Clauze contractuale bancare - principiul nominalismului art. 1578 Cod civil

           Clauzele prin care reclamanta s-a obligat la rambursarea creditului in CHF se regasesc in conventia de credit si transpun principiul nominalismului monetar, reglementat de art. 1578 Cod civil din 1864. Nu se poate retine caracterul abuziv al unei prevederi contractuale care ar obliga imprumutatii sa ramburseze creditul in moneda in care acesta a fost contractat intrucat consumatorul este o persoana mediu avizata si mediu diligenta care nu poate face abstractie de faptul ca fluctuatiile cursului valutar afecteaza participantii unei piete libere. Fluctuatia cursului de schimb nu constituie prin sine insasi o imprejurare care sa determine a se retine caracterul abuziv al clauzelor privind rambursarea sumei imprumutate, nefiind indeplinite, numai pentru acest considerent, conditiile prevazute de art. 4 din Legea nr. 193/2000.

Asupra apelului de fata:
Constata ca, prin sentinta civila nr. 541 din data de 30.06.2016 pronuntata de Tribunalul Brasov in dosarul nr. xxxx/62/2015 s-a admis in parte cererea de chemare in judecata formulata de reclamanta A. in contradictoriu cu parata Banca B.  Membra a […] si in consecinta:
A constatat caracterul abuziv al clauzelor cuprinse in art. 5 litera a) – cu privire la comisionul de administrare a creditului ?i art. 6 pct.1 teza a doua si pct.4 – privind modul de calcul al dobanzii variabile ?i posibilitatea Bancii de modificare unilaterala a dobanzii, din Contractul de credit ipotecar nr. xxx11847/05.06.2008, incheiat de parti.
A constatat nulitatea absoluta a clauzelor constatate ca abuzive si a dispus inlaturarea acestora din Contractul de credit ipotecar nr. xxx11847/05.06.2008, incheiat de parti.
Parata a fost obligata sa restituie reclamantei urmatoarele sume:
- 19.898,34 CHF, reprezentand dobanda incasata in plus, in perioada 05.06.2008 - 29.02.2016, prin modificarea unilaterala a ratei dobanzii variabile, precum si la restituirea sumelor incasate ulterior cu acelasi titlu, conform graficului de rambursare aferent contractului, pana la data ramanerii definitive a hotararii, sume la care se adauga dobanda legala calculata pana la data de 07.05.2016 - in cuantum de  3.140,77 CHF ?i care se va calcula in continuare, asupra fiecarei sume percepute, de la data incasarii si pana la data achitarii efective a debitului principal.
- 1.920 CHF,  perceputa cu titlu de comision de administrare a creditului si 854,16 CHF reprezentand dobanda legala aferenta acestei sume, calculate de la data platii pana la data de 07.05.2016 si care se va calcula in continuare pana la data restituirii efective a debitului principal. 
S-au respins restul pretentiilor reclamantei.
Parata a fost obligata sa plateasca reclamantei suma de 4.960 lei, cu titlu de cheltuieli de judecata.
In motivarea hotararii se arata ca intre reclamanta A. si parata Banca B. membra a […] s-a incheiat Contractul de credit bancar nr. xxx11847/05.06.2008, prin care reclamanta a imprumutat suma de 96.000 CHF (filele 7-10 dos. Jud. Bv.).
Reclamanta a solicitat, la data de 22.10.2014, sa se constate nulitatea art. 5 (cu privire la comisionul de administrare ?i comisionul de rambursare in avans) si art. 6 (cu privire la dobanda) din contract, cu restituirea sumelor achitate in baza acestora, precum si stabilizarea/denominarea cursului de schimb valutar la valoarea inregistrata in momentul contractarii imprumutului, curs care sa fie valabil pe toata perioada derularii contractului si restituirea sumelor de bani rezultate ca urmare a diferentei de schimb valutar inregistrata de la data acordarii imprumutului si pana in prezent.
Prin clauza inserata la art. 5 din contract s-a prevazut ca „pentru creditul acordat Imprumutatul va plati urmatoarele comisioane:
a) comision de administrare a creditului: 2,000% flat calculat asupra creditului contractat; se achita din credit la data primei utilizari din credit.
b) comision de rambursare in avans: 4,000% flat calculat asupra sumei rambursate in avans; se achita din sursele proprii ale Imprumutatului la data rambursarii in avans, in valuta creditului….”
Prin clauza inserata la art. 6 din contract s-a prevazut, la pct.1, ca dobanda aferenta creditului acordat este o dobanda fixa de 5,9000% pentru primele 6 luni din perioada de creditare, dupa care se va plati „dobanda variabila a Bancii, compusa din Dobanda de Referinta a Bancii la care se adauga marja de 5,1550%, dobanda fiind revizuibila, in functie de Dobanda de Referinta a Bancii”, cu mentiunea, la pct.4,  ca modificarea nivelului dobanzii curente se va comunica Imprumutatului printr-o notificare, pe care o apreciaza suficienta si mentioneaza ca „Imprumutatul renunta la orice plangere, aparare sau reclamatie ulterioara cu privire la faptul ca aceasta metoda a fost nepotrivita sau inadecvata”  iar „in cazul in care, ca urmare a modificarii dobanzii de catre Banca, Imprumutatul nu va rambursa ratele nescadente/restul din creditul angajat si dobanzile aferente, in termen de cel mult 10 zile calendaristice de la data notificarii modificarii dobanzii, se considera ca acesta a acceptat noul procent de dobanda”.
In drept, cu privire la cererea de chemare in judecata formulata, instanta a retinut ca potrivit art. 966 Vechiul Cod civil obligatia nelicita nu poate avea niciun efect, iar conform art. 968 Vechiul Cod civil cauza este nelicita cand este prohibita de legi, cand este contrarie bunelor moravuri si ordinii publice.
Raportat la obiectul conventiei de credit si partea contractanta, instanta a apreciat ca reclamanta se incadreaza in prevederile Legii nr. 193/2000 care la art. 2 alin. 1 stabileste ca prin consumator se intelege orice persoana fizica sau grup de persoane fizice constituite in asociatii, care, in temeiul unui contract care intra sub incidenta prezentei legi, actioneaza in scopuri din afara activitatii sale comerciale, industriale sau de productie, artizanale ori liberale.
Prin Legea nr. 193/2000, prin care se transpune in legislatia nationala prevederile  Directivei Consiliului 93/13/CEE din 5 aprilie 1993, s-a stabilit in mod expres competenta instantei de judecata de a constata caracterul abuziv al clauzelor contractuale, de a obliga la modificarea clauzelor unui contract sau de a-l anula, in masura in care se retine ca acesta cuprinde clauze abuzive.
O asemenea interventie nu incalca principiul fortei obligatorii a contractelor consacrat de art. 969 alin.1 Vechiul Cod civil, libertatea contractuala nefiind identica cu una absoluta sau discretionara de a contracta, in conditiile in care un contract are putere de lege intre parti si este prezumat a fi guvernat de buna-credinta si echilibru contractual al prestatiilor, in caz contrar, el neputand fi opus partilor, tertilor sau instantei de judecata.
