Anulare acte emise de Curtea de Conturi. Cererea de interventie principala – tertul nu justifica un interes actual in a contesta aceste acte. Interpretarea si aplicarea prevederilor art. I din O.U.G. nr. 26/2012.

Din interpretarea art. 61 alin. 1 si 2 Cod procedura civila,  rezulta ca participarea la un proces a tertului intervenient principal este conditionata de indeplinirea, ca si conditii speciale, a conditiei interesului determinat, legitim, personal, nascut si actual, conform art. 33 Cod procedura civila, respectiv a conditiei de a pretinde pentru sine fie dreptul dedus judecatii, fie un drept strans legat de acesta, iar, in cauza, intervenienta principala a solicitat prin cererea de interventie anularea actelor emise de Curtea de Conturi, cerere identica cu cererea de chemare in judecata formulata de catre reclamanti. Prin urmare, curtea retine ca intervenienta principala nu pretinde pentru sine dreptul dedus judecatii, cererea sa reprezentand practic o sustinere a pozitiei procesuale a reclamantilor, specifica interventiei accesorii si nici nu justifica un interes actual in a contesta aceste acte, cat timp prin acestea nu sunt stabilite masuri directe in persoana sa.
Din interpretarea per a contrario a art. I din O.U.G. nr. 26/2012 rezulta ca autoritatile si institutiile publice, care nu au in structura organizatorica personal propriu de specialitate juridica pot achizitiona servicii juridice, iar alin. 2 al art. I din O.U.G. nr. 26/2012 reprezinta exceptia de la regula instituita in alin. 1, respectiv circumscrie situatiile si conditiile in care, prin exceptie de la interdictia instituita in primul alineat, institutiile si autoritatile publice pot achizitiona servicii juridice, respectiv daca activitatile juridice de consultanta necesare nu se pot asigura de catre personalul de specialitate juridica angajat in aceste entitati si numai cu aprobarea, dupa caz, a ordonatorului principal de credite sau a consiliului local/judetean. Si in aceasta norma juridica, domeniul de aplicare este clar determinat si, in mod logic, este in corelare cu alin. 1, respectiv se refera numai la autoritati si institutii publice care au in structura organizatorica personal propriu de specialitate juridica si care pot achizitiona servicii juridice conditionat de aprobarea organului expres indicat de legiuitor si numai daca aceste servicii nu pot fi prestate de personalul propriu.
Prin urmare, din interpretarea acestor norme rezulta ca interdictia instituita de alin. 1 al art. I din O.U.G. nr. 26/2012 si exceptia din alin. 2 al aceleiasi norme se aplica exclusiv autoritatilor si institutiilor publice ale administratiei publice centrale si locale care au in structura organizatorica personal propriu de specialitate juridica.


Deliberand asupra recursului de fata, constata:
Prin sentinta civila nr. 823/29.10.2015 pronuntata de Tribunalul Covasna – Sectia civila a fost admisa in parte cererea formulata de reclamantii Comuna B., prin Primar si Consiliul Local al Comunei B. prin Primar in contradictoriu cu paratele Camera de Conturi a Judetului C. si Curtea de Conturi a Romaniei, a fost admisa in parte si cererea de interventie in interes propriu Cabinet avocatial B.A. in contradictoriu cu paratele Camera de Conturi a Judetului C. si Curtea de Conturi a Romaniei si, in consecinta, s-a dispus anularea in parte a Deciziei nr. 32/2014 a Camerei de Conturi a Judetului C. si a incheierii nr. 3/2014 a Curtii de Conturi a Romaniei cu privire la masura 10 - pct. 9 din dispozitivul Deciziei nr. 32/2014 in sensul ca a fost anulata dispozitia de obligare a reclamantei la stabilirea intinderii prejudiciului estimat la suma de 10.000 lei la care se adauga dobanzi aferente cu titlu de „plati fara documente justificative”, plati efectuate in baza Contractului de asistenta juridica nr. 19/05.04.2012, pentru activitatea desfasurata de Cabinet avocatial B.A. in perioada 05.04.2012-31.12.2012 si 01.02.2013-01.04.2013  precum si obligatia de a  dispune masurile de recuperare a acesteia in contul bugetului local al Unitatii Administrativ Teritoriale a Comunei B.. Totodata, paratele au fost obligate la plata catre reclamante a sumei de 2.023 lei cheltuieli de judecata.
