Fonduri europene. Proces verbal de constatare a neregulilor si de stabilire a creantelor bugetare intocmit in temeiul O.U.G. nr. 66/2011.

          Intrarea in insolventa a societatii reprezinta neregula, in sensul art. 2 alin. 1 lit. a) din OUG nr. 66/2011 deoarece beneficiarul nu mai respecta criteriul de eligibilitate si de selectie inscris in cererea de finantare, respectiv proiectul nu demonstreaza viabilitate economica.

Deliberand asupra recursului de fata, constata:
Prin sentinta civila nr. 2710/CA/02.12.2014 pronuntata de Tribunalul Brasov – Sectia a II-a civila, de contencios administrativ si fiscal a fost respinsa cererea de chemare in judecata formulata de reclamanta S.C. T.A.T. S.R.L. S. in contradictoriu cu M.A.D.R. – A.P.D.R.P..
Impotriva acestei hotarari, reclamanta S.C. T.A.T. S.R.L. S., prin administrator special M.V., a declarat recurs, in termenul legal, prin care a solicitat admiterea recursului, casarea in tot a sentintei si, in rejudecarea fondului, admiterea actiunii.
In motivare, a aratat ca sentinta a fost pronuntata cu incalcarea normelor de competenta de ordine publica si cu aplicarea gresita a normelor de drept material, fiind incidente cazurile de casare prevazute de art. 488 pct. 3 si pct. 8 Cod procedura civila.
Referitor la primul motiv de recurs, recurenta a aratat ca a obiectul actiunii il reprezinta decizia nr. 32556/11.10.2013 emisa de intimata parata A.P.D.R.P. in solutionarea contestatiei administrative formulate impotriva procesului verbal de constatare a neregulilor si de stabilire a creantelor bugetare nr. 26091/20.08.2013, astfel ca, in conformitate cu prevederile art. 10 alin 1 ind. 1 din Legea  nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, competenta de solutionare a cauzei revenea, indiferent de valoare, Curtii de Apel Brasov, ca instanta de fond.
Recurenta a mai aratat ca a investit Curtea de Apel Brasov sa solutioneze actiunea, aceasta fiind inregistrata initial sub nr. dosar 200/64/2014, solutionarea cauzei fiind insa declinata in favoarea Tribunalului Brasov care, in mod gresit, in opinia sa, a imbratisat concluziile din hotararea de declinare de competenta.
Referitor la al doilea motiv de recurs, recurenta a aratat ca prima instanta si-a fundamentat motivarea pe aspectele retinute de catre lichidatorul judiciar in cuprinsul Raportului asupra cauzelor si imprejurarilor care au dus la aparitia starii de insolventa a societatii, pe care insa le-a interpretat in mod gresit.
Astfel, recurenta a aratat ca este adevarat faptul ca bugetul initial al investitiei a fost de 200.000 euro, iar la final proiectul a ajuns la 500.000 euro, iar decizia de a minimaliza costurile eligibile a apartinut societatii, dar nu aceasta este cauza deschiderii procedurii insolventei, neexistand nici o legatura de cauzalitate intre acestea.
Dublarea costurilor investitiilor a fost cauzata, in opinia sa, de imprejurari externe care nu ii pot fi imputate: finantarea de la UE a fost primita la un curs de 3,4 lei, iar cursul mediu pe perioada desfasurarii investitiei a fost de 4,2 lei; preturile pe metru patrat de constructie intre data la care a fost realizat bugetul proiectului (mai 2006) si preturile medii practicate pe perioada desfasurarii investitiei au crescut foarte mult; debutul activitatii pe o piata aflata in scadere.
Recurenta a aratat ca analiza instantei de fond a fost superficiala si ca, desi art. 425 Cod procedura civila obliga instanta sa insereze in considerente situatia de fapt rezultata din probele administrate, aceasta obligatie nu a fost indeplinita, la dosar neexistand probe referitoare la cauza insolventei si nici referitoare la prejudiciul cauzat bugetului ca urmare a deschiderii procedurii insolventei.
In plus, a mai aratat ca o eventuala culpa a sa in ceea ce priveste deschiderea procedurii insolventei trebuia retinuta si dovedita in conditiile art. 36 din O.U.G. nr. 61/2011, norma care stabileste in sarcina autoritatilor competente in gestionarea fondurilor europene doua obligatii – de a incepe activitatea de constatare a eventualelor nereguli aparute in derularea contractelor de finantare si de a stabili creantele bugetare rezultate din neregulile constatate, cu respectarea principiului proportionalitatii, in functie de natura si gravitatea neregulii constatate, precum si de amploarea si de implicatiile financiare.
