InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Curtea de Apel Constanta

Reducerea salariului cu 15,5% in perioada octombrie - decembrie 2009 in baza Legii nr. 329/2009.

(Decizie nr. 37/CM/ din data de 25.01.2011 pronuntata de Curtea de Apel Constanta)

Domeniu Chemare in judecata (actiuni; cereri); Salarizare | Dosare Curtea de Apel Constanta | Jurisprudenta Curtea de Apel Constanta

Potrivit dispozitiilor art. 10 alin.1 din Legea nr.329/2009: "in vederea incadrarii in constrangerile bugetare determinate de situatia de criza economica, in perioada octombrie - decembrie 2009, conducatorii autoritatilor publice, indiferent de modul de finantare, au obligatia de a diminua cheltuielile de personal in medie de 15,5% lunar, prin aplicarea uneia din urmatoarele masuri:
a) sa acorde personalului propriu, indiferent de statutul acestuia, zile libere fara plata pentru o perioada de pana la 10 zile lucratoare;
b) sa reduca programul de lucru;
c) sa dispuna o masura ce combina alternativele prevazute la lit.a) si b);
d) alta masura cu efect echivalent;
- alin.(3): "Modalitatea de aplicare a masurilor prevazute la alin.(1) se stabileste cu acordul salariatului, dupa consultarea organizatiilor sindicale sau, dupa caz, a reprezentantilor salariatilor".
- alin.(4):" In lipsa acordului sau in cazul in care, ca urmare a optiunii exprimate de salariat, nu se poate asigura continuitatea serviciului de interes public, intervalul si numarul de zile libere, precum si reducerea programului se stabilesc de conducatorul institutiei publice, astfel incat sa nu fie efectuate mai mult de 4 zile libere intr-o luna, iar diminuarea salariului sa nu depaseasca nivelul prevazut la alin.(1).
Atat Constitutia Romaniei, in art. 53, cat si documentele internationale in materia drepturilor omului, de exemplu Conventia Europeana a Drepturilor Omului, Pactul International relativ la drepturile civile si politice, admit posibilitatea diminuarii rezonabile a gradului de protectie oferita unor drepturi fundamentale, in anumite momente si situatii cu respectarea unor conditii, cata vreme prin acestea nu este atinsa chiar substanta drepturilor.
Diminuarea drepturilor salariale prevazuta prin legea 329/2009 indeplineste conditiile impuse de textul constitutional si normele internationale, astfel cum rezulta din chiar considerentele deciziei Curtii Constitutionale.

Reclamantii reprezentati de Sindicatul Liber ARSVOM Constanta au formulat o cerere de chemare in judecata, inregistrata sub nr.14347/118/2009 pe rolul Tribunalului Constanta, in contradictoriu cu parata ARSVOM, prin care au solicitat anularea Deciziei nr.3726 prin care s-a dispus aplicarea masurilor prevazute de Legea nr.329/2009, obligarea paratei la plata tuturor drepturilor retinute in baza acestei decizii, cu cheltuieli de judecata.
In motivarea actiunii se arata ca in luna noiembrie 2009 parata a afisat un anunt prin care personalului societatii i se aducea la cunostinta faptul ca va fi supus programului de reducere a cheltuielilor cu 15,5% potrivit Legii nr.329/2009, iar la data de 18.11.2009 a comunicat catre sindicat Decizia nr.3758 prin care se impunea pentru luna in curs o diminuare a salariilor cu 15,5%. Ulterior, se arata de catre reclamanti, incepand cu data de 23.11.2009 au fost comunicate catre o parte dintre reclamanti cate o decizie cu acelasi numar, referitoare la aceasta reducere de salariu in baza Legii nr.329/2009.
Se invoca nelegalitatea deciziei contestate, motivata de faptul ca se impunea: consultarea sindicatului, respectarea dreptului de optiune a reclamantilor, comunicarea cate unei decizii diferite catre fiecare salariat, intocmirea unui plan de implementare a dispozitiilor legale invocate. De asemenea, se sustine ca parata a micsorat in mod abuziv salariul de baza, drept castigat potrivit OG nr.10/2008.
In drept, au fost invocate art.10 alin 2, 3 din Legea nr.329/2009, art.17, 38, 39, 40 din Codul muncii.
