Contestatie act administrativ fiscal emis de autoritatea publica. Suspendare executare act administrativ. Ridicare masura sechestru asigurator. Solutionare cauza fara cercetarea fondului litigiului. Consecinte

                                              Art.160, art.209, art.218 al.2 - Cod fiscal
                                              Art.10, art.20 al.3 - Legea nr.554/2004
                                             Prin cererea inregistrata pe rolul Tribunalului Tulcea sub nr.145/88/2010 reclamanta S.C. I. S.R.L. Maliuc a solicitat, in contradictoriu cu parata M.F.P.- A.N.A.F.- DGFP Tulcea, anularea deciziilor nr. 52/02.12.2009 si nr.2/18.12.2009 emise de parata in solutionarea contestatiei formulata impotriva deciziei de impunere nr.347/30.0.2009 si a raportului de inspectie fiscala partiala nr.25690/30.09.2009, suspendarea executarii acestor acte administrative fiscale pana la solutionarea prezentei actiuni, ridicarea masurii sechestrului asigurator dispus de parata, prin procesul-verbal de sechestru pentru bunuri mobile nr.15608/26.11.2009, cu cheltuieli de judecata.
In motivare cererii reclamanta a aratat ca desfasoara ca obiect principal, cod CAEN 7912, urmatoarele activitati: vanzari de pachete turistice( 7-12 zile); circuite in tara si Delta Dunarii specializate in BIRD WATCING pentru turistii straini conform contractelor incheiate cu partenerii externi; preluarea turistilor cu autocarul si transportul acestora la destinatiile circuitului; cazare si 3 mese pe zi, in  toata perioada sejurului; in delta: cazare si transport cu mijloace specifice; ghizi specializati; asistenta locala, taxe A.R.B.D.D., totul inclus.
  S-a mai aratat ca pentru realizarea acestor tururi firma S.C. I. S.R.L. Maliuc are incheiate contracte de prestari servicii turistice cu diferite firme din tara care asigura serviciile turistice solicitate de partenerii straini; programele turistice se incheie in delta unde firma S.C. I. S.R.L. Maliuc are propria flota compusa din 2 hoteluri plutitoare, salupe, remorcher, ambarcatiuni de agrement, barci; la finalul fiecarui circuit turistic se face un decont de venituri si cheltuieli pentru fiecare pachet turistic in parte, unde se evidentiaza facturile emise de beneficiarii din tara in legatura cu: cazare, masa servita, transport auto, ruta nr. /km, lista de turisti, taxe aeroport, intrari in muzee, cheltuieli accidentale; la acestea se mai adauga cheltuielile facute de firma in delta: motorina, uleiuri, benzina, alimente, apa minerala, bauturi, consumabile, hoteliere, taxe portuare, taxe A.R.B.D.D., salarii personal.
Se mai arata ca, pana la acest moment, toate deconturile de cheltuieli facute si derulate de S.C. I. S.R.L. Maliuc, cu grupuri organizate, au fost mai mici de decat veniturile, astfel incat firma a evoluat constant platind T.V.A. si impozit pe profit in fiecare an, fara restante si fara incidente fiscale; din anul 1995 si pana in prezent, evidentele fiscale sunt tinute de aceeasi contabila sefa; in cei 14 ani de activitate fiscala, controalele facute de  Administratia Finantelor Publice Tulcea au constatat tinerea unei evidente fiscale corecte, drept pentru care, de multe ori, a beneficiat de recuperarea T.V.A. deductibil.
Se mai precizeaza ca, in perioada 17.09.2009- 30.09.2009, cu ocazie ultimei inspectii fiscale, s-au intocmit raportul de inspectie fiscala partiala nr.25690/30.09.2005 si decizia de impunere privind obligatii suplimentare de plata nr. 347/30.09.2009, in suma de 75.616 lei reprezentand T.V.A. nedeductibil pentru facturi emise in perioada 2005-2009 la care se  adauga si majorari de intarziere aplicate la aceasta suma de 49.294 lei; fata de aceste acte, reclamanta a acceptat ca fiind intemeiata o suma de 3.269 lei T.V.A. nedeductibil cu penalitati de intarziere aferente; pentru restul sumei de 71.987 lei reprezentand T.V.A. nedeductibil si recalcularea majorarilor de intarziere  in suma de 49.294 lei, in termen legal s-a depus contestatia inregistrata la D.G.F.P. Tulcea  sub nr.16308/05.11.2009; atasat acesteia s-au depus exemplificativ un nr. de 4 pachete turistice insa parata fara sa astepte raspunsul la contestatie a emis somatia nr.734850/19.11.2009 si titlul executoriu nr.734779/19.11.2009 pentru sumele de 75.616 lei T.V.A. nedeductibil si 49.164 lei dobanzi si penalitati de intarziere.
