Cerere de retrocedare a unui imobil invocata in temeiul art. 35 din Legea nr. 33/1994 in cazul caducitatii unui act de expropriere emis de Consiliul de stat al RSR

         Cererea avand ca obiect retrocedarea unor bunuri imobile expropriate anterior intrarii in vigoare a Legii nr. 33/1994, in situatia nerealizarii scopului exproprierii, se impune a fi analizata in limita dispozitiilor art. 35 din Legea nr. 33/1994. Sustinerile apelantilor cu privire la aplicarea termenului de un an de la data intrarii in vigoare a Legii nr. 33/1994 nu pot fi avute in vedere fata de efectele deciziei de casare nr. 378/5.02.2014 a ICCJ cat si ale deciziei nr. 53/2007 pronuntate de ICCJ prin care s-a statuat ca dispozitiile art. 35 din Legea nr. 33/1994 nu se aplica in cazul actiunilor avand ca obiect imobile expropriate introduse dupa intrarea in vigoare a Legii nr. 10/2001. Cum cererea a fost introdusa dupa intrarea in vigoare a Legii nr. 10/2001, rezulta ca nu este aplicabil termenul de un an invocat de apelantii parati si prevazut de art. 35 din Legea nr. 33/1994.

         Asupra apelului de fata:
Cu majoritate:
Constata ca, prin sentinta civila nr. 27/S din data de 09.02.2016 pronuntata de Tribunalul Brasov in dosarul nr. xxx3/62/2014 s-a admis, astfel cum a fost precizata si completata, cererea de chemare in judecata formulata de reclamantii A si B, prin reprezentant conventional avocat C.  in contradictoriu cu paratii Statul Roman, reprezentat legal de Ministerul Finantelor Publice, reprezentat conventional de Directia Generala Regionala a Finantelor Publice B. si Municipiul B., reprezentat legal de Primar si in consecinta:
A fost rectificata suprafata de carte funciara a parcelei identificata prin numarul topografic ( x90,x91,x92,x93,x94,x95)/ 1, in sensul ca aceasta este de 908 mp, iar nu de 935 mp,  conform raportului de expertiza tehnica judiciara nr. xxx624/4.12.2014  si a  completarii din data de 13.02.2015 a acestuia, intocmite de ing. expert D., ce fac  parte integranta din prezenta sentinta.
S-a constatat caducitatea  partiala a  Decretului de expropriere nr. xx/12.02.1973, emis de fostul Consiliu de Stat  al RSR,  in ceea ce priveste suprafata de 599  mp  din suprafata totala de 908 mp a  imobilului mai sus identificat.
S-a constatat ca a incetat dreptul de proprietate publica al partilor parate asupra  suprafetei de 599 mp ce face parte din parcela identificata prin numarul topografic (x90,x91,x92,x93,x94,x95)/1.
S-a constatat existenta dreptului de proprietate al partilor reclamante, in calitatea  acestora de succesori in drepturi ai proprietarilor initiali -  E. si F. -, asupra  suprafetei de teren mai sus aratata.
S-a dispus rectificarea mentiunilor existente in cartea funciara nr. xxx800 B. (provenita din conversia de pe hartie a cartii funciare  nr. xxx67 B), in sensul dezmembrarii parcelei  identificata prin numarul topografic (x90,x91,x92,x93,x94,x95)/1 in doua loturi, respectiv, in lotul cu numarul topografic nou (x90,x91,x92,x93,x94,x95)/1/1, in suprafata de 599 mp, ce constituie obiectul dreptului de proprietate al partilor reclamante, si in lotul cu numarul topografic nou (x90,x91,x92,x93,x94,x95)/1/2, in suprafata de 309 mp, ce constituie obiectul dreptului de proprietate  publica al Municipiului B., precum si in sensul radierii dreptului de proprietate al paratului Statul Roman  si al paratului Municipiul B. in  ceea ce priveste  lotul de teren ce constituie obiectul dreptului de proprietate al partilor reclamante, conform raportului de expertiza tehnica judiciara nr. xxx624/4.12.2014 si a completarii din data de 13.02.2015 a acestuia, intocmite de ing. expert D., ce fac  parte integranta din prezenta sentinta.
