Procedura insolventei. Atragerea raspunderii

Prin cererea adresata Tribunalului Suceava - Sectia Comerciala, de Contencios Administrativ si Fiscal la data de 10 iunie 2009 si inregistrata sub nr. 3986/86/2009, creditoarea Directia Generala a Finantelor Publice Suceava a solicitat deschiderea procedurii de insolventa  fata de debitoarea SC "R.G" SRL Suceava, pentru plata unor datorii in cuantum de 232.886 lei, reprezentand o creanta certa, lichida si exigibila.
Prin sentinta comerciala nr. 797/13.10.2010, judecatorul sindic a admis cererea si a dispus deschiderea procedurii de insolventa fata de debitoare, desemnand in calitate de administrator judiciar practicianul in insolventa "Z" IASI SPRL.
Prin cererea formulata la data de 4 octombrie  2010, administratorul judiciar a solicitat atragerea raspunderii materiale a paratilor P.A. si P.C., in calitate de fosti administratori ai debitoarei, aratand in motivare ca acestia se fac vinovati de starea de insolventa a societatii.
Legal citati, paratii au depus intampinare, prin care au solicitat respingerea cererii ca nefondata, motivat de faptul ca nu se fac vinovati de faptele care se presupune a le fi savarsit, in cauza nefiind intrunite elementele raspunderii civile delictuale.
Prin sentinta nr. 740 din 7 decembrie 2010, Tribunalul Suceava - Sectia Comerciala, de Contencios Administrativ si Fiscal a admis cererea si i-a obligat pe parati, in calitate de fosti administratori ai debitoarei, sa suporte din averea proprie pasivul acesteia, pana la concurenta sumei de  254.439,96 lei; a aprobat raportul administratorului judiciar si, in temeiul art. 131 din Legea privind procedura insolventei, a dispus inchiderea procedurii insolventei debitoarei si radierea acesteia din registrul comertului, facand totodata aplicarea disp. art. 136, art. 135 si art. 4 alin. 4 si 5 din lege.
Pentru a hotari astfel, prima instanta a retinut, in esenta, ca din raportul administratorului judiciar privind cauzele care au condus la aparitia starii de insolventa a debitoarei rezulta ca la nivelul anului 2008, societatea avea in patrimoniu active imobilizate in valoare de 48.574 lei, stocuri in valoare de 91.634 lei, creante in cuantum de 182.379 lei si disponibilitati banesti in cuantum de 6.456 lei; ca, desi administratorilor debitoarei li s-a pus in vedere sa predea bunurile existente in patrimoniul societatii, acestia nu s-au conformat si nici nu au justificat folosirea bunurilor, existand astfel prezumtia ca acestia le-au folosit in folosul propriu sau in cel al unei alte persoane; ca, paratii nu si-au indeplinit obligatia de a pune la dispozitia practicianului in insolventa, documentele prevazute la art. 28 din Legea nr. 85/2006, ceea ce a condus la concluzia ca evidenta contabila nu a fost tinuta in conformitate cu dispozitiile legale in materie, judecatorul sindic prezumand ca netinerea contabilitatii in conformitate cu dispozitiile Legii nr. 82/1991 a cauzat starea de insolventa a debitoarei. Prezumtia judecatorului s-a bazat si pe faptul ca nepredarea, in mod voit, a documentelor contabile ale societatii debitoare de catre persoanele abilitate creeaza posibilitatea de a se sustrage de la incidenta dispozitiilor art. 138 din Legea nr. 85/2006, intrucat administratorul/lichidatorul judiciar nu ar putea identifica imprejurarile concrete ce au determinat insolventa debitoarei.
La data de 4 octombrie 2010, administratorul judiciar a depus raportul final, prin care a propus inchiderea procedurii fata de debitoare, motivat de faptul ca in patrimoniul acesteia nu au putut fi identificate bunuri, situatie dovedita cu adresele emise de autoritati si cum raportul final a fost comunicat creditorilor, iar impotriva acestuia nu au fost formulate obiectiuni, judecatorul sindic a dispus inchiderea procedurii fata de debitoare si radierea acesteia din registrul comertului.