Impotriva acestei hotarari, reclamantii Comuna B. si Consiliul Local al Comunei B. au declarat recurs, in termenul legal, prin care au solicitat admiterea recursului, casarea in parte a sentintei si admiterea in totalitate a actiunii.
In motivare, a aratat ca prima instanta a interpretat gresit dispozitiile art. 1 alin. 2 lit. b din O.U.G. nr. 26/2012, in sensul ca reclamanta avea obligatia de a solicita aprobarea consiliului local pentru incheierea unui contract de asistenta juridica si a actului aditional aferent acestuia.
Astfel, in conformitate cu prevederile art. I din O.U.G. nr. 26/2012, interdictia de a achizitiona servicii juridice se aplica numai in cazul institutiilor publice care au in structura proprie personal de specialitate juridica. Or, recurenta considera ca avea voie sa angajeze avocat fara autorizarea consiliilor locale, deoarece in structura sa organizatorica nu exista personal de specialitate juridica, aspect dovedit de organigrama depusa la dosar. Prin urmare, in aceasta situatie, institutia publica are dreptul de a angaja servicii juridice, de consultanta, de asistenta si de reprezentare.
In drept a fost invocata aplicarea art. 483, 487 si 488 alin. 1 pct. 6 si 8 Cod procedura civila, iar, in probatiune a solicitat administrarea probei cu inscrisurile de la dosar.
Cererea de recurs este scutita de obligatia de plata a taxei judiciare de timbru conform art. 30 din O.U.G. nr. 80/2013.
Impotriva acestei hotarari a declarat recurs si intervenienta in interes propriu Cabinet avocatial B.A. in termenul legal, prin care a solicitat admiterea recursului, casarea in parte a sentintei si admiterea in totalitate a actiunii.
In sustinerea acestei pozitii procesuale a invocat aceleasi argumente ca cele redate in cuprinsul cererii de recurs formulate de catre recurentii Comuna B., prin Primar si Consiliul Local al Comunei B..
In drept a fost invocata aplicarea art. 483, 487 si 488 alin. 1 pct. 6 si 8 Cod procedura civila, iar, in probatiune a solicitat administrarea probei cu inscrisurile de la dosar.
Cererea de recurs este scutita de obligatia de plata a taxei judiciare de timbru conform art. 28 raportat la art. 34 alin. 3 din O.U.G. nr. 80/2013.
Impotriva acestei hotarari a declarat recurs si parata Curtea de Conturi a Romaniei, in nume propriu si pentru parata Camera de Conturi C., prin care a solicitata admiterea recursului, casarea in parte a sentintei si, in rejudecare, respingerea in totalitate a actiunii si respingerea cererii de interventie principala, in principal, ca inadmisibila, iar, in subsidiar, ca neintemeiata.
In sustinerea acestei pozitii procesuale, recurenta parata a aratat ca hotararea instantei de fond a fost data cu incalcarea si aplicarea gresita a normelor de drept material, respectiv a O.U.G. nr. 26/2012.
Prima critica se refera la faptul ca nu s-a analizat respectarea de catre reclamante a prevederilor art. I alin. 1 si 2 din O.U.G. nr. 26/2012, in momentul efectuarii cheltuielilor in suma de 17.000 lei, reprezentand servicii de asistenta juridica, cheltuieli ce au fost efectuate in baza actului aditional nr. 1/25.03.2013 la contractul de asistenta juridica nr. 19/05.04.2012 incheiat intre Consiliul Local B., in calitate de client si Cabinet de avocat B.A., in calitate de prestator, fara a avea aprobarea consiliului local. Or, dupa adoptarea O.U.G. nr. 26/2012, incheierea actului aditional prin care partile contractante au prelungit valabilitatea contractului nu mai era posibila fara aprobarea consiliului local, deoarece legiuitorul nu a stabilit nici o exceptie de la regula instituita prin art. I alin. 1 si 2 din O.U.G. nr. 26/2012.
