Dreptul transporturilor. Pretentii derivate din raspunderea prevazuta de art. 17 alin. 1 si art. 23 CMR.

          Avarierea marfii presupune o depreciere calitativa (alterare) a marfii, dupa cum poate presupune si deteriorarea unei parti componente a unui bun transportat, astfel ca in ipoteza avarierii nu au loc pierderi cantitative ale marfii. Prin urmare, fiind vorba nu doar de intarzierea in executarea contractului de transport ci si de avarierea totala a marfii, sunt incidente prevederile art. 23 din CMR. De altfel, chiar daca s-ar lua in considerare doar situatia intarzierii transportului, prevederile art. 23 pct. 5 si 6 din CMR permit obligarea transportatorului la plata unor daune care sa depaseasca pretul transportului in caz de declarare a valorii marfii sau de declarare de interes special la predare.

          Prima instanta a obligat parata S.C. S.I. S.R.L. sa plateasca reclamantei  S.C. L.I. S.R.L. suma de 136.819,06 lei reprezentand despagubiri pentru executarea necorespunzatoare a contractului de transport, retinand ca reclamanta a inaintat paratei comanda de transport nr. […] pentru efectuarea unui transport de marfuri pe ruta Franta/Cristian – Romania, insa marfurile au fost predate cu intarziere, ceea ce a dus la deprecierea acestora. Hotararea a fost mentinuta de instanta de apel.
           Impotriva hotararii a declarat recurs parata aratand ca in cuprinsul comenzii de transport nu s-a specificat ca marfa este perisabila si nici termenul de valabilitate de 15 zile al acesteia. Prejudiciul este imputabil creditorului potrivit art. 1534 Cod civil pentru ca marfa putea fi preluata, cat si in temeiul art. 1533 Cod civil pentru ca debitorul raspunde doar pentru prejudiciile prevazute sau pe care putea sa le prevada. Contravaloarea serviciilor de transport nu reprezinta un prejudiciu in acceptiunea art. 1531 Cod civil. Au fost incalcate dispozitiile art. 1537 Cod civil conform carora dovada neexecutarii obligatiei nu il scuteste pe creditor de proba prejudiciului, facturile sunt neclare si nu au nici o specificatie si nu s-a prezentat un extras de cont din care sa reiasa efectuarea platii.
Recursul a fost partial admis pentru urmatoarele considerente:
Sunt gresite sustinerile paratei legate de neaplicarea prevederilor art. 17 alin. 1 din CMR. Incidenta acestor dispozitii a fost motivata de instanta de apel care a considerat ca executarea cu intarziere a contractului de transport urmata de nepredarea marfii reprezinta o neexecutare contractuala. Se constata astfel ca in cauza sunt aplicabile prevederile art. 17 alin. 1 CMR intrucat textul de lege cuprinde atat situatia neexecutarii contractului de transport cat si situatia executarii cu intarziere a transportului, ceea ce corespunde cu imprejurarile de fapt ale litigiului. Pe de alta parte, partile au prevazut in anexa la comanda, la art. 5 si art.  6 situatia de raspundere a transportatorului in caz de intarziere la eliberare, astfel ca o exonerare a raspunderii pentru nelivrarea marfii in termen nu este fondata.
Cu referire la neaplicarea prevederilor art. 8 pct.1 si  9 pct. 2 din CMR, criticile recurentei urmeaza a fi inlaturate avand in vedere ca marfa ce a fost predata la transport a fost ambalata in colete etichetate conform art. 6 lit. f , astfel ca transportatorul nu era tinut sa verifice felul marfii, ci doar cantitatea acesteia, iar potrivit art. 8 alin. 3 doar expeditorul putea cere verificarea continutului coletelor. In acest sens erau si dispozitiile pct. 13 din anexa la comanda de transport care obligau transportatorul subcontractant sa verifice numarul de colete, marcajul si numerele lor, marca aparenta a marfii si a ambalajului. Exonerarea de raspundere putea fi invocata de parata in conditiile art. 17 alin. 2 din CMR in situatia in care intarzierea la predarea marfii s-ar fi datorat viciului marfii, ori in cauza intarzierea s-a produs din alte motive, respectiv arestarea soferului si nu fata de pretinsul viciu al marfii legat de termenul de valabilitate limitat al acestuia.
Aplicarea prevederilor art. 23 din CMR s-a argumentat de instanta de apel fata de faptul ca marfa predata pentru transport avea un termen de valabilitate limitat, iar intarzierea transportului a dus la deprecierea calitativa a marfii ceea ce echivala cu pierderea/avarierea marfii, astfel ca argumentele recurentei parate privind inlaturarea acestor dispozitii nu sunt intemeiate. Avarierea marfii presupune o depreciere calitativa (alterare) a marfii, dupa cum poate presupune si deteriorarea unei parti componente a unui bun transportat, astfel ca in ipoteza avarierii nu au loc pierderi cantitative ale marfii. Prin urmare, fiind vorba nu doar de intarzierea in executarea contractului de transport ci si de avarierea totala a marfii, sunt incidente prevederile art. 23 din CMR. De altfel, chiar daca s-ar lua in considerare doar situatia intarzierii transportului, prevederile art. 23 pct. 5 si 6 din CMR permit obligarea transportatorului la plata unor daune care sa depaseasca pretul transportului in caz de declarare a valorii marfii sau de declarare de interes special la predare.
