Dreptul familiei. Partaj. Imobil dobandit dupa celebrarea casatoriei religioase si anterior incheierii casatoriei civile. Lipsa unei conventii asupra regimului matrimonial ales. Caracterul de bun propriu al sotului mentionat in contractul de vanzare-...

Pana la intrarea in vigoare a Decretului nr. 32/1954 si abrogarea dispozitiilor speciale referitoare la regimurile matrimoniale din Codul civil, femeia nu putea dobandi bunuri in aceleasi conditii ca si barbatul, iar in absenta unui contract de casatorie, care sa reflecte conventia viitorilor soti asupra regimului matrimonial ales (si care trebuia autentificat prin tribunal conform art. 1228 Cod civil si art. 708 si urm. Cod proc. civila din 1921, iar ulterior declarat ofiterului starii civile, spre opozabilitate) nu se putea prezuma, astfel cum se sustine, ca eventualele bunuri dobandite in perioada de convietuire pana la incheierea casatoriei erau prezumate a fi obtinute din patrimonii comune ale viitorilor soti, intocmai ca si in cazul actual al concubinilor.

Prin decizia civila nr. 330/26.05.2008 pronuntata de Tribunalul Constanta a fost respins apelul formulat de reclamanta P.S. impotriva sentintei nr. 7465/15.06.2007 a Judecatoriei Constanta, in contradictoriu cu intimatii parati MUNICIPIUL CONSTANTA, CONSILIUL LOCAL CONSTANTA si R.A.E.D.P.P. CONSTANTA, apelanta fiind obligata la plata cheltuielilor de judecata.
Pentru a pronunta aceasta solutie, instanta de apel a avut in vedere urmatoarele considerente:
Reclamanta a solicitat instantei de fond, printr-o cerere in constatare intemeiata pe dispozitiile art. 111 C.proc.civ., recunoasterea cotei indivize din  dreptul de proprietate asupra imobilului situat in Constanta, str. S.M., judetul Constanta, compus din teren si constructii de locuit si care a format obiectul confiscarii  ca sanctiune complementara aplicata tatalui reclamantei, in urma condamnarii acestuia la o pedeapsa privativa de libertate.
Instanta de apel a stabilit ca in mod corect a retinut judecatorul fondului ca actiunea reclamantei este neintemeiata, cata vreme tatal acesteia a pierdut dreptul de proprietate asupra bunului, prin preluarea in proprietatea statului a acestuia ca efect  al executarii  sentintei penale  nr. 1600 din 29.11.1958, prin care numitului O.S. i-a fost aplicata masura confiscarii  totale a averii mobile si imobile.
Executarea masurii complementare mai sus mentionate s-a realizat prin emiterea deciziei administrative nr. 172 din 12.03.1959 de catre fostul Sfat Popular al orasului Constanta si transmiterea bunului in administrarea fostei intreprinderi de locuinte a orasului, aspect care reiese si din relatiile comunicate de catre SPITVBL Constanta, prin adresa nr.17429 din 17.03.2005.
S-a aratat ca art. 4 din Decretul nr. 32/ 1954 a reglementat regimul juridic al bunurilor dobandite de soti anterior intrarii in vigoare a Codului familiei, aratandu-se ca: "sotii vor fi supusi, de la data intrarii in vigoare a Codului Familiei, dispozitiunilor acestui Cod in privinta relatiilor lor patrimoniale, indiferent de data casatoriei si oricare ar fi fost regimul lor matrimonial legal sau conventional, de mai inainte.
    Bunurile ce sotii au la data intrarii in vigoare a Codului Familiei devin comune sau proprii, potrivit dispozitiunilor acestui Cod.
  Calitatea de bun comun, dobandita in temeiul dispozitiunilor de mai sus, nu poate fi opusa celor de al treilea care, la data intrarii in vigoare a Codului Familiei, sunt titulari ai vreunui drept real asupra acelui bun."
In speta, parintii reclamantei au incheiat casatoria la 16.10.1950, potrivit certificatului existent la dosar, deci anterior intrarii in vigoare a Codului familiei, astfel ca bunul in litigiu urmeaza regimul juridic al celui propriu, fiind dobandit de tatal sau, S.O., anterior incheierii casatoriei cu numita H.N. - actul de cumparare a acestuia fiind intocmit inainte de  incheierea casatoriei  dobanditorului.