A doua critica adusa sentintei s-a referit la faptul ca instanta de fond a retinut, eronat in opinia sa, ca „exista situatii in care nu se pot anticipa toate activitatile pe care trebuie sa le desfasoare un avocat astfel ca enumerarea generica a acestora in contract a fost suplinita pentru fiecare caz in parte de delegatia sau imputernicirea avocatiala ori inscrisuri ce fac dovada activitatii extrajudiciare.” Cat timp nu a existat o activitate previzibila la momentul incheierii contractului, acesta nu trebuia incheiat, cu atat mai mult cu cat, nici in timpul controlului nu a fost prezentata nici o nota justificativa referitoare la serviciile efectiv prestate.
O alta critica a vizat si gresita aplicarea a prevederilor pct. 2 si 3 din OMFP nr. 1792/2002 privind modul de decontare a sumei de 17.000 lei, respectiv faptul ca prima instanta a retinut, bazandu-se pe concluziile eronate ale expertizei efectuate in cauza, ca au fost respectate aceste conditii, desi factura in original nu poarta viza ordonatorului de credite sau a persoanei delegate, angajamentele nu poarta viza de control financiar preventiv propriu, formularele privind ordonantarea de plata nu sunt semnate de catre persoanele imputernicite si nici nu sunt vizate pentru controlul financiar preventiv propriu. Recurenta a mai aratat ca in timpul operatiunii de audit nu au fost prezentate referatele intocmite pentru fiecare factura in parte, astfel ca inscrisurile la care fac referire expertul si instanta de fond au fost, in opinia sa, intocmite ulterior controlului.
Cu privire la admiterea cererii de interventie principala, recurenta a aratat ca aceasta solutie este rezultatul aplicarii gresite a dispozitiilor art. 61 alin. 2 Cod procedura civila.
In primul rand, din interpretarea prevederilor art. 227 din Hotararea nr. 130/2010 a Plenului Curtii de Conturi, a art. 11 alin. 2-3 si art. 33 alin. 1 din Legea nr. 94/1992, rezulta ca impotriva incheierii emise de comisia de solutionare a contestatiilor, conducatorul entitatii verificate poate sesiza instanta de contencios administrativ competenta. Prin urmare, legea acorda numai conducatorului entitatii verificate dreptul de a sesiza instanta de judecata, deoarece masurile dispuse de Curtea de Conturi sunt numai in sarcina acestuia, in calitate de ordonator de credite si de reprezentant al entitatii, deoarece exista o relatie institutionala intre cel care controleaza si cel verificat. In conditiile art. 33 alin. 3 din Legea nr. 94/1992, in cazul in care se constata existenta unor abateri, Curtea de Conturi comunica conducerii entitatii verificate aceasta situatie de fapt, iar stabilirea si intinderea prejudiciului, precum si dispunerea masurilor necesare, devin obligatie a entitatii verificate, ratiunea legii fiind aceea ca doar conducatorul, ca ordonator de credite, are si calitatea si capacitatea de a lua masurile de intrare in legalitate.
Or, prin cererea de interventie principala, s-a solicitat anularea unor acte administrative care stabilesc obligatii fata de conducerea entitatii verificate ca urmare a constatarii unor abateri cu ocazia efectuarii auditului.
Recurenta a mai aratat ca nu este indeplinita nici conditia prevazuta de art. 61 alin. 2 Cod procedura civila pentru interventia principala, respectiv dreptul pretins de tert  nu este recunoscut nici de Legea nr. 94/1992, nici de Hotararea nr. 130/2010.
Recurenta a criticat dispozitia din sentinta privind obligarea sa la plata cheltuielilor de judecata catre partea adversa, apreciind ca prima instanta nu a avut in vedere faptul ca actele care au sustinut apararile reclamantei au fost depuse numai in fata instantei de judecata, ca prejudiciul indicat in actele de control este numai unul estimat, stabilirea exacta a acestuia si dispunerea masurilor necesare fiind obligatia conducerii entitatii auditate si ca obligarea sa la aceasta plata reprezinta o sanctiune implicita pentru ca isi indeplineste obligatiile legale, apreciind ca resursele financiare ale statului trebuie indreptate pentru functionarea institutiei, in concordanta cu misiunea sa constitutionala si legala.
In drept a fost invocata aplicarea art. 483 si 488 alin. 1 pct. 8 Cod procedura civila, iar, in probatiune a solicitat administrarea probei cu inscrisurile de la dosar.
Cererea de recurs este scutita de obligatia de plata a taxei judiciare de timbru conform art. 30 din O.U.G. nr. 80/2013.
