InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Curtea de Apel Constanta

Anulare act administrativ. Stabilire valoare compensatii cuvenite conform Legii nr.9/1998

(Decizie nr. 523/CA/ din data de 15.09.2010 pronuntata de Curtea de Apel Constanta)

Domeniu Acte ale autoritatilor publice; Persoane persecutate din motive politice; Prejudicii; daune | Dosare Curtea de Apel Constanta | Jurisprudenta Curtea de Apel Constanta

                                     Art.1, art.3, art.5, art.8 - Legea nr.9/1998
                                     Art.6, art.7, art.34 lit."h" - HG nr.753/1998                                                                        privind Normele metodologice pentru aplicarea L.9/98                                                                 Art.5 - HG nr.286/2004

Prin cererea inregistrata pe rolul Tribunalului Constanta sub nr.3060/118/2009 reclamanta B.T. a chemat in judecata parata ANRP pentru anularea Deciziei nr.85/2009.
In motivarea cererii s-a aratat ca decizia este nelegala pentru ca nu i s-au acordat despagubiri pentru toate bunurile abandonate in Bulgaria de autorul sau  A.D.I.
In subsidiar a solicitat obligarea paratei la plata sumei actualizate.
Parata ANRP a formulat intampinare prin care a solicitat respingerea actiunii si a depus documentatia aferenta Deciziei nr.85/2009.
La 23.10.2009 reclamanta a aratat ca nu i s-au acordat compensatii pentru terenul agricol de 10 ha, casa si 2950 m2, grajd si un patul.
Prin Sentinta civila nr. 1028/12.11.2009 pronuntata de Tribunalul Constanta s-a admis actiunea formulata de reclamanta, s-a anulat Decizia nr.85/12.01.2009 emisa de parata ANRP si a fost obligata parata sa emita o noua decizie prin care sa valideze Hotarare nr.2544/13.02.2006 a Comisiei Judetene Constanta, care sa cuprinda suma acordata cu titlu de compensatii actualizata in raport cu indicele de crestere a preturilor.
Pentru a pronunta aceasta hotarare instanta de fond a retinut ca prin cererea nr.3195/LK/2005 reclamanta B.T. in calitate de mostenitoare a defunctului A.D.I. a solicitat acordarea de compensatii cuvenite in temeiul Legii 9/1998.
Prin Hotararea 2544/2006 Comisia Judeteana Constanta a stabilit valoarea compensatiilor la 569.642.484 lei.
Hotararea a fost validata prin Decizia 85/2009 si s-au acordat compensatii reclamantului in valoare de 56.954,25 lei.
Impotriva acestui ordin, in termen legal, reclamanta a formulat contestatia ce face obiectul prezentei cauze prin care a solicitat anularea deciziei si emiterea unei noi decizii care sa cuprinda valoarea compensatiilor actualizate inclusiv valoarea despagubirilor pentru bunurile omise, respectiv 10 ha teren agricol, 2950 m2 intravilan, casa, patul.
Din Situatia Comisiei Mixte Romano - Bulgara s-a retinut ca autorul reclamantei a abandonat in Bulgaria 10 ha teren agricol, casa 2 camere si 2400 m2, pravalie, grajd.
Din adeverinta de la dosar s-a retinut ca Statul Roman i-a vandut autorului 10 ha teren agricol, casa cu 2950 m2 in comuna Valea Rea.
Din inscrisurile depuse la dosar s-a constatat ca prin Hotararea 2544/2006 s-a stabilit corect valoarea compensatiilor cuvenite conform Legii 9/1998 respectiv doar pentru diferenta de valoare dintre bunurile abandonate statului Bulgar si bunurile primite la recolonizare. La emiterea hotararii s-au respectat dispozitiile art.3 din Legea 9/1998 in sensul ca pentru prejudiciile suferite in urma tratatului, reclamanta a primit in compensatie doar valoarea pentru prejudiciul ramas neacoperit, respectiv pentru cultura de porumb de pe 5 ha.