Interpretand aceasta directiva, Curtea de Justitie a Comunitatilor Europene a stabilit in Cauza Oceano Grupo Editorial SA. versus Rocio Murciano Quintero (C-240/98) ca protectia acestui act normativ confera judecatorului national posibilitatea de a aprecia din oficiu caracterul abuziv al unei clauze contractuale in masura in care este investit cu formularea unei cereri intemeiate pe aceasta. Intrucat o asemenea examinare presupune existenta in prealabil a unui contract semnat de catre cele doua parti care si-a produs integral sau partial efectele, este neindoielnic ca executarea pentru un anumit interval de timp a obligatiilor asumate de catre consumator nu poate impiedica verificarea continutului sau de catre instanta de judecata.
Art. 4 alin. 2 din Directiva 93/13/CEE si art. 4 alin. 6 din Legea nr. 193/2000 nu inlatura de la controlul caracterului abuziv orice clauza privind pretul, ci fac trimitere la adecvarea dintre pret si valoarea prestatiei respective, serviciile ori produsele oferite in schimb. Prin urmare, instanta nu poate retine apararea paratei in sensul ca clauzele cu privire la dobanda si comisioane sunt excluse de la controlul judiciar.
Art. 1 alin. 3 din Legea nr. 193/2000 interzice comerciantilor stipularea de clauze abuzive in contractele incheiate cu consumatorii, iar dispozitiile art. 4 alin. 1 din aceeasi lege prevad ca „o clauza contractuala care nu a fost negociata direct cu consumatorul va fi considerata abuziva daca, prin ea insasi sau impreuna cu alte prevederi din contract, creeaza in detrimentul consumatorului si contrar cerintelor bunei credinte, un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor ”.
Clauza nenegociata cu consumatorul a fost definita in art. 4 alin. 2 din Legea nr. 193/2000 ca fiind acea clauza stabilita, fara a da posibilitatea consumatorului de a influenta natura ei, cum ar fi contractele standard, preformulate sau conditiile generale practicate de comercianti pe piata produsului sau serviciului respectiv.
In ceea ce priveste clauza de la art. 6 pct.1 teza a doua si pct. 4 din contractul de credit nr.xxx11847/05.06.2008:
Aparent, examenul caracterului abuziv al acestei clauze pare a fi exclus de plano de dispozitiile art. 4 alin. 6 din Legea nr. 193/2000, insa el este posibil in speta, intrucat clauzele respective nu intrunesc cerinta impusa de teza finala a aceluiasi text legal, clauzele referitoare la modul in care se va calcula dobanda variabila nefiind exprimate intr-un limbaj usor inteligibil.
Art. 4 alin. 6 din Legea nr. 193/2000 reprezinta transpunerea fidela a art. 4 alin. 2 din Directiva nr. 93/13/CEE si prevede posibilitatea exercitarii controlului cu privire la caracterul abuziv al clauzelor, chiar a celor referitoare la obiectul principal al contractului sau la pretul datorat, in situatia in care clauzele respective nu sunt exprimate in mod clar si inteligibil. Asadar, in conditiile in care clauza nu este exprimata in mod clar, lasand loc la echivoc, ori cand este folosit un limbaj neinteligibil poate fi supusa analizarii din perspectiva unui eventual caracter abuziv.
In acord cu jurisprudenta Inaltei Curti de Casatie si Justitie (decizia nr. 578 din 14 februarie 2013 a Sectiei a II-a Civile), instanta a retinute ca, sintagma „…exprimate intr-un limbaj usor inteligibil” folosita de legiuitorul national cat si cea folosita in norma comunitara „…exprimate in mod clar si inteligibil” nu pot fi reduse la o exprimare clara si usor inteligibila din punct de vedere gramatical sau literal, pentru ca altfel ar fi fost de prisos a se face aceasta mentiune in cuprinsul unui act normativ, ci la situatia in care clauza sa fie clar definita astfel incat consumatorul sa aiba reprezentarea clara a ratiunilor si fundamentelor relative la continutul clauzelor si efectelor acestora asupra contractului in ansamblu.
In ceea ce priveste limbajul inteligibil, Tribunalul a apreciat ca acest caracter inseamna mult mai mult, respectiv inseamna posibilitatea pentru consumatori sa prevada consecintele ce decurg din cuprinsul clauzelor contractului, mai ales sub aspectul consecintelor economice care rezulta din acesta, in ceea ce ii priveste. In acest sens, sunt relevante concluziile la care a ajuns CJUE in cauza C-26/13 (Arpad Kasler impotriva OTP Jelzalogbank Zrt).
Sub acest aspect, desi dobanda face parte din costul total al contractului, contrar sustinerilor paratei, clauza ce reglementeaza modul de calcul al acesteia, poate fi analizata pentru argumentele anterior expuse, in conditiile in care ea nu este exprimata in mod clar si inteligibil, lasand loc la echivoc.
Astfel, instanta a apreciat ca dispozitiile din contract cu privire la modificarea dobanzii in functie de „Dobanda de Referinta a Bancii” nu au un caracter de predictibilitate pentru reclamanta, in calitatea acesteia de client al bancii; astfel, fara niciun motiv intemeiat si fara a prezenta criterii in functie de care se calculeaza dobanda bancii, parata  isi rezerva dreptul de a revizui dobanda in mod unilateral, fara consimtamantul consumatorului, plin aplicarea unei dobanzi de referinta necunoscuta de consumator si fata de care acesta se obliga prin contract sa nu formuleze nicio contestatie. Instanta nu a putut retine sustinerile paratei in legatura cu acest aspect cata vreme dispozitiile art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000 stabilesc ca este abuziva acea clauza care nu a fost negociata direct cu consumatorul. Or, din cuprinsul dispozitiilor art. 6.1  instanta a retinut ca s-a mentionat in mod expres ca banca poate modifica unilateral, adica prin vointa proprie si fara a fi necesar consimtamantul celeilalte parti, nivelul dobanzii la creditul acordul Imprumutatului, in functie de criteriul mentionat expres : „Dobanda de Referinta a Bancii”.
Nu s-a putut retine nici sustinerea paratei potrivit cu care partile au actionat de pe pozitii de egalitate la incheierea contractului cata vreme, prin clauza prevazuta la art. 6 pct.1 teza a II-a si pct. 4, s-a stabilit in favoarea uneia din parti, respectiv a comerciantului, dreptul de a modifica unilateral, fara consimtamantul celeilalte parti, unul din elementele esentiale ale acelei conventii, si anume dobanda, consumatorul fiind pus in situatia de a rambursa intreaga valoare a creditului ramas de achitat in cazul in care nu intelege sa accepte dobanda impusa unilateral de catre banca, discrepanta intre drepturile si obligatiile partilor fiind evidenta si in favoarea exclusiv a comerciantului.