Intimata parata Curtea de Conturi a Romaniei, in nume propriu si pentru parata Camera de Conturi C., prin intampinare formulata in conditiile art. XV alin. 3 coroborat cu art. XVII alin. 3 din Legea nr. 2/2013 (filele 54-57), a solicitat respingerea recursurilor declarate de catre reclamanti si de catre intervenienta in interes propriu.
In sustinere, a aratat ca prima instanta a interpretat corect dispozitiile O.U.G. nr. 26/2012, stabilind ca era necesara aprobarea consiliului local pentru incheierea actului aditional prin care partile au convenit prelungirea valabilitatii contractului de asistenta juridica incheiat anterior.
A mai aratat ca prin actele contestate nu s-a retinut incalcarea unor principii din actul normativ care reglementeaza activitatea de avocat, aspecte sugerate de recurente in cererea de recurs, ci abaterea a constat in angajarea si plata unor cheltuieli fara respectarea prevederilor legale aplicabile institutiilor publice si care au cauzat un prejudiciu bugetului local.
Intimatii – reclamanti  si intimata – intervenienta in interes propriu au formulat intampinari conform art. XVII alin. 3 coroborat cu art. XV alin. 3 din Legea nr. 2/2013 (filele 59-65, 68-74), cu continut identic, prin care au solicitat respingerea recursului declarat de parate.
In sustinerea acestei pozitii procesuale, intimatele au aratat ca din interpretarea art. I alin. 1 din O.U.G. nr. 26/2012 rezulta clar ca recurenta reclamanta avea voie sa angajeze avocat fara aprobarea consiliului local, deoarece in structura sa organizatorica nu exista personal propriu de specialitate juridica, aspect dovedit prin organigrama depusa la dosarul instantei de fond.
In ceea ce priveste perioada pentru care s-a calculat ca fiind incasata nelegal suma de 10.000 lei, intimatele au aratat ca O.U.G. nr. 26/2012 a intrat in vigoare la data de 12.06.2012, iar contractul a fost incheiat la data de 05.04.2012, astfel ca actul normativ nu poate retroactiva. In ceea ce priveste actul aditional, la acest contract, incheiat la data de 25.03.2013, fiind o prelungire a actului initial, urmeaza regimul juridic al acestuia.
Referitor la sustinerea ca in contract nu au fost indicate clar actiunile pentru care a fost achitat onorariul, intimatele au aratat ca acest contract este un contract standardizat, prin dispozitiile Legii nr. 51/1995, in acord cu actele subsecvente emise de Uniunea Nationala a Barourilor din Romania, fiind imprimat pe un formular regim de numerotare si evidenta la Baroul C. si, prin urmare, perfect legal.
Intimatele au mai aratat ca recurentele parate sunt in eroare atunci cand asimileaza contractul de asistenta juridica cu o prestare de servicii, deoarece activitatea unui avocat este supusa legii speciale – Legea nr. 51/1995, care nu prevede ca avocatul sa faca rapoarte catre client si, cu atat mai putin catre terti. In plus, au mai invocat caracterul confidential al contractului, consacrat de art. 4 din Legea nr. 95/1995 si caracterul de secret profesional, prevazut de art. 8 si 9 din acelasi act normativ, aspecte care intra in contradictie cu obligatia depunerii de rapoarte de activitate invocata de recurentele parate.
Intimatele au mai aratat ca este eronata sustinerea recurentelor parate in sensul ca activitatea avocatului s-a desfasurat cu incalcarea principiilor economicitatii, eficientei si eficacitatii in utilizarea fondurilor publice, deoarece activitatea prestata de cabinetul de avocat este o activitate de diligenta, de tip abonament, ceea ce presupune ca avocatul este la dispozitia clientului in orice moment, pentru orice problema, activitatea acestuia fiind una de prevenire, de evitare a litigiilor, de sustinere a legalitatii actelor indeplinite.
In ceea ce priveste oportunitatea angajarii unui avocat, intimatele au aratat ca aceasta poate fi decisa exclusiv de institutiile auditate, iar nu de catre recurentele parate.
Cu privire la documentele justificative, intimatele au sustinut ca, din punct de vedere contabil, acestea sunt factura si contractul de asistenta juridica. In plus, in cauza, si expertul desemnat de catre prima instanta a avut aceeasi pozitie.
