Drepturi salariale ale cadrelor didactice. Presciptie. Legea nr. 1-2011; art. 253 Cod civil
(Decizie nr. 1532/Ap din data de 16.11.2015 pronuntata de Curtea de Apel Brasov)Opinie majoritara:
Dispozitiile legale privind prescriptia extinctiva reglementata de Decretul nr. 167/1958 sunt imperative, iar potrivit art. 1 alin. 3 din acest act normativ orice clauza care se abate de la reglementarea legala a prescriptiei este nula. Interpretarea data de Inalta Curte de Casatie si Justitie printr-un recurs in interesul legii nu poate da nastere unui drept nou la actiune pentru parti deoarece printr-un recurs in interesul legii se interpreteaza o norma juridica si nu se legifereaza.
Opinie minoritara:
Caracterul prestabilit al salariilor cadrelor didactice, precum si respectarea principiilor egalitatii de tratament si al bunei-credinte in raporturile de munca, ar fi trebuit sa conduca la ideea ca termenul de prescriptie curge de la data publicarii in Monitorul Oficial a deciziei nr. 11/2012 pronuntata de Inalta Curte de Casatie si Justitie.
Opinia majoritara
Prin cererea inregistrata sub nr. 517/64/2015 pe rolul Curtii de Apel Brasov, revizuentul K.A. a formulat in contradictoriu cu intimatele U.T.B., F.M.B. si M.E.N., revizuire impotriva deciziei civile nr. 901/Ap/9.07.2015 pronuntata de Curtea de Apel Brasov in dosarul nr. 3094/62/2014, solicitand admiterea cererii de revizuire, schimbarea deciziei atacate in sensul admiterii apelului si pe cale de consecinta admiterea cererii de chemare in judecata.
In motivare, revizuentul a aratat ca instantele au solutionat procesul fara a analiza cererile cu care au fost sesizate, fiind nesocotite dispozitiile deciziei nr. 11/2012 pronuntata de Inalta Curte de Casatie si Justitie si ale art.1 Protocolul 1 aditional la CEDO.
Acesta a mentionat ca instanta de fond si cea de apel nu au aratat motivele pentru care au calificat capetele de cerere privind incadrarea salariala pe perioada 1.01.2010 – 12.05.2011 potrivit Legii nr. 330/2009, prin luarea in considerare a salariului de baza din luna decembrie 2009 si ulterior, potrivit Legilor nr. 284/2008 si nr. 285/2010, cu luarea in considerare a salariului de baza din luna decembrie 2010, stabilit potrivit Legii nr. 221/2008, ca fiind cereri patrimoniale supuse regimului prescriptiei de 3 ani.
Revizuentul a sustinut ca instanta de apel a pronuntat o decizie fara a analiza toate capetele de cerere, limitandu-se la solutionarea procesului pe baza unei exceptii care nu este aplicabila in cauza.
Un alt doilea motiv al cererii de revizuire invocat de revizuent, vizeaza nerespectarea deciziei nr.11/2012, obligatorie pentru instantele de judecata, potrivit art. 517 alin. 4 Cod de procedura civila.
Astfel, in ceea ce priveste capatul de cerere referitor la acordarea drepturilor salariale, prin succesiunea imprevizibila a actelor normative edictate de catre legiuitor, care a fost declarata ulterior neconstitutionale de catre Curtea Constitutionala, creandu-se un climat de insecuritate si instabilitate a raporturilor de munca, au fost create cel putin „legitime sperante” privind cuantumul salariului. Angajatorul ignorand dispozitiile deciziei Curtii Constitutionale, a continuat sa aplice in materia salarizarii dispozitiile abrogate care il avantajau, incalcand cu buna stiinta principiul „bunei credinte” care ar trebui sa stea la baza derularii raporturilor de munca.
In drept au fost invocate dispozitiile art. 509 alin. 1 pct. 1 teza a II-a Cod de procedura civila.
Intimata U.T.B. a depus la dosar intampinare prin care a solicitat respingerea ca inadmisibila a cererii de revizuire.
Analizand revizuirea formulata de revizuentul K.A. impotriva decizie nr. 901/Ap/9.07.2015 pronuntata de Curtea de Apel Brasov, instanta retine urmatoarele:
Potrivit art. 509 alin. 1 pct. 1 teza a II-a din Codul de procedura civila: „Revizuirea unei hotarari pronuntate asupra fondului sau care evoca fondul poate fi ceruta daca:
1. s-a pronuntat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronuntat asupra unui lucru cerut ori s-a dat mai mult decat s-a cerut”.
Prin decizia nr. 901/Ap/9 iulie 2015 pronuntata de Curtea de Apel Brasov in dosar nr.3094/62/2014 s-a respins ca neintemeiat apelul declarat de apelantul reclamant K.A., impotriva sentintei civile nr. 1745/MAS din data de 16.12.2015, pronuntata de Tribunalul Brasov in dosarul nr. 3094/62/2014, pe care a pastrat-o.
Pentru a pronunta aceasta decizie instanta a retinut urmatoarele considerente:
In perioada 01.01.2010-13.05.2011 reclamantul K.A. a fost angajat al paratei F.M.B. din cadrul U.T. din B..
