Drept procesual civil. Lipsa din cuprinsul cererii de chemare in judecata a mentiunilor privind cuantumul pretentiilor. Motive de recurs. Solutie

Prin cererea inregistrata la Tribunalul Botosani  sub nr. 4175/40/2010 si precizata  ulterior (f. 37-39), reclamantul J.V. a chemat in judecata parata SC XX SRL Sibiu, solicitand obligarea acesteia  la plata:
- diferentei de diurna in cuantum de 1600 euro pentru cele 80 zile de detasare din perioadele 6.12.2007-17.01.2008 si 1.06.2008-7.07.2008;
- salariului si sporului pentru un numar de 1376 ore suplimentare lucrate in zile de sambata  si duminica, precum si pentru 24 ore in zilele de sarbatoare legala din perioada 1.01.2007-28.02.2009, actualizate in functie de indicii de inflatie.
In motivarea actiunii, reclamantul a aratat ca a avut calitatea de salariat al paratei in perioada  5.01.2004-7.07.2009, perioada in care a indeplinit atributiile corespunzatoare postului de sofer.
In perioada data si-a desfasurat activitatea in Spania, platindu-i-se o diurna de doar 15 euro/zi, desi cuantumul legal al acesteia era de 35 euro/zi, cuvenindu-i-se astfel o diferenta de diurna de 1600 euro.
In intervalul 01.01.2007-28.02.2009 a lucrat ore suplimentare in zile de sambata, duminica si de sarbatoare legala, fara a primi salariul si sporul prevazut de Codul muncii si de CCMUN pe anii 2007-2010.
In drept, reclamantul a invocat disp. HG nr. 518/1995.
In dovedire, reclamantul a depus inscrisuri si a solicitat efectuarea unei expertize contabile.
Parata a depus intampinare, prin care a solicitat respingerea actiunii ca nefondata, cu cheltuieli de judecata.
In aparare, parata a aratat ca temeiul de drept al pretentiei de acordare a diferentei de diurna este, de fapt, art. 44 alin.2 din Codul muncii, conform caruia salariatul beneficiaza de o indemnizatie de delegare "in conditiile prevazute de lege sau de contractul colectiv de munca aplicabil".
Prin urmare, intrucat diurna externa platita salariatului s-a bazat pe prevederile contractului individual de munca nr. 407350/2004 precum si pe cele ale contractelor colective de munca la nivel de unitate (CCM) nr. 1651/12.06.2003 (valabil pentru anii 2003- 2008) si nr. 1890/5.05.2008 (valabil pentru anii 2008-2011), sunt neintemeiate pretentiile acestuia  de a fi avute in vedere dispozitiile HG nr. 518/1995.
Aceasta, deoarece reglementarile legale mentionate nu-i sunt aplicabile reclamantului, care nu a desfasurat nici una dintre  activitatile enumerate de art. 1 din HG nr. 518/1995, in acest sens fiind pronuntate mai multe hotarari  judecatoresti de catre instante din tara.
Si pretentia referitoare la plata orelor suplimentare este netemeinica, intrucat pentru orele lucrate sambata si duminica, salariatul a primit zile libere in cursul saptamanii. Reclamantul  nu a efectuat  decat orele suplimentare care apar pe "fluturasii" de salariu ca fiind platite de societate, nefiind inregistrat cu cele pretinse prin actiune.
In calitate de conducator auto, reclamantul a respectat timpii de odihna si de conducere conform Regulamentului 561/2006 al Comunitatii Europene si Normelor Europene AETR, deoarece in urma controlului organelor abilitate, interne si  internationale, nu au fost constatate depasiri ale acestor timpi.
In dovedirea apararilor formulate, parata a depus inscrisuri si a formulat obiective proprii la expertiza judiciara contabila  administrata in cauza.
Parata a depus la dosar si un raport de expertiza contabila extrajudiciara (f. 431-439), insa reclamantul s-a opus verificarii lui de catre expertul judiciar si  luarii in considerare ca mijloc de proba in prezenta cauza, nefiind intocmit cu participarea reclamantului.
In sedinta publica din 23.11.2010, instanta a invocat din oficiu si a pus in discutia partilor exceptia prescriptiei dreptului la actiune pentru pretentia de plata a orelor suplimentare din zilele de sambata si duminica aferente intervalului 1.01.2007-30.04.2007.