In ceea ce priveste cererea de interventie principala, intimatele au apreciat corecta solutia primei instante, considerand ca ar fi tardiva asteptarea judecarii litigiului care vizeaza masurile dispuse de Curtea de Conturi, pentru ca apoi sa formuleze o noua actiune fata de intervenienta. Au mai aratat ca intervenienta intruneste conditiile art. 32, 33, 36 si 192 Cod procedura civila pentru a promova cererea.
Intimatele au mai  sustinut ca acordarea cheltuielilor de judecata de catre prima instanta s-a facut in conditiile art. 453 Cod procedura civila.
In drept a fost invocata aplicarea art. 223, 244 si 411 Cod procedura civila.
Recurentii reclamanti si recurenta intervenienta au formulat raspuns la intampinare, in conditiile art. XVI alin. 2 coroborat cu art. XVII alin. 3 din Legea nr. 2/2013 (filele 93-95) in care au reiterat pozitia procesuala exprimata prin cererile de recurs.
Partile nu au mai solicitat administrarea altor probe noi in recurs.
Analizand recursurile declarat de reclamantii Comuna B. si Consiliul Local al Comunei B., intervenienta principala Cabinet avocatial B.A. si parata Curtea de Conturi a Romaniei, in nume propriu si pentru parata Camera de Conturi C., prin prisma dispozitiilor art. 488 Cod procedura civila, curtea retine urmatoarele:
Primul motiv de recurs ce va fi analizat este cel invocat de recurenta parata Curtea de Conturi a Romaniei, in nume propriu si pentru parata Camera de Conturi C. referitor la admiterea cererii de interventie principala, solutie cu privire la care se invoca gresita aplicare a dispozitiilor art. 61 alin. 2 Cod procedura civila, motiv care se circumscrie dispozitiilor art. 488 alin. 1 pct. 5 Cod procedura civila si care este fondat.
Astfel, art. 61 alin. 1 si 2 Cod procedura civila stabileste ca „oricine are un interes poate sa intervina intr-un proces care se judeca intre partile originare”, iar „interventia este principala cand intervenientul pretinde pentru sine, in tot sau in parte, dreptul dedus judecatii sau un drept strans legat de acesta”.
Din interpretarea acestei norme, rezulta ca participarea la un proces a tertului intervenient principal este conditionata de indeplinirea, ca si conditii speciale, a conditiei interesului determinat, legitim, personal, nascut si actual, conform art. 33 Cod procedura civila, respectiv a conditiei de a pretinde pentru sine fie dreptul dedus judecatii, fie un drept strans legat de acesta.
De asemenea, Curtea mai retine ca potrivit pct. 204 din Hotararea nr. 130/2010 pentru aprobarea Regulamentului privind organizarea si desfasurarea activitatilor specifice Curtii de Conturi, precum si valorificarea actelor rezultate din aceste activitati, actele Curtii de Conturi pot fi atacate doar de entitatea controlata prin conducatorul acesteia, solutie legislativa care se justifica prin aceea ca activitatea de control a Curtii de Conturi vizeaza un anumit subiect de drept, iar prin decizie se stabilesc obligatii doar in sarcina entitatii controlate, aceasta fiind singura in masura sa decida daca intelege sa formuleze sau nu contestatie.
Conform art. 1 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, pentru a-si legitima calitatea procesuala activa intr-un litigiu de contencios administrativ, o persoana trebuie sa dovedeasca faptul ca a fost vatamat intr-un drept sau intr-un interes legitim prin actul administrativ atacat, or, dat fiind faptul ca decizia emisa de Curtea de Conturi nu stabileste nicio obligatie in sarcina tertului, acesta nu justifica un atare interes. Trebuie facuta o distinctie clara intre raportul juridic dintre Curtea de Conturi si entitatea controlata, raport care izvoraste din actele de control ale Curtii de Conturi, finalizate prin decizia emisa de aceasta prin care se stabilesc obligatii in sarcina entitatii controlate, conform Regulamentului Curtii de Conturi si raportul juridic dintre entitatea controlata si tert care este distinct si are un alt izvor decat actul administrativ dedus judecatii, respectiv, in cauza, un contract de asistenta juridica.
