Calitatea de persoana indreptatita la masuri reparatorii conform Legii nr. 10/2001. Cesiune de drepturi litigioase dupa notificare. Distinctia fata de retractul litigios.

Institutia retractului litigios reglementata prin art. 1402 Cod civil este definita ca fiind acea manifestare unilaterala de vointa prin care debitorul unui drept litigios transmis de creditor unei alte persoane printr-o cesiune de creanta cu titlu oneros, poate sa stinga litigiul si totodata si obligatia sa, oferind cesionarului - care reprezinta noul sau creditor, suma cu care el a platit efectiv cedentului creanta respectiva; in aceste conditii, dupa incheierea contractului de vanzare a dreptului litigios, debitorul dreptului in cauza poate sa-l inlature din proces pe cesionar, prin plata sumei cu care acesta a cumparat dreptul litigios.
In speta, actul juridic intitulat ,,contract de vanzare-cumparare de drepturi litigioase’’ a vizat in mod neechivoc o operatiune permisa prin prisma dispozitiilor art. 1391-1392 Cod civil, partile urmarind sa opereze o translatie - asupra cesionarilor - a drepturilor invocate in considerarea calitatii cedentilor, de pretinse persoane indreptatite la masuri reparatorii pentru acest imobil in contextul dat de Legea nr. 10/2001 (ei fiind si autorii notificarii facute anterior); cesionarii urmau sa preia si calitatea procesuala avuta de contestatorii cedenti in litigiul cu persoana detinatoare a imobilului - societatea reclamanta.
Referitor la posibilitatea translatarii calitatii de ,,persoana indreptatita’’, astfel cum este ea definita prin art. 3 si 4 din Legea nr. 10/2001, catre o terta persoana, jurisprudenta nu reflecta o practica relevanta in prezenta cauza. Astfel, prin decizia civila 3562/12.05.2004 a I.C.C.J.-Sectia civila s-a pus in discutie calitatea de persoana indreptatita a persoanei careia i s-a instrainat bunul mai inainte de intrarea in vigoare a Legii 10/2001, subdobanditorul neputandu-se considera, din perspectiva calitatii de succesor cu titlu particular, persoana indreptatita in sensul dat de art. 3 din lege. Aceeasi viziune se regaseste in decizia 8118/9.10.2009 a I.C.C.J., care a contestat succesorului cu titlu particular calitatea de persoana indreptatita la masuri reparatorii, chiar daca acesta (iar nu titularul dreptului vandut) a formulat notificarea in termenul legal.
Aceste solutii jurisprudentiale nu sunt insa concordante cu situatia de fapt relevata in prezenta cauza, intrucat cedentii F. formulasera in nume propriu notificarea, ulterior intervenind cesiunea drepturilor litigioase (litigiul fiind generat de promovarea de catre cedenti a contestatiei la decizia data notificarii lor). Prin cesiunea drepturilor ce fac obiectul raportului litigios, partile au consimtit la transmiterea calitatii procesuale dobandite de cedenti in favoarea cesionarilor, pentru ca acestia din urma sa faca demersurile apreciate ca necesare pentru obtinerea, pe cale judiciara, a dreptului pretins.
Nu exista asadar similitudine de situatii, si daca legiuitorul a restrans, prin textele art. 3 si 4 din Legea nr. 10/2001, sfera persoanelor care puteau pretinde restituirea in natura sau masurile reparatorii, la cel deposedat abuziv si la mostenitorii legali sau succesorali ai acestuia, nu a stabilit si o interdictie in privinta incheierii ulterioare a unui contract de vanzare a drepturilor litigioase de catre aceste persoane, in favoarea unor terti.
Incheierea acestui contract nu putea urmari sistarea procesului (ca in cazul retractului litigios), cata vreme cesionarii au platit un pret al cesiunii fara sa obtina si beneficiul demersului lor, care in speta se traduce prin analizarea legitimitatii dreptului invocat de cedenti prin notificare si speranta de a obtine una dintre masurile reparatorii la care ar fi fost indreptatiti si intimatii F., in temeiul Legii 10/2001.

Prin sentinta civila nr. 1256/16 iulie 2010 a Tribunalului Constanta a fost respinsa ca nefondata actiunea reclamantei S.C. M S.A. privind constatarea nulitatii absolute a contractului de vanzare-cumparare de drepturi litigioase autentificat sub nr. 1198/9.07.2004 incheiat intre paratii F.C. si F.E. ca vanzatori si C.C. si C.S., ca si cumparatori ai acestor drepturi.
