Procedura instituita de ordinul nr. 50/1990 privind incadrarea locurilor de munca in grupe de munca nu mai poate fi urmata dupa abrogarea acestei reglementari.

              Simpla prezumtie ca locul de munca putea fi incadrat in grupa superioara de munca, bazata pe corespondenta teoretica intre atributiile de serviciu si mentiunile din anexele Ordinului nr. 50/1990, nu sunt argumente care sa conduca la ideea incadrarii in grupe de munca.

              Asupra apelului de fata:
Constata ca prin sentinta civila nr. 563/2015 pronuntata de Tribunalul Brasov a fost admisa in parte actiunea formulata de reclamanta B.M., in contradictoriu cu parata S.C. P. S.A., prin lichidator judiciar C.I.T. Filiala B1. S.P.R.L., si in consecinta :
A fost obligata parata la incadrarea retroactiva a  reclamantei in grupa a II - a de munca, in procent de 100%, pentru activitatea desfasurata in perioada 01.02.1971 – 08.12.1973 in functia de tesator.
Au fost respinse restul pretentiilor formulate de catre reclamanta.
A fost obligata parata la plata sumei de 400 lei reprezentand cheltuieli de judecata.
Cu opinie separata a asistentilor judiciari in sensul admiterii actiunii si in ce priveste obligarea paratei la incadrarea retroactiva a  reclamantei in grupa a II - a de munca, in procent de 100%, pentru activitatea desfasurata in perioada 01.12.1992 – 01.07.1993 in functia de metrant ajustant, in perioada 01.07.1995-01.08.1998 in functia de ajustor textil si in perioada 01.09.1998-01.08.1999 in functia de CTC interfazic.
Pentru a pronunta astfel instanta a retinut urmatoarele:
Reclamanta a avut calitatea de salariat al societatii parate S.C. P. S.A. B.2 in perioada 08.11.1968-01.03.2001, in functiile de muncitor necalificat, tesatoare, controlor, metrat –  ajustat, ajustat textil, CTC interfazic, montoare , conform mentiunilor din carnetul de munca aflat la filele 10-24 din dosar.
Potrivit dispozitiilor pct. 1, 2 si 3 din Ordinul nr. 50/1990 pentru precizarea locurilor de munca, activitatilor si categoriilor profesionale cu conditii deosebite care se incadreaza in grupele I si a II-a de munca in vederea pensionarii, in grupa I de munca se incadreaza locurile de munca, activitatile si categoriile profesionale cuprinse in anexa nr. 1. In grupa a II-a de munca se incadreaza locurile de munca, activitatile si categoriile profesionale cuprinse in anexa nr. 2.
Beneficiaza de incadrarea in grupele I si a II-a de munca, potrivit celor mentionate, fara limitarea numarului, personalul care este in activitate: muncitori, ingineri, subingineri, maistri, tehnicieni, personal de intretinere si reparatii, controlori tehnici de calitate, precum si alte categorii de personal care lucreaza efectiv la locurile de munca si activitatile prevazute in anexele nr. 1 si 2.
Incadrarea in grupele I si a II-a de munca se va face in situatia in care, cu toate masurile luate de unitate pentru normalizarea conditiilor de munca, nivelul noxelor existente la locurile (activitatile, meseriile, functiile) prevazute in aceste grupe depaseste nivelul maxim admis prevazut in Normele republicane de protectie a muncii.
     Existenta conditiilor deosebite la locurile de munca cu noxe trebuie sa rezulte din determinarile de noxe, efectuate de catre organele Ministerului Sanatatii sau de laboratoarele de specialitate proprii ale unitatilor. Aceste determinari trebuie confirmate de catre inspectorii de stat teritoriali pentru protectia muncii care, la data efectuarii analizei, constata ca s-au aplicat toate masurile posibile de normalizare a conditiilor si ca toate instalatiile de protectie a muncii functionau normal.
Pct. 14 din acelasi act normativ stabileste ca, pentru perioada de activitate desfasurata intre 18.03.1969 si 31.12.1975, incadrarea in grupele I si a II-a de munca se face proportional cu timpul lucrat, asa cum a fost stabilit prin Precizarile Ministerului Muncii si Ministerului Sanatatii nr. 11860/1969, fara a se conditiona de existenta buletinelor de determinare a noxelor.