Paratii au fost obligati sa achite, in solidar, reclamantilor suma de 3.741 lei cu titlu de cheltuieli de judecata, reprezentand onorariu expert.
In motivarea hotararii se arata ca, prin Decretul nr. xx/12.02.1973 Consiliul de Stat  al Republicii Socialiste Romania a decis, in scopul construirii unei crese cu 100 de locuri in municipiul B., sa exproprieze si sa treaca in proprietatea statului si in administrarea municipiului B. terenurile in suprafata de 2642, 43 mp, situate in municipiul B., identificate potrivit planului de situatie nr. 3, anexat, proprietatea locuitorilor prevazuti in tabelul anexa nr. 18 la decret.
La pozitia nr. 6 din anexa  decretului mentionat sunt mentionati numitii F. si E., de la care a fost expropriata suprafata 935 mp,  din imobilul ce constituie obiectul dreptului de proprietate  al acestora, identificat ca fiind situat in municipiul B.,  strada M., nr. xxx.
Din actele de stare civila ce au fost administrate ca probe in cauza a rezultat ca la data de 28.04.2005, respectiv la data de 02.11.2006, a survenit decesul proprietarilor fata de care a operat masura exproprierii si ca succesorii in drepturi ai acestora sunt reclamantii din cauza civila de fata.
In baza decretului de expropriere mai sus identificat, fostul Notariat de Stat Judetean B. - Cartea Funciara - a pronuntat la data de 21.11.1973, Incheierea nr. xxx7, prin care a dispus ca terenul cu nr. top initial x90, x91, x92, x93, x94 si x95, in suprafata totala de 1754,10 mp, inscris ca parte de uz comun pentru apartamentele 1 si 2  din cartea funciara colectiva xxx7 si din cartea funciara individuala xxx74 B., sa se dezmembreze in doua parcele, respectiv in parcela cu  numarul topografic nou x90/1, x91/1, x92/1, x93/1, x94/1 si x95/1, in suprafata totala de 935  mp, si in  lotul cu numar topografic nou x90/2, x91/2, x92/2, x93/2, x94/2 si x95/2, in suprafata totala de 819,10 mp.
Lotul de teren nr. 1, identificat cu datele de carte funciara mai sus aratate, a fost inscris in cartea funciara nr. xxx67 B., nou infiintata,  asupra lui fiind intabulat dreptul de proprietate  al Statului Roman, dobandit de acesta cu titlu de expropriere, in timp ce lotul nr. 2, identificat prin numarul topografic mai sus indicat, s-a reinscris in aceleasi carti funciare, facand parte din componenta partilor de uz comun ale  celor doua apartamente.
Apoi, ca urmare a exproprierii, s-a dispus a fi rectificate in cartea funciara colectiva nr. xxx7 si in cartea individuala nr. xxx74 B. numerele topografice aferente apartamentelor 1 si 2, in sensul ca numarul topografic aferent apartamentului nr. 1 este x91, x92, x93, x94 si x95/2/I, iar numarul topografic nou al apartamentului nr. 2 este x91, x92, x93, x94 si x95/2/II.
Prin raportul de expertiza topografica nr. xxx624/4.12.2014, intocmit in cauza de inginer expert D., s-a aratat ca imobilul situat administrativ in municipiul B., strada M. nr. xxx  are  suprafata reala de 1556 mp, fiind compus din  suprafata de 905 mp, aferenta  numarului  topografic (x91, x92, x93, x94, x95)/2, teren parte de uz comun,  din suprafata de 599 mp, aflata in folosinta partilor reclamante, suprafata ce constituie obiectul prezentului litigiu, si din suprafata de  52 mp din terenul cu numar top x21/2 - drum – lasat in afara de cartea funciara - aferenta fostei strazi ce se regasea in spatele proprietatilor din strazile M. si L..
De asemenea, prin lucrarea de expertiza s-a aratat ca suprafata de teren in litigiu face corp comun cu imobilul ce constituie obiectul dreptului de proprietate tabulara al partilor reclamante si are limite materializate in teren prin elemente stabilite in timp (garduri si  constructii).
