InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Curtea de Apel Constanta

Exceptie de nelegalitate. Inadmisibilitatea invocarii exceptiei de nelegalitate a unui act cu caracter normativ fata de dispozitiile art.4 alin.1 din Legea nr.554/2004.

(Decizie nr. 15/CA/ din data de 20.01.2010 pronuntata de Curtea de Apel Constanta)

Domeniu Acte ale autoritatilor publice; Activitati economice (infractiuni privind regimul lor) | Dosare Curtea de Apel Constanta | Jurisprudenta Curtea de Apel Constanta

Art.4 alin.1 din Legea nr.554/2004
Art.5 din Constitutie
Art.4 alin.3 din Legea nr.24/2000

Instanta de contencios administrativ a fost investita cu solutionarea exceptiei de nelegalitate a dispozitiilor art.8 lit.n si art.31 lit.b din H.C.L nr.164/2008 pentru aprobarea Regulamentului privind activitatile edilitar gospodaresti din Municipiul Tulcea, asa cum a fost modificata prin H.C.L Tulcea nr.18/2009, exceptie invocata din oficiu de catre instanta de drept comun in cauza avand ca obiect, plangere impotriva procesului verbal de contraventie.
          Criticile formulate de recurent se refera strict la inadmisibilitatea invocarii exceptiei de nelegalitate a unui act cu caracter normativ fata de disp. art.4 alin.1 din Legea nr.554/2004.
          Fata de motivele invocate, Curtea retine ca, reglementand exceptia de nelegalitate, art.4 alin.1 din Legea nr.554/2004 prevede ca: "Legalitatea unui act administrativ unilateral cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetata oricand in cadrul unui proces, pe cale de exceptie, din oficiu sau la cererea partii interesate".
          Chiar daca textul legal citat mentioneaza in mod expres doar actul administrativ unilateral cu caracter individual, Curtea a apreciat ca o atare procedura acopera atat sfera actelor individuale, cat si a celor cu caracter normativ.  
O astfel de interpretare este dedusa din imprejurarea ca, pe de o parte, legea nu interzice cercetarea legalitatii unui act administrativ normativ pe calea exceptiei, acesta putand fi supus oricand controlului de legalitate potrivit art.11 alin.4 din Legea nr.554/2004, iar pe de alta parte ca, scopul instituirii normei citate este acela de a reglementa procedural un mijloc de aparare la indemana celui vatamat printr-un act administrativ nelegal, fie el individual ori normativ.
         Prin urmare, in cadrul acestei proceduri speciale, instanta de contencios administrativ este abilitata sa examineze concordanta actului administrativ in discutie cu actele normative cu forta juridica superioara, in temeiul si in executarea carora a fost emis, tinand seama de principiul ierarhiei si fortei juridice a acestora, consacrat prin art.5 din Constitutie si art.4 alin.3 din Legea nr.24/2000, privind normele de tehnica legislativa pentru elaborarea actelor normative.

          Prin incheierea din data de 17 iunie 2009, pronuntata de Judecatoria Tulcea in cauza avand ca obiect plangere impotriva procesului verbal de contraventie, s-a dispus sesizarea Tribunalului Tulcea - Sectia contencios administrativ, in vederea solutionarii exceptiei de nelegalitate a dispozitiilor art.8 lit.n si art.31 lit.b din Hotararea C.L nr.164/2008 pentru aprobarea Regulamentului privind activitatile edilitar gospodaresti din Municipiul Tulcea, asa cum a fost modificata prin Hotararea C.L.Tulcea nr.18/2009, exceptie invocata de instanta, din oficiu.
Prin Sentinta civila nr.1871/09.10.2009 pronuntata de Tribunalul Tulcea a fost admisa in parte exceptia de nelegalitate a Hotararii C.L. nr.164/2008 si s-a constatat ca dispozitiile art.8 lit.n din HCL nr.164/2008, respectiv "sa nu opreasca, sa stationeze sau sa parcheze autovehiculele pe trotuare pietonale", precum si dispozitiile art.31 lit.b din HCL nr.164/2008 privind sanctiunea referitoare la contraventia prev. de art.8 lit.n sunt nelegale, fata de petentul P.C., in dosarul nr.1990/2009 al Judecatoriei Tulcea.