Prin incheierea de sedinta pronuntata la aceeasi data, exceptia a fost admisa in temeiul art. 166 alin.1 si a art. 283 alin.1 lit. c din Codul muncii, ce reglementeaza un termen de prescriptie de 3 ani pentru drepturile salariale neacordate, avandu-se in vedere ca data platii salariului pentru reclamant era "20 a lunii urmatoare" si ca cererea de chemare in judecata a fost inregistrata la data de 7.06.2010 ( prin urmare, termenul de 3 ani nefiind inca implinit pentru eventualele ore suplimentare efectuate in luna mai 2007, intrucat se sfarsea la 20.06.2010).
Prin sentinta nr.  2713 din 10 iunie 2011 Tribunalul Botosani - Sectia civila - a respins ca prescrise pretentiile reclamantului de plata a orelor suplimentare din perioada 1.01.2007-30.04.2007; a admis in parte actiunea precizata; a obligat parata sa plateasca reclamantului:
-1281 euro, reprezentand   diferente de diurna pentru 68 de zile de delegare din perioadele 6.12.2007-17.01.2008 si 1.06.2008-7.07.2008;
- 4838 lei, reprezentand drepturile salariale de 4128 lei, actualizate in functie de indicii de inflatie pana la data de 31.01.2011, pentru 496 de ore suplimentare efectuate in perioada 1.05.2007-28.02.2009, suma urmand a fi actualizata in functie de indicii de inflatie in continuare pana la data platii efective; a obligat parata sa plateasca  in contul  Ministerului Justitiei  suma de 1300 lei, cu titlu de  cheltuieli  avansate de stat  pentru  ajutorul public judiciar acordat reclamantului.
Pentru a hotari astfel, tribunalul a retinut ca, urmare a admiterii exceptiei prescriptiei dreptului la actiune pentru pretentiile banesti aferente orelor suplimentare din perioada 01.01.2007-30.04.2007, are a analiza pe fond aceste pretentii doar cu referire la intervalul 1.05.2007-28.02.2009.
Pentru stabilirea numarului de zile de delegare si a diurnei cuvenita pentru acestea cat si a numarului de ore suplimentare si a drepturilor banesti aferente, a fost intocmit in cauza un raport de expertiza contabila judiciara (f. 402-418), la care s-au depus si precizari (f.482-496), ca urmare a lamuririlor solicitate de instanta.
 In  ceea ce priveste diferenta de diurna solicitata de reclamant pentru cele 80 zile  din perioadele 6.12.2007-17.01.2008 si 1.06.2008-7.07.2008, in care a desfasurat activitate in Spania, tribunalul a retinut ca, in raport cu dispozitiile art. 42-45 din Codul muncii, in aceste perioade salariatul a fost delegat in Spania si nu detasat, intrucat a  avut loc doar schimbarea locului sau de munca nu si a angajatorului.
Prin urmare, asa cum a aratat si parata, temeiul de drept al pretentiei de plata a diferentei de diurna este reprezentat in primul rand de art. 44 alin.2 din Codul muncii, conform caruia salariatul delegat are dreptul " si la o indemnizatie de delegare, in conditiile prevazute de lege sau de contractul colectiv de munca aplicabil".
Insa in perioadele din actiune erau in vigoare atat disp. art. 238 alin.1 din Codul muncii cat  si cele ale art.8 alin.2 din Legea nr. 130/1996, conform carora " contractele colective de munca nu pot contine clauze care sa stabileasca  drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de munca incheiate la nivel superior."
Prin urmare, cum potrivit art. 241 alin.1 lit. d Codul muncii si art. 11 alin.1 lit.d din Legea 130/1996 - in vigoare in aceleasi perioade - clauzele contractului colectiv de munca la nivel national produc efecte pentru toti salariatii incadrati la toti angajatorii din tara - rezulta ca CCMUN nr. 2895/2006  pentru anii 2007-2010 era aplicabil partilor din prezenta cauza si trebuia avut in vedere la negocierea clauzelor CCM unitate.