In raport cu cele aratate in concluziile raportului de expertiza ce a fost efectuat in cauza, instanta, la cererea partilor reclamante, a incuviintat efectuarea de catre expert a unui supliment la acest raport prin care sa fie stabilite toate datele tehnice si de carte funciara de natura a conduce la lamurirea situatiei de fapt din cauza civila de fata, conform celor consemnate in Incheierea sedintei publice din data de 26.01.2015.
Prin suplimentul la raportul de expertiza s-a stabilit ca, in acord cu datele reale ale imobilului din litigiu, se impune a fi rectificata suprafata parcelei identificata prin numarul topografic (x90,x91,x92,x93,x94,x95)/1 la suprafata  de 908 si dezlipirea acestei parcele in doua loturi, respectiv in lotul in suprafata de 599 mp, avand numarul topografic (x90,x91,x92,x93,x94, x95)/1/1 si in lotul in suprafata de 309 mp, avand numarul topografic (x90,x91,x92,x93,x94, x95)/1/2, folosit de Gradinita nr. xx  din B..
Raportul de expertiza si suplimentul acestui au fost avizate de catre Oficiul de Cadastru si Publicitate Imobiliara B. prin procesul-verbal de receptie nr. xxx1/08.06.2015.
Fata de cele indicate in lucrarea de expertiza ce a fost administrata ca proba in cauza, partile reclamante, la data de 23.03.2015, au remis cauzei o noua completare a cererii de chemare in judecata pe care au promovat-o, prin care au solicitat instantei ca, prin hotararea pe care o va pronunta, sa dispuna si in sensul rectificarii suprafetei imobilului mai sus indicat, de la suprafata de 935 mp la suprafata de 908 mp si sa constate ca suprafata ce a ramas in posesia lor este de 599, urmand ca asupra acestei suprafete sa fie radiat dreptul de proprietate ce a fost intabulat in favoarea statului cu titlu de expropriere.
Caducitatea este acea cauza de ineficacitate ce consta in lipsirea actului juridic civil valabil incheiat de orice efecte datorita intervenirii unei imprejurari ulterioare incheierii sale si care este independenta de vointa  autorului actului juridic.
In materia exproprierii exista reglementarea cuprinsa in art. 35 din Legea nr. 33/1994, in conformitate cu care, ,,daca in termen de un an bunurile imobile expropriate nu au fost utilizate potrivit scopului pentru care au fost preluate de la expropriat sau, dupa caz, lucrarile nu au fost incepute, fostii proprietari pot sa ceara retrocedarea lor, daca nu s-a facut o noua declarare de utilitate publica. In acest scop, fostii proprietari vor fi notificati la adresa initiala comunicata expropriatorului in vederea platii despagubirii cuvenite pentru imobilul expropriat”.
Asadar, temeiul nasterii dreptului la retrocedare este un izvor complex de raporturi juridice in structura caruia intra exproprierea si neutilizarea imobilului expropriat in termen de un  an potrivit scopului de utilitate publica.
Ca natura juridica, dreptul la retrocedare este unul potestativ, intrucat titularul sau, prin manifestarea sa unilaterala de vointa, modifica o situatie juridica existenta si obtine restituirea  dreptului de proprietate asupra imobilului, expropriatorul avand obligatia sa se supuna vointei expropriatului. Ca urmare, dreptul la retrocedare  este imprescriptibil. Dar o noua declaratie de utilitate publica are ca efect stingerea acestui drept potestativ. Declararea de utilitate publica trebuie sa intervina insa inaintea datei de inregistrare la instanta competenta a cererii de retrocedare, declararea utilitatii publice ulterior acestei date avand caracter abuziv.
Din starea de fapt mai sus expusa, a rezultat ca expropriatorul, in speta Statul Roman, desi a  decis exproprierea suprafetei de 935 mp, in realitate 908 mp, din imobilul cu destinatia de teren ce a constituit obiectul dreptului de proprietate al antecesorilor partilor reclamante, nu a utilizat pentru realizarea lucrarii de utilitate publica ce a constituit temei exproprierii, respectiv pentru edificarea unei gradinite, decat suprafata de 309 mp, restul suprafetei de teren ce a trecut in proprietatea statului cu titlu mentionat nefiind folosita potrivit scopului utilitatii publice, ea ramanand in continuare in posesia si folosinta proprietarilor initiali.