           Pentru a pronunta aceasta solutie, instanta de contencios administrativ a retinut ca, prin hotarari ale autoritatilor administratiei publice locale sau judetene se stabilesc si se sanctioneaza contraventii in toate domeniile de activitate pentru care acestora le sunt stabilite atributii prin lege, in masura in care in domeniile respective nu sunt stabilite contraventii prin legi, ordonante sau hotarari ale Guvernului.
Astfel, consiliile locale ale sectoarelor municipiului Bucuresti pot stabili si sanctiona contraventii in urmatoarele domenii: salubritate, activitatea din piete, curatenia si igienizarea acestora; intretinerea parcurilor si spatiilor verzi, a spatiilor si locurilor de joaca pentru copii, amenajarea si curatenia spatiilor din jurul blocurilor de locuinte, precum si a terenurilor virane, intretinerea bazelor si obiectivelor sportive aflate in administrarea lor; intretinerea strazilor si trotuarelor, a scolilor si altor institutii de educatie si cultura, intretinerea cladirilor, imprejmuirilor si a altor constructii, depozitarea si colectarea gunoaielor si a resturilor menajere.
Dispozitiile art.8 lit.n din H.C.L. Tulcea nr.164/2008 pentru aprobarea regulamentului privind activitatile edilitar - gospodaresti din municipiul Tulcea, asa cum a fost modificata prin H.C.L Tulcea nr.18/2009, in baza caruia a fost sanctionat petentul, prevede ca cetatenilor le revin urmatoarele obligatii: "n) sa nu opreasca, sa stationeze sau sa parcheze autovehiculele pe trotuare pietonale, spatii verzi, parcuri, in fata institutiilor publice ori in alte locuri unde este interzisa prin semne de circulatie; se considera stationare neregulamentara si ocuparea a doua sau mai multe locuri, incalcarea marcajelor si a semnalizarilor existente.
Potrivit art.72 alin.7 din OUG nr.195/2002 "este interzisa ocuparea trotuarelor cu vehicule imobilizate, iar cand aceasta este permisa, conform indicatoarelor sau marcajelor, latimea minima a trotuarului lasat la dispozitia pietonilor trebuie sa fie de cel putin un metru", precum si in cuprinsul art.142 lit.n din HG nr.1391/2006 care prevede: "se interzise oprirea voluntara a vehiculelor:  _ n) pe trotuar, daca nu se asigura spatiu de cel putin 1 metru pentru circulatia pietonilor".
Rezulta deci ca, atat OUG nr.195/2002, cat si HG nr.1391/2006, reglementeaza aceeasi fapta ca si contraventie, astfel ca, prin emiterea H.C.L. nr.164/2008, nu se face decat sa se completeze un act normativ superior (OUG nr.195/2002) si HG nr.1391/2006, prin introducerea contraventiei prevazute la art.8 lit.n, ceea ce evident este nelegal.
De asemenea, prin reglementarea acestei contraventii, prin hotararea consiliului local se incalca chiar si domeniile in care se puteau stabili contraventii, astfel cum este prevazut la art.2 din OG nr.2/2001 alin.3, ceea ce inseamna ca si sub acest aspect, hotararea consiliului local este nelegala, dar numai in ce priveste obligatia cetatenilor de la lit. n) "sa nu opreasca, sa stationeze sau sa parcheze autovehiculele pe trotuare pietonale" fara a afecta legalitatea interzicerii, opririi, stationarii sau parcarii pe spatii verzi _etc.
