Legea nr. 221/2009. Declararea neconstitutionalitatii dispozitiilor legale invocate drept temei juridic al cererii de chemare in judecata. Consecinte in plan procesual.

Prin cererea adresata Tribunalului Suceava, inregistrata sub nr. 1605/86/17 februarie 2010, reclamanta T.R.F. a solicitat obligarea Statului Roman prin Ministerul Finantelor Publice la plata sumei de 1.500.000 euro, reprezentand despagubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnarea cu caracter politic a tatalui sau, T.N.
In motivarea actiunii, reclamanta a aratat ca tatal sau a fost condamnat la 10 ani temnita grea pentru crima de uneltire impotriva ordinii sociale, prin sentinta nr. 1687/3 ianuarie 1950 a Tribunalului Militar Cluj. La data arestarii, 15 august 1949, tatal avea varsta de 26 de ani si era perfect sanatos; a fost eliberat la 10 aprilie 1957 si trimis cu domiciliul obligatoriu in comuna Mazareni, Regiunea Braila, restrictia domiciliara fiind ridicata la 10 aprilie 1961. Dupa aceasta data, din cauza conditiilor deosebit de grele la care a fost supus, starea sa de sanatate s-a alterat din ce in ce mai puternic, iar la 30 mai 1988 a decedat.
Prin intampinare, paratul prin Directia Generala a Finantelor Publice Suceava, s-a opus actiunii.
Prin sentinta civila nr. 2011/21 decembrie 2010, Tribunalul Suceava a respins actiunea ca nefondata.
Pentru a hotari astfel, prima instanta a retinut ca dispozitiile art. 5 alin. 1, lit. a) din Legea nr. 221/2009, pe care reclamanta si-a intemeiat actiunea, au fost declarate neconstitutionale prin deciziile nr. 1358 si 1354 ale Curtii Constitutionale a Romaniei, din luna octombrie 2010.
In conformitate cu dispozitiile art. 147 alin. 1 din Constitutie, dispozitiile constatate neconstitutionale isi inceteaza efectele juridice la 45 zile de la publicarea deciziei de neconstitutionalitate, daca in acest interval Parlamentul nu pune aceste dispozitii in acord cu Legea fundamentala, iar pe durata acestui termen dispozitiile constatate ca fiind neconstitutionale sunt suspendate de drept.
Impotriva acestei decizii a declarat recurs in termen legal reclamanta, criticand-o pentru nelegalitate.
In motivare a aratat ca a doua dintre deciziile Curtii Constitutionale a Romaniei avute in vedere de prima instanta vizeaza doar probleme de oportunitate, respectiv imposibilitatea financiara a statului, iar nu probleme de neconstitutionalitate, incat exceptia de neconstitutionalitate trebuia respinsa ca inadmisibila.
Daca s-a apreciat ca prevederile din legislatia interna nu permit acordarea despagubirilor morale, instanta putea face aplicarea directa a dispozitiilor art. 41 din CEDO.
Chiar in raport de considerentele celor doua decizii, instanta, apreciind ca nu sunt aplicabile dispozitiile Legii nr. 221/2009, trebuie sa analizeze posibilitatea aplicarii Decretului Lege nr. 118/1990 si a OUG nr. 214/1999 in speta.
Prin intampinare, paratul intimat a solicitat respingerea recursului ca  nefondat, deoarece dispozitiile legale invocate in actiune si-au incetat efectele juridice.
Examinand sentinta atacata prin prisma criticilor formulate care, in drept, se incadreaza in motivul de nelegalitate prevazut de dispozitiile art. 304 pct. 9 Cod procedura civila, Curtea constata neintemeiat recursul.
Astfel, prima critica formulata de recurenta vizeaza solutia data de Curtea Constitutionala a Romaniei exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 5 al. 1 lit. a din Legea nr. 221/2009, invocata de Ministerul  Finantelor Publice, prin deciziile nr. 1358 si 1360/21 octombrie 2010, publicate in Monitorul Oficial nr. 761/15 noiembrie 2010.