Asa fiind, tribunalul a apreciat ca sunt indeplinite cerintele instituite de lege pentru a opera atat institutia juridica a caducitatii actului normativ de expropriere in limita mai sus indicata, cat si dreptul la restituire al succesorilor in drepturi ai proprietarilor initiali ai imobilului, in aceeasi limita, sens in care, in conformitate cu dispozitiile art. 35 din Legea nr. 33/1994, coroborat cu prevederile legale mentionate, a admis astfel cum a fost ulterior completata cererea de chemare in judecata si a hotarat in sensul celor expuse in dispozitivul sentintei.
Fiind partile aflate in culpa procesuala, paratii au fost obligati, in conformitate cu dispozitiile  art. 274 din Codul de procedura civila, sa achite, in solidar,  reclamantilor suma de 3.741 lei cu titlu de cheltuieli de judecata, reprezentand onorariul expertului ce a intocmit in cauza civila de fata raportul de expertiza administrat ca proba.
            Impotriva hotararii si a incheierii din 15.09.2014 a declarat recurs parata Directia Generala Regionala a Finantelor Publice B. pentru Statul Roman prin Ministerul Finantelor Publice si impotriva hotararii a declarat apel Municipiul B. prin primar.
Prin incheierea din 14.06.2016 cererea de recurs formulata de parata Directia Generala Regionala a Finantelor Publice B. a fost calificata ca apel potrivit art. 282 Cod procedura civila, fata de data introducerii actiunii la 26.11.2012.
In motivarea cererii parata Directia Generala Regionala a Finantelor Publice B. arata ca in mod gresit s-a respins exceptia lipsei calitatii procesual pasive a Statului Roman si exceptia lipsei calitatii de reprezentant al Ministerului Finantelor Publice intrucat terenul se prezuma ca apartine de unitatea administrativ teritoriala Municipiul B. potrivit art. 7 alin. 1 si art. 12 din Legea nr. 33/1994. Se arata ca legislatia in materie de expropriere face distinctie intre dreptul de proprietate al Statului Roman si cel al entitatilor sale administrativ teritoriale. Daca s-ar avea in vedere doar inscrierile de carte funciara ar rezulta ca unitatile administrativ teritoriale nu ar avea imobile in proprietate. Terenul nu face parte din domeniul public sau privat al statului, ci se afla in domeniul privat al municipiului B. si ar fi trebuit sa fie inscris in inventarul centralizat al bunurilor care alcatuiesc domeniul acestei entitati.
Pe fondul cauzei apelanta arata ca la data exproprierii se achitau despagubiri, astfel ca se prezuma ca reclamantii au beneficiat de aceste sume, motiv pentru care retrocedarea se putea solicita doar la pretul imobilului fara a depasi despagubirea actualizata. Folosirea terenul de catre reclamanti nu duce la desfiintarea dreptului de proprietate a statului. Dreptul de retrocedare este un drept de creanta impotriva expropriatorului si se prescrie in termen de 3 ani de la momentul in care imobilele nu au mai fost utilizate pentru expropriere.
Plata cheltuielilor de judecata nu poate fi retinuta in sarcina paratelor intrucat nu exista culpa procesuala, iar expertiza profita reclamantilor.
In motivarea apelului paratul Municipiul B. prin primar a solicitat respingerea actiunii intrucat caducitatea se poate dispune doar cu privire la intregul act nu si in conditiile in care actul si-a produs partial efectele. S-a retinut gresit caracterul imprescriptibil al cererii de retrocedare, astfel cum rezulta si din decizia nr. 53/2007 pronuntata de ICCJ in recursul in interesul legii. Termenul de un an prevazut de art. 35 din Legea nr. 33/1994 se calculeaza de la data intrarii in vigoare a legii, chiar daca exproprierea a avut loc anterior si numai daca lucrarile pentru realizarea exproprierii nu au fost incepute. Retrocedarea este conditionata de evaluarea bunului imobil si stabilirea despagubirilor.