In ceea ce priveste actualizarea sumei stabilite prin Hotararea 2544/2006 se retine:
In fapt reclamantei i-au fost stabilite compensatii prin Hotararea  2544/13.02.2006 de catre Comisia Judeteana Constanta, iar validarea acestora prin Decizia nr. 85 a fost efectuata la data de 12.01.2009.
Instanta a avut in vedere Decizia XXI/2007 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie prin care a fost admis recursul in interesul legii si s-a decis  validarea hotararii, cu depasirea termenului de 60 de zile prevazut de art.7 alin.3 atrage actualizarea sumelor acordate cu titlu de compensatii in raport cu indicele de crestere a preturilor.
Din examinarea acestor prevederi legale, rezulta clar faptul ca anterior validarii deciziei de acordare departamentul respectiv are obligatia de a propune reactualizarea sumelor acordate atunci cand este necesar, ori necesitatea reactualizarii este evidenta in speta, ca urmare a intervalului mare de timp, respectiv 13.02.2006, data emiterii hotararii si 12.01.2009, data validarii hotararii.
Avand in vedere aceste aspecte instanta a constatat ca decizia emisa este nelegala intrucat nu prevede actualizarea sumelor acordate cu titlu de compensatii reclamantului.
Impotriva acestei hotarari a declarat recurs atat reclamanta B.T., cat si parata ANRP .
Recurenta reclamanta B.T. a criticat hotararea pronuntata de instanta de fond ca fiind nelegala si netemeinica, pentru urmatoarele considerente:
Considera recurenta ca in mod gresit a retinut ca prin Hotararea nr. 2544/13.02.2006 s-a stabilit corect valoarea compensatiilor cuvenite conform Legii nr. 9/1998, respectiv diferenta dintre bunurile abandonate statului Bulgar si bunurile primite la recolonizare. Desi mai inainte se afirma ca din adeverinta de la dosar se retine ca Statul Roman i-a vandut autorului 10 ha teren agricol, casa cu 2950 mp in comuna Valea Rea.
Arata recurenta ca bunurile au ramas pe teritoriul Bulgariei iar in Romania nu s-au primit nici un fel de compensatii pana la aparitia Legii nr. 9/1998. Statul Roman a vandut autorului reclamantei 10 ha teren agricol, casa cu 2950 mp in comuna Valea rea.
Apreciaza recurenta ca se impune acordarea de despagubiri pentru toate bunurile care au fost abandonate pe teritoriul Bulgariei.
Solicita admiterea recursului, casarea hotararii atacata si trimiterea dosarului spre rejudecare la instanta de fond in vederea efectuarii unei expertize pentru stabilirea valorii tuturor bunurilor ramase in Bulgaria.
In drept au fost invocate dispozitiile art. 299-316 Cod pr. civila.
Recurenta parata ANRP  a criticat hotararea pronuntata de instanta de fond ca fiind nelegala si netemeinica pentru urmatoarele considerente:
Arata recurenta ca instanta de fond a retinut in mod corect ca mentionarea pretului in asa zisul contract de "vanzare-cumparare" din acea perioada istorica nu era totuna cu achitarea lui, contractul fiind cu executare succesiva. Dupa ce cumparatorul achita integral pretul pe contract se aplica o stampila ce purta mentiunea achitarii pretului, iar in ceea ce priveste Decretul nr. 553/1953, desi nu a fost niciodata publicat, potrivit art. 26 din Constitutia din anul 1952, in vigoare la acea data, "o lege se socoteste adoptata daca e votata de majoritatea simpla a Marii Adunari Nationale", iar potrivit art. 27 alin.2 din aceeasi constitutie "indeplinirea legilor adoptate de Marea Adunare Nationala  este obligatorie pentru toti cetatenii Republicii Populare Romane".
In raport de pretentiile reclamantilor, de actualizare a cuantumului compensatiilor acordate, invoca art. 34 lit.h din HG nr. 753/1998 privind Normele metodologice pentru aplicarea Legii nr. 9/1998, potrivit carora prin Hotararea Comisiei Judetene Constanta s-a facut o propunere privind cuantumul compensatiilor, acestea devenind certe. lichide si exigibile din momentul validarii lor de catre Serviciul pentru aplicarea Legii nr. 9/1998.
