea dispozitiilor aliniatului 1 sunt nule de drept", instanta a admis actiunea formulata, dispunand anularea H.C.L. Copalau nr.  X.
In ce priveste cererea de suspendare a acestei hotarari, in temeiul disp. art. 14 si 15 din Legea 554/2004, instanta  a considerat-o  intemeiata intrucat motivele de nulitate ale acesteia au fost deja dovedite, iar prejudiciul adus prin aplicarea acestei hotarari este evident.
In consecinta, a dispus suspendarea executarii H.C.L. Copalau nr.  X pana la solutionarea definitiva si irevocabila a cauzei.
Impotriva sentintei a declarat recurs paratul Consiliul Local Copalau, criticand-o pentru nelegalitate si netemeinicie.
In motivarea recursului se arata ca in practica de deliberare si adoptare a hotararilor consiliilor locale, o hotarare ca cea a carei anulare se solicita are doar caracter patrimonial, fiind vorba de schimburi de terenuri, iar art. 45 alin. 1 din Legea administratiei publice locale, invocat de reclamanti si retinut in motivarea instantei de fond, face referire la hotararile cu caracter individual sau cu privire la persoane. Sustine paratul ca acelasi text legal mai prevede ca unele hotarari pot fi luate prin vot secret, dar din continutul procesului verbal  al sedintei nu rezulta faptul ca s-ar fi solicitat aceasta procedura de vot. Apreciaza ca hotararea a fost adoptata cu respectarea tuturor prevederilor legale, constituind vointa democratica a Consiliului local.
In ce priveste suspendarea executarii acestei hotarari recurentul  arata ca in mod gresit s-a pronuntat prima instanta, intrucat aceasta hotarare si-a produs deja efectele inca de la data de 5 octombrie 2010.
Sustine recurentul ca actiunea a fost admisa de acelasi judecator care, in primul ciclu procesual, a respins actiunea ca inadmisibila, acum invocandu-se prevederile art. 45, 46 din Legea nr. 215/2001.
Se mai arata in recurs ca viceprimarul comunei nu a participat la vot, ci doar a fost prezent in sala de sedinta, inlocuindu-l pe primarul  comunei, sedinta de Consiliu local avand mai multe puncte pe ordinea de zi si ca nu exista probe din care sa rezulte ca viceprimarul i-a influentat pe consilierii locali.
Recursul care, in drept, se incadreaza conform art. 304 pct. 9 Cod procedura civila, este nefondat.
Astfel, ceea ce este cert si necontestat in cauza, este faptul ca viceprimarul Comunei Copalau, I.C., care are  si functia de consilier local a participat la sedinta de Consiliu Local in care a fost adoptata hotararea nr. X prin care s-a aprobat schimbul de teren intre Consiliul Local al Comunei Copalau si domnii I.C. si G.A.D.
Potrivit art. 46 alin. 1 din Legea nr. 215/2001 "Nu poate lua parte la deliberare si la adoptarea hotararilor consilierul local care, fie personal, fie prin sot, sotie, afini sau rude pana la gradul al patrulea inclusiv, are un interes patrimonial in problema supusa dezbaterilor consiliului local", iar potrivit alin. 2 "Hotararile adoptate de consiliul local cu incalcarea dispozitiilor alin. (1) sunt nule de drept. Nulitatea se constata de catre instanta de contencios administrativ. Actiunea poate fi introdusa de orice persoana interesata".
In aceste conditii nu prezinta nici o importanta care anume considerente au determinat participarea la sedinta a numitului I.C. al carui vot in Consiliul Local are aceeasi valoare ca si al oricarui alt consilier local, care nu are functia de viceprimar si, de asemenea, nu are relevanta faptul ca numitul I.C. s-a abtinut de la vot, atata timp cat  dispozitia legala amintita mai sus interzice imperativ participarea la "deliberare", proces volitiv care circumscrie, pe langa votul pozitiv ori negativ, si abtinerea de la vot.