Avand in vedere ca, prin H.C.L.nr.164/2008, s-a completat un act normativ superior (OUG nr.195/2002 si HG nr.1391/2006), ca prin aceasta hotarare a consiliului local s-a prevazut si sanctiune diferita decat cea stabilita prin actul normativ cu valoare superioara, instanta a constatat ca, exceptia de nelegalitate a dispozitiei art.8 lit.n si art.31 lit.b din HCL nr.164/2008 este intemeiata.
Instanta a respins exceptia invocata de catre C.L.Tulcea privind lipsa de calitate procesuala, intrucat C.L Tulcea este emitentul hotararii a carei nulitate se solicita, procedura a fost indeplinita cu C.L Tulcea, fiind aplicata pe citatie stampila C.L, iar citarea in cauza a Directiei Politie Comunitara din cadrul Primariei Tulcea nu se impune in aceasta cauza, aceasta fiind parte in procesul ce are ca obiect anularea procesului verbal de contraventie si restituire taxe.
Impotriva sentintei mentionate a declarat recurs paratul C.L. al Municipiului Tulcea - D.I.A.P., criticand solutia instantei de fond ca fiind nelegala si netemeinica.
A sustinut recurentul ca, prin procesul verbal a carui anulare se solicita, contravenientul a fost sanctionat pentru nerespectarea prevederilor art.8  lit.n din HCL nr.164/2008 pentru aprobarea regulamentului privind activitatile edilitar gospodaresti din municipiul Tulcea, care prevede ca "in aplicarea prevederilor acestui regulament, cetatenii municipiului Tulcea, precum si ceilalti cetateni, le revin urmatoarele obligatii: sa nu opreasca, sa stationeze sau sa parcheze autovehiculele pe trotuarele pietonale, spatii verzi, parcuri si in alte locuri de parcare din fata institutiilor publice unde este interzisa prin semne de circulatie".
Avand in vedere cele expuse, contravenientul a fost sanctionat in baza art.31 lit.b din HCL nr.164/2008, pentru aprobarea regulamentului privind activitatile edilitar gospodaresti din municipiul Tulcea, cu avertisment.
Mai arata recurentul ca petentul P.C. a fost sanctionat pentru incalcarea prevederilor art.5 pct.1 din HCL nr.111/2008 privind activitatea de deblocare, ridicare, transport, depozitare si eliberare a vehiculelor stationate neregulamentar pe domeniul public sau privat al municipiului Tulcea, iar constatarea stationarii neregulamentare a autovehiculelor sau remorcilor se efectueaza de catre ofiterii sau subofiterii de politie, de primari, precum si de imputernicitii consiliului local pe raza caruia s-a petrecut fapta contraventionala, care aplica si sanctiunea, iar deblocarea ori restituirea autovehiculelor sau remorcilor se efectueaza de unitatile autorizate, dupa ce se face dovada achitarii amenzii contraventionale si a taxei speciale stabilite de C. L si a cheltuielilor reprezentand c/valoarea operatiunilor efectuate, conform prevederilor HG nr.147/1992.
Masura deblocarii vehiculelor stationate neregulamentar si a taxei pentru deblocare este stabilita prin HCL nr.111/2009, act normativ cu caracter local.
  A mai aratat recurentul ca, potrivit prevederilor art.4 alin.1 din Legea nr.554/2004, legalitatea unui act administrativ unilateral cu caracter individual poate fi cercetata in cadrul unui proces, pe cale de exceptie si din oficiu.
Dispozitiile mai sus citate se refera la legalitatea unui act administrativ unilateral cu caracter individual, ori HCL nr.164/2008 nu este un act cu caracter individual, aspect care rezulta si din dispozitiile art.2 lit.c din Legea nr.554/2004, care arata ca actul administrativ este actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publica.
Intrucat HCL nr.164/2008 nu este un act cu caracter individual, solicita recurentul admiterea recursului astfel cum a fost formulat.
Intimatul reclamant, legal citat, nu a formulat aparari in cauza.
