InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Curtea de Apel Constanta

Antrenare raspundere patrimoniala a administratorului, conform art. 138 lit. a si d din Legea nr. 85/2006. Obligatia administrarii dovezilor conform art. 1169 Cod civil de intrunire a conditiilor art. 998 - 999 Cod civil.

(Decizie nr. 394/COM/ din data de 23.04.2008 pronuntata de Curtea de Apel Constanta)

Domeniu Faliment; Probe; dovezi | Dosare Curtea de Apel Constanta | Jurisprudenta Curtea de Apel Constanta

Legea nr. 85/2006 privind procedura insolventei, art. 138 lit. a si d

In conceptia Legii nr. 85/2006, procedura insolventei nu are un caracter punitiv, ea nu urmareste sa sanctioneze pe debitorul aflat in dificultate care a fost suspus procedurii insolventei.
In mod exceptional, legea reglementeaza o raspundere a membrilor organelor de conducere ale debitorului persoana juridica, cand acestia prin faptele lor au cauzat starea de insolventa a debitorului.
Raspunderea membrilor organelor de conducere ale debitorului este o raspundere menita sa asigure repararea prejudiciului cauzat debitorului prin ajungerea lui in stare de insolventa.
Cererea pentru angajarea raspunderii membrilor organelor de conducere poate fi facuta de administratorul judiciar sau lichidator si numai in mod exceptional de comitetul creditorilor, cu autorizarea judecatorului sindic, cu mentiunea ca poate fi acordata numai in cazul in care administratorul judiciar sau lichidatorul a omis sa indice, in raportul sau asupra cauzelor insolventei, persoanele culpabile de starea de insolventa a debitoarei.
Natura juridica a raspunderii membrilor organelor de conducere ale debitorului este o raspundere contractuala sau delictuala, in functie de izvorul obligatiei incalcate, daca au comis vreuna din faptele ilicite enumerate limitativ de lege in continutul art. 138 lit. a - g.
Este de retinut ca nicio fapta grava care nu se incadreaza in cele prevazute de art. 138 nu poate angaja raspunderea persoanelor prevazute in acest text de lege.
Raspunderea membrilor organelor de conducere, in raport cu prevederile legale invocate, este in general o raspundere delictuala si pentru a carui angajare reclamanta (administratorul judiciar/lichidatorul sau comitetul creditorilor in conditiile legii) in conformitate cu art. 1169 Cod civil, are obligatia sa dovedeasca intrunirea conditiilor reglementate de art. 998 - art. 999 Cod civil, respectiv existenta faptelor prevazute de art. 137 lit. a) si lit. d) din Legea nr. 85/2006; existenta vinovatiei parartului; a prejudiciului suferit, precum si a legaturii de cauzalitate intre fapta si prejudiciu.

Prin cererea formulata la data de 18.04.2006, creditoarea D.G.F.P. Constanta a solicitat antrenarea raspunderii fostului administrator al SC R.L. SRL, paratul C.S. (fost I.S.), in temeiul art.137 lit. a si d din Legea nr.64/1995 republicata.
In motivarea cererii, creditoarea reclamanta a aratat ca fostul administrator a folosit bunurile persoanei juridice in folosul propriu, prin comportamentul sau a impiedicat activitatea lichidatorului judiciar de a stabili existenta eventualului patrimoniu al societati astfel incat au fost incalcate prevederile Legii nr. 82/1991 republicata.
Prin sentinta civila nr.2527/com/08.05.2006 a Tribunalului Constanta a fost respinsa cererea pe motiv ca reclamanta nu a aratat care au fost bunurile utilizate de parat si nu a fost dovedit interesul personal al paratului sau al unei alte persoane in folosirea acestora pentru a fi indeplinite prevederile art.137 lit.a, pe de o parte si, pe de alta parte, nerespectarea de catre parat a obligatiei de a depune actele contabile la dosarul cauzei nu se subsumeaza in mod automat cauzei de antrenare a raspunderii reglementata de art.137 lit.d cat timp nu se coroboreaza cu alte probe care nu au fost, insa, depuse la dosar.