Potrivit art. 248 Cod procedura civila instanta se pronuntata cu prioritate asupra exceptiilor de procedura sau de fond care fac inutila cercetarea in fond a cauzei.
Exceptia prescriptiei dreptului material la actiune pentru pretentiile aferente perioadei 01.01.2010-13.05.2011 este o exceptie de fond, absoluta si peremptorie.
Fata de perioada dedusa judecatii in cauza sunt aplicabile prevederile Decretului nr. 167/1957 coroborate cu prevederile din Codul muncii.
Instanta de apel a apreciat ca neintemeiate sustinerile apelantului referitoare la data de la care incepe sa curga prescriptia dreptului material la actiune pentru diferentele salariale aferente perioadei 01.01.2010-12.05.2011, ca fiind data publicarii in Monitorul Oficial a Deciziei Curtii Constitutionale a Romaniei nr. 124/2010.
Prin Decizia nr. 124/2010, pronuntata de Curtea Constitutionala s-a respins, ca devenita inadmisibila, exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 2 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 1/2009 privind unele masuri in domeniul salarizarii personalului din sectorul bugetar si a celor ale art. 2 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 41/2009 privind unele masuri in domeniul salarizarii personalului din sectorul bugetar pentru perioada mai-decembrie 2009, iar aceasta decizie a fost publicata in Monitorul Oficial la data de 27.04.2010.
Data publicarii in Monitorul Oficial a Deciziei Curtii Constitutionale a Romaniei nr. 124/2010 nu prezinta relevanta deoarece pe de o parte prin aceasta decizie s-a respins exceptia de neconstitutionalitate ca devenita inadmisibila, iar pe de alta parte si daca s-ar avea in vedere aceasta data (27.04.2010) termenul de prescriptie de 3 ani se implinise anterior inregistrarii prezentei cererii de chemare in judecata.
De asemenea, instanta de apel a apreciat ca neintemeiate sustinerile apelantului referitoare la data de la care incepe sa curga prescriptia dreptului material la actiune pentru diferentele salariale aferente perioadei 01.01.2010-12.05.2011, ca fiind data publicarii in Monitorul Oficial a deciziei in interesul legii nr. 11/2012, pronuntata de Inalta Curte de Casatie si Justitie.
Dispozitiile legale privind prescriptia extinctiva reglementata de Decretul nr. 167/1958 sunt imperative, iar potrivit art. 1 alin. 3 din acest act normativ orice clauza care se abate de la reglementarea legala a prescriptiei este nula.
Art. 166 alin. 1 Codul muncii (forma in vigoare anterior datei de 18.05.2011) prevede ca dreptul la actiune cu privire la drepturile salariale, precum si cu privire la daunele rezultate din neexecutarea in totalitate sau in parte a obligatiilor privind plata salariilor se prescrie in termen de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate, iar la art. 161 alin. 1 Codul muncii (forma in vigoare anterior datei de 18.05.2011) se mentioneaza ca salariul se plateste in bani cel putin o data pe luna, la data stabilita in contractul individual de munca, in contractul colectiv de munca aplicabil sau in regulamentul intern, dupa caz.
Prima instanta a retinut in mod corect ca termenul de 3 ani curge pentru fiecare luna ce intra in componenta intervalului dedus judecatii si se implineste cel mai tarziu la data de 12.05.2014, prezenta actiune fiind introdusa la data de 04.06.2014.
Potrivit art. 329 Cod procedura civila din 1865 Inalta Curte de Casatie si Justitie se pronunta prin recurs in interesul legii asupra problemelor de drept care au fost solutionate diferit de instantele judecatoresti pentru a se asigura interpretarea si aplicarea unitara a legii de catre toate instantele judecatoresti.
Interpretarea data de Inalta Curte de Casatie si Justitie printr-un recurs in interesul legii nu poate da nastere unui drept nou la actiune pentru parti deoarece printr-un recurs in interesul legii se interpreteaza o norma juridica si nu se legifereaza. Faptul ca anterior pronuntarii deciziei in interesul legii nr. 11/2012 exista o practica neunitara in privinta drepturilor salariale cuvenite personalului didactic din invatamant aflat in functie la data de 31 decembrie 2009, incepand cu data de 1 ianuarie 2010, iar prin pronuntarea deciziei in interesul legii exista o interpretare unitara nu poate determina nesocotirea prevederilor legale imperative existente in materia prescriptiei extinctive.
Intre momentul pronuntarii deciziei in interesul legii nr. 11/2012 si data implinirii termenului de prescriptie, apelantul a avut la dispozitie un interval destul de mare de timp pentru a actiona impotriva paratilor, iar in aceste circumstante concrete, aplicarea sanctiunii prescriptiei dreptului material la actiune pentru atitudinea pasiva a apelantului nu poate fi apreciata ca fiind o sanctiune excesiva.
Ipoteza reglementata de art. 509 alin. 1 pct. 1 teza a II-a Cod procedura civila vizeaza situatia in care instanta a omis sa se pronunte asupra unei cereri formulate de parti principale, incidentale, aditionale sau accesorii.