Parata a formulat intampinare, prin care solicitat respingerea actiunii, motivand ca este o institutie bugetara publica, iar reducerea de salariu a fost impusa printr-o lege speciala, fiind o masura restrictiva pe care toti bugetarii au fost obligati sa o aplice.
Prin sentinta civila nr.871/07.05.2010 s-a respins ca nefondat recursul civil declarat de recurentii reclamanti A.M. s.a. - toti prin Sindicatul Liber ARSVOM -impotriva sentintei civile nr.871 din data de 7 mai 2010, pronuntata de Tribunalul Constanta in dosarul civil nr.14347/118/2009, in contradictoriu cu  intimata parata ARSVOM.
Pentru a pronunta aceasta hotarare, instanta de fond a avut in vedere urmatoarele:
Conform referatului nr.3723/17.11.2009 intocmit de Biroul Resurse umane din cadrul institutiei parate, se aduce la cunostinta conducerii ca in temeiul disp.art.10 din Legea nr.329/2009, se impune diminuarea cheltuielilor de personal, prin masurile prevazute de acest act normativ. In urma rezolutiei data de conducatorul unitatii parate, Biroul Resurse Umane a emis nota nr.3751/17.11.2009 prin care se constata care sunt modalitatile de implementare a dispozitiilor din Legea nr.329/2009. Prin aceasta nota, se solicita emiterea cat mai urgenta a unei decizii, pentru a putea fi consultati si informati liderul de sindicat si salariatii.
La data de 17.11.2009 organizatia sindicala mentionata a emis o adresa catre conducerea Agentiei, prin care se solicita comunicarea masurilor stabilite referitor la aplicarea Legea nr.329/2009, pentru a se formula un punct de vedere.
La data de 18.11.2009, conducerea Agentiei raspunde la aceasta adresa si comunica Decizia nr.3758/18.11.2009, prin care se decide ca in luna noiembrie 2009 se acorda personalului 3 zile libere fara plata, in luna decembrie 2009 se acorda 4 zile libere fara plata. La art.4 din aceasta decizie se stabileste ca pentru personalul imbarcat pe navele din dotare, datorita asigurarii permanentei impuse de lege si a deficitului de personal, la calculul salariului se diminueaza orele lucrate cu 15,5%, urmand ca orele diminuate sa fie compensate la o data de comun acord.
Ulterior, la data de 23.11.2009, angajatorul emite mai multe decizii, catre o parte dintre reclamanti, prin care se aduc la cunostinta acestora dispozitiile din Decizia nr.3758/18.11.2009, referitoare la modalitatea de aplicare a Legii nr. 329/2009.
La dosar a fost depusa o adresa emisa de Sindicatului liber ARSVOM Constanta, catre membrii de sindicat, prin care se sugera acestora sa nu isi exprime acordul scris cu privire la reducerea timpului de lucru sau acordarea de zile libere fara plata, pana la adoptarea unei hotarari in cadrul Adunarii generale a membrilor de sindicat din data de 20.11.2009.
Conform art.10 din Legea nr.329/2009:
 1) In vederea incadrarii in constrangerile bugetare determinate de situatia de criza economica, in perioada octombrie-decembrie 2009, conducatorii autoritatilor si institutiilor publice, indiferent de modul de finantare, au obligatia de a diminua cheltuielile de personal, in medie cu 15,5% lunar, prin aplicarea uneia dintre urmatoarele masuri:
 a) sa acorde personalului propriu, indiferent de statutul acestuia, zile libere fara plata pentru o perioada de pana la 10 zile lucratoare;
 b) sa reduca programul de lucru;
 c) sa dispuna o masura ce combina alternativele prevazute la lit. a) si b);
 d) alta masura cu efect echivalent.
 2) Cu respectarea prevederilor alin. (1), autoritatile si institutiile publice au obligatia de a-si organiza activitatea astfel incat sa asigure continuitatea serviciilor de interes public.
  3) Modalitatea de aplicare a masurilor prevazute la alin. (1) se stabileste cu acordul salariatului, dupa consultarea organizatiilor sindicale sau, dupa caz, a reprezentantilor salariatilor.
