Procedura insolventei Legea nr. 85/2006. Raspundere administrator judiciar. Aplicarea art. 22 alin .3 si 4 din Legea nr. 85/2006. Conditii.

                 Actiunea in raspundere civila delictuala a fostului administrator judiciar chiar daca nu este reglementata distinct de Legea nr. 85/2006 este admisibila in raport de prevederile art.149 din Legea nr. 85/2006 si art. 998 Cod civil  si poate fi atasata dispozitiilor art. 22 alin. 4 din lege, competenta de solutionare a acesteia revenind tot judecatorului sindic, intrucat este o actiune derivata din procedura insolventei. Dispozitiile art. 22 alin. 3 si 4 din Legea  nr. 85/2006 reprezinta sediul materiei atat pentru sanctionarea administratorului judiciar cu amenda judiciara cat si pentru stabilirea despagubirilor in cazul in care acesta a produs un prejudiciu unei parti interesate, ca urmare a neindeplinirii sau indeplinirii cu intarziere din culpa sau rea-credinta a atributiilor sale. Cum textul de lege vizeaza si posibilitatea de stabilire a despagubirilor in cazul unui prejudiciu, rezulta ca prevederile reglementeaza inclusiv actiunea in raspundere speciala indreptata impotriva unui administrator judiciar, o raspundere derivata din exercitarea atributiilor in cadrul procedurii.

                 S-a retinut de prima instanta in sarcina fostului administrator judiciar al debitoarei, faptul ca a indeplinit cu rea-credinta atributiile de vanzare ale unor bunuri din proprietatea debitoarei, cu incalcarea dispozitiilor legale, generand un prejudiciu societatii debitoare. Starea de fapt se circumscrie actiunii in raspundere civila a administratorului judiciar, astfel ca devin incidente prevederile art. 22 alin. 3 si 4 din Legea nr. 85/2006 prin raportare la art. 149 din Legea nr.  85/2006 si art. 998 Cod civil.
Dispozitiile art. 22 alin. 3 si 4 din Legea nr. 85/2006 reprezinta sediul materiei atat pentru sanctionarea administratorului judiciar cu amenda judiciara cat si pentru stabilirea despagubirilor in cazul in care acesta a produs un prejudiciu unei parti interesate, ca urmare a neindeplinirii sau indeplinirii cu intarziere din culpa sau rea-credinta a atributiilor sale. Cum textul de lege vizeaza si posibilitatea de stabilire a despagubirilor in cazul unui prejudiciu, rezulta ca prevederile reglementeaza inclusiv actiunea in raspundere speciala indreptata impotriva unui administrator judiciar, o raspundere derivata din exercitarea atributiilor, astfel ca sustinerile recurentei privind excluderea unei astfel de actiuni pe temeiul art. 22 alin. 3 si 4 din Legea nr. 85/2006 nu pot fi acceptate.
Calea de atac a reexaminarii prevazute de art. 22 alin. 5 din Legea nr. 85/2006 este incidenta, ca si cale de retractare, in cazul in care se solicita revenirea sau reducerea sanctiunii amenzii sau despagubirii sub aspect procedural, insa in situatia in care se pune problema respingerii pe fond a actiunii in raspundere speciala, cum este cazul in speta, se impune ca partea interesata sa aiba la dispozitie calea de reformare a recursului, sens in care devin incidente prevederile art. 12 din Legea nr. 85/2006.
 Retinand in recurs ca stabilirea unui prejudiciu antreneaza raspunderea speciala a administratorului judiciar ce presupune analizarea conditiilor de fond, rezulta ca prevederile art. 22 alin. 4 din Legea nr. 85/2006 au nu doar un caracter administrativ, ci si jurisdictional. De altfel, actiunea in raspundere civila delictuala a fostului administrator judiciar chiar daca nu este reglementata distinct de Legea nr. 85/2006 este admisibila in raport de prevederile art. 149 din Legea nr. 85/2006 si art. 998 Cod civil si poate fi atasata dispozitiilor art. 22 alin. 4 din lege, competenta de solutionare a acesteia revenind tot judecatorului sindic, intrucat este o actiune derivata din procedura insolventei. In acest context, apreciem ca dispozitiile legale cuprind o enumerare exemplificativa si nu restrictiva, intrucat raspunderea derivata din modul de exercitare a atributiilor de catre administratorul judiciar  poate viza si alte aspecte.