  Se mai arata ca reclamanta a solicitat suspendarea la plata a acestor sume pentru o perioada de 6 luni iar parata a acceptat amanarea la plata a obligatiilor inscrise in titlul executoriu cu conditia S.C. I. S.R.L. Maliuc sa vina cu un gaj si sa semneze procesul-verbal de sechestru pentru bunuri mobile nr.15608/26.11.2009 pentru suma de 140.970 lei; suspendarea s-a aprobat pentru o perioada de 2 luni.
  Se mai precizeaza ca Biroul de solutionare  contestatii a emis Decizia nr.52/02.12.2009 privind solutionarea contestatiei nr.16308/05.11.2009 depusa de catre S.C. I. S.R.L. Maliuc; comisia a admis contestatia doar pentru cele patru exemplare de pachete servicii turistice atasate la contestatie, respectiv pentru suma de 6.393 lei T.V.A deductibil si 5040 lei majorari fara sa ia in considerare faptul ca din cei 5 ani verificati s-au depus aleatoriu doar 4 exemplare de pachete turistice.
Se mai arata ca, prin decizia nr.2/18.12.2009 parata a stabilit, urmare a contestatiei depuse ca reclamanta trebuie sa plateasca suma de 65.594 lei T.V.A  nedeductibil si majorari de intarziere in suma de 44.254 lei, dupa contestatie, in total suma de 109.848 lei.
Se mai sustine ca aceeasi comisie a refuzat sa accepte suma de 22.448 lei T.V.A. deductibil provenit din materiale si manopera facturate pentru finalizarea investitiei inceputa in anul 2004, motivand ca locuinta de serviciu nu a fost declarata ca punct de lucru.
Se mai arata ca, in acelasi dosar de decont facturi 2007-2008 locuinta de serviciu, de la pozitia 9 de mai sus, sunt doua facturi tamplarie PVC, pentru care au fost luate in considerare la deductibilitatea T.V.A., in suma de 1.333 lei; furnizorii care au emis cele doua facturi nu au scris pe cuprinsul acestora ,,taxare inversa" iar S.C. I. S.R.L. Maliuc in calitate de beneficiar a acceptat facturile emise ca atare, conform CAEN Rev.1 grupa 2812, unde este incadrata activitatea de fabricare tamplarie PVC; facturile in cauza si nici alte surse de informare nu arata ce cod CAEN are furnizorul tamplariei PVC; ordinul MEP nr. 155/2007 stipuleaza clar ca numai activitatile care se incadreaza in grupa CAEN 45 aplica aceste prevederi si ca in mod gresit nu s-au dedus de la T.V.A., aferent celor doua facturi, suma de 1.333 lei.
  In dovedire reclamanta a depus la dosar o serie de inscrisuri si a solicitat  efectuarea unei expertize contabile.
Parata legal citata, a depus intampinare la dosar solicitand disjungerea cauzei in ceea ce priveste actiunea formulata impotriva procesului-verbal de sechestru pentru bunuri mobile nr.15608/26.11.2009 si declinarea competentei de solutionare a cauzei in favoarea Judecatoriei Tulcea, disjungerea cauzei in ceea ce priveste actiunea principala formulata impotriva deciziei nr.2/18.12.2009 si formarea unui dosar propriu pe rolul Tribunalului Tulcea.
Prin intampinare s-a mai aratat ca in ceea ce priveste T.V.A. in suma de 48.206 lei din facturi de prestari servicii turistice, nu poate fi retinuta motivarea reclamantei ca organele de inspectie fiscala nu au tinut cont ca serviciile prestate de terti au fost pentru realizarea de operatiuni impozabile, conform art. 145 si a 146 Cod fiscal, prevederile legale invocate de organele de control privesc cheltuielile nedeductibile privind determinarea impozitului pe profit nu  taxei pe valoarea adaugata si ca pe facturile emise de  S.C. C. S.R.L. Tulcea scrie ,,cazare" si nu ,,prestari servicii turistice" cum este inscris in raportul de inspectie fiscala intrucat: art.145 alin.8 lit.a din Legea nr.571/2003 care prevede ca pentru exercitarea dreptului de deducere a taxei pe valoarea adaugata, orice persoana impozabila trebuie sa justifice dreptul de deducere in functie de felul operatiunii cu unul dintre urmatoarele documente a) cu factura fiscala.