Prima instanta a avut in vedere ca  societatea reclamanta este detinatoarea imobilului situat in Constanta, str. V.A., cu privire la care paratii F. au formulat - in temeiul Legii nr.10/2001 - doua notificari, una adresata societatii, cealalta Primarului Municipiului Constanta, prin care s-a solicitat restituirea integrala a imobilului.
           Prin decizia nr.135 din 4.06.2004 reclamanta a respins cererea de restituire in natura a constructiei, aratandu-se ca are calitatea de dobanditor de buna credinta, avand totodata capital privat. Paratii notificatori au formulat contestatie, cauza fiind inregistrata sub nr. 1190/36/2007 la Tribunalul Constanta, insa in timp ce cauza era pendinte a fost incheiat un contract de vanzare-cumparare prin care notificatorii au transmis paratilor C.C. si C.S. toate drepturile litigioase pretinse in cadrul procedurii reglementate de Legea nr.10/2001.
Reclamanta a invocat in prezentul litigiu nulitatea absoluta a contractului de vanzare-cumparare de drepturi litigioase, invocand in esenta cauza ilicita si obiectul ilicit al acestui act, prin raportare la dispozitiile Legii nr. 10/2001, in privinta calitatii de persoane indreptatite la masuri reparatorii in temeiul legii.
Instanta de fond a apreciat ca nu subzista insa aceste critici de nulitate, intrucat vanzarea (cesiunea) de drepturi litigioase este reglementata de art. 1392 Cod civil si are ca obiect sansele castigarii sau pierderii unui proces, indiferent daca procesul se refera la un drept real sau de creanta. Spre deosebire de o vanzare-cumparare uzuala, a aratat judecatorul fondului, vanzarea dreptului litigios este un contract aleatoriu, deoarece partile nu cunosc existenta certa a dreptului lor de la momentul realizarii acordului de vointa, iar vanzatorul nu poate garanta cumparatorului recunoasterea in instanta a dreptului clamat, prin castigarea procesului.
S-a aratat ca sunt indeplinite si in speta conditiile generale de validitate a unei asemenea conventii si ca in speta nu se poate retine ca vanzarea de drepturi litigioase a avut un obiect ilicit, deoarece nu exista nici o dispozitie legala care sa interzica in mod expres instrainarea de catre persoanele indreptatite (in sensul Legii 10/2001), a drepturilor litigioase ce deriva din atacarea in instanta a deciziei/dispozitiei unitatii detinatoare.
Incheierea actelor juridice civile este guvernata de principiul libertatii de vointa, astfel ca orice exceptii de la acest principiu si orice incapacitati sau limitari ale circulatiei unor bunuri sau ale unor drepturi ale persoanelor in legatura cu anumite bunuri nu pot fi prezumate, ci explicit prevazute in lege.
Faptul ca legiuitorul a enumerat limitativ categoriile de persoane indreptatite la acordarea de masuri reparatorii in temeiul Legii nr. 10/2001 nu atrage in mod automat interdictia pentru aceste persoane de a  dispune in timpul vietii, prin orice acte juridice (chiar mai inainte de finalizarea procedurii judiciare) cu privire la drepturile derivate din aceasta lege.
           S-a stabilit astfel ca obiectul contractului este legal, exista si este posibil, fiind respectate disp.art.962 cod civil; acest obiect al conventiei, tradus in sansele de castig ale procesului, nu se confunda cu scopul proiectat de parti in viitor, respectiv dobandirea dreptului de proprietate asupra imobilului - obiect material al dreptului pus in discutie in faza judiciara a procedurii reglementate de Legea nr.10/2001.
           Instanta de fond a sustinut, deopotriva, ca in absenta oricaror probe care sa ateste caracterul speculativ al scopului pentru care s-a incheiat acest contract, scopul evident si lipsit de orice echivoc urmarit de parti a fost acela de a transmite in patrimoniul cumparatorilor drepturile litigioase tranzactionate, vanzatorii urmand a primi pretul stabilit prin acord.
 Au fost apreciate ca neconcordante cu speta trimiterile facute de catre societatea reclamanta la institutia retractului litigios si la practica instantei supreme in privinta calitatii de persoane indreptatite la masuri reparatorii in temeiul Legii nr.10/2001.
S-a conchis in sensul ca acest contract nu este lovit de nulitate, la incheierea lui fiind respectate prescriptiile stabilite prin art. 962 si 968 Cod civil, motiv pentru care actiunea este nefondata.
Impotriva acestei solutii a declarat apel, in termen legal, societatea reclamanta, criticile vizand gresita aplicare a legii la situatia de fapt si pronuntarea unei sentinte neintemeiate.
