Concediere pe durata efectuarii concediului de odihna. Distinctie intre momentul concedierii efective si momentul producerii efectelor concedierii

      Prin contestatia adresata Tribunalului Suceava, inregistrata sub nr. 2411/86/2009 din 6.04.2009, reclamantul F.V.O. a solicitat in contradictoriu cu parata S.C. Alpha Bank Romania S.A. anularea deciziei nr. 65 din 4.03.2009 prin care a fost sanctionat cu desfacerea disciplinara a contractului individual de munca, obligarea paratei la reintegrarea in functia ocupata anterior emiterii deciziei si plata drepturilor salariale aferente, iar in subsidiar inlocuirea sanctiunii cu alta mai usoara.
      In motivarea actiunii, reclamantul arata ca a fost angajatul paratei incepand cu 4.10.2006 in functia de casier, apoi consilier vanzare A iar incepand cu data de 11.12.2008 consilier I.M.M. debutant II si ca pe perioada derularii raporturilor de munca cu parata a avut o buna conduita.
      In ceea ce priveste decizia contestata, reclamantul considera ca este nelegala, intrucat decizia nr. 65 de desfacere a contractului de munca a fost emisa la 4.03.2009, zi in care se afla in concediu de odihna, aprobat anterior.
      Un alt aspect de nelegalitate invocat al deciziei contestate il constituie faptul ca in vederea sanctionarii reclamantului nu a existat o cercetare disciplinara prealabila efectiva asa cum o impune disp. art. 267 din Codul muncii si dispozitiile pct. 16.3 din Regulamentul intern al bancii intrucat nu i s-a permis sa faca altceva, decat sa confirme nota explicativa data anterior fara sa-si poata sustine apararile ce pledau in favoarea sa.
      Cat priveste faptele retinute in sarcina sa, reclamantul sustine ca au fost trunchiate, el neinsusindu-si nici o suma de bani de la clientii Alpha Bank, ci doar ca i-a fost predata de catre o clienta suma de 1800 Euro cu rugamintea de a fi depuse lunar in contul acesteia ratele, intrucat se afla in imposibilitatea obiectiva de a se prezenta la ghiseul bancii.
      Mai arata reclamantul ca a depus in contul clientei sumele echivalente ratelor lunare pentru lunile decembrie si ianuarie 2009, insa a omis sa achite rata  datorata in luna februarie 2009, lucru de care si-a dat seama pe data de 12.
      In ceea ce priveste suma de 400 Euro, confirma ca a imprumutat-o de la o clienta a bancii pe care o cunoaste si cu care se afla intr-o relatie speciala bazata pe incredere reciproca.
      Mai arata ca faptele relatate in cuprinsul deciziei nu au adus nici o atingere intereselor bancii sau clientilor acesteia, astfel ca nu pot constituit temei al raspunderii disciplinare.
      In ceea ce priveste abaterile retinute in cuprinsul deciziei de desfacere a contractului de munca prin prezentarea faptelor cuprinse in capitolul VI pct. a, subpunctele IX si pct. 6 subpct.II, VIII si XV reclamantul sustine ca nu exista.
      In situatia in care se va trece peste toate motivele de nelegalitate si netemeinicie ale deciziei de desfacere a contractului de munca, solicita ca instanta sa constate ca sanctiunea i-a fost aplicata cu nerespectarea disp. art. 266 din Codul muncii, ce vizeaza criteriile de individualizare a sanctiunii.
      In drept s-au invocat disp. art. 283 alin. 1 lit. b, art. 78, art. 60 alin. 1 lit. i, art. 264, 266, 267 si 268 din Codul muncii si capitolul VI din Regulamentul inter al bancii.
      Parata a depus intampinare (filele 29-38), prin care a solicitat respingerea contestatiei, ca nefondata aratand ca reclamantul nu contesta existenta faptelor imputate prin decizia contestata ci caracterul ilicit al acestora.
      Se mai arata ca decizia contestata a fost emisa cu respectarea dreptului la aparare al contestatorului si a celorlalte dispozitii privind sanctionarea disciplinara a salariatului.
       Prin sentinta civila nr.1460 din 11.06.2009 pronuntata de Tribunalul Suceava in dosarul nr.2411/86/2009 a fost respinsa contestatia ca nefondata.