In speta prin decizia nr. 901/Ap/9 iulie 2015 a Curtii de Apel Brasov a fost analizat apelul declarat impotriva sentintei civile nr. 1745/MAS/16 decembrie 2015 pronuntate de Tribunalul Brasov in dosar nr. 3094/62/2014.
Instanta investita cu solutionarea apelului a analizat, potrivit art. 248 din Codul de procedura civila, solutia pronuntata de instanta de fond asupra exceptiei prescriptiei dreptului material la actiune pentru pretentiile aferente perioadei 1.01.2010-13.05.2011, prin prisma motivelor de apel invocate de apelant.
De altfel, in doctrina s-a conturat ideea potrivit careia nu reprezinta minus petita situatia in care instanta a omis sa se pronunte asupra unui motiv de apel, aceasta putand fi eventual o greseala de judecata ce nu se incadreaza in ipoteza vizata de textul de lege invocat in sustinerea revizuirii.
Aceasta este o cale extraordinara de atac, de retractare, prin care se cere instantei sa verifice daca au fost solutionate toate apelurile, in situatia in care sunt mai multe apeluri promovate impotriva aceleiasi sentinte, nicidecum sa dea o alta interpretare motivelor de apel invocate, care sa conduca la o alta solutie.
Pentru aceste considerente, constatand ca motivele invocate in sustinerea revizuirii sunt nefondate, Curtea va respinge revizuirea formulata de revizuentul L.A. impotriva deciziei civile nr. 901/Ap/9 iulie 2015 a Curtii de Apel Brasov.
Opinia minoritara
Apreciez ca cererea de revizuire trebuia admisa, fiind indeplinite cerintele prevazute de dispozitiile art. 509 pct. 1 din Codul de procedura civila, in sensul ca instanta nu s-a pronuntat asupra a ceea ce s-a cerut, in ce priveste capetele de cerere referitoare la reincadrarea salariala pe perioada de referinta solicitata, potrivit dispozitiilor O.G. nr. 15/2008 asa cum a fost aprobata si modificata prin Legea nr. 221/2008, iar in ce priveste exceptia prescriptiei, nu s-a analizat incidenta Deciziei nr. 11/2012 pronuntata de Inalta Curte de Casatie si Justitie in solutionarea unui recurs in interesul legii.
In ceea ce priveste cererea revizuentului privind incadrarea drepturilor salariale in temeiul Legilor nr. 330/2009, nr. 284/2010 si nr. 285/2010 cu luarea in considerare a salariului de incadrare avut in luna decembrie 2009 si respectiv in luna decembrie 2010, nici instanta de fond si nici instanta de apel nu s-au pronuntat in sensul respingerii, solutia adoptata fiind aceea a admiterii exceptiei prescriptiei dreptului material la actiune, numai pentru capatul de cerere privind plata drepturilor salariale neacordate.
Or, aceste capete de cerere vizeaza o „obligatie de a face”, adica obligatia angajatorului de a proceda la reincadrarea salariala corecta a cadrelor didactice, obligatie care nu este supusa niciunui termen de prescriptiei.
In ce priveste plata drepturilor salariale restante rezultate in urma unei incadrari salariale corecte, in dezacord cu opinia majoritara, apreciez ca cererea de chemare in judecata trebuia admisa pentru pretentiile aferente perioadei 01.01.2010 – 13.05.2011, iar exceptia prescriptiei
Reclamantul este angajat in sistemul de invatamant de stat si prin urmare drepturile salariale ale acestuia sunt drepturi prestabilite, care nu pot face obiectul niciunei negocieri si limitari unilaterale de catre angajator.
In stabilirea drepturile salariale ale personalului didactic din invatamantul de stat, au fost adoptate mai multe acte normative, incepand cu O.G. nr. 15/2008 aprobata cu modificari prin Legea nr. 221/2008, O.U.G. nr. 136/2008, O.U.G. nr. 151/2008, O.U.G. nr. 1/2009, O.U.G. nr. 31/2009 si O.U.G. nr. 4/2009. Acestea au fost declarate neconstitutionale prin decizii pronuntate de Curtea Constitutionala (Decizia nr. 1221/12.11.2008 cu privire la O.U.G. nr. 136/2008, Decizia nr. 842/2.06.2009 cu privire la O.U.G. nr. 151/2008, Decizia nr. 989/30.06.2009 cu privire la O.U.G. nr. 1/2009 si Decizia nr. 124/2010 publicata in Monitorul Oficial nr. 272/2010). Asadar, dreptul dedus judecatii nu putea fi considerat nascut la acea data, din moment ce existau prevederi legale care il suspendau iar Curtea Constitutionala ca urmare a pronuntarii deciziilor de neconstitutionalitate a Ordonantelor de Guvern mai sus mentionate, constata incetarea aplicabilitatii lor. In consecinta reclamantul nu a avut temei de drept pentru promovarea unei cereri de chemare in judecata, decat dupa ce ambiguitatea legislativa a fost transata prin pronuntarea Deciziei nr. 11/20012 de Inalta Curte de Casatie si Justitie in solutionarea unui recurs in interesul legii. In tot acest interval de timp, angajatorul a perseverat in atitudinea sa de a refuza incadrarea salariala corecta, incalcand astfel principiul consensualitatii si al bunei-credinte consacrat de dispozitiile art. 8 din Codul muncii.
