Natura juridica a impozitelor curente aparute dupa data deschiderii procedurii si aferente unui bun garantat – Legea nr. 85/2006.

Impozitul curent aferent unui bun garantat este datorat potrivit art. 249 alin. (1) ?i art. 256 alin. (1) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, indiferent daca proprietarul este sau nu suspus procedurii insolventei. Din prevederile art. 253-254 ?i art. 255 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal rezulta ca impozitul pe imobilul garantat ar fi o cheltuiala aferenta vanzarii insa nu se mentioneaza ca aceste sume s-ar achita, cu precadere, din pre?ul imobilului si ca s-ar bucura de vreun drept de preferin?a sau privilegiu. Impozitul este o cheltuiala indirecta, inerenta proprietatii, insa plata unui impozit pentru un imobil scos la vanzare in faliment nu ajuta la punerea in valoare a acelui bun pentru ca, indiferent daca impozitul este sau nu platit, bunul va putea fi in continuare valorificat, neexistand o dispozitie expresa care sa arate ca in procedura insolventei  este obligatorie achitarea prealabila a impozitelor pentru transferul dreptului de proprietate, potrivit art. 159 alin. (7) Cod procedura fiscala. De asemenea, in procedura insolventei, masura achitarii unor impozite in faliment nu echivaleaza cu o masura de paza a bunului, in lipsa careia bunul nu ar mai putea fi valorificat in conditii optime. De aceea, ordinea de plata a taxelor si impozitelor este data de art. 123 pct. 4 din Legea nr. 85/2006 si nu de art. 121 alin. 1 pct. 1 din Legea nr. 85/2006.

Asupra recursului de fata;
Constata ca prin sentinta civila nr. 613/sind din 27.04.2016 pronuntata de judecatorul sindic din cadrul Tribunalului Brasov, a admis cererea de repunere in termenul de formulare a contestatiei. A respins exceptia tardivitatii formularii contestatiei. A admis contestatia formulata de creditoarea Directia Fiscala B. impotriva Raportului de activitate nr. 20 si a Planului nr. 2 de distribuire intre creditori a sumelor rezultate din valorificarea bunurilor debitoarei S.C. A. S.R.L.,  pe care le-a anulat. A dispus lichidatorului judiciar sa procedeze la intocmirea unui  nou raport  privind  fondurile obtinute din lichidare  si  a  unui  nou plan de distribuire intre  creditori   privind  pe debitorul S.C.  A.  S.R.L., in conditiile  art. 123  din Legea nr. 85/2006.
Pentru a pronunta aceasta hotarare, judecatorul sindic a retinut urmatoarele:
Examinand cererea de repunere in termenul de formulare a contestatiei, judecatorul sindic a retinut faptul ca, potrivit art. 122 alin. 2 din Legea nr. 85/2006, planul de distribuire asupra fondurilor obtinute din lichidarea averii debitoarei si din incasarea de creante se inregistreaza la grefa tribunalului, iar acest fapt se notifica fiecarui creditor, iar ulterior, o copie de pe raport si de pe planul de distribuire se afiseaza la usa tribunalului.
In speta, planul de distribuire nu a fost comunicat creditoarei si nu a fost afisat la usa instantei.
 Potrivit art. 122 alin. 3, contestatia la plan se exercita in termen de 15 zile de la afisare, or, in conditiile in care la dosar nu exista dovada afisarii planului, creditoarea se afla in termenul de formulare a contestatiei, cererea de repunere in termen urmand a fi admisa, iar exceptia tardivitatii formularii contestatiei invocata de lichidatorul judiciar va fi respinsa.
Cu privire la fondul contestatiei s-au retinut urmatoarele:
Conform art. 64  alin. (6) din Legea nr. 85/2006  „Creantele nascute dupa data deschiderii procedurii, in perioada de observatie sau in procedura reorganizarii judiciare vor fi platite conform documentelor din care rezulta, nefiind necesara inscrierea la masa credala. Prevederea se aplica in mod corespunzator pentru creantele nascute in procedura de faliment.”
             Potrivit  art. 3 pct. 11 din lege, „creantele bugetare reprezinta creantele constand in impozite, taxe, contributii, amenzi si alte venituri bugetare, precum si accesoriile acestora”  iar  suma invocata de creditoarea Directia Fiscala B. reprezinta  impozit pe cladiri calculat pentru  perioada ulterioara deschiderii procedurii si are acelasi regim juridic ca si impozitul pe cladiri datorat pentru perioada anterioara deschiderii procedurii.
Totodata, potrivit art. 123 din Legea nr. 85/2006, creantele bugetare urmeaza a fi,  in cazul falimentului, platite  din  sumele  obtinute  din valorificarea bunurilor debitorului  fata de  art. 3 pct. 23 potrivit  cu  care  prin procedura falimentului se intelege procedura de insolventa concursuala colectiva si egalitara care se aplica debitorului in vederea lichidarii averii acestuia pentru acoperirea pasivului.