Intimatii reclamanti au depus intampinare, solicitand respingerea apelurilor ca nefondate fata de faptul ca suprafata de 599 mp nu a fost folosita scopului exproprierii. Prescriptia dreptului material la actiune a fost invocata pentru prima data in apel sub imperiul Noului Cod civil care prin art. 2512-2513 permite formularea acestei exceptii cel tarziu la primul termen de judecata. Legea nr. 33/1994 nu se aplica in litigiu fiind vorba de o expropriere anterioara aparitiei legii, astfel ca dreptul de retrocedare este imprescriptibil. Gresit se invoca necesitatea evaluarii bunului si a despagubirilor, iar exceptia inadmisibilitatii actiunii a fost solutionata irevocabil prin decizia ICCJ generand autoritatea de lucru judecat. Calitatea procesuala a Statului Roman prin Ministerul Finantelor Publice este data de prevederile art. 223 alin. 1 Noul Cod civil, iar obligarea la plata cheltuielilor de judecata se impune ca efect al dispozitiilor art. 274 Cod procedura civila.
Prin cererea de aderare la apelurile formulate, reclamantii A. si B. au solicitat modificarea in parte a hotararii in sensul acordarii tuturor cheltuielilor de judecata, respectiv a onorariilor avocatiale din ambele cicluri procesuale.
Prin intampinare, Municipiul B. a solicitat respingerea cererii de acordare a tuturor cheltuielilor de judecata intrucat partea nu a uzat de calea completarii prevazute de art. 2812 Cod procedura civila.
Analizand hotararea apelata in raport cu motivele de apel si actele dosarului, in baza art. 294-297 Cod procedura civila, se constata  urmatoarele:
Cu privire la exceptiile invocate in cauza, se constata ca instanta de fond a respins exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a Statului Roman si exceptia lipsei calitatii de reprezentant pentru Statul Roman a Ministerului Finantelor Publice si a considerat actiunea imprescriptibila. Exceptia inadmisibilitatii actiunii a fost respinsa in mod irevocabil prin decizia nr. 378/5.02.2014 a ICCJ retinandu-se ca este admisibila recunoasterea existentei dreptului de proprietate in patrimoniul reclamantilor, nefiind incidente dispozitiile Legii nr. 10/2001.
In legatura cu exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a Statului Roman sustinerile apelantei nu pot fi primite avand in vedere petitele actiunii care vizeaza caducitatea unui act de expropriere emis de Consiliul de stat al RSR, deci de un organ central de stat si nu de un organ local, cat si rectificarea de carte funciara cu privire la dreptul tabular de proprietate al Statului Roman si nu un drept al unitatii administrativ teritoriale al municipiului B.. Pentru cererea de constatare a caducitatii titlului de proprietate a Statului Roman calitatea procesuala apartine statului potrivit art. 223 noul Cod civil care arata ca, in raporturile civile in care se prezinta nemijlocit, in nume propriu, ca titular de drepturi si obligatii, Statul participa prin Ministerul Finantelor Publice, afara de cazul in care legea stabileste un alt organ in acest sens. Din evidentele de carte funciara rezulta ca imobilul  a fost  preluat  de catre Statul  Roman prin decretul de expropriere nr. xx/12.02.1973, deci printr-un titlu  de preluare care nu a facut pana in prezent obiectul  unei  cereri de anulare sau  nevalabilitate, astfel ca se justifica calitatea procesuala pasiva a Statului Roman.