Astfel, art.45 lit. b din CCMUN 2007-2010 prevedea ca salariatii trimisi in delegatie in tara sau strainatate vor beneficia si de "diurna de deplasare, al carei cuantum se stabileste prin negociere la nivel de ramura, grupuri de unitati sau unitate; nivelul minim al diurnei este cel stabilit prin actele normative ce se aplica institutiilor publice."
Asadar, atat Codul muncii cat si CCMUN 2007-2010 prevedeau ca nivelul diurnei se stabileste prin negociere si prin CCM la nivel de unitate, insa fara a fi mai mic decat nivelul minim stabilit prin acte normative pentru institutiile publice.
In consecinta, intrucat Anexa 1 a HG nr. 518/1995 privind unele drepturi si obligatii ale personalului roman trimis in strainatate pentru indeplinirea unor masuri cu caracter temporar prevedea ca diurna pentru deplasarea in Spania este 35 euro/zi, prin negocierea in CCM incheiat la nivelul paratei a unei diurne sub acest minim au fost incalcate atat dispozitiile Codului muncii, cat si cele ale CCMUN pentru 2007-2010.
Drept urmare, tribunalul a apreciat ca reclamantului ii erau aplicabile dispozitiile HG nr. 518/1995, ( in acelasi sens fiind si opinia exprimata de Curtea de Apel Suceava in decizia nr. 2/13.01.2011 pronuntata in dosarul nr. 5009/40/2009 al Tribunalului Botosani ).
Cat priveste numarul de zile pentru care reclamantul trebuia sa beneficieze de plata diurnei, acesta nu este 59 - asa cum se apreciaza in precizarile la expertiza judiciara (f. 483-484).
Astfel, expertul retine ca din cele 80 zile cuprinse in perioadele 6.12.2007-17.01.2008 si 1.06.2008-7.07.2008 pentru 59 zile angajatorul a platit diurna conform CCM unitate, pentru 9 zile s-a consemnat de catre  angajator "lipsa diagrama" si nu s-a platit diurna, iar 12 zile au fost luate in calcul ca zile in care au fost efectuate cursele Romania - Spania si retur si au fost  platite ca si curse.
In acelasi timp, in precizarile la expertiza se retine ca "Nu exista concordanta intre statele de plata, fisa soferului si foile colective de prezenta". Aceasta intrucat in fisa soferului pentru luna ianuarie 2008 este lasat loc liber (necompletat) pentru perioada 8.01.-17.01 (f.454), in timp ce in foaia colectiva de prezenta (f.19), in perioada 8.01.-12.01 apare  mentiunea "Det" de la detasare ( in fapt, delegare), iar pentru perioada 13.01.-17.01 se observa efectuarea unor modificari nesemnate, din "Det" in "L" (liber).
Prin urmare, avand in vedere ca sarcina probei in conflictele de munca revine angajatorului conform art. 287 Codul muncii si ca parata nu a contestat ca reclamantul ar fi prestat activitate in Spania  in perioada susmentionata si nici nu a probat contrariul, instanta va  retine ca reclamantul era indreptatit la plata indemnizatiei de delegare (a diurnei) pentru 68 zile, restul de 12 zile fiindu-i platite integral pe curse.
Asadar, desi expertul a retinut ca reclamantul ar fi primit suma de 1239 euro pentru 59 zile de delegare ( 59 zile x 20 euro/zi x 5% spor vechime holding), parata a recunoscut ca a platit diurna doar pentru 58 de zile x 20 euro/zi x 5% = 1218 euro, astfel incat rezulta ca acestuia i se cuvine diferenta  de 1162 euro (68 zile x 35 euro/zi - 1218 euro).
Apararile paratei in sensul ca la stabilirea diurnei ce s-ar mai datora reclamantului pentru activitatea din Spania in perioadele din actiune ar trebui luata in calcul suma totala de 1718 euro, compusa din :
- total diurna cuvenita pentru delegare efectiva 58 zile x 21 euro = 1218 euro,
- total diurna incasata suplimentar pentru curse in perioada detasarii (intern Spania) = 160 euro,
- total diurna incasata suplimentar pentru cursele de plecare sau sosire din detasare = 340 euro (f.503), au fost inlaturate de instanta, intrucat ceea ce se pune in discutie este doar diurna cuvenita pentru zilele efective de delegare.