Din interpretarea logica a prevederilor Legii nr. 85/2006 rezulta fara echivoc faptul ca o creanta bugetara nascuta in timpul procedurii insolventei poate fi inscrisa doar cu rangul prevazut de art. 123 alin. 4 din Legea nr. 85/2006.
De remarcat faptul ca legiuitorul face distinctie intre cele doua etape importante din procedura insolventei: creditori ale caror creante sunt anterioare deschiderii procedurii insolventei si creditori ale caror creante sunt noi, in cursul procedurii.
Atat timp cat legiuitorul nu distinge, prin art. 3  pct. 11 din  lege intre creante bugetare anterioare deschiderii procedurii insolventei si creante bugetare nascute dupa data deschiderii procedurii, nici noi nu trebuie sa distingem.
In consecinta, contestatia formulata de creditoarea Directia Fiscala B. a fost admisa, Planul de distribuire nr. 2 intre creditori privind pe debitorul S.C. A. S.R.L. si  Raportul  nr. 20 privind  fondurile  obtinute din lichidare vor fi anulate, lichidatorul judiciar urmand sa procedeze  la  intocmirea unui  nou raport  privind  fondurile  obtinute din lichidare  si a unui nou plan de distribuire intre creditori, in conditiile art. 123 din Legea nr. 85/2006.
Impotriva hotararii a declarat recurs lichidatorul judiciar B. S.P.R.L. solicitand in temeiul art. 304 pct. 9 Cod procedura civila, modificarea hotararii in sensul respingerii contestatiei formulate de creditoarea Directia Fiscala B. ca tardive sau ca nefondate.
In motivarea recursului se arata ca in mod gresit s-a respins exceptia tardivitatii contestatiei fata de dispozitiile art. 122 alin. 2 si 3 din Legea nr. 85/2006 si de data procedurii de comunicare spre afisare a planului de distribuire nr. 2. De asemenea se mentioneaza ca impozitul pentru bunurile imobile nu reprezinta o cheltuiala aferenta vanzarii sau de conservare pentru a fi distribuita cu prioritate conform art. 121 alin.1 pct.1 din Legea nr. 85/2006. Certificatul de atestare fiscala nu este necesara la vanzarile din procedura insolventei. Ordinea de prioritate pentru creanta bugetara este cea de la art. 123 pct. 4 din Legea nr. 85/2006.
Intimata Directia Fiscala B. a depus intampinare solicitand respingerea recursului fata de faptul ca raportul nr. 20 si planul de distribuire contestat nu au fost comunicate potrivit art. 122 alin. 2 din Legea nr. 85/2006 si nici afisate la usa instantei. Referitor la impozitul solicitat a fi distribuit, acesta are caracterul unui act de administrare, fiind inerent dreptului de proprietate si fara a afecta activitatea economica.
Analizand hotararea recurata in raport cu motivele de recurs si actele dosarului, in baza art. 304 pct. 9 si art. 3041 Cod procedura civila se constata urmatoarele:
Exceptia tardivitatii depunerii contestatiei a fost respinsa fata de admiterea cererii de repunere in termenul de formulare a contestatiei, motivat de faptul ca raportul si planul de distribuire nu au fost inregistrate la grefa instantei si nici notificate creditoarei Directia Fiscala B..
In legatura cu momentul de la care curge termenul de formulare a unei contestatii impotriva unui raport si plan de distributie, prevederile art. 122 alin. 3 din Legea nr. 85/2006 mentioneaza expres momentul afisarii la usa instantei si nu momentul comunicarii actelor de catre lichidatorul judiciar. Textul de lege impune de asemenea inregistrarea planului de distribuire la grefa instantei si notificarea inregistrarii catre creditori. In speta, nu s-a facut dovada afisarii planului de distribuire la usa instantei, chiar lichidatorul judiciar aratand ca deplasarea la instanta ar fi generat costuri suplimentare. Publicarea in Buletinul insolventei a celor doua acte inlocuieste, potrivit art. 7 alin. 9 din Legea nr. 85/2006 „citarea, convocarea si notificarea actelor de procedura efectuate individual fata de participantii la proces” nu si afisarea actelor la usa instantei, astfel ca sustinerile recurentei creditoare privind gresita aplicare a dispozitiilor art. 122 alin. 3 din Legea nr. 85/2006 sunt gresite.
In ceea ce priveste natura juridica a impozitelor curente, aparute dupa data deschiderii procedurii si aferente unui bun garantat, practica judiciara nu este unanima in legatura cu distribuirea acestei sume potrivit art. 121 alin. 1 pct. 1 sau art. 123 pct. 4 din Legea nr. 85/2006. Chiar si la nivelul Curtii de Apel Brasov au fost conturate doua opinii, opinia majoritara fiind adoptata in sedinta de practica judiciara din 3.06.2016 in sensul neincluderii impozitelor in sfera actelor de administrare sau de conservare prevazute de art. 121 pct.1 din Legea nr. 85/2006, ci a cheltuielilor bugetare prevazute de art.123 pct. 4 din Legea nr. 85/2006.