In opinia recurentei, prima instanta nu a facut aplicarea principiului proportionalitatii, in conditiile in care nu a avut in vedere ca intrarea in insolventa a avut loc la aproximativ 4 ani de la momentul finalizarii investitiei, proiectul fiind finalizat si functional in acest interval.
Recurenta a mai aratat ca intimata - parata nu a inteles sa rezilieze contractul de finantare, astfel cum prevad clauzele contractuale.
In drept a fost invocata aplicarea art. 488 alin. 1 pct. 8 Cod procedura civila, art. 10 alin. 2 din Legea  nr. 554/2004 a contenciosului administrativ si O.U.G. nr. 66/2011.
Cererea de recurs a fost legal timbrata cu taxa judiciara de timbru de 100 lei conform art. 24 alin. 2 din O.U.G. nr. 80/2013.
Intimata A.P.D.R.P. a formulat intampinare fara respectarea prevederilor art. 13 alin. 1 teza a II-a coroborat cu art. 84 alin. 1 Cod procedura civila, respectiv aceasta nu a fost formulata prin avocat sau consilier juridic, astfel ca actul procesual astfel indeplinit este lovit de nulitate.
Partile nu au mai solicitat administrarea altor probe noi in recurs.
Prin incheierea de sedinta din data de 10.04.2015 s-a constatat transmisa de drept calitatea procesuala pasiva de la intimata parata A.P.D.R.P. la A.F.I.R., potrivit dispozitiilor art. 2 alin. 3 din Ordonanta de urgenta a Guvernului  nr. 41/2014.
Analizand recursul declarat de reclamanta S.C. T.A.T. S.R.L. S., prin administrator special M.V., prin prisma dispozitiilor art. 488 alin. 1pct. 3 si  pct. 8 Cod procedura civila., Curtea retine urmatoarele:
Primul motiv de recurs invocat de recurenta parata, respectiv faptul ca sentinta a fost pronuntata cu incalcarea normelor de competenta de ordine publica, se circumscrie dispozitiilor art. 488 alin. 1 pct. 3 Cod procedura civila, dar nu poate fi retinut.
Dispozitiile art. 488 alin. 1 pct. 3 Cod procedura civila stabilesc drept motiv de nelegalitate situatia „cand hotararea a fost data cu incalcarea competentei de ordine publica a altei instante, invocata in conditiile legii”.
Din interpretarea acestei norme rezulta ca situatia premisa a retinerii acestui motiv de nelegalitate este aceea ca in fata instantei a carei hotarare se ataca cu recurs sa fi fost invocata exceptia necompetentei sale materiale sau teritoriale de ordine publica, in conditiile art. 130 alin. 2 Cod procedura civila, respectiv la primul termen la care partile au fost legal citate, iar instanta sa fi respins exceptia sau sa fi omis a se pronunta asupra acesteia.
Or, in cauza, dupa ce actiunea promovata de recurenta reclamanta, inregistrata initial la Curtea de Apel Brasov sub nr. dosar 200/64/2014, a fost declinata in favoarea Tribunalului Brasov, in cursul judecatii derulate la aceasta instanta, reclamanta, prin reprezentant conventional, a sustinut ca tribunalul este instanta competenta sa solutioneze, pe fond, actiunea, astfel cum rezulta din cuprinsul incheierii de sedinta din data de 24.11.2014 (fila 54 dosar tribunal).
In aceste conditii, recurenta reclamanta nu mai poate invoca motivul de nelegalitate prevazut de art. 488 alin. 1 pct. 3 Cod procedura civila, deoarece nu a inteles sa invoce in fata instantei de fond exceptia necompetentei materiale, conform art. 130 alin. 2 Cod procedura civila.
Cel de-al doilea motiv de reformare a sentintei primei, invocat de recurenta reclamanta, este gresita aplicare a legii, respectiv a art. 36 din O.U.G. nr. 61/2011 si incalcarea principiului proportionalitatii, motiv care se circumscrie dispozitiilor art. 488 alin. 1 pct. 8 Cod procedura civila, dar care nu este fondat.
Curtea retine ca instanta de fond a fost investita cu solutionarea cererii de anulare a deciziei nr. 32556/11.10.2013 emisa de intimata parata A.P.D.R.P. in solutionarea contestatiei administrative formulate impotriva procesului verbal de constatare a neregulilor si de stabilire a creantelor bugetare nr. 26091/20.08.2013, acte prin care s-a constatat ca beneficiarul nu a respectat dispozitiile art. 14 alin. 2 din Anexa I la contractul de finantare, in sensul de a informa finantatorul despre orice modificare intervenita in activitatea sa, respectiv cu privire la intrarea societatii in insolventa si ca beneficiarul nu mai indeplineste conditiile care au stat la baza finantarii, criteriile de eligibilitate nemaifiind indeplinite, valoarea totala a creantei bugetare rezultata din aceste nereguli fiind de 349.432,8 lei, respectiv valoarea integrala acordata prin contractul de finantare nr. C 3.40203570800429/21.06.2007, actiunea fiind respinsa ca neintemeiata.