Analizand cauza sub aspectul motivelor invocate, Curtea a constatat ca recursul este nefondat, si pe cale de consecinta a dispus respingerea sa, cu urmatoarea motivatie, in esenta:
         Astfel, instanta de contencios administrativ a fost investita cu solutionarea exceptiei de nelegalitate a dispozitiilor art.8 lit.n si art.31 lit.b din H.C.L  nr.164/2008 pentru aprobarea Regulamentului privind activitatile edilitar gospodaresti din Municipiul Tulcea, asa cum a fost modificata prin H.C.L Tulcea nr. 18/2009, exceptie invocata din oficiu de catre instanta de drept comun in cauza avand ca obiect, plangere impotriva procesului verbal de contraventie.
          Criticile formulate de recurent se refera strict la inadmisibilitatea invocarii exceptiei de nelegalitate a unui act cu caracter normativ fata de disp. art.4 alin.1 din Legea nr.554/2004.
          Fata de motivele invocate, Curtea retine ca, reglementand exceptia de nelegalitate, art.4 alin.1 din Legea nr.554/2004 prevede ca "Legalitatea unui act administrativ unilateral cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetata oricand in cadrul unui proces, pe cale de exceptie, din oficiu sau la cererea partii interesate."
          Chiar daca textul legal citat mentioneaza in mod expres doar actul administrativ unilateral cu caracter individual, Curtea apreciaza ca o atare procedura acopera atat sfera actelor individuale, cat si a celor cu caracter normativ.  
O astfel de interpretare este dedusa din imprejurarea ca, pe de o parte, legea nu interzice cercetarea legalitatii unui act administrativ normativ pe calea exceptiei, acesta putand fi supus oricand controlului de legalitate potrivit art.11 alin.4 din Legea nr.554/2004, iar pe de alta parte ca, scopul instituirii normei citate este acela de a reglementa procedural un mijloc de aparare la indemana celui vatamat printr-un act administrativ nelegal, fie el individual ori normativ.
           Prin urmare, in cadrul acestei proceduri speciale, instanta de contencios administrativ este abilitata sa examineze concordanta actului administrativ in discutie cu actele normative cu forta juridica superioara, in temeiul si in executarea carora a fost emis, tinand seama de principiul ierarhiei si fortei juridice a acestora, consacrat prin art.5 din Constitutie si art.4 alin.3 din Legea nr.24/2000, privind normele de tehnica legislativa pentru elaborarea actelor normative.
Ori, in lumina disp. art.4 alin.1 din lege, un astfel de control nu poate fi limitat la actele administrative individuale ci, cu atat mai mult, el trebuie sa vizeze si actele administrative normative pentru care actiunea in anulare este imprescriptibila.
In sensul celor prezentate mai sus, referitor la posibilitatea de a fi cenzurate pe calea exceptiei de nelegalitate actele administrative unilaterale, fara a distinge dupa cum acestea au caracter normativ sau individual, plenul judecatorilor sectiei de contencios administrativ si fiscal a Inaltei Curti de Casatie si Justitie a adoptat o solutie de unificare a practicii judiciare in sedinta din 26 mai 2008.
Pentru considerentele expuse, apreciind ca motivul invocat de recurent este nefondat, s-a respins recursul, in baza art.312 alin.1 cod de procedura civila.
Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Acte ale autoritatilor publice; Activitati economice (infractiuni privind regimul lor)

Contestatie formulata impotriva unei hotarari emise in procedura administrativa de contestare a deciziilor de pensie. Obligatia instantei de a proceda la un examen efectiv al sustinerilor reclamantului. - Hotarare nr. 70/AS din data de 08.04.2014
Contestatie decizie de pensionare. Interzicerea cumulului pensiei de stat cu veniturile de natura salariala provenite de la bugetul de stat daca nivelul acesteia depaseste nivelul salariului mediu brut pe economie. - Hotarare nr. 113/AS din data de 30.09.2014
Contestatie decizie de pensionare. Recuperarea debitului rezultat in urma recalcularii drepturilor de pensie cuvenite reclamantei prin revizuirea stagiului de cotizare realizat de aceasta. - Hotarare nr. 128/AS din data de 10.06.2014
Conditionarea dreptului de a obtine recalcularea sau revizuirea pensiei de efectuarea unui demers administrativ: contestatie, cerere de revizuire sau de recalculare. - Hotarare nr. 13/AS din data de 04.02.2014
Aplicarea indicelui de corectie prevazut de art. 170 din Legea nr. 263/2010 si art. IV alin. 1 din OUG nr. 1/2014 persoanelor pensionate pentru limita de varsta in perioada 1 ianuarie 2011 - 22 ianuarie 2013, care anterior anului 2011 au beneficiat de pen - Hotarare nr. 179/AS din data de 12.11.2014
Aplicabilitatea art. 149 - 151 din Legea nr. 263/2010 numai in cazul contestatiilor impotriva deciziilor caselor teritoriale si sectoriale de pensii - Hotarare nr. 17/AS din data de 24.02.2014
Raspunderea patrimoniala a salariatilor. Incasarea unor drepturi salariale necuvenite raportat la criteriile stabilite in contractul colectiv de munca pentru acordarea lor. - Decizie nr. 262/CM din data de 24.06.2014
Protectia drepturilor salariatelor care efectueaza concediul pentru cresterea copilului in varsta de pana la doi ani. Situatia gradatiei de merit acordate in invatamantul preuniversitar. - Decizie nr. 203/CM din data de 27.05.2014
Necesitatea reinfiintarii postului desfiintat in cazul unei concedieri efectuate in baza art. 65 Codul muncii, care a fost anulata. - Decizie nr. 386/CM din data de 14.10.2014
Inlocuirea sanctiunii desfacerii disciplinare a contractului individual de munca cu alta sanctiune. Prerogativa disciplinara a angajatorului de a aplica sanctiunea in temeiul art. 247 Codul muncii, dar cu respectarea criteriilor prevazute de art. 250 - Decizie nr. 286/CM din data de 09.09.2014
Incetare contract de munca. Contestatie decizie de concediere. Reorganizare activitate societate. - Decizie nr. 234/CM din data de 17.06.2014
Imposibilitatea reintegrarii in postul detinut anterior concedierii, cand intre timp a intervenit un caz de incetare de drept a contractului individual de munca. - Decizie nr. 97/CM din data de 18.03.2014
Descrierea faptei care constituie abatere disciplinara. - Decizie nr. 280/CM din data de 20.08.2014
Contestatie in anulare formulata pentru motivul incalcarii normelor referitoare la alcatuirea instantei. Conditii de admisibilitate. - Decizie nr. 188/CM din data de 13.05.2014
Contestatie decizie de concediere. Reintegrarea contestatorilor pe posturile de?inute anterior. Plata de despagubiri pana la reintegrarea efectiva. Stabilirea criteriilor de individualizare. - Decizie nr. 144/CM din data de 09.04.2014
Concediere disciplinara. Director de agentie al unei societati de asigurari. - Decizie nr. 282/CM din data de 02.09.2014
Concediere colectiva. Modul de indeplinire a procedurii de informare si consultare prealabila in cazul existentei unor organizatii sindicale nereprezentative. - Decizie nr. 260/CM din data de 24.06.2014
Concediere pentru desfiintarea locului de munca. Conditii. Inexistenta unei cauze reale si serioase. - Decizie nr. 19/CM din data de 21.01.2014
Competenta generala a instantelor romane. Termenul de recurs. Identificarea, in cazul muncii pe platforme petroliere mobile, a locului "in care angajatul isi desfasoara in mod obisnuit activitatea", la care se refera art. 19 pct. 2 lit. a) din Regulamentu - Decizie nr. 181/CM din data de 10.06.2014
Competenta generala a instantelor romane in contractele de munca incheiate cu un angajator dintr-un stat membru UE. Incidenta art. 19 din Regulamentul (CE) nr. 44/2001. - Decizie nr. 182/CM din data de 10.06.2014