In acest context, ca urmare a practicii unitare diferite si a modului divers de interpretare a normelor de drept s-a impus promovarea unor recursuri in interesul legii, finalizat cu pronuntarea celor doua decizii nr. 3/2011 si nr. 11/2012. Dupa pronuntarea acestor decizii beneficiarii normei de drept ar fi putut promova cereri de chemare in judecata pentru valorificarea drepturilor salariale neacordate. In lipsa acestor decizii, accesul partii reclamante la instanta a fost pus la indoiala in mod serios, iar sansele de admisibilitate a unei astfel de actiuni ar fi fost minime sau nule in lipsa unui temei de drept.
Pentru asigurarea aplicarii unitare a legii, mai cu seama in cauza de fata, unde salariile cadrelor didactice sunt prestabilite si in ideea respectarii principiul egalitatii de tratament, apreciez ca, termenul de prescriptie incepe sa curga de la momentul publicarii in Monitorul Oficial a deciziei nr. 11/2012 pronuntata de Inalta Curte de Casatie si Justitie in solutionarea unui recurs in interesul legii.
In dispozitivul acestei decizii s-a stabilit ca „in interpretarea si aplicarea dispozitiilor art. 5 alin. 6 din O.U.G. nr. 1/2010 si ale art. 30 din Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitara a personalului platit din fondurile publice, personalul didactic din invatamant aflat in functie la data de 31.12.2009 are dreptul incepand cu data de 01.01.2010 la un salariu lunar calculat in raport de salariul de baza avut in luna decembrie 2009, stabilit in conformitate cu prevederile O.G. nr. 15/2008 privind cresterile salariale ce se vor acorda in anul 2008 personalului din invatamant, aprobata cu modificari prin Legea nr. 221/2008.
In considerentele acestei decizii s-a retinut ca o astfel de interpretare se impune si pentru faptul ca drepturile salariale fac parte din continutul complex al dreptului la munca, iar aceste drepturi intra in sfera dreptului de proprietate reglementat de art. 1 Protocolul I aditional la CEDO.
Prin pronuntarea succesiva a deciziilor Curtii Constitutionale urmata de edictarea unor acte normative, menite sa paralizeze aplicarea O.G. nr. 15/2008, s-a creat un climat de incertitudine si nesiguranta in sistemul de salarizare al invatamantului, afectand stabilitatea raporturilor de munca. Prin Decizia nr. 11/2012 pronuntata de Inalta Curte de Casatie si Justitie s-au creat „legitime sperante” reclamantului, privind cuantumul salariului angajatilor din invatamant, iar plata acestor drepturi nu trebuie asigurata inegal, ci in concordanta cu principiul egalitatii de tratament si nediscriminarii. In ideea asigurarii si respectarii acestor principii, instantele de judecata ar fi trebuit sa aprecieze ca termenul de prescriptie curge de la data publicarii in Monitorul Oficial al deciziei in interesul legii si pe cale de consecinta trebuia admise pretentiile aferente perioadei 01.01.2010 – 13.05.2011.
Dispozitiile legale privind prescriptia extinctiva reglementata de Decretul nr. 167/1958 sunt imperative, iar potrivit art. 1 alin. 3 din acest act normativ orice clauza care se abate de la reglementarea legala a prescriptiei este nula. Interpretarea data de Inalta Curte de Casatie si Justitie printr-un recurs in interesul legii nu poate da nastere unui drept nou la actiune pentru parti deoarece printr-un recurs in interesul legii se interpreteaza o norma juridica si nu se legifereaza.
Opinie minoritara:
Caracterul prestabilit al salariilor cadrelor didactice, precum si respectarea principiilor egalitatii de tratament si al bunei-credinte in raporturile de munca, ar fi trebuit sa conduca la ideea ca termenul de prescriptie curge de la data publicarii in Monitorul Oficial a deciziei nr. 11/2012 pronuntata de Inalta Curte de Casatie si Justitie.
Opinia majoritara
Prin cererea inregistrata sub nr. 517/64/2015 pe rolul Curtii de Apel Brasov, revizuentul K.A. a formulat in contradictoriu cu intimatele U.T.B., F.M.B. si M.E.N., revizuire impotriva deciziei civile nr. 901/Ap/9.07.2015 pronuntata de Curtea de Apel Brasov in dosarul nr. 3094/62/2014, solicitand admiterea cererii de revizuire, schimbarea deciziei atacate in sensul admiterii apelului si pe cale de consecinta admiterea cererii de chemare in judecata.
In motivare, revizuentul a aratat ca instantele au solutionat procesul fara a analiza cererile cu care au fost sesizate, fiind nesocotite dispozitiile deciziei nr. 11/2012 pronuntata de Inalta Curte de Casatie si Justitie si ale art.1 Protocolul 1 aditional la CEDO.