S-a mai aratat ca art.21 alin.4 lit. m din Legea nr.571/2003 prevede ca urmatoarele cheltuieli nu sunt deductibile: cheltuieli cu servicii de management, consultanta, asistenta sau  alte prestari de servicii, pentru care contribuabilii nu pot justifica necesitatea prestarii acestora in scopul activitatilor desfasurate si pentru care nu sunt intocmite contracte;
Fata de dispozitiile punctului 48 din normele metodologice de aplicare a  Legii nr.571/2003 privind codul fiscal pentru a deduce cheltuielile cu serviciile de management, consultanta, asistenta sau alte prestari de servicii trebuie sa indeplineasca cumulativ urmatoarele conditii: serviciile trebuie sa fie prestate, sa fie executate in baza unui contract care sa cuprinda date referitoare la prestatori, termene de executie, precizarea serviciilor  prestate, precum si tarifele percepute, respectiv valoarea totala a contractului, iar defalcarea cheltuielilor de aceasta natura sa se faca pe intreaga durata de desfasurare a contractului; prestarea efectiva a serviciilor se justifica prin situatii de lucrari, procese-verbale de receptie, rapoarte de lucru, studii de fezabilitate, de  piata  sau orice alte materiale corespunzatoare;
Cu privire la taxa pe valoarea adaugata in suma de 22.448 lei considerata nedeductibila de organele de inspectie fiscala intrucat nu era declarata punct de lucru, sediu secundar sau filiala pana la data controlului si reclamanta mai avea o locuinta de serviciu in str. D.S. nr. 6 folosita partial, iar constructia de pe strada Grivitei nu a fost declarata punct de lucru pana la data controlului si nici nu au fost depune documente din care sa rezulte ca locuinta de serviciu este destinata utilizarii in folosul de operatiuni taxabile sau ca urmeaza sa gazduiasca pe viitor biroul de contabilitate, sediul firmei, bucataria, spalatoria si serviciile anexe activitatii.
 Cu privire la suma de 1.333 lei se arata ca aceasta a fost dedusa eronat de societate in anul 2007 aferenta lucrarilor de executare si montare tamplarie PVC inscrisa numai in jurnalul de cumparare; acestea se incadreaza potrivit anexei Ordinului presedintelui Institutului National de Statistica nr.601/2002 in grupa 45 ,, Constructii" subgrupa 4542, pentru care se aplica masurile de simplificare conform art.2 alin.1 din O.M.F. nr. 155/2007.
Se mai arata ca in ceea ce priveste accesoriile in suma de 44.254 lei aferente taxei pe valoarea adaugata se retine ca sunt aferente diferentei totale de T.V.A. in suma de 75.616 lei( contestata partial la organul fiscal de reclamanta) si ca acestea reprezinta masura accesorie in raport cu debitul iar prin contestatia formulata de reclamanta si inaintata organului fiscal, aceasta nu a obiectat asupra modului de calcul a acestora, in ceea ce priveste numarul zilelor de intarziere si cota aplicata.
In ceea ce priveste capatul de cerere referitor la ridicarea masurii sechestrului asigurator instanta a dispus disjungerea cauzei si declinarea  competentei de solutionare a cauzei in favoarea Judecatoriei Tulcea.
 Nu pot fi primite sustinerile paratei potrivit carora se impune disjungerea cauzei in ceea ce priveste actiunea principala formulata impotriva deciziei nr. 2/18.12.2009 pentru ca in respectiva situatie nu s-ar putea ajunge la o judecare unitara existand riscul unor solutii contradictorii.
Prin Sentinta civila nr. 970/15.04.2010 pronuntata de Tribunalul Tulcea  s-a admis actiunea formulata de reclamanta, fiind anulata decizia nr. 2/18.12.2009 si in parte decizia nr.52/02.12.2009 emise de DGFP Tulcea cu privire la respingerea de catre parata a contestatiei formulata de  S.C. I.  S.R.L. privind suma de 109.848 lei (art. 3 din decizie).
        S-a dispus ca onorariu expert in suma totala de 1.625 lei achitat de reclamanta conform chitantelor seria TTD nr.2120060, nr.1972638), si seria TTD nr.2129127, nr.2008573/1 in contul Biroului local de expertize Tulcea sa fie platit catre expert D.N.
        A fost obligata parata sa plateasca reclamantei suma de 3.331 lei cu titlu cheltuieli de judecata.
Pentru a pronunta aceasta hotarare instanta de fond a retinut ca, in urma inspectiei fiscale partiale efectuata de Activitatea de Inspectie Fiscala la S.C. I. S.R.L. Maliuc s-a intocmit raportul de inspectie fiscala partiala nr.25690/30.09.2009 in temeiul caruia a fost emisa decizia de impunere nr. 347/30.09.2009 prin care s-a  stabilit in sarcina reclamantei urmatoarele obligatii fiscale: taxa pe valoarea adaugata in suma de 71.987 lei si majorari de intarziere aferente taxei pe valoarea adaugata in suma de 49.294 lei.
 Ca urmare a contestatiei formulata de reclamanta, prin decizia nr.52/02.12.2009 emisa de DGFP Tulcea, a fost admisa contestatia cu privire la suma de 11.433 lei reprezentand T.V.A.- 6.393 Lei si majorari de intarziere aferente T.V.A.- 5040 lei; a fost respinsa contestatia pentru suma de 109.848 lei din care 65.594 lei reprezinta T.V.A. iar 44.254 lei reprezinta majorari aferente   T.V.A.