Or, din sustinerea paratei rezulta ca aceasta a considerat ca ar fi fost 58 zile de delegare si nu 68 zile, cum a retinut instanta pentru motivele anterior aratate, refuzand in mod neintemeiat sa-i plateasca salariatului cele 10 zile de delegare din perioada 8.01.2008-17.01.2008.
De asemenea, din sustinerile si calcul prezentat de parata rezulta ca aceasta apreciaza ca nivelul diurnei pentru Spania ar fi fost de 20 euro/zi +5% = 21 euro/zi, in timp ce din dispozitiile legale si CCMUN 2007-2010 rezulta cuantumul acesteia ca  fiind de 35 euro/zi.
  In ceea ce priveste cel de-al doilea capat de cerere, parata a  criticat expertiza judiciara si precizarile la aceasta sub doua aspecte, respectiv :
- a numarului de ore suplimentare ce au rezultat ca ar trebui achitate, adica 636 ore conform raportului initial si 496 ore conform precizarilor la raport;
- a sumelor efectiv calculate cu acest titlu.
Aceste obiectiuni au fost inlaturate de instanta cu motivarea ca, asa cum rezulta atat din raportul de expertiza judiciara si precizarile la acesta cat si din inscrisurile depuse in dosar, respectiv foile colective de prezenta, fisele soferului pentru reclamant si statele de plata, exista neconcordante intre mentiunile din foile colective de prezenta si fisele soferului, pe de o parte, si cele din statele de plata, pe de alta parte.
Or, nu se pot imputa expertului aceste neconcordante, in conditiile in care nici parata nu le-a explicat si dovedit. Astfel, de exemplu prezumtia expertului ca zilele libere de care a beneficiat reclamantul in perioada 3-10 mei 2007 au fost acordate pentru compensarea  orelor suplimentare efectuate in lunile anterioare nu a fost rasturnata de parata, care a pretins ca trebuia sa fie considerate  ca fiind "acordate pentru nevoi personale ale reclamantului in urma unei solicitari verbale a acestuia (cum de altfel se obisnuia), urmand sa presteze activitate pentru aceste zile libere ulterior acordarii lor". Aceasta deoarece  sustinerea paratei trebuia dovedita conform art. 287 Codul muncii, angajatorul fiind obligat si chiar interesat sa puna la dispozitia expertului toate inscrisurile pe care le detine, in vederea obtinerii unei evidente cat mai corecte a activitatii desfasurate de reclamant. In plus, este putin probabil sa-i fi acordat salariatului 8 zile libere fara cerere scrisa, lipsa cererii sau a altor mentiuni in legatura cu  motivele /temeiul acordarii lor fiind de natura sa  impiedice tinerea de catre angajator a unei evidente clare a activitatii salariatului, ceea ce ar fi fost in interesul ambelor parti.
Prin urmare, in aceste conditii si in lipsa unor probe care sa dovedeasca  contrariul celor retinute in precizarile la raportul de expertiza judiciara, tribunalul a apreciat ca in perioada 1.05.2007-28.02.2009 reclamantul a efectuat 496 ore suplimentare, conform mentiunilor din foile colective de prezenta si din fisa soferului - acestea fiind primele documente care se intocmesc cu privire la activitatea salariatului si care ar fi trebuit sa stea la baza statelor de plata (parata pretinzand a fi luate in considerare statele de plata, dar a explica si proba motivul pentru care acestea nu cuprind aceleasi mentiuni cu foile colective de prezenta si fisa soferului) .
Cat priveste suma cuvenita reclamantului pentru efectuarea acestor ore suplimentare, aceasta a fost stabilita in mod corect in precizarile la raportul de expertiza la cuantumul de 4218 lei (neactualizat), pentru aceste ore reclamantului cuvenindu-i-se atat salariul cat si sporul de 100% din salariul de baza, conform art. 109 si art. 120 din Codul muncii si  art.41 alin.3 lit. c din CCMUN pentru anii 2007-2010 (calcul efectuat prin raportul de expertiza - fila 415 - avand in vedere doar salariul cuvenit, nu si sporul de 100% din salariul de baza).
   Impotriva acestei sentinte a declarat recurs parata S.C. XX SRL Sibiu criticand-o pentru nelegalitate si netemeinicie.
