Dreptul la concediu de odihna al salariatului care cumuleaza doua functii la angajatori diferiti

   Prin cererea adresata Tribunalului Suceava la data de 01.04.2009 si inregistrata cu nr.2326/86/2009, reclamantul Complexul Muzeal "Bucovina" Suceava a chemat in judecata parata C. D.M., solicitand ca prin hotararea ce se va pronunta sa fie obligata parata la restituirea sumei de 4.496 lei incasata de la angajator desi nu i s-a cuvenit.
In motivare, a aratat ca, in urma auditului efectuat de catre Compartimentul de audit public intern al Consiliului Judetean Suceava pentru perioada 01.10.2007 - 30.09.2008, s-a constatat faptul ca, urmare a cumulului de functii pe care le exercita parata, respectiv, cadru didactic cu norma intreaga in cadrul Universitatii "Stefan cel Mare" Suceava si cercetator stiintific principal cu timp partial de munca la Complexul Muzeal Bucovina, i s-a acordat necuvenit suma de 4.496 lei cu titlu de indemnizatii pentru concediu de odihna, incalcandu-se astfel prevederile art. 3 alin. 1 din HG nr. 250/1992. In sustinerea nelegalitatii acordarii indemnizatiei pentru concediu de odihna, sunt si prevederile art. 23 alin. 6 din OG nr. 10/2008, act normativ care, modificand in parte HG nr. 250/1992, lasa neschimbat continutul art. 3 alin. 1 din hotarare.
Mai arata reclamantul ca potrivit prevederilor art. 272 din codul muncii, salariatul care a incasat de la angajator o suma nedatorata trebuie sa o returneze.
In drept, a invocat art. 272 din Legea 53/2003, art. 3 alin. 1 din HG nr. 250/1992 coroborat cu art. 23 alin. 6 din OG nr. 10/2008.
Prin intampinare, parata CDM a solicitat respingerea actiunii ca nefondata.
In motivare a aratat ca prin actualul Cod al muncii legiuitorul a creat un regim de egalitate intre toti angajatorii care trebuie sa acorde salariatilor, inclusiv celor cumularzi, toate drepturile, printre care concediul de odihna si indemnizatia aferenta., ca acest lucru rezulta fara echivoc din cerinta simetriei drepturilor si obligatiilor, intrucat la obligatii egale corespund drepturi egale.
Raportat la principiile care guverneaza institutiile dreptului muncii dupa aparitia Legii nr. 53/2003, prevederile HG 250/1992 potrivit carora salariatii care realizeaza cumul de functii au dreptul la concediu platit numai de la unitatea unde au functia de baza, contravine evident principiului constitutional instituit prin art. 41 alin. 2 care reglementeaza dreptul la munca si protectia sociala a muncii, intrucat dreptul la concediu platit atata timp cat angajatorul si angajatul achita toate obligatiile la bugetul de stat si bugetele de asigurari sociale, trebuie sa fie recunoscut si garantat.
Din coroborarea dispozitiilor Codului muncii, rezulta ca dreptul la concediu de odihna are doua componente care nu se pot disocia, respectiv una nepatrimoniala (efectuarea concediului in sine prin suspendarea obligatiei salariatului de a presta munca) si una patrimoniala (care acopera drepturile cuvenite salariatului in perioada concediului de odihna).
In absenta uneia din cele doua componente, practic nici nu se mai poate opera cu notiunea de concediu de odihna, fiind deja in sfera altor institutii ale dreptului muncii respectiv: concediu fara plata, invoiri, suspendare contract individual de munca.
Art. 139 din Codul muncii prevede imperativ faptul ca dreptul la concediu de odihna anual nu poate forma obiectul vreunei cesiuni, renuntari sau limitari, iar prin adoptarea Legii 53/2003 s-a abrogat Legea nr. 2/1991 privind cumulul de functii, situatie de natura a conduce la concluzia ca vointa reala a legiuitorului a fost aceia de a limita aplicarea HG nr. 250/1992, pana la intrarea in vigoare a Legii nr. 53/2003.
Mai arata parata ca din continutul actiunii nu rezulta cu claritate ce reprezinta suma a carei restituire se solicit si nici nu a fost precizata si demonstrata legalitatea si temeinicia metodologiei de calcul care a condus la cuantumul de 4496 lei.
La termenul de judecata din data de 25.06.2009 reclamantul si-a precizat actiunea, in sensul ca si-a majorat catimea pretentiilor si a solicitat obligarea paratei la restituirea sumei de 7760 lei.