       Pentru a hotari astfel prima instanta a retinut urmatoarele:
        Faptele savarsite de reclamant se circumscriu prevederilor legale mentionate in decizia de sanctionare, intrucat in urma depunerii oricaror sume de bani la casa, cel care efectueaza depunerea trebuie sa semneze chitanta, ceea ce inseamna ca reclamantul a semnat in locul clientilor bancii pentru operatiuni pe care nu le-au efectuat personal.
        Totodata, faptele savarsite de reclamant au adus un prejudiciu de imagine Bancii "Alpha Bank" in relatiile cu clientii, intrucat a efectuat operatiuni pe conturile unor clienti ai bancii in numele acestora si a dispus de sumele de bani ale acestora, dupa ce in prealabil le-a castigat increderea uzand de calitatea de reprezentant al bancii.
       Rezulta asadar ca faptele retinute in sarcina reclamantului constituie abatere disciplinara, asa cum este ea definita prin art. 263 alin. 2 din Codul muncii.
       Cat priveste legalitatea deciziei de desfacere a contractului de munca, tribunalul constata ca la emiterea ei s-a respectat procedura prevazuta de lege.
       Articolul 60 alin. 1 lit. i din Codul muncii instituie interdictia concedierii unui salariat pe durata efectuarii concediului de odihna.
       Ori, emiterea deciziei si desfacerea contractului de munca constituie acte diferite.
       Validitatea masurii desfacerii contractului de munca se analizeaza in raport cu data de la care s-a dispus, in cauza de fata, 5.03.2009, data la care reclamantul nu se afla in concediu de odihna, insa efectele ei se produc, prin vointa legiuitorului, numai de la data comunicarii, asa cum statueaza art. 75 din Codul muncii.
       Nu se poate retine ca nu a avut loc o cercetare disciplinara prealabila efectiva atat timp cat reclamantul s-a prezentat la data si ora la care a fost convocat iar motivatiile cu privire la faptele imputate au fost consemnate in scris (filele 48-49) fiind anexate la documentatia ce a stat la baza emiterii deciziei de concediere.
       Aplicarea de catre parata a celei mai grave dintre sanctiunile disciplinare prev. de art. 264 din Codul muncii este justificata de natura abaterilor savarsite de reclamant, calificate ca atare de regulamentul intern al bancii, astfel ca nu se poate retine de catre instanta ca nu s-ar fi respectat criteriile de individualizare a sanctiunilor enumerate in art. 266 din Codul muncii.
       Impotriva acestei sentinte a declarat recurs contestatorul criticand-o pentru nelegalitate si netemeinicie motivat de faptul ca unitatea angajatoare a incalcat dispozitiile art.267  din Codul muncii ce reglementeaza obligativitatea efectuarii cercetarii disciplinare prealabile, inaintea aplicarii unei sanctiuni disciplinare, argumentand in continuare, pe larg,  acest motiv de recurs.
       A mai aratat recurentul ca decizia nr.65/4.03.2009 a fost emisa intr-o zi in care se afla in concediu legal de odihna, ceea ce atrage nulitatea deciziei de desfacere disciplinara a contractului individual de munca.
       Arata recurentul ca interdictia  de a emite decizia de concediere opereaza pentru angajator pe toata durata concediului de odihna al angajatului si nu are nici o legatura cu data incepand cu care se dispune concedierea sau cu data comunicarii deciziei.
       In continuare recurentul  arata ca un alt motiv de nelegalitate al deciziei de desfacere a contractului de munca il constituie faptul ca decizia de sanctionare nu cuprinde elementele prevazute de art.268 alin.2 din Codul muncii, sub sanctiunea nulitatii absolute.
       Considera recurentul ca intre faptele retinute si abaterile disciplinare la care face referire decizia de sanctionare nu exista nici un corespondent, abaterile disciplinare fiind insiruite in cuprinsul deciziei doar cu  intentia vadita de a sustine si motiva luarea impotriva sa a unei sanctiuni disciplinare arbitrare si incorecte.
       De  asemenea, arata recurentul ca faptele retinute in sarcina sa nu constituie incalcari ale Regulamentului intern al bancii asa cum s-a retinut prin decizia contestata, motiv  pentru care apreciaza ca decizia nu are suport faptic si legal real, fiind abuziva si nelegala.
       Mai arata recurentul ca angajatorul a stabilit sanctiunea disciplinara fara a respecta dispozitiile de individualizare a sanctiunilor disciplinare instituite de art.266 din Codul muncii si capitolul VI din   Regulamentul intern al bancii.
       In drept cererea de recurs a fost intemeiata pe dispozitiile art.304 pct.9, 3041 , art.312 alin.2 si 3 Cod procedura civila.