Totodata prin decizia nr.2/18.12.2009 emisa de  parata a fost respinsa ca nefondata contestatia formulata de reclamanta S.C. I.S.R.L. Maliuc jud. Tulcea impotriva dispozitiei  privind masurile stabilite de organele de inspectie fiscala nr.25690/30.09.2009.
Din cuprinsul raportului de expertiza contabila - expert D.N. , intocmit in cauza, rezulta ca, in perioada 2005-2009 reclamanta a desfasurat activitati potrivit actului  constitutiv, avand ca activitate principala ,,Activitati   ale Tur - operatorului (COD-CAEN 7912) si alte activitati secundare cum ar fi: cazare (COD CAEN 5510, 5520, 5590) masa (COD CAEN 5610, 5630), activitati ale agentiilor turistice (COD CAEN 8211) etc. Reclamanta este o persoana impozabila (art.127 din Legea nr. 571/2003), desfasurand activitati de prestari servicii cuprinse in sfera de aplicare a T.V.A. cu cota standard de 19% si 9%, conform art.129, art. 140 alin.1 si 2 lit. f din Legea nr.571/2003. Pentru activitati ale agentiilor turistice (COD CAEN 8211), reclamanta a optat pentru aplicarea regimului normal de taxa potrivit art. 152 lit.7 din Legea nr.57/2003, inregistrand in contabilitate si in jurnalele de cumparaturi si vanzari toate documentele privind taxa pe valoare adaugata.
Societatea reclamanta justifica dreptul de deducere a T.V.A. asa cum si parata consemneaza in raportul de inspectie fiscala nr.21582 din 16.02.2005, raport facut anterior celui prezent care a generat litigiul. Pentru aceasta a determinat cuantumul al deducerilor, fiind in suma de 442.606 lei.
Din cuprinsul aceluiasi raport a mai rezultat ca: reclamanta are dreptul la deducere a T.V.A. pentru suma de 48.206 lei; aceasta suma respinsa in raportul de inspectie fiscala, cu acceptare partiala pentru suma de 6.393 lei, prin Decizia nr.52/02.12.2009, rezultata din facturile fiscale pentru prestatiile tertilor privind cazare, masa, transport si alte prestatii efectuate grupurilor de turisti in numele reclamantei, conform contractelor incheiate, note de comanda etc., reclamanta care la randul sau a generat  venituri taxabile din punct de vedere fiscal (art.145 si 146 din Legea nr.571/2003) emitand facturi fiscale catre grupurile de turisti care au beneficiat de totalul serviciilor. Aceste prestatii turistice au fost efectuate numai pentru grupuri de turisti straini, necesitand planificare riguroasa a  fiecarui grup cu toate detaliile sejurului (transport, masa, cazare, vizite, degustari, simpozioane, conferinte etc.), asigurandu-se o parte din servicii cu ajutorul tertilor pe baza de contracte, note de comanda, note telefonice+ fax etc.; reclamanta are dreptul de deducere a T.V.A. pentru suma de 1.333 lei, rezultata din facturile fiscale ale tertilor privind lucrarile de executare si montare tamplarie PVC prin faptul ca atat furnizorul cat si beneficiarul si-au insusit T.V.A.-ul cuprins in facturile fiscale; la art.160 din Legea nr.571/2003 sunt prevazute masurile  de simplificare (taxarea inversa) aplicabile in anumite conditii, dar care nu privesc pe reclamanta.
Daca parata a considerat ca pentru anumite facturi fiscale trebuiau aplicate aceste masuri simplificate, se precizeaza ca potrivit normelor de aplicare a codului fiscal  pentru art. 160, la pct.82 din 10 din norme sunt prevazute urmatoarele:
,,In situatia in care organele fiscale competente, cu ocazia verificarilor efectuate, constata ca pentru bunurile prevazute la art. 160 alin.2 din Codul Fiscal nu au fost aplicate masurile de simplificate prevazute de lege, vor obliga beneficiarii in stornarea taxei deductibile prin contul de furnizori, efectuarea inregistrarii contabile 4426-4427 si inregistrarea in contul de taxa pentru valoarea adaugata intocmit la finele perioadei fiscale in care controlul a fost finalizat, la randurile de regularizari". Parata nu avea dreptul sa considere suma de 1.333 lei ca fiind nedeductibila, ci doar sa se faca corectiile si regularizarile, asa cum sunt prevazute in aliniatul citat din normele de aplicare a codului fiscal.