In aceste conditii, cum hotarare de Consiliu Local atacata este nula de drept pentru incalcarea prevederilor art. 46 alin. 1 din Legea nr. 215/2001, Curtea a considerat de prisos a mai cerceta celelalte motive de recurs.
Prin decizia nr.1922/11.04.2012, Curtea de Apel Suceava - Sectia a II-a Civila, de Contencios Administrativ si Fiscal a respins recursul, ca nefondat, constatand ca, in aceste circumstante, este de prisos a mai raspunde criticii privind suspendarea actului administrativ atacat, masura suspendarii fiind dispusa pana la solutionarea recursului.
Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Primari, primarii

Potrivit principiului unicitatii caii de atac, a coroborarii dintre art. 2821 si 299 alin. 1 Cod procedura civila, impotriva deciziei pronuntate de Tribunalul Brasov in recurs nu se mai poate exercita un nou recurs. - Decizie nr. 3649/R din data de 03.09.2013
Cerere de revizuire a unei hotarari judecatoresti definitive si irevocabile. Conditia de admisibilitate a revizuirii prevazute de art. 322 pct. 2 Cod procedura civila - Decizie nr. 3436 din data de 25.06.2013
Taxe locale. Hotarari a consiliului local prin care se stabilesc taxe pe un teren proprietate publica a statului - Decizie nr. 1087 din data de 10.07.2006
Primar si Consiliul local - Decizie nr. 21 din data de 09.01.2006
Reprezentarea in instanta a consiliului local. Lipsa calitatii de reprezentant a primarului si a consilierilor care au semnat recursul, in lipsa unei hotarari de consiliu care sa le confere acest drept. - Decizie nr. 75 din data de 20.01.2011
LIPSA CAPACITATE DE FOLOSINTA PRIMARIE - Decizie nr. 39 din data de 13.04.2009
desfiintare lucrari executate fara autorizatie-calitate procesuala - Hotarare nr. 2040 din data de 11.02.2010
Sentinta civila nr. 721 - Sentinta civila nr. 721 din data de 22.05.2007
Primar. Cerere privind acordarea sporului de vechime si a premiului anual. Discriminare - Decizie nr. 5928 din data de 05.10.2011
Dispozitia primarului intemeiata pe art.33 din Legea nr.50/1991, modificata si republicata. Nelegalitate. - Decizie nr. 2394 din data de 15.11.2010
Contestatie la legea electorala - Sentinta civila nr. 811 din data de 02.05.2012
Reprezentarea in instanta a consiliului local. Lipsa calitatii de reprezentant a primarului si a consilierilor care au semnat recursul, in lipsa unei hotarari de consiliu care sa le confere acest drept. - Decizie nr. 75 din data de 20.01.2011
LIPSA CAPACITATE DE FOLOSINTA PRIMARIE - Decizie nr. 39 din data de 13.04.2009
Contestatie la legea electorala - Sentinta civila nr. 811 din data de 02.05.2012
CONTESTATIE LA LEGEA ELECTORALA - Sentinta civila nr. 64 din data de 26.04.2008
desfiintare lucrari executate fara autorizatie-calitate procesuala - Hotarare nr. 2040 din data de 11.02.2010
Obligatia de a face. Legea nr. 112/1995. Calitatea procesuala pasiva - Sentinta civila nr. 12840 din data de 06.11.2008
Aprobarea prev de art. 21 al. 3 din L. 215/2001 pentru incheierea de catre o unitate administrativ - teritoriala a unui contract de servicii juridice este o conditie ce trebuie indeplinita anterior incheierii contractului, nu ulterior - Hotarare nr. 1069 din data de 05.06.2014
Alegeri locale - Sentinta civila nr. 2225 din data de 10.08.2012
Declaratie de interese - Sentinta civila nr. 801 din data de 02.04.2013