In motivare, a aratat ca organul de control a stabilit in sarcina paratei sa returneze integral toate cheltuielile suportate de catre reclamanta ca urmare a platii indemnizatiei pentru concediu de odihna aferent anilor 2006, 2007 si 2008 si ca prin plata impozitului si a tuturor contributiilor la bugetele de asigurari sociale, sanatate, somaj, angajatorul a fost prejudiciat cu 7760 lei.
Prin sentinta civila nr. 1757 din 08 noiembrie 2010, Tribunalul Suceava a admis in parte cererea precizata de reclamantul Complexul Muzeal Bucovina Suceava in contradictoriu cu parata C. D. M. si a obligat parata sa restituie reclamantului suma de 4496 lei net reprezentand indemnizatia pentru concediu de odihna aferenta anilor 2006, 2007 si 2008 incasata necuvenit.
Pentru a hotari astfel, Tribunalul Suceava a retinut ca, asa cum rezulta din chiar sustinerile paratei din intampinare (fila 10 dosar fond) parata este angajata Universitatii "Stefan cel Mare" Suceava in functia de cadru didactic universitar, in baza unui contract individual de munca incheiat pentru o perioada integrala de lucru (norma intreaga).
De asemenea, parata este angajata si la reclamantul Complexul Muzeal Bucovina Suceava in functia de cercetator stiintific principal in baza unui contract individual de munca incheiat cu timp partial de lucru.
Totodata, tribunalul a retinut ca parata isi are functia de baza la Universitatea "Stefan cel Mare" Suceava, iar functia de cercetator stiintific principal in cadrul Complexului Muzeal Bucovina Suceava este ocupata de aceasta prin cumul cu functia de baza.
In perioada 2006-2008 parata a beneficiat de 40 zile concediu odihna, fiindu-i achitata suma de 4496 lei net cu titlu de indemnizatie de concediu.
Prin cererea de fata, reclamantul solicita obligarea paratei la restituirea acestei sume motivat de faptul ca acesta avea dreptul la acordarea  concediului si a indemnizatiei aferente doar de la angajatorul la care avea functia de baza, respectiv Universitatea "Stefan cel Mare" Suceava.
Potrivit dispozitiilor art. 3 alin. 1 din H.G. nr. 250/1992 privind concediul de odihna si alte concedii ale salariatilor din administratia publica, din regiile autonome cu specific deosebit si din unitatile bugetare, republicata, salariatii care indeplinesc prin cumul, pe langa functia de baza, cu o norma intreaga, o alta functie, au dreptul la concediul de odihna platit numai de la unitatea in care au functia de baza. Unitatea in care salariatii cumuleaza le va acorda, la cerere, un concediu fara plata pentru zilele de concediu de odihna primite de la cealalta unitate.
Parata invoca faptul ca dispozitiile art. 3 al. 1 din H.G. nr. 250/1992 de care reclamantul se prevaleaza au fost abrogate implicit de prevederile Legii nr. 53/2003 - Codul muncii, legiuitorul creand astfel un regim de egalitate intre toti angajatorii care trebuie sa acorde salariatilor, inclusiv celor cumularzi, toate drepturile, printre care si concediul de odihna si indemnizatia aferenta.
Nu poate fi retinuta sustinerea paratei, cata vreme prevederile H.G. nr. 250/1992 privind concediul de odihna si alte concedii ale salariatilor din administratia publica, din regiile autonome cu specific deosebit si din unitatile bugetare, republicata, au ramas in vigoare, asa cum prevede expres art. 46 alin. 6 din O.U.G. nr. 123/2003 privind cresterile salariale ce se vor acorda personalului din sistemul bugetar, art. 22 alin. 7 din O.G. nr. 6/2007 privind unele masuri de reglementare a drepturilor salariale si a altor drepturi ale functionarilor publici pana la intrarea in vigoare a legii privind sistemul unitar de salarizare si alte drepturi ale functionarilor publici, precum si cresterile salariale care se acorda functionarilor publici in anul 2007 si art. 23 alin. 6 din O.G. nr. 10/2008 privind nivelul salariilor de baza si al altor drepturi ale personalului bugetar salarizat potrivit Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de baza pentru personalul contractual din sectorul bugetar si personalului salarizat potrivit anexelor nr. II si III la Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de baza in sectorul bugetar si a indemnizatiilor pentru persoane care ocupa functii de demnitate publica, precum si unele masuri de reglementare a drepturilor salariale si a altor drepturi ale personalului contractual salarizat prin legi speciale
Totodata, tribunalul a retinut ca parata a invocat exceptia de nelegalitate a art. 3 alin. 1 din H.G. nr. 250/1992, iar prin sentinta civila nr. 171/21.10.2009, Curtea de Apel Suceava - Sectia comerciala, de contencios administrativ si fiscal a respins exceptia ca fiind inadmisibila, hotararea ramanand irevocabila prin decizia nr. 1044/25.02.2010 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie.