 A mai retinut tribunalul ca reclamanta are dreptul de deducere a T.V.A. pentru suma de 22.448 lei; din documentele justificative din evidenta contabila, care au stat la baza realizarii obiectivului de investitii din Tulcea din perioada 2004-2009, rezulta ca valoarea acestei cladiri este de 361.072,99 lei, investitie realizata atat din surse proprii cat si din credite contractate la banci in vederea dezvoltarii bazei materiale, care pe viitor, odata cu receptia si darea in exploatare, sa genereze venituri taxabile din punct de vedere fiscal (impozit profit, impozit cladiri si teren, T.V.A. etc.), pentru care parata, nejustificat nu da dreptul de deducere T.V.A. suma de 22.448 lei, suma rezultata doar din documentele de la sfarsitul anului 2007 si anul 2008. Se  sustine acest drept de deducere T.V.A. prin faptul ca: obiectivul de investitii a fost inceput in anul 2004, pe un teren proprietate a societatii reclamante, iar terminarea acestui obiectiv cu posibilitatea punerii in exploatare a fost dupa data controlului fiscal din data de  30.09.2009, avand in vedere ca avizele si racordarea la reteaua electrica, la gaze, etc., s-au facut dupa aceasta data, pentru ca la data de 03.11.2009, reclamanta sa declare acest punct de lucru la Oficiul Registrului Comertului Tulcea, conform certificatului constatator, ca fiind sediu secundar pentru activitati ale agentiilor turistice COD CAEN 7911; la data incheierii controlului fiscal ( 30.09.2009) aceasta constructie era nefunctionala.
De asemenea, in autorizatia de  construire din anul 2004 este mentionata ,,locuinta S+P-M" si nicidecum locuinta de serviciu, destinatia putand fi schimbata la receptia finala si punerea in exploatare, fie pentru utilizare in generare de venituri taxabile potrivit activitatilor din actul constitutiv ( atat ca impozitare a veniturilor cat si colectare T.V.A.), fie pentru vanzare cladire, care sub orice aspect privind aceasta cladire ar conduce la inregistrare de venituri taxabile.
Parata, in decizia nr. 52/02.12.2009, la pag. 6, specifica faptul ca societatea nu depune documente din care sa rezulte destinatia utilizarii acestei cladiri in folosul de operatiuni taxabile sau care urmeaza sa-si mute birourile de contabilitate, sediu firma, spalatorie, servicii anexe etc., respingand aceasta suma  ca fiind nedeductibila. Nici la aceasta data, de 02.12.2009, parata nu a tinut cont ca reclamanta are declarat acest punct de lucru la O.R.C. Tulcea pentru activitati ale agentiilor turistice inca din data de 03.11.2009, conform certificatului constatator emis de O.R.C. Tulcea; din punct de vedere fiscal, aceasta cladire proprietatea societatii reclamante, in orice situatie privind destinatia acesteia, va genera venituri taxabile  in primul rand pentru bugetul de stat sub forma de impozit pe profit si T.V.A.
 Impotriva acestei hotarari a declarat recurs parata DGFP Tulcea, care a criticat-o ca fiind nelegala si netemeinica.                             
In motivarea recursului arata recurenta, in referire la exceptia de disjungere a cauzei cu privire la actiunea principala formulata impotriva deciziei nr.2/18.12.2009 si formarea unui dosar propriu pe rolul Tribunalului Tulcea, instanta de fond in mod nelegal a dispus respingerea acesteia cata vreme aceasta a fost emisa urmare solutionarii contestatiei SC. I. S.R.L.Maliuc impotriva Dispozitiei privind masurile stabilite de organele de inspectie fiscala nr.25690/30.09.2009
Solicita sa se observe ca procedura de solutionare a contestatie in cazul Dispozitiei privind masurile stabilite de organele de inspectie fiscala nr.25690/30.09.2009 urmeaza calea prevazuta de art. 209 alin.2 din OG nr. 92/2003,  si nu se confunda cu procedura contestatiilor impotriva deciziilor de impunere, a actelor administrative fiscale asimilate deciziilor de impunere, precum si a deciziilor pentru regularizarea situatiei, emise in conformitate cu legislatia in materie vamala reglementata de dispozitiile art.205-218 din O.G.92/2003 privind codul de procedura fiscal si cele ale Ordinului nr.519/2005 astfel ca prin respingerea exceptie se poate crea un precedent periculos.
Considera ca exceptia disjungerii isi gaseste justificarea atat timp cat si organul fiscal a disjuns solutionarea contestatiei S.C. I. S.R.L. Maliuc nr.16308/05.11.2009, emitandu-se in acest sens doua acte administrative distincte si anume decizia nr.2/18.12.2009 a emisa urmare solutionarii contestatiei S.C. I. S.R.L Maliuc impotriva Dispozitiei privind masurile stabilite de organele de inspectie fiscala nr.25690/30.09.2009 si decizia nr.52/02.12.2009 privind solutionarea contestatiei intimatei-reclamante impotriva deciziei de impunere nr.347/30.09.2009.
In aceste conditii solicita instantei admiterea recursului casarea sentintei civile nr.970/15.04.2010 pronuntata in dosarul nr.145/88/2010, in sensul admiterii exceptiei disjungerii cauzei in ceea ce priveste actiunea principala formulata impotriva deciziei nr.2/18.12.2009 si transmiterea spre solutionare Tribunalului Tulcea prin formarea unui dosar propriu.
