Sanctionare disciplinara a unui cadru didactic. Incalcarea drepturilor reclamantei prin emiterea unui act nelegal. Acordare daune morale.

Organul competent sa desemneze Comisia de cercetare disciplinara are si competenta sa aplice sanctiunea, in functie de natura abaterii, conform art. 119 - 123 din Legea nr. 128/1997 privind statutul personalului didactic, fara a avea relevanta imprejurarea ca actul de sesizare a fost adresat si inregistrat la Decanul sau Rectorul Facultatii.

Reclamanta B.A. a chemat in judecata pe parata Universitatea "Ovidius" Constanta, solicitand instantei ca, prin hotararea ce o va pronunta, sa constate nulitatea absoluta a Hotararii nr.871/02.12.2009 a Biroului Largit al Senatului Universitatii Ovidius, iar in subsidiar sa dispuna anularea hotararii.
A aratat ca prin Hotararea Biroului Largit al Senatului nr.871/02.12.2009 s-a dispus sanctionarea sa cu observatie scrisa, in temeiul art.116 lit.a din Legea nr.128/1997, insa aceasta hotarare este lovita de nulitate absoluta, intrucat sanctiunea nu a fost aplicata de organul competent, respectiv Senatul Universitatii.
S-a invocat prescriptia dreptului de a aplica sanctiunea, deoarece sunt aplicabile disp. art.122 alin.1 din Legea nr.128/1997 care prevad ca "cercetarea propunerii de sanctionare si comunicarea deciziei se fac in termen de cel mult 30 de zile de la data constatarii abaterii, consemnata in condica de inspectii sau la registratura generala a unitatii scolare ori a institutiei de invatamant superior, dupa caz."
Considera reclamanta ca nu sunt aplicabile disp. art.268 alin.1 teza ultima din Codul muncii, intrucat art.146 din Legea nr.128/1997 prevede in mod expres ca, in masura in care prezentul statut nu dispune altfel, se aplica celelalte dispozitii din legislatia muncii.
Astfel, Hotararea nr.871/2009 a Biroului Largit al Senatului Universitatii Ovidius este lovita de nulitate absoluta fiind emisa la mai mult de 30 de zile de la data sesizarii prin registrul general al Universitatii iar pe fond nu este intemeiata intrucat, fapta retinuta - neafisarea conditiilor de intrare in examen si situatia studentilor - nu este reala, chiar parata recunoaste acest lucru in preambulul hotararii atacate in care se mentioneaza ca: "in sesiunea din septembrie 2009 a prezentat comisiei situatia reala"..
Cu privire la daunele morale solicitate, reclamanta motiveaza ca acestea ii sunt datorate de parata intrucat, incepand cu luna mai 2009 si pana in prezent, fata de aceasta se desfasoara o ampla actiune de denigrare profesionala concretizata intr-o hartuire psihica ce-i produce un prejudiciu moral. Astfel, inca o sanctiune disciplinara luata fata de reclamanta, in mai putin de 6 luni de zile,  i-a produs acesteia o suferinta morala care nu poate fi acoperita decat prin obligarea  unitatii angajatoare la daune morale de natura a-i recastiga prestigiul de care se bucura in lumea universitara.
Parata a formulat intampinare prin care a solicitat respingerea actiunii sub toate aspectele invocate aratand ca hotararea atacata a fost emisa de organul competent si in termenul legal de prescriptie.
A invocat exceptia lipsei de interes a actiunii promovate de reclamanta, ca urmare a incetarii raporturilor de munca ale reclamantei, incepand cu data de 01.03.2010. Totodata parata apreciaza ca actiunea a ramas fara obiect intrucat sanctiunea ce face obiectul contestatiei nu a fost inscrisa in carnetul de munca.
Prin sentinta civila nr.870/07.05.2010, cu opinie majoritara, Tribunalul Constanta a respins  exceptia lipsei de interes in formularea actiunii.
A respins exceptia prescrierii dreptului de a cerceta si a aplica sanctiunea disciplinara.
A admis exceptia nulitatii absolute a Hotararii nr. 871/02.12.2009 a Biroului Largit al senatului Universitatii "Ovidius" Constanta si s-a constatat  nulitatea absoluta a Hotararii nr.871/02.12.2009.
A admis in parte cererea privind obligarea paratei la plata daunelor morale si a obligat parata la plata sumei de 5.000 lei, cu titlu de daune morale.
A respins  cererea de acordare a cheltuielilor de judecata.