Acesta a mentionat ca instanta de fond si cea de apel nu au aratat motivele pentru care au calificat capetele de cerere privind incadrarea salariala pe perioada 1.01.2010 – 12.05.2011 potrivit Legii nr. 330/2009, prin luarea in considerare a salariului de baza din luna decembrie 2009 si ulterior, potrivit Legilor nr. 284/2008 si nr. 285/2010, cu luarea in considerare a salariului de baza din luna decembrie 2010, stabilit potrivit Legii nr. 221/2008, ca fiind cereri patrimoniale supuse regimului prescriptiei de 3 ani.
Revizuentul a sustinut ca instanta de apel a pronuntat o decizie fara a analiza toate capetele de cerere, limitandu-se la solutionarea procesului pe baza unei exceptii care nu este aplicabila in cauza.
Un alt doilea motiv al cererii de revizuire invocat de revizuent, vizeaza nerespectarea deciziei nr.11/2012, obligatorie pentru instantele de judecata, potrivit art. 517 alin. 4 Cod de procedura civila.
Astfel, in ceea ce priveste capatul de cerere referitor la acordarea drepturilor salariale, prin succesiunea imprevizibila a actelor normative edictate de catre legiuitor, care a fost declarata ulterior neconstitutionale de catre Curtea Constitutionala, creandu-se un climat de insecuritate si instabilitate a raporturilor de munca, au fost create cel putin „legitime sperante” privind cuantumul salariului. Angajatorul ignorand dispozitiile deciziei Curtii Constitutionale, a continuat sa aplice in materia salarizarii dispozitiile abrogate care il avantajau, incalcand cu buna stiinta principiul „bunei credinte” care ar trebui sa stea la baza derularii raporturilor de munca.
In drept au fost invocate dispozitiile art. 509 alin. 1 pct. 1 teza a II-a Cod de procedura civila.
Intimata U.T.B. a depus la dosar intampinare prin care a solicitat respingerea ca inadmisibila a cererii de revizuire.
Analizand revizuirea formulata de revizuentul K.A. impotriva decizie nr. 901/Ap/9.07.2015 pronuntata de Curtea de Apel Brasov, instanta retine urmatoarele:
Potrivit art. 509 alin. 1 pct. 1 teza a II-a din Codul de procedura civila: „Revizuirea unei hotarari pronuntate asupra fondului sau care evoca fondul poate fi ceruta daca:
1. s-a pronuntat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronuntat asupra unui lucru cerut ori s-a dat mai mult decat s-a cerut”.
Prin decizia nr. 901/Ap/9 iulie 2015 pronuntata de Curtea de Apel Brasov in dosar nr.3094/62/2014 s-a respins ca neintemeiat apelul declarat de apelantul reclamant K.A., impotriva sentintei civile nr. 1745/MAS din data de 16.12.2015, pronuntata de Tribunalul Brasov in dosarul nr. 3094/62/2014, pe care a pastrat-o.
Pentru a pronunta aceasta decizie instanta a retinut urmatoarele considerente:
In perioada 01.01.2010-13.05.2011 reclamantul K.A. a fost angajat al paratei F.M.B. din cadrul U.T. din B..
Potrivit art. 248 Cod procedura civila instanta se pronuntata cu prioritate asupra exceptiilor de procedura sau de fond care fac inutila cercetarea in fond a cauzei.
Exceptia prescriptiei dreptului material la actiune pentru pretentiile aferente perioadei 01.01.2010-13.05.2011 este o exceptie de fond, absoluta si peremptorie.
Fata de perioada dedusa judecatii in cauza sunt aplicabile prevederile Decretului nr. 167/1957 coroborate cu prevederile din Codul muncii.
Instanta de apel a apreciat ca neintemeiate sustinerile apelantului referitoare la data de la care incepe sa curga prescriptia dreptului material la actiune pentru diferentele salariale aferente perioadei 01.01.2010-12.05.2011, ca fiind data publicarii in Monitorul Oficial a Deciziei Curtii Constitutionale a Romaniei nr. 124/2010.
Prin Decizia nr. 124/2010, pronuntata de Curtea Constitutionala s-a respins, ca devenita inadmisibila, exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 2 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 1/2009 privind unele masuri in domeniul salarizarii personalului din sectorul bugetar si a celor ale art. 2 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 41/2009 privind unele masuri in domeniul salarizarii personalului din sectorul bugetar pentru perioada mai-decembrie 2009, iar aceasta decizie a fost publicata in Monitorul Oficial la data de 27.04.2010.
Data publicarii in Monitorul Oficial a Deciziei Curtii Constitutionale a Romaniei nr. 124/2010 nu prezinta relevanta deoarece pe de o parte prin aceasta decizie s-a respins exceptia de neconstitutionalitate ca devenita inadmisibila, iar pe de alta parte si daca s-ar avea in vedere aceasta data (27.04.2010) termenul de prescriptie de 3 ani se implinise anterior inregistrarii prezentei cererii de chemare in judecata.
De asemenea, instanta de apel a apreciat ca neintemeiate sustinerile apelantului referitoare la data de la care incepe sa curga prescriptia dreptului material la actiune pentru diferentele salariale aferente perioadei 01.01.2010-12.05.2011, ca fiind data publicarii in Monitorul Oficial a deciziei in interesul legii nr. 11/2012, pronuntata de Inalta Curte de Casatie si Justitie.