Or, in raport de dispozitiile art. 126 al. 1 din Constitutie, art. 31 al. 1 din Legea nr. 47/1992 si art. 299 raportat la art. 3 alin. 3 Cod procedura civila, instantele judecatoresti nu au abilitarea de a cenzura deciziile Curtii Constitutionale.
In conformitate cu dispozitiile art. 126 alin. (1) din Constitutia Romaniei, instantele judecatoresti au misiunea de a realiza justitia, adica de a solutiona, aplicand legea, litigiile dintre subiectele de drept cu privire la existenta, intinderea si exercitarea drepturilor lor subiective.
Prin decizia nr. 819/3 iulie 2008, Curtea Constitutionala a Romaniei a constatat ca prevederile art. 1, art. 2 alin. (3) si art. 27 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea si sanctionarea tuturor formelor de discriminare, republicata, sunt neconstitutionale, in masura in care din acestea se desprinde intelesul ca instantele judecatoresti au competenta sa anuleze ori sa refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerand ca sunt discriminatorii, si sa le inlocuiasca cu norme create pe cale judiciara sau cu prevederi cuprinse in alte acte normative.
Asadar, instantele judecatoresti nu au competenta de a desfiinta norme juridice instituite prin lege sau de a refuza aplicarea acestora, creand in locul lor alte norme sau de a le substitui cu norme cuprinse in alte acte normative, deoarece ar incalca principiul separatiei puterilor in stat, consacrat prin art. 1 alin. (4) din Constitutie.
Potrivit art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicata, decizia prin care se constata neconstitutionalitatea unei legi sau ordonante ori a unei dispozitii dintr-o lege s-au dintr-o ordonanta in vigoare este definitiva si obligatorie. Prin urmare, instantele judecatoresti sunt tinute a o aplica.
In situatia exceptiei de neconstitutionalitate a unor prevederi din lege, decizia definitiva a Curtii Constitutionale produce efecte juridice cat priveste aplicarea normei juridice, in sensul ca aceasta nu mai poate fi aplicata, procesul judecandu-se la instantele judecatoresti cu luarea in considerare a acestei noi realitati juridice. Cu alte cuvinte, decizia prin care se constata neconstitutionalitatea dispozitiei legale paralizeaza efectele juridice ale acesteia.
Aplicarea deciziilor Curtii Constitutionale proceselor in curs nu constituie o incalcare a principiului neretroactivitatii, care guverneaza efectele acestor decizii. Raporturile juridice deduse judecatii au luat nastere in perioada anterioara publicarii acestor decizii, in temeiul unor dispozitii legale care beneficiau de prezumtia de constitutionalitate, prezumtie care ulterior a fost inlaturata.
Daca s-ar aprecia ca deciziile de constatare a neconstitutionalitatii unor norme juridice nu pot pune in nici un fel in discutie efectele produse anterior, s-ar nega insusi caracterul obligatoriu si opozabilitatea erga omnes a acestor acte de jurisdictie constitutionala.
Doar intr-o astfel de abordare a problemei de drept se da eficienta practica deciziilor instantei de contencios constitutional, obligatia de aplicare a actelor jurisdictiei constitutionale care profita ex nunc tuturor subiectelor de drept interesate fiind ridicata la rang de principiu constitutional.
Constatand neconstitutionalitatea dispozitiilor art. 5 alin. 1 lit. a teza I din Legea nr. 221/2009, pe care reclamanta si-a intemeiat actiunea, prin deciziile nr. 1358 si 1360 din 21 octombrie 2010, publicata in Monitorul Oficial nr. 761/15 noiembrie 201, Curtea Constitutionala a retinut ca "despagubirile pentru daunele morale suferite in perioada comunista trebuie sa fie drepte, echitabile, rezonabile si proportionale cu gravitatea si suferintele produse prin aceste condamnari sau masuri administrative. Or, despagubirile prevazute de dispozitiile din lege criticate, avand acelasi scop ca si indemnizatia prevazuta de art. 4 din Decretul . Lege nr. 118/1990, nu pot fi considerate drepte, echitabile si rezonabile".