  4) In lipsa acordului sau in cazul in care, ca urmare a optiunii exprimate de salariat, nu se poate asigura continuitatea serviciului de interes public, intervalul si numarul de zile libere, precum si reducerea programului se stabilesc de conducatorul institutiei publice, astfel incat sa nu fie efectuate mai mult de 4 zile libere intr-o luna, iar diminuarea salariului sa nu depaseasca nivelul prevazut la alin. (1).
  5) Angajatorul nu poate acorda zilele libere prevazute la alin. (1) in zilele de sarbatoare legala.
   6) Zilele libere sau, dupa caz, reducerea programului de lucru prevazute la alin. (1) si la alin. (3)-(5) nu afecteaza durata concediului de odihna anual si sunt asimilate unei perioade de activitate, inclusiv in specialitate, efectiva. Salariatul beneficiaza in aceasta perioada de toate drepturile cuvenite, potrivit legii, altele decat cele salariale.
 Analizand situatia de fapt retinuta, prin raportate la dispozitiile legale invocate, instanta constata ca actiunea reclamantilor nu este fondata. Din inscrisurile depuse la dosarul cauzei rezulta ca institutia parata a emis decizia nr.3758/2009 referitoare la modalitatea de aplicare a masurilor prevazute de Legea nr.329/2009, in mod corect.
ARSVOM Constanta este o institutie bugetara publica, iar conducerea institutiei a emis decizia nr.3758/2009 prin care se urmareste diminuarea cheltuielile de personal, indeplinindu-si in acest fel obligatia prevazuta prin dispozitiile art.10 din Legea nr.329/2009. Aceasta decizie a fost emisa in mod legal, iar dispozitiile au fost luate prin respectarea obligatiei de a se organiza activitatea, astfel incat sa se asigure continuitatea serviciilor de interes public.
Parata, in calitate de angajator, a incercat sa procedeze la consultarea organizatiei sindicale a salariatilor cu privire la modalitatea de aplicare a masurilor prevazute la art.10 alin. (1) din Legea nr.329/2009. Avand  in vedere pozitia salariatilor si a organizatiei sindicale reprezentative a acestora, in sensul ca nu si-au exprimat intr-un termen scurt si rezonabil optiunea cu privire la modalitatea de aplicare a acestor dispozitii legale imperative, se constata ca parata a actionat in conformitate cu disp.art.10 alin 4 din acest act normativ.
Recurentii reclamanti A.M. s.a. - toti prin  Sindicatul Liber ARSVOM au declarat la data de 26.07.2010 recurs impotriva sentintei civile nr.871/07.05.2010, pe care o considera nelegala si netemeinica.
Critica sentintei prin motivele de recurs a vizat in esenta urmatoarele:
Asa cum au aratat reclamantii, in a doua jumatate a lunii noiembrie, parata a afisat un anunt prin care personalului societatii i se aducea la cunostinta ca vor fi supusi programului de reducere a cheltuielilor cu 15,5% potrivit Legii 329/2009.In acest sens Sindicatul Liber A.R.S.V.O.M. Constanta, in calitate de reprezentant legal al membrilor inscrisi, la data de 17.11.2009 s-a adresat conducerii societatii parate cu notificare, prin care ii cerea acesteia sa comunice masurile luate in vederea implementarii dispozitiilor legii 329/2009. La data de 18.11,2009, parata a comunicat catre sindicat raspunsul la notificare precum si Decizia nr. 3758 din 18.11.2009 prin care practic se impunea in luna in curs, desi trecuse mai bine de jumatate din ea si salariatii muncisera fara sa cunoasca ca au dreptul de a opta pentru 3 zile libere, diminuarea salariilor cu 15,5%.
Ulterior, incepand cu data de 23.11.2009, au fost comunicate catre o parte din reclamanti (potrivit tabelului anexa la actiune) cate o decizie avand acelasi nr. 3726, dar diferind ziua. Celorlalti reclamanti nu le-a fost comunicata decizia dar parata le-a redus drepturile salariale, fapt pentru care salariatii prin sindicat au solicitat o serie de inscrisuri care sa justifice masura luata, programul de implementare si dovada masurilor luate pentru asigurarea continuitatii activitatii, solicitare la care nu s-a raspuns nici pana in prezent. Astfel, reclamantii se afla in situatia in care dupa o luna de munca in care toti reclamantii s-au prezentat la serviciu, nu au fost instiintati cu privire la posibilitatea de a-si da acordul cu privire la luarea a 3 zile libere, ca la sfarsitul lunii salariile sa le fie micsorate in baza unei decizii cu efect retroactiv.