Avand in vedere faptul ca aceasta creanta este stabilita, devenind astfel, si exigibila, la data emiterii deciziei de validare, pentru actualizarea ei se aplica dispozitiile art. 8 alin.(2) din Legea nr. 9/1998, potrivit carora in cazul in care compensatiile se platesc in anul in care au fost stabilite, acestea se acorda la nivelul la care au fost validate si se actualizeaza numai in cazul in care se achita in anul urmator.
Potrivit art. 5 din HG nr. 286/2004, compensatiile "se achita beneficiarilor esalonat, pe parcursul a 2 ani consecutivi, astfel, 40% in anul in care se face plata si 60% in anul urmator, in limita sumelor aprobate anual cu aceasta destinatie in bugetul de stat. Cota de 60% din cuantumul compensatiei, achitata in anul urmator, se actualizeaza in conditiile Legii nr. 9/1998".
Dispozitiile mentionate se coroboreaza cu prevederile HG nr. 1277/2007 privind modificarea si completarea Normelor metodologice pentru aplicarea Legii nr. 9/1998 privind acordarea de compensatii cetatenilor romani pentru bunurile trecute in proprietatea statului bulgar in urma aplicarii Tratatului dintre Romania si Bulgaria, semnat la Craiova la 7.09.1940, aprobate prin HG nr. 753/1998.
A extinde aplicabilitatea acestor prevederi inseamna a incalca cadrul legal existent pe principiul conform caruia legea speciala deroga de la legea generala si ca legea este de stricta interpretare si este de natura a determina dublarea cuantumului compensatiilor, depasindu-se astfel fondurile repartizate cu aceasta destinatie.
In drept au fost invocate dispozitiile art. 304 1 Cod pr. civila, Legea nr. 9/1998, HG nr. 753/1998, HG nr. 286/2004, OG nr. 94/2004 si HG nr. 1277/2007.
Examinand recursurile prin prisma criticilor aduse hotararii dar si potrivit  dispozitiilor art.3041 din Codul de procedura civila Curtea constata ca sunt nefondate, pentru urmatoarele considerente:
In ceea ce priveste recursul reclamantei,
In conformitate cu dispozitiile art.1 din Legea nr. 9/1998 :
    "Cetatenii romani prejudiciati in urma aplicarii Tratatului dintre Romania si Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, denumit in continuare tratat, au dreptul la compensatiile stabilite potrivit prezentei legi, in masura in care nu au primit anterior sau au primit numai partial compensatii ori despagubiri pentru bunurile imobile - constructii si terenuri - pe care le aveau in proprietate in judetele Durostor si Caliacra, cedate Bulgariei, pentru recoltele neculese de porumb, bumbac si floarea-soarelui, precum si pentru plantatii de pomi fructiferi si/sau pepiniere de pomi fructiferi altoiti."
In indeplinirea acestor conditii stipulate in art.1 trebuie cercetate, pe de o parte, inscrisurile depuse de partile interesate potrivit art.5 din Legea nr.  9/1998 si art.6 din HG nr.753/1998 care prevede ca " prin inscris, in sensul art. 5 din Legea nr. 9/1998, se intelege orice dovada eliberata de institutii - arhive, primarii, notariate, instante judecatoresti - in legatura cu fostele proprietati, cum ar fi: chitante de plata a impozitelor, extrase din cartile de imobil, planuri si autorizatii de constructie, rapoarte de expertiza, contracte de vanzare-cumparare, hotarari judecatoresti si orice alte documente care se refera la existenta bunurilor ramase in judetele cedate, inclusiv listele-anexa la Tratatul de la Craiova."