Prevederile art. 3 si 4 din Legea nr. 213/1998 reglementeaza generic bunurile ce pot apartine de domeniul public si privat al statului si unitatilor administrativ teritoriale, fara insa a solutiona cazurile particulare ale imobilelor. Este adevarat ca potrivit art. 36 din Legea nr. 18/1991 terenurile aflate in proprietatea statului, situate in intravilanul localitatilor si care sunt in administrarea primariilor, la data legii, trec in proprietatea comunelor, oraselor sau a municipiilor, iar aceasta transmitere a dreptului de proprietate opereaza in temeiul legii. De asemenea, potrivit art. 645 din fostul Cod civil in vigoare in 1991, proprietatea bunurilor se putea dobandi si prin lege, iar inscrierea in cartea funciara nu era constitutiva de drepturi, fiind necesara doar pentru opozabilitate fata de terti, astfel cum rezulta din prevederile art. 21 din Legea nr. 7/1996, respectiv art. 26 din lege in forma in vigoare la acea data. Astfel, potrivit art. 26 din legea cadastrului, drepturile reale dobandite de stat si de orice persoana, prin efectul legii sau prin hotarari judecatoresti erau opozabile fata de terti si fara inscrierea in cartea funciara, insa titularul drepturilor nu poate dispune de ele decat dupa ce acestea au fost inscrise in prealabil in cartea funciara. Fata de aceste dispozitii s-a justificat calitatea procesuala pasiva a Municipiului B., instanta de fond retinand calitatea de proprietar a acestei entitati in actiunea in rectificare de carte funciara.
Cu toate acestea, chiar daca actualul titular al dreptului de proprietate asupra terenurilor este Municipiul B., acest aspect are mai putina relevanta in actiunea in caducitatea unui act al unui organ central de stat si in actiunea in rectificare de carte funciara si de radiere a titlului Statului Roman. Pentru petitele privind rectificarea de carte funciara intereseaza titularul tabular al dreptului de proprietate cat si titularul actual al dreptului de proprietate, iar pentru actiunea in caducitatea actului juridic prezinta relevanta titularul sau succesorul in drept al emitentului actului juridic.
Exceptia lipsei calitatii de reprezentant al Ministerului de Finante pentru Statul Roman a fost corect respinsa fata de dispozitiile exprese ale art. 223 alin. 1 Noul Cod civil care arata ca Statul participa prin Ministerul Finantelor Publice. Reprezentarea Statului Roman prin unitatile administrativ teritoriale nu este reglementata expres, in afara situatiei de acordare a unui mandat conventional, ceea ce nu e cazul in speta.
Exceptia prescriptiei dreptului de a formula cererea de retrocedare invocata in temeiul art. 35 din Legea nr. 33/1994 a fost formulata in apel, fiind o exceptie admisibila potrivit art. 294 alin. 1 Cod procedura civila, in conditiile in care instanta de fond a retinut imprescriptibilitatea dreptului de retrocedare, astfel ca chestiunea prescriptiei nu reprezinta o cerere noua in apel si care sa nu poata fi invocata de parte cum gresit apreciaza reclamantii.
Actiunea priveste constatarea caducitatii unui act juridic si actiunea in rectificare de carte funciara ce este subsidiara primei cereri. In temeiul art. 111 Cod procedura civila invocat de reclamanti, actiunea in constatare este imprescriptibila, astfel ca sub acest aspect corect a retinut prima instanta caracterul imprescriptibil al actiunii. Fata de finalitatea actiunii si a petitului privind rectificarea de carte funciara, actiunea formulata are caracterul unei actiuni in realizare, astfel ca fata de decizia nr. VI/1999 a Curtii Supreme de Justitie se retine ca sunt aplicabile dispozitiile art. 35 din Legea nr. 33/1994, fiind o cerere avand ca obiect retrocedarea unor bunuri imobile expropriate anterior intrarii in vigoare a acestei legi, pentru ca nu s-a realizat scopul exproprierii.
Chiar daca petitul principal al actiunii priveste actiunea in constatarea caducitatii decretului de expropriere, fara a se fi formulat in mod expres o cerere de retrocedare a terenului expropriat, fata de finalitatea actiunii, corect a apreciat instanta de fond ca temeiul juridic al actiunii il reprezinta dispozitiile art. 35 din Legea 33/1994, prevederile Legii nr. 10/2001 nefiind aplicabile, fata de decizia de casare nr. 378/5.02.2014 a ICCJ. Prima instanta a mai retinut corect ca dreptul de retrocedare este un drept nou, distinct, ce imbina elemente ale dreptului real prin faptul ca recunoaste un drept de preferinta al expropriatului cat si ale dreptului de creanta, iar acest drept isi are izvorul intr-un fapt juridic stricto sensu, si anume din faptul ca expropriatorul nu utilizeaza imobilele expropriate potrivit scopului pentru care au fost preluate de la expropriat si nici nu a facut, in termen de un an de la preluarea lor, o noua declaratie de utilitate publica.