Astfel, la data decesului autorului reclamantei, S.O. (24.06.1982), desi au ramas ca mostenitori sotia sa supravietuitoare S.N. si fiica sa P.S., potrivit certificatului de calitate de mostenitor nr. 104 din 10.10.2003, intregul sau bun fusese deja preluat in proprietatea statului ca efect al hotararii judecatoresti de condamnare la o pedeapsa privativa de libertate, astfel ca nici unul dintre succesibili  nu putea avea dreptul de a mosteni acest imobil, care nu mai exista in patrimoniul defunctului. 
Sustinerea din motivele de apel potrivit careia bunul in litigiu ar fi  devenit bun comun, iar reclamantei i-ar reveni cota indiviza corespunzatoare dreptului de proprietate al mamei nu poate fi astfel retinuta.
  Instanta de apel a apreciat totodata ca nu este intemeiata critica potrivit careia prin hotararea apelata, instanta de fond nu ar fi solutionat fondul cauzei, judecata fiind fundamentata pe exceptie, pentru ca acest aspect nu corespunde realitatii.
Impotriva acestei decizii a declarat recurs, in termen legal, reclamanta P.S., care a sustinut prin motivele depuse ca in cauza sunt incidente dispozitiile art. 304 pct. 5, pct. 8 si 9 cod proc. civila, solutia tribunalului fiind nelegala si netemeinica.
Recurenta a aratat ca instanta de apel a negat imprejurarea ca instanta de fond a dat o dezlegare a cauzei pe o exceptie, fara a intra asadar in fondul raportului litigios, in limitele sesizarii in rem - temei de constatare a nulitatii hotararii, fondate pe disp. art. 105 al. 2 cod proc. civila, suprimand ipoteza judiciara prev. de art. 297 al. 1 cod proc. civila.
S-a sustinut ca instanta de apel a facut o incorecta interpretare a probelor de la dosar, pentru ca nu a avut in vedere ca probatoriul vizeaza regimul juridic al apatridului, devenit refugiat, caruia i s-a refuzat beneficiul si aplicarea legislatiei romane. Recurenta a aratat ca in aceste conditii, casatoriile religioase - specifice etniei armene la acea data - nu erau consfintite si civil, desi ele aveau configuratia ,,casatoriei subsecvente’’ (concubinaj urmat de casatorie), fiind supuse regimului probator caracteristic, textele aplicabile fiind nu numai art. 4 si 5 din Decretul nr. 32/1954, ci si art. 24 din Decretul nr. 31/1954, dupa caz.
Recurenta a criticat asadar solutia prin faptul ca nu s-a luat in considerare contextul in care a fost achizitionat imobilul, aplicandu-se formal, in opinia sa, premisa momentului dobandirii lui, in dauna regimului de coproprietate  coachizita.
S-a sustinut ca desi nu a fost implicata in procesul penal al sotului sau, mamei recurentei i-au fost suprimate prin aceasta solutie drepturile sale virtuale asupra bunului coachizit.
Recurenta a solicitat sa se analizeze situatia parintilor sai in contextul socio-politic al vremii, tratamentul juridic caruia acestia li se supuneau, in sensul ca autorii sai nu aveau calitatea de cetateni romani, ci de refugiati; aceasta calitate, recunoscuta ulterior, a creat posibilitatea apelarii la legislatia nationala asupra actelor de stare civila, refuzate initial, fapt care a determinat aplicarea legii teritoriale, cu efectul retroactiv recunoscut de altfel de Codul familiei si supunerea la regimul probator special, pentru ca apatrizii nu puteau fi asimilati dintr-u inceput cu cetatenii romani.
S-a apreciat ca au fost nesocotite in cauza prevederile art. 24 din Decretul nr. 31/1954, prin extrapolarea legii romane la subiecti de drept nesupusi acesteia.
  Odata stabilita conditia juridica de ,,refugiat’’, integrarea apatridului se face retroactiv, el beneficiind de drepturile conferite de noul statut de cetatean al statului; in mod corelativ, actele de stare civila ale acestora sunt asimilate celor ale cetateanului, in mod retroactiv, astfel ca ulterior, legea accesibila cetateanului se aplica si refugiatului.
Recurenta a criticat ignorarea de catre instanta de apel a imposibilitatii dobandirii documentelor ecleziastice care atesta incheierea casatoriei in ritul etniei, fata de imprejurarea ca actuala Biserica Armeneasca din Constanta a pierdut arhiva intr-un incendiu.
S-a solicitat, in consecinta, in principal, casarea cu trimitere a deciziei atacate, iar in subsidiar, modificarea solutiei, prin admiterea actiunii astfel cum a fost formulata.
Cauza a fost suspendata conform art. 242 al. 1 cpt. 2 cod proc. civila la termenul din 9.11.2009, fiind repusa pe rol, urmare cererii recurentei din 8.11.2010, la 24.01.2011.