Impotriva acestei sentinte, in termen legal, au declarat recurs paratii P.C. si P.A., criticand-o pentru nelegalitate si netemeinicie.
In dezvoltarea motivelor de recurs care, in drept, se incadreaza in disp. art.3041 si 304 pct. 9 Cod proc civ., paratii au aratat, in esenta, ca nu au comis nici una din faptele prev. de art. 138 alin. 1 lit. a) si d); ca, din continutul actiunii rezultand ca administratorul judiciar a avut acces la documentele financiar-contabile ale societatii; ca, starea de insolventa a unei societati nu este cauzata de nedepunerea documentelor contabile si nu este determinata nici de eventuala neincasare a datoriilor, in speta starea de insolventa fiind generata de cauze externe, obiective, independente de orice activitate a administratorilor, prabusirea industriei sticlariei la nivelul economiei nationale fiind cauza esentiala care a generat insolventa societatii; ca, nedepunerea de catre debitoare a documentelor prev. de art. 28 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 nu constituie o prezumtie a existentei faptei prev. de art. 138 alin. 1 lit. d) din Legea nr. 85/2006, act normativ care, prin art. 147, consacra sanctiuni penale pentru nedepunerea documentelor si informatiilor, cat si remediul unei astfel de situatii, prin stabilirea in sarcina administratorului judiciar si a lichidatorului a obligatiei de a intocmi si reconstitui aceste inscrisuri; ca, nu exista o prezumtie de folosire a bunurilor societatii in interes propriu sau in interesul altor persoane, care ar rezulta din faptul ca administratorii debitoarei nu ar fi predat bunurile existente in patrimoniul societatii, intrucat, pe de o parte, legea nu instituie o asemenea prezumtie, iar pe de alta parte, Legea nr. 85/2006 nu stabileste in sarcina debitoarei vreo obligatie de predare a bunurilor, ci doar obligatia de a prezenta o lista completa a acestora; ca, deschiderea procedurii ridica doar dreptul de administrare asupra bunurilor, iar dupa intrarea in faliment, lichidatorul ia masurile premergatoare lichidarii; in eventualitatea in care anumite bunuri nu se regasesc in patrimoniul debitoarei, administratorul judiciar sau lichidatorul pot exercita actiuni in anulare si ca, nu poate fi atrasa raspunderea paratilor, in conditiile in care reclamantul nu si-a probat afirmatiile, iar acestora li s-a obstructionat accesul la justitie, prin refuzul de a li se incuviinta proba cu expertiza contabila solicitata.
Prin decizia nr.1708/13.05.2011, Curtea de Apel Suceava - Sectia Comerciala, de Contencios Administrativ si Fiscal a respins recursul, ca nefondat, retinand urmatoarele:
Potrivit prevederilor art.138 alin.1 literele a) si d) din Legea nr.85/2006 privind procedura insolventei, in cazul in care in raportul intocmit in conformitate cu dispozitiile art.59 alin.1 sunt identificate persoane carora le-ar fi imputabila aparitia starii de insolventa a debitorului, la cererea administratorului judiciar/lichidatorului, judecatorul sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoana juridica, ajuns in stare de insolventa, sa fie suportata de membrii organelor de conducere  si/sau supraveghere din cadrul societatii, precum si de orice alta persoana care a cauzat starea de insolventa a debitorului, daca au folosit bunurile sau creditele persoanei juridice in folosul propriu sau in cel al unei alte persoane, ori daca au tinut o contabilitate fictiva, au facut sa dispara unele documente contabile sau nu au tinut contabilitatea in conformitate cu legea.
Textele legale citate consacra o forma speciala a raspunderii civile, natura acesteia fiind determinata de sursa obligatiei incalcate sau neindeplinite.
Potrivit principiilor dreptului civil, ca regula generala, pentru a solicita raspunderea civila a unei persoane este necesar sa se dovedeasca raportul de cauzalitate dintre fapta culpabila a persoanei respective si prejudiciul cauzat. In cazul raspunderii contractuale, culpa paratului este prezumata potrivit art. 1082 Cod civil raportat la art. 138 din Legea nr. 85/2006.
