Diurna. Plata acesteia in lipsa stabilirii cuantumului prin Contractul Colectiv de Munca la nivel de unitate.

Asupra apelului de fata:
Constata ca prin sentinta civila nr. 150/2015 pronuntata de Tribunalul Covasna a fost admisa in parte ac?iunea formulata  si precizata de partea reclamanta O.A. in contradictoriu cu partea parata S.C. W. S.R.L. – M.C. si in consecinta:
A fost obligata partea  parata la plata  catre  partea  reclamanta a urmatoarelor  sume :
- suma   de 26.701,71  lei, suma ce a fost retinuta din drepturile salariale ale partii reclamante pentru depasirea consumului de carburant, in mod nejustificat, in perioada martie 2012 - decembrie 2013;
- suma  de 1610 euro, reprezentand restanta din diurna de deplasare neachitata pentru zilele in care s-a  aflat in cursa in strainatate si in care a  stationat, in perioada martie 2012 - decembrie 2013;
- dobanda legala aferenta sumelor de mai sus, calculata de la data introducerii cererii de chemare in judecata, 11.02.2014,  si pana la achitarea lor efectiva.
A fost obligata partea  parata la plata sumei de  1810 lei par?ii reclamante reprezentand cheltuieli de judecata.
Au fost respinse restul pretentiilor partii reclamante.
A fost respinsa cererea reconventionala formulata si precizata  de  partea parata S.C. W. S.R.L. in contradictoriu  cu partea reclamanta O.A..
Pentru a pronunta astfel instanta a retinut urmatoarele:
In fapt, intre parti a fost incheiat Contractul  individual de munca nr. 201288 /07.03.2012 incheiat pe durata nedeterminata, prin  care reclamantul  O.A., in calitate de angajat, s-a obligat sa presteze in beneficiul paratei, S.C. W. S.R.L. angajator, meseria de sofer camion, pentru un program de lucru de 8 ore pe zi si un salariu lunar brut de 1050  lei.
Raportul de munca existent intre parti a incetat prin decizia nr. 38/2014 prin care parata a constatat incetarea raportului de munca si a desfacut contractul individual.  
Totodata instanta a retinut faptul ca pentru prestarea meseriei de sofer pe tir, se negociaza de regula si acordarea unei diurne, al carei cuantum este in functie de libera vointa a partilor, ori conform prevederilor din contractul colectiv de munca aplicabil.
In ce priveste primul petit al actiunii instanta a retinut faptul ca afirmatia partii reclamante din cererea sa cum ca i-a fost retinuta o suma de 35.000 lei din drepturile sale salariale pentru depasire consum carburant, in mod nejustificat, in perioada martie 2012 - decembrie 2013, a fost confirmata in parte din probele administrate.
Astfel, din raportul de expertiza auto efectuat in cauza a rezultat faptul ca intr-adevar  i-a fost  retinuta  partii reclamante  de catre partea parata o valoare a supraconsumului, pentru perioada care face obiectul actiunii in suma de  31.068,86 lei, echivalentul a 6.528,42 litrii motorina. Din aceasta valoare instanta a diminuat asa cum se arata in raportul de expertiza  si asa cum reiese din  notarile speciale ale partii reclamante, mentionate  cu 4.367,15 lei (919,40 litrii motorina) care sunt niste justificari facute pe foile de parcurs de catre partea reclamanta si care asa cum se arata de catre expertul contabil nu au justificare si acopera supraconsumul doar  partial, deoarece conform tabelului prezentat de expert aceste notari pot justifica un supraconsum de maxim pentru parcurs suplimentar de 2.879 km, la consum 919,4 litrii iar valoric 4.367,15 lei, fata de totalul de 6.528,41 litrii adica 31.068,86 lei retinut. 
Mai departe instanta a retinut faptul ca, in lumina dispozitiilor art. 169  alin. 1 si 2 Codul muncii aceste retineri apar ca fiind totalmente nelegale deoarece in speta nu s-a dovedit faptul ca datoria salariatului-parte reclamanta este scadenta, lichida si exigibila si a fost constatata printr-o hotarare judecatoreasca definitiva  si irevocabila.
Astfel  in ce priveste primul petit instanta a retinut in concluzie faptul ca partii reclamante i s-au retinut in mod nejustificat de catre partea parata din salariu si se cuvine a fi restituite partii reclamante  nu suma solicitata in actiune ci suma finala de 26.701,71 lei, suma ce a fost retinuta din drepturile salariale ale partii reclamante pentru depasire consum carburant, in mod nejustificat, in perioada martie 2012 - decembrie 2013.