Nu poate fi, de asemenea, primita critica reclamantei potrivit careia instanta, apreciind ca nu pot fi aplicate dispozitiile Legii nr. 221/2009, trebuia sa analizeze posibilitatea aplicarii in speta a dispozitiilor Decretului Lege nr. 118/1990 si ale OUG nr. 214/1999, la care s-a facut referire prin deciziile Curtii Constitutionale a Romaniei.
Aceasta, deoarece dispozitiile art. 129 alin. (6) Cod procedura civila permit judecatorului sa hotarasca doar asupra obiectului cererii deduse judecatii, cu respectarea limitelor investirii stabilite prin cererea de chemare in judecata de parte, conform principiului disponibilitatii ce guverneaza procesul civil.
Pe de alta parte, se impune a fi subliniat faptul ca actele normative mentionate prevad proceduri si competente diferite.
Astfel, potrivit dispozitiilor art. 10 din Decretul Lege nr. 118/1990, republicat, cererile pentru stabilirea drepturilor prevazute de acest act normativ se depun la directiile generale de munca si protectie sociala judetene, respectiv la conducerile unitatilor la care sunt incadrati cei in cauza, iar impotriva deciziilor date de conducatorii acestor institutii/unitati se poate face contestatie conform Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.
Aceeasi competenta materiala este reglementata si de dispozitiile art. 6 din OUG nr. 214/1999, privind acordarea calitatii de luptator in rezistenta anticomunista persoanelor condamnate pentru infractiuni savarsite din motive politice, persoanelor impotriva carora au fost dispuse din motive politice masuri administrative abuzive, precum si persoanelor care au participat la actiuni de impotrivire cu arme si de rasturnare prin forta a regimului comunist instaurat in Romania.
Potrivit dispozitiilor art. 41 din CEDO, "daca curtea declara ca a avut loc o incalcare a conventiei sau a protocoalelor sale si daca dreptul intern al Inaltei parti contractante nu permite decat o inlaturare incompleta a consecintelor acestei incalcari, curtea acorda partii lezate, daca este cazul, o reparatie echitabila".
Asadar, aceste dispozitii comunitare nu pot constitui temei pentru obligarea directa a statului la plata despagubirii pentru prejudiciul moral reclamat, de catre instanta nationala, fiind necesar ca, in prealabil, Curtea Europeana sa constate existenta unei incalcari a Conventiei.
Prin urmare, nu poate fi primita nici cea de a doua critica formulata in cauza de reclamanta.
Elaborand politica legislativa interna, Parlamentul, ca unica autoritate legiuitoare a tarii, este in masura sa opteze pentru adoptarea oricarei solutii legislative de acordare a unor masuri reparatorii celor indreptatisi pentru daunele suferite in perioada comunista, insa, cu respectarea prevederilor si principiilor Constitutiei.
In conformitate cu dispozitiile art. 147 alin. (1) din Constitutie, "dispozitiile din legile (_) constatate ca fiind neconstitutionale isi inceteaza efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curtii Constitutionale daca, in acest interval, Parlamentul (_), dupa caz, nu pun de acord prevederile neconstitutionale cu dispozitiile Constitutiei. Pe durata acestui termen, dispozitiile constatate ca fiind neconstitutionale sunt suspendate de drept". In speta, la data pronuntarii sentintei recurate - 21 decembrie 2010, dispozitiile art. 5 alin. 1 lit. a din Legea nr. 221/2009 erau suspendate de drept, incat corect prima instanta nu le-a aplicat litigiului pendinte.
Termenul de 45 de zile prevazut de dispozitiile legale citate a expirat la finele anului 2010, data la care au incetat efectele juridice ale acestora.
In conditiile date, sentinta pronuntata de prima instanta se impune a fi confirmata.