Impotriva acestei sentinte a formulat recurs creditoarea D.G.F.P. Constanta, pentru ca, prin decizia civila nr.560/com/12.10.2006 a Curtii de Apel Constanta, sa fie admis recursul, dispunandu-se casarea sentintei civile nr. 2527/com/08.05.2006, cu consecinta trimiterii cauzei spre solutionare primei instante avand in vedere ca propunerea lichidatorului are la baza demersuri efectuate fata de o alta persoana decat cea indicata ca fiind fostul administrator si citata la un alt domiciliu.
Dupa casare, prin sentinta civila nr.5279/COM/2007, judecatorul sindic a respins actiunea ca neintemeiata retinand ca din fisa societatii rezulta ca asociatul unic si administratorul SC R.L. SRL este I.S., domiciliat in Constanta, str. M., nascut la 25.11.1968 in Comuna Murfatlar. De asemenea, din adresa nr.52132/27.04.2005 a SPITVBL Constanta rezulta ca SC R.L. SRL nu figureaza in evidentele fiscale cu bunuri mobile sau imobile.
In primul raport intocmit de administratorul judiciar si depus la dosar la 23.05.2005 se arata ca in urma notificarii debitoarei la sediul social din Constanta, str. M. si a fostului administrator I.S. la aceeasi adresa, a rezultat ca societatea si-a schimbat sediul de la aceasta adresa de 7 ani.
In raportul privind cauzele si imprejurarile care au condus la starea de insolventa depus la dosar la data de 26.09.2005 se arata ca societatea debitoare, prin administratorul acesteia care a fost citat tot la adresa din Constanta str. M. nr.2, nu a raspuns solicitarilor administratorului judiciar de a depune documentele contabile astfel incat se concluzioneaza ca acesta se sustrage de la plata creditorilor si impiedica activitatea de stabilire a unui eventual patrimoniu al debitoarei.
Faptul ca nu au fost predate documentele contabile, intreaga evidenta contabila cu inregistrarile la zi conform Legii nr. 82/1991 republicata cat si Regulamentului de aplicare a acestei legi aprobat prin HG nr.704/1993, antreneaza in totalitate raspunderea administratorului I.S. care, in temeiul art.1, avea obligatia de a organiza si conduce contabilitatea in conformitate cu dispozitiile legale. Astfel, societatea a intrat in faliment datorita lipsei evidentei contabile care, in urma demersurilor efectuate de administratorului judiciar, nu a fost predata, vinovat de aceasta situatie fiind administratorul I.S. care nu a tinut contabilitatea in conformitate cu Legea nr. 82/1999 Republicata, a ascuns activul persoanei juridice si a dispus continuarea unei activitati care ducea in mod vadit la incetarea de plati.
Din raportul lichidatorului judiciar depus la dosar la data de 30.01.2006 rezulta ca, desi nu s-a aflat domiciliul fostului administrator, se propune atragerea raspunderii acestuia conform art.137 lit.a si d intrucat prin activitatea desfasurata acesta a contribuit la ajungerea societatii in stare de incetare de plati si nu a respectat dispozitiile legale in materia tinerii evidentelor contabile.
Ca urmare a comunicarii de catre creditoare a faptului ca fostul administrator si-a schimbat numele din I.S. in C.S., iar adresa acestuia este Constanta, str. I.U. nr.47, s-au facut demersuri pentru a se verifica daca numitul C.S. este fostul administrator al SC R.L. SRL ce apare sub numele de I.S.
Astfel, din adresa nr.43581/27.09.2007 a S.P.C.L.E.P. Constanta rezulta ca numitul I.S., nascut la 25.11.1968 in orasul Basarabi avand domiciliul anterior in Constanta, str. M. nr.2 si-a schimbat numele pe cale administrativa conform deciziei nr.1605/17.12.2004 in C.S.
Creditoarea D.G.F.P. Constanta a aratat ca fostul administrator al societatii se face vinovat de savarsirea faptelor prevazute de art.137 lit.a si d din Legea  nr.64/1995 republicata (in prezent acestea sunt mentionate in art.138 lit. a si d din Legea nr. 85/2006 care a abrogat Legea nr.64/1995).