Nu a putut fi primita nici apararea paratei in sensul ca nu mai este in vigoare clauza de la art. 6 din data de 02.09.2010, cand reclamanta a fost notificata asupra schimbarilor intervenite in contract ca urmare a intrarii in vigoare a dispozitiilor O.U.G. nr. 50/2010 si cand i s-a comunicat acesteia si un exemplar din actul aditional, in care dobanda s-a redefinit ca fiind LIBOR la 3 luni + marja bancii in cuantum de 7,965%, deoarece actul aditional depus la filele 64-72 dosar nu a fost semnat de reclamanta, astfel ca nu poate sa-si produca efectele. Mai mult, s-a retinut ca, dupa intrarea in vigoare a O.U.G. nr. 50/2010, prin actul aditional, nesemnat, pe care parata il invoca s-a stabilit ca dobanda se va calcula prin aplicarea indicelui LIBOR la 3 luni + marja de 7,965%, deci o marja mult mai mare decat cea din contractul initial, astfel ca, asa cum s-a stabilit prin Raportul de expertiza contabila judiciara din data de 09.05.2016 intocmit de domnul expert C. (filele 28-56), dobanda pe care reclamanta a achitat-o dupa aceasta modificare unilaterala a crescut semnificativ.
Prin urmare, clauzele de la acest articol cu privire la modul de calcul al dobanzii variabile, notificarea acesteia si lipsa posibilitatii consumatorului de contestare a respectivei dobanzi sunt considerate abuzive.
In ce priveste clauza inserata la art. 5 lit. a, din cuprinsul acesteia s-a retinut ca s-a stipulat de catre Banca obligatia Imprumutatului de a achita un comision de administrare a creditului: 2,000% flat calculat asupra creditului contractat, ce se achita din credit la data primei utilizari din credit, pe care expertul l-a calculat ca fiind achitat in cuantum de 1.920 CHF (fila 39 dosar).
Instanta a constatat ca acest comision de administrare intra sub incidenta prevederilor Legii nr. 193/2000, intrucat elementele care au stat la baza perceperii acestui comision si contraprestatia pe care o are in vedere, din partea Bancii care l-a perceput nu este detaliata in cuprinsul contractului, astfel ca pentru consumator, la momentul incheierii conventiei nu exista informatii asupra a ceea ce plateste, asupra contraprestatiei de care beneficiaza.
Instanta nu a avut in vedere sustinerile paratei conform carora comisionul de administrare este un cost asociat creditului ce a fost achitat o singura data, deoarece nu se mentioneaza explicit in contract pentru ce se achita acest cost. Prin urmare, prin inserarea acestei clauze, contrar cerintei bunei credinte ce trebuie sa caracterizeze raporturile dintre comerciant si consumator, parata nu a facut decat sa perceapa in mod nejustificat o taxa disproportionat de mare fata de prestatia efectiv efectuata in schimbul sau, astfel ca respectiva clauza analizata este abuziva, intrucat plaseaza consumatorul intr-o pozitie defavorabila fata de banca imprumutatoare, obligandu-l pe acesta la prestatii disproportionate in raport cu serviciile de care in mod efectiv beneficiaza. 
In ceea ce priveste clauza inserata la art. 5 lit. b, din cuprinsul acesteia s-a retinut ca s-a stipulat de catre Banca obligatia Imprumutatului de a achita un comision de rambursare in avans de 4,000% flat calculat asupra sumei rambursate in avans.
Cu privire la acest comision, din actele de la dosar s-a retinut ca pe parcursul derularii contractului, pana la data formularii actiunii, reclamanta nu a achitat nicio suma cu titlu de comision de rambursare anticipata, iar dupa intrarea in vigoare a O.U.G. nr. 50/2010, acest comision nu se mai poate percepe de Banca, prin efectul legii. Ca urmare, cererea de constatare a caracterului abuziv al acestei clauze este lipsita de interes si va fi respinsa de instanta.
Potrivit art. 6 din Legea nr. 193/2000 clauzele abuzive cuprinse in contract si constatate fie personal, fie prin intermediul organelor abilitate prin lege nu vor produce efecte asupra consumatorului, iar contractul se va derula in continuare, cu acordul consumatorului, numai daca dupa eliminarea acestora mai poate continua.
In ceea ce priveste sanctiunea pe care instanta o va aplica clauzelor cu privire la dobanda si comisionul de administrare, considerate abuzive, s-a retinut practica Inaltei Curti de Casatie si Justitie, care intr-o decizie de speta (Sectia a II-a civila, Decizia nr. 686/21.02.2013) a stabilit ca desi Legea nr. 193/2000 nu prevede, ca sanctiune, anularea clauzelor cu caracter abuziv, ci inopozabilitatea (sau ineficacitatea) acestora in raport cu consumatorul, regimul juridic al acestei sanctiuni este practic identic cu al nulitatii absolute, acest lucru decurgand din practica Curtii de Justitie a Uniunii Europene. S-a aratat ca Legea nr. 193/2000 nu reprezinta decat transpunerea in legislatia romaneasca a Directivei nr. 93/13/CEE, or, potrivit jurisprudentei Curtii Europene de Justitie, dispozitiile acestei directive sunt de ordine publica (cauza Mostaza Claro).
S-a retinut astfel ca «in cauza C-76/10 Pohotovost’ s.r.o. Vs Iveta Cor?kovská, in considerentul nr. 50 s-a precizat ca „data fiind natura si importanta interesului public pe care se intemeiaza protectia pe care Directiva nr. 93/13/CEE o asigura consumatorilor, art. 6 din acesta trebuie sa fie considerat ca o norma echivalenta cu normele nationale care ocupa, in cadrul ordinii interne, rangul de ordine publica.
In acelasi sens, in cauza Salvat Editores SA v José M. Sánchez Alcón Prades C-241/98, Curtea de Justitie a Uniunii Europene a aratat ca recunoaste judecatorului puterea de a declara din oficiu, ca nule, clauzele abuzive ale unui contract” aratand totodata ca aceasta putere „se incadreaza pe deplin in contextul general al protectiei speciale pe care directiva tinde sa o recunoasca interesului colectivitatii, care, facand parte din ordinea publica economica, depaseste interesele specifice ale unor parti. Exista, cu alte cuvinte un interes public ca aceste clauze prejudiciabile pentru consumator sa nu-si produca efectele”.»
Pentru aceste motive, instanta a retinut ca, in cauza, sunt intrunite conditiile legale pentru a fi declarate abuzive clauzele privind modul de calcul al dobanzii variabile si comisionul de administrare si astfel s-a constatat nulitatea absoluta a respectivelor clauze si sa fie obligata parata la eliminarea lor din contract.
Ca o consecinta a constatarii nulitatii absolute a clauzelor Contractul de credit bancar nr. xxx11847/05.06.2008 de la art. 5 lit. a si art. 6 pct. 1 teza a II-a si pct. 4, instanta a apreciat fondate cererile de restituire a sumelor achitate in baza acestor clauze de reclamanta.
In cauza nu a intervenit prescriptia extinctiva a dreptului la restituirea sumelor mentionate deoarece, fiind vorba de o nulitate absoluta cererea de constatare a acestei nulitati poate fi formulata oricand, nefiind incidente dispozitiile art. 3 din Decretul nr. 167/1958 (in vigoare la data incheierii contractului de credit), iar pretentiile sunt subsecvente cererii de constare a nulitatii clauzelor privind dobanda variabila si comisionul de administrare si pot fi acordate in totalitate.
