Clauze abuzive in contractele de credit. Competenta materiala a instantei

Prin sentinta civila nr. 1454 din 17 decembrie 2010, Judecatoria Vatra Dornei, jud. Suceava, admitand exceptia necompetentei materiale, si-a declinat competenta de solutionare a cauzei privind pe reclamantii L.E., L.I.E. si B.A., in contradictoriu cu parata SC "VOLKSBANK ROMANIA" SA - Sucursala Vatra Dornei, in favoarea Tribunalului Suceava - Sectia Comerciala, de Contencios Administrativ si Fiscal.
In motivarea solutiei, instanta a retinut ca, in cauza, reclamantii au  pretins incalcarea anumitor obligatii comerciale de "a face", atat contractuale, cat si legale, solicitand concursul instantei pentru restabilirea raporturilor juridice incalcate de parata, respectiv obligarea acesteia la eliminarea clauzelor contractuale 5.a (Coditii Speciale) si 3.5 (Conditii Generale) din contractul de credit nr.0124719/07.09.2007 si din planul de rambursare anexa si, in consecinta, obligarea paratei la modificarea acestui plan, la respectarea unui grafic de rambursare corect, in raport de dobanda fixa, la eliminarea din actul aditional a art.3, pct.5.1b (privind comisionul de administrare credit) si modificarea art. 6 pct.9.f, act aditional, in sensul ca "lipsa raspunsului nu constituie acceptarea tacita", precum si obligarea paratei la sistarea perceperii sumelor aferente "comisionului de administrare credit", introdus unilateral in iunie 2010 si inclus in actele aditionale, obligatii care desi, in esenta, sunt patrimoniale, sunt neevaluabile in bani, din punct de vedere fiscal, altfel spus, Legea nr.146/1997, privind taxele judiciare de timbru, a instituit pentru actiuni care au un astfel de obiect o taxa fixa, sau scutirea de la plata acesteia, conform art.13.
A mai retinut prima instanta ca, prin actiune, folosul practic urmarit de reclamanti l-a constituit reglementarea raportului juridic comercial cu parata, in temeiul legislatiei aplicabile contractelor de credit bancar, atat pentru trecut, cat si pentru viitor, situatie in care instanta este chemata sa oblige parata sa indeplineasca corespunzator sau sa nu indeplineasca anumite obligatii de a face, care se intemeiaza pe contractul de credit nr. 0124719/07.09.2007, astfel ca dispozitiile Deciziei nr. XXXII/9.06.2008, privind solutionarea recursului in interesul legii, pronuntata de I.C.C.J., invocate de reclamanti, nu se aplica solutionarii cauzelor care au ca obiect obligatia comerciala de a face.
           Cum prezenta cauza are ca obiect obligatia comerciala de a face, in raport de disp. art. 2 pct. 1 lit. a) teza ultima  Cod proc. civ., fiind vorba despre o cerere in materie comerciala al carei obiect este neevaluabil in bani,  s-a apreciat ca instanta competenta sa solutioneze cauza este Tribunalul Suceava.
            Prin sentinta nr. 1847 din 14 martie 2011, Tribunalul Suceava - Sectia Comerciala, de Contencios Administrativ si Fiscal, admitand exceptia necompetentei materiale, si-a declinat competenta de solutionare a cauzei in favoarea Judecatoriei Vatra Dornei si a sesizat Curtea de Apel Suceava cu solutionarea conflictului negativ de competenta, retinand in motivare, in esenta, ca litigiul comercial are un obiect patrimonial, evaluabil in bani,inferior pragului  de 100.000 RON, fapt ce atrage competenta judecatoriei.
Analizand conflictul  negativ de competenta  dedus judecatii,  constatand ca a fost legal investita, in conformitate cu prevederile   in art. 20 alin. 2 raportat la art.22 alin.2  din Codul de proc. civ., Curtea de Apel Suceava - Sectia  Comerciala, de Contencios Administrativ si Fiscal prin sentinta nr.219/03.06.2011, a admis sesizarea si a stabilit competenta de solutionare a cauzei in favoarea Judecatoriei Vatra Dornei, in raport de cele ce urmeaza:
Indiscutabil, ambele instante au cazut de acord asupra naturii comerciale evidente a cauzei,  fundamentata pe contractul de credit bancar pentru persoane fizice  nr.0124719/7.09.2007, care este unul comercial pentru banca parata    SC "Volksbank Romania" SA - prin Sucursala Vatra Dornei, in aplicarea prevederilor art.3 si art.56  din Codul Comercial.