In ceea ce priveste lipsa motivarii cu referire la dispozitiile Codului civil, sustinerile recurentei sunt nefondate intrucat instanta de apel a aratat ca fata de ordinea juridica interna, au prioritate dispozitiile conventiei CMR si nu cele ale Codului civil, astfel ca nu se impunea analizarea si acestor din urma prevederi.
Recurenta parata sustine ca dovada prejudiciului doar in baza unei facturi emise de destinatar este insuficienta si ca instanta nu a motivat respingerea sustinerilor referitoare la lipsa unui temei legal privind suma de 9296,20 lei reprezentand contravaloarea serviciilor de transport ale altor marfuri similare. In ceea ce priveste daunele pe care trebuie sa le suporte transportatorul, regimul probator nu deroga de la dispozitiile procedurale comune, astfel ca o factura acceptata la plata indeplineste conditiile prevazute de art. 177 Cod procedura civila. Factura emisa de destinatarul marfii a fost acceptata de reclamanta insa nu a fost acceptata de parata recurenta care a contestat suma de 9296,20 lei reprezentand contravaloarea serviciilor de transport taxi pentru livrare client. Cu privire la aceasta suma ambele instante au aratat ca sunt datorate de parata constituind alte cheltuieli din prejudiciul produs destinatarului marfii.
Temeiul juridic pentru despagubirile datorate de transportator il reprezinta art. 23 pct. 4 si 25 pct.2 lit. a din CMR potrivit carora se restituie si „alte cheltuieli ivite cu ocazia transportului marfii, in totalitate in caz de avarie sau pierdere totala, insa alte daune interese nu sunt datorate”. Prin urmare, pentru suma de 9296,20 lei reprezentand contravaloarea serviciilor de transport taxi pentru livrare client astfel cum rezulta din adresa nr. 1779/6.08.2012 emisa de destinatarul marfii S.C. H. S.R.L., era necesar a se dovedi daca are legatura cu transportul efectuat de parata, insa nu s-au depus inscrisuri sau alte dovezi in acest sens. Acceptarea facturii de catre reclamanta nu este suficienta pentru dovedirea prejudiciului si a daunelor interese. In consecinta, fata de gresita aplicare a dispozitiilor art. 23 pct. 4 din CMR care mentioneaza in mod expres ca alte daune interese nu sunt datorate, urmeaza a admite recursul paratei in ceea ce priveste suma de 9296,20 lei .
In legatura cu motivele de recurs incadrate potrivit art. 304 pct. 9 Cod procedura civila  privind incalcarea art. 1531, art. 1533-1534 Cod civil, se constata ca recurenta parata invoca imprevizibilitatea prejudiciului fata de faptul ca in cuprinsul comenzii de transport nu s-a specificat faptul ca marfa este perisabila si nici termenul de valabilitate de 15 zile al acesteia. Sustinerile recurentei sunt corecte, insa se constata ca neindicarea naturii perisabile a marfii sau a termenului de valabilitate a marfii nu reprezinta o cauza exoneratoare de raspundere in conditiile in care astfel de mentiuni nu sunt necesare a fi cuprinse in mod expres in scrisoarea de trasura potrivit art. 6 din CMR. Pe de alta parte, pe scrisoarea de trasura era mentionat expres caracterul urgent al predarii marfii la data mentionata pentru descarcare, astfel ca recurenta parata nu poate invoca imprevizibilitatea prejudiciului.
 Aspectele legate de continutul real al paletilor au fost inlaturate de instantele de judecata care au aratat ca marfa transportata a reprezentat materie prima pentru piesele auto si nu un produs finit, asa cum a apreciat parata. Indiferent de caracterul de materie prima sau produs finit, valoarea marfii se raporteaza la valoarea din momentul predarii acesteia potrivit art. 23 pct. 1 CMR, iar aceasta valoare rezulta din factura nr.805H81758/21.06.2012. Bunurile mentionate in aceasta factura au fost cuprinse si in avizele de insotire a marfii nr. 307.158 si care au fost atasate la scrisoarea de trasura acceptata de parata recurenta, astfel cum rezulta din mentiunea de la pct. 5, ceea ce prezuma preluarea marfii la valoarea stabilita de expeditor. Expertizele efectuate in cauza nu au stabilit o alta valoare a marfii, astfel ca in lipsa unor dovezi cu privire la o alta valoare, criticile recurentei urmeaza a fi respinse.
Recurenta parata a invocat refuzul nejustificat al reclamantei de a prelua marfa adusa in tara in luna octombrie 2012, insa din probele administrate, in mod corect instantele au retinut ca reclamanta a intreprins numeroase demersuri pentru recuperarea marfii si a ambalajelor, astfel ca nu sunt incidente dispozitiile art. 1534 Cod civil.
 De asemenea, nici aspectele legate de nedovedirea platii efectuate de reclamanta catre beneficiar nu sunt intemeiate avand in vedere ca prevederile art. 29 din CMR stabilesc obligatia de plata a transportatorului subcontractant, fara a conditiona raspunderea sa de plata sau nu a daunelor de catre transportator.
Daunele interese reprezentand contravaloarea orelor pierdute din cauza lipsei materiei prime - 16.642 lei si a celor platite pentru recuperare timp de productie - 7350 lei nu au fost contestate de parata nici in apel si nici in recurs, astfel ca acestea urmeaza a fi mentinute.