In ce priveste al doilea petit al actiunii respectiv pretentiile privind diurna de deplasare neachitata partii reclamante, in cuantum de 5.390 euro, pentru zilele in care s-a  aflat in cursa  in strainatate si in care a  stationat, in perioada martie 2012 - decembrie 2013, instanta a retinut faptul ca tot din concluziile raportului de expertiza  intocmit in cauza au rezultat urmatoarele: 
Diurna care revenea partii reclamante pentru perioada martie 2012-decembrie 2013 conform parcursurilor era de 73.169,90 lei (conform centralizatoarelor lunare) din care a fost retinut 31,068,86 lei (valoarea supraconsumului stabilit), diferenta in valoare de 42.101,04 lei: a fost virata in contul reclamantului (37.050,26 lei cu titlu de diurna + 5.050,78 lei ca avans pentru curse).
Din cele 162 foi de parcurs puse la dispozitia expertului reiese faptul ca timp de  46 de zile (din care 31 zile sambata si duminica) reclamantul se afla in cursa in strainatate si era in stationare (fara sa efectueze vreun km.);
Cuantumul diurnei in care reclamantul era in stationare a fost de 46 zile x 35Euro/zi=1.6Í0 Euro (adica 7.144,37 lei la curs mediu de 4,4375 lei= 1 Euro) conform Contractului colectiv de munca si H.G. nr. 518/95.
In drept conform dispozitiilor art. 44 din Legea nr. 53/2003 republicata privind Codul muncii, art. 45 din Contractul colectiv de munca incheiat la nivel national, prin raportare la dispozitiile din actele normative ce se aplica la institutiile publice, respectiv H.G. nr. 518/1995, partea parata-angajatoare avea obligatia de a-i acorda partii reclamante-salariat pe langa salariu atat cheltuielile pentru transportul efectuat si diurna pentru deplasare/stationare. Totodata, potrivit art. 5 din H.G. nr. 518/1995, diurna este o indemniza?ie zilnica in valuta in vederea acoperirii cheltuielilor de hrana ?i a celor marunte ?i uzuale.
Modalitatea de acordare a diurnei se realiza prin virarea acesteia in contul partii reclamante, ulterior intocmirii, la intoarcerea din cursa, a documentatiei obligatorii privitoare la distanta parcursa in vederea efectuarii transportului.
Aceste documente le intocmea  pe baza datelor inregistrate prin mijloacele tehnice cu care era dotat autovehiculul pe care il conducea, prin comparare cu inregistrarile realizate prin sistemul de monitorizare GPS al unitatii angajatoare.
Instanta a re?inut mai departe faptul ca, in dreptul muncii, asa cum este si cauza de fata, sarcina probei revine angajatorului, potrivit  dispozitiilor art. 272 Codul muncii, care stipuleaza in mod expres ca „sarcina probei in conflictele de munca revine angajatorului, acesta fiind obligat sa depuna dovezile in apararea sa pana la prima zi de infatisare”.
Asadar partea parata ar fi trebuit sa probeze faptul platii sumelor solicitate de partea reclamanta iar dat fiind ca este vorba despre o plata a unei  sumei de bani  faptul platii diurnei pretinse de partea reclamanta  trebuie  dovedit cu proba cu inscrisuri sau  cu  expertiza contabila.
Asadar instanta a retinut ca inscrisuri referitoare la faptul platii diurnei pentru stationare catre partea reclamanta si purtand semnatura partii reclamante nu s-au depus la dosar.
Din inscrisurile depuse la dosar nu a rezultat faptul platii diurnei de catre partea reclamanta partii parate, acest fapt fiind contrar celor aratate de art. 272 Codul  muncii.
Asadar se poate concluziona ca in speta partea parata nu a probat faptul platii diurnei negociate si cuvenite partii reclamante.
Mai departe, in drept, instanta a retinut din nou faptul ca in speta a operat o re?inere ilegala din salariul partii reclamante care s-a facut cu incalcarea art.169 Codul muncii, respectiv fara a exista o cercetare disciplinara prealabila si nici vreo alta hotarare judecatoreasca.
In drept, instanta a retinut  totodata si prevederile art. 159 Codul muncii, conform carora:
(1) salariul reprezinta contraprestatia muncii depuse de salariat in baza contractului individual de munca.
(2) pentru munca prestata in baza contractului individual de munca fiecare salariat are dreptul la un salariu exprimat in bani.
Conform art. 160 Codul muncii salariul cuprinde salariul de baza, indemnizatiile, sporurile, precum si alte adaosuri.
Apoi, art. 161 Codul muncii stipuleaza: salariile se platesc inaintea oricaror alte obligatii banesti ale angajatorilor.
Dispozitia art. 168 Codul muncii este in sensul ca: plata salariului se dovedeste prin semnarea statelor de plata, precum si prin orice alte documente justificative care demonstreaza efectuarea platii catre salariatul indreptatit.