Dispozitiile legale privind prescriptia extinctiva reglementata de Decretul nr. 167/1958 sunt imperative, iar potrivit art. 1 alin. 3 din acest act normativ orice clauza care se abate de la reglementarea legala a prescriptiei este nula.
Art. 166 alin. 1 Codul muncii (forma in vigoare anterior datei de 18.05.2011) prevede ca dreptul la actiune cu privire la drepturile salariale, precum si cu privire la daunele rezultate din neexecutarea in totalitate sau in parte a obligatiilor privind plata salariilor se prescrie in termen de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate, iar la art. 161 alin. 1 Codul muncii (forma in vigoare anterior datei de 18.05.2011) se mentioneaza ca salariul se plateste in bani cel putin o data pe luna, la data stabilita in contractul individual de munca, in contractul colectiv de munca aplicabil sau in regulamentul intern, dupa caz.
Prima instanta a retinut in mod corect ca termenul de 3 ani curge pentru fiecare luna ce intra in componenta intervalului dedus judecatii si se implineste cel mai tarziu la data de 12.05.2014, prezenta actiune fiind introdusa la data de 04.06.2014.
Potrivit art. 329 Cod procedura civila din 1865 Inalta Curte de Casatie si Justitie se pronunta prin recurs in interesul legii asupra problemelor de drept care au fost solutionate diferit de instantele judecatoresti pentru a se asigura interpretarea si aplicarea unitara a legii de catre toate instantele judecatoresti.
Interpretarea data de Inalta Curte de Casatie si Justitie printr-un recurs in interesul legii nu poate da nastere unui drept nou la actiune pentru parti deoarece printr-un recurs in interesul legii se interpreteaza o norma juridica si nu se legifereaza. Faptul ca anterior pronuntarii deciziei in interesul legii nr. 11/2012 exista o practica neunitara in privinta drepturilor salariale cuvenite personalului didactic din invatamant aflat in functie la data de 31 decembrie 2009, incepand cu data de 1 ianuarie 2010, iar prin pronuntarea deciziei in interesul legii exista o interpretare unitara nu poate determina nesocotirea prevederilor legale imperative existente in materia prescriptiei extinctive.
Intre momentul pronuntarii deciziei in interesul legii nr. 11/2012 si data implinirii termenului de prescriptie, apelantul a avut la dispozitie un interval destul de mare de timp pentru a actiona impotriva paratilor, iar in aceste circumstante concrete, aplicarea sanctiunii prescriptiei dreptului material la actiune pentru atitudinea pasiva a apelantului nu poate fi apreciata ca fiind o sanctiune excesiva.
Ipoteza reglementata de art. 509 alin. 1 pct. 1 teza a II-a Cod procedura civila vizeaza situatia in care instanta a omis sa se pronunte asupra unei cereri formulate de parti principale, incidentale, aditionale sau accesorii.
In speta prin decizia nr. 901/Ap/9 iulie 2015 a Curtii de Apel Brasov a fost analizat apelul declarat impotriva sentintei civile nr. 1745/MAS/16 decembrie 2015 pronuntate de Tribunalul Brasov in dosar nr. 3094/62/2014.
Instanta investita cu solutionarea apelului a analizat, potrivit art. 248 din Codul de procedura civila, solutia pronuntata de instanta de fond asupra exceptiei prescriptiei dreptului material la actiune pentru pretentiile aferente perioadei 1.01.2010-13.05.2011, prin prisma motivelor de apel invocate de apelant.
De altfel, in doctrina s-a conturat ideea potrivit careia nu reprezinta minus petita situatia in care instanta a omis sa se pronunte asupra unui motiv de apel, aceasta putand fi eventual o greseala de judecata ce nu se incadreaza in ipoteza vizata de textul de lege invocat in sustinerea revizuirii.
Aceasta este o cale extraordinara de atac, de retractare, prin care se cere instantei sa verifice daca au fost solutionate toate apelurile, in situatia in care sunt mai multe apeluri promovate impotriva aceleiasi sentinte, nicidecum sa dea o alta interpretare motivelor de apel invocate, care sa conduca la o alta solutie.
Pentru aceste considerente, constatand ca motivele invocate in sustinerea revizuirii sunt nefondate, Curtea va respinge revizuirea formulata de revizuentul L.A. impotriva deciziei civile nr. 901/Ap/9 iulie 2015 a Curtii de Apel Brasov.
Opinia minoritara
Apreciez ca cererea de revizuire trebuia admisa, fiind indeplinite cerintele prevazute de dispozitiile art. 509 pct. 1 din Codul de procedura civila, in sensul ca instanta nu s-a pronuntat asupra a ceea ce s-a cerut, in ce priveste capetele de cerere referitoare la reincadrarea salariala pe perioada de referinta solicitata, potrivit dispozitiilor O.G. nr. 15/2008 asa cum a fost aprobata si modificata prin Legea nr. 221/2008, iar in ce priveste exceptia prescriptiei, nu s-a analizat incidenta Deciziei nr. 11/2012 pronuntata de Inalta Curte de Casatie si Justitie in solutionarea unui recurs in interesul legii.