In cauza, intervenienta principala Cabinet de avocat B.A. a solicitat prin cererea de interventie anularea actelor emise de Curtea de Conturi, cerere identica cu cererea de chemare in judecata formulata de catre reclamanti. Prin urmare, curtea retine ca intervenienta principala nu pretinde pentru sine dreptul dedus judecatii, cererea sa reprezentand practic o sustinere a pozitiei procesuale a reclamantilor, specifica interventiei accesorii si nici nu justifica un interes actual in a contesta aceste acte, cat timp prin acestea nu sunt stabilite masuri directe in persoana sa.
In conditiile in care, in fata primei instante nu s-a pus in discutie calificarea cererii ca fiind o cerere de interventie accesorie, aceasta calificare nu poate fi facuta direct in recurs, fata de prevederile art. 478 alin. 3 Cod procedura civila, aplicabil in conformitate cu dispozitiile art. 494 Cod procedura civila, astfel ca cererea de interventie va fi analizata astfel cum a fost formulata de parte si solutionata de prima instanta, ca cerere de interventie principala.
Constatand ca cererea de interventie principala formulata de Cabinet de avocat B.A. nu indeplineste conditiile speciale prevazute anterior, curtea va retine ca solutia data de prima instanta asupra acesteia nu este corecta, sentinta urmand a fi reformata sub acest aspect.
Cel de-al doilea motiv de recurs ce va fi analizat este cel invocat de reclamantii Comuna B., prin Primar si Consiliul Local al Comunei B. privind gresita interpretare si aplicare a prevederilor art. I din O.U.G. nr. 26/2012, motiv care se circumscrie dispozitiilor art. 488 alin. 1 pct. 5 Cod procedura civila si care este fondat.
In fapt, prin masura 10 - pct. 9 din dispozitivul Deciziei nr. 32/2014, parata Camera de Conturi C. a dispus in sarcina reclamantei obligatia de a stabili intinderea prejudiciului estimat la suma de 17.000 lei, cu dobanzile aferente estimate in suma de 638,92 lei, cu titlu de plati fara documente justificative, prejudiciu rezultat din incheierea nelegala a Contractului de asistenta juridica nr. 19 din 05.04.2012 si a Actului aditional nr. 1/25.03.2013, aceasta masura fiind mentinuta acesteia prin Incheierea camerei nr. 3 din 2014.
Prin actele contestate paratele au retinut, pe de o parte, ca atat contractul de asistenta juridica, cat actul aditional la acesta au fost incheiate fara aprobarea consiliului local, contrar art. I alin. 1 si 2 din O.U.G. nr. 26/2012, iar, pe de alta parte, ca platile efectuate nu au avut la baza documente justificative, in conditiile art. 14, 20, 23-24, 51 si 54 din Legea nr. 273/2006 privind finantele publice locale si art. 6 din Legea nr. 82/1991.
Prima instanta a invalidat actele contestate pentru platile efectuate in baza Contractului de asistenta juridica nr. 19 din 05.04.2012 pentru serviciile prestate in perioada 05.04.2013-31.12.2012 si 01.02.2013-01.04.2013, retinand ca prevederile O.U.G. nr. 26/2012 nu se aplica acestui contract, iar decontarea serviciilor de asistenta juridica efectuate in acest interval, cu exceptia lunii ianuarie 2013, s-a efectuat cu respectarea cerintelor legale.
Cu privire la suma de 2.000 lei, achitata cu OP nr. 125/11.03.2013, aferenta lunii ianuarie 2013, retinand concluziile expertizei dispuse in cauza, prima instanta a retinut ca suma a fost achitata fara a se intocmi ordonantarea de plata aferenta, actele intocmite de parate fiind legale.
Cu privire la plata serviciilor prestate in baza actului aditional nr. 1/2013, in cuantum de 7.000 lei, prima instanta a retinut ca actele administrative contestate sunt nelegale, deoarece pentru modificarea contractului, conform art. I din O.U.G. nr. 26/2012, era necesara aprobarea consiliului local.
Curtea constata ca interpretarea data de prima instanta dispozitiilor O.U.G. nr. 26/2012 si aplicarea la prezentul litigiu este corecta numai in parte.
Astfel, in mod legal a retinut instanta de fond ca, fata de dispozitiile art. XVII alin. 1 din O.U.G. nr. 26/2012, in mod evident, contractului nr. 19 din 05.04.2012, incheiat anterior intrarii in vigoare a ordonantei, nu ii este aplicabil acest act normativ.