In ceea ce priveste fondul cauzei, arata recurenta ca  instanta de fond a pronuntat solutia rezumandu-se strict la concluziile din raportul de expertiza contabila intocmit de expert contabil D. N, desi in cauza au fost formulate de D.G.F.P. Tulcea obiectiuni la raportul de expertiza fara ca acestea sa fie  consemnate in sentinta recurata.
In acest context avand in vedere dispozitiile art.304 ind.1 C.proc.civ. solicit instantei de recurs sa examineze cauza sub toate aspectele.
In consecinta, apreciaza ca organele de inspectie fiscala au stabilit in mod legal in sarcina reclamantei obligatiile retinute prin actele atacate, solicitand in acest sens admiterea recursului astfel cum a fost formulat, modificarea sentintei  pronuntata in dosarul nr. 145/88/2010 si respingerea actiunii formulate de S.C. I. S.R.L.Maliuc ca fiind nefondata.
In drept a invocat dispozitiile art. 3041 Cod procedura civila, dispozitiile O.G. nr.92/2003 privind codul de procedura fiscala si ale Ordinului 519/2005.
Intimata reclamanta legal citata a depus la dosar intampinare, iar prin aparatorul ales, in sedinta publica din 27.10.2010 a depus la dosar concluzii scrise, solicitand respingerea recursului ca nefondat.
Examinand recursul prin prisma criticilor aduse hotararii de catre recurent si care au fost incadrate in motivul prevazut de art.304 pct.9,  dar si potrivit dispozitiilor art.3041 din Codul de procedura civila Curtea constata ca este fondat pentru urmatoarele considerente:
In urma inspectiei fiscale partiale efectuata de Activitatea de Inspectie Fiscala la S.C. I. S.R.L. Maliuc s-a intocmit raportul de inspectie fiscala partiala nr.25690/30.09.2009 in temeiul caruia a fost emisa decizia de impunere nr. 347/30.09.2009 prin care s-a  stabilit in sarcina reclamantei urmatoarele obligatii fiscale: taxa pe valoarea adaugata in suma de 71.987 lei si majorari de intarziere aferente taxei pe valoarea adaugata in suma de 49.294 lei.
Prin dispozitia nr.25690/30.09.2009 Activitatea de Inspectie Fiscala a dispus in sarcina reclamantei, in temeiul art.105 al.9 din OG nr.92/2003, o serie de masuri la pct-1.1, ce urmau a fi puse in aplicare in termen de 30 de zile, fiind insa contestate de reclamanta urmatoarele:  intocmirea jurnalelor de vanzari si cumparari speciale pentru realizarea serviciului unic in cadrul agentiei de turism, stabilirea corecta a bazei de impozitare privind serviciul unic, evidenta tehnico - operativa privind consumurile de alimente si combustibil.
 Ca urmare a contestatiei formulata de reclamanta, prin decizia nr.52/02.12.2009 emisa de DGFP Tulcea s-a dispus urmatoarele:
- DGFP Tulcea  nu s-a investit cu solutionarea contestatiei privind masurile stabilite prin dispozitia nr.25690/30.09.2009, urmand ca acestea sa fie solutionata de organul fiscal emitent conform art.209 al.2 din Codul de procedura fiscala
 - a fost admisa contestatia cu privire la suma de 11.433 lei reprezentand T.V.A.- 6.393 lei si majorari de intarziere aferente T.V.A.- 5040 lei si anulata decizia de impunere nr.347/30.09.2009 pentru aceste sume.
 - a fost respinsa contestatia pentru suma de 109.848 lei reprezentand 65.594 lei T.V.A. si  44.254 lei majorari de intarziere aferente   T.V.A. stabilite prin decizia de impunere nr.347/30.09.2009.
Totodata prin decizia nr.2/18.12.2009 emisa de Activitatea de Inspectie Fiscala a fost respinsa ca nefondata contestatia formulata de reclamanta S.C. I. S.R.L. Maliuc jud. Tulcea impotriva dispozitiei nr.25690/30.09.2009 privind masurile stabilite de organele de inspectie fiscala, retinandu-se ca fata de dispozitiile  art.152 1 din Legea nr. 571/2003 si pct.63 al.1-3 din HG nr.44/2004 reclamanta are obligatia sa tina evidenta speciala prin intocmirea jurnalelor de vanzari si cumparari speciale privind activitatea desfasurata, pentru stabilirea corecta a bazei de impozitare, deoarece societatea nu este agentie de voiaj.