In ceea ce priveste cererea revizuentului privind incadrarea drepturilor salariale in temeiul Legilor nr. 330/2009, nr. 284/2010 si nr. 285/2010 cu luarea in considerare a salariului de incadrare avut in luna decembrie 2009 si respectiv in luna decembrie 2010, nici instanta de fond si nici instanta de apel nu s-au pronuntat in sensul respingerii, solutia adoptata fiind aceea a admiterii exceptiei prescriptiei dreptului material la actiune, numai pentru capatul de cerere privind plata drepturilor salariale neacordate.
Or, aceste capete de cerere vizeaza o „obligatie de a face”, adica obligatia angajatorului de a proceda la reincadrarea salariala corecta a cadrelor didactice, obligatie care nu este supusa niciunui termen de prescriptiei.
In ce priveste plata drepturilor salariale restante rezultate in urma unei incadrari salariale corecte, in dezacord cu opinia majoritara, apreciez ca cererea de chemare in judecata trebuia admisa pentru pretentiile aferente perioadei 01.01.2010 – 13.05.2011, iar exceptia prescriptiei
Reclamantul este angajat in sistemul de invatamant de stat si prin urmare drepturile salariale ale acestuia sunt drepturi prestabilite, care nu pot face obiectul niciunei negocieri si limitari unilaterale de catre angajator.
In stabilirea drepturile salariale ale personalului didactic din invatamantul de stat, au fost adoptate mai multe acte normative, incepand cu O.G. nr. 15/2008 aprobata cu modificari prin Legea nr. 221/2008, O.U.G. nr. 136/2008, O.U.G. nr. 151/2008, O.U.G. nr. 1/2009, O.U.G. nr. 31/2009 si O.U.G. nr. 4/2009. Acestea au fost declarate neconstitutionale prin decizii pronuntate de Curtea Constitutionala (Decizia nr. 1221/12.11.2008 cu privire la O.U.G. nr. 136/2008, Decizia nr. 842/2.06.2009 cu privire la O.U.G. nr. 151/2008, Decizia nr. 989/30.06.2009 cu privire la O.U.G. nr. 1/2009 si Decizia nr. 124/2010 publicata in Monitorul Oficial nr. 272/2010). Asadar, dreptul dedus judecatii nu putea fi considerat nascut la acea data, din moment ce existau prevederi legale care il suspendau iar Curtea Constitutionala ca urmare a pronuntarii deciziilor de neconstitutionalitate a Ordonantelor de Guvern mai sus mentionate, constata incetarea aplicabilitatii lor. In consecinta reclamantul nu a avut temei de drept pentru promovarea unei cereri de chemare in judecata, decat dupa ce ambiguitatea legislativa a fost transata prin pronuntarea Deciziei nr. 11/20012 de Inalta Curte de Casatie si Justitie in solutionarea unui recurs in interesul legii. In tot acest interval de timp, angajatorul a perseverat in atitudinea sa de a refuza incadrarea salariala corecta, incalcand astfel principiul consensualitatii si al bunei-credinte consacrat de dispozitiile art. 8 din Codul muncii.
In acest context, ca urmare a practicii unitare diferite si a modului divers de interpretare a normelor de drept s-a impus promovarea unor recursuri in interesul legii, finalizat cu pronuntarea celor doua decizii nr. 3/2011 si nr. 11/2012. Dupa pronuntarea acestor decizii beneficiarii normei de drept ar fi putut promova cereri de chemare in judecata pentru valorificarea drepturilor salariale neacordate. In lipsa acestor decizii, accesul partii reclamante la instanta a fost pus la indoiala in mod serios, iar sansele de admisibilitate a unei astfel de actiuni ar fi fost minime sau nule in lipsa unui temei de drept.
Pentru asigurarea aplicarii unitare a legii, mai cu seama in cauza de fata, unde salariile cadrelor didactice sunt prestabilite si in ideea respectarii principiul egalitatii de tratament, apreciez ca, termenul de prescriptie incepe sa curga de la momentul publicarii in Monitorul Oficial a deciziei nr. 11/2012 pronuntata de Inalta Curte de Casatie si Justitie in solutionarea unui recurs in interesul legii.
In dispozitivul acestei decizii s-a stabilit ca „in interpretarea si aplicarea dispozitiilor art. 5 alin. 6 din O.U.G. nr. 1/2010 si ale art. 30 din Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitara a personalului platit din fondurile publice, personalul didactic din invatamant aflat in functie la data de 31.12.2009 are dreptul incepand cu data de 01.01.2010 la un salariu lunar calculat in raport de salariul de baza avut in luna decembrie 2009, stabilit in conformitate cu prevederile O.G. nr. 15/2008 privind cresterile salariale ce se vor acorda in anul 2008 personalului din invatamant, aprobata cu modificari prin Legea nr. 221/2008.
In considerentele acestei decizii s-a retinut ca o astfel de interpretare se impune si pentru faptul ca drepturile salariale fac parte din continutul complex al dreptului la munca, iar aceste drepturi intra in sfera dreptului de proprietate reglementat de art. 1 Protocolul I aditional la CEDO.