De asemenea, pentru perioada 18.03.1969-31.12.1989, nu este necesara determinarea nivelului noxelor, incadrarea facandu-se daca angajatul respectiv desfasoara efectiv una din activitatile prevazute in anexe.
Din analiza textelor mentionate rezulta ca pentru incadrarea in grupele I sau a II-a de munca in vederea pensionarii, se impune ca angajatul sa lucreze efectiv la locurile de munca si sa presteze efectiv una dintre activitatile mentionate in anexele I si II, fiind de asemenea necesar ca din determinarile de noxe sa rezulte ca acestea depasesc nivelul maxim admis prevazut de normele in vigoare, iar cu toate masurile luate pentru normalizarea conditiilor de munca, nivelul noxelor nu a putut fi redus.
Potrivit pct.165 din anexa II la Ordinul 50/1990, pot beneficia de grupa II de munca, urmatoarele persoane care ?i-au desfa?urat activitatea in filaturi, ?esatorii ?i finisaje textile: destramator, desprafuitor, scuturator, pregatitor amestec, dublator, rasucitor, bataj cura?itor filtre, taietor de in sau canepa, zdrobitor, cardator, cura?itor, ?lefuitor garnituri carde, laminator benzi de fibra, pieptanator, puitor, filator - bobinator, ?esator, gazator, albitor, fierbator, mercerizator, vopsitor ?i imprimeur textile.
Asadar, dispozitiile legale mentionate anterior enumera limitativ functiile care pot beneficia de incadrarea in grupa a II - a de munca iar dintre functiile indeplinite de catre reclamanta in perioada 08.11.1968-01.03.2001 nu se regaseste printre cele enumerate la pct. 165 din anexa II la Ordinul nr. 50/1990 decat functia de tesatoare.
Chiar daca reclamanta si-a desfasurat activitatea in sectia tesatorie din cadrul societatii parate, totusi pct. 165 din anexa II la Ordinul nr. 50/1990 nu acorda beneficiul incadrarii in grupa a II-a de munca tuturor persoanelor care au lucrat in tesatorii ci precizeaza ca „pot beneficia de grupa II de munca urmatoarele persoane care au lucrat in tesatorii”, fiind vorba deci de o enumerare limitativa a meseriilor care pot beneficia de grupa de munca.
In conditiile in care legiuitorul a considerat ca numai aceste meserii pot beneficia de incadrarea in grupa a II-a de munca, instanta de judecata nu poate extinde acest beneficiu si pentru alte meserii care nu au fost avute in vedere la edictarea acestui act normativ.
Faptul ca parata nu a raspuns la interogatoriul propus in acest sens de catre reclamant poate fi considerat, conform prevederilor art. 358 Cod procedura civila, ca un inceput de dovada sau o recunoastere deplina a pretentiilor reclamantei insa numai cu conditia ca aceasta atitudine a paratei sa se coroboreaza cu celelalte probe administrate in cauza.
Numai simplul fapt ca parata nu a raspuns la interogatoriu nu poate conduce la admiterea pretentiilor reclamantei, daca aceste pretentii sunt lipsite de suport legal, astfel cum s-a retinut anterior.
In cauza Beian impotriva Romaniei, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a retinut ca divergentele de jurisprudenta constituie, prin natura lor, consecinta inerenta a oricarui sistem judiciar care se bazeaza pe un ansamblu de instanta de fond, avand competenta in raza lor teritoriala, insa cu toate acestea, rolul unei instante supreme este tocmai sa regleze aceste contradictii de jurisprudenta.
Curtea a mai constat ca in loc sa-si indeplineasca rolul de a stabili o interpretare de urmat, Inalta Curte de Casatie a devenit ea insasi o sursa de insecuritate juridica, reducand astfel increderea publicului in sistemul judiciar si a considerat ca in acest mod a fost incalcat principiul securitatii juridice.
Aceste considerente nu sunt incidente in speta de fata, intrucat nu se pune in discutie rolul Inaltei Curtii de Casatie si Justitie in reglarea divergentelor de jurisprudenta iar in cauza Beian impotriva Romaniei, Curtea Europeana a Drepturilor Omului nu a stabilit obligatia instantelor de fond de a urma una sau alta din solutiile divergente, ci s-a referit la obligatia Statului de a reglementa mecanisme eficiente de solutionare a divergentelor de jurisprudenta.