Decizia de implementare a dispozitiilor Legii 329/2009 are numarul 3758 din 18.11.2009, pe cand Deciziile care au fost aduse la cunostinta au un numar mai mic, insa au fost emise la o data ulterioara, respectiv nr. 3726 si au inceput sa fie emise incepand cu data de 23.11.2009.
Toate deciziile comunicate reclamantilor au acelasi nr. 3726, desi fiecare are un contract individual de munca, fapt ce impune comunicarea pentru fiecare in parte a unei decizii cu un alt numar.
Nu s-a facut dovada comunicarii catre reclamanti a dreptului de optiune si nici consultarea sindicatului potrivit art. 10 alin. 3 din Legea 329/2009.
In cazul de fata nu avem nici instiintarea salariatului cu privire la posibilitatea de a-si da acordul, nici optiunea manifestata de acesta intru-un termen pe baza unui program stabilit de parata, ci efectiv, printr-un abuz au fost emise decizii sau mai mult, nu au fost emise decizii ci efectiv s-a aplicat o reducere salariala cu 15,5%. Acest lucru contravine dispozitiilor art. 10 alin. 4 din Legea 329/2009.
Nu a fost comunicat un plan cu privire la implementarea dispozitiilor legale pentru ca reclamantii sa-si manifeste optiunea, desi parata avea aceasta obligatie potrivit dispozitiilor art. 39 alin. 1 lit. a din Codul muncii.
Deciziile emise au un caracter retroactiv ce contravin dispozitiilor legale, astfel ca desi au fost comunicate incepand cu data de 23.11.2009, unora dintre reclamanti iar altora nu li s-a comunicat, totusi drepturile salariale le-au fost diminuate pentru toata luna noiembrie. Nu tuturor angajatilor le-a fost comunicata decizia in luna noiembrie si cu toate acestea au fost supusi masurilor dispuse prin aceasta decizie.
Parata, fara sa justifice modalitatea de aplicare a reducerii asupra drepturilor salariale, in mod abuziv a micsorat salariul de baza, drept castigat de reclamanti potrivit OG nr.10/2008, motiv pentru care apreciaza ca printr-o decizie a angajatorului nu se poate schimba o lege, fapt ce conduce la nulitatea deciziei atacate potrivit dispozitiilor art. 38 din Codul muncii.
In mod gresit, instanta de judecata a solutionat cauza fara a se avea in vedere ca desi s-a solicitat depunerea documentatiei si a planului de asigurare a continuitatii activitatii,  parata prin nota de sedinta depusa a recunoscut ca nu a avut asa ceva.
Desi au solicitat paratei sa depuna la dosar dovada instiintarii fiecarui angajat, potrivit dispozitiilor CCM si art. 39 alin. 1 lit. a din Codul muncii, tabelul cu optiunile acestora, data la care au fost instiintati, parata s-a multumit doar la a depune in scris faptul ca asa ceva nu detin, desi avea obligativitatea inregistrarii si intocmirii unor astfel de inscrisuri care sa ateste indeplinirea procedurii prealabile emiterii unilaterale a deciziei contestate si implicit respectarea drepturilor angajatului de a fi instiintat si de a putea formula contestatie inainte de a fi supus masurii. Rezulta fara echivoc caracterul abuziv al masurii dispuse de parata, care este in totala discordanta cu drepturile recunoscute de legiuitor, Constitutie si CEDO.
Analizand sentinta recurata din prisma criticilor formulate, Curtea a respins recursul ca nefondat pentru urmatoarele considerente:
ARSVOM Constanta este institutie publica bugetara, iar sursele de finantare se constituie din subventii acordate de la bugetul de stat si din venituri proprii realizate de unitate.