Cu privire la actul aditional nr. 1/2013, incheiat dupa intrarea in vigoare a O.U.G. nr. 26/2012, curtea retine ca, fata de prevederile art. I alin. 1 si 2 din acest act, care determina domeniul de aplicare, acesta nu este incident in cauza, contrar celor retinute de prima instanta.
Astfel, art. I din O.U.G. nr. 26/2012 stabileste ca „autoritatile si institutiile publice ale administratiei publice centrale si locale, indiferent de modul de finantare si subordonare, societatile nationale, companiile nationale si societatile comerciale cu capital integral sau majoritar de stat, precum si regiile autonome care au in structura organizatorica personal propriu de specialitate juridica nu pot achizitiona servicii juridice de consultanta, de asistenta si/sau de reprezentare”. Din interpretarea per a contrario a acestei norme juridice rezulta ca celelalte autoritati si institutii publice, care nu au in structura organizatorica personal propriu de specialitate juridica pot achizitiona servicii juridice.
Alin. 2 al art. I din O.U.G. nr. 26/2012 reprezinta exceptia de la regula instituita in alin. 1, respectiv circumscrie situatiile si conditiile in care, prin exceptie de la interdictia instituita in primul alineat, institutiile si autoritatile publice pot achizitiona servicii juridice, respectiv daca activitatile juridice de consultanta necesare nu se pot asigura de catre personalul de specialitate juridica angajat in aceste entitati si numai cu aprobarea, dupa caz, a ordonatorului principal de credite sau a consiliului local/judetean. Si in aceasta norma juridica, domeniul de aplicare este clar determinat si, in mod logic, este in corelare cu alin. 1, respectiv se refera numai la autoritati si institutii publice care au in structura organizatorica personal propriu de specialitate juridica si care pot achizitiona servicii juridice conditionat de aprobarea organului expres indicat de legiuitor si numai daca aceste servicii nu pot fi prestate de personalul propriu.
Prin urmare, din interpretarea acestor norme rezulta ca interdictia instituita de alin. 1 al art. I din O.U.G. nr. 26/2012 si exceptia din alin. 2 al aceleiasi norme se aplica exclusiv autoritatilor si institutiilor publice ale administratiei publice centrale si locale care au in structura organizatorica personal propriu de specialitate juridica. Or, asa cum au probat recurentii reclamanti, in organigrama acestora (filele 71-73 dosar initial curte) nu exista nici un post de consilier juridic, astfel ca normele aratate anterior nu le sunt aplicabile.
In aceste conditii, curtea va analiza indeplinirea celeilalte conditii, referitoare la justificarea si legalitatea decontarii serviciilor juridice prestate in intervalul 01.04.2013-01.10.2013.
Astfel, din actele depuse la dosar – nota de relatii cuprinzand ca anexa lista cu toate cauzele in care partea reclamanta a fost reprezentata de cabinetul avocatial (fila 74 dosar initial curte), imputerniciri avocatiale intocmite de Cabinetul avocatial B.A. (filele 108-118 dosar initial curte, filele 11 si urm. Vol. I supliment), coroborate cu concluziile raportului de expertiza tehnica efectuate in cauza, curtea va retine realitatea serviciilor de asistenta juridica si reprezentare contractate, precum si legalitatea platilor efectuate.
Celelalte motive de recurs invocate de recurenta parata Curtea de Conturi a Romaniei, in nume propriu si pentru parata Camera de Conturi C. nu sunt fondate.
Fata de aspectele retinute anterior, motivele de recurs referitoare la interpretarea si aplicarea art. I si XVII alin. 1 din O.U.G. nr. 26/2012 in raport cu contractul de asistenta juridica nr. 19/2012 si actul aditional nr. 1/2013, nu vor mai fi analizate, argumentele recurentei nefiind corecte, fata de interpretarea data de instanta anterior.
In ceea ce priveste argumentul recurentei parate in sensul ca lipsa unei activitati previzibile trebuia sa determine pe reclamante sa nu incheie contractul de asistenta juridica in discutie nu poate fi retinut, deoarece, asa cum s-a aratat anterior, in cursul judecatii a fost dovedita atat realitatea, cat si intinderea serviciilor prestate, frecventa si complexitatea acestora fiind in acord cu valoarea contraprestatiilor si cu principiile economicitatii, eficientei si eficacitatii in utilizarea fondurilor publice.