In raport de sumele calculate prin Raportul de expertiza contabila judiciara din data de 09.05.2016 intocmit de domnul expert C. (filele 28-56), s-a dispus restituirea sumei de 19.898,34 CHF achitata de reclamanta cu titlu de dobanda in plus, in perioada 05.06.2008 - 29.02.2016, prin modificarea unilaterala a modului de calcul al dobanzii, precum si sumele incasate ulterior acestei perioade cu acelasi titlu, conform graficului de rambursare aferent contractului. De asemenea, s-a dispus restituirea sumei de 1.920 CHF achitata cu titlu de comision de administrare.
Pentru despagubirea integrala a reclamantei, la sumele mentionate anterior s-a adaugat dobanda legala calculata de expert, pana la data de 07.05.2016 (3.140,77 CHF, respectiv 854,16 CHF), dobanda ce se va calcula in continuare pana la data platii efective a debitelor, prin raportare la dispozitiile O.G. nr. 13/2011.
In speta, data fiind declararea ca abuziva a clauzei prin care banca stabileste modul de calcul al dobanzii variabile in functie de dobanda de referinta a bancii, urma ca prin negociere directa cu partea sa stabileasca componenta ratei dobanzii pe viitor, functie de structura clauzelor contractuale asa cum acestea se prezinta in urma anularii celor constatate ca fiind abuzive, instanta neputand sa se substituie partilor in aceasta privinta sau sa intervina in contractul dintre ele.
Referitor la cererea de stabilizare/denominare a cursului de schimb valutar la valoarea inregistrata in momentul contractarii imprumutului, curs care sa fie valabil pe toata perioada derularii contractului, instanta a retinut ca prin clauza de la art.1 pct.2 din contract s-a mentionat ca „creditul de va restitui in aceeasi valuta”, iar la art. 8 pct.1 s-a mentionat ca „Orice plata efectuata de Imprumutat in vederea rambursarii creditului se va face in moneda in care a fost acordat creditul”.
Instanta a retinut ca aceste clauze, nemodificate potrivit actelor aditionale, sunt esentiale si tin de obiectul principal al contractului, in sensul art. 4 din Directiva nr. 93/13/CEE.
De asemenea, fata de jurisprudenta CJUE (Hotararea Arpad Kasler pronuntata de CJUE la data de 30.04.2014 in C-26/13), instanta a retinut ca sunt clare si inteligibile clauzele din contractul de credit cu privire la moneda in care se va restitui creditul acordat reclamantei, astfel ca ies a priori din sfera evaluarii naturii abuzive a clauzei, avand in vedere nu doar redactarea gramaticala a clauzelor, ci si posibilitatea intelegerii fundamentului ei economic de catre un consumator mediu avizat, dar si de catre consumatorul individual care invoca pretinsul caracter abuziv al clauzei.
In acest sens, instanta a retinut ca, la data incheierii contractului de credit, reclamanta a beneficiat de practica Bancilor din Romania de a acorda credite direct in CHF cu obligatia rambursarii in aceeasi moneda, reclamantul avand libertatea de a alege moneda de plata a creditului.
In cuprinsul contractului de credit se arata in mod expres, clar si inteligibil, ca imprumutul este acordat in CHF (art.1 pct.1 din contract), iar rambursarea creditului se face in moneda in care este acordat creditul (art. 1 pct. 3), prin urmare imprumutatul accepta riscurile aferente cursului de schimb asociate contractarii intr-o moneda diferita de cea in care isi incaseaza venitul, Banca fiind exonerata de orice pretentie in legatura cu efectele nefavorabile ale fluctuatiilor  cursului de schimb valutar.
Intr-adevar, contractul de credit in moneda straina contine un element de risc valutar (atat pentru Imprumutat, cat de altfel si pentru Banca, in situatia aprecierii respectiv aprecierii monedei straine), insa acesta nu il transforma automat intr-un contract abuziv, ci dimpotriva, clauza referitoare la efectuarea platilor de catre Imprumutat in moneda de acordare a creditului reprezinta o aplicatie a principiul nominalismului consacrat de dispozitiile art. 1578 din Vechiul Cod civil ale carui dispozitii sunt aplicabile in speta, raportat la data incheierii contractului. De altfel, acelasi principiu al nominalismului, potrivit caruia imprumutatul trebuie sa inapoieze suma nominal primita, oricare ar fi variatia valorii acesteia, este consacrat de dispozitiile art. 2164 din noul Cod civil.
Prin urmare, principiul nominalismului este traditional in contractele de imprumut. In realitate, in cazul creditelor acordate in moneda straina nu suntem in prezenta niciunei clauze abuzive, pentru ca nu Banca a instituit printr-o clauza in contract regula nominalismului, ci insusi legiuitorul, iar teoria clauzelor abuzive nu poate insemna negarea unor principii sau a unei reguli traditionale de functionare ale unor institutii juridice. Chiar daca in contractul de credit sau in graficul de rambursare figureaza o asemenea clauza de risc valutar, aceasta nu este altceva decat preluarea principiului nominalismului consacrat de lege.
De altfel, chiar CJUE s-a pronuntat in sensul ca nu intra sub incidenta evaluarii caracterului abuziv decat clauzele din contractele incheiate cu consumatorii, iar nu si dispozitiile legale. Astfel, prin Hotararea CJUE din 30 aprilie 2014, pronuntata in cauza Barclays Bank contra Sara Sannchez Garcia, Alejandro Chacon Barrera C -280/13, Curtea a retinut ca „Directiva 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive in contractele incheiate cu consumatorii si principiile dreptului Uniunii referitoare la protectia consumatorilor si la echilibrul contractual, trebuie interpretate in sensul ca sunt excluse din domeniul lor de aplicare acte cu putere de lege si norme administrative ale unui stat membru, precum cele in discutie in litigiul principal, in lipsa unei clauze contractuale de modificare a continutului sau a domeniului de aplicare al acestora”.
Or, prin actiunea prin care se pretinde eliminarea riscului valutar, prin inghetarea cursului de schimb al monedei creditului la data incheierii contractului, practic se solicita nesocotirea principiului legal al nominalismului.
Intrucat principiul nominalismului este unul legal, exceptiile de la acest principiu nu pot fi instituite pe cale jurisprudentiala, ci doar pe cale legala. Nimic nu se opune ca legiuitorul sa prevada masuri speciale de protectie a consumatorilor in cazul creditelor in valuta, astfel cum insasi Directiva nr.17/2014 are ca premisa aplicarea principiului nominalismului (imprumutatul suporta riscul valutar), dar obliga statele membre sa adopte o reglementare speciala, derogatorie, de natura sa asigure protectia consumatorilor, cu aplicabilitate numai pentru viitor, adica pentru contractele care vor fi incheiate sub imperiul unei asemenea reglementari, astfel cum s-a aratat mai sus.
Intr-adevar, dispozitiile art.1271 din noul Cod civil (inaplicabile in privinta contractului de credit ipotecar nr. xxx11847/05.06.2008, fata de data incheierii acestuia), permit admiterea de principiu a impreviziunii, insa si sub imperiul vechiului Cod civil s-a decis ca teoria impreviziunii trebuie recunoscuta in masura in care obligatia contractuala nu mai este susceptibila de executare, cand imprejurarile in care trebuia executata o fac radical diferita de cea asumata prin contract.