Pe fondul litigiului, criticile recurentului administrator judiciar se refera la conditiile de incidenta ale raspunderii civile in considerarea faptului ca prin vanzarea bunurilor societatii debitoare si anularea transferului nu s-a cauzat nici o vatamare. In mod corect judecatorul sindic a aratat ca prin anularea licitatiei organizate de administratorul judiciar, acesta nu si-a indeplinit atributiile in mod corespunzator, in acest sens fiind considerentele sentintei civile nr. 2469/24.11.2011 pronuntate de Tribunalul Brasov prin care s-a retinut, cu putere de lucru judecat, incalcarea prevederilor art. 115 alin. 3 si art. 20 lit. m din Legea nr. 85/2006, fata de lipsa aprobarii creditorilor si de realizarea unei vanzari care nu servea la conservarea patrimoniului debitoarei, astfel ca recurenta nu poate sustine indeplinirea corespunzatoare a atributiilor legale.
Forma de vinovatie retinuta de prevederile art. 22 alin. 4 din Legea nr. 85/2006 include atat culpa cat si intentia, insa tinand cont de faptul ca administratorul judiciar este cel mai adesea in mijlocul unor interese aflate in conflict, ca atributiile decizionale sunt partajate si ca activitatea acestuia este supusa unui dublu control, din partea creditorilor si din partea judecatorului sindic, atragerea raspunderii acestuia si pentru culpa cea mai usoara ar fi o masura injusta. Reaua-credinta exista atunci cand administratorul judiciar incalca normele de drept material ori procesual, urmarind sau acceptand vatamarea unui interes legitim.
Judecatorul sindic a retinut reaua-credinta a administratorului judiciar in contextul raspunsurilor nesincere date la interogatoriu, fara insa a analiza daca acesta a urmarit sau acceptat vatamarea vreunui interes legitim la momentul savarsirii faptei. Cum din pretul de vanzare a bunurilor s-a distribuit intreaga suma catre creditorul garantat, rezulta ca cei care ar fi putut invoca o vatamare a propriilor interese ar fi putut fi creditoarea garanta care nu ar fi obtinut un pret indestulator pentru stingerea creantei in urma valorificarii bunurilor, cat si debitoarea care, prin licitatie, nu ar mai fi beneficiat de bunurile respective. In speta, prin actiunea in raspundere formulata, doar debitoarea s-a considerat vatamata prin organizarea licitatiei din 19.05.2010 pe considerentul ca nu a mai putut utiliza autovehiculele in desfasurarea activitatii sale pe perioada de observatie si nici nu a mai intrat in posesia bunurilor. Se mai constata ca actiunea in anulare a licitatiei a fost promovata doar de creditoarea ce detinea garantia asupra bunurilor si care a fost obligata sa restituie debitoarei sumele incasate, insa aceasta nu a formulat actiunea in raspundere a administratorului judiciar pentru sumele restituite.
Prejudiciul reprezentat de beneficiul nerealizat de debitoare pe perioada in care nu a utilizat bunurile, a fost respins de judecatorul sindic ca nedovedit, iar sub acest aspect nu s-a declarat recurs, astfel ca in limitele investirii, instanta de recurs nu mai poate analiza imprejurarile legate de existenta unei vatamari a debitoarei din aceasta perspectiva.
In ceea ce priveste prejudiciul efectiv retinut de prima instanta, s-a apreciat ca diferenta dintre pretul de vanzare a bunurilor si valoarea contabila neamortizata reprezinta contravaloarea despagubirilor ce s-ar cuveni debitoarei ca urmare a incalcarii atributiilor legale de catre administratorul judiciar. Sustinerile cu privire la caracterul incert al prejudiciului sunt corecte avand in vedere ca despagubirile stabilite nu au legatura cauzala cu vatamarea invocata de debitoare referitoare la lipsa de folosinta a bunurilor.
