INCHEIERE CONTRACT DE MUNCA. ADMISIBILITATEA ACTIUNII
(Decizie nr. 212 din data de 05.04.2005 pronuntata de Curtea de Apel Suceava)4. INCHEIERE CONTRACT DE MUNCA. ADMISIBILITATEA ACTIUNII
Prin sentinta civila nr. 780 din 13 octombrie 2004, Tribunalul Bacau a respins, ca nefondata, actiunea reclamantei C. M., prin care a solicitat obligarea paratului Teatrul Municipal Bacovia Bacau la incheierea contractului individual de munca in forma scrisa, sub sanctiunea obligarii la plata daunelor cominatorii, cu motivarea ca, in mod justificat nu a fost incheiat contractul, intrucat reclamanta nu a prezentat un certificat medical cu privire la starea de sanatate.
Curtea de Apel Suceava, prin decizia civila 212 din 5.04.2005, a admis recursul reclamantei, cu consecinta modificarii sentintei recurate si, in rejudecare, a admis in parte actiunea, obligand paratul la incheierea contractului de munca incepand cu data de 11.05.2004, sub sanctiunea obligarii la plata daunelor cominatorii de 1.000.000 lei/zi de intarziere, de la data pronuntarii pana la data perfectarii raporturilor de munca.
In motivare, instanta de recurs a retinut, conform actelor dosarului (adresa de transfer a paratei, mentiunile din cartea de munca, facute de vechiul angajator), rezulta, fara echivoc, ca partile, de comun acord, au inteles sa incheie raporturi contractuale, iar potrivit art. 16 alin. 2 din Codul muncii, obligatia incheierii ulterioare a contractului individual de munca revenea paratei, in calitate de angajator.
Cu toate acestea, contrar probatoriului administrat, prima instanta a respins actiunea, motiv pentru care, in temeiul art. 312 rap. la art. 304 pct. 9 C. pr. civ., s-a admis recursul reclamantei si, pe fond, s-a admis actiunea.

Sursa: Portal.just.ro
Alte spete Contracte de munca
Litigiu privind functionarii publici - Hotarare nr. 56 din data de 18.01.2018ESFACEREA DISCIPLINARA A CONTRACTULUI INDIVIDUAL DE MUNCA - Sentinta civila nr. 258/LM/2010 din data de 10.12.2010
DESFACEREA CONTRACTULUI INDIVIDUAL DE MUNCA - Sentinta civila nr. 535/LM/2010 din data de 10.12.2010
Contract colectiv de munca. Nelegalitatea unor clauze stipulate cu respectarea dispozitiilor legii 130/1996 privind contractul colectiv de munca - Sentinta civila nr. 906/lm/2008 din data de 17.02.2009
Sindicat.Conditiile legale pentru reprezentativitate. - Decizie nr. 976/R/ din data de 28.11.2005
Raspunderea patrimoniala. Prejudiciu creat societatii de catre angajat. Cerere reconventionala. Restituirea garantiei retinuta de angajator. - Sentinta civila nr. 227 din data de 28.02.2012
Contestatie impotriva deciziei de impunere pentru restituirea unor sume incasate necuvenit de catre angajatul cu contract individual de munca. - Sentinta civila nr. 566 din data de 02.05.2012
Raspunderea patrimoniala a angajatilor pentru pagubele produse datorita nerespectarii atributiilor de serviciu. - Sentinta civila nr. 1216 din data de 11.10.2011
Raspunderea disciplinara. Reducerea salariului cu 10 % pe o perioada de 3 luni. - Sentinta civila nr. 203 din data de 01.03.2010
Despagubiri solicitate in baza unui act aditional la contractul individual de munca - Sentinta civila nr. 95 din data de 25.01.2011
Obligatii asumate prin act aditional la contractul de munca - Sentinta civila nr. 17 din data de 11.01.2011
Drepturi banesti ce decurg din Contractul colectiv de munca - Sentinta civila nr. 419 din data de 15.04.2008
Despagubiri solicitate in baza unui act aditional la contractul individual de munca - Sentinta civila nr. 979 din data de 19.10.2010
Obligarea angajatului la plata unor despagubiri angajatorului pentru prejudiciul cauzat din vina salariatului - Sentinta civila nr. 94 din data de 01.02.2010
Contestatie impotriva deciziei de sanctionare disciplinara - Sentinta civila nr. 392 din data de 30.04.2009
Plangere contraventionala - Sentinta civila nr. 1386 din data de 16.12.2010
Violenta psihica. Viciu de consimtamant la incheierea actului aditional la CIM - Decizie nr. 83/AP din data de 03.03.2014
Modificarea unilaterala a contractului individual de munca - Decizie nr. 240/M din data de 03.03.2014
Litigii de munca – incetarea suspendarii contractului individual de munca, dispuse in temeiul art. 52 alin. 1 lit. b Codul muncii, va genera consecinte diferite in functie de solutia pronuntata prin hotararea judecatoreasca penala definitiva - Decizie nr. 1743/R din data de 02.10.2013
Fisele de evaluare sunt acte administrative ce se bucura de prezumtia legalitatii si veridicitatii in situatia in care au fost emise de o autoritate publica si nu au fost contestate de persoanele indreptatire in termen legal. - Decizie nr. 2076/R din data de 17.04.2013