Pe de alta parte, fata de dispozitiile art.3 din Legea nr. 9/1998 situatia data trebuie examinata prin prisma actelor normative adoptate concomitent si ulterior evacuarii populatiei din Cadrilater, caci numai astfel se poate stabili daca au fost acordate de Statul Roman, anterior adoptarii noi legii de reparatie, despagubiri in bani sau in natura pentru prejudiciile suferite in urma aplicarii tratatului.
Potrivit Tratatului Romano - Bulgar din 7 septembrie 1940, cele doua state semnatare au convenit  la schimbul obligatoriu dintre supusii romani de origine etnica bulgara din judetele Tulcea si Constanta (acesta din urma in delimitarea dinainte de 14 Iunie 1925) si supusii romani de origine etnica romana din judetele Durostor si Caliacra.
In art.4 din Anexa C la Tratat s-a prevazut ca " proprietatile imobiliare rurale apartinand romanilor obligati sa paraseasca, in virtutea prezentului Acord, teritoriile transferate Bulgariei, devin proprietatea Statului Bulgar, in conditiunile prevazute in alineatul precedent. "
In vederea realizarii acordului privind schimbul de populatie partile au convenit la constituirea unei Comisii mixte compusa din 3 membri romani si trei membrii bulgari, careia cei interesati trebuiau sa-i remita in dublu exemplar, un inventar complet al imobilelor lor.
Urmare acestei situatii pentru autorul reclamantei, A.D.I. a fost intocmita situatia de avere abandonata in satul I.G.Duca, Jud. Caliacra, respectiv 10 ha teren arabil, casa, 2400 mp teren intravilan si recolte.
Din Extrasul din Tabloul de colonisti evacuati din Cadrilater definitivati in centrul Valea Rea, din anul 1947 reiese ca autorul reclamantei a primit 10 ha, o casa si 2950 mp.
In conformitate cu cele convenite in art.5 din Anexa C la Tratat " Statul Roman ia in sarcina sa despagubirea romanilor ce parasesc bunurile lor rurale situate in teritoriile transferate Bulgariei."
Pe baza Legii nr. 766/1941 publicata in Monitorul Oficial nr.201 din 26 august 1941 au fost stabilite conditiile pentru colonizarea in Dobrogea a proprietarilor agricoli evacuati din Dobrogea Noua in baza Tratatului Romano - Bulgar din 7 septembrie 1940.
Prevederile art. 10 din Legea nr. 766/1941 stabileau ca "sumele datorate de colonisti ca pret al bunurilor primite in baza legii de fata, se vor compensa cu suma despagubirilor certe, lichide si exigibile ce sunt de primit, conform art. 5 si 12 din Acordul romano-bulgar privitor la schimbul de populatie romana si bulgara din 7 septembrie 1940, atunci cand Statul va hotari asupra acestor despagubiri, dupa ce se vor scadea debitele vechi si sarcinile ce vreau proprietatile abandonate in Dobrogea Noua.
Conform Legii nr.715/1946 publicata in Monitorul Oficial nr.207 din 7.09.1946 s-a adoptat decretul - lege privind stabilirea despagubirilor cuvenite populatiei evacuate din Dobrogea de Sud in urma Tratatului Romano - Bulgar din 7 Septembrie 1940.
Potrivit acestui act normativ, comisiile constituite urmau sa stabileasca atat existenta bunurilor abandonate sau recoltelor neculese de populatia evacuata din Dobrogea de Sud si reevaluarea acestora, dar si consistenta si valoarea bunurilor primite de la Statul Roman de catre evacuatii din Cadrilater asa cum este mentionat la art.III (valoarea cerealelor primite in natura, ajutoare in bani, valoarea inventarului agricol mort sau viu primit, terenurile de cultura primite in virtutea legilor de colonizare sau recolonizare, cladiri, teren aferent, lot de casa, terenuri de cultura speciala - vii, gradini, livezi de pomi).
Prin Decretul nr.553/1953 Statul a inteles sa ierte pe evacuatii debitori de datorii, anuland, in masura in care nu au fost achitate, sumele datorate drept pret de colonistii evacuati din Dobrogea de Sud pentru terenurile si constructiile  primite de acestia potrivit contractelor incheiate pe baza Legii nr. 766/1941, act normativ favorabil si autorului reclamantului.