Judecatorul sindic a mai retinut ca, pentru a fi aplicabile dispozitiile art.138 lit.a din Legea nr.85/2006, trebuie indeplinite urmatoarele conditii: bunurile sau creditele debitoarei sa fi fost folosite de catre administratorul societatii, aceasta sa fie in folos propriu sau al unei alte persoane si prin aceasta fapta sa se fi produs ajungerea societati in stare de insolventa.
Creditoarea, ca titular al cererii de atragere a raspunderii patrimoniale, avea obligatia de a dovedi indeplinirea acestor conditii, dar aceasta nu a solicitat incuviintarea niciunei probe invocand in sustinerea cererii sale doar rapoartele administratorului/lichidatorului judiciar. Din aceste rapoarte nu rezulta care au fost bunurile sau creditele societatii folosite in folosul propriu sau al unei alte persoane de catre paratul C.S. cu atat mai mult incat din adresa organului fiscal teritorial rezulta ca societatea nu figura in evidentele fiscale cu niciun bun mobil sau imobil. Faptul ca, dupa deschiderea procedurii insolventei administratorul nu a depus documentele contabile prevazute de art.33 din Legea nr.64/1991 republicata nu creeaza nici macar prezumtia ca ar fi existat bunuri ale societati si ca acestea ar fi fost folosite in folos propriu de catre administrator, prezumtie ce ar fi putut fi coroborata cu alte probe.
In ce priveste conditiile art. 138 lit. d (a tinut o contabilitate fictiva, a facut sa dispara unele documente contabile sau nu au tinut contabilitatea in conformitate cu legea), s-a constatat ca lichidatorul judiciar si, ulterior, creditoarea au considerat ca sunt indeplinite aceste conditii din cauza nedepunerii de catre administratorul societatii a documentelor prevazute de art. 33 la administratorul/lichidatorul judiciar dupa deschiderea procedurii insolventei.
Nedepunerea de catre parat a documentelor contabile, dupa deschiderea proceduri insolventei, ar prezuma ca administratorul nu a tinut contabilitatea in conformitate cu legea sau ca ar fi facut sa dispuna documentele contabile numai in situatia in care acesta ar fi fost notificat personal si nu ar fi raspuns notificarii. Din rapoartele administratorului/lichidatorului judiciar rezulta, insa ca, desi notificarea s-a intors cu mentiunea destinatar mutat de la adresa de 7 ani", nu s-a aflat noua adresa pentru a se relua procedura de notificare la adresa corecta astfel incat prezumtia savarsirii faptelor prevazute de art.137 lit.d nu poate fi retinuta de catre judecatorul sindic.
Nefiind dovedita de catre reclamanta creditoare savarsirea faptelor ilicite prevazute de art.138 lit.a si d din Legea nr.85/2006 (fost art.137 lit.a si d din Legea nr.64/1995), instanta de fond a apreciat ca nu se mai impune analizarea celorlalte conditii ale raspunderii delictuale a paratului.
Impotriva sentintei mentionate a declarat recurs reclamanta creditoare care a sustinut, in esenta, ca in sarcina paratului sunt indeplinite conditiile raspunderii materiale, respectiv prejudiciul - creanta certa si nerecuperata fiind in suma de 513.786,3 lei, fapta ilicita - refuzul de a raspunde solicitarilor repetate din partea administratorului si lichidatorului judiciar, raportul de cauzalitate intre fapta si prejudiciu si vinovatia celui care a creat prejudiciul, respectiv a administratorului parat.
A mai sustinut recurenta ca cererea sa a fost intemeiata pe raportul prezentat de lichidatorul judiciar care a stabilit faptul ca paratul C.S. a incalcat prevederile art.12 si 25 din Legea nr.82/1991 si prevederile art.73 din Legea nr.31/1990, iar practica Curtii de Apel Constanta a statuat ca nedepunerea actelor contabile creeaza prezumtia ca administratorul social nu a tinut contabilitatea in conformitate cu legea.