       Intimata a formulat intampinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
       A aratat intimata ca a savarsit  contestatorul abaterile disciplinare retinute in sarcina sa prin  decizia contestata, abateri care au  tulburat  grav activitatea angajatorului, facand imposibila continuarea relatiilor de munca, situatie in care desfacerea disciplinara a contractului individual de munca este temeinica si legala.
       Examinand actele si  lucrarile dosarului, asupra cererii de recurs, instanta retine urmatoarele:
       Cercetarea abaterii disciplinare constituie prima faza a actiunii disciplinare.
       Potrivit art.267 alin.1 din Codul Muncii, nici o sanctiune disciplinara, cu exceptia avertismentului scris, nu poate fi dispusa mai inainte de efectuarea cercetarii disciplinare prealabile. In caz contrar, sanctiunea va fi  nulitatea absoluta a masurii respective.
       Punctul de pornire in efectuarea cercetarii il constituie convocarea, in scris, a salariatului de  persoana  imputernicita de catre angajator sa realizeze  aceasta operatiune, precizandu-se obiectul, data, ora si locul intrevederii (art.267 al.2 Codul muncii).
       Convocarea adusa la cunostinta contestatorului salariat la data de 26.02.2009 (f.46 dosar fond) cuprinde toate mentiunile impuse de dispozitia legala mai sus-aratata, respectiv:
       -obiectul - cercetarea disciplinara privind administrarea necorespunzatoare a ratelor de credit depuse de clienti; data - 27 februarie 2009;
       -ora - 12:30;
       -locul intrevederii - sediul Central, Calea Dorobantilor nr.237 B, Directia Resurse Umane, etaj 10.
       In cursul cercetarii disciplinare prealabile salariatul are dreptul sa formuleze si  sa sustina toate apararile in favoarea sa si sa ofere persoanei imputernicite sa realizeze cercetarea toate probele si motivatiile pe care le considera necesare (art.267 alin.4 Codul muncii).
       Ce rezulta clar si neechivoc din cuprinsul acestei dispozitii legale: ca salariatul este cel in drept sa hotarasca asupra modalitatii in care intelege sa-si formuleze apararile fata de faptele in legatura cu care se efectueaza cercetarea disciplinara prealabila.
       Or, asa cum rezulta din procesul verbal incheiat la data de 2.03.2005 de persoana imputernicita cu efectuarea cercetarii disciplinare (f.47 dosar fond), contestatorul recurent a recunoscut in cursul discutiilor care au avut loc toate faptele retinute in sarcina sa, respectiv insusirea sumei de 600 EUR din suma totala de 1800 EUR primita de la o clienta a Bancii in scopul de a fi depusa in  contul de credit al acesteia precum si retragerea din contul altei cliente a Bancii a sumei de 400 EUR sub forma de "imprumut", in baza acordului verbal al respectivei cliente.
       Ca asa stau lucrurile rezulta din mentiunea facuta de contestator cu ocazia cercetarii disciplinare pe declaratia data la data de 24.02.2009, declaratie in care recunoaste tocmai faptele mai sus aratate, respectiv "sustin cele declarate mai sus - 27.02.2009" si semnatura.
       Desigur, daca  formularea si pregatirea apararilor ar fi fost impiedicate de un motiv obiectiv, de exemplu timpul insuficient de la data luarii la cunostinta a termenului fixat pentru cercetare disciplinara  si termenul efectiv stabilit in  acest sens,  contestatorul recurent trebuia sa invoce acest motiv in fata persoanei desemnata cu cercetarea disciplinara prealabila si sa ceara un nou termen pentru sustinerea apararilor.
       Or, contestatorul recurent nu a invocat un asemenea  motiv, dimpotriva, a recunoscut toate faptele retinute in sarcina sa, neformuland nici o obiectie, asa cum mai sus s-a aratat.
       Practica judiciara a fost constanta in ceea ce priveste obligativitatea acestei cercetari.
       S-a decis ca in lipsa ei instanta trebuia sa constate nulitatea deciziei de desfacere a contractului de munca.
       Insa, pentru toate considerentele mai sus  expuse, retine Curtea ca aceasta prevedere legala care are caracterul unei masuri de protectie, in scopul de a preveni aplicarea unor sanctiuni disciplinare nejustificate, a fost pe deplin respectata in speta de fata, neputandu-se vorbi de o lipsa a cercetarii disciplinare prealabile.