Potrivit dispozitiilor art. 10 al.1 din Legea nr.329/2009: "in vederea incadrarii in constrangerile bugetare determinate de situatia de criza economica, in perioada octombrie - decembrie 2009, conducatorii autoritatilor publice, indiferent de modul de finantare, au obligatia de a diminua cheltuielile de personal in medie de 15,5% lunar, prin aplicarea uneia din urmatoarele masuri:
e) sa acorde personalului propriu, indiferent de statutul acestuia, zile libere fara plata pentru o perioada de pana la 10 zile lucratoare;
f) sa reduca programul de lucru;
g) sa dispuna o masura ce combina alternativele prevazute la lit.a) si b);
h) alta masura cu efect echivalent;
- alin.(3): "Modalitatea de aplicare a masurilor prevazute la alin.(1) se stabileste cu acordul salariatului, dupa consultarea organizatiilor sindicale sau, dupa caz, a reprezentantilor salariatilor".
- alin.(4):" In lipsa acordului sau in cazul in care, ca urmare a optiunii exprimate de salariat, nu se poate asigura continuitatea serviciului de interes public, intervalul si numarul de zile libere, precum si reducerea programului se stabilesc de conducatorul institutiei publice, astfel incat sa nu fie efectuate mai mult de 4 zile libere intr-o luna, iar diminuarea salariului sa nu depaseasca nivelul prevazut la alin.(1).
Pentru implementarea prevederilor legale invocate mai sus, biroul recurse umane din cadrul institutiei a adus la cunostinta conducerii unitatii, prin referatul nr.3723/17.11.2009, despre masurile prevazute de actul normativ.
La data de 18.11.2009 este emisa decizia nr.3758/18.11.2009, inaintata sindicatului prin adresa nr.3761/18.11.2009 spre consultare.
Ca urmare a primirii acestei decizii liderul de sindicat a emis un convocator catre toti membrii de sindicat.
Printr-o nota scrisa adresata membrilor de sindicat, liderul de sindicat sugera tuturor membrilor sai sa nu-si exprime acordul cu privire la decizia emisa de conducatorul institutiei.
In consecinta, din inscrisurile depuse la dosar, rezulta ca modalitatea de aplicare a masurilor prevazute la art. 10 al.1 din Legea 329/2009 a avut loc cu consultarea sindicatului.
In lipsa acordului salariatilor conducatorul institutiei a stabilit intervalul si numarul de zile libere precum si reducerea programului in deplin acord cu prevederile art. 10 al.4 din acelasi act normativ.
Ulterior, la data de 23.11.2009 conducatorul institutiei a emis cate o decizie pe numele fiecarui salariat prin care a stabilit ca pentru luna noiembrie 2009 se acorda 3 zile libere fara plata iar pentru luna decembrie 2009 4 zile libere fara plata, daca este posibil in totalitate sau esalonat la solicitarea salariatului, astfel incat sa nu se perturbe desfasurarea in bune conditii a activitatii.
Faptul ca deciziile comunicate salariatilor au acelasi numar nu atrage nulitatea acestora atat timp cat prin acestea s-a dispus aceeasi masura comuna pentru toti salariatii , nu au avut caracter individual si au fost emise pentru punerea in aplicare a prevederilor  art. 10 din legea 329/2009, prevederi cu caracter imperativ.
Decizia a fost comunicata salariatilor, acestia afland de existenta ei, de la avizierul institutiei, iar o parte dintre salariati au semnat personal deciziile cu ocazia comunicarii lor.
O parte dintre salariati care nu au primit deciziile au fost in concediu de odihna si nu au fost supusi masurii potrivit art. 10 al.6 din acelasi act normativ.
De altfel, data comunicarii deciziei nu are nici o relevanta deoarece nu este conditionata de implinirea unui termen ca in cazul emiterii deciziilor de modificare sau de incetare a contractului individual de munca, in vederea contestarii ei.
Aceste decizii au fost emise pentru punerea in aplicare a unei legi speciale pe care toti bugetarii au fost obligati sa o aplice.
Punerea in aplicare a masurilor prevazute de art.10 din legea 329/2009 nu a afectat desfasurarea normala a activitatii institutiei, astfel incat nu a fost necesar intocmirea unui plan special de asigurare a continuitatii activitatii.
Nu se poate aprecia ca a avut loc o diminuare abuziva a drepturilor salariale prevazute de O.G. 10/2008, atat timp cat chiar legiuitorul a prevazut diminuarea cheltuielilor de personal cu 15,5% lunar, temporar si rezonabil in vederea incadrarii in constrangerile bugetare determinate de situatia de criza economica.