De asemenea, art. 16 alin. (2) din Constitutie statueaza ca nimeni nu este mai presus de lege si deci nimeni nu poate invoca principiul nediscriminarii pentru a obtine un anumit tratament, cu incalcarea legii. Dimpotriva, in fiecare litigiu, reclamanta va trebui sa probeze legalitatea si temeinicia cererii sale, aspect ce nu se poate baza pe invocarea discriminarii sau a egalitatii de tratament in raport cu solutia pronuntata de o alta instanta, ci pe argumente de interpretare si aplicare corecta a legii, chiar si in situatia in care invoca o astfel de hotarare.
In Cauza Albu contra Romaniei, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a hotarat ca nu a fost incalcat art. 6 din Conventie, iar in privinta capatului de cerere intemeiat pe art. 14 din Conventie, a considerat ca acesta nu este necesar sa fie examinat separat, avand in vedere constatarile pentru care s-a considerat ca nu a fost incalcat principiul securitatii juridice in cauzele reclamantilor. S-a retinut ca posibilitatea existentei unei jurisprudente neunitare reprezinta o caracteristica inerenta a oricarui sistem juridic care se bazeaza pe o retea de instante de fond si recurs, competente in domeniul lor de jurisdictie nationala.
Curtea Europeana a mai observat insa ca reclamantii au beneficiat de proceduri in contradictoriu, in cadrul carora au avut posibilitatea de a prezenta probe si de a-si formula apararea in deplina libertate, argumentele lor fiind examinate corespunzator de instante.
In ce priveste puterea de lucru judecat a altor hotarari prin care fosti colegi ai reclamantei au dobandit recunoasterea grupei a II a de munca, tribunalul retine ca in reglementarea Noului Cod de procedura civila, puterea de lucru judecat este un efect al hotararii judecatoresti iar nu un mijloc de proba, respectiv o prezumtie ca hotararea judecatoreasca exprima adevarul, astfel cum era reglementata in vechiul Cod civil.
Astfel, potrivit art.431 alin. 2 Cod procedura civila, oricare din parti poate opune lucrul anterior judecat intr-un alt litigiu, daca are legatura cu solutionarea acestuia din urma ceea ce inseamna ca puterea de lucru judecat se poate invoca intr-un alt litigiu similar numai de una din partile care au obtinut anterior o hotarare definitiva.
In speta, este evident ca reclamanta nu a fost parte in cauzele in care fostii sai colegi au dobandit recunoasterea grupei a II a de munca si deci nu poate invoca puterea de lucru judecat a unei astfel de hotarari.
Impotriva acestei sentinte s-a declarat apel de apelanta B.M. criticand-o pentru nelegalitate si netemeinicie.
In dezvoltarea motivelor de apel sentinta este criticata pentru faptul ca prima instanta nu a avut in vedere prevederile art. 3 din Ordinul nr. 50/1990, potrivit carora beneficiaza de incadrarea in grupa I si a II - a de munca fara limitarea numarului, persoanele, activitatile si categoriile profesionale care isi desfasoara activitatea in sectii ce pot fi incadrate in grupa superioara de munca.
 Apelanta mai arata ca a lucrat in cadrul S.C. P. S.A. in cadrul sectiei tesatorie, sectie care se incadreaza in grupa a II - a  de munca, potrivit dispozitiilor art. 165 anexa 2 a Ordinului nr.  50/1990 si potrivit acestui text, pot beneficia de grupa a II - a de munca, persoanele care si-au desfasurat activitatea in filaturi, tesatorii si finisaje textile: destramator, desprafuitor, scuturator, pregatitor amestec, dublator, rasucitor, bataj curatitor, taietor de in sau canepa etc. Cele doua texte de lege trebuiau coroborate, iar instanta nu a avut in vedere faptul ca temeiul de drept al cererii este art. 3 si pct. 165 din anexa II a Ordinului nr. 50/1990.
Incadrarea retroactiva cadea in sarcina unitatii angajatoare, in conformitate cu dispozitiile. Pct. 13 din Ordin.
Incadrarea in grupe de munca se face pe baza existentei conditiilor deosebite si a uzurii capacitatii de munca a persoanelor care lucreaza in climat nefavorabil. Din continutul textului legal rezulta ca pentru incadrarea in grupele de munca in vederea pensionarii, se impune ca angajatul sa lucreze efectiv in locurile de munca si sa presteze efectiv una dintre activitatile mentionate in anexele 1 sau  2.