In conformitate cu art. 1080 Cod civil, coroborat cu art. 1600 Cod civil, devine operativ criteriul obiectiv care presupune compararea activitatii administratorului societatii debitoare cu activitatea unei persoane diligente (bonus pater familias),  care-si subordoneaza masurile luate exigentelor impuse de regulile de convietuire sociala.
Pe de alta parte, conform principiilor generale ale raspunderii, fapta ilicita nu trebuie neaparat sa constea intr-o actiune, putand sa se concretizeze si intr-o omisiune, inactiune ilicita, neindeplinirea unei activitati, ori neluarea unei masuri, atunci cand acestea trebuiau intreprinse.
Art. 35 din Legea nr. 85/2006 prevede obligatia debitorului de a preda administratorului/lichidatorului judiciar actele contabile si celelalte acte prevazute de art. 28 din Legea nr. 85/2006, obligatie pe care trebuie sa o indeplineasca prin administratorii statutari, in conformitate cu dispozitiile art. 73 alin. 1 lit.e) din Legea nr. 31/1990, in speta paratii P.A. si P.C.
Altfel spus, legea cadru in materie stabileste in sarcina debitorului, prin administrator statutar, o obligatie de cooperare cu administratorul/lichidatorul judiciar, a carei neindeplinire are consecinte deosebit de grave in desfasurarea procedurii, in sensul ca participantii la aceasta sunt in imposibilitate de a efectua actele necesare atingerii scopului prevazut de actul normativ citat - acoperirea pasivului debitorului aflat in stare de insolventa.
In speta, fata de absenta oricarei cooperari a administratorilor statutari parati la solicitarea de a preda actele contabile, in mod corect judecatorul-sindic a retinut ca acestia nu si-au  indeplinit  obligatia de a preda administratorului/lichidatorului judiciar actele financiar-contabile ale societatii debitoare, imprejurare de natura a prezuma, in conformitate cu dispozitiile art. 1203 Cod civil, faptul ca administratorii statutari P.A. si P.C. nu si-au indeplinit obligatia de a tine contabilitatea in conformitate  cu legea, ceea ce conduce la imposibilitatea determinarii vreunei cauze straine care sa fi condus la insolventa  debitorului si, de asemenea, la irelevanta pentru justa solutionare a cauzei, din perspectiva incidentei raspunderii paratilor, a probei cu expertiza contabila, solicitata in aparare de avocatul acestora si respinsa just de judecatorul-sindic, in aplicarea prevederilor art. 167 alin. 1 raportate la art. 201 si urmatoarele din Codul de procedura civila.
   Pe de alta parte, din raportul asupra cauzelor si imprejurarilor care au dus la aparitia starii de insolventa a debitorului SC "R.G." SRL Suceava, intocmit de administratorul judiciar "Z" Iasi SPRL, rezulta fara echivoc ca principalele cauze care au determinat starea de insolventa a debitorului au fost: ineficienta utilizare a resurselor existente (active imobilizate in valoare de 48.574 lei ; stocuri in valoare de 91.634 lei ; creante in valoare de 182.379 lei, disponibilitati banesti in valoare de 6456 lei); neurmarirea incasarii la timp a creantelor ; pastrarea de stocuri fara a incerca valorificarea/utilizarea acestora; neutilizarea  "numerarului, investitiilor si a echivalentelor de numerar"  din sold pentru plata partiala a datoriilor; lipsa unor eforturi in redresarea activitatii societatii; netinerea contabilitatii in conformitate cu legea.
Cum aceste fapte ilicite savarsite cu forma de vinovatie a intentiei si, respectiv, a culpei, au condus in mod evident societatea debitoare in starea de incapacitate de plati si, implicit la imposibilitatea achitarii creantelor detinute de creditori impotriva patrimoniului acesteia, este data prezumtia legaturii de cauzalitate intre fapta si prejudiciu, dovada contrara nefiind facuta in cauza.