In dezvoltarea motivelor a aratat ca prima instanta a acordat prin hotararea pronuntata ceea ce nu s-a cerut, motiv de nelegalitate prevazut de dispozitiile. art. 304 pct. 6 Cod procedura civila.
Astfel, reclamantul nu si-a precizat catimea  obiectului actiunii in privinta capetelor de cerere referitoare la plata orelor suplimentare, a sporului si a muncii prestate in zilele de sambata si sarbatorile legale si nici nu a solicitat obligarea sa la plata cheltuielilor de judecata.
In speta nu sunt aplicabile dispozitiile art. 132 alin. 2 pct. 2 Cod procedura civila, privind posibilitatea maririi sau micsorarii catimii obiectului cererii de chemare in judecata, deoarece o astfel de catime nu fusese determinata in prealabil prin cererea de chemare in judecata.
Prin precizarile depuse in cursul procesului la dosarul cauzei, reclamantul a indicat numarul orelor suplimentare lucrate, adica date “tehnice", nu “juridice", fara a indica vreo suma, adica pretentiile civile concrete. Asadar, pentru capetele 2 si 3 din cerere catimea nu a fost indicata, suma fiind una iluzorie.
Cheltuielile de judecata nu au fost solicitate nici macar prin concluziile orale ale aparatorului reclamantului, iar instanta nu a respectat cu referire la acestea regimul probator, aducand astfel atingere dreptului la un proces echitabil, principiului contradictorialitatii, ca si principiului egalitatii armelor.
Mai mult, cuantumul cheltuielilor de judecata a fost stabilit gresit, cata vreme pretentiile reclamantului au fost admise doar in parte.
De asemenea,  reclamantul nu a solicitat reactualizarea sumelor pretinse la pct. 2 si 3 din actiune, astfel ca acordarea acestei reactualizari reprezinta plus petita.
Cu referire la fondul litigiului, parata a aratat ca in mod gresit prima instanta  s-a raportat la dispozitiile H.G. nr. 518/1995 in ce priveste cuantumul  diurnei, reiterand apararile de la Tribunal. Nu exista nici o legatura intre activitatile desfasurate de reclamant si cele prevazute de acest act normativ.
Mai mult, daca reclamantul era nemultumit de cuantumul diurnei incasate, avea posibilitatea sa nu incheie contractul individual de munca sau sa atace contractul colectiv aplicabil, potrivit art. 283 din Codul muncii, conform principiului  libertatii contractuale.
De asemenea, a aratat ca solutia data exceptiei prescriptiei dreptului la actiune este gresita, cu referire la perioada 1.01.2007 - 6.06.2010. In speta nu intereseaza data exigibilitatii drepturilor salariale, ci daca ele au fost pretinse in termenul general de prescriptie prevazut de art. 283 al. 1 lit. c din Codul muncii.
Reclamantul nu a efectuat decat orele suplimentare care apar pe fluturasi ca fiind platite de societate, iar pentru orele lucrate in zilele de sambata si  duminica a primit zile libere in cursul saptamanii. Evidentele de personal si de contabilitate sunt tinute cu fidelitate de catre angajator, iar proba platii orelor suplimentare o constituie statele de plata - rubrica sporuri nepermanente. Faptul ca reclamantul a fost pontat in zilele de sambata si duminica nu conduce la concluzia ca acesta a prestat ore suplimentare; pontajul s-a efectuat pentru ca acesta sa-si poata incasa diurna.
In drept, parata a invocat dispozitiile  art. 304 pct. 6 si 9 si 3041 Cod procedura civila.
Examinand sentinta atacata prin  prisma criticilor formulate de parata, in raport de lucrarile dosarului, curtea constata neintemeiat recursul, urmand a-l respinge pentru considerentele ce succed.
Potrivit dispozitiilor art. 304 pct. 6 Cod procedura civila, invocate de recurenta, se poate cere modificarea unei hotarari daca instanta a acordat mai mult decat s-a cerut ori ceea ce nu s-a cerut.
Acest text vizeaza respectarea principiului disponibilitatii, respectiv obligatia instantei de a se pronunta asupra cererilor deduse judecatii, adica in limitele investirii.