 Se mai arata in continuarea motivelor de apel ca, de principiu nu poate fi sanctionat salariatul pentru ca angajatorul nu si-a indeplinit propriile obligatii.
In continuare s-au mai invocat dispozitiile art. 6 din CEDO aratandu-se faptul ca s-a incalcat principiul securitatii raporturilor juridice cu consecinta generarii incertitudinii jurisprudentiale si a reducerii increderii justitiabililor in sistemul judiciar.
Examinand sentinta atacata in raport de criticile formulate instanta apreciaza ca apelul nu este  intemeiat si in consecinta va fi respins iar sentinta primei instante va fi pastrata ca legala si temeinica in baza dispozitiilor art. 480 alin. 1 Cod de procedura civila  pentru urmatoarele considerente:
Reclamanta solicita incadrarea activitatii pe care a desfasurat-o in cadrul S.C. P. S.A. in perioada 8.11.1968 - 01.03.2001 in grupa a II - a de munca, in conditiile in care la momentul  intrarii in vigoare Ordinul nr. 50/1990 nu s-a procedat la declansarea de catre angajator a  procedurii de determinare si incadrare in grupe superioare de munca, a locurilor de munca  si  nu s-a recunoscut acest lucru pentru activitatea desfasurata de reclamanta.
Potrivit dispozitiilor art. 6 din Ordinul nr. 50/1990 nominalizarea persoanelor care se incadreaza in grupele I si II de munca se face de catre conducerea unitatilor impreuna cu sindicatele libere din unitati, tinandu-se seama de conditiile deosebite de munca concrete in care isi desfasoara activitatea persoanele respective
O astfel de operatiune presupune analizarea in concret a fiecarui loc de munca, prin raportare la determinarile de noxe si timpul  de expunere al salariatului la factorii de risc, conditii nefavorabile de microclimat, suprasolicitare fizica sau nervoasa, risc deosebit de explozie, iradiere sau infectare etc.).
Or, din probele depuse la dosar nu rezulta ca  activitatea desfasurata de reclamanta  ar fi fost mentionata in listele intocmite de comisiile organizate la nivelul societatii, in conformitate cu dispozitiile Ordinului nr. 50/1990, iar dupa abrogarea lui,  orice demers in acest sens este lipsit de temei legal. Reclamanta nu se poate prevala in cadrul prezentului proces decat pe atributiile din fisa postului, pe simpla prezumtie ca locul sau de munca putea fi incadrat in grupa superioara de munca si pe faptul  ca ar exista o corespondenta teoretica intre atributiile sale de serviciu corespunzatoare locului de munca si dispozitiile pct. 165 din anexa II a Ordinului nr. 50/1990,  or acest lucru nu poate fi primit. Abordarea spetei nu poate fi privita doar din punct de vedere teoretic, asa cum pretinde reclamanta.
Incadrarea in grupe superioare de munca reprezinta un demers ce apartine angajatorului impreuna cu reprezentantii sindicatelor si presupune aplicarea unei proceduri instituita de un act normativ care in prezent este abrogat.  In mod corect prima instanta a retinut ca acest atribut nu apartine instantei de judecata care  nu se poate substitui angajatorului.
Faptul ca angajatorul la momentul intrarii in vigoare a Ordinului nr. 50/1990 nu a facut nici un demers in vederea acordarii grupelor de munca pentru salariatii sai si ca nici salariatii nu s-au organizat in sindicate care sa solicite acest lucru nu inseamna ca instantele de judecata pot sa intervina in solutionarea unor astfel de litigii, mai cu seama in cazul in care angajatorul se afla in procedura de lichidare. Este cu neputinta, dupa trecerea unui timp atat de indelungat,  ca printr-un raport de expertiza sau prin orice alte mijloace de proba, testimoniale sau inscrisuri sa poata fi apreciate in concret conditiile de munca in care si-a desfasurat reclamanta activitatea.
In cauza nu sunt incidente dispozitiile din CEDO pe care le-a invocat reclamanta apelanta, respectiv dispozitiile art. 6, iar aspectele legate de incalcarea principiului securitatii raporturilor sociale nu isi gasesc aplicabilitatea in acest context.
Pentru toate aceste considerente instanta apreciaza ca niciuna din criticile din apel nu sunt intemeiate si in consecinta apelul va fi respins  iar sentinta primei instante va fi pastrata ca legala si temeinica.