De asemenea, in conformitate cu prevederile art. 40, alin. 2 lit. c din Codul muncii, angajatorul are obligatia sa acorde salariatilor toate drepturile ce decurg din lege, din Contractul colectiv de munca aplicabil si din contractele individuale de munca.
Partea reclamanta  avea in concluzie  dreptul la 1.610 Euro diurna pentru zilele in care stationa in strainatate, iar aceasta suma nu i-a fost acordata deoarece nu a condus si nu avea km parcursi pentru aceste zile de catre partea parata, sens in care instanta a admis pretentiile partii reclamante in legatura cu aceasta diurna de stationare doar pentru suma de 1160 Euro.
Totodata, vazand si dispozitiile O.G. nr. 13/2011 privind dobanda legala instanta a obligat partea parata si la plata de dobanzi legale la sumele datorate partii reclamante calculata de la data introducerii cererii de chemare in judecata,11.02.2014 si pana la achitarea lor efectiva.
Vazand si dispozitiile art. 451 Noul Cod de procedura civila instanta a obligat partea parata la plata cheltuielilor de judecata - onorariu de avocat catre partea reclamanta  in suma de 1810 lei.
In concluzie, fata de argumentele de fapt si de drept expuse, instanta, vazand si dispozitiile art. 249 Noul Cod de procedura civila a admis in parte cererea si a dispus obligarea par?ii parate la plata sumelor de mai sus par?ii reclamante, instan?a a respins astfel restul pretentiilor partii reclamante ca nefiind intemeiate.
In ce priveste cererea reconventionala  instanta a retinut faptul ca aceste pretentii ale partii parate nu  sunt deloc clare, respectiv partea parata nu a indicat in cererile sale ce sume solicita de la partea reclamanta, pentru ce perioade si nici nu a facut un calcul detaliat al acestor pretentii, iar instanta de fond nu poate acorda ceea ce nu s-a cerut.
Astfel,in ce priveste cererea reconventionala, fata de argumentele expuse, instanta, vazand si  dispozitiile art. 249  Noul Cod de procedura civila a respins-o  a?a cum a fost formulata si precizata.
Impotriva acestei sentinta s-a declarat apel de apelanta parata S.C. W. S.R.L. M.C. criticandu-o pentru nelegalitate si netemeinicie.
In dezvoltarea motivelor de apel sentinta este criticata pentru faptul ca, in mod nelegal prima instanta a obligat apelanta la plata catre reclamant a sumei de bani cu titlu de diurna, in conditiile in care nu exista nicio baza legala in acest sens. Motivarea instantei de apel se intemeiaza in esenta  pe dispozitiile contractului colectiv de munca incheiat la nivelul societatii, pe o perioada anterioara celei pentru care se solicita diurna. Se mai arata in continuarea motivelor de apel ca potrivit art. 2 din anexa I a Contractului colectiv de munca  este prevazut in mod expres faptul ca „Indemnizatia de deplasare stabilita la pct. 1 a va fi acordata in cazul in care, pentru cursele efectuate este respectata norma de consum stabilita si acceptata de partile semnatare. In cazul depasirii normei de consum, va fi aplicat un coeficient de regularizare.”
Apelanta mai arata ca in cauza nu este aplicabila nici H.G. nr. 518/1995 si ca acest act normativ nu contine prevederi care sa fie aplicabile societatii de transport in cauza. Acordarea diurnei catre reclamant pentru perioada in care a stationat in week-end, ne-am afla in prezenta unui cumul al diurnei legale cu cea conventionala si intrucat reclamantul ar beneficia de doua feluri de diurne, s-ar realiza o imbogatire fara justa cauza, drept pentru care aceste pretentii sunt neintemeiate.
In criticile de apel, se face referire si la modul de solutionare al cererii reconventionale care a fost respinsa  fara nicio motivare concreta. Se reitereaza in continuare ca prejudiciul cauzat societatii apelante se ridica la suma de 26.701,71 lei asa cum a rezultat si din raportul de expertiza si acest prejudiciu s-a produs datorita atitudinii culpabile a paratului reconventional, care a condus cu nerespectarea rutelor si a instructiunilor date de coordonatori, rezultand astfel un consum suplimentar de combustibil.
Examinand sentinta atacata in raport de criticile formulate instanta apreciaza ca apelul este intemeiat si in consecinta va fi admis iar sentinta primei instante va fi schimbata in parte in sensul celor ce urmeaza, in baza dispozitiilor art. 480 alin. 1 din Codul de procedura civila.