Contrar interpretarii date de recurenta, imprejurarea ca prin cererea introductiva reclamantul nu a precizat cuantumul pretentiilor de la pct. 2 si 3, acesta fiind determinat de instanta in baza probelor administrate, nu poate fi apreciata ca plus petita.
Reclamantul a indicat numarul orelor suplimentare si perioada in care a prestat activitate, facand referire la conventiile si actele normative care prevad plata acestora, iar Tribunalul s-a pronuntat asupra capetelor de cerere din actiune, adica in limitele investirii, conform disp. art. 129 alin. 6 Cod procedura civila.
Potrivit dispozitiilor art. 112 alin. 3 Cod procedura civila, cererea de chemare in judecata trebuie sa cuprinda obiectul si valoarea lui, dupa pretuirea  reclamantului, atunci cand pretuirea este cu putinta.
Per a contrario, atunci cand pretuirea nu este cu putinta, determinarea cuantumului pretentiilor deduse judecatii se realizeaza in cursul judecatii, pe baza probelor administrate.
In conformitate cu dispozitiile art. 132 alin. 2 Cod procedura civila, cererea de chemare in judecata nu se socoteste modificata si, drept urmare, instanta nu este tinuta a dispune amanarea pricinii pentru comunicarea cererii modificate paratului, atunci cand reclamantul mareste sau micsoreaza catimea obiectului cererii, o astfel de precizare putand fi facuta de parte prin declaratie verbala, consemnata in incheierea de sedinta.
O astfel de precizare a fost facuta in speta de reclamant la 9.06.2011 (f.508 dosar fond), dupa depunerea raportului de expertiza si a precizarilor intocmite de expertul numit in cauza.
Nu se poate aprecia ca, in lipsa determinarii cuantumului tuturor pretentiilor din actiunea introductiva, parata a fost in imposibilitate de a-si "construi apararea" sau ca instanta a incalcat principiul contradictorialitatii ori pe cel al egalitatii armelor, cata vreme, pe tot parcursul procesului la prima instanta, parata a fost reprezentata legal, a combatut pe fond pretentiile deduse judecatii si a propus probe in aparare.
Intr-adevar, nici prin cererea de chemare  in judecata si nici prin precizarile ulterioare reclamantul nu a solicitat in mod explicit obligarea paratei la plata cheltuielilor de judecata.
Cum rezulta din considerentele sentintei recurate, aceasta obligatie nu a fost stabilita in sarcina  paratei la cererea reclamantului, ci in aplicarea dispozitiilor imperative ale art. 18 din OUG nr. 51/2008, potrivit carora “ cheltuielile pentru care partea a beneficiat de scutiri sau reduceri prin incuviintarea ajutorului public judiciar vor fi puse in sarcina celeilalte parti, daca aceasta a cazut in pretentiile sale".
Criticile formulate de parata cu referire la fondul pricinii vizeaza motivul de nelegalitate reglementat de disp. art. 304 pct. 9 Cod procedura civila si sunt, de asemenea, neintemeiate.
Astfel conform prevederilor  art. 45 din Contractul colectiv de munca unic la nivel national pe anii 2007 - 2010, salariatii unitatilor trimisi in delegatie in tara sau in strainatate beneficiaza de diurna de deplasare, al carei cuantum se stabileste prin negociere la nivel de ramura, grupuri de unitati sau unitate, insa nivelul minim al diurnei este cel stabilit prin act normativ ce se aplica la institutiile publice.
Prin urmare, prin contractele colective de munca la nivel de unitate nu se poate stabili un cuantum mai mic al diurnei decat cel prevazut pentru institutiile publice.
Potrivit art. 5 din H.G. nr. 518/1995 privind unele drepturi si obligatii ale personalului roman trimis in strainatate pentru indeplinirea unor misiuni cu caracter temporar, personalului trimis in strainatate in conditiile prezentei hotarari i se acorda in strainatate o indemnizatie zilnica in valuta, denumita diurna, in vederea acoperirii cheltuielilor de hrana, a celor marunte uzuale, precum si a costului transportului in interiorul localitatii in care isi desfasoara activitatea si o suma zilnica in valuta, denumita plafon de cazare, in limita careia personalul trebuie sa-si acopere cheltuielile de cazare.