S-a sustinut, in reluarea situatiei de fapt, ca instanta avea obligatia de a verifica in ce masura era posibila in cauza vanzarea drepturilor litigioase, cata vreme scopul unui asemenea contract este de a pune la indemana partii, atunci cand exista proces, un mijloc de stingere a procesului prin despagubirea drepturilor litigioase vandute si despagubirea integrala a cumparatorului. Or, in speta, pentru o suma de bani considerabila, contractul a avut ca scop o transmitere a calitatii procesuale, iar nu o stingere a dreptului litigios, in modalitatea prevazuta de lege in legatura cu aceasta institutie.
Apelanta reclamanta a sustinut ca, din acest punct de vedere, este nelegala transmiterea prin contract a calitatii procesuale de catre persoana indreptatita, conform Legii 10/2001, in contestarea deciziei S.C. M S.A. si s-a solicitat sa se ia act ca atat inainte de modificarea legii speciale prin Legea nr. 247/2005, cat si ulterior aparitiei acestui act normativ, practica instantelor a fost unanima in sensul ca impotriva dispozitiei/deciziei persoanei detinatoare, calitate procesuala activa nu poate avea decat notificatorul, care si-a invocat si calitatea de persoana indreptatita (dec. civila 2382/24.03.2004 a I.C.C.J., decizia civila 3562/12.05.2004 a I.C.C.J.).
Apelanta a mai aratat ca aceeasi concluzie reiese si din Normele metodologice de aplicare a Legii 10/2001; ca un asemenea act ar permite deturnarea scopului actului normativ si al procedurilor reglementate prin aceasta lege, legiuitorul urmarind sa puna doar la dispozitia anumitor persoane mijlocul procesual pentru a obtine masuri reparatorii in acest context, pentru imobilele preluate abuziv de stat, in perioada de referinta.
Instrainarea dreptului litigios de catre o persoana care ipotetic indeplinea conditiile pentru a-i fi recunoscuta calitatea de persoana indreptatita (in sensul dat de Legea nr. 10/2001) constituie o incalcare a art. 44 din Constitutie, caci limitele dreptului de proprietate - inclusiv a masurilor reparatorii ce vizeaza retrocedarea imobilului - sunt stabilite de lege, iar in speta legea a fost incalcata intr-un scop speculativ.
Analizand motivele cuprinse in apelul reclamantei, in raport de disp. art. 295 al. 1 cod proc. civila, Curtea a retinut urmatoarele considerente:
Considerand necesara nuantarea consideratiilor dezvoltate de catre instanta de fond in legatura cu retractul litigios (institutie corelata din punctul de vedere al materiei cu vanzarea de drepturi litigioase), se va avea in vedere ca, prin scopul avut in vedere de partile contractante si fata de obiectul raportului juridic, prin contractul intitulat ,,de vanzare-cumparare de drepturi litigioase’’, autentificat sub nr. 1198/09.07.2004 la BNP G.L. (Navodari) s-a urmarit in fapt cesiunea drepturilor succesorale evocate in procedura Legii nr. 10/2001 de catre cedentii F. catre cesionarii C., aratandu-se in cuprinsul actului ca intimatii parati F. au intentionat sa vanda toate drepturile (aflate in litigiul aflat pe rolul Tribunalului Constanta - dosar 934/2004) pretinse in baza calitatii de mostenitori ai autorilor lor asupra imobilului in cauza.
Cedentii au mentionat ca drepturile cesionate - si care au facut obiectul notificarii 1083/26.03.2004, respinse prin decizia 135/2004 a societatii reclamante  -  se fundamenteaza pe certificatul de mostenitor eliberat de BNP Asociati I.M. si P.I. G. si pe actele de proprietate ale antecesorilor, inmanate cu aceasta ocazie cumparatorilor, precum si ca intimatii parati C.C. si C.S. se vor substitui in calitatea procesuala a cedentilor, de reclamanti in dosarul avand ca obiect contestarea deciziei.
Contractul mai prevede ca raman in sarcina cesionarilor cheltuielile ocazionate cu evaluarea imobilului si cu anularea contractelor de vanzare-cumparare (daca este cazul) pentru chiriasii din imobil, iar in situatia in care cesionarii nu obtin castig de cauza, suma avansata ca pret ramane vanzatorilor, cumparatorul fiind cel care suporta riscul procesului.
Acestea fiind clauzele contractuale, este evident ca partile nu au apelat la institutia retractului litigios reglementata prin art. 1402 Cod civil, care este definit ca fiind acea manifestare unilaterala de vointa prin care debitorul unui drept litigios transmis de creditor unei alte persoane printr-o cesiune de creanta cu titlu oneros, poate sa stinga litigiul si totodata si obligatia sa, oferind cesionarului - care reprezinta noul sau creditor, suma cu care el a platit efectiv cedentului creanta respectiva; in aceste conditii, dupa incheierea contractului de vanzare a dreptului litigios, debitorul dreptului in cauza poate sa-l inlature din proces pe cesionar, prin plata sumei cu care acesta a cumparat dreptul litigios.