Aceste dispozitii nu lipsesc de efect prevederile art. 10 din Legea nr. 766/1941 expuse mai sus si despre care nu se poate sustine ca au avut un caracter secret, neadus la cunostinta, cat timp a fost publicat in Monitorul Oficial.
Potrivit prevederilor art. 3 din Legea nr. 9/1998, "in cazul in care, anterior, cei indreptatiti au fost despagubiti partial, in bani sau in natura, pentru prejudiciile suferite in urma aplicarii tratatului, acestia au dreptul la compensatie, proportional pentru prejudiciul ramas neachitat".
 Legea nr. 9/1998 este o lege previzibila si accesibila persoanelor considerate indreptatite la beneficiul unor despagubiri, acestea avand cunostinta de faptul ca pot obtine doar partial satisfactie in masura in care au primit anterior chiar si partial compensatii ori despagubiri pentru bunurile imobile - constructii si terenuri - pe care le aveau in proprietate in judetele Durostor si Caliacra, cedate Bulgariei, pentru recoltele neculese de porumb, bumbac si floarea-soarelui, precum si pentru plantatii de pomi fructiferi si/sau pepiniere de pomi fructiferi altoiti.
In speta, reclamanta nu a facut dovada ca autorul sau a achitat vreo suma de bani cu titlu de pret pentru bunurile primite urmare colonizarii in Dobrogea Veche, astfel ca in mod corect prima instanta a retinut ca acesteia i se cuvin doar despagubiri pentru prejudiciul ramas neacoperit, respectiv pentru cultura de porumb.
In ceea ce priveste recursul paratei,
Se constata ca, desi Hotararea Comisiei Judetene a fost data in anul 2006, iar parata a procedat la validarea ei la data de 12.01.2009, nu s-a pus in niciun fel problema actualizarii despagubirilor acordate.
          Curtea retine ca Legea nr.9/1998 stabileste cadrul in care trebuie sa se acorde compensatii persoanelor care au facut obiectul schimbului de populatie conform Tratatului de la Craiova din 1940 incheiat intre Romania si Bulgaria pentru bunurile abandonate pe teritoriul statului bulgar, bunuri  pentru care nu au fost acordate despagubiri la momentul stramutarii. Scopul legii este acela de a compensa prejudiciile suferite de persoanele prevazute de lege, iar potrivit principiilor generale de drept, repararea prejudiciului suferit trebuie sa fie integrala.
          Parata sustine in mod constant ca nu are obligatia legala de a proceda la actualizarea despagubirilor decat in situatia in care plata acestora se esaloneaza pe doi ani si numai in ceea ce priveste cea de-a doua transa.
          Din interpretarea dispozitiilor Legii nr.9/1998 si ale HG nr.753/1998 privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea Legii nr.9/1998 privind acordarea de compensatii cetatenilor romani pentru bunurile trecute in proprietatea statului bulgar in urma aplicarii Tratatului dintre Romania si Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, rezulta in mod evident ca o astfel de sustinere nu are temei legal.
          Astfel, art.7 din Norme prevede ca “Valoarea constructiilor si a terenurilor, urbane sau rurale, precum si a recoltelor prevazute la art. 2 alin. (2) din Legea nr. 9/1998 se determina potrivit criteriilor stabilite la cap. II, III si IV din prezentele norme metodologice."