Sustinerile apelantilor cu privire la aplicarea termenului de un an de la data intrarii in vigoare a Legii nr. 33/1994 nu pot fi avute in vedere fata de efectele deciziei de casare nr. 378/5.02.2014 a ICCJ cat si ale deciziei nr. 53/2007 pronuntate de ICCJ prin care s-a statuat ca dispozitiile art. 35 din Legea nr. 33/1994 nu se aplica in cazul actiunilor avand ca obiect imobile expropriate introduse dupa intrarea in vigoare a Legii nr. 10/2001. Cum prezenta cerere a fost introdusa dupa intrarea in vigoare a Legii nr. 10/2001, respectiv la 26.11.2012, rezulta ca nu este aplicabil termenul de un an invocat de apelantii parati si prevazut de art. 35 din Legea nr. 33/1994.
Exceptia inadmisibilitatii actiunii in invocarea caducitatii partiale a unui act juridic reprezinta o exceptie noua invocata pentru prima oara in apel, cu nerespectarea dispozitiilor art. 294 alin. 1 Cod procedura civila, care permit invocarea doar a exceptiilor de procedura nu si a celor de fond. Chiar daca s-ar considera admisibila invocarea acestei exceptii, se constata ca exceptia nu este intemeiata atata timp cat s-a solicitat constatarea caducitatii partiale a decretului de expropriere, neexistand nici un temei de drept prin care s-ar interzice caducitatea partiala a unui act juridic, iar prevederile art. 35 din Legea nr. 33/1994 permit formularea unei cereri de retrocedare in raport cu modul de afectare a imobilului de lucrarile realizate potrivit scopului pentru care a fost preluat de la expropriat, deci si pentru situatia in care acest scop a fost sau nu realizat partial, intrucat textul nu face o atare distinctie.
Referitor la fondul litigiului si la solicitarea de aplicare a prevederilor art. 36 alin. 2 din Legea nr. 33/1994 in sensul conditionarii restituirii imobilului de evaluarea acestuia si de stabilirea despagubirilor, in opinie majoritara, instanta apreciaza ca nu se impune trimiterea cauzei spre rejudecare si nici respingerea actiunii. Intr-adevar dispozitiile art. 36 alin. 2 din Legea nr. 33/1994 arata ca retrocedarea poate fi admisa, iar pretul imobilului se va stabili ca si in situatia exproprierii, fara a putea insa depasi despagubirea actualizata. In speta insa nu s-a formulat o cerere din partea paratelor pentru stabilirea despagubirilor, astfel ca instanta nu poate acorda aceste despagubiri, paratele avand separat deschisa calea acestei actiuni. Potrivit principiului disponibilitatii partilor si a limitelor de investire a instantei, aceste despagubiri nu puteau fi stabilite din oficiu si nici rectificarea de carte funciara nu putea fi conditionata de stabilirea despagubirilor, intrucat s-ar fi ajuns la pronuntarea unui plus petit.
In privinta cererii de aderare la apel formulata de reclamanti, in temeiul art. 293 Cod procedura civila, se constata ca acesta vizeaza cheltuielile de judecata achitate atat in primul ciclu procesual cat si in cel de-al doilea ciclu procesual. Cum apelurile paratelor au fost respinse pe fond, rezulta ca cererea de aderare este admisibila, astfel ca potrivit art. 275 Cod procedura civila, fata de culpa procesuala a paratelor si de omisiunea instantei de acordare a tuturor cheltuielilor de judecata, urmeaza a admite cererea in sensul obligarii paratelor sa plateasca reclamantilor suma de 5.692,45 lei reprezentand taxe de timbru, onorariu avocatial si onorariu expert potrivit notei de sedinta de la fila 35 dosar si in raport de chitantele aflate la dosar.
In temeiul art. 275 Cod procedura civila, urmeaza a obliga apelantele parate sa plateasca reclamantilor sume de 3.600 lei cheltuieli de judecata in prezentul apel constand in onorariu avocatial achitat potrivit dovezilor de la filele 26-27 dosar.