Pentru a dispune astfel, instanta de fond a retinut urmatoarele aspecte:
Exceptia lipsei de interes a actiunii a fost respinsa, avand in vedere ca prin incetarea raporturilor de munca, interesul reclamantei in solutionarea contestatiei impotriva unei hotarari prin care s-a aplicat o sanctiune disciplinara nu a disparut, chiar daca sanctiunea aplicata este, in opinia paratei, de o importanta minora apreciata prin faptul ca nu s-a inscris in carnetul de munca.
Interesul in solutionarea cauzei subzista intrucat nu a intervenit reabilitarea prin ridicarea sau radierea sanctiunii in conformitate cu disp. art.38 alin.11 din Carta Universitatii.
S-a respins si exceptia invocata de reclamanta cu privire la prescriptia dreptului de a cerceta si aplica sanctiunea, deoarece potrivit inscrisurilor existente la dosar, parata a luat cunostinta de abaterile disciplinare savarsite de reclamanta prin adresa nr.9596/03.11.2009, iar hotararea de sanctionare a fost emisa la data de 02.12.2009, astfel ca a fost respectat termenul de 30 de zile stipulat in art.122 alin.1 din Legea nr.128/1997.
In ce priveste exceptia nulitatii absolute a hotararii contestate, instanta a retinut ca aceasta hotarare a apartinut Biroului Largit al Senatului, si nu  Consiliului Facultatii astfel cum este prevazut expres de lege. Or, cata vreme legea nu dispune ca aceste competente ale Consiliului se pot exercita de catre un alt organism al conducerii universitatii cum ar fi Biroul Largit al Senatului, nu pot fi primite aprecierile paratei in sensul principial ca : "cine poate mai mult, poate si mai putin", chiar daca pentru unele competente Consiliul are nevoie de aprobarea Senatului sau a Biroului Senatului.
Cu privire la daunele morale solicitate, instanta a retinut ca, intr-adevar, prin masurile sanctionatorii repetate, masuri luate fara respectarea dispozitiilor legale, reputatia profesionala a reclamantei, cadru universitar cu o bogata activitate profesionala, astfel cum rezulta din curriculum vitae, a fost afectata, fiind de notorietate ca si cea mai mica suspiciune cu privire la probitatea morala si profesionala a unui cadru universitar, ridicata prin aplicarea unei sanctiuni disciplinare este in masura a-i afecta grav reputatia.
Pentru aceste considerente instanta a apreciat ca parata datoreaza reclamantei daune morale pe care le-a cuantificat la suma de 5.000 lei.
S-a respins cererea reclamantei de obligare a paratei la plata cheltuielilor de judecata intrucat nu s-a facut dovada acestor cheltuieli.
Cu opinie separata, asistentii judiciari au apreciat ca atat exceptiile, cat si cererea pe fond sunt neintemeiate.
Impotriva acestei sentinte au declarat recurs ambele parti.
I. Recurenta reclamanta B.A. critica sentinta Tribunalului Constanta prin prisma faptului ca in mod nejustificat a fost diminuat cuantumul daunelor morale solicitate. Arata recurenta ca incepand cu luna mai 2009 si pana la data la care aceasta a fost nevoita sa-si dea demisia, impotriva sa, s-a dus o adevarata campanie de denigrare profesionala concretizata prin hartuire psihica, ce a produs acesteia un prejudiciu moral pe care l-a cuantificat la 50.000 lei. Suferintele morale provocate de parata nu pot fi compensate decat prin obligarea paratei la plata intregii sume solicitata, urmand ca in acest fel sa o ajute la recastigarea prestigiului de care se bucura in lumea universitara .
II. Recurenta parata Universitatea Ovidius Constanta a criticat sentinta prin prisma dispozitiilor art. 304 pct.8 si 9 cod procedura civila.
Arata recurenta ca, instanta de fond, in virtutea rolului sau active, trebuia sa observe ca actul de sesizare nr.9596/3.11.2009 al decanului Facultatii de Medicina Dentara este adresat Rectorului, in calitate de conducator al institutiei, care angajeaza raspunderea acesteia. Actul de sesizare contine, in ultimul paragraf si solicitarea de a se numi o comisie de cercetare disciplinara in conformitate cu art. 119 alin.2 din Legea nr.128/1997, solicitare adresata Senatului Universitatii Ovidius, asadar se prezuma ca autorul actului de sesizare a inteles sa depaseasca sanctiunile ce puteau fi cercetate si aplicate la nivel de consiliu al facultatii.