           Se constata ca toate dispozitiile prin care se stabileste modul de determinare a valorii compensatiilor fac referire la actualizarea in functie de coeficientul de inflatie existent la data platii. Astfel, pentru terenuri se prevede o valoare in raport de cea stabilita prin HG nr.59/1994, actualizata potrivit coeficientului de inflatie existent la data platii compensatiei, raportat la cel stabilit pentru luna martie 1994, astfel cum se prevede la art. 8 alin. (3) din Legea nr. 9/1998. De asemenea, pentru culturi  se prevede o valoare raportata la pretul de achizitie al florii-soarelui si  porumbului, publicat de Comisia Nationala pentru Statistica pentru anul anterior celui in care se acorda despagubirile, iar pentru bumbac la pretul pe piata internationala din anul anterior, comunicat de Institutul de Economie Mondiala, transformat in lei la cursul mediu din luna in care este stabilit in valuta. In ceea ce priveste constructiile, valoarea se stabileste la nivelul preturilor existente la 1.01.1990 si se inmulteste cu coeficientul de actualizare in functie de cresterea veniturilor salariale medii nete pe economie din ultima luna a trimestrului anterior platii despagubirii pentru locuinta fata de cele existente in luna ianuarie 1990. Comisia Nationala pentru Statistica, prin directiile sale teritoriale, va comunica, trimestrial, consiliilor judetene si Consiliului General al Municipiului Bucuresti, abilitate sa acorde compensatii cetatenilor romani pentru bunurile trecute in proprietatea statului bulgar, coeficientul de crestere a veniturilor salariale medii nete pe economie din ultima luna a trimestrului expirat fata de cele realizate in luna ianuarie 1990.
           Prin urmare, legiuitorul a facut trimitere la preturile cuprinse in anumite acte normative, insa a prevazut ca aceste preturi urmeaza a fi actualizate la momentul platii despagubirii. Rezulta ca obligatia de actualizare exista nu numai la momentul calcularii despagubirii ci si la momentul validarii propunerii, si ulterior, pana la momentul platii efective, conform art.8 din Legea nr.9/1998. O alta solutie ar fi extrem de prejudiciabila pentru reclamanti, avand in vedere ca validarea a intervenit dupa aproximativ 3 ani de la momentul in care a fost stabilita despagubirea,  desi parata avea obligatia legala de a se pronunta in termenul de 60 de zile prevazut de lege.
          O atare solutie este confirmata de Inalta Curte de casatie si Justitie prin Decizia XXI/2007 care a statuat, in recursul in interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, ca, in aplicarea dispozitiilor art.8 alin.2 din Legea nr.9/1998 privind acordarea de compensatii cetatenilor romani pentru bunurile trecute in proprietatea statului bulgar in urma aplicarii Tratatului dintre Romania si Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, republicata, precum si ale art.5 din Hotararea Guvernului nr.286/2004,  data stabilirii compensatiilor este aceea a emiterii hotararii comisiei judetene, respectiv a municipiului Bucuresti, pentru aplicarea dispozitiilor Legii nr.9/1998. Validarea de catre Cancelaria Primului - Ministru a hotararilor comisiilor teritoriale, cu depasirea termenului de 60 de zile prevazut in art.7 alin.3 din aceeasi lege, atrage actualizarea intregii sume in raport cu indicele de crestere a preturilor.
           Fata de cele aratate, instanta retine ca singurul motiv de nelegalitate a ordinului contestat consta in faptul ca s-a procedat la validarea hotararii comisiei judetene ca atare, fara a se dispune totodata actualizarea sumelor acordate cu titlu de compensatii.
Pe cale de consecinta, neexistand motive de nelegalitate a hotararii atacate, Curtea apreciaza ca recursurile sunt nefondate, urmand ca in temeiul art.312 Cod pr. civila sa fie respinse.
Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Acte ale autoritatilor publice; Persoane persecutate din motive politice; Prejudicii; daune

Contestatie formulata impotriva unei hotarari emise in procedura administrativa de contestare a deciziilor de pensie. Obligatia instantei de a proceda la un examen efectiv al sustinerilor reclamantului. - Hotarare nr. 70/AS din data de 08.04.2014
Contestatie decizie de pensionare. Interzicerea cumulului pensiei de stat cu veniturile de natura salariala provenite de la bugetul de stat daca nivelul acesteia depaseste nivelul salariului mediu brut pe economie. - Hotarare nr. 113/AS din data de 30.09.2014
Contestatie decizie de pensionare. Recuperarea debitului rezultat in urma recalcularii drepturilor de pensie cuvenite reclamantei prin revizuirea stagiului de cotizare realizat de aceasta. - Hotarare nr. 128/AS din data de 10.06.2014
Conditionarea dreptului de a obtine recalcularea sau revizuirea pensiei de efectuarea unui demers administrativ: contestatie, cerere de revizuire sau de recalculare. - Hotarare nr. 13/AS din data de 04.02.2014
Aplicarea indicelui de corectie prevazut de art. 170 din Legea nr. 263/2010 si art. IV alin. 1 din OUG nr. 1/2014 persoanelor pensionate pentru limita de varsta in perioada 1 ianuarie 2011 - 22 ianuarie 2013, care anterior anului 2011 au beneficiat de pen - Hotarare nr. 179/AS din data de 12.11.2014
Aplicabilitatea art. 149 - 151 din Legea nr. 263/2010 numai in cazul contestatiilor impotriva deciziilor caselor teritoriale si sectoriale de pensii - Hotarare nr. 17/AS din data de 24.02.2014
Raspunderea patrimoniala a salariatilor. Incasarea unor drepturi salariale necuvenite raportat la criteriile stabilite in contractul colectiv de munca pentru acordarea lor. - Decizie nr. 262/CM din data de 24.06.2014
Protectia drepturilor salariatelor care efectueaza concediul pentru cresterea copilului in varsta de pana la doi ani. Situatia gradatiei de merit acordate in invatamantul preuniversitar. - Decizie nr. 203/CM din data de 27.05.2014
Necesitatea reinfiintarii postului desfiintat in cazul unei concedieri efectuate in baza art. 65 Codul muncii, care a fost anulata. - Decizie nr. 386/CM din data de 14.10.2014
Inlocuirea sanctiunii desfacerii disciplinare a contractului individual de munca cu alta sanctiune. Prerogativa disciplinara a angajatorului de a aplica sanctiunea in temeiul art. 247 Codul muncii, dar cu respectarea criteriilor prevazute de art. 250 - Decizie nr. 286/CM din data de 09.09.2014
Incetare contract de munca. Contestatie decizie de concediere. Reorganizare activitate societate. - Decizie nr. 234/CM din data de 17.06.2014
Imposibilitatea reintegrarii in postul detinut anterior concedierii, cand intre timp a intervenit un caz de incetare de drept a contractului individual de munca. - Decizie nr. 97/CM din data de 18.03.2014
Descrierea faptei care constituie abatere disciplinara. - Decizie nr. 280/CM din data de 20.08.2014
Contestatie in anulare formulata pentru motivul incalcarii normelor referitoare la alcatuirea instantei. Conditii de admisibilitate. - Decizie nr. 188/CM din data de 13.05.2014
Contestatie decizie de concediere. Reintegrarea contestatorilor pe posturile de?inute anterior. Plata de despagubiri pana la reintegrarea efectiva. Stabilirea criteriilor de individualizare. - Decizie nr. 144/CM din data de 09.04.2014
Concediere disciplinara. Director de agentie al unei societati de asigurari. - Decizie nr. 282/CM din data de 02.09.2014
Concediere colectiva. Modul de indeplinire a procedurii de informare si consultare prealabila in cazul existentei unor organizatii sindicale nereprezentative. - Decizie nr. 260/CM din data de 24.06.2014
Concediere pentru desfiintarea locului de munca. Conditii. Inexistenta unei cauze reale si serioase. - Decizie nr. 19/CM din data de 21.01.2014
Competenta generala a instantelor romane. Termenul de recurs. Identificarea, in cazul muncii pe platforme petroliere mobile, a locului "in care angajatul isi desfasoara in mod obisnuit activitatea", la care se refera art. 19 pct. 2 lit. a) din Regulamentu - Decizie nr. 181/CM din data de 10.06.2014
Competenta generala a instantelor romane in contractele de munca incheiate cu un angajator dintr-un stat membru UE. Incidenta art. 19 din Regulamentul (CE) nr. 44/2001. - Decizie nr. 182/CM din data de 10.06.2014