In conformitate cu dispozitiile  art.209 din OG nr.92/2003:
   (1)Contestatiile formulate impotriva deciziilor de impunere, a actelor administrative fiscale asimilate deciziilor de impunere, deciziilor pentru regularizarea situatiei emise in conformitate cu legislatia in materie vamala, a masurii de diminuare a pierderii fiscale stabilite prin dispozitie de masuri, se solutioneaza de catre:
     a) structura specializata de solutionare a contestatiilor din cadrul directiilor generale ale finantelor publice judetene sau a municipiului Bucuresti, dupa caz, in a caror raza teritoriala isi au domiciliul fiscal contestatarii, pentru contestatiile care au ca obiect impozite, taxe, contributii, datorie vamala, accesorii ale acestora, precum si masura de diminuare a pierderii fiscale, in cuantum de pana la 3 milioane lei;
         c) Directia generala de solutionare a contestatiilor din cadrul Agentiei Nationale de Administrare Fiscala, pentru contestatiile care au ca obiect impozite, taxe, contributii, datorie vamala, accesoriile acestora, precum si masura de diminuare a pierderii fiscale, in cuantum de 3 milioane lei sau mai mare, pentru contestatiile formulate de marii contribuabili, precum si cele formulate impotriva actelor enumerate in prezentul articol, emise de organele centrale cu atributii de inspectie fiscala, indiferent de cuantum.
 (2) Contestatiile formulate impotriva altor acte administrative fiscale se solutioneaza de catre organele fiscale emitente.
 (3) Contestatiile formulate de cei care se considera lezati de refuzul nejustificat de emitere a actului administrativ fiscal se solutioneaza de catre organul ierarhic superior organului fiscal competent sa emita acel act.
 (4) Contestatiile formulate impotriva actelor administrative fiscale emise de autoritatile administratiei publice locale, precum si de alte autoritati publice care, potrivit legii, administreaza creante fiscale se solutioneaza de catre aceste autoritati.
In conformitate cu dispozitiile  art. 218 al.2 din OG nr.92/2003:
Deciziile emise in solutionarea contestatiilor pot fi atacate de catre contestatar sau de catre persoanele introduse in procedura de solutionare a contestatiei potrivit art. 212, la instanta judecatoreasca de contencios administrativ competenta, in conditiile legii.
In conformitate cu dispozitiile  art.10 din Legea nr. 554/2004 (1) "Litigiile privind actele administrative emise sau incheiate de autoritatile publice locale si judetene, precum si cele care privesc taxe si impozite, contributii, datorii vamale, precum si accesorii ale acestora de pana la 500.000 de lei se solutioneaza in fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau incheiate de autoritatile publice centrale, precum si cele care privesc taxe si impozite, contributii, datorii vamale, precum si accesorii ale acestora mai mari de 500.000 de lei se solutioneaza in fond de sectiile de contencios administrativ si fiscal ale curtilor de apel, daca prin lege organica speciala nu se prevede altfel."
Dispozitiile art. 165 din Codul de procedura civila  stabilesc ca "In orice stare a judecatii se pot desparti pricinile intrunite, daca instanta socoteste ca numai una din ele este in stare de a fi judecata."
In raport de dispozitiile mai sus enuntate, Curtea apreciaza critica referitoare la solutionarea exceptiei de disjungere a cauzei cu privire la actiunea formulata impotriva deciziei nr.2/18.12.2009 si formarea unui dosar pe rolul Tribunalului Tulcea, ca nefondata cata vreme competenta de solutionare actiunii formulate impotriva celor doua decizii emise in solutionarea unor contestatiei formulate de reclamanta sunt de competenta Tribunalului Tulcea.
Imprejurarea ca exista doua decizii emise in solutionarea unei contestatii formulata de reclamanta, atat impotriva unei decizii de impunere nr.347/30.09.2009, ce constituie titlu de creanta, cat si impotriva unei dispozitii de masuri  nr.25690/30.09.2009  nu poate constitui un "precedent periculos" prin simplul fapt al solutionarii in cadrul aceluiasi proces cat timp instanta este competenta din punct de vedere material sa solutioneze ambele actiuni potrivit art. 218 al.2 din OG nr.92/2003 raportat la art.10 din Legea nr. 554/2004, actele contestate avand ca izvor juridic actul intocmit de inspectia fiscala, respectiv raportul de inspectie fiscala partiala nr.25690/30.09.2009.
De altfel recurenta nu mentioneaza in ce consta in concret  acest "precedent periculos", limitandu-se a face simple afirmatii neargumentate temeinic in fapt si in drept. Imprejurarea ca prin decizia nr.52/02.12.2009  DGFP Tulcea  nu s-a investit cu solutionarea contestatiei privind masurile stabilite prin dispozitia nr.25690/30.09.2009 nu constituie un argument pentru solutionarea distincta a celor doua capete din cererea reclamantei, deoarece DGFP Tulcea nu era competenta material sa solutioneze respectiva contestatie,  conform art.209 al.2 din Codul de procedura fiscala competenta apartinand organului fiscal emitent.