Biroul Senatului este organismul de conducere care asigura conducerea operativa a unei institutii de invatamant superior intre sedintele Senatului, potrivit Legii nr. 128/1997, art.68 alin.2 si art.72 alin.5, precum si Legii invatamantului nr.84/1995, art. 147 alin.1. In lumina acestor prevederi statueaza si cele ale Cartei Universitatii “Ovidius" (Anexa A, pct. A 8 si A 12). Conform Cartei universitare, Senatul se intruneste trimestrial, pe cale de consecinta, atributiile de conducere operativa ale Biroului Senatului, date prin legea speciala si prin Carta universitara, vizeaza atat numirile de comisii de cercetare disciplinara, cat si aplicarile de sanctiuni disciplinare. Altminteri, Universitatea Ovidius, in calitate de angajator nu s-ar putea prevala de dreptul sau de a cerceta si sanctiona in termenele legale prevazute de legea speciala nr. 128/1997 abaterile disciplinare ale salariatilor sai cadre didactice, eludandu-se astfel vointa legiuitorului si creandu-se, pe de alta parte si o discriminare fata de celelalte categorii de salariati din institutie, al caror regim sanctionator ar urma regulile generale in materiale.
Nu, in ultimul rand cel mai important argument juridic pe baza caruia instanta trebuia sa isi fundamenteze motivarea este sustinut de art. 123 alin.1 din Legea nr.128/1997, potrivit caruia “sanctiunea se stabileste pe baza raportului comisiei de cercetare, de catre autoritatea prevazuta la art. 119 alin.3 care a numit aceasta comisie", in speta, Biroul Senatului, care are potrivit legii, delegare de competenta in problemele operative ale unei institutii de invatamant superior, Asadar, fara echivoc vointa legiuitorului este aceea de a da prerogative de aplicare a sanctiunii aceleiasi entitati care a si numit comisia de cercetare disciplinara.
O alta critica a hotararii instantei de fond este si sub aspectul respingerii exceptiei privind lipsa de interes a actiunii.
In mod gresit instanta a retinut ca exista interes in cauza cata vreme nu a intervenit institutia reabilitarii prin ridicarea ori radierea sanctiunii, deoarece sanctiunea nu a fost inscrisa in carnetul de munca al reclamantei, asadar nu ajunge la cunostinta publica a eventualilor viitori angajatori, iar ridicarea ori radierea sanctiunii este ramasa fara obiect si pentru parata, in conditiile in care raporturile de munca dintre universitate si reclamanta nu mai exista, neputandu-se proceda la o ridicare ori radiere a sanctiunii aplicate unei persoane care nu mai are calitatea de salariat al paratei.
Capatul de cerere accesoriu, referitor la daunele morale, considera recurenta ca in mod gresit instanta l-a admis, chiar daca numai in parte, avand in vedere ca pretentiile reclamantei nu au fost dovedite nici in cea mai mica masura, iar conditiile cumulative pentru angajarea raspunderii civile delictuale a paratei pentru prejudicial moral cauzat reclamantei, prev. de art. 998 - 999 din Codul civil, nu au fost intrunite, respective existenta unei fapte ilicite/abuzive, a unui prejudiciu, a raportului de cauzalitate intre fapta si prejudiciu, dar si existenta vinovatiei celui care a cauzat prejudicial.
Ori, Universitatea “Ovidiu", nu a savarsit cu vinovatie nici o fapta ilicita ori abuziva in aplicarea sanctiunii disciplinare prevazuta de art. 116 lit.a din Legea nr.128/1997, ci a dispus, in calitatea sa de angajator, in conformitate cu art. 263 alin.1 din Legea nr.53/2003 de prerogative disciplinara, avand dreptul de a aplica potrivit legii, sanctiuni disciplinare salariatilor sai ori de cate ori constata ca acestia au savarsit o abatere disciplinara.
Analizand sentinta recurata in raport de criticile formulate, de probele administrate in cauza si de dispozitiile legale incidente in cauza, Curtea constata ca ambele recursuri sunt nefondate.
In ce priveste recursul declarat de reclamanta B.A.:
Reclamanta a criticat sentinta instantei de fond numai cu privire la cuantumul daunelor morale, apreciind ca in mod gresit s-au diminuat de la 50.000 lei la 5.000 lei.
Potrivit dispozitiilor art.269 alin.1 din  Codul munciii, modificat prin Legea nr.237/2007: "Angajatorul este obligat, in temeiul normelor si principiilor raspunderii civile contractuale, sa il despagubeasca pe salariat in situatia in care acesta a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului in timpul indeplinirii obligatiilor de serviciu sau in legatura cu serviciul.". 
Modificarea adusa de Legea nr.237/2007 consta in faptul ca salariatul a dobandit dreptul sa fie despagubit, si pentru prejudiciul moral suferit din culpa angajatorului, in timpul indeplinirii obligatiilor de serviciu sau in legatura cu serviciul.