Opinie separata (C.S.)

In dezacord cu ceilalti membrii ai completului, apreciez ca cele doua apeluri formulate de catre parati se impunea a fi admise intrucat solutia apelata este data cu  incalcarea dispozitiilor legale care reglementeaza puterea obligatorie a dezlegarilor Inaltei Curti de Casatie si Justitie in cadrul unui recurs in interesul legii.
Actiunea dedusa judecatii are ca obiect restituirea, in temeiul art. 35 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauza de utilitate publica, a unei parti dintr-un imobil expropriat in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, actiune ce a fost introdusa la data de 22 noiembrie 2012, adica dupa data intrarii in vigoare a Legii nr. 10/2001.
Prin decizia nr. LIII (53) din  4 iunie 2007, Inalta Curte de Casatie si Justitie a statuat ca prevederile art. 35 din aceasta lege se interpreteaza in sensul ca aceste dispozitii nu se aplica in cazul actiunilor avand ca obiect imobile expropriate in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, introduse dupa intrarea in vigoare a Legii nr. 10/2001.
Potrivit art. 329 alin. 3 din vechiul Cod de procedura civila (aplicabil in speta, fata de data introducerii actiunii), dezlegarea data problemelor de drept judecate in cadrul unui recurs in interesul legii „este obligatorie pentru instante”.
Spere deosebire de opinia majoritara, apreciez ca in cauza se impune aceasta dezlegare data problemei de drept deduse judecatii de catre instanta suprema prin acest recurs in interesul legii, iar nu cea data prin decizia nr. 378/05.02.2014 prin care ICCJ a mentinut solutia pronuntata de Curtea de Apel Brasov prin decizia civila nr. 62/Ap/03.07.2013 de anulare a hotararii primei instante pronuntate din cadrul primului ciclu procesual prin care s-a stabilit ca in prezenta cauza nu sunt aplicabile prevederile legii speciale nr. 10/2001.
In acest sens, trebuie mentionat ca, prin decizia ICCJ nr. 378/05.02.2014, instanta suprema nu a analizat incidenta in cauza a deciziei nr. LIII (53) din  4 iunie 2007 pronuntata in cadrul recursului in interesul legii, astfel incat, cu privire la acest aspect, nu ne aflam in prezenta unei „probleme de drept dezlegate” care sa se impuna pentru judecatorii fondului in temeiul art. 315 din vechiul Cod de procedura civila.
Ceea ce se impune instantei de rejudecare in baza hotararii ICCJ nr. 378/05.02.2014 este faptul ca, in cauza, nu sunt aplicabile prevederile legii speciale nr. 10/2001, insa de niciunde din considerentele acestei hotarari nu rezulta dezlegarea potrivit careia ar fi aplicabile prevederile art. 35 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauza de utilitate publica ce au stat la baza pronuntarii hotararii atacate. O asemenea concluzie contrazice in mod flagrant dispozitiile deciziei nr. LIII (53) din  4 iunie 2007  a Inaltei Curti de Casatie si Justitie aplicabile pe deplin spetei deduse judecatii.
Prin urmare, in cauza nu sunt aplicabile nici prevederile legii speciale nr. 10/2001 (fata de puterea obligatorie a decizia ICCJ nr. 378/05.02.2014) si nici prevederile art. 35 din Legea nr. 33/1994 (fata de puterea obligatorie a deciziei nr. LIII (53) din  4 iunie 2007), actiunea reclamantilor A. si B. se impune a fi respinsa intrucat prin aceasta se tinde la apropierea dreptului de proprietate asupra unui imobil expropriat pentru cauza de utilitate publica fara plata vreunui pret sau vreunei despagubiri, fapt ce contravine atat dispozitiilor imperative ale art. 11 alin. 1 din Legea nr. 10/2001 cat si ale art. 36 alin 2 din Legea nr. 33/1994. Argumentul potrivit caruia Statul roman nu a investit instanta cu o astfel de cerere in pretentii, pe care le poate solicita, insa, ulterior, printr-o actiune separata, nu confera legalitate hotararii ce face obiectul prezentului apel.