De altfel, asa cum rezulta din continutul deciziei nr.2/18.12.2009 emisa de Activitatea de Inspectie Fiscala, solutionarea contestatiei impotriva dispozitiei nr.25690/30.09.2009 a fost suspendata pana la solutionarea contestatiei impotriva titlului de creanta, respectiv deciziei nr.347/30.09.2009, considerandu-se ca de solutia adoptata de DGFP depindea si solutia din contestatia inregistrata potrivit art.209 al.2 din OG nr.92/2003.
In ceea ce priveste fondul litigiului Curtea constata ca, din cererea de chemare in judecata rezulta ca reclamanta a solicitat anularea deciziilor nr. 52/02.12.2009 si nr.2/18.12.2009 emise de parata in solutionarea contestatiei formulata impotriva deciziei de impunere nr.347/30.0.2009 si a raportului de inspectie fiscala partiala nr.25690/30.09.2009.
Prin Sentinta civila nr. 970/15.04.2010 pronuntata de Tribunalul Tulcea  s-a admis actiunea formulata de reclamanta, fiind anulata decizia nr. 2/18.12.2009 si in parte decizia nr.52/02.12.2009 emise de DGFP Tulcea cu privire la respingerea de catre parata a contestatiei formulata de  S.C. I.  S.R.L. privind suma de 109.848 lei, fara a se pronunta cu privire la decizia nr.347/30.0.2009 si dispozitia de masuri  nr.25690/30.09.2009.
In conformitate cu dispozitiile  art.129 al.4 din Codul de procedura civila “ Cu privire la situatia de fapt si motivarea in drept pe care partile le invoca in sustinerea pretentiilor si apararilor lor, judecatorul este in drept sa le ceara acestora sa prezinte explicatii, oral sau in scris, precum si sa puna in dezbaterea lor orice imprejurari de fapt ori de drept, chiar daca nu sunt mentionate in cerere sau in intampinare."
Cum nu s-au cerut astfel de explicatii, Curtea constata ca simpla anulare a unei decizii emisa in solutionarea unei contestatii administrative lasa neatins titlul de creanta - respectiv decizia nr.347/30.0.2009- si dispozitia de masuri  nr.25690/30.09.2009, in legatura cu legalitatea carora instanta de fond nu s-a pronuntat, in conditiile in care ceea ce dobandeste putere de lucru judecat este dispozitivul unei hotarari si nu considerentele, care nu pot decat sa explice solutia adoptata prin dispozitiv.
In conformitate cu dispozitiile  art.261 din Codul de procedura civila    hotararea va cuprinde, in mod obligatoriu:
    1. aratarea instantei care a pronuntat-o si numele judecatorilor care au luat parte la judecata;
    2. numele, domiciliul sau resedinta partilor, calitatea in care s-au judecat; numele mandatarilor sau reprezentantilor legali si al avocatilor;
    3. obiectul cererii si sustinerile in prescurtare ale partilor cu aratarea dovezilor;
    4. aratarea concluziilor procurorului;
    5. motivele de fapt si de drept care au format convingerea instantei, cum si cele pentru care s-au inlaturat cererile partilor;
    6. dispozitivul;
    7. calea de atac si termenul in care se poate exercita;
    8. mentiunea ca pronuntarea s-a facut in sedinta publica, precum si semnaturile judecatorilor si grefierului.
Instanta de fond nu motiveaza in fapt si in drept hotararea de anulare a deciziei nr.2/18.12.2009 emisa de Activitatea de Inspectie Fiscala in solutionarea contestatiei impotriva dispozitiei nr.25690/30.09.2009 in conditiile in care masurile contestate de reclamanta - 3,4,5- nu vizau TVA ci determinarea corecta a bazei de impozitarea a veniturilor realizate din prestarea activitatii , deoarece societatea nu este o agentie de voiaj.
Mai mult instanta de fond a preluat in considerentele hotararii continutul raportului de expertiza, care este sumara in raport cu complexitatea cauzei, omitand ca interpretarea si aplicarea dispozitiilor legale cad in sarcina sa nu a expertului contabil, fara a argumenta care sunt motivele indrept care o exceptau pe  reclamanta de la aplicarea normelor simplificate privind taxarea inversa.
La termenul din 8.04.2010 , asa cum rezulta din practicaua  incheierii de amanare a pronuntarii hotararii, desi se mentioneaza ca parata a depus la dosar obiectiuni la raportul de expertiza, instanta omite a pune in discutie aceste obiectiuni si a se pronunta asupra lor.
Fata de considerentele aratate mai sus, Curtea apreciaza ca tribunalul nu a intrat in cercetarea fondului litigiului, motiv pentru care in temeiul art.20.al.3 din Legea nr. 554/2004 raportat la art.312 al.5 din Codul de procedura civila se va admite recursul si casa hotararea recurata, cauza urmand a fi trimisa spre rejudecare aceleiasi instante.