In mod legal, prima instanta a retinut ca, in aplicarea art. 36 din O.U.G. nr. 66/2011, legiuitorul a instituit o obligatie in sarcina autoritatilor competente in gestionarea fondurilor europene, respectiv aceea de a efectua un control  asupra beneficiarilor acestor fonduri in situatia in care s-a deschis procedura insolventei, pentru a constata daca  s-au produs nereguli, iar in cazul in care aceasta exista, sa declanseze procedura de stabilire a creantelor bugetare si implicit de recuperare a fondurilor.
In exercitarea atributiei de control, intimata parata a constatat, in procesul-verbal contestat (filele 30-40 dosar tribunal), ca recurenta reclamanta, in calitate de beneficiar, nu si-a respectat obligatia de informare prevazuta de art. 14 alin. 2 din Anexa I la contractul de finantare si a incalcat si dispozitiile art. 3 alin. 1 Anexa I la contract, care impun respectarea, pe toata durata contractului, definita de art. 1 pct. 2(2) din contract, criteriile de eligibilitate si de selectie inscrise in cererea de finantare, respectiv criteriile de eligibilitate generale EG 2 – „proiectul trebuie sa demonstreze viabilitate economica” si EG 5 – „nu va fi eligibil solicitantul care are pierderi financiare sau obligatii fiscale restante fata de bugetul consolidat al statului (altele decat cele pentru care este respectat graficul de rambursare), conform ultimelor declaratii fiscale sau altor declaratii emise de catre autoritatile fiscale”.
In mod legal, intimata parata a retinut ca viabilitatea economica se refera la obtinerea de performante financiare si abilitatea de a desfasura activitatea fara sprijin public, beneficiarul avand obligatia de a demonstra ca poate plati obligatiile si datoriile in mod regulat. In aceste conditii, este evident ca intrarea in insolventa a societatii recurente, la initiativa sa, nu respecta regulile de finantare impuse si asumate prin contractul de finantare.
Prin urmare, fata de aceste considerente, rezulta ca intrarea in insolventa a societatii recurente reprezinta neregula, in sensul art. 2 alin. 1 lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011, fiind lipsita de importanta cauza obiectiva sau subiectiva a acestei situatii juridice.
In consecinta, fata de cele retinute anterior, argumentele recurentei reclamante referitoare la gresita retinere de catre tribunal a cauzelor care au generat intrarea in insolventa nu au relevanta in solutionarea cererii de recurs.
Referitor la argumentul invocat de recurenta reclamanta cu privire la nerespectarea principiului proportionalitatii in stabilirea creantei bugetare rezultata din neregula constatata Curtea nu il poate retine.
Astfel, potrivit art. 17 din O.U.G. nr. 66/2011, in forma in vigoare la data emiterii procesului verbal de constatare a neregulilor si de stabilire a creantelor bugetare nr. 26091/20.08.2013, „orice actiune intreprinsa in sensul constatarii unei nereguli si al stabilirii creantelor bugetare rezultate din nereguli se realizeaza cu aplicarea principiului proportionalitatii, tinandu-se seama de natura si de gravitatea neregulii constatate, precum si de amploarea si de implicatiile financiare ale acesteia”.
Or, in cauza, este adevarat ca intrarea in insolventa a avut loc la aproximativ 4 ani de la momentul finalizarii investitiei, insa aceasta s-a produs pe durata de valabilitate a contractului, definita prin art. 1 pct. 2(2) ca fiind „perioada de executie la care se adauga 5 ani de la data ultimei plati facute de autoritatea contractanta”. De asemenea, Curtea retine ca intrarea societatii beneficiare in insolventa afecteaza intreg proiectul finantat cu fonduri europene, acesta dovedindu-se a fi incompatibil cu scopul finantarii acordate prin intermediul Programului SAPARD, respectiv dezvoltarea unei investitii viabile, cel putin pe durata contractului de finantare.
Pentru toate aceste considerente, constatand incidenta art. 496 Cod procedura civila, Curtea va  respinge recursul declarat de recurenta reclamanta S.C. T.A.T. S.R.L. S., prin administrator special M.V., impotriva sentintei civile nr. 2710/CA/02.12.2014 pronuntata de Tribunalul Brasov – Sectia a II- a civila, de contencios administrativ si fiscal, pe care o va mentine.