Curtea apreciaza ca raportat la situatia concreta dedusa judecatii reclamanta a suferit un prejudiciu moral.
 Starea de incertitudine, neliniste , durerea morala a reclamantei, care s-a vazut cercetata si sanctionata printr-un act nelegal, justifica acordarea unor daune morale.
Insa "durerea morala" este dificil de cuantificat. Aceasta reparatie are un caracter arbitrar deoarece nu se  poate stabili nici un fel de echivalenta intre "durerea morala" si o anumita suma de bani, astfel ca instanta se raporteaza la durata suferintei, timpul acesteia, consecintele concrete ale actului nelegal.
Cererea privind daunele morale, admisibila in principiu trebuie sa-si gaseasca suport in prejudiciul moral suferit de catre recurenta pe planul aprecierii sociale a conduitei sale sau a priceperii profesionale a acesteia in legatura cu munca sa.
Aceasta presupune insa probatiunea existentei unui prejudiciu moral adus contestatoarei, prejudiciu a carui intindere, de o anumita gravitate sa fie probata sau prezumata si in legatura cu care reparatia patrimoniala sa fie de natura a-l acoperi total sau partial.
Desigur ca, in ceea ce o priveste pe reclamanta, aceasta a suferit un prejudiciu moral si imaginea sa in cadrul colectivului din universitate a avut de suferit, ceea ce a determinat si instanta de fond sa admita aceasta cerere si sa oblige parata la plata sumei de 5000 lei cu acest titlu.
Recunoscand insa ca a avut loc o incalcare a drepturilor reclamantei prin emiterea unui act nelegal, Curtea considera ca reclamanta a suferit un prejudiciu moral si tinand seama de circumstantele concrete ale cauzei apreciaza ca hotararea instantei de fond privind acordarea unei sume de 5000 lei cu titlu de daune morale este justa.
In acest sens sunt si hotararile CEDO care se pronunta in echitate raportat la situatia concreta analizata.
Pentru aceste considerente, recursul declarat de reclamanta va fi respins ca nefondat.
In ce priveste recursul declarat de parata Universitatea Ovidius Constanta se constata :
Prin Hotararea nr. 871/02.12.2009 a Biroului Largit al Senatului Universitatii s-a dispus sanctionarea reclamantei in temeiul art. 116 lit. a din Legea 128/1997, cu observatie scrisa.
Procedura declansata impotriva reclamantei si finalizata prin sanctionarea sa disciplinara este supusa unei reglementarii speciale cuprinsa in Legea 128/1997 privind Statutul personalului didactic, act normativ ce reglementeaza in mod expres atat sanctiunile disciplinare aplicabile, cat si organele competente a dispune aceste sanctiuni.
Art.119 alin.3 lit.b) stipuleaza: Consiliul facultatii sau Consiliul departamentului, desemneaza comisia de cercetare prealabila pentru sanctiunile prevazute la art. 116 lit. a) si b).
Potrivit art. 123 alin.1 aceleasi autoritati au si competenta de a aplica sanctiunea disciplinara.
In raport de aceste dispozitii legale, numai Consiliul Facultatii era competent sa aplice sanctiunea prevazuta de art. 116 lit. a din Legea nr. 128/1997.
Prin urmare, nu are relevanta imprejurarea ca actul de sesizare nr. 9596/2009 al decanului facultatii a fost adresat rectorului in calitate de conducator al institutiei, deoarece aceasta calitate nu-i confera alte prerogative in afara celor precizate in mod expres de legiuitor.
In raport de aceste dispozitii legale, care nu lasa loc de interpretare, instanta de fond a retinut in mod corect ca Biroul Largit al Senatului Universitatii "Ovidius" nu era competent sa dispuna sanctionarea disciplinara a unui cadru didactic, astfel ca solutia adoptata, respectiv de anulare a Hotararii nr. 871/02.12.2009, va fi mentinuta ca legala si temeinica.
Cat priveste exceptia lipsei de interes a cererii, Curtea apreciaza ca aceasta a fost in mod corect respinsa de instanta de fond deoarece si in conditiile in care raporturile de munca dintre parti au incetat, reclamanta figureaza in evidentele paratei cu o sanctiune care ii poate afecta imaginea si probitatea profesionala si i-ar putea ingreuna o eventuala reangajare in viitor la institutia parata.
Criticile referitoare la daunele morale au facut si obiectul recursului declarat de reclamanta, fiind analizate anterior de instanta de control judiciar in sensul respingerii.
Pentru aceste considerente, in temeiul art. 312 cod procedura civila vor fi respinse ca nefondate recursurile declarate impotriva sentintei civile nr. 870/07.05.2010 pronuntata de Tribunalul Constanta.