Nici argumentul referitor la gresita aplicare a prevederilor pct. 2 si 3 din OMFP nr. 1792/2002 nu poate fi retinut. Astfel, prima instanta a retinut ca aspectele formale semnalate de Curtea de Conturi sunt corecte, dar, fata de concluziile expertizei tehnice efectuate in cauza, coroborate cu inscrisurile depuse la dosar, a interpretat legal dispozitiile anexei la Ordinul nr. 1792/2002.
In mod legal, instanta de fond a retinut ca ratiunea vizei ,,Bun de plata” aplicata de ordonatorul de credite sau de persoana delegata cu aceste atributii are rolul de a confirma ca serviciile au fost prestate si celelalte conditii prevazute de lege sunt indeplinite, practic se atesta ca serviciul a fost efectuat corespunzator de catre furnizor si ca toate pozitiile din factura au fost verificate. Prin urmare, aceste aspecte formale, desi corect retinute, au fost infirmate in timpul judecatii, conform celor retinute anterior referitor la realitatea serviciilor prestate.
Faptul ca inscrisurile au fost depuse numai in fata instantei nu se poate constitui intr-un fine de neprimire al acestora, deoarece valoarea lor probatorie a fost stabilita prin coroborarea cu celelalte probe administrate in cauza, in conditiile 264 Cod procedura civila.
Curtea va respinge si critica referitoare la acordarea cheltuielilor de judecata, motiv de recurs ce va fi analizat prin prisma art. 488 pct. 8 Cod procedura civila.
In mod neintemeiat sustine recurenta parata Curtea de Conturi ca nu poate fi obligata la plata cheltuielilor de judecata, deoarece art. 453 Cod procedura civila nu face nici o distinctie in raport de subiectul de drept care are calitatea de parte in proces, ci stabileste ca debitor al obligatiei de plata a acestora „partea care pierde procesul”, indiferent daca aceasta este o persoana fizica sau juridica, de drept public sau privat. Or, unde legea nu distinge, nici interpretul nu are voie sa o faca (ubi lex non distinguit nec nos distinguere debemus).
Pentru toate aceste considerente, constatand incidenta art. 496 Cod procedura civila, Curtea va admite recursurile declarate de reclamantii Comuna B., prin Primar si Consiliul Local al Comunei B. si de parata Curtea de Conturi a Romaniei, in nume propriu si pentru parata Camera de Conturi C., impotriva sentintei civile nr. 823/29.10.2015 pronuntata de Tribunalul Covasna – Sectia civila, pe care o va casa in totalitate pentru a se asigura o judecata unitara si coerenta si, in rejudecare, in conditiile art. 20 alin. 3 din Legea nr. 554/2004, va mentine actele contestate numai cu privire la masura de stabilire a intinderii prejudiciului estimat la suma de 2.000 lei la care se adauga dobanzi aferente, plata efectuata in baza Contractului de asistenta juridica nr. 19/05.04.2012, pentru activitatea desfasurata de Cabinet de avocat B.A. in perioada 01.01.2013-31.01.2013, anulandu-le in rest.
In ceea ce priveste cheltuielile de judecata efectuate in fata instantei de fond cu titlu de onorariu expert, fata de dispozitiile art. 453 alin. 2 Cod procedura civila, instanta va obliga paratele la plata catre reclamanta a cheltuielilor de judecata efectuate de aceasta in cauza, proportional cu valoarea pretentiilor admise.
Cu privire la cererea de interventie principala, vazand argumentele expuse anterior referitor la neindeplinirea conditiilor de admisibilitate, sub aspectul interesului si al pretinderii unui drept propriu sau conex celui dedus judecatii, aceasta cerere va fi respinsa ca inadmisibila.
Fata de solutia pronuntata, in rejudecare, asupra cererii de interventie principala, curtea va respinge recursul declarat de catre intervenienta principala Cabinet de avocat B.A. impotriva sentintei civile nr. 823/29.10.2015 pronuntata de Tribunalul Covasna – Sectia civila, deoarece la momentul analizarii cererii de recurs aceasta nu mai justifica nici o calitate procesuala activa in sustinerea unei astfel de cereri.