In anexa acestei hotarari este mentionat nivelul diurnelor si al plafoanelor de cazare, in raport de tara de destinatie si pe categorii, iar pentru Spania nivelul minim al diurnei este 35 euro pe zi.
In ceea ce priveste H.G. nr. 1680/2006 la care face referire recurenta, Curtea constata ca nu este aplicabila in cauza, intrucat reglementeaza situatia delegarilor in tara, H.G. nr. 543/1995 fiind in vigoare in privinta delegarii in strainatate.
Prin contractele colective de munca unice la nivel de ramura transporturi pentru anii 2006-2007, 2008-2010, la art. 46 lit. b, respectiv art. 47 lit. b, se prevede ca salariatii unitatilor, trimisi in delegatie in tara si in strainatate beneficiaza de diurna de deplasare, al carei cuantum se stabileste prin negociere la nivel de grupuri de unitati sau de unitate, nivelul minim al diurnei fiind cel stabilit prin actele normative ce se aplica in institutiile publice.
In contractul colectiv de munca incheiat la nivel de unitate si inregistrat sub nr. 1651/2003 sunt cuprinse la art. 40 dispozitii referitoare la plata diurnei numai in cazul salariatilor trimisi in delegatii in tara, stipuland ca aceasta se stabileste conform legii, insa nu prevede dispozitii referitoare la cuantumul diurnei pentru deplasarile in strainatate in cazul delegarilor, neexistand in acest sens nici acte aditionale.
Contractul colectiv de munca la nivel de unitate incheiat in anul 2008 prevede ca salariatii trimisi in strainatate au dreptul la diurna pentru delegare, iar actele aditionale incheiate cu privire la stabilirea cuantumului diurnei fiind incheiate ulterior contractului colectiv de munca, produc efecte numai de la data inregistrarii la Directia de Munca si Protectie Sociala Sibiu, respectiv 26.08.2008, 29.12.2008, stipuland ca partile consimt modificarea incepand cu data de 01.01.2009.
In consecinta, pentru perioada in litigiu, in lipsa unor dovezi din care sa rezulte un cuantum negociat al diurnei intre parti, sunt aplicabile dispozitiile art. 45 lit. b din Contractul colectiv de munca unic la nivel national pe anii 2008-2010 si art. 47 lit. b din Contractul colectiv de munca unic la nivel de ramura transporturi pentru anii 2008 - 2010, care fac trimitere la H.G. nr. 518/1995.
Din aceasta perspectiva, Curtea va inlatura argumentele recurentei, in sensul ca prevederile H.G. nr. 518/1995 nu pot fi avute in vedere in prezenta cauza.
Cu privire la capetele 2 si 3 de cerere, parata a criticat solutia data exceptiei prescriptiei dreptului la actiune pentru perioada 1.01.2007 - 6.06.2010, aratand ca nu intereseaza data exigibilitatii drepturilor salariale, ci daca acestea au fost pretinse in termenul general de prescriptie de 3 ani prevazut de art. 283 al. 1 lit. c Codul muncii, aplicabile in speta. Or, prima instanta nu a procedat in alt mod. Retinand ca, potrivit contractului individual de munca, data platii salariului reclamantului era 20 a lunii urmatoare, Tribunalul s-a raportat la termenul general de prescriptie de 3 ani, calculat in raport de data introducerii actiunii, 7.06.2010, constatand ca pentru eventualele ore suplimentare din luna mai 2007 termenul de prescriptie nu s-a  implinit (f. 9-11 dosar fond).
Criticile privind solutia data fondului acestor doua capete de cerere vizeaza exclusiv modul de apreciere a probelor administrate de catre prima instanta, neputand  forma obiect de cercetare judecatoreasca in recurs.
Potrivit dispozitiilor art. 3021 lit. c raportat la art. 304 Cod procedura civila, calea de atac a recursului poate fi exercitata doar pentru motive de nelegalitate ce se incadreaza in situatiile limitativ prevazute de art. 304 pct. 1-9 Cod procedura civila. Motivele referitoare la modul de administrare si evaluare a probelor de catre instanta de judecata tin de  netemeinicia, iar  nu de nelegalitatea hotararii pronuntate.