In urma licitatiei din 19.05.2010, bunurile au fost adjudecate in favoarea S.C. B.C. S.R.L., iar debitoarea a fost obligata sa predea autovehiculele prin sentinta civila nr. 1009/ 15.09. 2010 a Judecatoriei Vatra Dornei. Potrivit adreselor emise de Serviciului Public Comunitar Regim Permise Conducere si Inmatriculare Autovehicule S. (filele 14-17 recurs), rezulta ca pana la data de 8.10.2014 bunurile s-au aflat insa in proprietatea debitoarei, iar prin transferurile operate dupa aceasta data catre S.C. ABC E. 2007 S.R.L. se confirma si existenta lor in forma materiala, ceea ce prezuma ca executarea obligatiei de predare a bunurilor catre adjudecatara nu a fost finalizata. Argumentele legate de ascunderea mijloacelor de transport si a documentelor originale nu au fost dovedite cu nici o proba. De asemenea, in lipsa actului de transfer a bunurilor din 8.10.2014, cand recurenta nu mai indeplinea atributiile de administrator judiciar, nu se poate retine ca aceasta ar fi contribuit la vanzarea bunurilor catre societatea beneficiara. Vatamarea invocata de debitoare se refera la actul de licitatie din 19.05.2010 si nu cu privire la actul din 8.10.2014.
Revenind la prejudiciul stabilit in sarcina recurentei parate, se retine ca expertiza efectuata nu a cuantificat un posibil prejudiciu dintre valoarea de vanzare fortata a bunurilor si pretul de la care s-a pornit licitatia, expertul apreciind ca nu are competenta necesara a determina aceasta valoare. Se mai constata ca anularea licitatiei prin sentinta civila nr. 2469/24.11.2011 s-a dispus fata de lipsa aprobarii creditorilor si realizarea unei vanzari care nu servea la conservarea patrimoniului debitoarei si nu pentru vanzarea bunurilor la un pret neserios sau derizoriu. In principiu, sumele care se obtin in urma desfasurarii unei licitatii sunt semnificativ mai mici decat valorile de piata sau cele contabile. Chiar daca s-ar admite ca prin licitatia organizata, administratorul judiciar a valorificat in mod intentionat bunurile la o valoare inferioara, aceasta vatamare ar fi fost in patrimoniul creditoarei garante intrucat ar fi incasat un pret mai mic. Insa in urma anularii licitatiei de vanzare, bunurile au revenit in patrimoniul debitoarei, neoperand transferul de proprietate catre adjudecatar, la fel si sumele incasate de creditoarea garanta. Cum administratorul judiciar a fost inlocuit prin sentinta civila nr.204/24.11.2011,in aceeasi zi in care s-a pronuntat anularea licitatiei, rezulta ca acesta s-a aflat in imposibilitate de a mai adopta masuri pentru readucerea bunurilor in patrimoniul societatii debitoare. Prin urmare, prejudiciul reprezentat de diferenta dintre pretul de vanzare a bunurilor si valoarea contabila neamortizata nu este in relatie cauzala cu vatamarea invocata de debitoare, cu atat mai mult cu cat licitatia a fost anulata si pretul a fost restituit de catre creditoarea beneficiara, astfel ca in mod gresit s-au stabilit in sarcina recurentei aceste despagubiri.
Sustinerile intimatei legate de cresterea artificiala a masei credale cu creanta Primariei B. pentru impozitele auto nascute dupa instrainarea mijloacelor de transport sunt aparari noi ce nu au fost invocate in prima instanta. Prin anularea licitatiei, transferul dreptului de proprietate al debitoarei asupra vehiculelor nu s-a mai realizat, astfel ca debitoarea datora impozitele aferente acestor bunuri pana la transferul ce a avut loc la 8.10.2014. Coniventa frauduloasa dintre actuala societate beneficiara a autovehiculelor si creditoarea S.C. ABC C. S.R.L. si aspectele de nelegalitate ale transferului din 8.10.2014 nu pot face obiectul prezentei actiuni, ci a unei actiuni in anulare promovate de lichidatorul judiciar actual.
Raportat la aceste considerente, in temeiul art. 312 alin.1 Cod procedura civila  s-a admis recursul declarat in sensul modificarii in parte a hotararii si respingerii actiunii formulate de debitoarea S.C. S.C. S.R.L.