In acest sens se apreciaza daca obligatia si-a pierdut identitatea, verificandu-se daca modificarea circumstantelor nu a fost integrata in riscul contractual, cum este cazul in speta. Variatia circumstantelor si, prin urmare, noile sarcini ce afecteaza executarea, fac parte din riscul contractual pe care-l suporta debitorul obligatiei de executat, in lipsa unei dispozitii contrare.
Partile contractante se puteau apara de consecintele impreviziunii prin clauze de revizuire a contractului, in sensul de obligatie pe care si-o asuma in mod expres partile ca vor revedea si reajusta prestatiile lor, la anumite perioade de timp stabilite, pentru a le reechilibra, tinand cont de schimbarile constatate in circumstantele economice, or, contractul de credit incheiat intre parti nu contine o clauza expresa de revizuire a contractului.
Astfel ca, in aceasta situatie, instanta nu putea interveni in contract pentru reechilibrarea prestatiilor afectate de cauze imprevizibile survenite ulterior momentului incheierii conventiei, intrucat astfel ar fi incalcat principiul fortei obligatorii a contractelor.
Nu s-a putut retine omisiunea Bancii de a informa reclamanta asupra riscului de crestere a CHF, intrucat Bancii nu ii revenea o astfel de obligatie si, mai mult, la data incheierii contractului de credit, nici Banca nu putea cunoaste evolutia ulterioara a situatiei economice si politice nationale si globale sau efectele crizei economice, astfel ca sa poata previziona cresterea cursului valutar.
Intr-adevar, potrivit dispozitiilor art.970 din Vechiul Cod civil, toate contractele trebuie executate cu cerintele bunei-credinte si echitatii. Or, a plati un pret mult mai mare sau mai mic decat valoarea reala a bunului, respectiv rate majorate semnificativ din cauza cresterii valorii CHF din momentul executarii prestatiilor este contrar bunei-credinte si echitatii. Echitabil la acest moment ar fi ca o eventuala convertire a creditului sa aiba in vedere cursul CHF de la data sesizarii instantei sau, cel mult, de la data pronuntarii.
Nu a putut fi primita, insa, cererea reclamantei privind convertirea intregului credit prin raportare la cursul de schimb de la data incheierii contractului de credit. In acest sens instanta a retinut ca, ajungand sa incheie un contract de credit in moneda straina, reclamanta si-a asumat riscul fluctuatiei monetare, iar a solicita ca moneda creditului sa fie convertita prin raportare la cursul CHF – RON de la data incheierii contractului de credit inseamna a transforma total intelegerea partilor si a crea paratei un dezavantaj major in conditiile in care, prin contractarea creditului in CHF, reclamanta a beneficiat de o dobanda mai avantajoasa decat la creditele in RON sau in Euro.
Statuarile Curtii de Justitie a Uniunii Europene din cauza C-26/13 Arpad Kasler nu sunt aplicabile decat cu caracter general, iar nu si in mod concret, in prezenta speta. Astfel, clauza al carei caracter abuziv a fost invocat in cauza mentionata se refera la posibilitatea Bancii maghiare sa calculeze ratele lunare de rambursare scadente pe baza cursului de schimb la vanzarea monedei straine aplicat de Banca, desi cuantumul imprumutului deblocat este stabilit de aceasta din urma pe baza cursului de schimb la cumparare pe care il aplica valutei respective, situatie cu totul diferita decat cea din prezenta cauza.
De asemenea, cauza C-26/13 Arpad Kasler are in vedere aprecierea conformitatii cu dreptul Uniunii Europene a unei norme de drept national care permite instantei nationale sa remedieze nulitatea clauzei abuzive prin inlocuirea acesteia cu o dispozitie de drept national cu caracter supletiv, situatie care, de asemenea, nu se regaseste in legislatia romana.
In lumina tuturor argumentelor expuse mai sus, instanta a considerat ca este neintemeiata cererea de stabilizare  a cursului de schimb al CHF la valoarea pe care a avut-o la momentul semnarii contractului de credit, astfel ca aceasta cerere a fost respinsa ?i, pe cale de consecinta, ?i cererea de restituire a sumelor rezultate ca diferenta de schimb valutar achitat.
Pentru toate aceste motive de fapt si de drept a fost admisa in parte actiunea formulata de reclamanta A..
Cheltuielile de judecata, constand in contravaloarea onorariului pentru expert s-au acordat reclamantei in temeiul art. 453 Cod procedura civila.
Impotriva hotararii au declarat apel reclamanta A. si parata Banca B., ambele solicitand schimbarea hotararii fata de gresita aplicare a dispozitiilor legale.
In motivarea apelului, reclamanta a aratat ca in mod nelegal s-a respins cererea de stabilizare a cursului de schimb al CHF la valoarea pe care a avut-o la momentul semnarii contractului de credit pentru ca acest contract de credit nu este un simplu contract de imprumut caruia i s-ar aplica principiul nominalismului monetar. Principiul nominalismului este reglementat de norme supletive, astfel ca poate fi supusa analizei caracterului abuziv. Diferenta de curs valutar nu este o parte a pretului stabilit intr-un contract de credit, riscul cade in sarcina creditorului si nu a debitorului. Imprumutatul nu poate sa prevada diferentele de schimb si nici costul total al imprumutului, factor ce determina un dezechilibru in relatia contractuala. Cresterea accelerata a francului elvetian si diferentele de curs valutar au produs un dezechilibru major al prestatiilor reciproce ale partilor, cu efectul obtinerii unor foloase de banca. Clauzele de efectuare a platilor in moneda creditului nu au fost negociate direct cu reclamanta, avand in vedere caracterul prestabilit si impus consumatorilor. Omisiunea bancilor de informare a consumatorului asupra riscului de hipervalorizare a CHF constituie o incalcare a obligatiei de consiliere. Contractul nu are caracter aleatoriu, fiind un contract comutativ, intinderea drepturilor si obligatiilor fiind determinanta si determinabila, iar conform art. 75 din Legea nr. 296/2004 clauzele trebuie sa fie clare, corecte si sa nu determine interpretari echivoce. Distributia intre parti a pierderilor si beneficiilor apare ca o solutie justa si echitabila, iar plata in moneda nationala este reglementata de art.3 alin.1 din Regulamentul nr.4/2005. Denominarea in moneda nationala a platilor constituie si o aplicare in fapt a prevederilor legale precum si a principiului echitatii.
