Incalcarea regulilor de competenta a organelor fiscale cu ocazia emiterii actelor administrativ-fiscale atrage nulitatea acestor acte.

Asupra recursului dedus judecatii, constata:
Prin sentinta civila nr.1941/CA/09.07.2014, Tribunalul Brasov – sectia a II-a civila, de contencios administrativ si fiscal: a admis actiunea formulata de reclamanta V.C.P. in contradictoriu cu parata A.J.F.P. B si, in consecinta, a anulat Decizia nr.14/14.01.2013 si Decizia nr.46270/22.10.2012 emise de parata; a respins cererea de interventie fortata a reclamantului V.F, formulata de reclamanta V.C.P..
Impotriva acestei hotarari a declarat recurs parata A.J.F.P. B. Recurenta-parata a solicitat admiterea recursului si modificarea sentintei recurate in sensul respingerii cererii de chemare in judecata formulata de reclamanta, cu consecinta mentinerii actelor administrativ -fiscale anulate de catre instanta de fond ca fiind legal emise.
In motivarea recursului sau, parata a aratat ca retinerile instantei de fond care au condus la admiterea exceptiei de necompetenta a organului fiscal de a emite decizia contestata in cauza sunt neintemeiate si nelegale, intrucat exceptia nu a fost analizata si sub prisma actelor existente la dosar, precum si sub acela al situatiei din punct de vedere fiscal al asocierii pentru care a fost emisa  Decizia nr.46270/22.10.2012 privind inregistrarea din oficiu in scopuri de TVA, potrivit dispozitiilor art.153 alin.(7), art.153/1 alin.(4) din Legea nr.571/2003.
Recurenta-parata a mai aratat, in aceeasi ordine de idei, ca D.G.F.P. B – Activitatea de inspectie fiscala S. a delegat competenta catre D.G.F.P. B. - Activitatea de Inspectie Fiscala cu privire la efectuarea inspectiei fiscale pentru perioada 2005-2009 pentru contribuabilul V.F. (cu domiciliul in S.), iar urmare a efectuarii inspectiei fiscale a fost intocmit procesul-verbal de control nr.7199/24.08.2012, pentru clarificarea starii de fapt fiscale cu privire la tranzactiile imobiliare efectuate atat de V.F. cat si de V.P.C.,  constatandu-se ca tranzactiile respective s-au realizat in scopul obtinerii de venituri, avand caracter de continuitate, depasindu-se plafonul anual de scutire TVA, fara a se solicita inregistrarea in scopuri de TVA in termenul legal.
  Recurenta a mai sustinut ca nu are nicio relevanta faptul ca reclamanta a locuit efectiv in S. in perioada de dupa anul 2008 cand si-a schimbat domiciliul in B., pentru ca instanta de judecata sa retina ca fiind intemeiata si legala exceptia necompetentei invocata de catre reclamanta. De asemenea, recurenta apreciaza ca nu are relevanta nici imprejurarea ca reclamanta a contestat actul de control emis de AFP B. in anul 2009, iar data fiind delegarea de competenta cu privire la verificarea fiscala a celor doi contribuabili si faptul ca in urma notificarii niciunul din cei doi nu s-a prezentat in vederea desemnarii reprezentantului asocierii, a fost emisa decizia contestata.
De asemenea, recurenta a reluat in motivarea recursului sau sustinerile prezentate, cu titlu de aparari, in fata instantei de fond.
Recursul este scutit de taxa judiciara de timbru si timbru judiciar, potrivit art.17 din Legea nr.146/1997 si art.1 alin.(2) din ordonanta Guvernului nr.32/1995.