S-a considerat ca un act de administrare este un act juridic civil care se indeplineste pentru ca bunurile ce alcatuiesc patrimoniul unei persoane fizice sau juridice sa-si realizeze destinatia prin utilizarea lor in limitele unei exploatari normale si mentinerea lor in stare de functionare, ele ramanand de regula in proprietatea titularului, libere de orice sarcini (de ex.: incasarea veniturilor, inchirierea unor bunuri, contractarea repararii lor etc.). Actele de administrare tind la punerea in valoare, la normala folosire si exploatarea unui bun sau a unui patrimoniu, fara pierderea (instrainarea) lui, iar ele folosesc pentru a-1 fructifica si presupun o gestionare normala si curenta, cum ar fi inchirierea unui imobil pe o perioada mai mica de 5 ani, valorificarea recoltelor, incasarea dobanzilor sumelor datorate, incheierea actelor privind intretinerea unui imobil, a unor ameliorari, incheierea unei asigurari, a unui contract de arendare pe un termen obisnuit etc.
Actul de conservare a fost definit ca o masura care are ca scop ocrotirea si pastrarea unui drept patrimonial sau preintampinarea pierderii lui, ca de ex.: intocmirea unui inventar, intreruperea prescriptiei, inscrierea unei ipoteci ori a unui privilegiu in registrele de publicitate.
Acte de conservare prin care se urmareste pastrarea unor drepturi in patrimoniul persoanei, consolidarea si preintampinarea pierderii lor sunt necesare si urgente si de regula, asemenea acte presupun cheltuieli mult mai mici decat valoarea bunului sau a dreptului la a carui salvare se tinde, ele ofera numai utilitati si presupun o minima vigilenta.
Impozitul curent, aferent unui bun garantat este datorat potrivit art. 249 alin. (1) ?i art. 256 alin. (1) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, indiferent daca proprietarul este sau nu suspus procedurii insolventei. Din prevederile art. 253-254 ?i art. 255 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal rezulta ca impozitul pe imobilul garantat ar fi o cheltuiala aferenta vanzarii insa nu se mentioneaza ca aceste sume s-ar achita, cu precadere, din pre?ul imobilului si ca s-ar bucura de vreun drept de preferin?a sau privilegiu.
Prezentarea sau nu a unui certificat de atestare fiscala potrivit dispozi?iilor art. 113 alin. (4) ?i (5) din Codul de procedura fiscala si excluderea acestei obligatii in cazul vanzarii bunurilor in cadrul procedurii nu are relevanta in aprecierea caracterului prioritar sau nu a impozitului, intrucat nici legislatia fiscala si nici cea a insolventei nu impune expres o astfel de prioritate.
Sustinerea recurentei cu privire la achitarea creantelor curente doar din activitatile curente nu are suport in prevederile art. 64 alin. 4 din Legea nr. 85/2006 atata timp cat textul de lege nu mentioneaza acest lucru.
Legea insolventei defineste creantele bugetare ca fiind creantele constand in impozite, taxe, contributii, amenzi si alte venituri bugetare, precum si accesoriile acestora si nu exista temei ca la distribuirea din faliment in creantele bugetare sa nu se mai includa impozitele, ceea ce inseamna ca impozitele ar ramane in sfera creantelor bugetare si nu a actelor de administrare sau conservare. Este adevarat punctul de vedere al intimatei creditoare potrivit cu care impozitul este o cheltuiala indirecta, inerenta proprietatii, insa plata unui impozit pentru un imobil scos la vanzare in faliment nu ajuta la punerea in valoare a acelui bun pentru ca, indiferent daca impozitul este sau nu platit, bunul va putea fi in continuare valorificat, neexistand o dispozitie expresa care sa arate ca in procedura insolventei este obligatorie achitarea prelabila a impozitelor pentru transferul dreptului de proprietate, potrivit art. 159 alin. (7) Cod procedura fiscala. De asemenea, in procedura insolventei, masura achitarii unor impozite in faliment nu echivaleaza cu o masura de paza a bunului, in lipsa careia bunul nu ar mai putea fi valorificat in conditii optime. De aceea, ordinea corecta de plata a taxelor si impozitelor este data de art. 123 pct. 4 din Legea nr. 85/2006 si nu de art. 121 alin.1 pct.1 din Legea nr. 85/2006.
Raportat la aceste considerente, in temeiul art. 304 pct. 9 Cod procedura civila urmeaza a admite in parte recursul declarat si a modifica in parte hotararea instantei de fond in sensul respingerii contestatiei creditoarei Directia Fiscala B..