In motivarea apelului, parata a aratat ca in mod gresit s-a retinut ca nu s-au negociat clauzele contractului, informatiile furnizate de banca au corespuns intereselor reclamantei fiind furnizate printr-o scrisoare de confirmare a creditului inmanata inainte de semnarea contractului. A pretinde ca pentru a intelege semnificatia unei clauze sunt necesare cunostinte de specialitate, ar insemna ca banca sa acorde credite doar specialistilor. Existenta unor produse predefinite si a unor contracte standardizate nu afecteaza libertatea imprumutatului de a opta pentru un anumit produs. Instanta a dispus anularea unor clauze care sunt conforme cu dispozitiile legale prevazute de art. 93  lit. b din O.G. nr. 21/1992. Anterior aparitiei O.U.G. nr. 50/2010 bancile cuantificau dobanda de referinta variabila, fara a exista obligatia de a explicita modul de compunere a acesteia, fiind afisata pe site-urile bancii. Variabilitatea dobanzii este data de costul sursei de finantare si de marja bancii. Nivelul dobanzii de referinta nu putea fi individualizat la momentul incheierii contractului pentru ca se calculeaza periodic prin raportare la indicii Libor pe 3 luni, costul riscului de tara si costul cu rezerva minima obligatorie. Modificarea nivelului dobanzii nu a fost unilaterala, deoarece reclamanta avea posibilitatea sa nu accepte nivelul dobanzii si sa restituie creditul.
Se mai arata ca in mod gresit s-a apreciat ca O.U.G. nr. 50/2010 nu se aplica contractului in conditiile in care s-a anulat si prevederea  prin care dobanda a fost redefinita potrivit formulei de calcul impuse de art. 37 alin.1 din lege. Nesemnarea actului aditional a fost considerata de legiuitor acceptare tacita. Obiectivele expertizei au pornit de la premise gresite si au generat calcule eronate, nefiind aplicata dobanda fixa pentru primele 6 luni si nici stabilirea dobanzii de referinta. Comisionul de administrare a fost perceput o singura data la acordarea creditului, iar clauzele anulate de instanta sunt clauze de pret ce sunt excluse din domeniul de control al caracterului abuziv potrivit art. 4 alin. 6 din Legea nr. 193/2000 ce transpune Directiva nr. 93/13/CEE. Nu a fost cauzat un dezechilibru contractual, reclamanta platind in prezent o dobanda de 7,2% fara nici un alt cost aferent.
Prin intampinare, reclamanta a solicitat respingerea apelului paratei ca nefondat intrucat contractul nu a fost negociat, fiind un contract preformulat, clauzele au fost prestabilite, banca a folosit o alta valoare a marjei, in contract nu a fost mentionat nivelul dobanzii de referinta, iar comisionul de administrare este o clauza abuziva.
Prin intampinare, parata a solicitat respingerea apelului reclamantei deoarece banca nu a impus efectuarea platii ratelor la un anumit curs valutar, iar inghetarea cursului valutar este contrara dispozitiilor art. 1578 Cod civil si art. 2164 Noul Cod civil privind principiul nominalismului. Contractul a fost incheiat in temeiul libertatii de vointa, respecta exigentele echitatii si a echilibrului intre prestatii si nu are drept consecinta imbogatirea fara justa cauza a unei parti in detrimentul celeilalte parti. Regulamentul nr. 4/2005 privind regimul valutar nu interzice clientilor sau bancilor sa faca tranzactii in alta valuta decat cea nationala, iar reglementari precum Norma BNR nr.10/2005 si nr.30/2006 au stabilit cadrul in care se pot acorda credite catre consumatori. Existenta unor produse predefinite si a unor contracte standardizate nu afecteaza libertatea imprumutatilor de a opta pentru un anumit produs.
Prin raspunsul la intampinare, reclamanta a mentionat ca banca impune prin contract plata ratelor in CHF, cu suportarea diferentelor de curs valutar, iar clauzele contractuale denota faptul ca intreg riscul valutar e in sarcina imprumutatului.
Prin raspunsul la intampinare, parata a aratat ca toate clauzele au fost negociate, modul de calcul al dobanzii respecta dispozitiile legale, iar comisionul de administrare a fost achitat la data primei utilizari din credit.
Analizand hotararea apelata in raport cu motivele de apel si actele dosarului, in temeiul art. 476-477 Cod procedura civila se constata urmatoarele:
Prima instanta a constatat caracterul abuziv al clauzelor contractuale privind comisionul de administrare a creditului si modul de calcul a dobanzii variabile prin modificarea unilaterala a dobanzii, obligand parata sa restituie sumele incasate cu dobanda legala aferenta.
Apelul paratei vizeaza in esenta gresita apreciere a caracterului abuziv a clauzelor privind comisionul de administrare a creditului si modul de calcul a dobanzii variabile, cat si sumele acordate de prima instanta.
Aspectele legate de clauza privind dobanda variabila existenta in contractul incheiat de parti la 5.06.2008, se circumscriu dispozitiilor art.1-4 din Legea nr. 193/2000 si prevederilor din Directiva nr. 93/13/CEE intrucat la incheierea acestui contract parata a actionat ca un profesionist (comerciant – la data incheierii contractului), iar reclamanta avea calitatea de consumator, astfel incat, pe langa cerintele respectarii conditiilor de validitate ale oricarui contract (legea generala), contractul de credit trebuia sa respecte si cerintele actelor normative aratate mai sus (legea speciala), cu referire la protectia consumatorului.
Exista o practica constanta, atat a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, cat si a CJUE, cu privire la faptul ca o instanta poate analiza o clauza ce se refera la obiectul principal al contractului sau la caracterul adecvat al pretului sau al renumeratiei, cat timp acestea nu au fost redactate in mod clar si inteligibil. Aceasta problema a fost transata in jurisprudenta CJUE, jurisprudenta ce este obligatorie pentru instantele din Romania. In consecinta, gresit apreciaza apelanta parata ca aceste clauze sunt clauze de pret ce nu pot fi anulate sau analizate prin prisma dispozitiilor Legii nr. 193/2000.
Apelanta parata a aratat ca dobanda variabila este compusa din dobanda de referinta a bancii la care se adauga marja de 5,1550%, evolutia dobanzii de referinta fiind data de evolutia indicelui de referinta a monedei creditului, la care se adauga costul riscului de tara si costul rezervelor minime obligatorii. Cu toate acestea, in cuprinsul contractului nu se identifica definirea acestui termen si modul de calcul, astfel ca consumatorul nu a putut aprecia asupra intelesului acestei clauze, fapt ce a condus la imposibilitatea obiectiva de a negocia continutul acesteia si de a urmari evolutia obligatiilor asumate prin contractul de credit. Formula de calcul mentionata la pct. 2 al art. 6 din contract se refera la dobanda curenta si nu la dobanda de referinta indicata la pct. 1 al art. 6 din contract.
Dobanda de referinta (indicele monetar) este dobanda aferenta monedei in care se face creditul si reflecta rata dobanzii la care isi ofera reciproc depozite cele mai importante banci care opereaza pe piata interbancara romaneasca in cazul Robor, fie bancile internationale de prim rang in cazul Euribor, respectiv Libor. Valorile acesteia se modifica in functie de o serie de factori, printre care si evolutiile pietei. Dobanda de referinta se calculeaza de catre banca periodic, avand in vedere cheltuielile aferente constituirii rezervei minime obligatorii, cheltuielile aferente atragerii fondurilor, conditiile dominante ale pietei si politica bancii de atragere a resurselor, precum si alte criterii care tin de activitatea specifica a unei institutii de credit. Dobanda de referinta variabila nu este identica si nu depinde exclusiv de Euribor, intrucat dobanda reflecta costurile de finantare sau, dupa caz, de refinantare avand in vedere faptul ca bancile atrag resurse pe termen scurt (depozite de pana la 2 ani) si finanteaza credite pe termen lung (10 -20- 30 ani).