Actiunea comerciala poate fi definita ca fiind ansamblul mijloacelor procesuale prin care poate fi solicitat si asigurat concursul unui organ jurisdictional in vederea recunoasterii sau realizarii unui drept, ori interes - nesocotit, contestat sau incalcat - fie prin afirmarea dreptului subiectiv preexistent sau constituirea unei situatii juridice noi, fie prin plata unei despagubiri, sau si prin plata unei asemenea despagubiri.
Dreptul subiectiv material constituie fundamentul actiunii, fiind factorul configurator al acesteia.
Altfel spus, dreptul subiectiv ce se cere a fi protejat in justitie "transfera" caracterul sau patrimonial sau nepatrimonial litigiului insusi si, astfel, procesul va putea fi evaluabil in bani, ori de cate ori in structura raportului juridic de drept substantial, dedus judecatii, intra un drept patrimonial, real sau de creanta.
In consecinta, ori de cate ori pe calea actiunii in justitie se tinde a se proteja un drept patrimonial, evaluarea obiectului litigiului este posibila si necesara, aspecte de altfel retinute si in considerentele Deciziei nr. 32/9 iunie 2008, pronuntata in interesul legii de ICCJ - Sectiile Unite, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei nr. 830/10.12.2008, obligatorie potrivit ART. 329 alin. 3 Cod proc. civ.
Astfel, procedand la calificarea actiunii, Curtea constata ca, in baza contractului de credit bancar pentru persoane fizice nr. 0124719/7.09.2007,  au luat nastere pentru ambele parti contractante (actualele parti litigante), drepturi si obligatii patrimoniale corelative, reclamantilor revenindu-le printre altele, dreptul si obligatia de a achita  diferite  sume de bani,  cu un anumit titlu.
Asadar, dreptul a carui valorificare este urmarita de reclamanti prin actiunea intemeiata pe un act juridic cu efecte patrimoniale,   nu poate fi  integrat drepturilor personale nepatrimoniale.
          Altfel spus, actiunea comerciala cu a carei solutionare  reclamantii au investit instanta, este una in realizarea dreptului personal, patrimonial, de creanta, dobandit in baza contractului de credit, cu obligarea paratei la respectarea acestui drept,  estimat dupa propria pretuire  sub pragul valoric de 100.000 lei.
          A pretinde ca actiunea reclamantilor, care practic urmareste contracararea lipsirii de efecte a contractului de credit initial, generator de consecinte patrimoniale, nu ar avea caracter evaluabil in bani, echivaleaza cu ignorarea naturii a insusi dreptului pe care aceasta se fundamenteaza, care este un drept personal, cu continut economic.
Pe de alta parte, natura patrimoniala, evaluabila in bani, a actiunii reclamantilor se justifica si prin cauza acesteia.
Astfel, daca temeiul juridic al actiunii - cauza dreptului (causa debendi) - il constituie contractul de credit incheiat intre parti, cauza actiunii (causa petendi) este reprezentata de scopul catre care se indreapta vointa reclamantului si care a determinat partea sa actioneze (complexul de circumstante care determina si intretin vointa partii de a reclama).
Ori si din aceasta perspectiva, este evident ca motivul promovarii actiunii de catre reclamanti este acela de a obtine un avantaj patrimonial.
Fata de cele ce preced, procedand in temeiul art.22 alin.5 Cod pr.civila la solutionarea  conflictului, Curtea, a admis sesizarea, stabilind in temeiul art. 1 pct.1 rap. la art.2 pct.1  lit.a) Cod pr.civila, competenta materiala de solutionare a cauzei in prima instanta in favoarea Judecatoriei Vatra Dornei.