Cu privire la fondul cererii de chemare in judecata, tribunalul a retinut ca potrivit dispozitiilor art. 272 din Codul muncii, salariatul care a incasat de la angajator o suma nedatorata este obligat sa restituie acea suma si intrucat parata a beneficiat necuvenit pentru activitatea prestata la reclamant atat de concedii de odihna, cat si de indemnizatiile aferente acestor concedii pentru anii 2006, 2007 si 2008, se impune obligarea acesteia sa restituie sumele incasate cu acest titlu.
In ce priveste cuantumul sumelor pe care parata va fi obligata sa le restituie tribunalul a apreciat ca actiunea este intemeiata doar cu privire la sumele nete incasate de parata, intrucat doar acele sume se constituie in beneficiul incasat necuvenit, restul sumelor nefiind incasate de parata, ci constituie impozite sau contributii la stat ale angajatului si angajatorului.
Impotriva acestei hotarari a formulat recurs parata C.D.M.
In motivare, a sustinut ca in mod gresit Tribunalul Suceava a retinut ca salariatii care cumuleaza functii in sectorul bugetar nu pot beneficia de concediu de odihna si, implicit, de indemnizatia aferenta de la ambii angajatori din sectorul public, in raport de incidenta art. 3 alin. 1 din HG 250/1992 privind concediul de odihna si alte concedii ale salariatilor din administratia publica, in conditiile in care aceste prevederi nu mai sunt de actualitate si contravin dispozitiilor legale in vigoare, precum si principiului constitutional care reglementeaza dreptul la munca si la protectia sociala a muncii (art. 41 alin. 2 din Constitutie), in al caror continut intra si concediul de odihna platit, care este recunoscut si garantat.
Conform art. 53 din Legea nr. 53/2003, orice salariat are dreptul de a cumula mai multe functii, in baza unor contracte individuale de munca, beneficiind de salariul corespunzator pentru fiecare din acestea, iar salariatii care cumuleaza mai multe functii sunt obligati sa declare fiecarui angajator locul unde exercita functia pe care o considera de baza. Asadar, Legea nr. 53/2003 instituie egalitate de obligatii la angajatorul de baza si la angajatorul la care se cumuleaza, asa incat este firesc sa existe si drepturi de cumul.
Sustine recurenta ca prevederile art. 3 alin. 1 din H.G. 25071992 contravin principiului constitutional care reglementeaza dreptul la munca si la protectia sociala a muncii (art. 41 alin. 2 din Constitutie) in al caror continut intra si concediul de odihna platit care este recunoscut si garantat.
 Mai sustine recurenta ca dreptul la concediu de odihna are doua componente, care nu pot fi disociate: una nepatrimoniala, constand in insasi efectuarea concediului, prin suspendarea obligatiei salariatului de a presta munca si una patrimoniala, care acopera drepturile cuvenite salariatului in perioada concediului de odihna. A admite posibilitatea aplicarii dispozitiilor art. 3 alin. 1 din H.G. 250/1992, care limiteaza si restrang dreptul salariatului cumulard la concediul de odihna, echivaleaza cu recunoasterea implicita a posibilitatii de ingradire a exercitiului oricarei componente a dreptului la concediu platit, implicit sub aspectul laturii patrimoniale.
Conchide recurenta ca refuzul acordarii dreptului la concediul de odihna  de catre unitatea la care se cumuleaza reprezinta, in fapt, o ingradire a unui drept constitutional fundamental consacrat de art. 41 alin. 2 din Constitutie, iar aceasta ingradire echivaleaza cu restrangerea nejustificata a acestui drept, fara a fi incidenta vreuna dintre situatiile de exceptie prevazute de art. 53 din Constitutie, care sa permita o astfel de restrangere.
In drept au fost invocate dispozitiile art. 304 pct. 9 Cod procedura civila.
Prin intampinarea depusa la dosar, reclamantul intimat a aratat ca prevederile art. 3 alin. 1 din HG 250/1992 privind concediul de odihna si alte concedii ale salariatilor din administratia publica sunt in vigoare, fiind analizate si interpretate in mod corect de instanta de fond. In temeiul aceluiasi articol, recurenta trebuia sa aleaga una dintre unitatile la care este angajata pentru a-i achita concediul de odihna si nu sa beneficieze de doua concedii de odihna intr-un an, precum si de drepturile banesti aferente.