Intimata R.A.ED.P.P. CONSTANTA a solicitat, prin intampinare, respingerea prezentului recurs si mentinerea solutiei tribunalului, apreciind ca in speta bunul fusese dobandit de O.S. si confiscat in baza sentintei penale 1600/29.11.1958 a Tribunalului Constanta, ca bun propriu al acestuia dobandit inaintea casatoriei, motiv pentru care bunul nu  a intrat in proprietatea codevalmasa dupa incheierea casatoriei din 1950.
Analizand criticile de nelegalitate fondate pe disp. art. 304 pct. 5, 8 si 9 cod proc. civila, recursul urmeaza a fi apreciat ca nefondat.
Astfel, prin actiunea formulata, reclamanta P.S. a solicitat ca prin hotararea ce se va pronunta sa se recunoasca dreptul sau de proprietate dobandit prin succesiunea defunctei N.S., in cota indiviza de 2/3 - asupra imobilului situat in Constanta, strada S.M., judetul Constanta, precum si incetarea oricaror acte de dispozitie sau administrare realizate asupra acestui bun.
Principala argumentare in ce priveste subsumarea situatiei juridice a acestui imobil - dobandit conform actului de vanzare autentificat sub nr. 871/5.11.1949 la Grefa Tribunalului Constanta - regimului comunitatii matrimoniale a fost aceea a achizitionarii lui in conditiile unei conventii prenuptiale specifice etniei armene, dupa incheierea casatoriei viitorilor soti (in speta, realizate doar religios, fata de statutul de refugiat si apatrid) si preponderent cu sumele obtinute din darurile de nunta acordate sotiei.
In acest context s-a invocat faptul ca, desi prin actul de cumparare este mentionat la acea data doar O.S., imobilul a fost dobandit in regim de coachizitie de catre soti, dupa celebrarea casatoriei religioase, astfel ca preluarea fara titlu a cotei apartinand mamei sale, printr-o hotarare penala care a dispus confiscarea averii sotului, nu obstructioneaza actiunea in constatare vizand existenta acestei cote a sotiei din acest bun.
Contrar criticilor formulate in recurs, instanta de apel a stabilit ca a existat o judecata asupra fondului litigiului prin sentinta apelata, judecatorul de prima instanta relevand calitatea imobilului de bun propriu al tatalui reclamantei, prin raportarea art. 4 al. 2 din Decretul nr. 32/1954 la momentul dobandirii imobilului din str. S.M.
Chiar daca printre considerentele instantelor devolutive nu se regaseste o justificare in extenso a inlaturarii apararilor si sustinerilor referitoare la situatia speciala a sotilor S (care au incheiat casatoria civila la 16.10.1950), in esenta, motivele au conturat opinia potrivit careia nu s-a dovedit existenta unei imprejurari care sa conteste ipoteza prima facie a calitatii de bun propriu, confirmata in principiu si prin modalitatea de executare a hotararii penale din 29.11.1958, de confiscare a averii autorului reclamantei.
Prin urmare, nu este incident in cauza temeiul de casare statuat prin art. 304 pct. 5 cod proc. civila, cu trimitere la incalcarea formelor de procedura prevazute sub sanctiunea nulitatii de art. 105 al. 2 cod proc. civila, aceasta critica urmand a fi respinsa.
In ce priveste incidenta disp. art. 304 pct. 7 cod proc. civila (,,cand hotararea nu cuprinde motivele pe care se sprijina sau cand cuprinde motive contradictorii ori straine de natura pricinii’’) si a celor ale pct. 9 (,,cand hotararea pronuntata este lipsita de temei legal ori a fost data cu incalcarea sau aplicarea gresita a legii’’), Curtea va retine ca nici criticile evocate in acest sens nu sunt intemeiate.
In cauza este indubitabil faptul ca sotii S.O. si N. s-au casatorit in Constanta la data de 16.10.1950, casatoria civila inregistrata in Registrul Starii civile sub nr. 1056/1950 fiind precedata conform traditiei etniei armene de casatoria religioasa.
Desi solutia instantelor nu se refera explicit la ansamblul probelor administrate si indeosebi la cele testimoniale administrate in ambele cicluri procesuale, ea vadeste in final o dezlegare corecta a situatiei de fapt, coroborandu-se cu declaratiile testimoniale, cata vreme nici unul dintre martori nu confirma teza probatorie afirmata, anume, ca bunul a fost cumparat in regimul similar bunului viitorilor soti, inainte de casatorie si in vederea acesteia. 