Dupa intrarea in vigoare a art. 37 din O.U.G. nr. 50/2010, in contractele de credit cu dobanda variabila, rata dobanzii a fost raportata la fluctuatiile indicilor de referinta EURIBOR/ROBOR/ LIBOR/rata dobanzii de referinta a BNR, in functie de valuta creditului, la care creditorul adauga o anumita marja, fixa pe toata durata derularii contractului, marja fixa utilizata de societatile bancare cuprinzand costul riscului de tara, costul rezervelor minime obligatorii si marja proprie.
Prin urmare, prin modul in care au fost formulate aceste clauze initiale cu privire la dobanda variabila functie de niste costuri de care consumatorul nu a avut cunostinta la data incheierii contractului s-a creat un dezechilibru contractual semnificativ in defavoarea consumatorului, care a suportat costurile impuse.
Sustinerea apelantei parate in sensul ca legislatia existenta la data incheierii contractului permitea perceperea de dobanzi variabile pentru creditele acordate, este adevarata, insa nu suficienta a inlatura caracterul abuziv al clauzei pentru ca, in concret, clauzele respective trebuie sa respecte conditiile cerute de Legea nr. 193/2000 si de Directiva nr. 93/13/CEE, ceea ce in speta clauza privind ajustarea dobanzii nu o face, in ceea ce priveste limbajul clar si inteligibil relativ la modul de calcul si mecanismul de evolutie in timp al acesteia. Nu dreptul bancii de a revizui dobanda este abuziv, ci faptul ca mecanismul de calcul privind variabilitatea nu a fost definit de la inceput in mod clar si precis ca o functie matematica raportata la elemente ale pietei financiare, variabile. De altfel, conform art. 93 lit. g pct.3 din O.G. nr. 21/1992, legiuitorul a mentionat ca formula dupa care se calculeaza variatia dobanzii trebuie indicata in mod expres in contract, cu precizarea periodicitatii si/sau a conditiilor in care survine modificarea ratei dobanzii, atat in sensul majorarii, cat si in cel al reducerii acesteia.
Clauza privind dobanda variabila a fost in vigoare pana la data emiterii actului aditional intocmit in baza O.U.G. nr. 50/2010, prin care s-a prevazut ca rata dobanzii variabile va fi compusa din indicele de referinta EURIBOR/ROBOR/ LIBOR la 3 luni potrivit monedei creditului la care se adauga marja bancii in cuantum de 7,965%, rata fiind revizuibila si aplicabila in datele de 25 februarie, 25 mai, 25 august si 25 noiembrie. Implementarea O.U.G. nr. 50/2010 in forma propusa in actul aditional emis de parata a fost agreata de Asociatia Romana a Bancilor si Autoritatea pentru protectia consumatorilor, potrivit adresei nr. 1048/29.07.2010- filele 50-55 dosar de fond. Nesemnarea de catre reclamanta a acestui act aditional este considerata de legiuitor acceptare tacita, in acest sens fiind dispozitiile art. 40 alin. 3 ale O.U.G. nr. 50/2010.
 In consecinta, fata de lipsa unor criterii obiective de stabilire a dobanzii de referinta variabila, clauza initiala privind modul de calcul a dobanzii variabile a fost corect apreciata ca fiind abuziva si definita intr-un mod neinteligibil pentru consumator, fiind incalcate, in acest mod, dispozitiile art. 4 alin. (6) din Legea nr. 193/2000 corect retinute de prima instanta.
In legatura cu clauza de modificare a nivelului dobanzii curente si impunerea in sarcina imprumutatului a obligatiei de a renunta la orice plangere, aparare sau reclamatie ulterioara cu privire la metoda de modificare, se constata ca in mod intemeiat s-a aratat ca dreptul de a modifica unilateral dobanda fara a fi raportata la un indicator precis individualizat face ca respectiva clauza sa fie interpretata doar in favoarea imprumutatorului, servind doar intereselor acestuia, fara a da posibilitatea consumatorului de a verifica daca majorarea este judicios dispusa si daca era necesara si proportionala scopului urmarit.
In ceea ce priveste consecintele constatarii caracterului abuziv al clauzei initiale, in mod corect instanta de fond a retinut ca nu se poate substitui partilor in privinta componentei dobanzii variabile, astfel ca si in cazul in care s-a constatat ca aceasta clauza este abuziva, nu s-ar putea stabili ca dobanda de referinta variabila pentru perioada 25.12.2008-25.08.2010 este compusa din Libor la 3 luni plus marja fixa de 5,1550%  intrucat – in acest mod – judecatorul ar interveni, cu incalcarea principiului libertatii contractuale, in contractul partilor. Legea nr. 193/2000 nu ofera instantei de judecata posibilitatea de a modifica dispozitii din contracte, ci numai de a constata ca unele clauze sunt sau nu abuzive si sa dispuna inlaturarea lor. Consecinta este ca fie se deruleaza contractul in continuare, cu negocierea cauzei si acordul consumatorului, fie, daca contractul nu isi mai poate produce efectele dupa inlaturarea clauzelor considerate abuzive, consumatorul este indreptatit sa ceara rezolutiunea contractului cu consecintele generate de o atare sanctiune.
Imposibilitatea de modificare a clauzei de catre instanta si eventuala negociere a clauzei privind dobanda variabila pe perioada 25.12.2008-25.08.2010, face ca pretentiile in suma de 19.898,34 CHF cu dobanzile legale, reprezentand restituirea sumei incasate de catre parata pe perioada 5.06.2008-29.02.2016, sa fie prematur formulate intrucat componenta dobanzii variabile si sumele pretins a fi incasate pe nedrept nu pot fi cunoscute decat dupa negocierea clauzei de catre parti. In consecinta, sunt corecte sustinerile apelantei parate privind gresita acordare a pretentiilor solicitate de reclamanta, in acest sens, apelul urmand a fi admis.
Cu referire la clauza privind comisionul de administrare in mod corect instanta de fond a retinut ca elementele ce au stat la baza perceperii sale nu au fost detaliate in cuprinsul contractului. Astfel, desi in contractul incheiat comisionul de administrare a fost perceput doar o singura data si anume la data primei utilizari / acordari a creditului fiind platit din creditul acordat, nu a fost mentionat rolul si destinatia acestuia. Prin urmare, se prezuma ca reclamanta in calitate de consumator nu a fost in masura sa negocieze un comision al carui rol si mod de functionare nu a fost explicat nicaieri in cuprinsul contractului.
Apelanta parata a incercat sa justifice in ce ar consta contraprestatia sa legata de perceperea acestui comision, insa, aceasta nu a reusit sa clarifice de ce costurile legate de acordarea, administrarea si monitorizarea creditului, precum si ca beneficiul pe care si l-a propus, nu pot fi acoperite doar prin perceperea dobanzii. Nu se poate retine sustinerea paratei ca aceasta clauza, in sine, este clara, pentru ca trebuia clarificata necesitatea ei, prin explicarea destinatiei acestui comision si aratarea contraprestatiei din partea bancii.