I. In ceea ce priveste criticile legate de acordarea diurnei solicitate de reclamant pe perioada stationarii, apelanta invoca dispozitiile din anexa nr. 1 a Contractului Colectiv de Munca, care au fost negociate de organizatia sindicala cu conducerea societatii, insa nu are in vedere ca prin aceasta clauza se stabileste un regim diferentiat al diurnei, ca acordarea ei este conditionata de incadrarea in consumul de combustibil si ca aplicarea coeficientului de regularizare despre care se vorbeste in text, lasa la aprecierea subiectiva a angajatorului determinarea cuantumului diurnei. Prin acesta sunt incalcate dispozitiile art. 38 din Codul muncii potrivit carora „orice tranzactie prin care se urmareste renuntarea la drepturile recunoscute de lege, salariatilor sau limitarea acestor drepturi este lovita de nulitate.”
Acordarea unui regim diferentiat al diurnei pentru orele in care salariatul  stationa, fiind obligat in acest sens de reglementarile in materie, precum si conditionarea platii lui de incadrarea stricta in consumul de combustibil,  nu are nicio justificare reala  si nu poate fi avuta in vedere la determinarea cuantumului pretentiilor reclamantului. O astfel de abordare se distanteaza de la scopul in sine al institutiei diurnei, asa cum a fost avut in vedere de legiuitor in cuprinsul dispozitiilor art. 43 si art. 44 din Codul muncii.
Fundamentul juridic al acestor pretentii il constituie dispozitiile art. 2 din H.G. nr.  1860/2006 potrivit carora „pentru salariatii din cadrul companiilor nationale, societatilor comerciale si regiilor autonome, la care drepturile salariale se acorda prin negociere, drepturile banesti pe perioada delegarii si detasarii in alta localitate, precum si in cazul deplasarii in cadrul localitatii, in interesul serviciului, se acorda in conditiile prevazute in contractele colective sau in contractele individuale de munca”. In lipsa unei negocieri exprese, instanta in mod corect a coroborat dispozitiile susmentionate cu dispozitiile din Contractul colectiv de munca la nivel de unitate si a completat aceste reguli cu dispozitiile art. 17 alin. 1 din  H.G. nr.  518/1995.
Prin urmare, in mod corect instanta a admis cererea de chemare in judecata a reclamantului pentru capatul de cerere privind plata diurnei in cuantum de 1610 euro, asa cum a rezultat din raportul de expertiza efectuat in cauza de expert B.A..
II. In ceea ce priveste cea de-a doua critica din apel legata de modul de solutionare a cererii reconventionale, se poate observa ca instanta de fond nu a analizat aplicabilitatea institutiei raspunderii materiale a salariatului, limitandu-se la a retine ca pretentiile nu sunt deloc clare, ca partea nu a indicat in cererile sale ce suma solicita de la reclamant, pentru ce perioade si nici nu a facut un calcul detaliat al acestor pretentii.
Instanta de fond a solutionat cererea fara a cerceta fondul acesteia. Este adevarat ca formularea cererii reconventionale este deficitara, insa din lecturarea atenta a acestei se intelege ca ne aflam in prezenta unei cereri in raspundere patrimoniala prin care angajatorul doreste recuperarea prejudiciului material cauzat ca urmare a depasirii consumului de combustibil prejudiciu ce a fost cuantificat in cadrul raportului de expertiza efectuat in cauza.
Astfel potrivit concluziilor raportului de expertiza rezulta ca valoarea supraconsumului retinuta in sarcina reclamantului pe perioada martie 2012 – decembrie 2013 se ridica la suma de 31.068,86 lei. Potrivit calculului expertului, tinand cont de „notarile” efectuate de conducatorul auto pe marginea foilor de parcurs, aceasta suma poate fi redusa cu 4367,15 lei, rezultand astfel un cuantum total in suma de 26701,71 lei, suma la care a achiesat si apelanta.
Prin urmare, instanta apreciaza ca sunt intrunite conditiile raspunderii materiale a salariatului, potrivit dispozitiilor art. 253 si urmatoarele din Codul muncii.
In cauza, angajatorul a procedat la retinerea acestor sume de bani, impotriva dispozitiilor art. 169 din Codul muncii, insa potrivit analizei de mai sus, acesta este indreptatit la repararea prejudiciului cauzat ca urmare a faptei culpabile a reclamantului. In consecinta, cererea reconventionala urmeaza a fi respinsa ca ramasa fara obiect.
III. Cu aceasta ocazie s-a raspuns si la criticile din apel privind modul de solutionare al capatului de cerere, formulat de reclamant referitor la  restituirea sumei de 35.000 lei, pe care instanta de fond l-a admis in parte, numai in ce priveste cuantumul de 26.701,71 lei, ce nu este fondat si care urmeaza sa fie respins.
Fata de toate aceste considerente, instanta urmeaza sa admita apelul si sa anuleze in parte hotararea atacata, in baza dispozitiilor art. 480 alin. 1 din Codul procedura civila.