Or, nu chestiunea acordarii traditionale, de catre familia miresei, a unor cadouri de valoare patrimoniala importanta (bijuterii) la momentul celebrarii casatoriei religioase a constituit aspectul de probat - aceasta situatie fiind confirmata de toti martorii audiati - ci imprejurarea (invocata de altfel si in recurs) ca sotii apartinand acestei etnii nu se puteau prevala, la acel moment, de prevederile legii romanesti privind casatoria si ca banii obtinuti din acest cadou de nunta au fost destinati achizitiei imobilului in litigiu.
Aceste chestiuni nu au fost insa probate, sustinerile recurentei reclamante, in sensul ca parintii sai aveau statutul conferit prin pasaportul N., fiind apatrizi pana la momentul la care au putut beneficia de legile statului roman in privinta dreptului de proprietate si al regimului matrimonial, nefiind dovedite prin nici un mijloc de proba, fiind  chiar infirmate de martorii audiati. Astfel, in fata instantei de apel, martorii M.S. si A.A. au negat existenta vreunui impediment legal care sa fi interzis organizarea casatoriei civile inca de la data celei religioase, sotii optand pur si simplu pentru derularea in acest mod a evenimentelor.
Pe de alta parte, existenta calitatii acestor persoane de refugiati pe teritoriul Romaniei la acea data, in raport de evolutia socio-politica a regiunii, nu a fost probata, pentru ca nu toti membrii comunitatii armene aflate pe teritoriul tarii aveau aceasta situatie speciala; nu s-a dovedit ca sotii beneficiau la acea data de regimul pasaportului N., care putea prezuma calitatea de refugiat, data fiind facilitatea deschisa prin acest document international, de libera circulatie intre tari.
In concluzie, imobilul in litigiu nu a fost supus vreunuia dintre regimurile matrimoniale reglementate prin art. 1223 si urm. Cod civil din 1924, iar dupa intrarea in vigoare, la 18.04.1956, a noului Cod al familiei, cu regulamentul de aplicare aprobat prin Decretul nr. 32/1954, bunul a fost identificat ca fiind al sotului care l-a dobandit inainte de casatorie, in absenta oricarei mentiuni in cartea funciara ori facuta pe marginea actului de dobandire, conform art. 44 din Decretul nr. 32/1954.
In speta nu se pune problema ignorarii dispozitiilor art. 24 din Decretul nr. 31/1954, care vizeaza proba actelor juridice privitoare la starea civila; situatia rezultata din casatoria legala din data de 16.10.1950 nu este una incerta, iar existenta unei cununii religioase anterioare (la randul sau necontestata) nu putea configura aceeasi situatie de regim patrimonial ca si cea rezultata din casatorie, chiar daca in planul comunitatii evenimentul religios conferea celor doi statutul de familie. Textul mentionat nu are asadar nici o relevanta cata vreme casatoria civila a sotilor S. este probata si necontestata,  ceea ce intereseaza in cauza fiind regimul juridic al bunului, fata de modalitatea lui de dobandire.
In ce priveste acest ultim aspect, se va avea in vedere - printr-un argument final  -  ca regimul juridic patrimonial al viitorilor soti anterior intrarii in vigoare a Codului familiei nu poate fi asimilat in nici un caz situatiei ,,casatoriei subsecvente’’, anume, a concubinilor care dobandesc in regim de coproprietate pe cote parti bunuri in vederea casatoriei, stare de facto consacrata dupa emanciparea femeii si recunoasterea ipotezei unei contributii comune in realizarea patrimoniului in perioada de convietuire.
Or, pana la intrarea in vigoare a Decretului nr. 32/1954 si abrogarea dispozitiilor speciale referitoare la regimurile matrimoniale din Codul civil, femeia nu putea dobandi bunuri in aceleasi conditii ca si barbatul, iar in absenta unui contract de casatorie, care sa reflecte conventia viitorilor soti asupra regimului matrimonial ales (si care trebuia autentificat prin tribunal conform art. 1228 Cod civil si art. 708 si urm. Cod proc. civila din 1921, iar ulterior declarat ofiterului starii civile, spre opozabilitate) nu se putea prezuma, astfel cum se sustine, ca eventualele bunuri dobandite in perioada de convietuire pana la incheierea casatoriei erau prezumate a fi obtinute din patrimonii comune ale viitorilor soti, intocmai ca si in cazul actual al concubinilor.
In raport de toate aceste considerente, constatand ca tribunalul a pronuntat o solutie legala, nefiind motive de reformare a acesteia, in temeiul art. 312 al. 1 cod proc. civila urmeaza a respinge recursul ca nefondat.