In speta, actul juridic intitulat ,,contract de vanzare-cumparare de drepturi litigioase’’, a vizat in mod neechivoc o operatiune permisa prin prisma dispozitiilor art. 1391-1392 Cod civil, partile urmarind sa opereze o translatie - asupra cesionarilor - a drepturilor invocate in considerarea calitatii cedentilor, de pretinse persoane indreptatite la masuri reparatorii pentru acest imobil in contextul dat de Legea nr. 10/2001 (ei fiind si autorii notificarii facute anterior); cesionarii urmau sa preia si calitatea procesuala avuta de contestatorii cedenti in litigiul cu persoana detinatoare a imobilului - societatea reclamanta.
Or, astfel cum a retinut si instanta de fond, in lipsa unei interdictii legale exprese, nimic nu poate sustine teza nulitatii prin incalcarea cerintei prevazute prin art. 968 Cod civil, referitoare la caracterul licit al cauzei si a celei privitoare la obiectul actului juridic, statuata prin art. 962 si urm. Cod civil.
Chestiunea pusa in discutie de catre apelanta reclamanta se refera, in fapt, la posibilitatea translatarii calitatii de ,,persoana indreptatita’’, astfel cum este ea definita prin art. 3 si 4 din Legea nr. 10/2001, catre o terta persoana, iar din acest punct de vedere, jurisprudenta nu reflecta o practica relevanta in prezenta cauza, asa cum se arata prin motivele de apel. Astfel, prin decizia civila 3562/12.05.2004 a I.C.C.J.-Sectia civila (atasata la dosar) s-a pus in discutie calitatea de persoana indreptatita a persoanei careia i s-a instrainat bunul mai inainte de intrarea in vigoare a Legii 10/2001, subdobanditorul neputandu-se considera, din perspectiva calitatii de succesor cu titlu particular, persoana indreptatita in sensul dat de art. 3 din lege. Aceeasi viziune se regaseste in decizia 8118/9.10.2009 a I.C.C.J., care a contestat succesorului cu titlu particular calitatea de persoana indreptatita la masuri reparatorii, chiar daca acesta (iar nu titularul dreptului vandut) a formulat notificarea in termenul legal.
Aceste solutii jurisprudentiale nu sunt insa concordante cu situatia de fapt relevata in prezenta cauza, intrucat cedentii F. formulasera in nume propriu notificarea, ulterior intervenind cesiunea drepturilor litigioase (litigiul fiind generat de promovarea de catre cedenti a contestatiei la decizia data notificarii lor). Prin cesiunea drepturilor ce fac obiectul raportului litigios, partile au consimtit la transmiterea calitatii procesuale dobandite de cedenti in favoarea cesionarilor, pentru ca acestia din urma sa faca demersurile apreciate ca necesare pentru obtinerea, pe cale judiciara, a dreptului pretins.
Nu exista asadar similitudine de situatii, si daca legiuitorul a restrans, prin textele art. 3 si 4 din Legea nr. 10/2001, sfera persoanelor care puteau pretinde restituirea in natura sau masurile reparatorii, la cel deposedat abuziv si la mostenitorii legali sau succesorali ai acestuia, nu a stabilit si o interdictie in privinta incheierii ulterioare a unui contract de vanzare a drepturilor litigioase de catre aceste persoane, in favoarea unor terti.
Incheierea acestui contract nu putea urmari, astfel cum se sustine in apel, sistarea procesului (ca in cazul retractului litigios), cata vreme cesionarii au platit un pret al cesiunii fara sa obtina si beneficiul demersului lor, care in speta se traduce prin analizarea legitimitatii dreptului invocat de cedenti prin notificare si speranta de a obtine una dintre masurile reparatorii la care ar fi fost indreptatiti si intimatii F., in temeiul Legii 10/2001.
Aceste argumente infirma si sustinerea potrivit cu care, recunoscand caracterului licit al unei asemenea conventii, s-ar aduce atingere dreptului de proprietate privata consacrat si garantat prin art. 44 din Constitutie, pentru ca incheierea contractului nu da cesionarilor, astfel cum corect a retinut si instanta de fond, o garantie a castigarii procesului si obtinerea rezultatului dorit, ci doar legitimitatea procesuala pentru a pretinde aceleasi drepturi pe care le-ar fi opus apelantei si cedentii.
In raport de toate aceste considerente, constatand ca nu sunt temeiuri de reformare a hotararii, fata de disp. art. 296 cod proc. Civila,  apelul urmeaza a fi respins ca nefondat.