       Potrivit dispozitiilor art. 60 al. 1 lit. i din Codul  muncii, concedierea salariatilor nu poate fi dispusa pe durata efectuarii concediului de odihna.
       Art. 58 al. 1 din acelasi act normativ defineste concedierea ca fiind incetarea contractului individual de munca din initiativa angajatorului.
       Din coroborarea celor doua dispozitii legale rezulta ca nu poate inceta contractul individual  de munca, din initiativa angajatorului, pe durata efectuarii concediului de odihna.
       Prin decizia nr.65 din 04.03.2009 emisa de intimata, s-a decis sanctionarea contestatorului cu desfacerea disciplinara a contractului individual de munca, incepand cu data de 5.03.2009, in baza art. 61 lit. a din Codul muncii.
       Or, la data de 5.03.2009 contestatorul recurent nu mai era in concediu de odihna.
       Vorbim in speta de doua momente distincte: data emiterii deciziei si data prevazuta pentru incetarea contractului individual de munca.
       La data de incetare a contractului individual de munca, respectiv 5.03.2009, contestatorul nu se afla in concediu de odihna, astfel incat nu opereaza interdictia prevazuta de art. 60 alin.1 lit. i din Codul muncii.
       Numai in conditiile in care aceste doua momente ar fi coincis, respectiv data emiterii deciziei si data incetarii contractului individual de munca ar fi fost aceeasi si s-ar fi situat in perioada in care salariatul era in concediu de odihna,  si-ar fi gasit aplicarea dispozitiile art. 60 din  Codul muncii, insa nu este cazul in  speta  de fata, asa cum mai sus s-a aratat.
       Legiuitorul nu dispune ca nu poate fi emisa decizia de concediere pe perioada concediului de odihna ci prevede clar si neechivoc ca nu poate interveni concedierea, respectiv incetarea contractului individual de munca in aceasta  perioada.
       Retine pentru aceste considerente Curtea ca la data de 5.03.2009, data prevazuta in decizie pentru incetarea contractului individual de munca, contestatorul recurent nu se afla in concediu de odihna, astfel incat in cauza nu opereaza  interdictia prevazuta de art.60 alin.1 lit.i din Codul muncii.
       Orice sanctiune disciplinara trebuie concretizata, materializata intr-un inscris (decizie), act unilateral al angajatorului. Sub sanctiunea nulitatii absolute, decizia trebuie sa contina toate elementele dispuse de art.268 al.2 din Codul muncii.
       Art.62 alin.2 din Codul muncii prevede ca, sub sanctiunea nulitatii absolute, decizia  de  concediere trebuie motivata in fapt si in drept, iar art.74 alin.1 din acelasi act normativ, dispune ca aceasta va contine, in mod obligatoriu, motivele care determina concedierea.
       Prin urmare, decizia trebuie sa cuprinda motivarea in fapt, adica ce  anume determina concedierea.
       Decizia nr.65 din 4.03.2009 emisa de intimata descrie in mod clar abaterile retinute in sarcina contestatorului recurent,  abateri care au determinat aplicarea sanctiunii disciplinare respectiv: insusirea sumei de 600 EUR din suma totala de 1800 EUR primita de la  o clienta a Bancii in scopul de a fi depusa in   contul de credit al acesteia precum si retragerea din contul altei cliente a Bancii a sumei de 400 EUR sub forma de "imprumut" in baza acordului verbal al clientei, fapte recunoscute in scris de catre salariat in timpul anchetei disciplinare.
       Decizia cuprinde si motivarea in drept, respectiv temeiul juridic al aplicarii sanctiunii disciplinare.
       Este mentionat textul incident din Codul muncii, respectiv art.61 lit. a si dispozitiile din  Regulamentul de Ordine Interioara a Bancii.
       Potrivit capitolului VI - Codul de conduita din regulamentul de Ordine Interioara a Bancii, activitatea Bancii trebuie sa fie in deplina conformitate cu legislatia si  reglementarile aplicabile iar salariatii Bancii au obligatia respectarii normelor si reglementarilor interne ale Bancii (pct. 2. 3 si  2.4).
       Or, nu poate sustine contestatorul ca activitatea pe care a desfasurat-o a fost in deplina conformitate cu  legislatia, in conditiile in care,  practic, a facut depuneri la banca in contul unei cliente, semnand depunerile de numerar in numele acestea, si-a insusit din suma totala pe care respectiva clienta i-o incredintase suma de 600 EUR iar pentru a  acoperi aceasta suma a retras din contul altei cliente a Bancii  suma de 400 EUR.