Faptul ca decizia nr.3726/23.11.2009 are un numar anterior deciziei: 3758/18.11.2009, nu are nici o relevanta, fiind evident ca este vorba de o simpla eroare materiala, avand in vedere data emiterii lor.
Prin decizia nr.1414/04.11.2009, Curtea Constitutionala a constat ca legea 329/2009 este constitutionala.
In motivarea acestei decizii s-a retinut prin raportare la prevederile art. 53 din Constitutie care stabilesc conditiile restrangerii exercitiului unor drepturi sau al unor libertati, ca restrangerea exercitiului dreptului la munca al personalului autoritatilor si institutiilor publice pe care acestea o reglementeaza, indeplineste conditiile impuse de textul constitutional.
Astfel, masura de restrangere este prevazuta de lege, vizeaza exercitiul dreptului iar nu substanta acestuia, este determinata de o situatie de criza financiara mondiala care ar putea afecta, in lipsa unor masuri adecvate, stabilitatea economica a tarii, si implicit, securitatea nationala.
Masura restrictiva instituita se aplica nediscriminatoriu destinatarilor sai, angajati ai autoritatilor si institutiilor publice, este temporara(priveste lunile octombrie - decembrie 2009), rezonabila si proportionala cu situatia care a determinat-o, incadrarea in constrangerile bugetare impuse de un fenomen de criza economica.
Existenta crizei economice rezulta din chiar preambulul OUG nr.82/2009 pentru ratificarea Memorandumului de intelegere dintre Comunitatea Europeana si Romania semnat la Bucuresti si la Bruxelles la 23.06.2009 si a Acordului de imprumut in suma de pana la 5.000.000.000 euro dintre Romania in calitate de imprumutat si Comuniunea Europeana in calitate de imprumutator.
Ratificarea acestui Memorandum a avut loc, avand in vedere angajamentul Guvernului de a continua reformele economice si financiare in vederea mentinerii stabilitatii economice in contextul crizei financiare globale actuale si de a preveni aparitia de blocaje care ar putea afecta echilibrele macroeconomice.
In aplicarea acestui Memorandum prin care s-au stabilit directivele generale pentru inlaturarea crizei economice, Guvernul roman poate lua masurile pe care le considera adecvate si necesare pentru corectarea dezechilibrului financiar si rationalizarea cheltuielilor publice.
Una dintre aceste masuri ale Guvernului s-a concretizat in dispozitiile art. 10 din legea 329/2009, iar Curtea Constitutionala a statuat, asa cum am mai aratat mai sus, prin Decizia nr.1414/04.11.2009, ca aceste prevederi sunt constitutionale, decizie care este obligatorie pentru instante potrivit art. 13 al.3 din Legea nr.47/1992.
In finalul motivelor de recurs recurentii au aratat ca masura dispusa de parata este in totala discordanta cu drepturile recunoscute de legiuitor, Constitutie si CEDO, fara sa indice care anume prevederi din Constitutie sau Conventia Europeana a Drepturilor si Libertatilor Fundamentale ale Omului sunt incalcate.
Atat Constitutia Romaniei, in art. 53, cat si documentele internationale in materia drepturilor omului, de exemplu Conventia Europeana a Drepturilor Omului, Pactul International relativ la drepturile civile si politice, admit posibilitatea diminuarii rezonabile a gradului de protectie oferita unor drepturi fundamentale, in anumite momente si situatii cu respectarea unor conditii, cata vreme prin acestea nu este atinsa chiar substanta drepturilor.
Diminuarea drepturilor salariale prevazuta prin legea 329/2009 indeplineste conditiile impuse de textul constitutional si normele internationale, astfel cum rezulta din chiar considerentele deciziei Curtii Constitutionale.
Pentru considerentele aratate mai sus, potrivit art. 312 C.pr.civ. Curtea a respins recursul ca nefondat si a mentinut sentinta recurata ca legala si temeinica.
Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Chemare in judecata (actiuni; cereri); Salarizare

Contestatie formulata impotriva unei hotarari emise in procedura administrativa de contestare a deciziilor de pensie. Obligatia instantei de a proceda la un examen efectiv al sustinerilor reclamantului. - Hotarare nr. 70/AS din data de 08.04.2014
Contestatie decizie de pensionare. Interzicerea cumulului pensiei de stat cu veniturile de natura salariala provenite de la bugetul de stat daca nivelul acesteia depaseste nivelul salariului mediu brut pe economie. - Hotarare nr. 113/AS din data de 30.09.2014
Contestatie decizie de pensionare. Recuperarea debitului rezultat in urma recalcularii drepturilor de pensie cuvenite reclamantei prin revizuirea stagiului de cotizare realizat de aceasta. - Hotarare nr. 128/AS din data de 10.06.2014
Conditionarea dreptului de a obtine recalcularea sau revizuirea pensiei de efectuarea unui demers administrativ: contestatie, cerere de revizuire sau de recalculare. - Hotarare nr. 13/AS din data de 04.02.2014
Aplicarea indicelui de corectie prevazut de art. 170 din Legea nr. 263/2010 si art. IV alin. 1 din OUG nr. 1/2014 persoanelor pensionate pentru limita de varsta in perioada 1 ianuarie 2011 - 22 ianuarie 2013, care anterior anului 2011 au beneficiat de pen - Hotarare nr. 179/AS din data de 12.11.2014
Aplicabilitatea art. 149 - 151 din Legea nr. 263/2010 numai in cazul contestatiilor impotriva deciziilor caselor teritoriale si sectoriale de pensii - Hotarare nr. 17/AS din data de 24.02.2014
Raspunderea patrimoniala a salariatilor. Incasarea unor drepturi salariale necuvenite raportat la criteriile stabilite in contractul colectiv de munca pentru acordarea lor. - Decizie nr. 262/CM din data de 24.06.2014
Protectia drepturilor salariatelor care efectueaza concediul pentru cresterea copilului in varsta de pana la doi ani. Situatia gradatiei de merit acordate in invatamantul preuniversitar. - Decizie nr. 203/CM din data de 27.05.2014
Necesitatea reinfiintarii postului desfiintat in cazul unei concedieri efectuate in baza art. 65 Codul muncii, care a fost anulata. - Decizie nr. 386/CM din data de 14.10.2014
Inlocuirea sanctiunii desfacerii disciplinare a contractului individual de munca cu alta sanctiune. Prerogativa disciplinara a angajatorului de a aplica sanctiunea in temeiul art. 247 Codul muncii, dar cu respectarea criteriilor prevazute de art. 250 - Decizie nr. 286/CM din data de 09.09.2014
Incetare contract de munca. Contestatie decizie de concediere. Reorganizare activitate societate. - Decizie nr. 234/CM din data de 17.06.2014
Imposibilitatea reintegrarii in postul detinut anterior concedierii, cand intre timp a intervenit un caz de incetare de drept a contractului individual de munca. - Decizie nr. 97/CM din data de 18.03.2014
Descrierea faptei care constituie abatere disciplinara. - Decizie nr. 280/CM din data de 20.08.2014
Contestatie in anulare formulata pentru motivul incalcarii normelor referitoare la alcatuirea instantei. Conditii de admisibilitate. - Decizie nr. 188/CM din data de 13.05.2014
Contestatie decizie de concediere. Reintegrarea contestatorilor pe posturile de?inute anterior. Plata de despagubiri pana la reintegrarea efectiva. Stabilirea criteriilor de individualizare. - Decizie nr. 144/CM din data de 09.04.2014
Concediere disciplinara. Director de agentie al unei societati de asigurari. - Decizie nr. 282/CM din data de 02.09.2014
Concediere colectiva. Modul de indeplinire a procedurii de informare si consultare prealabila in cazul existentei unor organizatii sindicale nereprezentative. - Decizie nr. 260/CM din data de 24.06.2014
Concediere pentru desfiintarea locului de munca. Conditii. Inexistenta unei cauze reale si serioase. - Decizie nr. 19/CM din data de 21.01.2014
Competenta generala a instantelor romane. Termenul de recurs. Identificarea, in cazul muncii pe platforme petroliere mobile, a locului "in care angajatul isi desfasoara in mod obisnuit activitatea", la care se refera art. 19 pct. 2 lit. a) din Regulamentu - Decizie nr. 181/CM din data de 10.06.2014
Competenta generala a instantelor romane in contractele de munca incheiate cu un angajator dintr-un stat membru UE. Incidenta art. 19 din Regulamentul (CE) nr. 44/2001. - Decizie nr. 182/CM din data de 10.06.2014