Intimata-reclamanta a formulat intampinare (f.41-46), prin care a invocat nulitatea recursului pentru neindicarea motivelor de nelegalitate si in consecinta a solicitat anularea acestuia in temeiul art.486 alin.(3), art.489 alin.(2) Cod procedura civila, iar in subsidiar a solicitat respingerea recursului ca nefondat, avand in vedere ca textele legale invocate de recurenta nu au aplicabilitate in cauza, in speta fiind vorba de o asociere fara personalitate juridica, astfel ca nu are importanta domiciliul fiscal al intimatei-reclamante si nici domiciliul fiscal al celuilalt membru al asocierii, V.F., ci locul unde s-a desfasurat efectiv activitatea principala a asocierii, iar acest loc este S., nu B.. De asemenea, intimata-reclamanta a mai aratat ca faptul inregistrarii sale in anul 2010 ca platitor de TVA la B. se datoreaza reglementarilor legale foarte clare incepand cu acest an si stabilirii domiciliului sau fiscal la B., iar decizia de inregistrare din oficiu in scopuri de TVA priveste tranzactiile din patrimoniul personal, imobile construite si instrainate in Municipiul S., in perioada 2007/2009, decizia privindu-i pe V.C.P. si V.F. – tratati ca asociere, astfel ca organul fiscal competent este cel de la locul unde se desfasoara efectiv activitatea principala.
Intimata-reclamanta mai arata ca, desi apreciaza ca nu se afla in situatia unei asocieri, intrucat tranzactiile imobiliare se refera la instrainari din patrimoniul personal, fara a exista un acord intre cele doua persoane ale asocierii privind desfasurarea unei activitati economice, iar inainte de aparitia noului cod civil nu se poate vorbi despre un patrimoniu de afectatiune, care sa fie supus separat impozitarii, decizia contestata se refera la o astfel de entitate, iar organul fiscal, mai inainte de emiterea oricarui act administrativ fiscal trebuia sa-si verifice competenta, delegarea de competenta data de D.G.F.P.S. – Activitatea de Inspectie Fiscala cu privire la efectuarea inspectiei fiscale neputand produce efecte, intrucat organul fiscal din Municipiul B. in niciun fel propria competenta.
Mai mult, arata intimata-reclamanta, Codul de procedura fiscala delegarea de competenta are in vedere efectuarea inspectiei fiscale, iar actul contestat nu priveste inspectia fiscala, ci inregistrarea din oficiu in scopuri de TVA. De asemenea, intimata arata ca trebuie constatat ca nu exista identitate intre organul care a efectuat inspectia fiscala (D.G.F.P. B.) si organul care a emis decizia privind inregistrarea din oficiu in scopuri de TVA, care este A.F.P. a Municipiului B., astfel ca inscrisul ce constata delegarea de competenta nu poate fi folosit de un alt organ fiscal.
La randul sau, intimatul V.F. a formulat intampinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat (f.49-50).
Analizand, in conformitate cu dispozitiile art.499 din Codul de procedura civila adoptat prin Legea nr.134/2010, sustinerile recurentei, ale intimatei si ansamblul materialului probator existent la dosar, Curtea va examina, cu prioritate, potrivit art.494, citit impreuna cu art.248 alin.(1) din Codul de procedura civila, exceptia nulitatii recursului, invocata prin intampinare de intimata-reclamanta si intemeiata pe pretinsa neindicare in cererea de recurs a motivelor de nelegalitate.
Procedand astfel, Curtea retine ca, prin recursul sau, recurenta-parata a sustinut aplicarea gresita de catre instanta de fond a normelor de drept material care reglementeaza competenta teritoriala a organului fiscal, motiv de recurs care se incadreaza in dispozitiile art.488 alin.(1) pct.8 din Codul de procedura civila, astfel ca, recursul fiind motivat iar considerentul invocat  incadrandu-se in cele prevazute de lege, exceptia invocata este nefondata si va fi respinsa ca atare.
In ceea ce priveste motivul de recurs invocat de recurenta, Curtea apreciaza ca acesta este nefondat, instanta de fond retinand corect starea de fapt ce rezulta din probele administrate si aplicand corect normele juridice incidente.
Prin Decizia nr.46270/22.10.2012 (f.14 vol. I dosar fond), A.F.P. a Municipiului B. a dispus inregistrarea in scopuri de TVA, potrivit art.153 din Codul fiscal si ale normelor metodologice de aplicare a acestuia, aprobate prin Hotararea Guvernului nr.44/2004, cu modificarile si completarile ulterioare, a contribuabililor V.C.P. si V.F., cu domiciliul fiscal in Municipiul B., judetul B.. Emiterea acestei decizii a fost urmarea efectuarii de catre persoanele fizice V.C.P. si V.F., in calitate de „asociere din punct de vedere TVA”, a unor tranzactii imobiliare cu apartamente construite si instrainate in S. astfel cum rezulta din procesul verbal nr.7199/24.08.2012 intocmit de D.G.F.P. B. – Activitatea de Inspectie Fiscala – Serviciul Inspectie Fiscala Persoane Fizice 2 (f.63-83 vol.II dosar fond).