       Contestatorul recurent a efectuat practic operatiuni in conturile clientilor, in  numele si in detrimentul acestora, semnand chitantele de casa in numele lor,  fapte care nu se incadreaza nicidecum in atributiile sale de serviciu.
       Sustine contestatorul ca prin actiunile sale a  facut servicii atat bancii cat si clientilor acesteia prin instituirea  unor bune relatii cu acestia iar faptul ca a folosit si a imprumutat aceste sume de bani de la clientii bancii poate constitui cel mult un fapt personal si nu fapt juridic care sa aiba ca si consecinta desfacerea disciplinara a contractului de munca.
       Retine Curtea ca insusirea unei sume de bani ce trebuia depusa in contul unei rate la banca, suma ce apartinea unei cliente a  bancii respective si retragerea altei sume de bani, din contul altei cliente a bancii, pentru a acoperi suma folosita in  scopuri personale nu pot duce in nici un fel la imbunatatirea relatiilor dintre banca si clientii sai, la mentinerea unui sentiment de  siguranta si incredere cu privire la tranzactiile bancare.
       Nu poate sustine contestatorul ca abaterile retinute in sarcina sa sunt fapte personale care nu afecteaza in nici un fel intimata, in conditiile in care practic a folosit in interesul sau personal sume de bani din conturile clientilor bancii.
       Concedierea disciplinara poate interveni, conform art. 61 lit. a din Codul Muncii, atunci cand salariatul a savarsit o abatere grava sau abateri repetate de la disciplina muncii sau de la regulile stabilite prin contractul individual de munca, contractul colectiv de munca aplicabil sau regulamentul intern.
       Este vorba de incalcarea obligatiilor generale si specifice ale salariatilor legate de prestarea muncii.
       Textul art.61 lit. a din Codul muncii trebuie coroborat cu art. 264 alin.1 lit. f din acelasi cod  potrivit caruia printre sanctiunile disciplinare pe care le poate aplica angajatorul se numara si desfacerea disciplinara a contractului.
       Codul muncii nu defineste si nu enumera abaterile grave, dar ele pot fi stabilite prin  contractele colective de munca sau regulamentele interne; o atare calificare va fi facuta de la caz la caz de angajator.
       Intra in aceasta categorie abaterile grave savarsite cu vinovatie care tulbura profund activitatea angajatorului si fac imposibila continuarea relatiilor de munca. Gravitatea abaterii trebuia apreciata in urma analizarii detaliate a tuturor elementelor sale, a imprejurarilor de fapt in care a fost comisa, a consecintelor ei precum  si a circumstantelor personale ale autorului ei.
       Capitolul VI -Masuri disciplinare si procedura de apel din regulamentul de Ordine Interioara a Bancii prevede ca desfacerea contractului de munca este ultima sanctiune disciplinara aplicabila si se aplica in cazul inregistrarii unei abateri importante, neglijenta grava sau alta incalcare majora a normelor disciplinare, inclusiv neindeplinirea continua a cerintelor functiei.
       Or, Curtea a analizat mai sus abaterile retinute in sarcina  contestatorului, abateri pe care le considera deosebit de grave,  asa cum s-a aratat si care justifica pe deplin, prin ele insele, aplicarea sanctiunii disciplinare maxime, cea mai severa, care presupune indepartarea contestatorului din colectivul de munca.
       Si in ce priveste circumstantele personale ale contestatorului recurent retine Curtea ca se justifica aplicarea acestei sanctiunii disciplinare.
        Astfel, asa cum mai sus s-a aratat, contestatorul considera in continuare ca faptele sale au  dus la instituirea unor bune relatii intre Banca si clienti.
       O parte vitala a relatiilor de serviciu o reprezinta lucrul cu  clientii astfel incat acestia sa se simta bine veniti si increzatori in banca (Capitolul IV - Codul de conduita din regulamentul de Ordine Interioara al Bancii, pct.10).
       Or abaterile savarsite de contestator, asa cum au  fost descrise si retinute in sarcina partii, nu sunt in masura sa dezvolte un sentiment de prea mare incredere actualilor sau potentialilor clienti ai bancii,  avand in vedere si faptul ca  au fost savarsite de un angajat al bancii intimate.
       Fata de aceste considerente, in temeiul dispozitiilor art. 312 alin.1 Cod procedura civila si al dispozitiilor legale mai sus aratate, instanta a respins a respins recursul ca nefondat.