Prin sentinta civila nr. 529 din 20.02.2011Curtea de Apel Suceava a respins recursul ca nefondat.
A retinut Curtea ca art. 35 din Legea nr. 53/2003 stabileste ca orice salariat are dreptul de a cumula mai multe functii in baza unor contracte individuale de munca, beneficiind de salariul corespunzator, cu exceptia situatiilor in care prin lege sunt prevazute incompatibilitati pentru cumulul de functii.
De asemenea, art. 139 din acelasi act normativ garanteaza dreptul la concediu de odihna anual, platit tuturor salariatilor.
Desi reglementeaza posibilitatea cumulului de functii si garanteaza dreptul la concediul de odihna anual platit, Codul muncii nu contine dispozitii cu privire la acordarea concediului de odihna in cazul cumulului de functii.
Aceasta reglementare o gasim in H.G. nr. 250/1992 privind concediul de odihna si alte concedii ale salariatilor din administratia publica, din regiile autonome cu specific deosebit si din unitatile bugetare.
Astfel, in conformitate cu art. 3 din acest act normativ: "Salariatii care indeplinesc prin cumul, pe langa functia de baza, cu o norma intreaga, o alta functie, au dreptul la concediul de odihna platit numai de la unitatea la care au functia de baza. Unitatea la care salariatii cumuleaza le va acorda, la cerere, un concediu fara plata pentru zilele de concediu de odihna primite de la cealalta unitate".
Chiar daca H.G. nr. 250/1992 este anterioara Legii nr. 53/2003, trebuie mentionat ca acest act normativ este in vigoare si contine reglementari chiar cu privire la situatia recurentei, reglementari care respecta intrutotul dispozitiile art. 139 din Codul muncii in sensul ca prevede si dreptul salariatului cumulard  de a beneficia de concediul de odihna anual platit cu specificatia insa ca va beneficia de acest drept de la unitatea de baza.
Se coroboreaza aceste dispozitii si cu cele ale art. 35 din Codul muncii care impun salariatilor cumularzi sa declare fiecarui angajator locul unde exercita functia pe care o considera de baza.
Sustinerea recurentei in sensul ca egalitatea de obligatii dintre angajatorul de baza si angajatorul la care se cumuleaza reglementata de Codul muncii ar determina si un cumul de drepturi nu are nici un temei legal.
Astfel, daca s-ar accepta ca salariatul care cumuleaza doua functii ar avea dreptul la concediu de odihna de la ambele unitati s-ar ajunge la situatia in care acesta ar beneficia de doua concedii de  odihna pe an, neexistand vreo reglementare legala in acest sens.
Constata astfel instanta ca dispozitiile art. 3 alin. 1 din H.G. nr. 250/1992 se coroboreaza cu dispozitiile art. 35 si 139 din Codul muncii, neexistand contradictii intre cele doua acte normative de natura a conduce la concluzia ca prevederile art. 3 alin. 1 din H.G. nr. 250/1992 ar fi devenit desuete dupa intrarea in vigoare a Legii nr. 53/2003.
Totodata, nu se poate retine ca prin neacordarea concediului de odihna la unitatea la care se cumuleaza s-ar incalca prevederile art. 41 alin. 2 din Constitutie.
Astfel, in conformitate cu art. 41 alin. 2 din Constitutie: "Salariatii au dreptul la masuri de protectie sociala. Acestea privesc securitatea si sanatatea salariatilor, regimul de munca al femeilor si al tinerilor, instituirea unui salariu minim brut pe tara, repaosul saptamanal, concediul de odihna platit, prestarea muncii in conditii deosebite sau speciale, formarea profesionala, precum si alte situatii specifice, stabilite prin lege".
Ori, in speta, recurenta a beneficiat de concediul de odihna platit anual, in conformitate cu art. 41 alin. 2 din Constitutie si art. 139 din Codul muncii de la unitatea de baza, neexistand, asa cum am mai precizat, vreo dispozitie legala care sa-i dea dreptul la doua concedii de odihna platite pe an, respectiv atat de la unitatea de baza, cat si de la unitatea la care se realizeaza cumulul de functii.
Totodata, in conditiile in care nu exista dispozitii legale care sa reglementeze dreptul salariatului la concediu de odihna platit si de la unitatea la care realizeaza cumulul de functii, nu se poate retine nici restrangerea dreptului cu incalcarea art. 53 din Constitutie intrucat nu se poate pune problema restrangerii unui drept care nu exista.