In drept, recurenta a invocat disp. art.138 alin.1 lit.c din Legea nr.64/1995, art.299-316 Cod de procedura civila.
Intimatul parat, legal citat, nu s-a prezentat in instanta si nu a formulat cereri in aparare.
Analizand cauza sub aspectul motivelor invocate, Curtea constata recursul nefondat.
Astfel, recurenta reclamanta a solicitat antrenarea raspunderii materiale a paratului C.S. (fost I.) invocand ca temei legal al actiunii art.137 lit.a si d din Legea nr.64/1995, in prezent art.138 lit.a si d din Legea nr.85/2006.
Potrivit dispozitiilor legale mentionate "La cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecatorul-sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoana juridica, ajuns in stare de insolventa, sa fie suportata de membrii organelor de supraveghere din cadrul societatii sau de conducere, precum si de orice alta persoana care a cauzat starea de insolventa a debitorului, prin una dintre urmatoarele fapte:
a) au folosit bunurile sau creditele persoanei juridice in folosul propriu sau in cel al unei alte persoane;
(_)
d) au tinut o contabilitate fictiva, au facut sa dispara unele documente contabile sau nu au tinut contabilitatea in conformitate cu legea";
Retine Curtea ca, in mod corect, judecatorul sindic a apreciat ca in cauza nu a fost dovedita savarsirea faptelor ilicite ce constituie premiza antrenarii raspunderii materiale a paratului.
Astfel, in ceea ce priveste fapta de a folosi bunurile sau creditele societatii in folosul propriu sau in cel al altei persoane, reclamanta nu a facut nicio dovada cu privire la existenta unor bunuri sau credite in patrimoniul social si la modul in care acestea ar fi fost folosite. Raportul intocmit de catre lichidator cu privire la cauzele si imprejurarile ajungerii debitoarei in stare de insolventa nu poate fi avut in vedere decat in masura in care este sustinut si prin alte mijloace de proba. Se concluzioneaza ca reclamanta este tinuta sa probeze sustinerea lichidatorului potrivit careia starea de insolventa si, implicit, prejudiciul suferit de catre creditor reprezinta urmarea unor astfel de fapte.
De asemenea, fapta de a nu tine contabilitatea in conformitate cu legea trebuie dovedita. Este adevarat ca nedepunerea documentelor contabile la solicitarea administratorului/lichidatorului judiciar creeaza, in conditiile in care administratorul social refuza nejustificat sa depuna actele, o prezumtie de nelegalitate privind tinerea contabilitatii. Aceasta presupune, insa, ca fostul administrator social sa fie notificat de catre lichidator in legatura cu obligatiile sale. Ori, avand in vedere ca toate actele de procedura fata de parat au fost efectuate de lichidator la o adresa la care acesta nu mai locuia, iar alte demersuri nu au fost intreprinse pentru aflarea noii adrese a paratului, in mod corect a apreciat instanta de fond ca prezumtia invocata de reclamanta nu poate fi retinuta.
Intr-o atare situatie, sarcina probei revenea reclamantei care, data fiind calitatea sa de organ fiscal, ar fi putut evidentia modul in care paratul si-a indeplinit obligatiile prevazute de Legea nr.82/1991 si Legea nr.31/1990 privind depunerea situatiilor financiare si a bilanturilor contabile.
Pentru considerentele expuse, apreciind ca motivele invocate de recurenta sunt nefondate, Curtea respinge recursul ca atare in baza art.312 alin.1 Cod de procedura civila.
Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Faliment; Probe; dovezi

Contestatie formulata impotriva unei hotarari emise in procedura administrativa de contestare a deciziilor de pensie. Obligatia instantei de a proceda la un examen efectiv al sustinerilor reclamantului. - Hotarare nr. 70/AS din data de 08.04.2014
Contestatie decizie de pensionare. Interzicerea cumulului pensiei de stat cu veniturile de natura salariala provenite de la bugetul de stat daca nivelul acesteia depaseste nivelul salariului mediu brut pe economie. - Hotarare nr. 113/AS din data de 30.09.2014
Contestatie decizie de pensionare. Recuperarea debitului rezultat in urma recalcularii drepturilor de pensie cuvenite reclamantei prin revizuirea stagiului de cotizare realizat de aceasta. - Hotarare nr. 128/AS din data de 10.06.2014
Conditionarea dreptului de a obtine recalcularea sau revizuirea pensiei de efectuarea unui demers administrativ: contestatie, cerere de revizuire sau de recalculare. - Hotarare nr. 13/AS din data de 04.02.2014
Aplicarea indicelui de corectie prevazut de art. 170 din Legea nr. 263/2010 si art. IV alin. 1 din OUG nr. 1/2014 persoanelor pensionate pentru limita de varsta in perioada 1 ianuarie 2011 - 22 ianuarie 2013, care anterior anului 2011 au beneficiat de pen - Hotarare nr. 179/AS din data de 12.11.2014
Aplicabilitatea art. 149 - 151 din Legea nr. 263/2010 numai in cazul contestatiilor impotriva deciziilor caselor teritoriale si sectoriale de pensii - Hotarare nr. 17/AS din data de 24.02.2014
Raspunderea patrimoniala a salariatilor. Incasarea unor drepturi salariale necuvenite raportat la criteriile stabilite in contractul colectiv de munca pentru acordarea lor. - Decizie nr. 262/CM din data de 24.06.2014
Protectia drepturilor salariatelor care efectueaza concediul pentru cresterea copilului in varsta de pana la doi ani. Situatia gradatiei de merit acordate in invatamantul preuniversitar. - Decizie nr. 203/CM din data de 27.05.2014
Necesitatea reinfiintarii postului desfiintat in cazul unei concedieri efectuate in baza art. 65 Codul muncii, care a fost anulata. - Decizie nr. 386/CM din data de 14.10.2014
Inlocuirea sanctiunii desfacerii disciplinare a contractului individual de munca cu alta sanctiune. Prerogativa disciplinara a angajatorului de a aplica sanctiunea in temeiul art. 247 Codul muncii, dar cu respectarea criteriilor prevazute de art. 250 - Decizie nr. 286/CM din data de 09.09.2014
Incetare contract de munca. Contestatie decizie de concediere. Reorganizare activitate societate. - Decizie nr. 234/CM din data de 17.06.2014
Imposibilitatea reintegrarii in postul detinut anterior concedierii, cand intre timp a intervenit un caz de incetare de drept a contractului individual de munca. - Decizie nr. 97/CM din data de 18.03.2014
Descrierea faptei care constituie abatere disciplinara. - Decizie nr. 280/CM din data de 20.08.2014
Contestatie in anulare formulata pentru motivul incalcarii normelor referitoare la alcatuirea instantei. Conditii de admisibilitate. - Decizie nr. 188/CM din data de 13.05.2014
Contestatie decizie de concediere. Reintegrarea contestatorilor pe posturile de?inute anterior. Plata de despagubiri pana la reintegrarea efectiva. Stabilirea criteriilor de individualizare. - Decizie nr. 144/CM din data de 09.04.2014
Concediere disciplinara. Director de agentie al unei societati de asigurari. - Decizie nr. 282/CM din data de 02.09.2014
Concediere colectiva. Modul de indeplinire a procedurii de informare si consultare prealabila in cazul existentei unor organizatii sindicale nereprezentative. - Decizie nr. 260/CM din data de 24.06.2014
Concediere pentru desfiintarea locului de munca. Conditii. Inexistenta unei cauze reale si serioase. - Decizie nr. 19/CM din data de 21.01.2014
Competenta generala a instantelor romane. Termenul de recurs. Identificarea, in cazul muncii pe platforme petroliere mobile, a locului "in care angajatul isi desfasoara in mod obisnuit activitatea", la care se refera art. 19 pct. 2 lit. a) din Regulamentu - Decizie nr. 181/CM din data de 10.06.2014
Competenta generala a instantelor romane in contractele de munca incheiate cu un angajator dintr-un stat membru UE. Incidenta art. 19 din Regulamentul (CE) nr. 44/2001. - Decizie nr. 182/CM din data de 10.06.2014