In prezent, intimata reclamanta V.C.P. are domiciliul in Municipiul B., Judetul B., iar intimatul V.F. are domiciliul in Municipiul S., Judetul S.. Prin procesul-verbal nr.7199/24.08.2012, mentionat mai sus, se retine ca V.C.P. si V.F. au divortat in anul 2008, insa partajul bunurilor comune nu a fost efectuat, ceea ce inseamna ca cei doi fosti soti au ales sa continue a poseda si folosi impreuna bunurile comune si dupa desfacerea casatoriei.
Curtea retine, asa cum de altfel a considerat si organul fiscal, prin procesul-verbal nr.7199/24.08.2012, ca cele doua persoane fizice au actionat in calitate de asociere fara personalitate juridica, tranzactiile care au dus la depasirea plafonului pentru inregistrarea in scopuri de TVA fiind incheiate in timpul casatoriei.
In aceste conditii, domiciliul fiscal al acestei asocieri fara personalitate juridica se stabileste in conformitate cu dispozitiile art.31 alin.(1) lit. d) din Codul de procedura fiscala adoptat prin Ordonanta Guvernului nr. 92/2003, cu modificarile si completarile ulterioare, fiind dupa caz sediul asocierii sau locul unde se desfasoara activitatea principala. Aplicand aceste dispozitii, este evident ca, intrucat asocierea formata din cei doi soti nu a avut un sediu, domiciliul fiscal al acesteia s-a aflat la locul unde s-a desfasurat activitatea principala, care este Municipiul S., Judetul S., deoarece toate tranzactiile imobiliare s-au incheiat si au avut ca obiect imobile situate in aceasta localitate.
Prin urmare, domiciliul fiscal al asocierii aflandu-se in Municipiul S., organul fiscal care are competenta pentru administrarea impozitelor, taxelor, contributiilor si a altor sume datorate bugetului general consolidat este, potrivit art.33 alin.(1) din Codul de procedura fiscala, cel de la domiciliul fiscal al contribuabilului, respectiv D.G.F.P. S. (A.F.P. a Municipiului S.) - la data emiterii deciziei contestate.
Recurenta-parata A.J.F.P. B. pretinde ca detinea competenta emiterii deciziei contestate, in baza unei delegari de competenta, invocand in acest sens, Acordul privind delegarea de competenta nr.13809/06.12.2010 (f. 85-86 vol. II dosar fond). Din acest Acord rezulta ca D.G.F.P. S. – Activitatea de Inspectie Fiscala a acordat delegarea de competenta D.G.F.P. B. – Activitatea de Inspectie Fiscala pentru efectuarea inspectiei fiscale privind pe contribuabilul V.F., referitor la perioada 2005-2009, nu si pentru activitati de administrare a impozitelor, taxelor, contributiilor si a altor sume datorate bugetului general consolidat.
Din cele retinute mai sus rezulta, asadar, ca A.F.P. a Municipiului B. nu avea competenta teritoriala, nici legala si nici delegata, de a emite Decizia nr.46270/22.10.2012, pentru inregistrarea din oficiu in scopuri de TVA, aceasta competenta apartinand D.G.F.P.  S. – Activitatea de Inspectie Fiscala.
Incalcarea regulilor de competenta a organelor fiscale cu ocazia emiterii actelor administrativ-fiscale atrage nulitatea acestor acte, concluzie ce decurge din principiul legalitatii, care trebuie sa guverneze activitatea oricaror organe administrative inclusiv, deci, a organelor fiscale.
In consecinta celor care preced, Curtea apreciaza ca recursul declarat de parata este nefondat, drept pentru care, in temeiul art.496 alin.(1) din Codul de procedura civila, il va respinge ca atare si va mentine, ca fiind legala, sentinta atacata.
Fara cheltuieli de judecata in recurs, nefiind solicitate de intimati.