Prin pronuntarea succesiva a deciziilor Curtii Constitutionale urmata de edictarea unor acte normative, menite sa paralizeze aplicarea O.G. nr. 15/2008, s-a creat un climat de incertitudine si nesiguranta in sistemul de salarizare al invatamantului, afectand stabilitatea raporturilor de munca. Prin Decizia nr. 11/2012 pronuntata de Inalta Curte de Casatie si Justitie s-au creat „legitime sperante” reclamantului, privind cuantumul salariului angajatilor din invatamant, iar plata acestor drepturi nu trebuie asigurata inegal, ci in concordanta cu principiul egalitatii de tratament si nediscriminarii. In ideea asigurarii si respectarii acestor principii, instantele de judecata ar fi trebuit sa aprecieze ca termenul de prescriptie curge de la data publicarii in Monitorul Oficial al deciziei in interesul legii si pe cale de consecinta trebuia admise pretentiile aferente perioadei 01.01.2010 – 13.05.2011.
Sursa: Portal.just.ro
Alte spete
Reziliere contract de concesiune - Conditii - Decizie nr. 132/R din data de 07.02.2014Rectificare carnet de munca. Dispozitii legale - Sentinta civila nr. 651/LM din data de 13.03.2014
Divort. Exerxitarea autoritatii parintesti - Decizie nr. 503/A din data de 25.09.2014
Atribuire folosinta imobil. O.P. - conditii de admisibilitate - Decizie nr. 404/A din data de 18.07.2014
Rezolutie antecontract de vanzare cumparare - Decizie nr. 607/R din data de 24.11.2014
trafic de droguri - Sentinta penala nr. 9 din data de 22.01.2014
Acordul de recunoa?tere a vinova?iei incheiat de procurorul militar cu inculpatul cercetat pentru savar?irea infrac?iunii de conducere a unui vehicul sub influenta alcoolului sau a altor substante prev. de art.336 alin.1 C.pen. Amanarea aplicarii pedepsei - Sentinta penala nr. 8 din data de 16.02.2016
Decizia de revocare din functia de conducere este o modificare unilaterala a contractului individual de munca in lipsa acordului salariatului. - Sentinta civila nr. 1230/Ap din data de 30.06.2017
Decizia de revocare din functia de conducere este o modificare unilaterala a contractului individual de munca in lipsa acordului salariatului. - Sentinta civila nr. 771/Ap din data de 04.05.2017
Insolventa. Anulare acte frauduloase. - Sentinta civila nr. 510/Ap din data de 22.04.2017
Contractele individuale de munca incheiate intre persoane fizice in calitate de experti desemnati si persoane juridice in derularea unor proiecte POSDRU finantate din Fondul Social European au natura unor contracte atipice de munca - Sentinta civila nr. 496/A din data de 16.04.2017
Insolventa. Art. 72 din Legea nr. 85/2014. Respingerea cererii de deschiderea procedurii insolventei formulata impotriva garantului ipotecar. Solidaritatea nu se prezuma potrivit art. 1034-1056 Cod civil. - Sentinta civila nr. 473/Ap din data de 16.03.2017
EXPROPRIERE. Art. 26 din Legea nr. 33/1994. Stabilirea valorii despagubirii. Metoda comparatiei directe. Alegerea comparabilei cu cea mai mica ajustare, cu caracteristicile cele mai asemanatoare cu terenul in litigiu. - Sentinta civila nr. 336/AP din data de 23.02.2017
Expropriere. Reglementand dreptul de retrocedare a imobilelor expropriate, Legea nr. 33/1994 prevede la art. 35 ca „daca bunurile imobile expropriate nu au fost utilizate in termen de un an potrivit scopului pentru care au fost preluate de la expropriat, - Sentinta civila nr. 71/Ap din data de 19.01.2017
Solicitare de sesizare a Curtii de Justi?ie a Uniunii Europene cu o intrebare preliminara, in temeiul dispozitiilor art. 276 din Tratatul privind func?ionarea Uniunii Europene. - Hotarare nr. 56/CP din data de 05.07.2017
Aplicarea unei pedepse mai reduse decat cea mentionata in acordul de recunoastere a vinovatiei. - Sentinta penala nr. 107/Ap din data de 14.02.2017
Legatura de cauzalitate intre fapta inculpatului si rezultatul produs. - Sentinta penala nr. 209/Ap din data de 17.03.2017
Reprezentarea succesorala in materia Legii nr. 10/2001. Amenajari de utilitate publica ulterioare notificarii, fara existenta unei autorizatii de constructie. - Decizie nr. 1500/Ap din data de 01.10.2016
Actiune in revendicare inadmisibila in conditiile in care s-a uzat de dispozitiile Legii nr. 10/2001. Imobil revendicat achizitionat in baza Legii nr. 112/1995. Securitatea raporturilor juridice. - Decizie nr. 1033/Ap din data de 15.07.2016
Obligatia de despagubire a A.A.A.S. –art 32 ind. 4 din O.U.G. nr. 88/1997. Contracte incheiate anterior intrarii in vigoare a Legii nr. 137/2002. - Decizie nr. 295/Ap din data de 23.02.2016