     A mai aratat apelanta parata ca acest comision de administrare sau monitorizare a fost redenumit, dupa intrarea in vigoare a O.U.G. nr. 50/2010, in comision de administrare credit, comision care conform explicatiilor date de alin.1 si 3 al art.36 din acelasi act normativ este comisionul ce este perceput pentru analizarea, inregistrarea si monitorizarea operatiunilor efectuate de creditor in scopul utilizarii/ rambursarii creditului acordat consumator. Cu toate acestea,nu s-a facut dovada ca respectiva clauza a fost negociata si atata timp cat nu a fost clarificata necesitatea ei, prin explicarea destinatiei acestui comision si aratarea contraprestatiei din partea bancii, in cuprinsul contractului incheiat, rezulta ca sustinerile apelantei parate nu pot fi acceptate.
Apelul reclamantei priveste aspectele legate de cererea de stabilizare a cursului de schimb al CHF la valoarea pe care a avut-o la momentul semnarii contractului de credit. Corect a retinut prima instanta ca in materia contractului de imprumut, legiuitorul a consacrat principiul nominalismului monetar, fara ca evolutiile economice sa influenteze obligatiile asumate de imprumutat.
Clauzele prin care reclamanta s-a obligat la rambursarea creditului in CHF se regasesc in conventia de credit. Aceste clauze transpun, insa, principiul nominalismului monetar, reglementat de art. 1578 Cod civil din 1864, fara a fi intrunite cele trei cerinte cumulative impuse de art. 4 din Legea nr. 193/2000. Astfel, chiar daca in speta contractul este preformulat, cu consecinta prezumtiei caracterului nenegociat, clauzele prin care s-a instituit obligatia imprumutatilor de a rambursa ratele de credit in CHF nu creeaza un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor, nefiind stipulate, exclusiv, in favoarea institutiei de credit pentru ca in cazul variatiilor cursului de schimb sub valoarea de la data incheierii contractului, diferenta in minus este suportata de imprumutator, nefiind, astfel, intrunita cerin?a dezechilibrului semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor.
Imprumutandu-se pentru o perioada considerabila de timp intr-o moneda straina, diferita de cea in care obtinea veniturile din salariu, parata si-au asumat implicit si riscul fluctuatiilor monedei, ceea ce echivaleaza cu asumarea riscului schimbarii imprejurarilor existente la data incheierii contractului. Fluctuatia monetara a fost integrata in contract, cu consecinte asupra executarii obligatiei contractuale astfel asumate, riscul cresterii cursului de schimb fiind suportat, pe cale de consecinta, de catre debitor, in lipsa de dispozitie contrara.
Sustinerea apelantei reclamante in sensul ca institutia financiara nu a procedat la o informare corespunzatoare cu privire la riscul valutar, nu pot fi primite, din calitatea de profesionist a imprumutatorului in domeniul financiar bancar neputandu-se trage prezumtia cunoasterii ori a posibilitatii de prevedere a evolutiei cursului de schimb al CHF. Fluctuatia cursului de schimb nu constituie prin sine insasi o imprejurare care sa determine a se retine caracterul abuziv al clauzelor privind rambursarea sumei imprumutate, nefiind indeplinite, numai pentru acest considerent, conditiile prevazute de art. 4 din Legea nr. 193/2000. Din redactarea clauzelor apreciate ca fiind abuzive de catre reclamanta rezulta ca  banca parata a explicat, la incheierea contractului, ca rambursarea creditului se face in franci elvetieni, avand in vedere ca reclamantilor li s-a acordat un credit in aceasta moneda. Efectele nedorite ale riscului valutar puteau fi contracarate de catre reclamanta prin accesarea unui credit in moneda nationala, chiar si la o valoare mai mica, aceasta recunoscand ca a optat insa pentru moneda elvetiana si nu pentru cea nationala pentru ca dorea un imprumut la un anumit nivel.
  Prin urmare, nu se poate retine caracterul abuziv al unei prevederi contractuale care ar obliga imprumutatii sa ramburseze creditul in moneda in care acesta a fost contractat intrucat consumatorul este o persoana mediu avizata si mediu diligenta care nu poate face abstractie de faptul ca fluctuatiile cursului valutar afecteaza participantii unei piete libere. De altfel, la data pronuntarii prezentei hotarari, nu a fost adoptata legea de modificare a O.U.G. nr. 50/2010, prin care s-a propus posibilitatea conversiei creditelor in franci elvetieni la cursul istoric, astfel ca in prezent, nu exista un temei legal pentru a admite solicitarea apelantei reclamante.
In baza art. 453 alin. 2 Cod procedura civila fata de admiterea in parte a pretentiilor si respingerea pretentiilor privind sumele incasate partial, se va dispune respingerea onorariului expert de 4.960 lei inclus in cheltuielile de judecata acordate la fond. In temeiul art. 453 alin.1 si 2 Cod procedura civila fata de admiterea in parte a apelului paratei, se vor compensa cheltuielile de judecata in apel pana la concurenta sumei de 1000 de lei reprezentand pe de o parte onorariul avocatial suportat de reclamanta si pe de alta parte o catime din suma de 1493,8 lei taxa de timbru achitata de parata aferenta pretentiilor in suma de 23.039,11 CHF echivalentul in lei reprezentand 94.137,8 lei la cursul BNR de 4,086 lei/CHF din 10.08.2016, urmand ca diferenta de 493,8 lei din suma de 1493,8 lei achitata de parata sa fie suportata de reclamanta potrivit art.453 alin.1 Cod procedura civila.
Raportat la aceste considerente, in temeiul art. 480 Cod procedura civila urmeaza a respinge apelul reclamantei, a admite in parte apelul paratei si a schimba in parte hotararea instantei de fond in sensul respingerii ca premature a pretentiilor in suma de 19.898,34 CHF cu dobanda legala de 3.140,77 CHF si a cheltuielilor de judecata in cuantum de 4.960 lei. Se vor compensa cheltuielile de judecata din apel in limita sumei de 1000 de lei, urmand ca reclamanta sa fie obligata la plata sumei de 493,8 lei catre parata.
  Se vor mentine dispozitiile privind constatarea caracterului abuziv al clauzelor cuprinse in art. 5 litera a) – cu privire la comisionul de administrare a creditului ?i art. 6 pct.1 teza a doua si pct.4 – privind modul de calcul al dobanzii variabile ?i posibilitatea Bancii de modificare unilaterala a dobanzii, din Contractul de credit ipotecar nr. xxx11847/05.06.2008, incheiat de parti, constatarea nulitatii absolute a clauzelor constatate ca abuzive si inlaturarea acestora din Contractul de credit ipotecar nr. nr.xxx11847/05.06.2008, incheiat de parti si obligatia bancii de restituire a sumei de 1.920 CHF,  perceputa cu titlu de comision de administrare a creditului si 854,16 CHF reprezentand dobanda legala aferenta acestei sume, calculate de la data platii pana la data de 07.05.2016 si in continuare pana la data restituirii efective a debitului principal.